**********
Din părinţi trupeşti omul se naşte pentru o viaţă vremelnică, pămîntească, pentru lumea aceasta trecătoare şi înşelătoare. Iar prin botez omul se naşte pentru o viaţă veşnică, duhovnicească, făcîndu-se cetăţean al împărăţiei lui Dumnezeu celei slăvite, care este gătită tuturor credincioşilor prin jertfa de cruce a Domnului şi Mîntuitorului nostru Iisus Hristos.
Pentru ce, dar, ne botezăm?
Mai întîi - pentru că însuşi Domnul a zis: “De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh nu poate intra în împărăţia lui Dumnezeu” (Ioan 3, 5).
Apoi, trimiţînd pe Sfinţii Săi Apostoli la propovăduire în lume, le-a poruncit: “Mergand, învăţaţi toate neamurile, botezîndu-i în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfîntului Duh” (Matei 28, 19). Acestea le-a grăit Hristos după învierea Sa din morti.
Un răspuns lămurit la această întrebare găsim în cuvintele Apostolului [Pavel]: “Câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi îmbrăcat” (Galateni 3, 27).
Iar în ziua Pogorîrii Sfîntului Duh un alt Apostol [Petru] a grăit mulţimii: “Pocăiţi-vă şi să se boteze fiecare din voi în numele lui Iisus Hristos spre iertarea păcatelor şi veţi primi darul Sfîntului Duh. Căci făgăduinţa vouă vă este dată şi copiilor voştri şi tuturor celor de departe, ori pe cîţi îi va chema Domnul Dumnezeul vostru” (Faptele Apostolilor 2, 38-39).
Aşadar prin taina botezului dobîndim: “iertarea păcatelor” şi “darul Sfîntului Duh” - două lucruri mari, prin care se pune începutul mîntuirii omului. Apoi, la botez se cere şi mărturisirea credinţei.
Dar ce păcate se iartă în taina botezului?
Dacă omul se botează la vârsta prunciei, i se iartă păcatul strămoşesc, ce se trage ca o pecete a blestemului de la strămoşii noştri, Adam şi Eva, care de la început au călcat porunca dumnezeiască. Acest păcat apasă asupra întregului neam omenesc şi se moşteneşte de la părinţi la fii. Nimeni nu este slobod de această moştenire tristă, căci, zice Scriptura, “în Adam toţi am păcătuit” (Romani 5, 12). După cum dintr-un izvor amar curge apă amară, aşa toţi oamenii se nasc cu păcatul strămoşesc. Amărăciunea acestui păcat se îndulceşte însă în fiinţa fiecărui om, care vine în lume prin Sfantul Botez. Din părinţi botezaţi se nasc iarăşi copii supuşi poverii păcatului strămoşesc. Acest lucru vedem şi în natură. Dacă iei sîmburele de la măr altoit şi-l pui în pămînt, creşte un puiete sălbatec, ce la randul său trebuie altoit.
Dacă se întîmplă că se botează un om varstnic, adică atunci când trece la sfânta noastră lege creştină vreun necreştin, pe lîngă păcatul strămoşesc i se iartă şi toate păcatele personale, adică păcatele pe care le-a săvîrşit el însuşi din pruncie şi până atunci. De aceea celui ce iese din apa botezului i se dă cămaşă albă şi se cantă: “haină luminoasă dă-mi mie, Cela ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină, mult milostive Hristoase, Dumnezeul nostru”.
După cum omul numai odată se naşte pe lume din părinţi trupeşti, tot aşa numai odată primeşte botezul. Nimeni nu poate să se boteze de două ori, căci această taină nu se repetă. Sfînta Scriptură spune limpede: “Un Domn, o credinţă, un botez” (Efes. 4, 5).
Acum putem înţelege şi mai lămurit cuvintele spuse de către Domnul Iisus Hristos: “de nu se va naşte cineva din nou, nu va putea să vadă împărăţia lui Dumnezeu” (Ioan 3, 3).
Hristos cheamă mai întîi pe copilaşii să intre în împărăţia lui Dumnezeu, zicînd: “Lăsaţi pruncii să vina la Mine şi nu-i împiedecaţi, căci a unora ca acestora este împărăţia lui Dumnezeu” (Luc. 18,16).
