Marius Iordachioaia: "Cine priveşte Crucea poate vedea Calea"

Acceptarea unei nedreptăţi pentru Hristos este lepădare de sine şi curăţire de patimi. Simţământul că toată dreptatea omenească este profund nedreaptă şi murdară, rod al patimilor şi al instinctului de conservare, ar trebui să umple inima fiecărui ucenic al lui Hristos. Dreptatea omenească este tocmai încercarea de a-ţi salva viaţa ta pământească, şi Domnul Hristos ne-a prevenit cu putere că astfel o vom pierde pe cea veşnică. Căci dreptatea omenească ce e altceva decât expresia autoconducerii şi autoadministrării proprii existenţe? Adică, exact opusul creştinismului care devine o infinită minciună fără dăruirea noastră totală voii lui Hristos, fără acceptarea Evangheliei Sale ca dreptate a lui Dumnezeu şi a noastră.

Nu mi-e frică de necazuri cât de faptul că le voi primi necreştineşte. Democraţia, cu demagogia ei privind dreptul la reacţie, protest, într-un cuvânt la "dreptate", nu este decât o foarte mare ispită la adresa Ortodoxiei, DE A PĂRĂSI CALEA DREPTĂŢII LUI DUMNEZEU. Mereu ni s-a reproşat de către seculariştii umanişti neimplicarea civică, indicându-se modelul catolic sau protestant. E deja mai mult decât suspect, nu-i aşa?

Totul se tranşează în conştiinţa omului: rabzi o nedreptate pentru a te curăţi sau pentru că eşti laş? Poate că aici este un loc de rătăcire. Căci cel ce-şi simte laşitatea poate, din frustrare, să şi-o înfrunte acţionând civic, nu ortodox. Dar laşitatea, ca orice patimă, se poate vindeca doar prin Hristos, nu prin curaj civic. A nu se confunda soluţia psihologică cu cea duhovnicească. Soluţia psihologică este pentru deblocarea vieţii pământeşti, cea duhovnicească pentru deblocarea căii către Cer. Este o diferenţă de nedescris între acestea.

Sursa tuturor bolilor sufleteşti este dorinţa neîmplinită a patimilor, adică dorirea celor de aici, celor lumeşti. Sau dorirea eretică a celor cereşti. Pe una din aceste două căi, a psihologiei sau ereziei doreşte satana să tragă Ortodoxia în cadrul existenţial specific democraţiei.

Pentru ortodox toate relele acestei vieţi se transformă în unelte de curăţire în Numele lui Hristos şi cu scopul intrării în cetatea Sa. La urma urmei, duhovniceşte vorbind, nu comunismul a fost rău pentru creştini, ci felul în care s-au folosit de el pentru mântuire! Asemenea, dictatura roz de azi. Căci principiul rămâne acelaşi:

Cine e nedrept să nedreptăţească înainte. Cine e spurcat să se spurce încă. Cine este drept să facă dreptate mai departe. Cine este sfânt să se sfinţească încă. Iată, Eu vin curând şi plata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după cum este fapta lui.(Apocalipsa 22, 11-12)

Aceasta e calea Lui, se poate vedea limpede în toată învăţătura Sa, care, înfăptuită, e în întregime răstignire a omului vechi, lumesc, din noi! Sf. Ap. Pavel tocmai de aceea nu vroia să ştie şi să predice decât pe Hristos cel Răstignit, pentru că e icoana cea mai limpede a Căii pe care a propovăduit-o Hristos. De aceea un creştin se poate lepăda de Hristos în două moduri: vădit, declarativ sau tacit, prin neluarea crucii.

Patimile  noastre, multe şi diverse foarte, nu ne lasă să acceptăm acest adevăr fundamental al vieţii creştine autentice: că pentru un ortodox viaţa acesta este în întregime un instrument de curăţire şi atât! Că e o cale îngustă tocmai ca să fie curăţitoare. Că e tot mai îngustă pe măsură ce înaintezi, tocmai ca să fie tot mai curăţitoare. Căci nimic necurat nu va intra în Împărăţia Cerurilor!

Un prieten m-a sunat să mă întrebe despre tâlcuirea unui stih din Psalmi. I-am spus că atunci când va fi curat, va înţelege. Că acesta este calea ortodoxă: înţelegere pe măsura curăţiei, nu a studiului  intelectual.

Ortodoxia este o viaţă de continuă şi îndârjită curăţire. Şi din curăţire, toate celelalte. A te folosi de toate cele ale acestei vieţi pentru a te mai curăţi puţin, îmi pare, ca unui îmbătrânit în rele ce sunt, calea cea ortodoxă.

Sfântul Iustin Popovici spunea că singura trezire duhovnicească autentică este cea ascetică. Când omul începe să înseteze de curăţie.

Cine priveşte Crucea poate vedea Calea. Poate vedea Stânca ce iertând şi răbdând loviturile a ivit apă vie. Căci a refuzat viaţa şi dreptatea pământească, făcând astfel răul şi moartea să aducă în lume, viaţa şi dreptatea lui Dumnezeu.

Iarăşi spun: nu mi-e teamă de necazuri şi încercări, ci că datorită necurăţiei mele, le voi primi necreştinieşte. Doamne, ai milă!

Nu mă interesează cât de neliterar este scris acest articol. Este doar un adevăr pe care n-aş vrea să-l uit. Şi poate nu sunt singurul...

Iată un stih din cartea Apocalipsei care descrie sintetic Calea ortodoxă:

Fericiţi cei ce spală veşmintele lor, ca să aibă stăpânire peste pomul vieţii şi prin porţi să intre în cetate!(22,14) Este vorba despre Cetatea Cerească.

Crucea nu elimină răul din lume, ci îl pune în slujba curăţirii şi sfinţirii.

Sursa: Oameni si demoni, CALEA ORTODOXĂ