Mersul de astazi al vietii, cu iuteala-i naucitoare, ii constrange pe oameni sa joace cum se si canta. Omul nu-i niciodata singur cu sine. Chiar de se afla undeva intr-un sanatoriu, sau sta acasa sa se odihneasca, tot e un anume ritm care i se impune, tot e un program pe care trebuie sa-l urmeze. Totul se prescrie dinainte. Esti hranit, informat, ce-ti lipseste. Multimi uriase sunt stranse laolalta si totusi fiecare e despartit de ceilalti prin lupta zilnica pentru viata. Chiar si credinciosii sunt atinsi: ajung si ei sa fie nepasatori, ajung si ei , pe nesimtite, mai aproape de "norma". Gandirea prestabilita il impiedica pe om sa ajunga la credinta, iar pe credincios il impiedica sa-si pastreze credinta. Dar, sa nu uitam: Biserica lui Hristos va fi pururi vie, chiar si in imprejurari ca acestea. Pastrati-va credinta, straduiti-va sa ganditi singuri, rugati-va mai mult, cititi Scripturile, iar Dumnezeu va va pastra si El pe voi. N-o sa va lase lipsiti de cugetare, precum multimea cea fara chip, nedeslusita, rece, a lumii.
In ziua de astazi omul s-a obisnuit ca, oriunde se afla, sa aibe cu el un sistem media de informare. El trebuie sa fie la curent cu ultimile stiri, chiar daca aceastea sunt, de fapt, o noncunoastere - o informatie moarta, lipsita de duh datator de viata, dar plina de balastul ce ingreuneaza sufletul. Peste tot trebuie sa fie un televizor aprins, un radio care merge in nestire, si mintea omului este tinuta, astfel, tot timpul ocupata de ceva, numai de rugaciune nu. Mintea omului este tot timpul tinuta in furtuna informatiilor, in cutremurul faradelegilor, iar omul nu mai are timp ca sa-L descopere pe Dumnezeu intr-o adiere de vant lina. Melodia la moda, stirea de ultima ora, toate par mai importante decat ragazul pe care ar putea sa-l aibe omul pentru a se uita in interiorul sufletului lui, pentru a descoperi multimea pacatelor ce il opresc sa vada cerul.
Toate apar cu invalmaseala, si-l fac pe om sa amane timpul pocaintei, iar maine este timpul tatalui minciunii. Omul nu mai traieste clipa de astazi - care si ea a fost pervertita, dandu-i-se intelesul de satisfacere a placerii de moment. Omul a uitat ca orice clipa este o poarta spre vesnicie, si in loc sa-si agoniseasca comori in cer, el traieste in nepasarea pentru viata lui de dincolo.
Legea lui Dumnezeu astazi a devenit demodata, si este inlocuita cu alte legi, norme, standarde, ce nu inceteaza sa mai apara, si care sunt care mai de care mai "drepte" si puse sa apere libertatea omului. Si cu toate acestea nu incetam sa ne plangem ca prin ele ni se stirbesc libertati, dar, ele nu exprima de fapt, decat o realitate care s-a transformat in lege, o "incarnare" a lipsei libertatii omului nascuta din viata in pacat.
Netraind dupa poruncile evanghelice, oamenii nu mai cunosc iubirea. Si desi telefonul portabil nu lipseste din dotarea fiecaruia, iar marile distantele au fost cucerite prin mijloace rapide de transport, constatam ca oamenii sunt din ce in ce mai indepartati unii de altii, fiecare, preocupat mai mult si mai mult de grijile sale cotidiene, uitand de cel care ii este aproape. Oamenii sunt impreuna, dar sunt despartiti de duhurile razvratite pe care le poarte fiecare. Astazi lumea a ajuns sa fie mai mult unita in pacat decat in adevar. Multi se intalnesc la o barfa, la un pahar, la o faradelege, se hranesc precum hienele din cadavrul unui subiect de ultima ora; dar cati sunt oare cei care se intalnesc in duh de Adevar? Toti cei care devin hristofori ajung sa se intalneasca dupa o "lege" mai presus de fire, ce nu este dependenta de timp si de spatiu, dupa o "lege" care poarta numele iubirii in Hristos . Iubirea aceasta in duh, apropie oamenii, dar in acelasi timp le confera si o "largire" prin respectarea libertatii fiecaruia. Iubirea in duh este o apropiere, fara strangere, fara constrangere, este o apropiere in deplina libertate, este un foc fara para, este o lumina care nu orbeste, ci intelepteste. In schimb, iubirea lumeasca, creeaza dependente ombilicale, reguli si drepturi care strivesc persoana, si-l fac pe om sa uite de Dumnezeu.
Uitand de Dumnezeu, omul incearca sa-si umple existenta prin ceva care se dovedeste a fi nesatios. Acel ceva este patima, care, asa cum spunea parintele Rafail Noica, este "un dor nesfarsit pe care noi il punem la ceva foarte sfarsit" si "nu e altceva decat sfasierea unei incercari, unei pliniri cu de-ale materiei a ceea ce este in sine o stare duhovniceasca." Si oriunde ne ducem dam de tot feluri de grupari, partidute, cluburi, etc., in care fiecare poate sa-si gaseasca ceva pe masura, si sa-si "odihneasca" patimile.
Omul, inclestat in tipare prestabilite, ajunge sa-si niveleze gandirea, ramanand obtuz, si slabit de forte in urcusul spre Tabor. Si intr-un fel ar vrea ca totul sa fie facilitat, obisnuit sa ia totul de gata, ca si cum s-ar duce la magazin sa cumpare ce vrea, de pe raft, preambalat. Si lucrul acesta se poate intalni si la cei cu nume de crestin, care se multumesc sa ia de-a gata, ad literam, ceea ce spune un "stalp", un parinte duhovnic, odihnindu-se in cugetarea ca a facut ascultare...oarba. Ori Domnul ne spune: "cautati Imparatia Cerurilor", indemnandu-ne pe fiecare sa facem lucrul acesta. Si fiecare suntem datori sa cautam, sa ne nevoim, sa discernem duhurile. Sigur, trebuie sa facem si ascultare de acesti atleti ai lui Hristos, care ca orice om sunt supusi greselii, dar ei daca vor cadea, aceasta va fi poate pentru a se smeri si mai mult, si a duce lupta cu si mai mare forta, in schimb noi daca vom ramane la litera, nu vom face decat sa repetam la Judecata aceleasi justificari pe care le-a gasit Adam in Gradina Edenului.
Pastrati-va credinta, straduiti-va sa ganditi singuri, rugati-va mai mult, cititi Scripturile, iar Dumnezeu va va pastra si El pe voi. N-o sa va lase lipsiti de cugetare, precum multimea cea fara chip, nedeslusita, rece, a lumii...
.jpg)
