Dan Puric: ,,Să nu părăsiți crucea!" "Împărtășindu-ne din conștiința martircă, ne împărtășim de conștința lui Hristos"

Dan Puric: ,,Să nu părăsiți crucea!" 

Vineri 14 mai 2021, în Piața Revoluției, scuarul din jurul statuii lui Iuliu Maniu, a avut loc manifestarea memorială dedicată Zilei Naționale de Comemorare a Martirilor din Temnițele Comuniste (cf Legii 127/2017).

Evenimentul a fost organizat de Fundația „Ion Gavrilă Ogoranu”, Frăția Ortodoxă, Asociația Gogu Puiu și Haiducii Dobrogei, Noua Dreaptă, Fundația Redarea Istoriei – Târgoviște, Grupul NOI și alte organizații civice.

Aici este un tablou al lui Constantin Noica, care spunea că "suntem vinovați de două ori în fața lui Eminescu: o dată că nu-l cunoaștem îndeajuns, și, a doua oară, că nu-l facem cunoscut lumii". Iar eu mi-am permis să-l parafrazez și să spun că suntem vinovați a treia oară, pentru că nu ne lăsam contaminați de el. Același lucru îl putem spune față de martirii noștri: suntem vinovați că nu-i cunoaștem îndeajuns, că nu-i facem cunoscuți lumii și, mai ales, că nu ne contaminăm de la ei.

Eminescu a spus că istoria acestui neam este un șir neîntrerupt de martiri, martiri, martiri, neștiind că și el va ajunge martir și neștiind că o să treacă 60 de ani și o să fie cel mai cutremurător seism din istoria acestui popor, unde floarea țării a căzut. Dar nu a căzut ca să moară! Cel mai sfânt testament dat de Hristos este că în spatele oricărei cruci există înviere.

Suntem aici și putem fi în calitatea unor oameni care să evocăm momentul acesta, să ni-l aducem aminte, dar nu cred că în vremurile acestea tulburi, urâte pentru țară și pentru lume, este de ajuns. Stiți dumneavoastră, cuvântul martir vine de la martor. Noi suntem martorii martirilor. Iar un martor mărturisește, iar când mărturisești riști, iar când riști trebuie să ai curaj. Tot ce vedeți aici, și cei care nu au apărut, și cei ale căror moaște sunt în gropi comune au avut curajul să mărturisească în momente de mare cumpănă ale țării, cum și astăzi sunt momente de mare cumpănă prin care trece această țară, care este pe cale să fie desființată din structura ei.

Pentru ce au luptat acești martiri? Pentru ca această țară să dăinuie. Să fim atenți! Martirii noștri sunt esența creștină a acestui popor. Păzindu-i, și mai ales nedezlipindu-ne de ei, vom putea dăinui ca popor mai departe. Altă soluție în momentul de față nu există! Altă soluție nu există! Să stăm alături de ei, să nu-i părăsim și mai ales să-i mărturisim.

Un martor pomenește lucrurile din trecut, dar nu ca să ne spună cum a fost în trecut, ci, prin existența lui de aici și de acum, să facă ca acea faptă din trecut să devină contemporană, să aibe consecințe acum și aici. Și, așa cum Apostolii nu L-au lăsat singur pe Hristos, așa noi nu trebuie să nu-i lăsăm singuri pe martiri, în contextul în care se luptă de ani de zile ca memoria lor să fie ștearsă, ca existența lor în sufletul copiilor noștri să nu fie.

Aveți fotografia lui Mircea Vulcănescu, acest mare martir al poporului român, care a spus că "atunci când apare o valoare trebuie să facem cor în jurul valorii". Si nu ceea ce se face astăzi: vid în jurul valorii! Să nu o lăsăm singură! Ceea ce trebuie să facem noi acum este să facem cor în jurul lor, să nu-i lăsam singuri.

Nicolae Iorga a zis că „dacă suntem ceea ce suntem, nu suntem datorită victoriilor strămoșilor noștri, ci suntem datorită suferințelor lor”. Vă rog frumos să luați suferință ca pe un capital fantastic, pentru că nu este o suferință ca a tâlharului din stânga, ci este o suferință ca a tâlharului din dreapta, cu sens către Dumnezeu.

Testamentul pe care l-a lăsat în pușcărie unul din marii martiri, domnul George Manu - când a citat din Dante: „voi, toți cei care intrați aici, lăsați orice speranță”, așa scria la poarta infernului-. și, George Manu, de la Aiud din închisoare, a spus: „te-ai înșelat bătrâne Dante, noi, care am intrat în iad, intrăm cu speranță, intrăm cu speranță pentru că avem nădejdea că Iisus este sus în cer”. Așa au trăit și așa au murit.

Când l-am întrebat pe Părintele Atanasie: „Părinte Atanasie, ce rost mai avea să trăiți în pușcărie, când v-ați văzut prietenii uciși, tot ce este mai frumos din această țară distrusă, de ce trăiați?” Și mi-a răspuns: „să învățăm să murim, Dan Puric!” - versul acela extraordinar al lui Eminescu: „nu credeam să-nvăț a muri vreo dată”. George Manu înainte să moară a spus așa: „și să le spui că mi-am făcut datoria, mi-am dus conștiința până la capăt”. Mircea Vulcănescu a spus: „să nu ne răzbunați!”. Și, George Manu a spus un lucru atât de actual pentru ziua de astăzi. I-a zis unui tânăr: „tu vei ieși de aici, noi vom muri, dar dacă nu scrii și nu spui ce s-a întâmplat cu țara aceasta, să ști că nu comuniștii ne-au omorât, ci tu!”. Așa și noi astăzi, dacă nu spunem mai departe, dacă nu scriem și nu mărturisim îi omorâm. Și, omorându-ne martirii, omorâm țara.

Bunii mei prieteni, o țară este o cetate. O cetate poate să fie învinsă, poate să fie înfrântă și poate să fie rasă de pe suprafața pământului, dar, când o cetate are martiri, ea se transformă în Biserică, iar Biserica nu este niciodată înfrântă, Biserica este veșnică.

Comunismul este mai viu decât oricând, mai periculos și mai pervers ca niciodată, mai criminal și mai atroce. Niciodată nu s-au dat, nici măcar în perioada comunismului, loviturile care se dau astăzi asupra credinței acestui neam, asupra tradiției, asupra acestor lumânări nestinse. 

Spunea Mitropolitul Antonie al Surojului că „moartea nu este democratică decât pentru cei mulți. Prin grebla ei se strecoară oameni care în spate lasă o lumină”. Unii lasă întuneric. Una este să moară Părintele Iustin Pârvu și alta este să moară Stalin, una este să moară Petre Țutea și alta este să moară colonelul Crăciun.

Un act de mărturisire se face din neam în neam. Actul de mărturisire nu aparține unei epoci. Trebuie să ne asumăm acest rol vital, acum și aici. Vă dau un exemplu și dumneavoastră să-l comparați cu ceea ce fac butaforiile astea politice seara la televizor, vânzătorii de țară, vânzătorii de credință. În perioada comunistă Beria, ministrul de interne al lui Stalin, spunea că "omul atâta timp cât crede în viața veșnică are curaj. Trebuie să i se șteargă din cap prin tehnică psiho-politică, prin agenții psiho-politici că există viața de Dincolo, ca să-i fie frică de specie". Să-l coboare în specie, exact ca acum. De asta se scot orele de religie, ca să nu mai aibă pasul spre veșnicie. Omul să trăiască acum și aici.

Nu uitați ce au zis Apostolii! Nu vă lăsați hipnotizați de lume, de lumea asta ordinară, mizerabilă. Ei au trăit în iad și nu s-au lăsat hipnotizați, ei au trăit în iad și au fost lumânări care au luminat prin întuneric. Lumea de astăzi este făcută să te scufunzi în ea, să îți pierzi identitatea, să îți pierzi credința, să îți pierzi reperele.

În clipa în care s-a mărturisit până la capăt, oamenii aceștia au devenit piloni și au devenit stâncă pentru Biserica românească. Ernest Renan spunea că „mai valoroase pentru o țară sunt momentele de doliu decât cele de triumf”. Vă dau o gândire a unui mare înțelept german: „ești ceea ce ai curajul să fi”. Să avem curajul să fim alături de ei! Să fii creștin, să fi român! Nu le-a fost rușine să fie români, nu le-a fost rușine să fie creștini. Lucrul acesta trebuie să se transmită, bunii mei prieteni, pentru că altfel terminăm totul într-un soi de evocare inutilă.

Vedeți dumneavoastră această realitate, aici sunt niște icoane cu cei care mai devreme sau mai târziu vor fi canonizați, și dacă nu se canonizează acum, oricum în sufletul nostru îi canonizăm, așa cum Brâncoveanu a fost canonizat cu 280 de ani înainte, în sufletul țăranului român.

În aeroport am văzut, când trebuia să circul cu avionul pe ruta internă, fotografii ale marilor personalități care au făcut marea unire și care au murit în pușcărie. O idee formidabilă, ca ăla care se urcă în avion să vadă figura celui care a luptat pentru țară. Si cum aveți aicea fotografii și cu Constantin Oprișan, și cu Nicolae Purcărea, și cu prințul Alexandru Ghica - să vedeți figurile înainte și după pușcărie-, sau cu Aspazia Oțel Petrescu. Și am constatat că treceau românii cu indiferență, se duceau la shop, cum se circulă pe stradă acum. Să nu vă fie teamă că suntem puțini, Hristos a mers cu un popor concentrat: doisprezece desculți au răsturnat un imperiu. Doisprezece desculți! Popor concentrat, cum zicea Petre Țutea: „energii mari pe suprafețe mici”. Domnule, treceau, se duceau la shop, și acolo erau martirii, cea mai tragică imagine a României contemporane. Știți, că așa cum strig eu aici, cu tot sufletul dăruit, cu 370 de ani înainte de Hristos, când grecii își pierduseră libertatea, Demostene striga în Agora: „scăpați de nepăsare! Ridică-te popor grec din nepăsare!”. Așa îmi venea să strig la Otopeni: „sculați-vă, bă, din nepăsare!”

Cât o să se alimenteze conștiința martirică - nu este conștiința, de care zicea Napoleon, a soldatului, care trece prin stomac- conștiința martirică vine de la Hristos. Împărtășindu-ne din conștiința lor, ne împărtășim de conștiința lui Hristos.

Istoria aceasta infectă, mizerabilă o să treacă, dar o să mutileze, o să lase victime. Poporul român este amenințat în esența lui ca niciodată. Vă mărturisesc lucrul acesta în fața martirilor, cu mâna pe inimă: niciodată structura, matca sufletească a acestui neam nu a fost amenințată ca acum! Uitați-vă zilnic cum se strânge cercul!

O să va spun ceva. Sunt două atitudini: vizavi de martiri să avem o atitudine eclezială, să le împărtășim suferința, să ni-o asumăm. Vizavi de trădătorii de țară să avem o atitudine epidemiologică, să izolăm, intrăm în carantină, fraților. Este o carantină sufletească. Și, dacă vreți, cel mai bun vaccin care asigură imunitatea acestui neam, este făcut din sângele martirilor. Există un sânge forte. Cea mai mare transfuzie care s-a făcut pe acest pământ cu sânge nevinovat a făcut-o Hristos. Din clipa aceea ni s-a schimbat sângele și ni s-a schimbat inima. Cei care au rămas petrificați au rămas ca în iad, pentru că din iad Hristos nu i-a scos pe toți. Locurile îi așteaptă, iar iadul se va sparge din nou când va fi arhiplin. 

Trebuie să fi paznicul martirilor tăi, să îi păzești cu toată ființa ta, cu toată credința ta, pentru că ei sunt Biserica noastră. Dacă v-ați uitat puțin la privirile lor, la genul acesta antropologic, cu fruntea înaltă, eminesciană, o rasă, așa cum zicea Mihai Eminescu, rasa superioară de români a fost distrusă. Nu vedeți că au ieșit numai pigmei, pigmeii ne conduc, neputincioși. Zicea Părintele Iustin Pârvu: „mă, băiete, mă, ne-au stricat gena ăștia!”.

Vom fi pâlcuri de creștini, dar aceste pâlcuri trebuie să fie biserici vii. Cu cât vom păstra în inimă și cu cât vom avea curajul mărturisirii... acuma, să știți, Alexandru Codin Mironescu, unul dintre marii martiri ai închisorilor comuniste, profesor universitar, a spus: „nu putem să stăm, să învățăm înotul stând pe malul râului și hamletizând asupra operației înotului. Trebuie să ne aruncăm în val”. Nu poți să stai pe margine, te arunci în val! Fiecare apariție pe care am avut-o, în valul ăsta imens, murdar este ca să înotăm. Nu vă fie frică, aveți curaj! Știți că există povestea aceea extraordinară între un țăran și un marinar. Și țăranul îl întreabă pe marinar: „bă, taică-tu unde a murit, mă?”, „Tata a fost marinar, a murit pe corabie.”, „Bun, și bunică-tu unde a murit, mă?”, „Păi tot marinar, tot pe corabie”, „Păi și tu ce mai cauți, mă, pe corabie?”. Și atunci țăranului îi zice: „mă, dar taică-tu unde a murit?”, „In pat.”, „Si, bunică-tu, unde a murit?”, „In pat.”, „Păi, tu de ce te mai bagi, mă, noaptea în pat?”. Deci, dimensiunea creștinului e pe valuri, nu e în pat, este în furtună. 

Ați văzut dumneavoastră, vreodată, un creștin liniștit? Și așa suntem înconjurați de propriile noastre păcate. Creștinul adevărat e primul care zice: da, dom’le, sunt plin de păcate. M-am întâlni cu un Părinte într-o mănăstire: „Ce faci, Părinte?”, „Îmbătrânesc făcând păcate”. Nu a zis mă sfințesc. El, săracu' era în această transfigurare, se lupta concret. Dar uitați-vă la ăștia care sunt fără de păcate, sunt perfecți ca și cum ar trăi o eternitate, dom’le. Li se scrie eternitatea pe frunte.

Aș încheia prin a vă spune că atunci când faci o mărturisire nu o faci în interesul propriu, o faci în interesul cetății. Cetatea trebuie să știe. Și, mai mult decât asta, o faci în fața lui Hristos. Pentru că suntem priviți. Adevăratul creștin este precum copilașul acela care a intrat în biserică și a spus după ce ai ieșit: „dacă Dumnezeu ar fi fost puțin mai atent în timpul Liturghiei la mine, ar fi văzut că am venit cu o pereche de pantofi noi”. El se simțea privit.

Nu vă fie frică de această cruce! Noi trebuie să ducem crucea mai departe. Printre oamenii aceia care duceau nenumărate cruci era unul care a considerat că crucea e prea grea, și și-a tăiat-o, dom’le, cu fierăstrăul. Și au ajuns pe buza unei prăpastii, și toți ceilați au așezat crucea peste prăpastie și au trecut. El n-a putut să treacă pentru că avea crucea tăiată. Ca să traversăm această prăpastie, trebuie să ducem crucea martirică. Este singura care ne salvează, este singura care ne dă imunitate și forță.

Comuniștii au pus garou pe vasele de sânge, ca să nu mai circule sângele. Pe când ăștia sunt mai periculoși. Ăștia au deschis garoul și au zis: sunteți liberi, dar ușor, ușor, vă schimbăm grupa sanguină. N-ați văzut că înainte se dezumaniza, se culpabiliza credința, pe când astăzi este ceva mult mai sinistru, se santanizează. N-ați văzut că se trece în epoca transumanistă?! Înainte aveau nevoie de sclavi ideologici, acuma au nevoie de roboți electronici. Neuroștiința! 

Să știți că un om, un fost martir la Pitești spunea: „am îndurat atât de mult tortura... Care-i limita de a îndura o tortură? Se întâmplă ca la metalele acelea care se transformă în lichide, iar lichidele se transformă în gaze”. La nivel nanometric aurul nu mai e aur, omul nu mai e om. Aceștia sunt sfinți, au fost aruncați în iad și și-au păstrat condiția de oameni, iar ceilalți care au căzut... eu nu am văzut fost deținut politic care să-și acuze colegul de celulă care a căzut, pentru că s-a știut că a fost în iad. Nu există iertare mai mare pe pământul acesta! Și am aflat de la Gheorghe Jiji, de la Tică Iulian, Dumnezeu să-i odihnească. Și îmi spuneau: „Domnul Dan, nu știți ce a fost! Nu știți ce a fost!”

Stați în învecinarea lor! Vă mulțumesc din suflet și vă rog să îmi iertați patosul, dar simt în nări [ce se apropie]. Se zice că poporul care are sentimentul primejdiei are genii. Poporul acesta n-o să piară. N-o să ne lăsăm încălecați de toate trucurile asta ordinare pe care ăștia le fac, și pe care le vedeți diseară la televizor. Mintea românului este ageră, nu e jmecheră, este ageră, pentru că e dată de la Domnul nostru, Iisus Hristos. Ne vom confrunta cu lucruri groaznice. Lăsați crucea întreagă, ca să poată trece tot poporul peste ea. Vă mulțumesc!