P. Valentin Berechet: Hristos a inviat! dragi ascultatori, va spunem astazi Parintele Valentin Berechet si invitatul nostru de astazi, Parintele Cezar Axinte. Parinte, Hristos a inviat!
P. Cezar Axinte: Adevarat a inviat!
P. Valentin Berechet: Dragi ascultatori astazi vom incerca sa vorbim despre viata si Inviere si, asa cum am spus, doar vom incerca, pentru ca nu stiu cine ar putea, nu sa epuizeze, ci doar macar sa cuprinda aceste notiuni, aceste realitati. Dar, de vorbit si sa ne gandim la ele, trebuie, pentru ca reprezinta chiar existenta, chiar fiinta noastra. Despre viata multi zic ca stiu foarte multe, unii chiar sunt specialisti. Despre Inviere, probabil ca teoretic s-o zice la fel. Ideea este ca putem cunoaste multe despre viata, [insa] despre Inviere cunoastem foarte putine. Asa ca haideti sa plecam de la viata, cativa pasi asa, ca o incalzire. Ati putea spune in doua cuvinte ce simtiti dumneavoastra prin voia Duhului Sfant, din unghiul crestin al existentie noastre, cam ce este viata?
P. Cezar Axinte: Ca sa pastrez nota aceasta buna, sanatoasa, de umor, "ca o incalzire", eu deja am transpirat la intrebarea care mi-ati pus-o. Sa stiti ca nu e o intrebare simpla, de incalzire, e chiar de ultim exercitiu, asa, fiindca nu s-a raspuns in mod satisfacator la ce este viata. Adica lumea stiintifica n-a raspuns, lumea ideiilor, si lumea filozofilor, n-au raspuns la intrebarea ce este viata. De fapt, nici nu poti sa raspunzi la intrebarea aceasta, fiindca ar trebui sa pornesti de la o premisa falsa, si anume ca ea exista in sine, de la sine. Cam vedem ce este viata, fiecare vede ce este viata, de la plantuta regnului zis "simplu", vegetal, pana la om, vedem ca este ceva care iti taie respiratia, te uimeste prin toate aspectele ei. Dar, ce este viata nu poate fi definit daca nu ai o cauza, fiindca trebuie sa existe o relatie intre cauza si efect. Viata este un efect, nu este o cauza, la om. Noi observam un efect, noi observam ca se desfasoara, o infinitate de posibilitati prin ipostas -vorbim acuma despre viata omeneasca. Dar, trebuie sa fie o cauza, si pana nu definesti ce este cauza, sau Cine este cauza acestei vieti, nu poti sa raspunzi satisfacator la intrebarea ce este viata. Si, v-am spus, stiintific nu s-a raspuns la intebarea aceasta, dar daca asculta cineva, este un om de stiinta care poate sa ne spuna definitia ei, si sa fie si satisfacatoare, asteptam cu drag.
Lumea ideilor, iar, n-a definit. Exista un exercitiu de incalzire - dar au facut si "febra musculara", chiar - ca, ce poate sa fie filozofia decat aceasta de a exersa mintea pana la urma, a despica idei. Chiar in lumea ideilor religioase se vorbeste despre viata, dar raspunsul satisfacator il da doar Ortodoxia, il da doar Hristos, ce este Viata. Si, vorbeste Duhul Sfant prin gura, si prin pana, Evanghelistului Ioan, care spune ca Hristos este Viata. Chiar la inceputul Evangheliei lui Ioan vorbeste despre Lumina - un binom Lumina-Viata - si despre Cuvant, Care S-a intrupat, si Cuvantul S-a facut trup - Cuvantul Acesta, Care era Viata. El era viata si in El era viata si de la El vine viata. Deci viata omului, pana la urma, este darul Celui Care este Izvorul Vietii, darul lui Dumnezeu facut omului, care - foarte interesant aici, putem ajunge pana la urma la o idee dogmatica, foarte adanca, teologica, sa spunem asa. Veti spune: bine, dar viata apare cel mai devreme de-o data cu omul. Nu? Nu putem vorbi de viata umana inainte de om! Prin urmare omul era cumva, din veci in mintea lui Dumnezeu. Stiti, pentru ca altfel, Dumnezeu fiind Izvorul Vietii, El isi este suficient si necesar Siesi pentru viata, pentru existenta. Dar, daca vorbim de viata in afara lui Dumnezeu, atunci ne gandim, sigur, la modul cel mai inalt la zidire, dar ne gandim in modul cel mai inalt la chipul lui Dumnezeu din om, la existenta aceasta numita persoana. Foarte important: numita persoana! Si cand vorbim de asta, trebuie sa ne gandim in mod necesar, [cum] spune Sfantul Maxim Marturisitorul ca omul nu putea sa nu fie. Daca a existat din veci un plan de mantuire, daca a existat din veci planul intruparii, atunci, in mod necesar, viata aceasta, si omul - asa cum suntem noi acum, si bine, de la Facere si pana in vesnicie -, era in mintea lui Dumnezeu de la inceput. Foarte frumos, foarte interesant! Sigur ca aici risc tot felul de discutii teologice dar, sa stiti ca este un adevar aici, pentru ca nu putem vorbi despre viata fara sa vorbim despre gandul lui Dumnezeu, care, de fapt, se intrupeaza in om, fiindca spune in alta parte, foarte frumos, ca Hristos l-a avut pe om in minte, cand l-a creat pe Adam. Stiti, si atuncea toate acestea se leaga.
Lumea ideilor, iar, n-a definit. Exista un exercitiu de incalzire - dar au facut si "febra musculara", chiar - ca, ce poate sa fie filozofia decat aceasta de a exersa mintea pana la urma, a despica idei. Chiar in lumea ideilor religioase se vorbeste despre viata, dar raspunsul satisfacator il da doar Ortodoxia, il da doar Hristos, ce este Viata. Si, vorbeste Duhul Sfant prin gura, si prin pana, Evanghelistului Ioan, care spune ca Hristos este Viata. Chiar la inceputul Evangheliei lui Ioan vorbeste despre Lumina - un binom Lumina-Viata - si despre Cuvant, Care S-a intrupat, si Cuvantul S-a facut trup - Cuvantul Acesta, Care era Viata. El era viata si in El era viata si de la El vine viata. Deci viata omului, pana la urma, este darul Celui Care este Izvorul Vietii, darul lui Dumnezeu facut omului, care - foarte interesant aici, putem ajunge pana la urma la o idee dogmatica, foarte adanca, teologica, sa spunem asa. Veti spune: bine, dar viata apare cel mai devreme de-o data cu omul. Nu? Nu putem vorbi de viata umana inainte de om! Prin urmare omul era cumva, din veci in mintea lui Dumnezeu. Stiti, pentru ca altfel, Dumnezeu fiind Izvorul Vietii, El isi este suficient si necesar Siesi pentru viata, pentru existenta. Dar, daca vorbim de viata in afara lui Dumnezeu, atunci ne gandim, sigur, la modul cel mai inalt la zidire, dar ne gandim in modul cel mai inalt la chipul lui Dumnezeu din om, la existenta aceasta numita persoana. Foarte important: numita persoana! Si cand vorbim de asta, trebuie sa ne gandim in mod necesar, [cum] spune Sfantul Maxim Marturisitorul ca omul nu putea sa nu fie. Daca a existat din veci un plan de mantuire, daca a existat din veci planul intruparii, atunci, in mod necesar, viata aceasta, si omul - asa cum suntem noi acum, si bine, de la Facere si pana in vesnicie -, era in mintea lui Dumnezeu de la inceput. Foarte frumos, foarte interesant! Sigur ca aici risc tot felul de discutii teologice dar, sa stiti ca este un adevar aici, pentru ca nu putem vorbi despre viata fara sa vorbim despre gandul lui Dumnezeu, care, de fapt, se intrupeaza in om, fiindca spune in alta parte, foarte frumos, ca Hristos l-a avut pe om in minte, cand l-a creat pe Adam. Stiti, si atuncea toate acestea se leaga.
Deci, viata aceasta este o consecinta a existentei din veci a lui Dumnezeu si a fiintei lui Dumnezeu care este iubire. Deci, natura lui Dumnezeu, fiinta lui Dumnezeu este iubire. Ei bine, aceasta natura a lui Dumnezeu se revarasa asupra celorlalte Persoane ale Prea Sfintei Treimi si, din preaplinul acestei iubiri, il aduce pe om de la nefiinta la fiinta. Deci viata este expresia iubirii lui Dumnezeu. Daca ar fi acuma sa dau o definitie teologica, fiindca nu m-am gandit ca o sa-mi puneti o intrebare atat de complexa - care pare a fi atat de simpla -: viata este intruparea iubirii lui Dumnezeu.
P. Valentin Berechet: Da! Frumos de tot! Mai ales ca incet, incet, am ajuns pe calea care trebuie, si am ajuns la iubire, acolo unde este fundamentul. Spuneati si pentru filozofie, si pentru stiinta ca se construiesc tot felul de ipoteze, dar toate fundamentate pe intamplare, ceea ce nu se poate, pentru ca nu poti sa construiesti nimic. Pe cand Hristos spune: Eu sunt Calea, Adevarul si Viata. Este o realitate solida, puternica, si cu multa autoritate.
P. Cezar Axinte: In primul rand spune: sunt. Cand a spus Eu sunt Cel Ce Sunt. Si in Gradina Ghetsimani, spune Iisus - cand il intreaba: Cine este Iisus? -: Eu sunt! Deci existenta peste existenta si pe aceasta se construieste, pe aceasta se fundamenteaza.
P. Cezar Axinte: Stiti de ce omul are legatura cu tema emisiunii? De ce omul a ajuns la concluzia - eronata, de altfel - ca viata este produsul hazardului, o loterie cosmica, care joaca de la sine? Fiindca n-a rezolvat problema mortii! Orice om rezolva problema mortii, stie ca viata nu poate sa fie produsul hazardului. Deci, cei care sunt tinuti de moarte, de frica de moarte, si de moarte, cam toti vor spune acelasi lucru. Ca este o legatura, daca vreti, matematica, intre originea vietii, ca fiind hazardul si rezultatul ei, moartea. E o legatura matematica - nu intram in demonstraii matematice-, dar aceasta este consecinta. Atunci cand spui ca viata, existenta, si cu atat mai mult existenta umana e produsul hazardului, al intamplarii, al lipsei de cauza, atunci, in mod necesar, ajungi [la faptul] ca moartea are ultimul cuvant in creatie. Si, este un fatalism! Atat de absurda este viata pe cat de absurda este cauza ei. Daca cauza vietii este hazardul, intamplarea, atunci moartea are ultimul cuvant si viata este absurda, e fara sens, se termina in moarte si totul e absurd. Ce sens mai are sa lupti pentru iubire? Ce sens mai are sa lupti pentru ideal? Ce sens mai are sa lupti pentru devenire, pentru desavarsire? Totul devine absurd, si totul intra intr-o dezordine, intr-o des-fiintare. Ca daca nu exista o in-fiintare, atuncea totul se duce catre o des-fiintare, catre nefiinta, totul aluneca cate nefiinta.
