Mila, intre om si moarte. Poezii de Marius Iordachioaia

ferpar pentru o lume întreagă

toţi se aşteptau să se întâmple
şi nimeni nu s-a mirat când a fost găsit
mort de frig într-un squar...

la urma urmei n-avea serviciu
nici asigurare medicală nici casă
nu plătea impozite şi taxe
nu contribuia cu nimic la progres
civilizaţie şi cultură

ci stătea toată ziua cu mâna întinsă
un parazit jegos şi peticit
în faţa magazinului de pompe funebre ghemuit
între sicriul şi crucea de la intrare...

toţi se aşteptau să se întâmple
dar a doua zi dimineaţa
trecând prin faţa magazinului
a constatat fiecare înspăimântat că între el şi moarte
nu mai era nimeni...
şi că mâna aceea întinsă dispărând luase cu ea şi
ultima fărâmă de milă...

daruri nedăruite

mulţi fac milostenie cu banul lor
unii şi cu o bucată din pâinea lor
dar puţini
cu ei înşişi.

"în dar aţi primit, în dar să daţi" nu e
un privilegiu moral
ci legea duioasă a vieţii...

ah, trupurile şi sufletele noastre
daruri
nedăruite!

îmbolnăvite uscate
curând ucise pe veci

de frica
de a le pierde!

în mâinile lui Hristos
ar fi săturat întreaga Zidire

dar noi ne ducem puţinele zile şi ne stingem
cu pumnii strânşi şi cu dinţii scrâşnind

zadarnic încercând să păstrăm
ce n-am avut niciodată...

striviţi de ceea
ce n-am dăruit

ucişi
de ceea
ce n-am trăit...

mila

"... puterea Mea se desăvârşeşte în slăbiciune."
( 2Corinteni 12, 9)

toţi cerem milă.
cu disperare cu teamă ori cu furie

în biserici pe străzi în fabrici şi-n cârciumi
din cioburile unei oglinzi ori
dintr-un pat tot mai îngust şi mai alb
de spital

strigând gemând suspinând horcăind

alergând până la sufocare după viaţă sau
zăcând beţi pe o bancă în parc

cu inimile ca nişte frunze uscate

toţi cerem milă.

însă puţini o acceptă când vine
ca o nevăzută ploaie de vară;
temându-ne să nu ne spele
măştile purtate cu dârzenie ca nişte scuturi
grabnic ne leapădăm de setea
propriilor inimi...

şi dintre creştini 
doar câţiva primesc
să poarte crucea

nesfârşitei ei
slăbiciuni....

 

bunul samarinean

ca din toate inimile omeneşti şi dintr-a mea
caută cu sfială spre ceilalţi
mâna întinsă a sufletului...

încă din copilărie cei din jur
au pus câte ceva în palma ei
o bomboană o jucărie de pluş o carte
cel mai adesea un ban
cel mai rar o lacrimă...

numai Domnul Hristos când a trecut
ocolindu-mi palma deschisă
mi-a apucat încheietura mâinii
şi
cu bărbăteasca putere a iubirii Sale
mi-a ridicat sufletul din
starea de cerşetor în care
m-a adus fără de voie

dragostea
celorlalţi...