Traim marea sarbatoare a Nasterii Domnului Iisus Hristos. Sufletele noastre se indreapta si intampina pe Acela care este Mantuitorul lumii. Nasterea Lui nu este o nastere oarecare. Insusi Dumnezeu este Cel care ia Trup si se naste Om pe pamant.
Sa ne transpunem putin in secolul I, atunci cand a aparut Dumnezeu in lume. Omenirea trecea printr-un moment specific. Era un secol de tranzitie care marca trecerea de la o era la alta. Epoca aceea era, de altfel ca orice epoca in preajma unor schimbari radicale, o epoca de adanci framantari, cand cele vechi se prabusesc iar cele noi inca nu apar, epoci in care foarte multi se prezinta si se cred salvatori. Era un secol de tranzitie, foarte asemanator cu secolul nostru. Ierarhia valorilor era daramata, coruptia si viclenia ajunsesera la culme, domina criminalitatea si decaderea morala. Poporul iudeu, pe care Dumnezeu l-a ales ca prin el sa pregateasca omenirea in vederea Intruparii, a devenit bigot, fariseu, materialist, limitat la forme; pierduse calea.
Civilizatia romana ajunsese la un maxim al dezvoltarii sale. Cultura greaca, prin filosofii ei Pitagora, Socrate, Platon, ajunsese sa dibuie putin un Logos, o Intelepciune, dar fara sa o poata descifra si fara sa o poata concretiza. In general, lumea nu mai stia incotro sa apuce. Cultul pagan imbatranise in absurditatea sa. Nadejdea in venirea lui Mesia crestea, nefiind alta speranta de salvare. Chiar lumea pagana simtea ca sosise o "plinire a vremii".
In aceasta conjunctura, cerul s-a deschis pentru pamant, un inger a fost auzit de pastori spunand
"Va vestesc bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Astazi, in cetatea lui David S-a nascut un Mantuitor care este Hristos Domnul" (Lc. II, 10-11).
In general, trei categorii de oameni participa la nasterea Mantuitorului: pastorii, magii si Irod impreuna cu fariseii si carturarii.
1. Primii carora li se vesteste acest mare eveniment sunt pastorii, oameni infratiti cu natura. Ei sunt cei care vad si-n pom, si-n floare, si-n pamant pe creatorul lor, Dumnezeu. In simplitatea lor, imbinata cu smerenia si curatia inimii, ei au putut auzi cel mai usor descoperirea ingerului, care le vestea bucurie, Bucurie mare. Apoi au vazut si auzit multime de ingeri care, prin cantarea lor, aduceau mesajul cerului adresat pamantului cu ocazia Nasterii Mantuitorului: "Slava intru cei de sus lui Dumnezeu, si pe pamant pace, intre oameni bunavoire". Prin Cel ce S-a nascut in pestera, cerul s-a deschis din nou pe pamant. Oamenii pot avea din nou un grai comun cu ingerii, pot cunoaste si slavi impreuna cu ingerii pe Dumnezeu. In aceasta stare, intru Dumnezeu fiind, ni se vesteste ca va cobora pace pe pamant, iar noi, oamenii, vom cunoaste din nou, intre noi, bunavoire. De-a lungul anilor s-a cautat sa se modernizeze, sa se actualizeze acest mesaj, adoptandu-l dupa bunul plac si imprejurari. Astfel, a fost trunchiat. Renuntand la prima parte "Slava intru cei de Sus lui Dumnezeu", s-a pastrat si afisat, ca motto crestin, numai "Pace pe pamant, intre oameni bunavoire". Dar in numele cui se vesteste Pace si bunavoire? Numai in masura in care dam marire Creatorului Dumnezeu, vom putea infaptui pacea, si pe pamant buna voire, intre oameni si popoare. Sa stie toata lumea, toata omenirea, ca altfel nu se poate. Cine poate sa ne infrateasca pe noi decat Unul singur Dumnezeu? Cum se pot infrati egoistii, lacomii? Cum se poate realiza pacea daca domina ura, minciuna si vrasmasia? Numai in masura in care oamenii vor intelege acest scurt mesaj si se vor schimba, slavind pe Dumnezeu, vor putea ajunge la adevarata pace. Trebuie sa intelegem ca mesajul trimis la Nasterea lui Iisus se adreseaza de fapt tuturor oamenilor, intregii istorii umane si in special noua, crestinilor care Il marturisim pe Hristos, Mantuitor al lumii. Dar Il auzim, Il aude omenirea sau isi astupa urechile si continua sa-si organizeze viata in afara de Hristos? Bine a spus un ganditor aproape de zilele noastre. Iisus Hrisots este Piatra fundamentala a vietii umane si a organizarii ei. Daca luati aceasta Piatra, toata zidirea se prabuseste. Hristos nu este pentru noi nici teorie, nici reflectii abstracte. Nu. El este insasi viata noastra. Si El este prezent in fiecare. In masura in care deschidem usa inimii, ea devine o iesle in care El se naste, traieste si ne daruieste putere, intelepciunea si iubirea Lui.