NASII
Fiind de faţă la botez, naşii se leapădă în locul pruncului, ce se botează, de stăpînirea satanei (prin întreita lepădare şi suflare către asfinţit, partea unde apune soarele, deci spre locul întunerecului) şi apoi, întorcîndu-se cu faţa spre răsărit, locul luminii, făgăduiesc că cel ce se botează se uneşte cu Hristos şi va trăi împreună cu El.
Dacă se botează un om vârstnic, atunci el singur mărturiseşte credinţa, citind “Crezul” sau repetând cuvintele “Crezului” după preot sau dascăl.
Dar dacă cinstea de a fi naş la botez e mare, apoi răspunderea naşului înaintea lui Dumnezeu, pentru această cinste, este şi mai mare.
Părinţii copilului trebuie să aleagă deci naşi vrednici, ca să fie martori şi chezaşi destoinici, şi mai târziu să dea pildă şi îndrumări frumoase finului sau finei lor. De aceea, naşii trebuie să fie oameni credincioşi, să cunoască şi să iubească sfânta noastră lege ortodoxă şi să aibă viaţă curată. Cei care trăiesc fără cununie bisericească, cei îndepărtaţi de la Sfânta Impărtăşanie, cu puterea arhiereului sau preotului, cei care nu împlinesc poruncile Bisericii, — nu pot fi chemaţi ca naşi la botez. Căci altmintrele, ce chezăşie vor da pentru pruncul ce se botează? Şi cum vor da seama înaintea Dreptului Judecător pentru îndatoririle ce au luat asupra lor?
Este bine ca naşii să ştie, pe de rost — “Crezul” nostru creştinesc şi alte rugăciuni mai însemnate.
După ce finul sau fina lor va creşte, naşii sunt datori, împreună cu părinţii copilului, să-l deprindă să-şi facă cruce, să-l înveţe rugăciunile şi să-i dea mereu sfaturi şi îndrumări bune, şi anume: cum să-şi cinstească părinţii, cum să se poarte creştineşte, cum să îndeplinească poruncile dumnezeieşti, cum să iubească Biserica şi neamul.
Astfel de naşi trebuie să caute părinţii copilului nou născut şi să nu aleagă numai pe cei mai cu stare şi cu trecere.
Iar creştinul, dacă nu este sub oprirea preotului, nu are voie să se lepede de a fi naş la botez, atunci cînd este poftit la aceasta. Mai ales e păcat mare a se lepăda atunci cînd eşti chemat să botezi la un om sărac şi neînsemnat.
NUMELE
Fiecărui om înainte de botez i se dă un nume creştinesc. Numele se alege dintre cele obişnuite în Biserica noastră ortodoxă, adică numele vreunui sfânt sau sfântă (apostol, cuvios, mucenic), care se găsesc în cărţile şi calendarele noastre bisericeşti. În acest fel, avem un patron sau un apărător ceresc, al cărui nume îl vom purta toată viaţa noastră şi ziua pomenirii căruia — e ziua noastră onomastică.
Acest nume îl aleg părinţii pruncului în înţelegere cu preotul, care citeşte atunci “rugăciunea pe apă”. În acest scop preotul este poftit acasă, la lehuză, unde-i citeşte rugăciunea la naştere, apoi rugăciunea punerii numelui pruncului şi-n sfârşit, sfinţeşte apa, din care gustă lehuza şi cei din casă şi se stropeşte casa, sau vine moaşa la preotul ca să-i citească rugăciunile cuvenite.
Rânduiala aceasta trebuieşte păzită de-a binelea, căci ea priveşte şi sănătatea trupească a tinerelor mame. Trupul lor, gingaş şi slăbit după facere, are nevoie de odihnă şi întărire într-un timp mai îndelungat.
DIN SLUJBA BOTEZUL
LEPADARILE
Înainte de scufundarea în apă a celui ce se botează, se fac lepădările.
Toţi se întorc cu faţa la asfinţit, partea unde apune soarele şi de unde vine întunerecul, şi se leapădă de satana, de toţi îngerii lui şi de toată slujirea diavolească. Această lepădare însemnează că cel ce se botează trebuie să fugă de sfaturile vicleanului, de păcat şi de calea răutăţii, ce duce la pieire.
