Această icoană a Nașterii Domnului revelează înțelesuri ce se articulează în toată taina iconomiei Întrupării Domnului nostru Iisus Hristos, Cel Ce a venit pe pământ pentru mântuirea oamenilor. Profețiile vechi-testamentare sunt zugrăvite în umbră și se pot lectura prin asemanarea gesturilor unor personaje din icoană (astfel putem întrevedea pe Isaia, Ghedeon...) iar, în același timp, evenimentele mântuirii sunt anticipate (Botezul, Schimbarea la Față, Răstignirea, Punerea în mormânt, Învierea...).
După cum vedem, icoana Nașterii Domnului cuprinde trei registre: sus - Cerul cu îngerii; la mijloc - pământul, în centrul căruia este Maica Domnului cu Pruncul, înconjurați de magi și păstori; și cele dedesubt - unde, pe de-o parte, este Iosif înviforat de gânduri, ispitit de diavol iar, în partea cealaltă, moașele cu Pruncul, Ce stă să se spele.
Preasfânta Fecioară este pe jumătate rezemată pe un pat - de felul celor purtate de evrei în călătoriile lor -, de culoare roșie, amintind de porfira împărătească, pentru a sugera cinstea ce i se cuvinte Maicii lui Dumnezeu. Această poziție, totodată orizontală și verticală, ne amintește că prin ascultarea ei a fost posibilă unirea Cerului și a pământului, dar, pe de altă parte, ne pune în față și semnul crucii. De asemenea, prin această poziție a Maicii Domnului, este afiramt iconografic adevărul Nașterii suprafirești a Mântuitorului Hristos (din Fecioară, fără dureri), dar se mărturisește și dubla fire a Lui, dumnezeiască și omenească.
Pentru omul obișnuit al lumii acesteia pare de neînțeles că Maica Domnului nu are Pruncul în brațe, că nu își exprimă cumva afectivitatea și tandrețea, atât de firească între maică și nou-născut. Dar tocmai aceasta ne înfățișează icoana, fereastră către cer : o stare duhovnicească și nu una emoțională, sentimentală.
Semn al tainei și fiind cutremurată de acest eveniment mai presus de fire, de care Ea însăși s-a făcut părtașă, Maica Domnului întoarce capul într-o parte, ca și cum s-ar sfii să privească direct Pruncul. Însă, privirea ei întoarsă smerit în jos, tot la Prunc se îndreaptă, acolo unde El stă să se îmbăieze. Această baie amintește de Botezul Domnului, când Hristos a luat asupra Sa păcatele oamenilor. Atunci "marea a văzut şi a fugit, Iordanul s-a întors înapoi." (Ps. 113, 3). Dar aici Pruncul nu este înfățișat în baie, așa cum la Botez Hristos este în mijlocul Iordanului - aceasta pentru a sugera taina mântuirii ce va sa vie, pentru a anticipa Botezul, care este o nouă Facere și al cărui cuvânt este: „Pocăiţi-vă că s-a apropiat împărăţia cerurilor” (Matei 3, 2). Iar această baie a pocăinței, spre care ne îndreaptă privirea Maicii Domnului, va face cugetul omului curat, spalat de toate îndoielile și dialogurile cu vrăjmașul - amintite în contra parte de zugravirea lui Iosif și a celui gârbovit de rele. Pocăința, ca baie a cugetului, dobândită în rugăciunea de un singur gând, va lăsa doar pe Unul-Cuvântul în centrul ființei noastre.
Dar Maica Domnului își întoarce capul de la Prunc, și pentru o altă pricină. Prin acest gest ea mărturisește că are conștiința martiriului Fiului ei, Ce va fi răstignit pe cruce, și, totodată, ceea ce va avea ea să îndure, nesuferind să vadă "pe El, Care n-a cunoscut păcatul" (2 Corinteni 5:21) "făcându-Se pentru noi blestem; pentru că scris este: "Blestemat este tot cel spânzurat pe lemn""(Galateni 3:13).
Privirea Pruncului este îndreptată spre magi, care au venit să Îi aducă daruri: aur, smirnă și tămâie - profetice daruri ce vestesc Moartea, Învierea și Împărăția Veșnică a lui Hristos. Aur – ca pentru Împăratul veacurilor; tămâie – ca Celui ce este Dumnezeu al Universului, căci numai lui Dumnezeu i se jertfește tămâie; smirnă – ca unui om muritor, fiindcă smirna se folosea la îmbălsămarea morților. „Prin darul mirului, ei închipuie starea Ta muritoare, prin aur măreţia Ta împărătească, iar prin tămâie, dumnezeirea Ta întreagă.” - se spune la Utrenia Nașterii Domnului, Cântarea a V-a, glas VI).
Iconograful a ales să îi înfăţişeze pe magi sub chipul a trei oameni având vârste diferite, dar nedespărțiți, ca și cum ar fi unul singur. Ei par astfel a fi niște trepte duhovnicești ale omului dar, mai ales, preînchipuie cele trei slujiri ale lui Hristos, de Arhiereu, Împărat și Proroc. Pentru aceaste slujiri El a venit în lume, și la acestea privește dintru început. Culorile veșmintelor în care sunt înfăţișaţi dau mărturie și mijlocesc înţelesul acestor slujiri pentru care Hristos a venit în lume.
Astfel, magul cel mai depărtat de Prunc este înfățișat în haină scurtă, pământie - amintind de omul muritor. Pe grumaz însă el are un veșmânt roșu - culoarea jertfei - dar care amintește de epitrahilul arhiereului, cel care ia jugul cel bun al slujirii lui Hristos, omul care ascultă cuvântul lui Dumnezeu: "Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie." (Matei 16, 24). Prin aceasta, el dă mărtuire că stă în fața Arhiereului cel mai înalt, care a adus jertfa desăvârșită: trupul Său, prin care a curățit cu adevărat pe oameni de păcate - nu numai a închipuit această curățire, ca jertfele de animale aduse de preoții din Vechiul Testament: “Un astfel de Arhiereu se cuvenea să avem: sfânt, fără de răutate, fără de pată, osebit de cei păcătoși și fiind mai presus decât cerurile. El nu are nevoie să aducă zilnic jertfe, ca arhiereii: întâi pentru păcatele lor, apoi pentru ale poporului, căci El a făcut aceasta odată pentru totdeauna, aducându–Se jertfă pe Sine însuși” (Evr. 7, 26-27); căci “Nu prin sânge de țapi și de viței, ci prin însuși Sângele Său a intrat odată pentru totdeauna în Sfânta Sfintelor și a dobândit o veșnică răscumpărare” (Evr. 9,12).
Mai departe, iconograful alege să reprezinte magul din mijloc îmbrăcat în veșminte de culoare albastră și purpurie - culori împărătești, ce trimit la felul în care Hristos este înfățișat. Astfel, prin culoarea veșmintelor, acest mag dă mărturie despre slujirea împăratească a lui Hristos. Această demnitate împărătească a lui Hristos a anunțat-o îngerul Gavriil Fecioarei Maria: “Și Domnul Dumnezeu îi va da Lui tronul lui David, părintele Său … și împărăţia Lui nu va avea sfârșit” (Luca 1, 32, 33). Iar Iisus Însuși recunoaște că este împarat, dar Împărăția Lui e duhovnicească: “Împărăția Mea nu este din lumea aceasta” (Ioan 18, 36).
În fine, magul cel mai apropiat de Prunc, are veşminte de culoare roşie şi aurie, dând astfel mărturie despre slujirea prorocească a lui Hristos.
Roșul trimite la sângele proorocilor vărsat, și în mod particular la faptul că Iisus a fost respins de oameni (v. Luca 13, 34-35; Luca 4, 24-27; Ioan 5, 46), bătut și răstignit. Si auzim cuvintele Mântuitorului, spuse cărturarilor şi fariseilor făţarnici : "Vai vouă, (...) că zidiţi mormintele proorocilor şi împodobiţi pe ale drepţilor, Şi ziceţi: De am fi fost noi în zilele părinţilor noştri, n-am fi fost părtaşi cu ei la vărsarea sângelui proorocilor. Astfel, dar, mărturisiţi voi înşivă că sunteţi fii ai celor ce au ucis pe prooroci. Dar voi întreceţi măsura părinţilor voştri! Şerpi, pui de vipere, cum veţi scăpa de osânda gheenei? De aceea, iată Eu trimit la voi prooroci şi înţelepţi şi cărturari; dintre ei veţi ucide şi veţi răstigni; dintre ei veţi biciui în sinagogi şi-i veţi urmări din cetate în cetate."( Matei, 23 29-34)
Iar auriul dă mărturie că Hristos este Proroc uns cu Duhul lui Dumnezeu (Luca 4, 16-21; cf. Isaia 61, 1-2), fiind culoarea veşniciei, a desăvârşirii, şi reprezentând lumea harică, lumina necreată. Cuvântul evreiesc aour, care înseamnă lumină, este similar cuvântului latin aurum, care înseamnă aur, și care în India este considerat un mineral al luminii. De asemenea, substantivul latin oratio, care înseamnă cuvânt, trimite la cuvântul francez or care înseamnă aur. Grecii spuneau că dacă cineva excela în oratorie, el avea o gură de aur. (Sf. Ioan Gură de Aur).
Iisus Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu, Care este Adevarul, S-a descoperit pe Sine Proroc uns cu Duhul lui Dumnezeu, deschizând cartea unde era scris : "Duhul Domnului este peste Mine, pentru care M-a uns să binevestesc săracilor; M-a trimis să vindec pe cei zdrobiţi cu inima; să propovăduiesc robilor dezrobirea şi celor orbi vederea; să slobozesc pe cei apăsaţi, şi să vestesc anul plăcut Domnului" : (Luca 4:16-21; cf. Isa 61:1-2). El a vorbit cu autoritate (Marcu 1:22; Ioan 7:16; 14:10), fiind mai mare decât toți ceilalți proroci ( Matei 12:41; Ioan 1:15).
De partea cealaltă a magilor, care sunt reprezentați cu darurile în mână, iconograful a ales să înfățișeze păstorul cu mâna îndreptată către cer, într-un dialog cu îngerii care străjuiesc această mare taină. Păstorul nu oferă vre-un dar, pentru că el ar fi mai sărac decât magii, ci pentru că prin smerenia lui să glăsuiască despre Darul cel mai de preț : Mielul lui Dumnezeu, Care a venit să se jertfească în lume.
Acest Dar Ceresc este în centru peșterii, sau al inimii omului, ca într-un potir. Înlăuntrul ei este Maica Domnului, cea care I-a dat trup Mântuitorului, și Hristos, către Care sunt îndreptate privirile boului și ale asinului - prin care se preînchipuie Vechiul și Noul Testament. Aceast lucru se înțelege și din culorile prin care sunt reprezentați. Unul este înfățișat cu o culoare similară trupului, și care se învecinează cu pânză pe care stă Maica Domnului. El reprezintă legea. Celălalt este înfățișat în alb, asemenea veșmintelor Pruncului, și preînchipuie harul, care se dobândește prin poruncile lui Hristos, și care conduc la Hristos. De aceea și ocupă un loc central în icoană.
Înlăuntrul inimii atâta este. Aceasta este pacea. Pacea pe care îngerii o vestesc : "Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” Această doxologie este înfățișată prin aripile netrupeștilor puteri, având una îndreptată în sus, spre Dumnezeu Cel în trei Sori - aici fiind înfățișată treimea prin cele trei cruciulițe-, și alta îndreptată spre pământ, ca o binevestire pentru pământeni.
Raza dumnezeirii pogorâtoare la început este una, dar se continuă în trei, mărturisind despre Dumnezeu ca fiind unul în trei Ipostasuri. Pe Tatăl am putea să-L vedem înfățișat în semicerul albastru cel mai de sus. S-a ales acest semicerc pentru că prin cerc putem exprima desăvârșirea, dar noi putem vedea doar o mică parte din ea acum - acest semicerc-, așteptând să ajungem la deplinatate când Îl vom vedea pe Dumnezeu față către Față, așa cum este. Un glas suav ne spune totodată : "Fiţi, dar, voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este." (Matei 5, 48)
Păstorul care are un deget îndreptat către stea, pare totodată să ne
spună: "Sus să aveți inimile! Fiți atenți, păstrați-vă trezvia, ridicați-vă ochii la cele de sus,
căci Hristos se va naște în inimile voastre, în care este atâta
întuneric, datorită căderii." Simplitatea păstorului, simplitatea atenției la ceea ce este
esențial, adică la ceea ce este substanțial, ceresc, va putea să ne facă să percepem
acest eveniment cosmic, până la urmă al nașterii noastre întru cele de Sus, când Mântuitorul se
naşte în inima noastră.
