vineri, 20 ianuarie 2012

In "Saptamana de rugaciune pentru unitatea crestinilor" se indeamna la partajarea "oplatek"-ului


CAND ESTE SAPTAMA DE RUGACIUNE PENTRU UNITATEA CRESTINILOR?

 Cum deja ne-am obisnuit, si anul acesta, intre 18 si 25 ianuarie, are loc  "Saptamana de rugaciune pentru unitatea crestinilor", cand, peste tot, vor avea loc diferite manifestari in acest sens. 

Mai precis, pentru Emisfera nordica, cea de-a treia saptamana din ianuarie a fost propusa "in 1908 de catre Paul Wattson de asa maniera, pentru a acoperi perioada intre sarbatorile Sfantului Apostol Petru si a Sfantului Apostol Paul. Aceasta alegere, avand, deci o semnificatie simbolica. In Emisfera de Sud, unde luna ianuarie este o perioada de vacanta de vara, s-a preferat adoptarea unei alte date, in jurul Cincizecimii, ceea ce este, de asemenea, o alta data simbolica pentru unitatea Bisericii".

De remarcat aici ca, in Biserica Ortodoxa, sarbatorirea Sfintilor Apostoli Petru si Pavel are loc in aceeasi zi, in data de 29 iunie, si prin urmare, nu tinand cont de calendarul ortodox, s-a propus aceasta saptamana. Alegerea este, in mod evident, conforma cu calendarul catolic, cand pe 18 ianuarie este sărbătoarea catedralei Sfântului Petru din Roma, iar pe 25 ianuarie, sărbătoarea convertirii  Sfantului Pavel.

Pe de alta parte, alegerea unei date in perioada Cincizecimii, pentru Emisfera sudica, nu este nici ea fara o anume semnificatie, fiind in consens cu duhul renasterii harismatice al acestor vremuri.

ELABORAREA PROIECTULUI DE TEXT PENTRU "SAPTAMNA DE RUGACIUNE"

1.Mecanismul institutional
"Saptamana de rugaciune pentru unitatea crestinilor" are o tema specifica pentru fiecare an, care este pregatita de o comisie. Aceasta se constituie incepand cu anul 1968, cand debuteaza in mod oficial colaborarea intre "Comisia de Credinta si Constitutie" a Consiliului Ecumenic al Bisericilor si Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unitatii Crestinilor.

"Comisia de Credinta si Constitutie", al carui sediu este la Geneva, este compusa din 120 de membri si este formata din responsabili ai Bisericilor, clerici, laici, profesori universitari teologi,  care vin din lumea intreaga, fiind desemnati de Bisericile din care fac parte. Treizeci dintre acesti membrii formeaza "Comisia permanenta de Credinta si Constitutie", care se reuneste cel putin la fiecare 18 luni, si indica orientarile si programul de studiu pentru Comisia de Credinta si Constitutie. Asa cum se vede din lista membrilor acestei comisii, putem nota ca fac parte din ea si IPS Hilarion Alfeyev (Biserica Ortodoxa Rusa), Pr. Prof. Dr. Viorel Ionita si Pr. Dr. Michael Tita (Biserica Ortodoxa Romana), Prof. Paul Meyendorff (Biserica Ortodoxa din America).

Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unitatii Crestinilor este in mod strans legat de Conciliul Vatican II cand Sfantul Scaun creaza o structura consacrata in mod unic problemelor ecumenice. Acest Consiliu vrea "sa dezvolte dialogul si colaborarea cu celelalte Biserici si Comunitati ecleziale", colaborand in special cu Comisia Credinta si Constitutie, implicandu-se in angajamente cu Biserica Ortodoxa; Biserica Copta Ortodoxa; Comunitatea Anglicana; Federatia Luteriana mondiala; Alianta Reformata mondiala; Consiliul Metodist mondial; Biserici crestine (Discipolii lui Hristos); responsabili ai Bisericilor penticostale.

Asadar din 1968, in fiecare an, o comisie interconfesionala, ce apartine acestor organisme, se reuneste in diferite locuri din lume pregatind un text si un program, de la care se pleaca, pentru a organiza diferite manifestari in lumea intreaga. Versiunea definitiva a acestui text este trimisa Bisericilor membre si diocezelor romano-catolice, care sunt invitate sa-l traduca si sa-l adapteze contextului specific pentru a putea fi folosit. 


 Organizatorii "Saptamanii de rugaciune pentru unitatea crestiilor" din fiecare oras se reunesc astfel, pregatind, inainte, manifestarile care vor avea loc. Fiecare Biserica membra sau comunitate ecleziala trebuie sa trimita reprezentantii sai pentru alcatuirea programului. Astfel o echipa interconfesionala poate cuprinde: un preot ortodox grec, un reverend anglican, un reprezentant al ecumenismului catolic, un credincios ortodox roman, un protestant malgas, un adventist de ziua a 7-a, etc. Asadar depinde de abilitatea acestor membrii de a accepta sau nu anumite lucruri care vor face parte din program, si de a propune lucruri specifice credintei sale sau care sunt de natura simbolica pentru unitatea crestinilor. De exemplu, propuneri care se pot face pentru a face parte din program pot fi: invocarea Duhului Sfant spunand rugaciunea Imparate Ceresc; plantarea unui arbore de catre toti reprezentantii Bisericilor; depunerea unei bucati de tesut cu mai multe culori pe altar, in semn de avansare in slujirea ecumenica; cantarea la trompeta sau la chitara a unor cantece-rugaciuni; toata lumea se inlantuie pentru a spune rugaciunea Tatal nostru; partajarea unei paini azime etc.



 Dupa alcatuirea programului are loc, in timpul "Saptamanii de rugaciune pentru unitatea crestinilor", acest spectacol religios la care sunt invitati toti membrii parohiilor sau comunitatilor respective. Cu aceasta ocazie oamenii de rand pot vedea cat de mult s-a avansat in unirea "tuturor crestinilor" si sunt coparticipanti la aceste evenimente.

In mod general ortodocsii evita sa participe la astfel de manifestatii, dar cateodata sunt siliti de imprejurari. Implicarea insa este de la vladica la opinca si vrand-nevrand ne trezim ca suntem roti de caruta ce trec prin hartoape si noroi, sau chiar precum niste animale necuvantatoare si nestiutoare care trag sau imping la caruta ecumenismului, in timp ce "vizitiul" care o mana sta bine mersi si imprima directia.

2. Tema proiectului care este propusa in fiecare an

In 2001 proiectul de texte a fost elaborat in Romania, in urma reuniunii pregatitoare de la Casa de Odihna, avand ca tema: "Eu sunt calea, adevarul si viata" (In. 14, 1-6).

Anul acesta, propunerea pentru organizarea "Saptamanii de rugaciune" a fost pregatit inca din 2010 de o echipa pluriconfesionala din Polonia, formata din romano-catolici, vetero-catolici, ortodocsi si protestanti, si care a stabilit un program ce poate fi adaptat "realitatilor diferitelor locuri si tari. Aceasta, tinand cont de practicile liturgice si devotionale locale, cat si de contextul socio-cultural. O astfel de adaptare trebuie sa fie rodul unei colaborari ecumenice", asa cum se vede ca este specificat in documentul ce se poate gasi pe site-ul Consiliului Mondial al Bisericilor, din care am citat pana acum, si din care vom cita si in continuare.

Textul programului a fost adoptat la reuniunea Comitetului international numit de catre Comisia pentru Credinta si Constituite a Consiliului Ecumenic al Bisericilor si a Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unitatii Crestinilor.


Tema propusa pentru 2012 este: “Toti vom fi transformati prin biruinta Domnului nostru Iisus Hristos (“Tous, nous serons transformés par la Victoire de notre Seigneur Jésus Christ“), pornind de la textul din 1 Cor. 15, 51-58. 


Acest text biblic ce vorbeste despre transformarea omului in Iisus Hristos, prin care se biruie pacatul, este utilizat de aceasta data, in context ecumenist pentru a sugera alte transformari de ordin confesional, caci asa cum se specifica in introducerea facuta pentru Slujirea ecumenica: “Unitatea pentru care noi ne rugam cere poate reinnoirea anumitor forme de viata ecleziala cu care noi suntem familiari. Aceasta unitate este mai mult decat “confortul” unei relatii de prietenie si colaborare“. In acest sens, in timpul slujirilor ecumeniste, sunt propuse anumite gesturi care sa vorbeasca lumii despre transformarile ce au loc, unele fiind citate mai sus.