P. Valentin Berechet: Da, sunt zone ale existentei noastre in care se merge pe acest fatalism. De aceea si existenta este ciudata, violenta, intoarsa pe toate partile, si nu tenteaza de loc. Daca viata este asa cum spuneam, si este atat de frumoasa si o deschidere catre implinire, in felul acesta, de ce credeti ca tremura omul pentru viata - pentru viata omul se zbate, si tremura, si sufera, si o doreste, chiar si acolo unde nu mai exista nici o nadejde, nici o speranta, nici o sansa -, doar pentru ca se teme de moarte, sau mai este si alta tentatie a vietii, alta chemare?
P. Valentin Berechet: De aceea se si teme, ca nu are program sa o digere, sa o proceseze.
P. Cezar Axinte: Da, noi ne invatam cu moartea, cum spunea Eminescu: nu credeam sa-nvat a muri vre-o data. Noi ne invatam cu moartea, ca: "Ce-i acolo?", "Pai un cimitir!", "Si ce se intampla acolo?", "Pai oamenii se descompun ajung pamant de flori.", "Bine, si asta e tot?" Si, atunci, la intrebarea asta raspundem: "pai, daca mor, atunci - ziceam - totul e fara sens". Si daca se zbate omul pentru viata este ca el crede ca moartea este, de fapt, stapana. Si el zice: "sa traiesc acum! Fac orice sa traiesc!" Ne spune Mantuitorul ca cel ce isi va pastra cu orice chip viata, adica calcand pe cadavre, facand rau, neiubind si toate celelalte, numai ca sa traiasca, oricum va muri. Iar cel care se jertfeste pentru aproapele sau, pentru mine, pentru Evanghlelie - ca Evanghelia, de fapt asta este, Vestea cea Buna a Invierii -, cel care se jertfeste pentru Inviere va invia si va avea viata vesnica.
Deci omul se teme de moarte pentru ca nu o cunoaste, nu o are inscrisa, cum ati spus, in soft, si in chipul lui Dumnezeu nu exista aceasta, si doi, intr-adevar se teme de moarte, si circumscrie toate faptele sale potrivit cu aceasta. Raporteaza faptele sale cu aceasta frica de moarte.
P. Valentin Berechet: Da, avem un telefon Parinte. Spune Tiberiu!
Tiberiu: Voiam sa zic ca dobandirea vietii este dobandirea Duhului Sfant, cum zic Parintii. Este dobandirea Duhului Sfant in raportul nostru cu lumea aceasta vazuta, care este de fapt lista mortii. Cautand viata, asa cum spunea Parintele Papacioc, este o stare de prezenta continuua. Adica, neavand starea de prezenta continuua poate murim.
P. Cezar Axinte: Vreau sa va intreb ceva: stiti care este antonimul cuvantului viata?
Tiberiu: Nu cred ca are! Eu stiu....
P. Cezar Axinte: Da, ati raspuns corect! Are un antonim, dar nu este moartea, este nefiinta. Exact, cum spunati, toata explicatia aici duce de fapt, ca moartea nu mai exista. Noi folosim moartea ca antonim al vietii, dar nu e corect din punct de vedere gramatical, si, bineinteles duhovniceste nici atat. Da, atata am vrut sa...
Tiberiu: Da, cred ca moartea nu exista. Exista, asa... dar practic crestinul nu are moarte, nu moare asa... Si, cum a fost si in Evanghelia de miercuri, cu Sfantul Apostol Toma, care avand credinta Dumnezeu l-a auzit chiar cand a venit in a opta zi, care de fapt era duminica, deci tot la Sfanta Liturghie - a propos de Sfanta Liturghie cum dumneavoastra ne indemnati mereu sa mergem - si care este viata in sine. Prima zi a fost duminica cand Toma n-a fost...
P. Cezar Axinte: Mai e un simbol aici, la ziua a opta. Este chiar Parusia.
Tiberiu: Da, Parusia, exact.
P. Cezar Axinte: E un alt simbol foarte adanc aici, a opta zi.
Tiberiu: Da, am auzit eu la Parintele Staniloae de Parusie, foarte greu cuvantul, nu prea am inteles eu, asa... Dar a propos de Sfantul Apostol Toma el se afla la Sfanta Liturghie, asa cum era atunci, frangerea painii si asa mai departe. Si noi, ca credinciosi, trebuie sa mergem la Sfanta Liturghie pentru ca credinta noastra sa fie mai puternica, sa se intareasca. Deci el se afla practic in biserica lui Hriostos, se afla cu Apostolii acolo, si Dumnezeu i-a vazut "necredinta", pentru ca nu era o necredinta, era o indoiala. Dar el de fapt era mai puternic decat ceilalti, caci era plecat din cetate sa vada ce s-a intamplat, si s-a intors. Deci nu era o necredinta, asa. Ce mi-a placut mie si mi-a dat asa, nadejde, in necredinta mea, ca chiar daca nu inteleg prea mult, sau daca ma aflu intr-o necredinta, sau intr-o cadere, este ca daca ai, de fapt, gandu la Dumnezeu, Dumnezeu te aude. Cum a fost si cu Sfantul Apostol Petru, cand a cazut si iar, cu "necredinta" lui Toma. Deci Dumnezeu ne aude pentru ca a doua oara cand a venit, a opta zi, si a intrat prin usile incuiate, prin ziduri, a doua oara, imediat El l-a intrebat pe Toma. Deci Mantuitorul stia de fapt, despre problemele si indoiala lui.
P. Valentin Berechet: Da, i-a adus raspunsul direct, si nu a mai stat sa intrebe, i-a iesit in intampinare.
Tiberiu: Da, cum era si la Sfantul Siluan Athonitul, cand i s-a zis: "Tine-ti mintea in iad si nu deznadajdui", exact teama asta a fost si acolo. Trebuie sa avem mintea la Dumnezeu, desi suntem in iad si Dumnezeu se uita la noi sa vada daca ne punem nadejdea in El. Si Toma, intr-adevar avea nadejdea in Dumnezeu.