În afară inimii trebuie să lăsăm toate gândurile și păcatele. Gândurile, ca dialog cu vrăjmasul, așa cum este înfățișat Iosif vorbind
cu falsul păstor, cel care îl duce pe om departe de ființa sa, de Împărăția Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, sunt începutul a toată lucrarea
vrajmașă mântuirii omului, și care nu lasă nașterea Cuvântului Ipostatic
în inimile noastre.
Diavolul a fost izgonit din inima noastră la botez. El este în afara cetății Ierusalimului Ceresc. Dar, pe pământ, se întâmplă și acest eveniment cosmic, când Hristos este răstignit în afara cetății Ierusalimului - acolo unde
suntem săgetați de toate gândurile potrivnice.
Gândurile, dacă intră în noi, ne vor conduce la făptuirea păcatelor, la
a ne scălda în apele Iordanului care se varsă în Marea Moartă. La Bobotează însă, vedem că o dată ce Hristos a luat asupra Sa păcatele noastre, acest Iordan, adica viața noastră, se întoarce înapoi, adica
curge în sus, se îndreaptă spre cer, de acolo de unde am venit, dar
întru El. Altfel nu am fi putut să ne regasim calea către Acasă.
Așadar, și în această icoană avem acești doi arbori de care se vorbește în cartea Facerii. Unul este înfățișat uscat, distorsionat, neroditor. Celălalt este ca o
fântă plină de viață, viguros și verde - culoare prin care este
simbolizat Duhul Sfânt.
Și, iarăși, prin mici detalii iconografice ni se înfățișează o teologie foarte
înaltă. Căci, dacă privim toate cele trei registre, Dumnezeu este în cer, pe pământ și în cele dedesubt. Acest arbore care se găsește în axa centrală în partea de jos, înfățișat cu două ramuri ca niște brațe deschise, sugerează așteptarea. O așteptare ca Mântuitorul să se
pogoare la iad și să-l scoată pe om din încleștarea vrăjmașului.
Iosif este înfățișat stând pe o piatră rotundă, de culoare roz
închis, culoarea lui "deja și nu încă". Această piatră amintește de piatra mormântului pe care a stat
îngerul, spunând mironosițelor: "De ce căutaţi pe Cel viu între cei morţi?" (Luca 24, 5). Așadar, și noi, oare de ce căutăm să-L gasim pe Hristos printre
raționamentele noastre logice, dar moarte? Dumnezeu se arata în baia conștiintei înnoite prin lumina harului pocăinței. Iar calea minții raționale este totdeauna ispitită de gânduri vrajmașe și nu poate conduce la o cunoaștere personală, duhovnicească. „Vifor de gânduri de îndoială având întru sine, Iosif cel chibzuit s-a tulburat […], dar aflând de zămislirea de la Duhul Sfânt, a zis: Aliluia.” (Acatistul Buneivestiri, Condac 4)
IN LOC DE CONCLUZIE
O adevărată icoană praznicală are în germene toate evenimentele mântuirii pe care noi, oamenii, le traversăm în timp. Aici, în prim plan, avem Nașterea Domnului, dar putem vedea și Bunavestirea în raza stelei. De altfel Arhanghelul Gavriil, care a binevestit Maicii Domnului Întruparea, acum slujește Nașterii Domnului călăuzind magii spre Prunc. În această icoană, de asemenea, putem vedea și Botezul în îmbăierea pruncului; Punerea în mormânt - așa cum am amintit mai sus; Schimbarea la Față și Învierea în veșmintele de lumină ale Pruncului.
Cu siguranță că încă si mai multe lucruri se pot dezvălui din contemplarea acestei icoane, zugravite din inspirația harului, dar cele scrise mai sus pot fi doar un început și un îndemn pentru ca fiecare să intre în dialogul cu taina Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos.
Bibliografie:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu