Mitropolitul Ierotei de Nafpaktos: "Hristos nu acționează pur și simplu în virtutea unor raţiuni sociale, nici ca să vădească Dumnezeirea Sa unor oameni care nu cred în El"

Mironosiţele femei, foarte de dimineaţă, stând înaintea mormântului Dătătorului de viaţă, aflat-au înger pe piatră şezând; şi acela, grăind către dânsele, aşa a zis: Ce căutaţi pe Cel viu printre morţi? Ce plângeţi pe Cel nestricat, ca şi cum ar fi în stricăciune? Mergând, vestiţi ucenicilor Lui. 

 Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm şi să ne veselim întru ea. (Ps. 117:24) 

Paştile cele frumoase, Paştile Domnului, Paştile; 

Paştile cele preacinstite nouă ne-au răsărit; 

Paştile cu bucurie unul pe altul să ne îmbrăţişăm; 

O Paştile, izbăvire de întristare! 

Că astăzi, din mormânt ca dintr-o cămară strălucind Hristos, pe femei de bucurie le-a umplut, zicând: Vestiţi apostolilor! 

Hristos a inviat din morti, 
cu moartea pe moarte calcand, 
si celor din morminte 
viata daruindu-le!

***

Pastorala la Învierea Domnului, 2015,

a Mitropolitului Ierotei de Nafpaktos

Hristos, iubiţi fraţi, de mai înainte a vestit ucenicilor Lui Învierea, atunci când le-a spus: „Fiul Omului va să fie dat în mâinile oamenilor. Şi-L vor omorî, dar a treia zi va învia” (Matei 17: 22-23). Ucenicii nu ştiau ce înseamnă că Fiul Omului va fi omorât şi va învia la trei zile după moartea Sa şi, mai mult decât atât, „se temeau să Îl întrebe” (Marcu 9: 31-32).

Expresiile „Fiul lui Dumnezeu” şi „Fiul Omului” denumesc cele două firi ale lui Hristos, dumnezeiască şi omenească, care împreună lucrau în Hristos, fără ca vreuna din ele să îşi piardă trăsăturile proprii.

După Înviere, Hristos S-a arătat întâi femeilor mironosiţe, care se duseseră în zori la mormânt să Îi ungă trupul cu aromate, iar pe urmă, în aceeaşi zi, S-a arătat ucenicilor Săi. Te-ai fi aşteptat să Se arate celor care L-au răstignit, cărturarilor şi fariseilor, arhiereilor, lui Irod şi lui Pilat şi tuturor celor care au căzut la învoială ca El să pătimească şi să fie răstignit, în felul acesta făcându-i să creadă. Dar nu a făcut asta, şi dintr-un motiv anume.

Întâi de toate, Hristos nu acționează pur și simplu în virtutea unor raţiuni sociale, nici ca să vădească Dumnezeirea Sa unor oameni care nu cred în El. Chiar şi atunci când făcea minuni şi tămăduia pe oameni, o făcea după ce mai întâi le vedea credinţa.

Pe urmă, arătarea lui Hristos fiecărui om este un eveniment de dimensiuni veşnice şi cu urmări cutremurătoare asupra sa. A se întâlni cineva cu Dumnezeu poate fi osândă pentru el, dacă nu este pregătit cum se cuvine. Ca atunci când privește cineva soarele fără nici o protecţie și, din cauza prea puternicei lumini a soarelui, îşi vatămă ochii, tot la fel, atunci când omul nu are ochiul duhovnicesc pregătit cum se cuvine, nu poate suporta lumina puternică a Învierii lui Hristos.

Așadar, din dragoste şi iubire de oameni nu S-a arătat Hristos celor ce L-au răstignit, ca ei să nu pătimească ceva rău. Era mai bine ca ei să afle despre Înviere de la alţii, ca astfel, poate, să creadă şi să se mântuiască. Aveau încă timp să creadă liber, să se îndrepteze, ca văzându-L la a Doua Sa Venire întru slavă, să se mântuiască, nu să se osândească. Negreşit, întâlnirea cu Hristos este un moment crucial, este viața veşnică sau iadul veşnic.

Mai mult, Hristos, după ce a înviat, S-a arătat ucenicilor care se pregătiseră şi, în pofida căderilor lor, erau pregătiţi să vadă Lumina Învierii. Esenţialul este că Hristos S-a arătat ucenicilor după Înviere nu doar ca ei să creadă, ci ca să îi călăuzească la îndumnezeire. Acesta era rostul cel mai profund al arătărilor lui Hristos Înviat ucenicilor Săi, care erau curăţiţi şi luminaţi de mai înainte şi trebuia ca de-acum să ajungă la îndumnezeire. Fireşte, vreme de patruzeci de zile i-a pregătit cum se cuvine, ca în ziua Cincizecimii să primească Duhul Sfânt şi să devină mădulare ale Trupului Său.

Ceea ce s-a petrecut cu ucenicii lui Hristos se întâmplă cu mulţi oameni de-a lungul veacurilor. Deja, îndată după Cincizecime, Apostolul Pavel a văzut pe Hristos Înviat (Fapte 9: 3-9), Întâiul-Mucenic Ştefan „a văzut slava lui Dumnezeu şi pe Iisus stând de-a dreapta lui Dumnezeu” (Fapte 7: 55), iar milioane de creştini până astăzi au devenit martori ai Învierii lui Hristos. Aceasta înseamnă că scopul omului este să se pregătească cum se cuvine, prin nevoință, prin Sfintele Taine, curăţire şi rugăciune, ca să vadă pe Hristos Înviat şi să fie călăuzit la îndumnezeire.

Acesta este cel mai profund scop al teologiei şi al Bisericii ortodoxe. Teologia ortodoxă nu este una filosofică, speculativă, morală, ci este o teologie a Sfintelor Taine și a vieții de nevoință. Iar Biserica nu urmăreşte pur și simplu împlinirea nevoilor sociale şi materiale ale omului – deşi face şi aceasta -, ci ţinteşte să îl sfinţească pe om, să îl facă să vadă pe Hristos Înviat şi să îl călăuzească la îndumnezeire.

În această cheie trebuie să vedem vieţile tuturor Sfinţilor de peste veacuri,  ale Apostolilor, ale Mucenicilor, ale Mărturisitorilor, ale Părinţilor, ale Asceţilor, şi, îndeobște, ale creştinilor ce trăiesc însoţirea cea după Hristos. Toţi aceştia sunt martori ai Învierii lui Hristos şi ne fac să înțelegem că şi noi trebuie să Îl vedem pe Hristos Înviat, Care ne va dărui îndumnezeirea şi sfinţirea.

Este nevoie ca din această perspectivă să vedem ţelul Bisericii şi înţelesul Praznicelor, ca să nu secularizăm lucrarea şi scopul vieţii bisericeşti. Şi, fireşte, trebuie să avem nădejde în inima noastră că nu trăim numai pentru cele materiale, ci ca să simţim puterea Învierii lui Hristos înlăuntrul nostru.

Hristos a înviat, fraţi şi fii preaiubiţi!

Cu calde binecuvântări părinteşti,

† Ierotei de Nafpaktos şi Aghios Vlasios

Sursa: Pemptousia, Pastorala la Învierea Domnului 2015 a Mitropolitului Ierotei de Nafpaktos