P. Valentin Berechet: Multumim foarte mult! Da! Multumim, Tiberiu, ca ai prins ideea aceasta si ca suntem impreuna. Suntem impreuna ca si Apostolii acolo, la rugaciune. A opta zi e ziua vesniciei, deci si clipa de astazi face parte din a opta zi. Frumos spunea, Parinte, Tiberiu, la un moment dat ca viata incepe la Sfanta Liturghie, viata in plinatatea ei.
Vorbeam despre Viata si despre Inviere, si, bineinteles va trebui sa aducem vorba si despre moarte si va fi pasul intermediar, si absolut necesar de scufundare in aceasta realitate pentru a gusta plinatatea Invierii. Si, pentru ca este momentul, Parinte, sa vorbiti despre Inviere, haideti sa spunem cateva cuvinte despre raportul intre Viata si Inviere. Am inceput cu viata, care o cunoaste toata lumea, ne zbatem pentru ea, de la painea pe care o mancam pana la toate celelalte care, zicem noi, sunt inerente vietii. Despre Inviere stim foarte mult, mai ales crestinii, teorie asa, dar nu stiu daca ne-am implicat foarte mult. Ce este invierea? Asa, o prelungire a vietii?
P. Cezar Axinte: Pana la urma sa stiti ca firea aceasta cazuta, adica firea aceasta nefireasca, a omului de dupa cadere - este oarecum o caracteristica comuna - are chiar un paradox: chiar daca toti vrem sa fim vesnici, chair daca avem in noi nazuinta aceasta a vesniciei, nu credem in inviere.
P. Valentin Berechet: Adica percepem vesnicia ca multa viata, si atata tot.
P. Cezar Axinte: Exact! Si, dupa cum spunea si Dumnezeu acolo, ca din pamant iesi si in pamant te vei intoarce, nu ca blestem, ci ca iubire, pentru ca rautatea acestei vieti, boala acestei vieti, sa nu fie fara capat.
P. Valentin Berechet: Slabiciunea vietii sa se opreasca.
P. Cezar Axinte: Inchipuiti-va sa traim o mie de ani, sau zece mii. Ei, Doamne, fereste! Si de aceea vorbim de moarte si de inviere, si de prefacerea acestui trup, de invierea lui - sadit intru trup omenesc si inviat intru trup duhovnicesc - pentru ca iata, ca si ucenicii - cum spunea ca suntem in a opata zi - suntem in a opta zi, dar ei stau tot ascunsi de frica. Vedeti?! Trec de la ucenici, de la Apostoli, vad invierea ficei lui Iair, vad invierea fiului vaduvei din Nain, il vad pe Lazar, unii vad si Schimbarea la Fata, si toate celelalte minuni, si, cu toate aceste, il vad pe Mantuitorul duminica seara, deci inviat a treia zi, Care intra si le spune: "Pace voua!", si cu toate acestea stau inchisi de frica iudeilor, adica de frica de moarte, de condamnare, adica nu cred in inviere. Vad Invierea lui Hristos, iata Toma zice: "Domnul meu si Dumnezeul meu!", si sa stiti ca se spune ca a pus mana in coasta Mantuitorului, dar nu scrie nicaieri asta. De unde rezulta ca n-a fost o intrebare obraznica, ci un strigat, o rugaciune: "Doamne, da sa Te vad!". El nu pune mana acolo. Este, sigur, o reprezentare a unui pictor celebru, Caravaggio, care arata ca Toma baga degetul in coasta, si e foarte realista, nu stiu ce, suprarealista, dar nu-i asa! Si Toma nu e un obraznic, si nu pune mana acolo, ci il vede pe Hristos inviat si cade la pamant, si spune: "Domnul meu si Dumnezeul meu!".
Si cu toate acestea nu credem in inviere! Aici este marea problema. Ca invierea, sigur, este un eveniment cosmic, universal, si accesibil, si de trebuinta tuturor. Dar este aici un criteriu, este, daca vreti, o conditie pentru inviere. Iar conditia pentru inviere este credinta! Incredintarea - vedeti ce cuvant extraordinar are limba romana, ce semantica extraordinara are acest cuvant credinta, si cat este de important! Si de unde ne dam seama? "Tomo, nu fi necredincios, ci credincios!". Fericiti cei ce nu au vazut - cu aparatul acesta, numit ochi, atat de minunat, nimeni nu stie care e treaba cu el - si totusi fericiti cei ce n-au vazut si au crezut. Asta ce inseamna? Ca incredintarea ca Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu intrupat, si ca a murti si ca a inviat nu cade sub simturile noastre sensibile, ci inteligibile. Adica, exact cum spunea Tiberiu, care a dat, de fapt concluzia, ca viata este salasluirea Duhului Sfant in om - incredintarea aceasta vine ca dar a lui Dumnezeu. Credinta este dar a lui Dumnezeu pentru om, pentru o inima sincera cautatoare. Noi nu putem sa ne incredintam de Inviere asa, pur si simplu rational, fiindca, altfel, ajungem exact la ce discutam inainte de emisiune, la urarile acestea: Craciun fericit! Paste fericit! Toate sunt fericite, dar, de fapt, omul este profund nefericit. Si, aceasta incredintare, ca Hristos este Dumnezeu si om vine de la Duhul Sfant si necesista niste conditii. Adica omul trebuie sa fie intr-o situatie de a primi acest dar de la Dumnezeu. Si vorbeam despre Sfanta Impartasanie. In chipul cel mai vadit primim aceasta prin partasia intima cu Hristos cel inviat, prin Trupul si Sangele Mantuitorului.