3. Propuneri ce pot aparea intr-o slujba ecumenista

Un exemplu ar putea fi cel din anul acesta, cand la Lyon, Régine Mairie delegata pentru ecumenism pentru dioceza catolica, a propus ca vineri, 20 ianuarie 2012 - cand este prevazuta “slujirea comuna”, inregistrata si retransmisa pe France 2, duminica 22 ianuarie la ora 11 (ora Frantei) -, doua persoane sa vina si sa depuna pe altarul bisericii catolice, o banda de tesatura colorata, “simbol al unei avansari in slujirea” ecumenista.

Propunerile, in schimb nu se opresc aici, si, asa cum vom vedea in continuare, echipa poloneza care s-a ocupat de construirea proiectului pentru “Saptamana de rugaciune pentru unitatea crestinilor” indeamna la partajarea unei paini (azime), numita “oplatek” adusa in timpul rostirii unui Crez. Desi in textul propus se precizeaza ca nu este Euharistia  (Bien que ce ne soit pas l’Eucharistie, cela y ressemble tout de même et symbolise la présence de Celui qui est né dans une Maison du Pain (à Bethléem) et qui s’est fait le Pain de la Vie – pag.14) totusi, se precizeaza si ca seamana si ca “in acelalsi mod simbolizeaza prezenta Celui care S-a nascut intr-o Casa a Painii (Bethleem) si S-a facut Paine a vietii“.

Uitandu-ne peste programul de rugaciune pe care il propun ar fi de remarcat ca nu degeaba in aceasta liturghie, asa cum chiar ei o numesc (pag. 13), regasim acelasi cadru al unei messa catolice. Si chiar daca ea poate fi adaptata realitatilor diferitelor locuri si tari”- presupunand, de exemplu, ca in loc de oplatek intr-un oras s-ar putea aduce cozonac, sau sa fie citite alte texte de rugaciune decat cele propuse de ei - se vede foarte clar cum se tinde spre gasirea unui cadru liturgic ecumenist, a unei slujbe liturgice interconfesionale.



Intr-un final se va putea concluziona cine a participat la astfel de intalniri (catolici, protestanti, ortodocsi, etc), care a fost raspunsul lor si in ce fel, pentru a se putea sti in ce stadiu de slujire ecumenista ne aflam, si la ce etapa se va trece in viitorul apropiat. Aceste date raportate de responsabilii cu ecumenismul, Consiliului Mondial al Bisericilor, va permite inscrierea unor noi etape pe agenda ecumenista, iarSaptamana de rugaciune pentru unitatea cresitnilor” poate fi vazuta ca un pilot de incercare pentru o conslujire sincretista.

 ***

In cele ce urmeaza va fi prezentata traducerea, din franceza, a textului propus de echipa poloneza, pentru slujirea ecumenista.


UPDATE: A se vedea traducerea integrala facuta de catolici aici: http://www.ercis.ro/actualitate/viata.asp?id=20120102 



INTRODUCERE

Slujirea ecumenista pentru Saptamana de rugaciune pentru unitatea crestinilor 2012 vine din Polonia unde un grup ecumenist a compus o liturghie plecand de la experienta crestinilor polonezi care au cunoscut atat perioade de bucurie cat si momente de adversitate. Istoria Poloniei a fost marcata de o serie de infrangeri, victorii, invazii, de impartiri si opresiuni ale puterilor straine si a fortelor ostile. Lupta permanenta pentru a ajunge la sfarsitul oricarei forme de inrobire si dorinta de libertate constitue o trasatura particulara a istoriei poloneze.

Slujirea are ca tema 1 Corinteni 15, 51-58, unde este vorba de puterea transformatoare a credintei in Hristos, aceasta fiind pusa in mod special in raport cu rugaciunea noastra pentru unitatea vizibila a Bisericii, Trupul lui Hristos. Rugandu-ne si lucrand pentru deplina unitate vizibila in Biserica vom fi noi insine – ca de altfel si traditiile carora apartinem – schimbati, transformati si ajungand asemenea lui Hristos.


Este o perspectiva entuziasta dar aceasta poate totusi sa ne sperie! Unitatea pentru care noi ne rugam cere poate reinnoirea anumitor forme de viata ecleziala cu care noi suntem familiari. Aceasta unitate este mai mult decat “confortul” unei relatii de prietenie si colaborare. Ea cere din partea noastra vointa de a renunta la concurenta noastra mutuala. Trebuie ca sa ne deschidem unii catre altii, daruind si acceptand de a primi in schimb, pentru a putea intra cu adevarat in noua viata in Hristos, care este singura adevarata victorie.

DERULAREA SLUJIRII (prezentare pe scurt)


A Deschidere
Dupa obiceiul local poate avea loc un imn de intrare, urmat de o rugaciune de deschidere si un act de pocainta.

B.  Cuvantul lui Dumnezeu
Sunt 3 lecturi biblice. Citirea din 1 Corinteni 15 este fundamentala, tinand cont de tema. Acest moment va fi urmat de o predica sau de un alt tip de comentariu. Crezul, de asemenea poate sa urmeze.

C. Rugaciune pentru unitate si transformare
Intentiile de rugaciune de mijlocire sunt orientate asupra unitatii si transformarii situatiilor diverse. Aceste rugaciuni sunt urmate de “semnul pacii”.

Semnul pacii si partajarea de oplatek
In Polonia, exista obiceiul de a partaja o paine azima numita “oplatek(la plural “oplatki”), acasa, incainte de masa din Ajunul Craciunului, la biserica in ziua de Craciun, si chiar si la locul de munca. Acest obicei este foarte drag polonezilor – fie ca au ramas in Polonia sau au plecat in strainatate – astfel incat este practicat chiar printre membrii diferitelor confesiuni crestine si chiar necredinciosi. Fiecare primeste un “oplatek”. Se partajaja pe urma, rupandu-se o bucata din cel pe care il tine altcineva (in mana) si se mananca. Facand aceasta se adreseaza urari. Aceasta partajare a “oplatek”-ului exprima unitatea, dragostea si iertarea intre cei la care Mantuitorul a venit. Cu toate ca nu este Euharistia, aceasta se aseamana si simbolizeaza prezenta Celui care S-a nascut intr-o Casa a Painii (ceea ce semnifica Bethleem) si care S-a facut Paine a Vietii.

Daca nu dispunem de oplatek, nici de paine azima se poate lua paine obisnuita.

Acest schimb al “semnului pacii” se poate face dupa obiceiul local, daca este preferabil.

D. Incheiere
Aceasta cuprinde o Rugaciune de angajare, bazata pe tema respectiva a celor 8 zile. Slujirea poate sa se termine printr-o binecuvantare care se poate da dupa obiceiul local.


DERULAREA SLUJIRII (detaliat)

(P: Cel ce prezideaza slujirea; L: Cel ce citeste; A: Adunarea)
 
A Deschidere

Imn de intrare
(In acest timp, membrii clerului si persoanele care intervin in timpul slujirii pot sa intre in procesiune)
P: Slava Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu si comuniunea Sfantului Duh sa fie totdeauna cu voi cu toti.
A: Si cu duhul tau.
 
Introducere
Dupa aceasta deschidere sau prezentarea persoanelor prezente, poate sa aibe loc o scurta introducere ce permite prezentarea temei. Cel ce prezideaza poate spune, de exemplu:
 
P: Va voi anunta o taina. Noi nu vom muri toti, dar toti vom fi transformati.
A: Slava Domnului care ne-a dat biruinta prin Domnul nostru Iisus Hristos.
P: In Hristos, Dumnezeu este Biruitor.

Biruinta trece prin efort si lupta. Rugandu-ne si luptand pentru deplina unitate a Bisericii, noi vom fi noi-insine – ca de altfel si traditiile carora apartinem – schimbati, transformati si asemenea lui Hristos. Crestinii vor sa faca acest efort impreuna, fara triumfalism, in smerenie, servind pe Dumnezeu si aproapele dupa exemplul lui Iisus Hristos. Pentru ca noi lucram pentru unitate, atitudinea pe care o vrem este sa cerem lui Dumnezeu sa fim impreuna.
 
Rugaciunea de deschidere
P: Dumnezeule Atotputernic, prin Hristos, Tu ne-ai spus ca cel care vrea sa fie primul sa se faca ultimul, si servitorul tuturor. Ne punem in prezenta ta, stiind bine ca prin puterea crucii ai castigat. Te rugam pentru ca Biserica Ta sa fie una. Invata-ne sa acceptam cu smerenie ca aceasta unitate sa fie un dar al Duhului Tau. Prin el sa ne schimbam, sa ne transformam si sa fim asemenea Fiului Tau, Iisus Hristos.
A: Amin.
 
Rugaciune de pocainta
P: Dumnezeule Atotputernic, cu toate ca unitatea ne-a fost data in Hristos, noi persistam in dezbinarea noastra.
A: Doamne miluieste!
P: Ne impietrim inimile cand auzim Evanghelia. Miluieste-ne pe noi!
A: Doamne miluieste!
P: Nu te servim in fratii si surorile noastre. Miluieste-ne pe noi!
A: Doamne miluieste!
P: Neascultarea lui Adam si a Evei ne-a adus suferinta si moartea, si creatia s-a vatamat si dezbinat. Miluieste-ne pe noi!
A: Doamne miluieste!
(Pastram un timp de tacere)
P: Dumnezeu Atotputernic sa ne miluiasca si sa ierte pacatele noastre si sa ne conduca la viata eterna.
A: Amin
 
 
B. Cuvantul lui Dumnezeu
Lecturi biblice: Habacuc 3, 17-19; 1 Corinteni 15, 51-58; Ioan 12, 23-26.
Imn/Cantare

Predica
timp de liniste sau muzica instrumentala
 
Crezul (de exp. Simbolul Apostolilor sau cel de la Nicea-Constantinopol)
Imn/Cantare
 
In acest moment se aduce “oplatki” si se plaseaza pe o masa centrala.
 
C. Rugaciuni pentru unitate si transformare
P: Uniti in Hristos care ne da biruinta, sa ne rugam Domnului:
Pentru Biserica, Trupul lui Hristos: pentru ca sa traim cu adevarat aceata unitate, ca sa primim Sfantul Duh. O Dumnezeule, forta noastra:
A: Transforma-ne prin slava Ta.

P: Pentru responsabilii Bisericilor noastre: ca sa fie fideli unitatii la care sunt chemati toti crestinii. O Dumnezeule, forta noastra:
A: Transforma-ne prin slava Ta.
P: Pentru toate natiunile din lume: ca ele sa traiasca in pace unele cu altele si ca ele sa promoveze dreptatea pentru toti. O Dumnezeule, forta noastra:
A: Transforma-ne prin slava Ta.
P: Pentru toate fiintele umane: ca sa fim buni administratori pe pamant. O Dumnezeule, forta noastra:
A: Transforma-ne prin slava Ta.
P: Pentru toti concetatenii nostri: ca sa fim transformati si ca sa stim sa ne ingrijim unii de altii. O Dumnezeule, forta noastra:
A: Transforma-ne prin slava Ta.
P: Pentru bolnavi si pentru cei care sufera, ca sa fie transformati prin prezenta Ta care vindeca. O Dumnezeule, forta noastra:
A: Transforma-ne prin slava Ta.
P: Pentru ca toate familiile si toate caminele, ca incercarile si bucuriile lor sa isi gaseasca plenitudinea in dragostea Ta. O Dumnezeule, forta noastra:
A: Transforma-ne prin slava Ta.
P: Pentru muribunzi, ca sa fie reconfortati de prezenta Ta. O Dumnezeule, forta noastra:
A: Transforma-ne prin slava Ta.
P: Doamne, fii in mijlocul nostru si acorda-ne unitatea si pacea.
A: Amin.
 
Rugaciunea catre Domnul
P: Cand discipolii cer lui Iisus: “Invata-ne sa ne rugam“, El le raspunde: “Cand va rugati, spuneti:
A: Tatal nostru (Poate fi cantat).
 
 
Semnul pacii si partajarea “oplatek”-ului
In Polonia, exista obiceiul de a partaja o paine azima numita “oplatek” (la plural “oplatki”), acasa si la biserica, de Craciun.Fiecare primeste un “oplatek”. Se imparte pe urma, rupandu-se o bucata din cel pe care il tine altcineva in mana si se mananca. Facand aceasta se adreseaza urari. Aceasta partajare a “oplatek”-ului exprima unitatea, dragostea si iertarea. Va invitam sa faceti acest gest in semn de pace si unitate.
P: Pacea Domnului sa fie cu voi totdeauna.
A: Si cu duhul tau.
P: Sa schimbam un semn de pace.
 
D. Incheiere
Imn (o colecta se poate face in timp ce se canta)
 
Rugaciune de angajare
P: Ne amintim ce spune Apostolul Pavel in Prima Epistola catre Corinteni (1 Cor. 15, 57-58):
Sa dam slava lui Dumnezeu, care ne-a adus biruinta prin Domnul nostru Iisus Hristos; Astfel, fratii mei iubiti, sa fim fermi, neclintiti, facand mereu progrese in lucrarea intru Domnul, stiind ca osteneala voastra nu este in zadar in Domnul.
Binecuvantat sa fie Domnul, care ne conduce la unitate!
Parinte, iti consacram aceasta saptamana de rugaciune pentru aprofundarea unitatii noastre in Hristos. El a invins moartea, si ne-a chemat la o viata noua in duh. Si te rugam sa fim:
P: Transformati de Hristos Cel ce Slujeste -
A: Da-ne, si impreuna vom fi!
P: Transformati de atenta rabdare a Domnului -
A: Da-ne, si impreuna vom fi!
P: Transformati de Slujitorul care Sufera -
A: Da-ne, si impreuna vom fi!
P: Transformati de biruinta Domnului asupra raului -
A: Da-ne, si impreuna vom fi!
P: Transformati de pacea Domnului Inviat -
A: Da-ne, si impreuna vom fi!
P: Transformati de dragostea neclintita a lui Dumnezeu -
A: Da-ne, si impreuna vom fi!
P: Transformati de Pastorul cel Bun -
A: Da-ne, si impreuna vom fi!
P: Uniti in imparatia lui Hrostos -
A: Da-ne, si impreuna vom fi!
 
 
Binecuvantare de final
Binecuvantara poate fi data de responsabilii diverselor Biserici, dupa formula urmatoare sau alta:
P: Domnul sa fie cu voi.
A: Si cu duhul tau.
P: Dumnezeu sa va binecuvinteze si sa va pazeasca.
Dumnezeu sa faca sa straluceasca pe chipurile voastre si sa va acorde slava.
Fie ca Domnul sa va pazeasca sub privirea Sa si sa va dea pace.
A: Amin.
Sau:
P: Dumnezeul Atotputernic sa va binecuvinteze, Tatal, Fiul si Duhul Sfant.
A: Amin.
P: Mergeti in pacea Domnului!
A: Dam slava lui Dumnezeu!
 
Imn de incheiere
 
Imn al Fraternitatii ecumenice internationale (versuri de Barbara Kilar si Josef Budniak pe muzica compozitorului Wojciech Kilar) – compus in 1990
Vino la noi Doamne acum si imparateste in inimile noastre.
Fi calauza noastra acum si totdeauna.
Aduna-ne si fa sa fim unul.
Fa din noi poporul lui Dumnezeu in unitate.
Doamne, fi pentru noi adevarul si calea,
Indeplineste proiectele Tatalui si fa unitatea noastra.
Vino, si vezi viata noastra si da-ne pacea.
Fa ca noi sa fim uniti in Iisus Hristos, Domnul nostru.
Amin.

2 comentarii:

  1. http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2012/01/23/saptamana-de-rugaciune-pentru-unitatea-crestinilor-presupune-si-slujbe-inventate-de-comisii-ecumeniste/

    http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2012/02/03/biserica-greciei-nu-a-participat-la-saptamana-de-rugaciune-ecumenista-consecinta-zelotii-greci-se-fac-de-ras/

    RăspundețiȘtergere
  2. http://apologeticum.wordpress.com/2012/01/31/se-intampla-in-patriarhia-rusa-mitropolia-moldovei-erezia-ereziilor-ecumenismul-pusa-in-fapta/

    http://mdn.md/index.php?view=viewarticle&articleid=6705

    OBSERVARTIE IMPORTANTA:

    Din cele relatate pe aceste site-uri, cu privire la preotul apartinand de Mitropolia Moldovei din Italia, a Patriarhiei Ruse, ar trebui precizat ca doar din fotografii si dintr-un anunt sumar nu reieste faptul ca acesta AR FI participat la slujba ecumenista PROPUSA de echipa interconfesionala poloneza si redata in acest articol.

    In "Saptamana de rugaciune pentru unitatea crestinilor" pot avea loc diferite manifestari ecumeniste in diferite orase, conform zicalei: "cate bordee, atatea obiceie", si prin urmare este foarte greu de dedus ce fel de rugaciuni au fost spuse intr-un anumit loc, sau ce fel de slujba s-a tinut, chiar daca la nivel inalt a fost propusa o slujba ca cea de mai sus.

    De aceea, este gresit sa ne grabim sa acuzam anumiti oameni doar pe baza unor presupunei. Judecata oamenilor sa o lasam lui Dumnezeu, iar noi sa facem ceea ce tine de putinta noastra.

    RăspundețiȘtergere