Apoi intorcandu-se cu toţii spre răsărit, locul luminii, de unde răsare soarele şi care însemnează împărăţia luminii lui Hristos, mărturisesc cu glas tare că cel ce se botează se uneşte cu Hristos şi va trăi după poruncile Lui. Este deci un jurămînt mare şi naşii trebuie să observe ca cel botezat să-l păzească cu sfinţenie pînă la sfîrşitul vieţii.
CREZUL
Îndată după aceasta se citeşte “Crezul” sau mărturisirea adevăratei credinţe creştine. În Crez, care se mai numeşte şi “Simbolul credinţei”, se arată, pe scurt, toată credinţa sau legea noastră creştină ortodoxă.
Crezul a fost întocmit la Sinodul întîi Ecumenic, adică la o mare adunare a celor 318 Sfinţi Părinţi, veniţi din toate părţile lumii, la Niceea, pe vremea slăvitului Împărat Constantin cel Mare. De atunci “Crezul” se păstrează în Biserica noastră Ortodoxă cu sfinţenie. La acea măreaţă adunare au luat parte mari părinţi ai Bisericii creştine, ca: Sf. Nicolae de la Mira Lichiei, Sf. Spiridon al Trimitundei, Sf. Atanasie cel Mare, Patriarhul Alexandriei şi alţii. Crezul s-a încheiat definitiv la Al doilea Sinod Ecumenic, ţinut la Constantinopole, în anul 381.
Crezul are 12 articole sau despărţituri şi se citeşte astfel:
— Cred într-Unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, făcătorul cerului şi al pămîntului, văzutelor tuturor şi nevăzutelor.
— Şi într-Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul născut, Carele din Tatăl s-a născut mai înainte de toţi vecii; Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut, Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin Carele toate s-au făcut.
— Carele pentru noi oamenii şi pentru a noastră mîntuire s-a pogorît din ceruri şi s-a întrupat de la Duhul Sfînt şi din Maria Fecioara şi s-a făcut om.
— Carele pentru noi oamenii şi pentru a noastră mîntuire s-a pogorît din ceruri şi s-a întrupat de la Duhul Sfînt şi din Maria Fecioara şi s-a făcut om.
— Şi s-a răstignit pentru noi în zilele lui Pilat din Pont, şi a pătimit, şi s-a îngropat.
— Şi a înviat a treia zi după Scripturi.
— Şi s-a suit la ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui.
— Şi s-a suit la ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui.
— Şi iarăşi va să vie cu slavă să judece viii şi morţii, a Căruia împărăţie nu va avea sfîrşit.
— Şi întru Duhul Sfînt, Domnul de viaţă făcătorul, Carele din Tatăl purcede, Cela ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi slăvit, Carele a grăit prin prooroci.
— Într-una sfîntă, sobornicească şi apostolească Biserică.
— Într-una sfîntă, sobornicească şi apostolească Biserică.
— Mărturisesc un botez întru iertarea păcatelor.
— Aştept învierea morţilor.
— Şi viaţa veacului ce va să fie. Amin.
Orice creştin luminat trebuie să ştie pe din afară cuvintele sfinte şi atît de scumpe ale “Crezului”, iar când vine la botez, ca naş, să-l citească sau cel puţin să-l repete după preot.
Pentru că Domnul nostru Iisus Hristos a spus ucenicilor Săi: “Mergeţi în toată lumea şi botezaţi toată făptura. Cine va crede şi se va boteza, mîntui-se-va; cine nu va crede, osîndi-se-va” (Marcu 16,25).
LUMANARILE
Aprinderea lumînărilor la botez. După citirea “Crezului”, preotul îmbracă felonul (veşmîntul mare) şi începe însăşi taina botezului. După ce dă binecuvîntare şi sfinţeşte apa, preotul dă naşilor lumînări aprinse şi împodobite.
De asemenea se aprind trei lumînări şi în faţa vasului cu apa pregătită pentru botez.
Cele 3 lumînări aprinse în faţa vasului cu apă (sau pe marginea cristelniţei) arată că botezul se face în numele Sfintei Treimi.