Am intrebat care este pacatul cel mai mare al lui Iuda. Sigur vanzarea, sangele, dar noi pe toate le-am facut pe astea, mai mult decat Iuda! Si o sa ziceti: da, dar una n-am facut: nu ne-am sinucis! Corect! Dar Sinuciderea lui Iuda este consecinta necredintei! El nu a crezut ca Hristos peste trei zile va invia. Stiti ca Iuda s-a sinucis inainte de a muri Hristos pe cruce? Este foarte interesant! Adica el a zis: stii ceva? El, intr-adevar era foarte nevinovat! Si, din punct devedere moral am facut o nedreptate, am vandut sange nevinovat. Nici nu s-a mai gandit ca va fi rastignit sau nu sau va muri, sau ca... Pentru ca nu a avut credinta, macar ca le-a vazut pe toate.
Iata, deci, ca pentru Inviere, este necesar ca omul sa cultive legatura de incredere dintre el si Dumnezeu. Adica aceasta legatura de incredere se numeste indeobste credinta. Si dupa aceea toate celelalte...
P. Valentin Berechet: Ajungem sa vedem, incet, incet ca si problema mortii, despre care vorbeam in prima parte a emisiunii se rezolva prin inviere. Ce a mai adus nou Invierea? Ce fundament nou a adus Invierea vis a vis fata de moarte si viata, si, pe de cealalta parte, pentru om, incepand cu Hristos pana spre noi si pana spre final? Pentru ca, categoric, alta era viziunea vietii inainte de Hristos si alta este acum, cel putin intre cei care s-ar stradui si se cerceteaza...
P. Cezar Axinte: Intai de toate ca moartea a fost desfiintata, puterea mortii, stapanirea mortii a fost desfiintata. O putere mai are, dar nu este stapana. Si cei care cred ca moartea are ultimul cuvant, ca omul pleaca in nefiinta -cum mai auzim pe la radio - asta nu ineamna ca moartea nu a fost desfiintata, ci ca aceia nu-L cunosc pe Hristos. Asa cum un trib din Africa, cum nu a auzit de ampicilina moare de o boala, si un sat intreg se decimeaza. Asta nu inseamna ca rujeola - sigur, pastrand raporturile si analogia, sa intelegem exact, ca este o chestiune de dimensiune aici. Dar faptul ca aborigenii din Australia nu au auzit de aspirina sau de antibiotic, de penicilina, poftim, si mor de plamani, nu inseamna ca boala aceea nu a fost stapanita, nu mai are stapanire. Exact asa este si boala aceasta, moartea, nu mai are stapanire asupra omului. Este desfiintata moartea, prin Inviere.
P. Valentin Berechet: Da este desfiintata ca speietoare, ca imagine pe care o avea inainte, deci ea este data pe fata, este cercetata si este evaluata cu alti ochi si din alte perspective. Am putea spune ca asta este unghiul corect, stiintific, din care este privita moartea, nu ca inainte. Deci, inainte, pana si stiinta, asa cum este perceputa de noi, privea moartea...
P. Cezar Axinte: ...ca unica certitudine. Da, ca unicul adevar abosolut. De fapt acesta era unicul adevar absolut de la care pornea umanitatea, un adevar pe care-l traia tragic si prin experienta. A pus mana. Uite-l! E rece. Si Hristos vine si spune absurd aproape, ii spune vaduvei din Nain: "nu mai plange!". "Cum adica? Sunt vaduva, nu mai am niciun statut, si unicul meu fiu, uite-l pe nasalie, il ducem la groapa, in cateva zile se descompune si Tu imi spui asa ceva?" Da! Acelasi cuvant i-l spune si Mariei Magdalena dupa Inviere: "femeie, de ce plangi? Pe cine cauti?". "Pai il caut pe Domnul meu care e mort, care L-au dus de aici, vreau sa-L imbalsameze. Vreau sa implinesc ritualul ingroparii mortului" ...nu stiu ce. "Nu! n-ai de ce sa mai plangi! Moartea nu mai exista!". Asta este cuvantul pe care ni-l adreseaza Hristos prin inviere: de ce plangeti oameni buni? Sigur ca plangem sentimental, ca ne despartim de cei iubiti ai nostri. Si este adevarat ca noi nu ne-am obisnuit cu moartea, dupa cum am spus. De aceea plagem, ca nu putem sa ne obisnuim cu ea, oricat am vedea. Dar, Dumnezeu Cel Atotputernic n-a creat zidirea aceasta ca-n mijlocul ei sa puna un cimitir! O duhoare de descompunere este toata istoria omenirii de la inceputul ei pana la sfarsit, daca nu exista Inviere! Ori, ce fel de Dumnezeu gandim fara Inviere? Ma minunez de celelalte idei religioase in care nu exista Hristos intrupat, ca Dumnezeu intrupat, ca om si Dumnezeu, si care e mort ca om, si Inviat ca om!
P. Valentin Berechet: Trag niste concluzii. Invierea a adus lumina in doua aspecte fundamentale. Unu, viata nu vine din intamplare - e o mare minciuna prin care diavolul innebunea toata existenta noastra, iar [doi] moartea nu inseamna nimic sau nefiinta - cum spuneati. Deci doua minciuni cu care tatal minciunii a lovit si a tinut in robie, in sclavie, in lanturi omenirea atata vreme si pierdea suflete. Acuma, Parinte, in cateva sfaturi, ca si timpul fuge, ce sa facem noi, oamenii de astazi, crestinii, care stim ceva dar nu stim complet, sau stim ceva, dar nu stim bine pe linia aceasta. Nu mai zic de ceilalti. Ceilalti se iau dupa crestini. Dar ce sa facem noi, crestinii, sa intram cat mai sanatos pe fagasul acesta al inverii, nevirusat, nealterat?
P. Cezar Axinte: Foarte simplu! Germenele invierii este pocainta! Asta inseamna taina, inseamna spovedanie, si cu sensul de a ajunge la Potir, Sfanta Impartasanie, ca sa te impartasesti, sa mananci... Stiti, ca spune si omul de stiinta, foarte simplu, ca esti ceea ce mananci. Pai eu il mananc pe Hristos cel inviat si atunci sunt viu!
P. Valentin Berechet: A avut dreptate, desi nu s-a gandit la asta!
P. Cezar Axinte: Da! Sigur ca a avut dreptate, dar orice alta discutie despre esti ceea ce mananci [presupune ca] esti mort, pentru ca orice fruct sau orice hrana oricat de mult ar tine termenul de garantie, 5 ani, 10 ani, pana la urma moare. Deci, esti ceea ce mananci, adica mananci lucruri care sunt supuse mortii [si mori], dar eu il mananc pe Hristos cel inviat, si atunci sunt viu! Asta este sfatul si nu exista alt sfat, dar nu-l dau eu. Spune Hristos: de nu veti manca trupul Meu si de nu veti bea sangele Meu nu veti avea viata intru voi. Iata care e definita vietii, dar nu putem intra abrupt, pentru ca puteati sa spuneti: pai, ce sa spuna Parintele acesta?
P. Valentin Berechet: Deci, sigur, nu exista o alta cale. Stiti de ce? Pentru ca filozofiile, religiile, tot felul de gandiri din acestea omenesti cauta acest fagas, cauta o usita, o portita, mai speciala, mai particulara sau una in plus, si alte cai si pentru ei. Lucrurile se pare ca nu sunt altfel.
P. Cezar Axinte: Dar vedem ca ce alta certitudine ne trebuie?
P. Valentin Berechet: Hristos a marturisit: Eu sunt usa! Pot unii sa incerce sa intre si pe aiurea, dar o s-o pateasca, cum sa zicem?
P. Cezar Axinte: Parinte draga, noi una singura stim: ca Hristos a inviat! Si ne mai spune asa: daca Ma vei manca pe Mine, Cel inviat, vei fi viu! E fara bani, e fara efort, sigur, din acesta pe care il propune societatea! Este vorba de o curatire a inimii, care iti este buna si tie, daca vrei, din punct de vedere moral si medical, ca orice om care tine un pic de post... - dar intram in alta [sfera de discutie]. Deci Hristos ne spune: nu veti avea viata in voi de nu veti manca trupul si sangele Meu. Daca te lipsesti de Mine, te lipsesti de Viata. Deci Asta este viata: Eu sunt Calea, Adevarul si Viata. Eu sunt Viata. Eu ti-am dat viata, eu intretin viata, eu te duc in vesnicie in viata. Ramane doar sa spui: cred, Doamne si marturisesc ca esti cu adevarat Fiul lui Dumnezeu care ai venit in lume sa ma mantuiesti pe mine. Si, de asemenea, cred ca daca Te voi manca pe Tine, Cel Viu, voi invia si eu. Asta este credinta noastra! Cred in invierea mortilor! Astept invierea cea de obste! Viata inseamna credinta in Hristos cel inviat!
P. Valentin Berechet: Este interesant ca lucrul acesta, la nivel de credinta, pare mai usor si oamenii se misca mai greu aici [...] Ca o concluzie, la tot ce a spus Parintele aicea, este ca Invierea este capatul celalat al pocaintei, al pocaintei autentice prin care Hristos este si ramane, cum spunea Sfantul Apostol Toma, Domnul si Dumnezeul nostru.
P. Cezar Axinte: Stiti de ce? Pentru ca Hristos a inviat. Dar tu, ai inviat? Aicea este batalia! Din Invierea Lui inviezi si tu, bineinteles, dar invierea ta inseamna aceasta transfigurare care incepe de aici. Iar aceasta metanoia, este pocainta. Pocainta iti schimba grupa de sange. Crestinii nu mai au grupe de sange din cele pe care le invatam la [scoala]. Au o grupa de sange care inseamna vesnicie, care inseamna nemurire. Dar asta se transfigureaza prin partasie cu Hristos, Care este Viata.
P. Valentin Berechet: Va multumim foarte mult! Doamne ajuta si
P. Cezar Axinte: Mai e un simbol aici, la ziua a opta. Este chiar Parusia.
Tiberiu: Da, Parusia, exact.
P. Cezar Axinte: E un alt simbol foarte adanc aici, a opta zi.
P. Valentin Berechet: Da, i-a adus raspunsul direct, si nu a mai stat sa intrebe, i-a iesit in intampinare.
Tiberiu: Da, cum era si la Sfantul Siluan Athonitul, cand i s-a zis: "Tine-ti mintea in iad si nu deznadajdui", exact teama asta a fost si acolo. Trebuie sa avem mintea la Dumnezeu, desi suntem in iad si Dumnezeu se uita la noi sa vada daca ne punem nadejdea in El. Si Toma, intr-adevar avea nadejdea in Dumnezeu.
P. Valentin Berechet: Multumim foarte mult! Da! Multumim, Tiberiu, ca ai prins ideea aceasta si ca suntem impreuna. Suntem impreuna ca si Apostolii acolo, la rugaciune. A opta zi e ziua vesniciei, deci si clipa de astazi face parte din a opta zi. Frumos spunea, Parinte, Tiberiu, la un moment dat ca viata incepe la Sfanta Liturghie, viata in plinatatea ei.
Vorbeam despre Viata si despre Inviere, si, bineinteles va trebui sa aducem vorba si despre moarte si va fi pasul intermediar, si absolut necesar de scufundare in aceasta realitate pentru a gusta plinatatea Invierii. Si, pentru ca este momentul, Parinte, sa vorbiti despre Inviere, haideti sa spunem cateva cuvinte despre raportul intre Viata si Inviere. Am inceput cu viata, care o cunoaste toata lumea, ne zbatem pentru ea, de la painea pe care o mancam pana la toate celelalte care, zicem noi, sunt inerente vietii. Despre Inviere stim foarte mult, mai ales crestinii, teorie asa, dar nu stiu daca ne-am implicat foarte mult. Ce este invierea? Asa, o prelungire a vietii?
P. Cezar Axinte: Pana la urma sa stiti ca firea aceasta cazuta, adica firea aceasta nefireasca, a omului de dupa cadere - este oarecum o caracteristica comuna - are chiar un paradox: chiar daca toti vrem sa fim vesnici, chair daca avem in noi nazuinta aceasta a vesniciei, nu credem in inviere.
P. Valentin Berechet: Adica percepem vesnicia ca multa viata, si atata tot.
P. Cezar Axinte: Exact! Si, dupa cum spunea si Dumnezeu acolo, ca din pamant iesi si in pamant te vei intoarce, nu ca blestem, ci ca iubire, pentru ca rautatea acestei vieti, boala acestei vieti, sa nu fie fara capat.
P. Valentin Berechet: Slabiciunea vietii sa se opreasca.
Si cu toate acestea nu credem in inviere! Aici este marea problema. Ca invierea, sigur, este un eveniment cosmic, universal, si accesibil, si de trebuinta tuturor. Dar este aici un criteriu, este, daca vreti, o conditie pentru inviere. Iar conditia pentru inviere este credinta! Incredintarea - vedeti ce cuvant extraordinar are limba romana, ce semantica extraordinara are acest cuvant credinta, si cat este de important! Si de unde ne dam seama? "Tomo, nu fi necredincios, ci credincios!". Fericiti cei ce nu au vazut - cu aparatul acesta, numit ochi, atat de minunat, nimeni nu stie care e treaba cu el - si totusi fericiti cei ce n-au vazut si au crezut. Asta ce inseamna? Ca incredintarea ca Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu intrupat, si ca a murti si ca a inviat nu cade sub simturile noastre sensibile, ci inteligibile. Adica, exact cum spunea Tiberiu, care a dat, de fapt concluzia, ca viata este salasluirea Duhului Sfant in om - incredintarea aceasta vine ca dar a lui Dumnezeu. Credinta este dar a lui Dumnezeu pentru om, pentru o inima sincera cautatoare. Noi nu putem sa ne incredintam de Inviere asa, pur si simplu rational, fiindca, altfel, ajungem exact la ce discutam inainte de emisiune, la urarile acestea: Craciun fericit! Paste fericit! Toate sunt fericite, dar, de fapt, omul este profund nefericit. Si, aceasta incredintare, ca Hristos este Dumnezeu si om vine de la Duhul Sfant si necesista niste conditii. Adica omul trebuie sa fie intr-o situatie de a primi acest dar de la Dumnezeu. Si vorbeam despre Sfanta Impartasanie. In chipul cel mai vadit primim aceasta prin partasia intima cu Hristos cel inviat, prin Trupul si Sangele Mantuitorului.
Am intrebat care este pacatul cel mai mare al lui Iuda. Sigur vanzarea, sangele, dar noi pe toate le-am facut pe astea, mai mult decat Iuda! Si o sa ziceti: da, dar una n-am facut: nu ne-am sinucis! Corect! Dar Sinuciderea lui Iuda este consecinta necredintei! El nu a crezut ca Hristos peste trei zile va invia. Stiti ca Iuda s-a sinucis inainte de a muri Hristos pe cruce? Este foarte interesant! Adica el a zis: stii ceva? El, intr-adevar era foarte nevinovat! Si, din punct devedere moral am facut o nedreptate, am vandut sange nevinovat. Nici nu s-a mai gandit ca va fi rastignit sau nu sau va muri, sau ca... Pentru ca nu a avut credinta, macar ca le-a vazut pe toate.
Iata, deci, ca pentru Inviere, este necesar ca omul sa cultive legatura de incredere dintre el si Dumnezeu. Adica aceasta legatura de incredere se numeste indeobste credinta. Si dupa aceea toate celelalte...
P. Valentin Berechet: Ajungem sa vedem, incet, incet ca si problema mortii, despre care vorbeam in prima parte a emisiunii se rezolva prin inviere. Ce a mai adus nou Invierea? Ce fundament nou a adus Invierea vis a vis fata de moarte si viata, si, pe de cealalta parte, pentru om, incepand cu Hristos pana spre noi si pana spre final? Pentru ca, categoric, alta era viziunea vietii inainte de Hristos si alta este acum, cel putin intre cei care s-ar stradui si se cerceteaza...
P. Cezar Axinte: Intai de toate ca moartea a fost desfiintata, puterea mortii, stapanirea mortii a fost desfiintata. O putere mai are, dar nu este stapana. Si cei care cred ca moartea are ultimul cuvant, ca omul pleaca in nefiinta -cum mai auzim pe la radio - asta nu ineamna ca moartea nu a fost desfiintata, ci ca aceia nu-L cunosc pe Hristos. Asa cum un trib din Africa, cum nu a auzit de ampicilina moare de o boala, si un sat intreg se decimeaza. Asta nu inseamna ca rujeola - sigur, pastrand raporturile si analogia, sa intelegem exact, ca este o chestiune de dimensiune aici. Dar faptul ca aborigenii din Australia nu au auzit de aspirina sau de antibiotic, de penicilina, poftim, si mor de plamani, nu inseamna ca boala aceea nu a fost stapanita, nu mai are stapanire. Exact asa este si boala aceasta, moartea, nu mai are stapanire asupra omului. Este desfiintata moartea, prin Inviere.
P. Valentin Berechet: Da este desfiintata ca speietoare, ca imagine pe care o avea inainte, deci ea este data pe fata, este cercetata si este evaluata cu alti ochi si din alte perspective. Am putea spune ca asta este unghiul corect, stiintific, din care este privita moartea, nu ca inainte. Deci, inainte, pana si stiinta, asa cum este perceputa de noi, privea moartea...
P. Valentin Berechet: Trag niste concluzii. Invierea a adus lumina in doua aspecte fundamentale. Unu, viata nu vine din intamplare - e o mare minciuna prin care diavolul innebunea toata existenta noastra, iar [doi] moartea nu inseamna nimic sau nefiinta - cum spuneati. Deci doua minciuni cu care tatal minciunii a lovit si a tinut in robie, in sclavie, in lanturi omenirea atata vreme si pierdea suflete. Acuma, Parinte, in cateva sfaturi, ca si timpul fuge, ce sa facem noi, oamenii de astazi, crestinii, care stim ceva dar nu stim complet, sau stim ceva, dar nu stim bine pe linia aceasta. Nu mai zic de ceilalti. Ceilalti se iau dupa crestini. Dar ce sa facem noi, crestinii, sa intram cat mai sanatos pe fagasul acesta al inverii, nevirusat, nealterat?
P. Cezar Axinte: Foarte simplu! Germenele invierii este pocainta! Asta inseamna taina, inseamna spovedanie, si cu sensul de a ajunge la Potir, Sfanta Impartasanie, ca sa te impartasesti, sa mananci... Stiti, ca spune si omul de stiinta, foarte simplu, ca esti ceea ce mananci. Pai eu il mananc pe Hristos cel inviat si atunci sunt viu!
P. Valentin Berechet: A avut dreptate, desi nu s-a gandit la asta!
P. Cezar Axinte: Da! Sigur ca a avut dreptate, dar orice alta discutie despre esti ceea ce mananci [presupune ca] esti mort, pentru ca orice fruct sau orice hrana oricat de mult ar tine termenul de garantie, 5 ani, 10 ani, pana la urma moare. Deci, esti ceea ce mananci, adica mananci lucruri care sunt supuse mortii [si mori], dar eu il mananc pe Hristos cel inviat, si atunci sunt viu! Asta este sfatul si nu exista alt sfat, dar nu-l dau eu. Spune Hristos: de nu veti manca trupul Meu si de nu veti bea sangele Meu nu veti avea viata intru voi. Iata care e definita vietii, dar nu putem intra abrupt, pentru ca puteati sa spuneti: pai, ce sa spuna Parintele acesta?
P. Valentin Berechet: Deci, sigur, nu exista o alta cale. Stiti de ce? Pentru ca filozofiile, religiile, tot felul de gandiri din acestea omenesti cauta acest fagas, cauta o usita, o portita, mai speciala, mai particulara sau una in plus, si alte cai si pentru ei. Lucrurile se pare ca nu sunt altfel.
P. Cezar Axinte: Dar vedem ca ce alta certitudine ne trebuie?
P. Valentin Berechet: Hristos a marturisit: Eu sunt usa! Pot unii sa incerce sa intre si pe aiurea, dar o s-o pateasca, cum sa zicem?
P. Cezar Axinte: Parinte draga, noi una singura stim: ca Hristos a inviat! Si ne mai spune asa: daca Ma vei manca pe Mine, Cel inviat, vei fi viu! E fara bani, e fara efort, sigur, din acesta pe care il propune societatea! Este vorba de o curatire a inimii, care iti este buna si tie, daca vrei, din punct de vedere moral si medical, ca orice om care tine un pic de post... - dar intram in alta [sfera de discutie]. Deci Hristos ne spune: nu veti avea viata in voi de nu veti manca trupul si sangele Meu. Daca te lipsesti de Mine, te lipsesti de Viata. Deci Asta este viata: Eu sunt Calea, Adevarul si Viata. Eu sunt Viata. Eu ti-am dat viata, eu intretin viata, eu te duc in vesnicie in viata. Ramane doar sa spui: cred, Doamne si marturisesc ca esti cu adevarat Fiul lui Dumnezeu care ai venit in lume sa ma mantuiesti pe mine. Si, de asemenea, cred ca daca Te voi manca pe Tine, Cel Viu, voi invia si eu. Asta este credinta noastra! Cred in invierea mortilor! Astept invierea cea de obste! Viata inseamna credinta in Hristos cel inviat!
P. Valentin Berechet: Este interesant ca lucrul acesta, la nivel de credinta, pare mai usor si oamenii se misca mai greu aici [...] Ca o concluzie, la tot ce a spus Parintele aicea, este ca Invierea este capatul celalat al pocaintei, al pocaintei autentice prin care Hristos este si ramane, cum spunea Sfantul Apostol Toma, Domnul si Dumnezeul nostru.
P. Cezar Axinte: Stiti de ce? Pentru ca Hristos a inviat. Dar tu, ai inviat? Aicea este batalia! Din Invierea Lui inviezi si tu, bineinteles, dar invierea ta inseamna aceasta transfigurare care incepe de aici. Iar aceasta metanoia, este pocainta. Pocainta iti schimba grupa de sange. Crestinii nu mai au grupe de sange din cele pe care le invatam la [scoala]. Au o grupa de sange care inseamna vesnicie, care inseamna nemurire. Dar asta se transfigureaza prin partasie cu Hristos, Care este Viata.
P. Valentin Berechet: Va multumim foarte mult! Doamne ajuta si
Hristos a inviat!
Toaca și clopotele la Mănăstirea Putna
În Săptămâna Luminată toaca și clopotele se bat după o rânduială specială. În această perioadă se bat deodată toaca de mână, tochița de fier, toaca din clopotniță și clopotele, într-o irumpere de sunete care vestește lumii că Hristos a înviat!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu