Sfântul Isaac Sirul : "Mila este potrivnică dreptății legaliste"

 Din Cuvântul 41

• Omul zelotist nu ajunge niciodată la pacea cugetului, iar cel lipsit de pace este lipsit și de bucurie. Pentru că dacă se spune despre pacea cugetului că este sănătate duhovnicească, iar zelul este potrivnic păcii, atunci cel care are zel rău bolește de o boală grea.

• O, omule care socotești că îți îndrepți zelul împotriva bolilor străine, tu ți-ai alungat sănătatea sufletului tău. Așadar, îngrijește-te de sănătatea sufletului tău și, dacă dorești să-i vindeci pe cei bolnavi, cunoaște că bolnavii au nevoie mai degrabă de îngrijire decât de certare. Pentru că nu numai pe alții nu îi ajuți, ci și pe tine te afunzi cu durere într-o mare boală.

• Zelul oamenilor nu este socotit ca fiind printre felurile de înțelepciune, ci printre bolile sufletului, constând din îngustimea și sărăcia cugetării, precum și din neștiință multă.

• Începutul înțelepciunii dumnezeiești este liniștea lăuntrică născută dintr-un suflet mare și care poartă neputințele oamenilor: "Voi, cei tari, purtați neputințele celor slabi"; iar pe cel care cade îndrepți-l "cu duhul blândeții". Apostolul numără pacea și răbdarea printre roadele Duhului Sfânt.

• Cel care bolește cu sufletul și îi îndreptează pe prietenii săi este ca un orb care arată altora calea.

• Mila și dreptatea legalistă aflate în același suflet sunt ca un om care se închină și lui Dumnezeu și idolilor în aceeași casă.

• Mila este potrivnică dreptății legaliste.

• Dreptatea legalistă este imparțialitatea măsurii egale care dă fiecăruia după cum este vrednic și nu se apleacă într-o parte, nici nu caută la față când răsplătește. Mila însă este suferința mișcată de bunătate, care se pleacă spre toți cu compătimire: celui vrednic de pedeapsă nu îi răsplătește [cu rău] și celui vrednic de bine îi dă cu îmbelșugare, îndoit. Iar dacă aceasta [mila] este de partea dreptății harice, atunci aceea [dreptatea legalistă] e de partea răutății.

• Așa cum iarba și focul nu pot locui în aceeași casă, tot așa nici dreptatea legalistă și mila nu pot locui în același suflet.

• După cum un fir de nisip nu trage în cumpănă o mare greutate de aur, tot așa, nici folosirea dreptății legaliste de către Dumnezeu nu trage în cumpănă mila Lui.

• Așa cum e o mână de nisip aruncată în largul mării, tot așa sunt greșelile tuturor oamenilor în comparație cu cugetarea lui Dumnezeu.

• Așa cum un izvor care izvorăște bogat nu este astupat cu un pumn de țărână, tot așa mila Ziditorului nu este biruită de răutatea făpturilor.

• Așa cum e cineva care seamănă în mare și așteaptă să secere, tot așa este și cel care ține minte răul și se roagă.

• Așa cum nu se poate ca flăcările să nu se ridice în sus, tot așa rugăciunile celor milostivi nu pot fi împiedicate să se înalțe la cer.

• Cel ce a dobândit smerenia în inima sa a ajuns mort pentru lume, iar cel care s-a făcut mort pentru lume, s-a făcut mort față de patimi.

• Este o smerenie din frică de Dumnezeu și este o smerenie din iubirea de Dumnezeu. Este un om care se smerește din frica de Dumnezeu și este unul care se smerește din bucurie. Celui care se smerește din frica de Dumnezeu îi urmează modestia [purtării] mădularelor dimpreună cum buna rânduială a simțurilor și cu "inima zdrobită" în toată vremea. Iar celui care se smerește din pricina bucuriei îi urmează multa revărsare a sufletului și o inimă care sporește și e nestăvilită.

• Pentru iubire este firesc să nu se sfiască și să-și uite propria măsură.

• Fericit este cel ce te-a găsit liman a toată bucuria.

• Adunarea celor smeriți este iubită de Dumnezeu ca adunarea serafimilor.

• La prietenii tăi să mergi cu cuviință și, când faci așa, te vei folosi și pe tine și pe ei, pentru că, adeseori, sub pretextul iubirii, sufletul leapădă frâul pazei.

• Înaintea celui lăudăros și bolnav de invidie să vorbești cu grijă, pentru că în timp ce tu grăiești, el tâlcuiește în inima lui cuvintele tale după cum îi place. Și din cele bune ale tale ia materie ca să îi facă pe alții să se împiedice, iar cuvintele tare se vor schimba în cugetarea lui, potrivit cu felul bolii sale.

• În ziua în care îți vei deschide gura și vei spune ceva împotriva cuiva, socotește-te mort pentru Dumnezeu și golit de toate ostenelile tale, chiar dacă ți se pare că gândul să vorbești este o faptă corectă și spre zidire. Ce trebuință este ca cineva să-și dărâme propria lui casă că să o repare pe a prietenului?

• În ziua în care suferi o intristare cu trupul sau în cugetare din cauza oricărui fel de om, fie dintre cei buni, fie dintre cei nelegiuiți, socotește-te pe tine un martir fiindcă pătimești pentru Hristos și te-ai învrednicit de mărturisire. Amintește-ți că Hristos a murit pentru cei păcătoși, nu pentru cei buni. Vezi cât de mare acest lucru, adică să te întristezi pentru cei nelegiuiți și să le faci bine păcătoșilor mai mult decât celor drepți! Apostolul amintește despre aceasta că despre un lucru vrednic de uimire.

• Să știi că pentru fiecare faptă ascetică pe care o săvârșești fără socotință și cercetare, osteneala ta este zadarnică, chiar dacă faptă este cuviincioasă, pentru că Dumnezeu socotește discernământul că dreptate harică, și nu făptuirea la întâmplare.

• Sămânță căzută pe piatră- rugăciunea celui care ține minte răul.

• Pom fără roade - ascetul lipsit de milă.

• Cursă ascunsă- lauda de la omul viclean.

• Sfătuitorul nebun - supraveghetor orb.

• Frângere a inimii- șederea cu cei ce nu înțeleg nimic.

• Izvor dulce- convorbirea cu cei înțelepți. 

• Sfătuitorul înțelept- zid al nădejdii. 

• Prietenul care nu înțelege nimic - comoară a rutinei.

• Fii tu prigonit, și nu progoni.

• Fii tu răstignit, și nu răstigni.

• Fii tu nedreptățit, și nu nedreptăți. 

• Fii tu calomnia, și nu calomnia. Fii blând, și nu un zelotist rău.

• Poartă-te cu bunătate, și nu cu o dreptate legalistă. Dreptatea legalistă nu ține de viețuirea creștinilor și nu e menționată în învățătura lui Hristos.

• "Bucură-te cu cei ce se bucură, și plângi cu cei ce plâng", pentru că acesta este semnul limpezimii.

• Cu cei bolnavi, fii bolnav.

• Cu cei păcătoși, tânguiește-te.

• Cu cei care se pocăiesc, bucură-te.

• Fii prieten cu toți oamenii și singur în cugetul tău.

• Fii părtaș la suferința tuturor, iar cu trupul fii departe de toți.

• Nu mustra, nici nu batjocori pe cineva, nici măcar pe cei foarte răi în viețuirea lor.

• Întinde-ți haina peste cel căzut în păcat și acoperă-l. Iar dacă poți să iei asupra ta greșelile lui și să primești pedeapsa în locul lui, cel puțin ai putea să te lași tu făcut de rușine, ca să nu-l faci pe el de rușine.

• Să știi, frate, că de aceea trebuie să stăm înapoia ușii chiliei, ca să nu cunoaștem faptele rele ale oamenilor și că, atunci când îi vedem pe toți sfinți și buni, ajungem la curăția cugetării. Iar dacă mustrăm și cercetăm, cautăm răzbunarea și defăimăm, atunci prin ce se deosebește locuirea în orașe de viețuirea monahală din pustie? Și ce e mai rău decât șederea în pustie dacă nu le părăsim pe acelea?

• Dacă nu te liniștești în inima ta, liniștește-te măcar cu limba.

• Dacă nu poți să-ți pui în rânduială gândurile, cel puțin pune-ți în rânduială simțurile.

• Caută înțelesul, și nu aurul.

• Îmbracă-te în smerenie, și nu în vison.

• Nimeni nu poate înțelege dacă nu este smerit. Iar cel ce nu este smerit nu poate înțelege.

• Nu este smerit decât cel pașnic. Iar cel ce nu este pașnic nu este nici smerit. Și nu este pașnic decât cel bucuros.

• Oamenii nu găsesc pacea în niciuna din căile pe care umblă în această lume decât atunci când se apropie prin nădejde de Dumnezeu.

• Până când nu va ajunge la aceasta [la nădejde], inima nu se liniștește de osteneală și de sminteli. Iar nădejdea împăciuiește inima și revarsă în ea bucuria, acesta fiind ceea ce a spus gura închinată și plină de sfințenie: "Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni pe voi". Apropie-te ca să nădăjduiești în Mine și te voi odihni de osteneli și de frică.

• Nădejdea în Dumnezeu înalță inima, iar frică de gheenă o zdrobește.

• Lumina cugetului naște credința, iar credința naște mângâiere nădejdii, iar nădejdea întărește inima.

• Credința este o descoperire a înțelesurilor. Iar când cugetul se întunerică, credința se ascunde și ne stăpânește frica și nădejdea ni se taie.

• Credința venită din învățare nu eliberează omul de mândrie și de îndoială, ci numai cea răsărită din înțelesuri, și numită cunoaștere și descoperire a adevărului.

• Câtă vreme mintea Îl înțelege pe Dumnezeu ca Dumnezeu prin descoperirea pe care i-o fac înțelesurile, frica nu se apropie de inimă. Iar când suntem lăsați în întuneric și, până când ne vom smeri, pierdem acest înțeles,vine în noi frica pentru că să ne apropie de smerenie și de pocăință.

• Să nu ne întristăm când alunecăm în vreo greșeală, ci când stăruim în ea. Alunecarea se întâmplă adeseori și cu cei desăvârșiți, dar a stărui în ea este o desăvârșită moarte.

• Dacă cineva nu disprețuiește pe un altul din cauza învâroșărilor aflate în el, acela este cu adevărat liber.

• Dacă cineva nu se apropie de cel care îl cinstește și nu se scârbește de cel care îl necinstește, acesta a murit față de viața aceasta.

• Trezvia unită cu discernământ este mai bună decât orice fel de fapte ascetice, indiferent de măsură, înfăptuite de oameni.

• Fă-te propovăduitor al bunătății lui Dumnezeu, pentru că, deși tu ești nevrednic, te călăuzește și, deși datorezi mult, totuși El îți dă în schimb pe cele mari ca răsplată pentru faptele tale mici.

Sursa: Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte ascetice, vol. 2, Ed. Sf. Nectarie

LEGATURI:

• Sfântul Isaac Sirul - Cugetări
• Sfântul Isaac Sirul : "Fericit cel ce mănâncă din pâinea iubirii, care este Iisus"