Lumînările ce se întrebuinţează la sfîntul botez (precum şi celelalte taine şi slujbe bisericeşti), avînd o însemnătate atît de mare, Biserica porunceşte ca ele să fie din ceară curată.
SCUFUNDAREA IN APA BOTEZULUI
După ce sfinţeşte apa pregătită pentru botez, preotul unge părţile trupului celui ce se botează cu untdelemn sfinţit. Aceasta înseamnă că mila Domnului s-a revărsat asupra celui ce se botează, că Dumnezeu îl cheamă la mîntuire, învrednicindu-l a se apropia de sfînta taină a botezului.
Urmează apoi partea cea mai însemnată din rînduiala botezului, anume: - întreita scufundare în apă.
Botezînd, preotul rosteşte următoarele cuvinte: “se botează robul (sau roaba) lui Dumnezeu (cutare) în numele Tatălui, amin, şi al Fiului, amin, şi al Sfîntului Duh, amin”.
Noi ne botezăm în numele Sfintei Treimi după aceeaşi poruncă a Mîntuitorului, pe care a dat-o sfinţilor Săi Apostoli, iar prin ei întregii Biserici, zicînd: “Mergînd, învăţaţi toate neamurile, botezîndu-i în numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfîntului Duh” (Matei 28, 19).
Apa, deci, este şi un semn de spălare a păcatului ce apasă asupra omului şi apoi închipuieşte şi mormîntul, în care se îngroapă “omul cel vechi”, ca şi cum născut din nou, într-un chip mai presus de înţelegerea noastră. După cum şi Mântuitorul Hristos a zăcut în mormînt 3 zile, iar a treia zi a inviat.
Din apa botezului omul iese cu totul curat, spălat de păcatul strămoşesc, iar dacă se botează un om vârstnic, atunci o dată cu aceasta se spală şi de păcatele sale personale, pe care le-a făcut în viaţă.
Aceasta se vede lămurit şi din frumoasele rugăciuni ce se citesc la botez şi mai ales din citirea Apostolului şi a Evangheliei.
"APOSTOLUL" ce se citeste la Botez
(Din cartea cea către Romani a Sfîntului Apostol Pavel citire).
Fraţilor, câţi în Hristos ne-am botezat, întru moartea Lui ne-am botezat. Îngropaptu-ne-am cu El împreună prin botez întru moarte, ca, precum S-a sculat Hristos din morţi prin slava Tatălui, aşa şi noi întru înnoirea vieţii să umblăm. Că de suntem împreună sădiţi după asemănarea morţii Lui, deci şi învierii Lui vom fi părtaşi. Aceasta ştiind, că omul nostru cel vechi cu Dânsul împreună s-a răstignit, ca să se strice trupul păcatului, ca să nu mai slujim noi păcatului. Că cela ce a murit s-a îndreptat de păcat. Şi de am murit cu Hristos, credem că vom şi învia cu Dânsul, ştiind că Hristos, Carele S-a sculat din morţi, nu va mai muri, că moartea pre Dânsul nu-L mai stăpîneşte. Că cela ce a murit păcatului, o dată a murit; iar cela ce viază, lui Dumnezeu viază. Aşa şi voi socotiţi-vă pre voi a fi morţi păcatului şi vii lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus, Domnul nostru (Romani 6, 3-11).
EVANGHELIA ce se citeşte la botez:
(Din sfinta Evanghelie de la Matei citire)
“In vremea aceea, cei unsprezece ucenici au mers in Galileia, in muntele unde le-a poruncit lor Iisus. Şi văzîndu-L pre El s-au închinat Lui, iară unii s-au îndoit. Şi apropiindu-se Iisus le-a grăit lor, zicînd: Datu-mi-s-a toată puterea în cer şi pre pămînt. Mergeţi dară şi învăţaţi toate neamurile, botezîndu-i pre ei în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfîntului Duh; învătându-i să păzească toate câte am poruncit vouă. Şi iată eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfîrşitul veacului. Amin” (Mat. 28, 16-20).
Noului botezat i se dă o cămaşă albă, semn al deplinei curăţenii sufleteşti. În acest timp se cîntă:
"Dă-mi mie haină luminasă, Cel ce Te îmbraci cu lumina ca cu o haină, mult milostive Hristoase, Dumnezeul nostru"
sau
“Veşmînt luminat dăruieşte-mi mie, Cel ce Te îmbraci cu lumina ca cu o haină, mult milostive Hristoase, Dumnezeul nostru”.
TAINA MIRUNGERII. Ungerea cu sfantul mir.
Prin Sfântul Botez omul capătă deslegare de păcatul cel de demult şi se alătură la obştia creştină, iar prin sfânta mirungere i se dă celui nou botezat puterea de a se lupta împotriva păcatului şi a păstra darurile şi binecuvîntările botezului.
Ca să înţelegem mai bine lucrarea celor două taine asupra omului, să facem o asemănare între starea creştinului şi starea ostaşului. Creştinul, adeseori se numeşte în Sfânta Scriptură: “ostaş al lui Hristos”, fiindcă, după cum ostaşul este dator a apăra ţara lui şi a lupta împotriva duşmanilor care ar voi s-o încalce, tot aşa un creştin adevărat trebuie să-şi apere curăţenia sufletului şi să lupte împotriva diavolului şi împotriva păcatului.
Şi după cum ostaşul întîi este chemat şi înscris în cărţile armatei şi apoi i se dă haina militară, precum şi armele cu care trebuie să apere ţara, tot aşa omul întîi se alăturează la oştirea lui Hristos, adică obştia sau biserica creştină — prin taina botezului şi apoi i se dau şi armele duhovniceşti — prin ungerea cu Sfântul Mir.
La început sfinţii apostoli, prin punerea mîinilor lor peste cei botezaţi, le împărtăşeau darurile Duhului Sfînt. Dar înmulţindu-se din ce în ce numărul creştinilor, punerea mîinilor apostolilor a fost înlocuită cu mirungerea. Această lucrare sfântă o poate face numai preotul.
Ce însemnează celelalte semne şi mişcări în rînduiala botezului?
Punerea cruciuliţei.
Intreita inconjurare.
După scufundarea celui ce se botează în apă, preotul şi naşii, purtând pe cel botezat în braţe — dacă e prunc, iar dacă e om mare, păşind cu toţii — înconjoară de trei ori masa cu sf. Evanghelie, şi cristelniţă, cîntînd stihul:
“Câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi îmbrăcat, Aliluia”.
Această înconjurare sau încercuire are o însemnătate adâncă. Ea arată şi bucuria Bisericii pentru că se adaugă încă un suflet la frăţia cea sfântă creştină. Dar ea arată şi întreita legătură a celui ce se botează cu Dumnezeu cel adevărat — Tatăl, Fiul şi Sfîntul Duh, Treimea cea de o fiinţă şi nedespărţită.
Precum cercul este ceva strâns unit şi neîntrerupt, aşa trebuie să fie şi legătura celui ce se botează cu Dumnezeu — strîns unită şi neîntreruptă.
Spălarea cu buretele
După ce citeşte Evanghelia, preotul spală cu un burete, anume pus, părţile trupului celui botezat, zicînd cuvintele: “Te-ai botezat, te-ai luminat, te-ai miruit, te-ai sfinţit, te-ai spălat în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfîntului Duh”. Prin această spălare văzută se arată că i s-au iertat toate greşalele şi că sufletul lui este curat ca zăpada.
Tunderea
În sfârşit se face tunderea celui botezat. Preotul taie câte puţin păr de pe capul celui botezat, cruciş, zicînd: “Tunde-se robul (sau roaba) lui Dumnezeu (cutare) în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh”.Aceasta este semn de supunere şi ascultare şi astfel se arată că cel botezat toată viaţa sa o va jerfi lui Hristos, slujind Lui cu credinţă şi cu dragoste, ca Domnului şi Stăpînului Său.
Ospăţ creştinesc după botez
Este un obicei străvechi şi răspîndit la toate neamurile pămîntului, ca orice întâmplare de bucurie în viaţa unei familii să fie sărbătorită printr-un ospăţ sau prăznuire, adunându-se rudele şi prietenii în jurul unei mese şi ospătând cu inimă veselă şi în voie bună. Obiceiul acesta este bun, căci însăşi firea ne îndeamnă să ne veselim în clipe de bucurie, cu atît mai mult că asemenea clipe sunt mai rare în viaţa omului.
Vedem pe Însuşi Mântuitorul luând parte la ospăţ în casa lui Lazăr din Betania, în casa lui Simon şi la nunta din Cana Galileii. În pildele Sale, Domnul Iisus Hristos adesea vorbeşte despre astfel de ospeţe prieteneşti. În vechime creştinii după slujba bisericească luau parte la ospăţul de obşte, care se numea “agapă”.
Avem şi noi românii un obicei străvechi că, după botez, părinţii pruncului cheamă pe naşii, rudele şi prietenii, pentru a petrece cîteva clipe de bucurie, ospătînd şi veselindu-se cu toţii.
Dar atentie ca aceste ospete sa nu se transforme in ceva rusinos. Sf. Apostol Pavel ne povăţuieşte, zicînd:
“Iată noaptea (păgânătăţii) a trecut, iar ziua s-a apropiat; să lepădăm dar lucrurile întunerecului şi să ne îmbrăcăm în arma luminii; ca ziua cu bună cuviinţă să ne purtăm, nu în ospeţe urîte şi în beţii, nu întru desfrânări şi în fapte de ruşine, nu întru certuri şi pizmă. Ci vă îmbrăcaţi întru Domnul nostru Iisus Hristos şi purtarea de grijă a trupului să nu o faceţi spre pofte” (Rom. 13, 12-14).
Ce frumos este când, la un ospăţ pregătit după săvîrşirea sfîntului botez, se adună părinţii, rudele şi prietenii, şi după ce naşii predau copilul nou botezat mamei şi o felicită, citesc apoi “Tatăl nostru”, se aşează la masă şi ospătează cu inimă bună. Lumînările botezului, încă aprinse, sunt aşezate în mijlocul mesei şi deci continuă acea bucurie pe care au simţit-o cu toţii în timpul slujbei botezului. Cineva închină în sănătatea părinţilor, a copilului şi naşilor, la urmă se citeşte rugăciunea de mulţumire şi mesenii se împrăştie pe la casele lor, ducând în sufletele lor adevărata veselie creştinească şi duhovnicească şi gândindu-se cu ce poate să ajute fiecare din ei ca noul botezat să crească spre bucurie părinţilor, să fie bun creştin şi bun român şi să umble pe calea mîntuirii, arătată de Domnul şi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos şi propovăduită de sfânta noastră Biserică.
Sfânta Scriptura ne invata ca nu poate exista botez in afara Bisericii Ortodoxe!
1 IOAN 2, 18-20 - Copii! Este ceasul de pe urmă, şi precum aţi auzit că vine antihrist, iar acum mulţi antihrişti s-au arătat; de aici cunoaştem noi că este ceasul de pe urmă. Dintre noi au ieşit, dar nu erau de-ai noştri, căci de-ar fi fost de-ai noştri, ar fi rămas cu noi; ci ca să se arate că nu sunt toţi de-ai noştri, de aceea au ieşit. Iar voi, ungere aveţi de la Cel Sfînt şi ştiţi toate.
FAPTELE APOSTOLILOR 20, 30 - Şi dintre voi înşivă se vor ridica bărbaţi, grăind învăţături răstălmăcite, ca să tragă pe ucenici după ei.
2 PETRU 2, 1-2 - Dar au fost în popor şi prooroci mincinoşi, după cum şi între voi vor fi învăţători mincinoşi, care vor strecura eresuri pierzătoare şi, tăgăduind chiar pe Stăpînul Care i-a răscumpărat, îşi vor aduce lor grabnică pieire; şi mulţi se vor lua după învăţăturile lor rătăcite şi, din pricina lor, calea adevărului va fi hulită.
1 TIMOTEI 4, 1 - Dar Duhul grăieşte lămurit că, în vremurile cele de apoi, unii se vor depărta de la credinţă, luînd aminte la duhurile cele înşelătoare şi la învăţăturile drăceşti, prin făţărnicia unor mincinoşi, care sînt înfieraţi în cugetul lor.
2 TIMOTEI 4, 3-4 - Căci va veni o vreme cînd nu vor mai suferi învăţătura sănătoasă, ci - dornici să-şi desfăteze auzul - îşi vor grămădi învăţători după poftele lor, şi îşi vor întoarce auzul de la adevăr şi se vor abate către basme.
2 CORINTENI 4, 3-4 - Iar dacă Evanghelia noastră este încă neînţeleasă, este pentru cei pierduţi, în care dumnezeul veacului acestuia a orbit minţile necredincioşilor, ca să nu le lumineze lumina Evangheliei slavei lui Hristos.
EFESENI 4, 5 - Este un Domn, o credinţă, un botez!
Oricine nu mărturiseşte astfel, păcătuiesc de moarte. Nu este mai mare păcat decît acela de a te lepăda de botezul ortodox şi de a primi botezul mincinos al sectanţilor. Despre aceştia a proorocit Apostolul Pavel:
EVREI 6, 4-6 - Căci este cu neputinţă pentru cei ce s-au luminat o dată şi au gustat darul cel ceresc şi părtaşi s-au făcut Duhului Sfînt, şi au gustat cuvîntul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor, cu neputinţă este pentru ei dacă au căzut, să se înnoiască iarăşi spre pocăinţă, fiindcă ei răstignesc loruşi, a doua oară, pe Fiul lui Dumnezeu şi-L fac de batjocură.
IEZECHIIL 18, 31-32 - Lepădaţi de la voi toate păcatele voastre cu care aţi greşit şi vă faceţi o inimă nouă şi un duh nou. De ce să muriţi voi? Căci eu nu voiesc moartea păcătosului, zice Domnul Dumnezeu; întorceţi-vă deci şi trăiţi!
Despre botez
Mai târziu, si Sfântul Apostol Pavel, întâlnind în calea sa pe unii care primiseră botezul lui Ioan, i-a întrebat: «Primit-ati voi Duhul Sfânt când ati crezut? iar ei au zis către el: Dar nici n-am auzit, dacă este Duh Sfânt. Si el a zis: Deci în ce v-ati botezat? Ei au zis: In botezul lui Ioan. Iar Pavel a zis: Ioan a botezat cu botezul pocăintei, spunând poporului să creadă în Cel ce avea să vină după el, adică in Iisus Hristos. Si auzind ei, s-au botezat în numele Domnului Iisus» (Fapte XIX, 1-5), adică au primit Botezul crestin.
Stim ce spune psalmisitul: «Intru fărădelegi m-am zămislit si în păcate m-a născut maica mea» (Ps. L, 6). Stim ce spune si Sfântul Apostol Pavel : «De aceea, precum printr-un om a intrat păcatul în lume si prin păcat moartea, asa moartea a trecut la toti oamenii, prin acela în care toti au păcătuit» (Rom. V, 12).
Acest lucru cunoscându-l, că toti ne nastem cu păcatul strămosesc, avem noi siguranta că un prunc va trăi până la vârsta când poate să cunoască si să mărturisească credinta în Hristos, pentru ca atunci să-l botezăm? Putem noi să riscăm ca el să moară nebotezat, sub osânda păcatului strămosesc?
Botezul sterge si vina si pedeapsa pentru păcate, dar el nu nimiceste si urmările păcatului strămosesc, cum sunt: slăbirea vointei si inclinarea spre rău, pofta inimii, suferintele, bolile si moartea.
******
Sfânta noastră Biserică face Botezul prin afundare, nu prin turnare sau prin stropire, pentru că chiar cuvântul botez are insemnarea de «a afunda", «a cufunda». Sub formă de turnare sau prin stropire se săvârseste doar în împrejurări cu totul deosebite, când, de pildă, cineva este greu bolnav sau când nu se află la îndemână apă din destul. Apa care se foloseste la Taina Sfântului Botez trebuie să fie naturală, curată, cu nimic amestecată.
******
Cunoastem din Sfintele Scripturi atâtea cazuri când pentru credinta cuiva Dumnezeu S-a îndurat de cel pentru care acesta se ruga. Sa ne amintim că Mântuitorul a vindecat pe sluga sutasului din Capernaum pentru credinta stăpânului său; a vindecat pe fiica femeii canaanence pentru credinta mamei sale, si a înviat pe fiica lui Iair pentru credinta tatălui său, si pe fiul văduvei din Nain pentru credinta mamei sale. Si atunci să nu credem noi că botezul poate fi săvârsit pruncilor pe temeiul credintei nasilor lor?
*****
«Scufundându-te în apă, unde-ti pierzi urma, înseamnă că ai ajuns să te lipsesti de viata din aer. Iar a te lipsi de viată, e tot una cu a muri. Când, peste câteva clipe, te-ai ridicat la fata apei, ajungând iar la lumină, inseamnă că te doresti fierbinte după altă viata, iar după ce ai dobândit-o trăiesti numai din ea. Din această pricină si cerem în slujba Botezului ajutorul Făcătorului a toate, iar o nastere din nou e cu mult mai însemnată decât cea dintâi. Acum si chipul lui Dumnezeu se întipăreste mai bine în sufletul celui botezat decât odinioară, iar statura lui e făcută acuma si mai întocmai după modelul dumnezeiesc, căci de-acuma chiar modelul ni se arată cu trăsături mai lămurite» (Nicolae Cabasila, Viata in Hristos).
*****
În general, botezul este privit de majoritatea credincioşilor ortodocşi ca un ceremonial care-i priveşte exclusiv pe prunci – o condiţie care trebuie îndeplinită nu pentru ca noua fiinţă omenească să primească puterea vieţii adevărate, ci pentru ca bebeluşul să fie ferit de boli şi de ghinion. Dacă botezul a ajuns să fie receptat ca un fel de combinaţie între vaccin antigripal şi talisman, aceasta se întîmplă în primul rînd, arată îndurerat Părintele A. Schmemann, datorită unei teologii decadente, reducţioniste, tradiţionaliste şi abstractizante. Or, în mod esenţial, credinţa creştină este una baptismală; absenţa acestei viziuni baptismale explică în mare măsură criza Bisericii contemporane. Dacă lucrurile stau aşa, atunci „astăzi, mai mult decît oricînd, avem nevoie de înţelegerea mai adîncă a acestei taine fundamentale a credinţei şi vieţii creştine”.
*****
Taina Botezului este capitală nu pentru că ar fi prima în ordinea incorporării în Biserică, o rubrică pe care o putem bifa şi considera încheiată imediat ce trecem la Taina următoare (doar pentru a o bifa complezenţi şi pe aceasta). Botezul este taina fundamentală pentru că doar în lumina lui (nu întîmplător cei botezaţi erau numiţi „luminaţi”) putem vedea valoarea proprie a tuturor celorlalte taine, pentru că doar în lumina Botezului ni se dezvăluie semnificaţia Crucii. Numai prin Botez putem vedea „în Biserică tocmai comunitatea celor care sunt morţi cu Hristos şi care au primit o viaţă nouă împreună cu El.”Spre deosebire de creştinii Bisericii începuturilor, noi ne-am desprins de viziunea baptismală şi astfel de o „înţelegere radical diferită asupra vieţii, de o orientare permanentă şi fermă pentru toată existenţa noastră”.
*****
Care este sensul profund al botezului?
Botezul este o celebrare a bucuriei („iată, prin Cruce a venit bucurie la toată lumea”), fiindcă ceea ce vestim la Înviere, că Hristos a înviat, o spunem acum despre cel botezat. Prin botez ne împărtăşim de moartea trupească a lui Hristos pentru a muri morţii noastre spirituale. Întrucît Hristos a murit pe cruce, noi înşine, mai precis omul vechi din noi trebuie să moară pe cruce. A-ţi duce crucea înseamnă a purta cu tine singura armă cu care moartea spirituală poate fi ucisă. Cuvintele Sf. Ap. Pavel, „Iar mie, să nu-mi fie a mă lăuda, decît numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită pentru mine, şi eu pentru lume!” (Gal. 6, 14) „exprimă o concepţie radical nouă, specific creştină, asupra lumii şi asupra vocaţiei vieţii omului în lume. Noutatea ei este exact aceasta: ea depăşeşte polaritatea, reducţionismul, acel sau-sau al tuturor spiritualităţilor şi concepţiilor care nu fac decît să accepte sau să respingă lumea, transformînd religia fie în activism social, fie într-o evadare spre o altă lume. […] A spune că lumea este răstignită pentru mine, înseamnă mai ales să văd în Cruce criteriul absolut şi universal, măsura ultimă a întregii vieţi şi a întregii acţiuni.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu