P. Gheorghe Calciu: "dacă apocalipsa începe din partea răului în duh, rezistența si restaurarea noastră spirituală începe tot în duh" - Un interviu din 1985 la radio Europa Liberă

Radio Europa Libera: Vlad Georgescu în dialog cu părintele Calciu, „Actualitatea românească”, 28 august 1985

Cunoscut pentru rezistența sa din anii 70 și 80 împotriva regimului comunist, preotul Gheorghe Calciu Dumitreasa a făcut 21 de ani de închisoare, între 1948 și 1964, la care se adaugă cei din 1979-1984. Cel care avea să devină mai târziu preotul Calciu-Dumitreasa a fost parte a experimentului Pitești, care transforma victimele în călăi și călăii în victime.

Un interviu cu preotul Gheorghe Calciu Dumitreasa realizat de istoricul Vlad Georgescu, directorul departamentului românesc al postului de radio Europa Liberă, difuzat în 28 august 1985.

Cei mai mulți dintre cei care au trecut pe la Pitești au devenit torționari pentru colegii lor de suferință. Victima devenea mai fragilă, mai singură, mai lipsită de apărare și deci mai vulnerabilă.

Sistemul de la Pitești se baza pe universalizarea torturii în penitenciar și pe suspendarea voinței deținuților.

„Ce s-a întâmplat la Piteşti întrece orice imaginaţie şi depăşeşte cu mult limita suferinţei. Nu aveai de ales: ori făceai ca ei, ori mureai. Nu putem judeca pe nimeni care a trecut pragul închisorii de la Piteşti“,

a declarat Paul Andreescu, liderul Asociației Foștilor Deținuți Politici din Constanţa, care a avut tăria să reziste.

Născut în 1925 la Mahmudia, Gheorghe Calciu Dumitreasa moare în 2006 în Statele Unite. A fost arestat pentru prima data în 1942 pentru activitate legionară, iar la Pitești ajunge din același motiv, când era în anul doi la Medicină. Torturat pentru a-i da în vileag și pe ceilalți colegi ai lui aflați pe aceeași baricadă, Calciu va ceda și va trece de partea călăilor.

„Tortura era aşa de mare, încât la un moment dat simţeai că tot ce n-ai spus este o piatră pentru tine: nu mai puteai să o duci. A ascunde ceva, orice, despre părinţi, despre prieteni, a nu mărturisi până la capăt, toate deveneau aşa de monstruoase în timpul acela de teroare, (...), încât îţi plesnea capul şi te duceai singur şi spuneai. Şi astfel inima noastră s-a golit. Sufletul nostru a murit, sau cel puţin a amorţit.”

– am citat din mărturia lui Gheorghe Calciu Dumitreasa.

În 1955 își înțelege căderea și începe să facă rezistență din închisoare. În 1963 când este eliberat, se înscrie la filologie, iar apoi urmează și teologia. Mai târziu ajunge chiar profesor la Seminarul Teologic Ortodox din București.

Pe 8 martie 1979 citește „Întâiul cuvânt pentru tineri“ din seria celor şapte scrise, predici în urma cărora este condamnat la 10 ani de închisoare şi supus inclusiv unei tentative de asasinat. Aceste predici erau un protest față de dărâmarea bisericilor, dar cum povestea mai târziu preotul Calciu, esența celor Șapte Cuvinte era să le arate tinerilor că au dreptul la cunoaștere pentru a putea alege între marxism și teologie.

„Dacă ești sclav al ideilor, aceasta este o sclavie mai dureroasă decât oricare alta”,

spunea Calciu Dumitreasa.

„Ce ai învățat tu despre Dumnezeu, despre Biserică? Dacă totul se reduce doar la faptul că Giordano Bruno a fost ars, ești cel mai pierdut dintre oameni. Pentru că greșeli au fost în istoria Bisericii, dar noi căutăm esența".

 Când a fost din nou aruncat în închisoare în anii 80, au scris în favoarea lui în presa liberă din Occident, Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Paul Goma. Radio Europa Liberă i-a dedicate emisiuni întregi, în perioada când era închis.

A făcut cinci ani de detenție dură, până la 20 august 1984, când Margaret Thatcher, Ronald Reagan și Papa Ioan Paul al II-lea au cerut eliberarea lui.

În anul 1985, autoritățile americane îl ajută să părăsească România împreună cu familia. (Sabina Fati)

[...]

Preotul Gheorghe Calciu : În ceea ce privește problema Bisericii Ortodoxe Române, ați acuzat ca ea are o poziție mult mai docilă față de puterea lumească, puterea seculară, față de celelalte Biserici. Nu cred că este așa! Cred că BOR are aceeași poziție de docilitate față de puterea seculară pe care o are și Biserica Rusească, și cea Bulgărească, și cea Ceha samd. Pentru că prin însuși structura ei, prin lipsa unei conduceri unice, Biserica Ortodoxă a devenit o Biserică națională. În mod fatal ea a intrat într-un contact direct cu Guvernele care au condus succesiv țările - și BOR la fel - și a fost atașată, într-un sens, acestei puteri lumești. Deci, problema Bisericii Ortodoxe nu este cea a Bisericii Ortodoxe Române, este o problemă a tuturor Bisericilor din regimurile totalitare în general și a regimurilor comuniste în mod deosebit. Pentru că și ierarhii, și preoții sunt niște oameni, au neputințe, au interese materiale, sunt influențați, pot fi intoxicați cu propagandă politică, așa, ca orice alt cetățean al țării. Si, în sensul acesta, noi am fost intoxicați de politica comunistă, în special în ultimii 20 de ani de politica lui Ceaușescu, printr-o propagandă fără limite, și fără nici o opreliște a bunului simt. Iar ierarhii noștri, într-adevăr, din slăbiciune omenească, s-au subordonat total intereselor Guvernului, în special după instalarea noului Patriarh, Iustin Moisescu.[...]

În momentul actual noi suntem mult mai subordonați decât am fost sub Patriarhul Iustinian Marina. Pentru că el a fost un Patriarh care a ajuns prin influență politică în conducere, însă, în ultima parte, Patriarhul Iustinian Marina a avut o poziție net opusă intereselor guvernului comunist. Mi-aduc aminte că atunci cânt i s-a cerut să accepte mutarea unei biserici - este vorba de biserica lui Floricoiu, ginerele lui Mihai Viteazul, de pe bd. Dimitrie Cantemir, care încurca oarecum -, a refuzat net ca această biserică  să fie mutată. Când parohul bisericii a fost chemat în fața unei comisii guvernamentale - el nu știa unde a fost dus - și 40 de inși au strigat la el sa semneze, ca si cum biserica ar fi fost a lui, omul a refuzat si astfel biserica a fost salvată. Lucru care nu s-a întâmplat acum! [...]

Vlad Georgescu : De ce ierarhii de astăzi dau Cezarului mai mult decât trebuie? Pentru că nu e numai un Patriarh, mai sunt si mitropoliți, e o Biserică întreagă.

Preotul Gheorghe Calciu : E o Biserică întreagă pentru că toți acești patriarhi, toți acești mitropoliți sunt aleși cu asentimentul guvernului. Nimeni nu ajunge la scaunul episcopal fără a fi agreat de partid si de guvern. In momentul în care cineva este bănuit că ar putea avea o altă atitudine fată de cea pe care o vrea guvernul, nu mai ajunge la scaunul patriarhal, sau la scaunul episcopal. Așa că toți acești episcopi care au ajuns în scaunele lor, sunt prin asentimentul guvernului, prin niște angajamente prealabile pe care și le iau, și pe care oamenii nu se străduiesc deloc să nu le împlinească.

În acțiunea mea, dacă fată de mine ar fi fost un singur episcop - si mă refer în primul rând la Episcopul Roman, pe care eu l-am iubit foarte mult, pentru că el provenea dintr-o mănăstire, dintr-o viată călugărească îndelungată, si despre care auzeam, si știam că are o viată spirituală îndelungată, si care m-a abandonat din primul foc, - dacă el totuși ar fi fost lângă mine, nu s-ar fi întâmplat cu mine ceea ce s-a întâmplat. Eu însă am fost, as putea spune, victima lui. În cea mai mare măsură sunt victima episcopului Antonie, dar într-o mare măsură sunt victima lui Roman, care a fost total sub influența lui Antonie. 

Biserica, să știți că are o putere extraordinară. Si spirituală, pentru că prin însuși structura ei este o forță spirituală, dar si materială, pentru că toți credincioșii ar fi fost alături de noi. Toți a trebuit să aibe o atitudine de subversivitate, să se întâlnească cu mine pe ascuns, să mă susțină pe ascuns, sa-mi adreseze scrisori - unele semnate, altele nu. Pe când, dacă ar fi fost lângă mine un episcop, toată această situație de subversivitate dispărea, si noi am fi apărut ca o forță publică deschisă, ce ne-am fi opus tuturor acestor forțe de distrugere spirituală si culturală, pe care guvernul lui Ceaușescu le-a făcut în țară. [...]         

Ceea ce voiam să spun, este că eu am știut dintru început că va fi o acțiune de distrugere a bisericilor. Era în programul politic al regimului comunist această acțiune de distrugere a bisericilor, de distrugere a religiilor, de distrugere a spiritualității românești. Pentru că, așa cum în perioadă trecută au încercat o ruptură totală între generații, ca nimic din ceea ce este tradițional să nu se mai transmită, tot așa acum încarcă o distrugere totală a spiritualității noastre trecute și a culturii trecute, pentru a instaura o nouă civilizație, care este civilizația comunistă. [...] Nimeni din tară cred că nu se îndoiește că este o acțiune de nebunie de a distruge tot ceea ce este trecut, pentru a instaura o epocă nouă de civilizație comunistă. [...] Este o stare de patologie pe care au întreținut-o, din nenorocire, foarte mulți intelectuali.[...]

Vlad Georgescu : Într-o scrisoare care s-a transmis la postul nostru de radio spuneți: "trăim o vreme de apocalips". Această scrisoare data din 1985. În cele "Șapte cuvinte către tineri", din 1978 reveniți, aproape pagină după pagină, cu ideea că trăim o vreme în care domină răul, în care binele este învins. Cum vedeți aceste lucruri? Cum definiți situația din țară. Care ar fi cauzele acestui dezastru?

"Turnul infinit" - Stiinta si universitatea

Preotul Gheorghe Calciu : În momentul în care lumea este dominată de această concepție unică materialistă, în care materia este proclamată zeu, căreia i te închini și ea soluționează totul, în momentul acela spiritul este oprimat. Pentru că noi vedem apocalipsa nu ca o distrugere printr-o bombă atomică, așa cum se vede în Occident. Apocalipsa începe în spirit cu mult înainte. În spirit Apocalipsa la noi a început de foarte multă vreme - odată cu oprimarea spiritului, cu distrugerea religiei, cu această acțiune înspăimântătoare pentru spiritul românesc de a-l degrada continuu. Pentru că ceea ce domină în regimul comunist este minciuna. Românul este obligat să gândească într-un fel, să se exprime în particular într-alt fel - așa cum am scris într-o scrisoare-, și în afară el este transformat într-o mașină de aplaudat. Această duplicitate continuă a sufletului românesc nu rămâne fără urmări. Pentru că realitatea este așa, ca într-o mocirlă: nu trece nimeni printr-o mocirlă fără să se murdărească, nu trece nimeni prin această duplicitate de 40 de ani fără ca sufletul lui să nu se altereze. Sufletul nostru românesc este alterat. Realmente!

Vlad Georgescu : Atuncea, toată situația aceasta degradantă, și umilitoare, și catastrofală din țară, dumneavoastră o atribuiți exclusiv acestei degradări spirituale?

Preotul Gheorghe Calciu : Exclusiv! Pentru că nu pot să spun că sufletul românesc este inițial corupt. Pentru că noi am avut niște acțiuni foarte frumoase și pe plan religios. Dumneavoastră știți despre Sindicatele Libere, care au fost înființate înaintea celor din Polonia, dar oprimarea lui Ceaușescu a fost așa de puternică încât le-a tăiat din rădăcină. În România orice mișcare de libertate este înăbușită. Toate aceste acțiuni protestatare particulare sunt oprimate de regimul Ceaușescu și oamenii sunt încadrați la delicte de drept comun. De aceea s-ar părea ca în momentul de față nu mai există opoziție spirituală, sau religioasă. Oamenii sunt condamnați pentru speculă, pentru contrabandă. Da, ei au introdus în țară Biblii și au fost condamnați pentru contrabandă. Si acesta este sistemul pe care îl aplică mereu Ceaușescu. Eu am fost printre puținii fericiți, care, împreună cu doctorul Cana am fost condamnați pentru delict politic. 

Vlad Georgescu : Părinte, apocalipsul are și el trepte, are și el grade. Vi se pare că anii 80 sunt mai apocaliptici decât anii '50 sau '60 chiar?

         

Preotul Gheorghe Calciu : Mult mai apocaliptici, pentru că se referă acum la distrugerea spirituală. Atuncea era o rezistență generală manifestă în țară, era un număr imens de oameni. Gândiți-vă că, după calculele noastre, în vremea aceea au trecut prin închisori circa 800.000 de români. Dacă mai punem și pe cei care au fost alungați și trimiși în exil, în Bărăgan sau nu știu unde, am depășit probabil milionul cu mult. Toate acestea influențau întreaga populație a țării, că nu exista familie care să nu fi avut pe cineva oprimat. Si niciodată nu te simțeai atunci abandonat, chiar dacă împrejurările erau cele mai grele. Eram mulți, dar aveam un sentiment de solidaritate materială, directă.

Acuma se lucrează prin separarea spirituală, prin izolarea duhovnicească a fiecăruia. Noi trăim într-o izolare totală. Securitatea ne înconjoară din toate părțile. 

Vlad Georgescu : Deci, Părinte, anii '80 vi se par mai grei, și mai grei în urmări pentru națiunea română.

Preotul Gheorghe Calciu : Da, sub aspectul spiritual, incontestabil! Dacă sub aspectul material atunci a fost foarte mult, și violența a fost extraordinară, acum violența are un caracter mai insidios. Si, după atâția ani, așa cum am spus, spiritul nostru este mai alterat. Oamenii nu mai au rezistență, domnule! Nu mai au speranță. Cine nu vine la biserică și-a pierdut speranța! Numai prin Biserică, prin credință [pot să o dobândească]. Fie ca e vorba de Ortodoxie, de catolici, sau de alte denominațiuni protestante, cine nu vine la biserică e un om care și-a pierdut nădejdea. Acela își denunța prietenul, strigă în momentele cele mai grave "trăiască Ceaușescu", acela nu mai are niciun scrupul, acela adună bani sau, pe cât îi e posibil, înșeală și fură. Deci apocalipsa în spirit este cea mai gravă formă a apocalipsei. 

Vlad Georgescu : Dacă trăim o vreme de apocalips, dacă trăim o domnie a răului, putem ieși din ea? Ce putem spune noi românilor să facă? Ați avut o frază în care spuneați ca să vină la biserică. Si în cele "Șapte cuvinte către tineri", în predicile ținute în București în 1978, cât și în scrisoarea care s-a dat acum câteva zile la postul nostru de radio, și care a fost scrisă în ianuarie 1985, ați spus că ceea ce trebuie românilor este o reînviere spirituală. Credeți, totuși, în posibilitatea învierii, și că aceasta ar fi totuși calea ieșirii din impas, din apocalips? Se poate ieși din apocalips?

Preotul Gheorghe Calciu : Da! Eu sunt convins de lucrul acesta. Dacă n-aș fi fost convins aș fi abandonat. Puteam să mă retrag undeva într-un vârf de munte, ca un schimnic, și să zic că m-am mântuit prin străduința mea duhovnicească. Dar eu sunt legat de poporul acesta și de tot ceea ce a însemnat istoria românească, pe plan spiritual și pe plan cultural. Si sunt convins că dacă apocalipsa începe din partea răului în duh, rezistența si restaurarea noastră spirituală începe tot în duh.

Vlad Georgescu : Părinte, noi cerem, deci ca oamenii să se întoarcă la Biserică, să se întoarcă la Ortodoxie. Ortodoxia n-a fost niciodată o forță politică de genul Bisericii Catolice din Polonia. Ortodoxia Românească a fost mai slabă decât alte Biserici est-europene. [...] Noi n-avem sfinți, n-avem martirii noștri, și dumneavoastră îi îndemnați pe români să fie martiri - pentru că într-o scrisoare recentă spuneți: "Dumnezeu m-a destinat martirajului". Cum îi îndemnăm pe români să se întoarcă la o Biserică în care preoții  nu știu cum să spună oamenilor toate aceste adevăruri?...

Preotul Gheorghe Calciu : Am să vă spun o poveste care este interesantă. Eram în autobuz și un domn, care era mai în vârstă, s-apropie de mine și mă întreabă așa, încet: "sunteți Părintele Calciu?" Poate i-o fi spus cineva de mine... Zic "da, sunt Părintele Calciu". Zice: "Părinte, rugați-vă și pentru mine, că nu pot merge la biserică, fiindcă nu pot să aud cum preoții se roagă pentru sănătatea lui Ceaușescu, care a distrus atâtea biserici". Si am spus: "am să mă rog". Nu puteam să prelungesc o discuție. Însă, în scrisoarea pe care vi-am trimis-o spuneam așa: "această rugăciune pentru Ceaușescu durează 5 min, dar Liturghia Ortodoxă lipsită de orice subordonare lumească durează două ore. Si cred că este o compensare suficientă".

Vlad Georgescu : Si noi, la radio, care este mesajul pe care vrem să-l transmitem? Suntem de acord că este o lume în care domnește răul, că trăim o vreme în care se distruge neamul românesc... Si totuși, ce mesaj le putem da? Ajutorul de unde poate să vină? Răspunsul meu a fost întotdeauna că ajutorul nu poate să vină din afară - pentru că nu vor mai veni americanii, așa cum s-a sperat în anii '40, din păcate... Si mesajul, pe care eu am crezut întotdeauna că trebuie să-l dau, este că acestă renaștere nu poate să vină decât de la fiecare dintre noi. Fiecare român trebuie să învețe să nu mai plece ochii, să ridice capul, să nu mai stea cu șira spinării încovoiată. Pentru că capul plecat dacă sabia nu-l taie, în orice caz tot îl strivește, ceea ce tot decapitare înseamnă. Însă, pot fi unii care vor spune că aici e Părintele Calciu, aici e Vlad Georgescu, care ne îndeamnă să ne ridicăm ochii. Ei fiind acolo... Dar, totuși, aici văd că este răspunsul: fiecare trebuie să învețe să ridice capul, dar ridică capul în numele căror valori? Dumneavoastră spuneți că ale religiei. Poate religia să le dea acest răspuns? Religia care totuși le promite mântuirea pe lumea de apoi...

Preotul Gheorghe Calciu : Biserica întotdeauna a fost o Biserică implicată în social, fie că a fost vorba de Biserica Catolică - mai implicată decât noi-, fie că a fost vorba de Biserica Ortodoxă - care este mai pasivă în sensul contemplației. Totuși, indiferent de apartenență, Biserica este implicată în social. Noi spunem că Biserica are o dimensiune verticală, care este infinită, este această tendință spre Dumnezeu, și dimensiunea orizontală este dimensiunea socială a Bisericii. Totdeauna Biserica a fost implicată în luptele naționale, memorandumuri samd. Si în Ortodoxie au fost arhierei care au luptat împotriva domnitorilor și au fost decapitați. De altfel, și de aici am pornit când am deschis casa mea pentru Sindicatul Liber. Adică suntem obligați să participăm în toate chipurile la această salvare românească.

Aveți dreptate, această salvare vine din noi. Nu așteptăm să vină cineva din afară să ne elibereze. Noi suntem oameni care avem o viață spirituală foarte bogată.

Vlad Georgescu : Dar ce ați spune acuma oamenilor, cum să se salveze?

Preotul Gheorghe Calciu : Prin credință - este singura cale de a ne salva. Adică reînviind prin credința ortodoxă, prin credinta creștină, prin toate valorile noastre spirituale și culturale, și refuzând să participe măcar, așa, prin subordonare, prin încovoierea șirei spinării la toate distrugerile care au loc.

Eu am constatat toată această reînviere spirituală la tineri. In 1978 când am început să-mi țin predicile, cei care m-au urmat au fost tinerii. [...] Adică tineretul caută. A ajuns într-un impas. Eu nu zic că este mai deschis religiei. Este sufocat de materie, de injustiție, este sufocat de propaganda stupidă, absurdă, nebună care se face acolo. El vrea altceva. Eu nu spun ca el are o idee exactă despre credință, despre salvarea prin religia creștină. Poate că nici nu știe exact în ce a constat sacrificiul lui Hristos. Dar el simte că are nevoie de altceva. Si de aceea am și spus că astăzi se predică Hristos într-un mod nou. Realmente eu am predicat într-un mod nou pentru ei.

Vlad Georgescu : Părinte, dar cine le va predica de aici înainte dacă ierarhia, dacă Biserica nu o face? 

   

Preotul Gheorghe Calciu : Să știți că se face! Sunt preoți care predică. Nu în sensul în care am făcut eu, ca să îi pună în conflict cu administrația. Eu trebuia să fac lucrul acesta pentru că știam că se va declanșa distrugerea bisericilor si, prin această distrugere a bisericilor, se va crea o răceală a credincioșilor față de ierarhie. Si atuncea, pur și simplu, a fost o chestiune de sacrificiu conștient pe care l-am acceptat. Nu înseamnă că am vrut să fac pușcărie, și că ținta mea era de a suferi și să mor. Nu! Imi era foarte frică.

Vlad Georgescu : Deși ați spus că erați destinat martirajului...

Preotul Gheorghe Calciu : Da, dar a trebuit să fac asta în așa fel încât să fac din martiraj o vocație. Dar asta a fost destinul meu. Adică îmi era foarte frică, mai ales că eu vorbeam în predica miercuri seara, și joi episcopul Roman cu departamentul venea și mă judeca. Si asta zi de zi, săptămână de săptămână. În fiecare zi eram judecat ca să încetez, să nu mai predic, și de fiecare dată ziceam nu. Dar, în sinea mea, mărturisesc că tremuram.

Vlad Georgescu : Părinte, amândoi suntem de acord că prima fază a unei renașteri românești este renașterea spirituală, această ieșire din dedublare, această ridicare a ochilor și a reînvăța a spune adevărul. Dar, totuși dumneavoastră sunteți poate cel mai bun exemplu al faptului că numai cuvântul nu e de ajuns, că trebuie ieșit în arenă. Si mă refer la acțiunea pe care ați avut-o cu Sindicatul Liber, creat în 1979. E foarte bine ca preoții să spună adevărul, e foarte bine ca intelectualii să ridice capul, e foarte bine ca Biserica să devină implicată, dar, atâta timp cât nu se va face o osmoză între diferitele grupări sociale, sau clase sociale, toate acestea nu vor fi suficient de periculoase pentru sistem. Ce v-a îndemnat să vă duceți la muncitori? Se știe foarte puțin că dumneavoastră ați fost, dpdv intelectual și spiritual în spatele creeri acestui Sindicat Liber. 

Preotul Gheorghe Calciu : Da, probabil că nu se știe. În România calul de bătaie al Guvernului comunist și al ierarhiei Bisericii este că noi nu ne implicăm în politică. Probabil prin politică înțelegând participarea la acțiuni subversive, sau, cum era altădată partidele naționale, clasice samd. Eu am fost acuzat că am intrat în politică. Si am spus că dacă politică înseamnă treburile polisului, în accepțiunea greacă, atuncea realmente am făcut politică. Adică nu rămânem ca Biserică în afara treburilor cetății. Așa că m-am implicat în acțiunea cu Sindicatul Liber. Eu nu am făcut parte din Sindicat, dar am deschis casa mea doctorului Cană, doctorului Brașoveanu, și a celor care au fondat acest Sindicat Liber. S-au adunat în casă la mine. Sigur că eram supravegheat, că toate discuțiile noastre au fost înregistrate pe bandă de către securitate. Si știam lucrul acesta, însă nu ne-am ferit, că nu era nici o posibilitate să te ascunzi de Securitate, cu atât mai mult cu cât noi am făcut toate aceste lucruri publice. Am spus: spiritul românesc este obișnuit cu o anumită subversivitate care s-a manifestat în ultimul timp cu bancurile care se fac pe seama Guvernului samd. Este o formă de rezistentă, dar o formă minoră. Noi trebuie să ieșim din subversivitate, așa cum am spus că Biserica iese din catacombe prin aceste predici. Si, realmente, am ieșit din catacombe atunci! Si am făcut toate lucrurile deschis. Ceea ce i-a interesat pe securiști a fost ca eu să apar ca autorul moral, și ca cel care trebuie să fie condamnat mai mult decât ceilalti. Dar, în momentul când au început să vină adeziuni din toate colțurile țării - eu am fost cam în afara acestor lucruri, pentru că ei le primeau pe toate, dar îmi spuneau și mie, că erau mulți oameni care prin telegrame, prin scrisori, prin venirea directă, s-au înscris ca membrii ai SL - în clipa aceea și-au dat seama că au intrat într-o avalanșă în care fără violență și fără arestare nu se poate opri.

Vlad Georgescu : Cam cât de mare socotiți dvs că a fost adeziunea la Sindicat? Se vorbea la un moment dat de 2000.

Preotul Gheorghe Calciu : Cam 1700 știu eu că au fost, plus câteva sute de participări directe. [...]

Vlad Georgescu : Părinte, ce ați crezut ca se poate spera prin acest SL? Până unde se poate merge?

Preotul Gheorghe Calciu : Noi am crezut că prin SL se va ajunge la posibilitatea unui Sindicat care va avea un cuvânt de spus. Era un sindicat fără contribuție bănească. Se menținea numai prin sacrificiu. [...] Si trebuia să ia cuvântul ori de câte ori injustiția era prea mare - fiindcă injustiția era foarte mare la noi în țară împotriva muncitorilor. Si datoria noastră era să ne apropiem de muncitori. Intelectualul s-a strecurat de cele mai multe ori. [...] Dar sunt o serie întreagă de muncitori care suferă, care trăiesc într-o mizerie cruntă și care, până la urmă și mor fără ca nimeni să știe nimic despre ei. [...]

Vlad Georgescu : Părinte, într-o scrisoare ați spus că ceea ce ați dovedit dumneavoastră cu exemplul activității și sacrificiului dumneavoastră este că Securitatea nu este atotputernică, că poate fi înfrântă. Mi-ați povestit și mie, ați mai spus și cu alte prilejuri cât de bestial a fost tratamentul la care ați fost supus. Si totuși, credeți că Securitatea poate fi înfrântă. Spuneți asta într-un moment în care românii sunt într-adevăr copleșiți de puterea și prezența securității. Cum poate fi înfrântă?  

Preotul Gheorghe Calciu : V-am spus că Securitatea își lucrează propria ei legendă. Adică, chiar acolo unde nu ajunge să facă ceva, Securitatea ajunge să răspândească zvonuri, și se servește de agenții ei ca să arate că știe tot. Se răspândesc zvonuri grozave despre Securitate în România. Si probabil că așa este. Si unul care ți-o spune, poate că ți-o spune cu credință: "da, cutare a fost omorât", "cutare a fost asasinat", "au discutat doi inși și lucrul acesta s-a aflat la Securitate". Toate aceste sunt lucruri pe care ei le lucrează singuri. Si mi-am dat seama de lucrul acesta când eu eram așa de supravegheat cu aparate cu infraroșii, cu microfoane, cu Securitatea la poartă, și eu totuși am reușit să transmit aceste scrisori. V-am spus în scrisoarea mea că colonelul Vasile, care era șeful echipei care supraveghea casa noastră, într-o săptămână a îmbătrânit cât într-un an. Si, în felul acesta eu am distrus această legendă a securității, încât oamenii au avut curajul să vină la mine. Si au ajuns oameni la mine care până atunci nici nu se gândiseră să mă vadă. [...] Sub lupă scriam, ca să fie cât mai mic. Si mi-am asumat această răspundere pentru că spuneam că scrisoarea trebuie să plece nu pentru că mă interesează persoana mea, în primul rând, ci ca să distrugem această legendă a Securității, și să creem în oameni curajul de a ieși dintr-o tăcere absolută. [...]

Vlad Georgescu : E foarte interesantă această idee că Securitatea nu este atotputernică, și mai ales astăzi în România, unde lumea crede că Securitatea e atotputernică...

Părinte Calciu, dvs sunteți între foarte puținii români care ați apucat toată perioada represiunii comuniste. Ați intrat la închisoare în '48, ați ieșit în '64, ați intrat încă o dată în '79. [...] Ați intrat în aceste situații și sub Dej și sub Ceaușescu. Ați fost și atunci protestatar sau oponent, sau dizident, cum vreți să-i spuneți, ați fost și acuma. Cum ați evalua cele 2 momente principale ale comunismului românesc, perioada lui Dejn și perioada lui Ceaușescu - întâi dpdv al represiunii, și după aceea dpdv mai general?

Preotul Gheorghe Calciu : In perioada lui Gheorghiu Dej, care a fost o perioadă de represiune sângeroasă, un număr imens de oameni care au fost prinși atunci ne dădea un sentiment de solidaritate si de forță. Indiferent că eram izolați, aveam sentimentul forței si sentimentul unui provizorat extraordinar de scurt. [Care a durat 16 ani] Noi tot timpul am crezut că se va termina. Oamenii sperau atunci, aveau o nădejde într-o salvare neașteptată și foarte rapidă. Acuma nimeni nu mai speră chestia asta. Acuma speranța este în noi, așa cum ați spus și dumneavoastră. Noi trăim o vreme de zbuciumare sufletească și de disoluție pe care n-am trăit-o sub Gheorghiu Dej - deși atunci presiunile fizice și violentele au fost mult mai numeroase. Dar, să știți că o crimă făcută acuma operează mult mai multă spaimă asupra oamenilor decât operau atunci 100 de crime. Pentru că atuncea hrana comunistă era crima, si hrana noastră era teroarea si bătaia. Acum o crimă contează mult mai mult decât atunci. Dispariția unui cetățean, cum a fost omorârea lui Raul Volcinschi, acum, în aprilie, în închisoarea de la Aiud este extraordinară pentru noi. Ei operează cu o forță și cu o extensiune nemaipomenită, pe când atunci nu operau așa.

Vlad Georgescu : Părinte, ne apropiem de sfârșitul acestei emisiuni. Aș vrea mai întâi să vă mulțumesc și, în al doilea rând, să vă întreb dacă aveți vreun mesaj pentru cei de acasă?

Preotul Gheorghe Calciu : Da, se pare că dumneavoastră vorbeați cu mai mult pesimism despre această renaștere a sufletului românesc. Eu am fost primit după ce am fost în închisoare cu o dragoste și cu o dăruire din partea oamenilor extraordinară! Am ajuns să merg în biserici și să vină oameni să mă îmbrățișeze plângând, indiferent că erau securiști în jurul nostru. Si oameni pe care nu i-am cunoscut, și oameni mai simpli, și oameni mai în vârstă... Am constatat, mergând în biserici - fiindcă, fiind urmărit de Securitate nu voiam să merg numai la o biserică și să fie preotul acuzat că de ce mă duc acolo. Si eu nu intram în altar, pentru că, fiind caterisit, nu aveam dreptul să intru. Si am mers de la biserică la biserică. Ceea ce m-a surprins este procentul foarte mare de tineri care participau la slujbe. Nu erau aceștia când am intrat la închisoare. Procentul acuma este mai mare. Pentru toți acești tineri, pentru toți acești oameni care m-au îmbrățișat cu dragoste, care nu s-au temut de Securitate - și care au strigat cu las mare în biserica Domnita Bălașa: Doamne, schimbă gândul lui Ceaușescu să nu se dărâme biserica! - pentru toți acești oameni trimit dragostea mea, îi rog să viziteze bisericile, să asculte predicile preoților și să nu tină cont de nevrednicia preoților, pentru că si preoții sunt oameni și avem și spaime, și interese, și josnicii sufletești, dar ne străduim pe cât putem să-L slujim pe Dumnezeu și neamul acesta. Îi indemn să vină la biserică, și ii asigur că oricând vor avea nevoie de mine și vor avea posibilitatea să-mi comunice ceva, voi face totul pentru ei, si să știe că Securitatea nu este atotștiutoare.