PĂRINTELE GRIGORIE KRUG - CALEA SPRE LUMINĂ

Părintele Grigorie Krug și Sfântul Serghie Sevici, duhovnicul său

***

Icoana ortodoxă, unul din elementele esențiale ale liturghiei Bisericii Ortodoxe, o imagine simbolică sacră, care prin linii și culori, caută să-l aducă pe privitor la cunoștința Realității veșnice. Numeroși artiști încearcă să picteze icoane. Mulți reușesc bine, reproducând într-un stil impersonal modele vechi. Totuși, un iconar e mai mult decât un copist. Ne așteptăm ca viața lui să fie în armonie cu arta sa. În acest context, e mai actual decât oricând, să ne amintim de operele Pr. Grigorie Krug, unul dintre cei mai remarcabili iconari ortodocși ai sec. al XX-lea. Acesta, după ce și-a dedicat întreaga viață, cercetării și experimentării iconografice, a reușit să găsească în simbolismul ortodox complex sensul autentic al icoanei.

Trăind într-un mic schit, pierdut într-o pădure de la periferia pariziană, a creat icoane și fresce demne de cele mai bune școli de iconografie tradițională rusă. Astfel, consacrăm acest film Părintelui Grigorie Krug.

Astăzi veți descoperi viața și operele acestui iconograf; veți asculta extrase din carnetele sale personale, în care, de-a lungul vieții, își nota reflecțiile sale despre icoane; veți face cunoștință cu vechii săi prieteni, iconari, restauratori de icoane, teologi, critici de artă. Toate acestea vă vor permite să pătrundeți sensul autentic al icoanei ortodoxe și să vedeți ce cale a trebuit să urmeze Părintele Grigorie, pentru a-l descoperi.

PĂRINTELE GRIGORIE KRUG
- CALEA SPRE LUMINĂ -

Icoana Nașterii Domnului

"Este o imagine a Slavei netrecătoare, a micșorării de bunăvoie a Domnului. Prin această umilință a Domnului, Care a primit să fie înfășat și culcat în iesle, neamul omenesc a fost vindecat de mândrie. În această icoană, pământul negru contrastează cu lumina lui Hristos. Pământul care înconjoară peștera este imaginea firii omenești, stricăcioase și muritoare. Nu este reprezentat într-un mod neted sau uniform, ci plin de reliefuri, adâncituri și vârfuri, precum mișcarea valurilor, căci „Pământul și-a recunoscut Creatorul renăscând cu totul, punându-se cu totul în mișcare, a prins a dospi ca un aluat, căci a simțit în el plămada vieții veșnice”. (Monahul Grigorie, "Carnetul unui iconar")

Părintele Zaharia Zaharou în dialog cu P. Coman - Dar din Har !

P Zaharia : Pentru noi cel mai de preț dar al existenței noastre este Hristos, Care devine viața noastră, viața Veșnică.[...] Hristos S-a făcut și darul desăvârșit al omenirii către Dumnezeu. [...] Hristos este și darul fiecărui credincios către fratele său, darul fiecărui om către semenul său. Dacă suntem cu adevărat creștini, cel mai mare dar pe care putem să-l facem fratelui nostru este Hristos.

De ce sunt ortodox / Γιατί είμαι Ορθόδοξος  

Părintele Zaharia Zaharou/Πάτερ Ζαχαρίας Ζαχάρου

P. Coman : Părinte Zaharia, o coincidență binecuvântată, sau mai curând iconomia cea de nepătruns cu mintea a lui Dumnezeu, a făcut ca zilele acestea, ultimele aproape din acest an, să vă aflați la București, oaspete al Bisericii noastre. Și, spun că e binecuvântată coincidența deoarece Sfântul Sinod al Bisericii noastre, la propunerea Părintelui nostru Patriarh, a hotărât ca acest an să fie consacrat isihasmului și la trei mari isihasti : Sfântul Simeon Noul Teolog, Sfântul Grigorie Palama și Sfântul Paisie de la Neamț.

Sfinția Voastră sunteți martorul unei puternice și vii tradiții isihaste. Ați trăit aproape treizeci de ani lângă un părinte isihast, lângă un sfânt, Cuviosul Sofronie Saharov. Si nu sunteți numai martor, ci și purtător al acestui duh. Si conferințele dumneavoastră pe care le-ati ținut la București, patru la număr, toate se ocupă cu ceea ce sfinția voastră considerați a fi nucleul tradiției ortodoxe și al vieții duhovnicești: isihia, trezvia, spiritualitatea filocalică. Iarăși, iconomia lui Dumnezeu a făcut să circule chiar în zilele acestea câteva cărți ale Sfinția Voastre în traducerea românească.

Prima este o carte despre monahism, pe care îl caracterizați, în subtitlu, ca harismă atotcuprinzătoare a Duhului Sfânt, editată de Editura Basilica, a Patriarhiei Române. Și altele două, pe care le-ati editat în limba română, dumneavoastră, la Mănăstirea Sfântului Ioan Botezătorul din Essex : una despre isihasm și una care ne oferă o cuprinzătoare expunere a teologiei Cuviosului Sofronie, intitulată "Hristos, Calea vieții noastre". V-aș ruga să începem cu o reacție a Sfinția Voastre la această fericită coincidență.

P Zaharia : Cred că inițiativa Preafericitului Părinte Patriarh de a consacra acest an isihasmului a fost foarte înțeleaptă, deoarece isihasmul este inima tradiției ascetice ortodoxe. Omul nu-L poate cunoaște pe Dumnezeu dacă nu se liniștește în prezența Lui. Încă din vremurile de început, drepții Vechiului Testament ne-au lăsat mărturia că Dumnezeu le-a zis: "Opriți-vă și cunoașteți că Eu sunt Dumnezeu" (Ps. 45, 10). Adică, dacă nu avem contact, și dacă nu trudim să simțim prezența lui Dumnezeu, nu-L vom cunoaște. Sau, așa cum spune Apostolul Pavel: "Iar cel ce se alipește de Domnul este un duh cu El" (1 Cor. 6, 17)

Isihaștii se străduiesc să alipească numele lui Hristos de respirația lor. Și aceasta, încet-încet aduce cu sine energia lui Dumnezeu, Harul lui Dumnezeu, care îi curătește, îi luminează și îi sfințește. Aceasta este esența întregii noastre vieți în Biserică. Aceasta este bogăția Bisericii noastre. Biserica noastră, până în zilele noastre, este caracterizată, mai ales în sânul monahismului.

Când vorbim despre isihie nu înțelegem repaos, relaxare, ci înțelegem o foarte puternică înălțare a duhului nostru. Isihia este starea în care omul stă în fața lui Dumnezeu, cu mintea în inimă și cheamă Numele lui Hristos. Este o prezență foarte activă înaintea lui Dumnezeu. Nu este o relaxare pasivă. Isihia înseamnă când isihastul își predă și mintea și inima și toată ființa lui Hristos, chemând Numele Lui. Acesta este înțelesul isihasmului: "Opriți-vă și cunoașteți că Eu sunt Dumnezeu", cum spune Vechiul Testament.

P. Coman : Isihasmul este, așadar, o tradiție vie, nu a fost numai un curent puternic în sec. al XIV-lea.

P Zaharia : Este o tradiție vie, deoarece îl ține pe om în contact cu Dumnezeu cel viu. Când omul cheamă Numele lui Dumnezeu cu atenție, adică cu simțul prezenței lui Dumnezeu, Numele acesta este însoțit de energia Persoanei lui Hristos și această energie, încet-încet, anihilează duhul răutății și al patimilor din om și face să se vadă omul cel nou, care a fost creat după chipul lui Hristos.