Părintele Valerian: "Frica de vremurile acestea este o minciună implantată, este un cip deja băgat în capul nostru"

Active News: INTERVIU EXCLUSIV cu Părintele Valerian, fostul actor Dragoș Pâslaru: Frica de aceste vremuri e o minciună implantată. Să-L urmăm pe Hristos fără teamă! Curajul întru Hristos va birui pe oricine! Sfinții temnițelor comuniste sunt sprijinul acestor vremuri

Florin Palas: Părinte Valerian, în fața fricii și a panicii ce pare că a cuprins poporul nostru, ce mesaj ați avea de transmis românilor?

Părintele Valerian: Frica este o minciună a satanei! Un om credincios n-are frică! Frica de Dumnezeu este începutul înțelepciunii, dar frica de ziua de mâine este un fals, pentru că Hristos ne spune limpede că El ne îmbracă, El ne hrănește. Ne învață ceva uluitor și noi nu ne trezim, după 2.000 de ani de creștinism. Dumnezeu Atotțiitorul, Atotfăcătorul, este Dumnezeul nostru. Nu știu cât de conștienți suntem noi când spunem rugăciunea Tatăl nostru. Și ce înseamnă Tatăl nostru pentru fiecare conștiință. Frica de vremurile acestea este o minciună implantată, este un cip deja băgat în capul nostru. Și noi așteptăm alte cipuri! Dar atenția noastră este îndreptată acum spre această minciună, și nu spre rugăciune, nu spre întâlnirea cu Hristos. Nouă ni se pare că ne salvează un talk-show sau pălăvrăgeala nu știu cui! De aceea cred că salvarea omului este din nou, așa cum a fost întotdeauna, numai prin credință.

- Dar dacă ne vor interzice să mergem din nou la Biserică, ce trebuie să facem?

Dacă vom avea credință, niciodată Hristos nu poate fi biruit! Biserica lui Dumnezeu nu va fi biruită nici de porțile iadului, în veci! Lucrul acesta l-a spus Hristos, nu l-a spus un om politic. L-a spus Hristos, l-a spus Adevărul, l-a spus singura putere! Și atunci, noi să-L urmăm, fără teamă că vom fi prinși, amendați, omorâți, închiși și așa mai departe.

Acest curaj întru Hristos va birui pe oricine, pe absolut oricine! Numai că trebuie să vrei să-L urmezi! Ia-ți Crucea și vino după Mine! Crucea nu este o jucărie, este o jertfă, numai că pe Cruce este răstignit Hristos până la a Doua Lui Venire! El este Apărătorul nostru, Biruitorul morții și al iadului! Asta nu înțelegem noi, din nenorocire! Ne bazăm pe oricine, pe relații, pe rațiunea noastră căzută, care ne-a vândut satanei de multă vreme, și nu ne bazăm pe Hristos, nu ne mai bazăm pe Taine. Uităm că suntem fiii și fiicele lui Dumnezeu! Uităm că prin căsătorie avem încă o Taină, a unirii, a revenirii la ceea ce eram înainte de căderea din Rai, uităm că avem Taina Sfântului Maslu, uitând că avem Taina Spovedaniei, taină în care ne aflăm față în față cu Mântuitorul înainte de a-L primi pe Mântuitorul în noi.

De ce uităm? Pentru că suntem atenți și risipiți la toate prostiile, la toate gâlcevile lumii, uitând că suntem fiii lui Dumnezeu! Ori această uitare costă, iar în golul lăsat de ea intră Necuratul! De aceea, omenirea este înspăimântată, de aceea omenirea poartă mască, pierzându-și identitatea cu o liniște extraordinară! De aceea, putem fi mințiți că acest Covid ucide într-o proporție extraordinară, deși nu este adevărat. Chiar Organizația Mondială a Sănătății spune că acesta este printre ultimele locuri ca rată a mortalității. Pe primele locuri se află tuberculoza, sifilisul, HIV-ul, sunt bolile infecțioase. Iar deasupra lor este avortul, crima organizată împotriva omului! Asta nu interesează! Eu n-am înțeles cum, în cazul unei epidemii, închizi spitalele! Mi se pare un lucru fără sens! Spitalele au fost făcute ca să primească bolnavi. Cunosc cazuri de oameni care nu au fost primiți în spitale și nu erau bolnavi de covidul ăsta! Aveau alte boli, în care intervenția medicală trebuia să fie urgentă!

Credeți că "noua normalitate” este o extindere a fenomenului Pitești?

Răul întotdeauna experimentează acest lucru: încercarea de a-l despărți pe om de Hristos, de credința creștină, pentru că un om fără de Dumnezeu este o pradă foarte ușoară. "Fără Mine, nu puteți face nimic”, spune Hristos. Iar ce spune Hristos este adevărul, căci El este Adevărul. De aceea, cred că trebuie să fim foarte atenți la mărturiile lăsate de cei care au pătimit în lupta cu diavolul și l-au învins. 

Faptul că încă vorbim limba română, faptul că încă foarte mulți oameni stau în picioare, cu demnitate, faptul că ne ținem slujbele în Biserica Ortodoxă, faptul că suntem încăpățânați în a păstra tot ceea ce am moștenit de la înaintașii noștri dovedește că încă nu am pierit. Nu am pierit pentru că înaintașii noștri s-au jertfit și probabil Bunul Dumneuzeu ține cont de lucrul acesta. Așa cum Biserica Ortodoxă este considerată ca o corabie condusă de Maica Domnului, în care stau și sfinții, cam așa sunt și eroii, sfinții și mărturisitorii pentru poporul român. Ori de câte ori te raportezi la ei, revii la viață pentru că ei au fost fundamental legați de Hristos.

Deci o restaurare a noastră în Hristos înseamnă a intra în comuniune cu sfinții noștri.

Sigur că da! Aș face o comparație foarte simplă, cu un pom, că pomul face roade. Dacă te desprinzi de acesta, dispari imediat. Cel mult ești bun pentru foc. Asta reprezintă ei pentru noi. Ca orice rod ce se ivește din vița Hristos, este hrănitor pentru toate generațiile care vor urma. De aceea, trebuie să fim gata să ne apărăm, nu cu arma în mână, pentru că poporul acesta s-a apărat cu arma în mână numai când a avut un lider. Nemaiavând un lider, se apără cu spiritualitatea lui. Și cu limba lui. Limba română este patria mea, spunea Nichita Stănescu. Și ce bine spunea! De aceea, îndrăznesc să-i chem pe tineri să-și cunoască și istoria, și literatura, și cultura. Și să ia călăuze pe cei din Biserică. Avem încă preoți duhovnici foarte buni, încă sunt monahi care pot îndruma pe toată lumea, încă sunt mireni care sunt foarte credincioși, care sunt exemple pentru popor.

Părinte Valerian, aș vrea să vă întreb ce înseamnă pentru Sfinția Voastră jertfa generației mărturisitoare interbelice, cea care a fost martirizată în închisorile comuniste?

În primul rând, înseamnă un reper, mai ales în zilele noastre, în care există multă risipire, foarte multă minciună, neorânduială. Și, în astfel de cazuri, poporul totdeauna are nevoie de cineva, care, prin jertfa lui, să dovedească că este cu putință împotrivirea în fața celui rău. Cel rău îl numim pe diavol, care păcălește o mulțime de oameni, în special pe cei slabi în credință, sau chiar necredincioși, și care cred că clipa de putere care li se dă este pentru a face rău. Și cred că această clipă este infinită. Și-atunci poporul acesta are nevoie de niște repere, de niște stâlpi de lumină după care să se orienteze în bezna acestor veacuri. 

Un astfel de reper a fost Aspazia Oțel Petrescu, ca și toți cei care au pătimit în închisorile comuniste, carliste și antonesciene, pentru că nu numai comuniștii au făcut rău mărturisitorilor lui Hristos. Mântuitorul a atras atenția că „Dacă M-au prigonit pe Mine, vă vor prigoni și pe voi”. Acesta este semnul alegerii. De multe ori ne-am întrebat de ce o generație întreagă a fost jertfită și cred că răspunsul este pentru slăbiciunea noastră și absența credinței noastre. Este un lucru tragic pentru neamul nostru, care timp de 2000 de ani nu a pregetat să dea jertfe de sânge pentru Biserica Ortodoxă și, după aceea, și pentru cele lumești. Dar în primul rând pentru credința noastră ortodoxă. Iată, suntem la puțin timp după jertfa Sfinților Brâncoveni. De aceea, trebuie să cinstim cu mare dragoste pe cei care au avut puterea, tineri fiind în marea lor majoritate, să se jertfească pentru ca acest popor să poată sta în picioare, în continuare. Credem că o generație întreagă a fost sacrificată tocmai pentru neputința noastră atât de gravă. Cu adevărat, și ispitele sunt nemaiîntâlnite. Niciodată școala nu a îndrăznit să-i învețe pe copii o ticăloșie atât de mare cum îi învață școala pe copii astăzi, în orele de educație sexuală. Istoria a fost falsificată, istoria contemporană era falsificată de comuniști, cealaltă se mai învăța cât de cât. Astăzi nu se mai învață istoria neamului românesc, nu știu ce se mai învață, dar tinerii pe care-i știu nu au habar de istoria acestei țări. Noi, pe vremea ticăloșilor de comuniști și de securiști, visam să ne jertfim pentru țară. Astăzi visul tinerilor este să plece în țări care stau mult mai prost din punct de vedere spiritual decât noi. Sunt păcăliți, fug în Occident, unde nu este nimic. Aparenta civilizație pe care o prezintă Occidentul este una fără de Dumnezeu, o civilizație care nu poate sta în picioare și știm câte rele ne vin de-acolo. Nu acuz Occidentul decât de neatenția aceasta gravă și pentru faptul că obligă alte țări să se ia după modelul lor. Este un model nefericit, pentru că viața noastră nu este aici, viața noastră este Dincolo, de-Acolo de unde venim de fapt, așa cum mărturisesc Evangheliile.

Ori Aspazia Oțel Petrescu, și alții, și alții, au dovedit că se poate lupta împotriva răului, chiar în condiții extreme. Atât cât am înțeles eu, Dumnezeu a scos iadul la suprafață și i-a aruncat pe acești tineri în confruntare cu diavolul însuși. Și au biruit.

Cei care erau chemați ca mucenici au plecat Acasă încununați de mucenicie, iar cei care erau chemați ca mărturisitori au ieșit din ocnele comuniste și l-au mărturisit impecabil pe Hristos. Pușcăria se prelungise afară și țara aceasta devenise o pușcărie întreagă. De aceea, trebuie să fim cu mare atenție și să studiem ce au însemnat acești oameni pentru neamul românesc, cum s-au asemănat cu marii lideri, cum s-au asemănat cu eroii pe care-i păstrăm în istoria țării din cele mai vechi timpuri și până acum. Ei sunt eroii din zilele noastre, dar nu știu câți își mai aduc aminte de ei. Este un lucru grav, pentru că dacă n-ai continuitate și nu ai legătură cu trunchiul din care te tragi, riști să dispari. O frunză smulsă din copac și aruncată în bătaia vântului sfârșește prin a se usca și a dispărea. La fel o creangă care se rupe din acest copac. 

Nana Pazi, așa cum îi spuneau apropiații Aspaziei Oțel Petrescu, a fost un exemplu, pentru că a fost o tânără intelectuală, se știe că intelectualii sunt mai fragili decât ceilalți, care a înfruntat ticăloșia vremii comuniste, securiste, cu un curaj deosebit și cu o înțelepciune deosebită, pe care numai bătrânii o au. Erau un om tânăr, a cărui tinerețe a fost curmată de nimicnicia vremurilor și care a reușit prin credință, prin tenacitate, prin râvnă, să se ridice peste valul vremii. Foarte puțini oameni reușesc lucrul acesta. A avut o experiență pe care a tradus-o în cărți memorabile, cum ar fi Doamne, strigat-am!, dar și Spice. Nu și-a uitat camarazii și camaradele, nu și-a uitat exemplele pe care le-a avut și mărturisitoarea în închisoare, oameni la fel de tineri ca și ea. Și-atunci când a ieșit din închisoare nu i-a fost frică să mărturisească adevărul.

Eroii neamului sunt sprijinul acestor vremuri și sunt viața acestui neam, ceea ce dovedește că Învierea există, că nu este o poveste. Pentru că, iată, cei plecați dintre noi sunt mai vii decât noi, cei care trăim acum, care suntem morți, inactivi și puțin credincioși. Cred că ceea ce ne lipsește astăzi este credința. Suntem ca evreii din timpul lui Hristos, îl mărturisim pe Hristos cu buzele, dar suntem interesați de altceva. 

Timp de 30 de ani, Măicuța Domnului a demonstrat că iubește și ocrotește această țară, pentru că așa cum a fost jefuită România poate numai în țările africane s-a mai întâlnit, și noi totuși suntem o țară europeană, un reper de civilizație pentru toate popoarele lumii. Și deși am fost jefuiți până la os, aș spune, nu până la sânge, nu ne lipsește nimic. Aceasta este dovada dragostei Maicii Domnului pentru această țară. Iar noi nu suntem recunoscători și nici nu ne dăm seama.

Părintele Valerian la Universul credinței

 

Împărtășirea cu Trupul și Sângele Domnului a suscitat o vie și aprinsă dezbatere, în ultima vreme. Dincolo de acest fapt, cuminecarea este o taină uriașă, învăluitoare și adâncă - despre ea ne vorbește părintele Valerian Pâslaru în Dialogurile dimineții.

***

Despre psihologia poporului român s-a vorbit mult, de-a lungul timpului. Dar puțini au încercat să-i croiască un profil, pornind din scaunul de spovedanie, adică din locul în care oamenii nu răspund formal la chestionare, ci sunt extrem de sinceri. Despre sufletul poporului român - așa cum îl descrie părintele Valerian Pâslaru, în Dialogurile dimineții.

***

Preotul, personaj divinizat, contestat sau ignorat, a devenit pentru contemporanii noștri o mare necunoscută. Care sunt problemele lui, frămăntările, necazurile, năzuințele și, în final, ce rămâne în urma muncii lui? Așadar, despre portretul preotului ortodox în veacul acesta ne vorbește cu durere și dragoste părintele Valerian în dialogul pe care l-a purtat cu jurnalistul Răzvan Bucuroiu.