Născut la 3 Decembrie 1927 în com. Câmpuri, jud. Vrancea. Şcoala primară o urmează în satul natal, iar în 1941 intră copil de trupă la Manutanţa Centrală a Armatei din Bucureşti. Urmează cursurile liceale în Bucureşti, iar în 1948 se înscrie la Facultatea de Istorie, pe care o absolvă în 1952. Imediat după absolvirea facultăţii, în Mai 1952, este arestat, judecat şi condamnat la 5 ani temniţă grea pentru activitate anticomunistă. În Noiembrie 1955 se eliberează din închisoarea Gherla cu un decret de graţiere şi, ieşit afară, în "libertate", se înscrie pentru a-şi completa studiile, la Facultatea de Filologie clasică. Dar, la niciun an de la eliberare, este rearestat, de data aceasta fiind implicat în manifestaţiile studenţeşti care au avut loc cu ocazia evenimentelor din Ungaria. Este judecat şi condamnat la 20 de ani muncă silnică. A trecut prin penitenciarele Jilava, Gherla, Cluj şi Aiud. Din acest ultim penitenciar s-a eliberat în Iulie 1964, odată cu ultimul lot de deţinuţi politici. După eliberare a fost permanent hărţuit de securitate prin percheziţii domiciliare, anchete şi o strictă supraveghere. În 1969 i se permite, în sfârşit, să-şi susţină examenul de licenţă în istorie, dar niciodată nu i s-a permis să-şi exercite profesiunea de profesor pentru care s-a pregătit. Ani de-a rândul a lucrat ca muncitor necalificat şi de-abia în 1972 a reuşit să-şi găsească un post de redactor la o revistă de istorie a Centrului de Informare şi Documentare al Academiei de Ştiinţe Sociale. Actualmente este pensionar şi, împreună cu un grup de prieteni, s-a ocupat de apariţia revistei "Puncte Cardinale".Partasie
Simt cum ceva imi rupe din durere
Si-mi risipeste grijile si teama
Ca pe-o perdea de nori o adiere:
Se roaga-n taina pentru mine mama.
Un val de duiosie ma-mpresoara
Si simt pentru o clipa iar fiorul
Atat de dulce de odinioara:
Iubita mea ma cauta cu dorul.
Si cateodata-mi pare mai usoara
Povara grea ce ma-ngenunche-n balta:
Un gand trimis de undeva din tara,
De-un prieten, pune umarul si salta.
De vorbă cu sufletul meu
O! suflete al meu de ce ţi-ascunzi,
Plângând cu hohote, în palme faţa?
Hai, şterge-ţi ochii-albaştri şi povaţa
Ca pe un psalm ascultă-mi-o. M-auzi?
De-atâţia ani, de-atâtea veşnicii
Noi n-am mai stat de vorbă pe-ndelete
Şi nu te-am mai văzut zâmbind, băiete
De mult, de mult, de când eram copii.
Mereu înfrânt tu freamăţi ca un pom
Pe care vântu-l biciuie şi-l pradă,
Te risipeşti prin spini, te-aduni grămadă
Plângând cu hohote, în palme faţa?
Hai, şterge-ţi ochii-albaştri şi povaţa
Ca pe un psalm ascultă-mi-o. M-auzi?
De-atâţia ani, de-atâtea veşnicii
Noi n-am mai stat de vorbă pe-ndelete
Şi nu te-am mai văzut zâmbind, băiete
De mult, de mult, de când eram copii.
Mereu înfrânt tu freamăţi ca un pom
Pe care vântu-l biciuie şi-l pradă,
Te risipeşti prin spini, te-aduni grămadă
Şi plângi, sărmane, plângi şi treaz şi-n somn.
Te potoleşte, pentru Dumnezeu!
Ce-atâta bocet, doar nu eşti muiere,
Te înţeleg, eşti munte de durere
Dar nu uita, durerea nu-i un rău.
Şi-apoi nu eşti tu singurul sub cer
Din care răul cu-ndârjire muşcă,
Atâtora li-s zilele biciuşcă
Şi pentru-atâţia viaţa e piper!
E-atâta jale-n lume-atâta plâns,
Atâta dor, atâta suferinţă!
Sărmanul ins chircit în neputinţă
Ameninţă spre cer cu pumnul strâns.
Şi-n loc să-şi facă din durere pod
Peste mocirla vieţii-n sus spre slavă,
El, sângerând din răni adânci, otravă
Nici nu-nfloreşte, nici nu leagă rod.
Sărmana gloată, în genunchi mereu,
Se bălăceşte-n mlaştina-ndoielii,
Nepricepând că scrânciobul durerii
Te-aruncă-n braţele lui Dumnezeu.
Şi-n fiecare clipă câte-o stea
Se stinge-n locul ei precum o pipă
Şi trebuie ca-n fiecare clipă
Altcineva să moară pentru ea.
O! suflete al meu, fii tu ulcior,
Fii amforă durerii, veşnic plină
Şi, sângerând celor din jur lumină,
Învaţă blând să mori în locul lor.
Pricepe că cu fiecare spin
Ce dureros în carne ţi se-mplântă,
Pe un obraz o lacrimă se-avântă
Şi-n lume-i o durere mai puţin.
Cu fiecare suferinţă-a ta
O suferinţă undeva se stinge,
Cu fiecare picur roş de sânge
Se-nchide-o rană şi s-aprinde-o stea.
Şi-n fiecare limpede apus,
Cu fiecare-ngenunchere-n tină
Ţi-agoniseşti departe-n cer lumină
Şi-n cartea veşniciei-nscrii un plus.
Şi-n cartea veşniciei-nscrii un plus.
Comuniune
M-am aplecat pe iaz sa-i sorb vigoarea
Si-n unda rece, limpede ca zarea,
Vazui un porumbel tracand inot,
Rasfrant din inaltimi cu cer cu tot.
Departe-n fund un vultur se roteste,
In scama unui nor s-ascunde-un peste
Si-un stol de pesti asemeni unui nor
Acopar soarele cu umbra lor
Si ca o boare racoroasa trece
Prin fata astrului din unda rece.
Deasupra cer, in adancime cer,
Mistere sus, in sens invers mister;
Fac schimb de taine-Adancul cu Inaltul
Si peste lume, dintr-un cap intr-altul,
Ca-ntru-nceput Se poarta Duhul Sfant
"Precum in cer, asa si pe pamant".
Doar intr-un colt de lume, undeva,
Un nimeni ce se crede cineva,
Se vrea de capul lui, vorbeste-n dodii,
Ucide taine si despica zodii,
Nesocotind si sacaind pe Domnul,
Ganganie nefericita: omul.
Am gasit ceva frumos, iti transcriu si tie: "Învaţă de la toate (din lirica norvegiană) Învaţă de la toate, să ai statornic drum Învaţă de la flăcări, că toate-s numai scrum Învaţă de la umbră, să taci şi să veghezi Învaţă de la stâncă, cum neclintit să crezi Învaţă de la soare, cum neclintit s-apui Învaţă de la piatră, cum trebuie să spui, Învaţă de la vântul ce-adie prin poteci Cum trebuie prin lume de liniştit să treci. Învaţă de la toate, că toate sunt surori Cum treci frumos prin viaţă Cum poţi frumos să mori, Învaţă de la vierme, că nimeni nu-i uitat, Învaţă de la nufăr, să fii mereu curat, Învaţă de la flăcări, ce-avem de ars în noi, Învaţă de la ape, să nu dai înapoi. Învaţă de la umbră, să fii smerit ca ea. Învaţă de la stâncă, să-nduri furtuna grea. Învaţă de la soare, ca vremea să-ţi cunoşti, Învaţă de la stele, că-n cer sunt multe oşti; Învaţă de la greier, când singur eşti, să cânţi. Învaţă de la lună, să nu te înspăimânţi; Învaţă de la vulturi, când umerii-ţi sunt grei. Şi du-te la furnică, să vezi povara ei... Învaţă de la floare, să fii gingaş ca ea, Învaţă de la soare, să ai blândeţea sa; Învaţă de la păsări, să fii mai mult în zbor, Învaţă de la toate, că totu-i trecător. Ia seama, fiu al jertfei, prin lumea-n care treci. Să-nveţi din tot ce piere - cum să trăieşti pe veci. ". Aceasta chiar mi-a placut ! Frumoasa dedicatie ai facut.(desi parca nu am vazut sa fi fost impresionata, nu a reactionat)
RăspundețiȘtergerePS. Zambesc ! Stii de ce? Pentru ca mi-am adus aminte de zicala aceea si o s-o transform un pic, nu e pentru cine se daruieste, ci pentru cine le gaseste si se bucura si invata din ea. :):):)
Doamne ajuta !
.....de fapt versurile erau cantate de de Adriana Aush care era plecata din Romania.
RăspundețiȘtergere