2. A doua categorie de oameni carora Dumnezeu le descopera Nasterea Sa, sunt magii. Ei reprezinta stiinta cea adevarata care in special in acest secol de asteptare, cauta pe diferite cai: prin filosofie, prin citirea in stele, prin religiile cele vechi, sa gaseasca sensul vietii, sa ajunga la Esenta, la cunoastera Adevarului. Magii au descifart ca in univers s-a produs un fenomen extraordinar, ca s-a nascut regele lui Israel cel asteptat, care va aduce mantuirea lumii.
Evanghelia nu da mai date mai precise asupra magilor, nici asupra stelei. In orice caz, magii, fiind "de la rasarit", reprezentau stiinta din acea vreme si erau pagani, dupa unele indicii din Persia. Daca steaua care i-a condus a fost sau nu un fenomen astronomic nu putem afirma cu precizie. Dupa unii astronomi, a avut loc intr-adevar un fenomen astronomic deosebit, in acea vreme. Dar dupa altii, dupa Sfantul Ioan Gura de Aur, magii n-au gasit pe Iisus pe baza unei stele anumite. Steaua din Evanghelie a disparut in timpul sederii lor la Ierusalim, apoi a reaparut. Si din inaltimea cerului era, practic, imposibil sa marcheze locul in care se gasea Iisus. Chiar daca a avut loc si un fenomen deosebit de care s-au sesizat, ceea ce a condus pe magi nu a fost numai ratiunea lor si o stea de pe cer, ci o iluminare interioara prin care au deosebit lucrarea lui Dumnezeu. Ce n-au cunoscut oamenii de religie din trecut si nici chiar invatatorii poporului Israel au descoperit magii. Astfel au plecat spre tara indepartata, la un drum lung de luni de zile, poate de ani, ca sa gaseasca adevarul, marea taina a vietii, pe Imparatul lui Israel care le-a fost descoperit.
Ajungand la Ierusalim, n-au mai vazut steaua si au intrebat:
"Unde este regele iudeilor cel ce s-a nascut? Caci am vazut la rasarit steaua lui si am venit sa ne inchinam Lui. Auzind regele Irod, s-a tulburat si tot Ierusalimul impreuna cu el. Si adunand pe toti arhiereii si carturarii poporului i-a intrebat: Unde este sa se nasca Hristos? Iar ei au zis: In Betleemul Iudeii, caci asa este scris de proorocul" (Mt. II, 2-5).Atunci Irod, chemand pe magi le-a indicat Betleemul si viclenia lui, putem spune satanica le-a cerut ca la inapoiere sa-l vesteasca si pe el unde se afla Pruncul, pentru ca sa mearga sa I se inchine, urmarind in realitate uciderea Lui.
Prin magi, Dumnezeu admonestreaza poporul Israel. Magii au vazut, s-au sesizat de stea, poporul Israel nu s-a sesizat de prooroci. Prin magi, Iisus Hristos deschide poarta credintei pentru neamuri. El se descopera poporului Israel prin pagani, care vin de departe ca sa vesteasca lui Israel pe Mesia -imparatul lor ce s-a nascut. Venirea magilor este totodata o forma de prevestire a viitorului care arata ca neamurile pagane vor intra in Imparatia lui Dumnezeu inaintea celor multi din poporul ales.
Plecand din Ierusalim, steaua s-a aratat din nou magilor si "mergea inaintea lor, pana ce a venit si s-a oprit deasupra locului unde era Pruncul" (Mt. II, 9). Inchinandu-se Lui ca unui Imparat si Dumnezeu, I-au adus daruri: aur, tamaie si smirna.
Aurul era darul de multumire pentru bogatiile si bunatatile pamantesti. Prin aur I-au adus lucrul cel mai de pret pe care omul, inca legat de pamant, I-l poate aduce spre multumire. Magii, intelepti fiind, il depun la picioarele Celui ce a venit sa ridice pamantul din desertaciunea stralucirilor trecatoare. Ca unui Om i-au adus aur si ca pe un Dumnezeu L-au rugat sa ne ajute sa renuntam la el. Tamaia, simbolul jertfei de rugaciune, sprijina si deschide drumul rugaciunilor noastre, pentru a ajunge pana la scaunul Celui Prea Inalt. Ca unui Rascumparator al nostru, magii au adus Pruncului jertfa de rugaciune si ca pe un Dumnezeu L-au rugat sa ramana Mijlocitor inaintea Celui Prea Inalt. Smirna este simbolul imbalsamarii trupului cazut in moarte. Ca unui Om I-au adus smirna spre imbalsamarea Trupului Sau si drept recunostinta ca binevoieste sa primeasca moartea si sa ne ridice si pe noi in Invierea Sa.
Astfel, langa ieslea lui Iisus s-a intalnit adevarata stiinta umana a magilor, cu smerenia curata a pastorilor. Putem spune ca pastorii si magii reprezinta, in general, mintea inteleapta si inima curata, care de-a lungul istoriei L-au recunoscut pe Iisus Hristos ca Mantuitor al lumii, I s-au inchinat si i-au adus daruri.
3. A treia categorie care participa la Nasterea lui Iisus o formeaza Irod impreuna cu fariseii si carturarii. Irod nu s-a indoit de vestea adusa de magi. Din primul moment a fost convins ca Regele pe care-L cauta este insusi Mesia-Hristos. In loc sa se bucure, s-a tulburat, in loc sa-L caute impreuna cu ei, a pus la cale uciderea Lui. Egoist, iubitor de putere, temandu-se pentru tronul lui, dupa cum prin sange s-a ridicat, tot prin sange a vrut sa si-l mentina; a recurs la viclenie si minciuna spunand ca vrea el insusi sa mearga sa I se inchine. A mintit. Prin sabie a trecut 14.000 de copii. Aceasta i-a fost inchinarea.
Asemenea lui Irod, tot Ierusalimul auzind vestirea magilor s-a tulburat. Nimeni insa nu i-a urmat sa-L caute pe Mesia. Arhiereii si carturarii poporului au participat activ la aceasta framantare. Ei n-au combatut parerea lui Irod, dimpotriva, i-au intarit-o precizandu-i si locul nasterii: Betleemul Iudeii. Reactia lor a fost aceeasi, de tulburare, pentru Cel ce vine sa le strice linistea. Facand un pact tacit cu Irod, i-au descoperit doar Betleemul, lasand pe seama regelui asigurarea linistii lor viitoare. Poate Irod n-ar fi indraznit sa ucida pruncii din Betleem si imprejurimi, de doi ani si mai jos, daca n-ar fi avut aprobarea, chiar tacita, a arhiereilor. Tot asa de-a lungul istoriei, puterea laica n-ar fi comis atatea atrocitati, daca n-ar fi avut uneori consimtamantul tacit sau chiar imboldul unor reprezentanti ai diferitelor religii. De comun acord cu Irod, au vrut sa scape de El, pentru a-si asigura conducerea politica si spirituala a poporului. De aceea uciderea pruncilor ii acuza pe toti, nu numai pentru crima in sine, dar si pentru ca au facut-o sau au acceptat sa fie facuta pentru a omora pe Hristos.
Asemenea lor, vointa egocentrica si idolatra a omului ca individ sau colectivitate, prea adeseori, nu vrea sa renunte la sine, la apoteozarea sa, la autonomia sa, si "ucide", persecuta sau exclude orice mana intinsa de Sus. Atitudinea avuta la Nasterea lui Iisus se mentine de-a lungul timpului. Cele trei categorii persista pana astazi. Daca mintea si inima L-au intampinat si s-au inchinat lui Hristos, vointa in schimb I se opune. Chiar pana azi, chiar in noi insine. Cu mintea poate intelegem, cu mintea il cautam, Il dorim, dar vointa nu ne lasa de multe ori sa ne frangem mandria, ambitia, sa ne pocaim cu adevarat, pentru ca si inima noastra sa devina iesle in care sa se nasca Hristos.
In special in aceste zile este necesar sa nu ne limitam la obiceiuri, tratate teologic sau colinde, ci sa traim cu toata fiinta noastra Sarbatoarea de astazi in adevarata ei semnificatie. Sa incercam sa facem abstractie de rautatile vietii si sa ne ducem la ieslea Mantuitorului cu pastorii, cu toti cei curati cu inima, dupa cum au fost pescarii Petru, Iacob, Ioan, si ceilalti, cum a fost sutasul Corneliu, cum a fost Hananeanca, cum a fost Maria, din care a scos 7 draci, si mai ales cum a fost talharul de pe cruce, care in ultimul moment s-a pocait si a cerut lui Iisus Imparatia Sa. Cu toti acestia si cu altii asemenea lor, sa ne ducem si sa ne inchinam Lui, ca unui Pastor al pastorilor, ca unui Conducator al conducatorilor, ca unui Intelept al inteleptilor, din orice ramura de activitate a vietii.
Sa ne ducem la ieslea Mantuitorului si cu cei trei Crai de la rasarit si cu cei asemenea lor care cerceteaza fenomenele naturii, fac stiinta, dar cu Dumnezeu si in Dumnezeu, si sunt cu adevarat intelepti. Sa mergem cu ei sa ne inchinam, dupa cum a mers si Pavel Apostolul, cum a mers Clement Alexandrianul, Grigorie de Nissa, Nicolae Cabasila, Pascal, Pasteur, Pavelescu al nostru si multi altii. Sa venim cu toti acestia si sa-I aducem cele trei daruri: jertfa noastra materiala, rugaciunea, si faptele noastre spre viata de veci. Sa depunem aceste daruri in fata Mantuitorului mai ales in zilele noastre care sunt asa cum sunt, cum le cunoastem, ale intregii omeniri. Sa le inchinam Lui, pentru ca este singurul nostru Salvator si Mantuitor. Nu exista altul. Pot sa apara cati or or vrea, dar El este singurul. Noi o credem si o marturisim cu intreaga noastra fiinta, mai ales acum in preajma mileniului trei. Vom face abstractie de Irod si de toti irozii, de oricand si de oriunde, care prin viclenie cauta sa-L omoare in sufletele oamenilor. Sa ne unim inimile, gandurile, nazuintele noastre cu ingerii, care au cantat imnul de lauda, mesajul cel profund al lui Dumnezeu adresat noua, oamenilor.
Va veni vremea, "cand toti vor auzi glasul Lui" (Io. V, 25-28). Dupa cum Irod voia ca prin uciderea pruncilor sa ucida pe Pruncul ce in iesle s-a nascut Imparat, dar nu L-a ucis, tot asa nici de-a lungul istoriei vointa idolatra a omului nu-L va putea ucide pe Dumnezeu, pentru ca sa I se substituie. Va veni vremea, cand aceasta vointa individuala sau social-politica isi va veni in sine si in unire cu inima si ratiunea vor reface unitatea si se vor inchina, recunoscand in Iisus: Calea, Adevarul si Viata vietii noastre, Dumnezeu si Mantuitorul nostru.
Lui I se cuvine slava, cinstea, si inchinaciunea, acum si pururea si in veci. Amin.
Asemenea lor, vointa egocentrica si idolatra a omului ca individ sau colectivitate, prea adeseori, nu vrea sa renunte la sine, la apoteozarea sa, la autonomia sa, si "ucide", persecuta sau exclude orice mana intinsa de Sus. Atitudinea avuta la Nasterea lui Iisus se mentine de-a lungul timpului. Cele trei categorii persista pana astazi. Daca mintea si inima L-au intampinat si s-au inchinat lui Hristos, vointa in schimb I se opune. Chiar pana azi, chiar in noi insine. Cu mintea poate intelegem, cu mintea il cautam, Il dorim, dar vointa nu ne lasa de multe ori sa ne frangem mandria, ambitia, sa ne pocaim cu adevarat, pentru ca si inima noastra sa devina iesle in care sa se nasca Hristos.
In special in aceste zile este necesar sa nu ne limitam la obiceiuri, tratate teologic sau colinde, ci sa traim cu toata fiinta noastra Sarbatoarea de astazi in adevarata ei semnificatie. Sa incercam sa facem abstractie de rautatile vietii si sa ne ducem la ieslea Mantuitorului cu pastorii, cu toti cei curati cu inima, dupa cum au fost pescarii Petru, Iacob, Ioan, si ceilalti, cum a fost sutasul Corneliu, cum a fost Hananeanca, cum a fost Maria, din care a scos 7 draci, si mai ales cum a fost talharul de pe cruce, care in ultimul moment s-a pocait si a cerut lui Iisus Imparatia Sa. Cu toti acestia si cu altii asemenea lor, sa ne ducem si sa ne inchinam Lui, ca unui Pastor al pastorilor, ca unui Conducator al conducatorilor, ca unui Intelept al inteleptilor, din orice ramura de activitate a vietii.
Sa ne ducem la ieslea Mantuitorului si cu cei trei Crai de la rasarit si cu cei asemenea lor care cerceteaza fenomenele naturii, fac stiinta, dar cu Dumnezeu si in Dumnezeu, si sunt cu adevarat intelepti. Sa mergem cu ei sa ne inchinam, dupa cum a mers si Pavel Apostolul, cum a mers Clement Alexandrianul, Grigorie de Nissa, Nicolae Cabasila, Pascal, Pasteur, Pavelescu al nostru si multi altii. Sa venim cu toti acestia si sa-I aducem cele trei daruri: jertfa noastra materiala, rugaciunea, si faptele noastre spre viata de veci. Sa depunem aceste daruri in fata Mantuitorului mai ales in zilele noastre care sunt asa cum sunt, cum le cunoastem, ale intregii omeniri. Sa le inchinam Lui, pentru ca este singurul nostru Salvator si Mantuitor. Nu exista altul. Pot sa apara cati or or vrea, dar El este singurul. Noi o credem si o marturisim cu intreaga noastra fiinta, mai ales acum in preajma mileniului trei. Vom face abstractie de Irod si de toti irozii, de oricand si de oriunde, care prin viclenie cauta sa-L omoare in sufletele oamenilor. Sa ne unim inimile, gandurile, nazuintele noastre cu ingerii, care au cantat imnul de lauda, mesajul cel profund al lui Dumnezeu adresat noua, oamenilor.
Va veni vremea, "cand toti vor auzi glasul Lui" (Io. V, 25-28). Dupa cum Irod voia ca prin uciderea pruncilor sa ucida pe Pruncul ce in iesle s-a nascut Imparat, dar nu L-a ucis, tot asa nici de-a lungul istoriei vointa idolatra a omului nu-L va putea ucide pe Dumnezeu, pentru ca sa I se substituie. Va veni vremea, cand aceasta vointa individuala sau social-politica isi va veni in sine si in unire cu inima si ratiunea vor reface unitatea si se vor inchina, recunoscand in Iisus: Calea, Adevarul si Viata vietii noastre, Dumnezeu si Mantuitorul nostru.
Lui I se cuvine slava, cinstea, si inchinaciunea, acum si pururea si in veci. Amin.
Sursa: Semnificatia marilor sarbatori crestine, Preot Boris Raduleanu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu