Cuvant al Pr. Macarie Simonopetritul despre "Timpul liturgic, timpul convertirii" (TEXT, VIDEO)

 Conferința „Timpul liturgic, timpul convertirii”, susținută la Colegiul „Sfântul Nicolae” din Iași, pe 15 octombrie 2015 (*)

Expunerea

Parinte decan, dragi prieteni, este o bucurie deosebita sa ma aflu printre dumneavoastra. Presupun ca cea mai mare parte dintre voi sunteti studenti la Facultatea de Teologie si este o bucurie deosebita sa ma adresez persoanelor care vor sa isi urmeze studiile [teologice] si sa studieze teologia biblica, pentru ca mai apoi sa-si consacre viata in slujba Bisericii. Si, inainte de a vorbi despre timpul liturgic, tocmai despre aceasta as vrea sa va spun doua cuvinte, pentru ca intrebarea este: care este locul teologiei biblice in sanul Bisericii Ortodoxe? Si cred ca sunteti voi cei care aveti cheia. Teologia este in slujba Bisericii. Ortodoxia si intreaga Traditie Patristica nu cunoaste sisteme de teologie.

Si [acuma am sa va spun] o mica anecdota. In primii ani, cand ma aflam in Grecia, am vizitat Facultatea de Teologie din Tesalonic. Era prin anii '70. Si, la primul etaj era sectia de teologie biblica, unde erau cativa studenti. La al doilea etaj era sectia de teologie istorica, unde erau foarte multi studenti. La al treilea etaj era sectia de teologie sistematica unde nu era nimeni. Simteam foarte bine astfel, ca sunt criterii [de impartire] impuse, care nu corespund vietii si duhului Ortodoxiei. Discursul teologic in Ortodoxie, si al Sfintilor Parinti, vine sa comenteze, sa interpreteze taina Bisericii, dar nu sa o inlocuiasca, si in niciun caz sa o inchida intr-un sistem inchis de idei. Si, cum stiti, studiind Parintii Bisericii, niciun Parinte nu a facut un sistem. Singurul care a sistematizat intr-un anumit fel gandirea teologica este Sfantul Ioan Damaschin, insa discursul sau ramane deschis catre experierea lui Dumnezeu. Si, pentru a inchide aceasta paranteza, cum spunea Sfantul Evagrie Ponticul [1]:

Sf. Simeon Noul Teolog

"Cel care se roaga cu adevarat este teolog si adevaratul teolog este cel care se roaga"

Deci teologia deschide drumul catre rugaciune si experierea tainei lui Dumnezeu si, prin urmare, trebuie sa ne ferim de toate aceste ispite de izbucnire la suprafata ale spiritului rational in acest domeniu al teologiei.  

Trebuie insa sa spunem ca lucrarea intelectuala a unui teolog este utila pentru Biserica. In primele secole lucrul acesta a fost necesar pentru a lupta contra ereziilor, pentru a defini calea de mijloc, imparateasca, care duce la Imparatia Cerurilor si care evita indepartarea de ea, la stanga sau la dreapta. Si, deci, a fost intr-adevar un lucru care a servit Bisericii la epoca respectiva. Dar, o data ce dogma a fost definita in mod complet, lucrarea teologilor a fost de a interpreta experierea tainei lui Dumnezeu in Biserica.

Ce este experierea lui Dumnezeu in Biserica? Este, mai presus de toate, experienta pe care o facem in Sfanta Liturghie si in sfintele slujbe ale Bisericii. In Sfanta Liturghie Biserica ne da posibilitatea de a fi prezenti in fata tainei descoperirii lui Dumnezeu. Fiecare dumnezeiasca Liturghie este o teofanie, este o revelatie, o prezenta reala, o descoperire a lui Hristos in toata slava Sa, este mai inainte de toate o miscare de coborare, chenotica, de revelare a lui Dumnezeu, de la El catre noi. Sfanta Liturghie in mod particular, dar in toata viata Bisericii in general, are acest caracter de revelatie, de a continua aceasta revolutie a descoperirii lui Dumnezeu pentru noi si de a o aplica, pentru noi, in timp. 

Unul din fructele pozitive ale descoperirii teologice contemporane a fost de a repune in valoare importanta Impartasaniei, ca centru al tainei Bisericii - si care a fost un pic indepartat din diferite motive - si, de asemenea, de a sublinia importanta Euharistei, ca avand o legatura importanta cu insasi fiinta Bisericii. Si aici trebuie sa facem neaparat o precizare, [si anume] ca daca dumnezeiasca Liturghie are un raport cu fiinta Bisercii, ea nu exprima totalitatea tainei Bisericii. Asta este o precizare foarte importanta, pentru ca unii teologi rusi extindeau teologia euharistica pana acolo unde se intelegea ca oriunde se savarseste Sfanta Liturghie este Biserica. Si aceasta aducea consecinta ca oricare comunitate care se numeste pe sine crestina, independent de credinta sa si daca are credinta Ortodoxa, prin simplu fapt ca slujeste Liturghia, acolo era Biserica [intreaga].  Deci, vedeti cum lucrul acesta poate sa alunece in lucruri extrem de periculoase. Ceea ce trebuie spus este ca daca Euharistia are un raport cu fiinta Bisericii, doar Biserica Ortodoxa este cea care savarseste in mod legitim Euharistia. De aceea, inainte de a citi rugaciunile Anaforalei[2], spunem Crezul. Si o Liturghie nu este valida decat daca este savarsita in comuniune cu episcopul canonic. Deci o Liturghie in care nu se pomeneste episcopul, care este in comuniune cu ansamblul epscopilor ortodocsi, nu este valida.  

Aceasta introducere este pentru a spune ca Euharistia este intr-adevar o revelatie a lui Dumnezeu si ca Euharistia savarsita de Biserica Ortodoxa ne da posibilitatea de a actualiza taina intruparii Cuvantului lui Dumnezeu. Deci este o teofanie si asta inseamna ca in momentul Anaforalei liturgice, pronuntand cuvintele de la Cina cea de Taina, toata taina lui Hristos devine actuala. Si asta corespunde unei notiuni biblice, a anamnezei, care nu este doar o amintire a unui eveniment petrecut in trecut, ci este o prezenta reala, prin invocare, a evenimentului. Dar, in aceasta taina liturgica este toata economia lui Dumnezeu care se actualizeaza. Toate evenimentele mantuitoare de la inceputul lumii pana la a Doua Venire devin actuale intr-o maniera sintetica. De aceea, la inceputul Anaforalei facem pomenire de toate lucrarile lui Dumnezeu pentru creatie si continuam cu tot ceea ce Dumnezeu a facut pentru noi, [lucruri] stiute si nestiute, actualizam cuvintele instituirii de la Cina cea de Taina si imediat apoi, inainte de Epicleza, ne amintim ca acum si aici este prezenta Crucea, Ingroparea, Invierea, Inaltarea si a Doua Venire. Adica ne aducem aminte de ceea ce va veni, de evenimentele viitoare! Aceasta pentru a exprima ca in momentul acela, in centrul dumnezeiestii Liturghii este toata economia lui Dumnezeu fata de creatie, care este rezumata si sintetizata. Aceasta semnifica faptul ca Sfanta Liturghie este in afara timpului si inglobeaza tot timpul. Si, deci, pentru a intelege timpul liturgic trebuie sa intelegem ca centrul timpului liturgic, centrul experierii Bisericii, este dumnezeiasca Liturghie care este o proiectie a vesniciei in timp, [si in care] Dumnezeu este prezent in toata slava Sa si recapituland toata lucrarea sa mantuitoare. Este motivul pentru care Liturghia este in afara timpului liturgic.

In sens strict, stiti ca nu este un moment precis in ciclul cotidian care este precizat pentru slujirea Sfintei Liturghii. Tipiconul precizeaza ca trebuie sa fie slujita dimineata, dupa citirea Ceasului al treilea si al saselea, dar in sine dumnezeiasca Liturghie este dincolo de timpul liturgic, ceea ce arata foarte bine ca este o proiectie a vesnciei. Cum intr-un cerc centrul este un mic punct care determina tot cercul, in timpul liturgic Sfanta Liturghie, Euharistia, este un centru din care iradiaza tot restul experientei temporale din viata Bisericii. Este, asa cum spunem intr-un limbaj teologic, un eshaton. Adesea este un termen pe care il uzam si il abuzam, si foarte multi teologi vorbesc mult de eshatologie, dar facand-o un pic mecanic.

Parintele Efrem de Katunakia(st.) si Parintele Emilianos (dr.)

Aceasta prezenta a eternitatii in Sfanta Liturghie, certifica prezenta slavei lui Dumnezeu, dar are anumite conditii prealabile pentru a o putea trai. Si, inainte sa precizam aceste conditii, [trebuie spus ca] toate aceste lucruri nu sunt teoretice. Experierea eternitatii, a slavei lui Dumnezeu in Sfanta Liturghie era experienta cotidiana a Parintilor Sfinti pe care i-am cunoscut, si doi in mod special: unul este parintele nostru staret, Parintele Emilianos si celalalt Parintele Efrem de Katunakia.

Pe Parintele Efrem il cunosteam bine, era un om foarte simplu, si a primit de la Dumnezeu acest har de a fi complet transparent fata de slava lui Dumnezeu, ca un diamant care este transparent luminii soarelui. Si, de fiecare data cand slujea dumnezeiasca Liturghie, vedea slava lui Dumnezeu. Pentru el nu era o chestiune de idee, teoretica ci era efectiv experienta. Si cand eram prezent, cand slujea Sfanta Liturghie, ne spunea: "Ati vazut ingerii?". Si raspundeam: "Nu"."Cum adica? Nu este posibil! Sunt heruvimii, serafimii in jurul Altarului. Nu-i vedeti?". Pentru el era ceva foarte natural si vorbea natural despre ei. Si pentru Parintele Emilianos, de asemenea, toata viata sa duhovniceasca, liturgica, a fost centrata pe descoperirea lui Dumnezeu in dumnezeiasca Liturghie, la inceputul vietii sale monahale, si apoi toata viata. Si, de fieare data cand savarsea dumnezeiasca Liturghie, era extatic [transfigurat] si avea intr-adevar simtirea, foarte puternica, ca vorbeste cu Dumnezeu. Vedem in viata multor Sfinti aceste lucrui, dar am cunoscut acesti oameni si putem sa marturisim ca este intr-adevar ceva care nu este o chestiune de idei, ci de experienta. Si, deci, dimensiunea eshatologica a Euharistiei este o chestiune de experiere a slavei lui Dumnezeu.

Si, din acest centru care este Euharistia, ca dintr-un soare, radiaza in toata viata Bisericii aceasta energie dumnezeiasca care transforma timpul material, timpul calendarului, timpul ceasului, intr-un timp transfigurat care ne comunica prezenta lui Dumnezeu. 

 Intelepciunea pastorala a Bisericii a fost sa organizeze timpul liturgic, timpul vietii Bisericii, deschizandu-l ritmului vesniciei. Si aceasta se intampla la mai multe nivele.

Este nivelul ciclului zilnic, cu Ceasurile, Utrenia, Vecernia. Toate aceste slujbe au o sursa biblica, dar au fost transformate ca sa capete un sens crestin. Aceste slujbe ne acompaniaza in timpul zilei la fiecare 3-4 ore ca sa traim cu Hristos. Ceasul al 3-lea, al 6-lea, al 9-lea, Utrenia, Vecernia si toate aceste slujbe ne fac actuale, in fiecare zi, lucrarile mantuitoare ale lui Hristos si evenimentele din viata Sa. Deci, timpul nu mai este material, cu activitati lumesti, dar devine un timp care ne conduce si ne aminteste - in sensul deplin al anamnezei - de Hristos, de viata Sa, si de istoria de iubire a lui Dumnezeu cu creatia Sa.

Si, deci, aceasta se raporteaza si la nivelul saptamanii care se centreaza pe duminica. Saptamana recapituleaza zilele creatiei si se deschide perspectiva asupra vesniciei, pentru ca duminica este in acelasi timp si ziua una si ziua a opta. Primii apologeti crestini, cand scriau imparatilor romani, spuneau: crestinii sunt cei care se intalnesc duminica pentru a frange painea. Deci asta este definitia crestinului. Si asta chiar inaintea instituirii Pastelui. Duminica este ziua sfanta a crestinilor care depaseste saptamana de sapte zile si ne duce catre eternitate.

Al treilea nivel al iradierii prezentei lui Hristos in timp este ciclul lunar, al Mineelor, centrat pe Craciun si pe alte evenimente fundamentale ale istoriei lui Hristos. Si rezultatul prezentei Sale printre sfinti este ca fiecare zi, nu este doar o zi banala, ci are cel putin un sfant care se pomeneste si care a facut sa straluceasca in viata lui prezenta lui Hristos.

Si un alt ciclul este cel al sarbatorilor mobile, centrat pe Paste, si care exprima in timpul linear, al calendarului lunar, si aceasta experienta a proiectiei prezentei vesniciei. Cum stiti, Paste inseamna trecere. La evrei acest Paste semnifica trecerea prin Marea Rosie, dar la crestini Pastele inseamna trecerea din timp la eternitate cu Hristos iesind din mormant - asa cum vedem in icoana Invierii, cand ii prinde de maini pe Adam si Eva-, si ne face sa iesim din timp in eternitate, sa iesim din lumea mortii, si ne face sa traim in aceasta viata experienta eternitatii pe care o avem, de asemenea, in Euharistie.

Deci, pentru a concluziona tot ce am spus, pare o foarte frumoasa imagine dar care ar putea sa aibe riscul de a fi o imagine statica, un fel de reprezentare teatrala pe mai multe nivele, care ar putea sa ne arate vesnicia si lucrarile mantuitoare ale lui Hristos. Dar am putea sa spunem: ce raport are asta cu mine? In ce ma priveste aceasta pe mine? Aici este o lipsa in teologie, in ceea ce numim ecleziologia euharistica, pentru ca tocmai, aceasta considera Euharistia, si aceasta dimensiune eshatologica euharistica, intr-un mod static, in timp ce, tocmai, este acest proces de asimilare personala a tainei Bisericii. Si aceasta este important in Traditia Ortodoxa, ca inainte de toate este o traditie ascetica. Adica este o impreuna-lucrare intre persoana si Biserica care propune Tainele. Biserica, care este in aceste Taine si in toate slujbele ei, imi propune si imi da aceasta posiblitate de a ma impartasi de vesnicie, dar va fi mereu in masura colaborarii mele voluntare si personale, si in masura in care imi deschid inima pentru a primi harul lui Dumnezeu.  

Dumnezeu, inaite de toate, respecta libertatea noastra si nu vrea sa violenteze usa inimii nostre, cum spune Apocalipsa, ca sta la usa inimii noastre si bate. Este gata sa ne dea tot harul Sau, sa ne ofere posibilitatea de a ne impartasi de vesnicie, sa trecem de la moarte la viata impreuna cu El, dar in masura in care ii deschidem usa. Si acesta este un proces dinamic si nu doar o singura data este cand ii deschidem usa. Si cu cat ii deschidem mai mult inima, cu atat harul intra mai imbelsugat si starneste in noi un dor si mai mare de Dumnezeu.

Pocainta, si toata aceasta pregatire pentru harul lui Dumnezeu este mai inainte de toate un gust, o dorinta de Dumnezeu, care este starnita prin harul lui Dumnezeu insusi. Si impreuna-lucrarea noastra consta tocmai in a hrani aceasta dorinta, dar dorinta insasi dupa Dumnezeu este un efect al harului. Anumiti Parinti ai Bisericii spun ca pocainta este un dar al lui Dumnezeu, nu este pur si simplu un efort pe care il facem noi, ci depinde de colaborarea nostra. Asadar, cu cat ne deschidem inima harului lui Dumnezeu, cu atat mai mult dorinta dupa Dumnezeu devine mai fierbinte pana la a ne deschide spre o miscare infinita catre infinit. Este ceea ce Sfantul Grigorie de Nisa numeste epectaza. Este aceasta tensiune care nu are sfarsit pentru ca tinta este ea insasi infinita. Cu cat suntem mai plini de har cu atat aceasta plinatate se exprima ca o dorinta.

Eshatologia, in experienta sfintilor, se exprima ca o bucurie a prezentei lui Dumnezeu, nu ca un fel de reprezentare teatrala a sfarsitul [timpurilor]. De aceea nu este opozitie - contrar a ceea ce spun anumiti teologi-, intre o ecleziologie euharistica si o ecleziologie pe care ei o numesc terapeutica sau ascetica. Biserica Ortodoxa nu cunoaste deosebirea aceasta. Ea nu cunoaste decat descoperirea prezentei lui Hristos care este traita intr-un mod dinamic si prin aceasta depasire de noi-insine pe care o exprimam prin eforturile noastre ascetice.

De aceea, viata monahala este cea mai buna interpretare a tainei lui Dumnezeu si a Bisercii. Si, deci, cand traim intr-o manastire unde nu avem altceva de facut decat sa participam la sfintele slujbe, toata viata noastra se identifica cu viata Bisericii si, din zi in zi, luna dupa luna, an dupa an, calugarul sau credinciosul, traieste aceleasi evenimente, pariticipa mereu la aceasi Sfanta Liturghie. De Carciun, de Paste, tot timpul este acelasi lucru, dar pentru el, care are aceasta dorinta inflacarata si care se hraneste din viata sa ascetica, nu este niciodata acelasi Paste, niciodata acelasi Craciun, nici macar aceeasi duminica, nici macar aceeasi dumnezeiasca Liturghie nu este la fel ca celelalte. Dar asta presupune ca a lucrat in inima lui si a cultivat-o pentru a o face deschisa si disponibila harului lui Dumnezeu.

In manastirile din Sfantul Munte Athos avem obiceiul de a face rugaciunile personale inaintea slujbelor, si calugarul poate sa petreaca in chilia sa o ora doua, trei, patru, cinci, facand metanii, citind Scriptura, spunand rugaciunea lui Iisus, luptand contra patimilor, a gandurilor. Noaptea pentru calugar este un moment de lupta duhovniceasca si, cand, la sfarsitul noptii este timpul de a merge la biserica pentru slujba, isi aduce toata aceasta lupta duhovniceasca ca o jertfa in fata altarului lui Hristos, si aceasta jertfa personala, din timpul noptii, devine un bun comun al intregii comunitatii - dupa cum primii crestini aduceau jertfa lor pentru a o oferi la Altar. In slujbele liturgice, fiecare aducea fructul luptei sale interioare -  si tot lucrul acesta este transformat in Trupul si Sangele lui Hristos, devenind euharistie si, deci, experierea harului lui Dumnezeu.[3]

Fiecare zi este o ocazie de a pune inceput nou, de a reinnoi aceasta descoperire a revelatiei lui Dumnezeu printre noi, si pe care am putea sa o simtim pe masura pregatirii noastre. Fiecare zi este o repetitie a acelorasi evenimente, dar ceva interior in noi este mereu nou si asta face ca acest timp ciclic, pe care ni-l ofera Biserica, aceste patru cicluri, devin prin tensiunea noastra, prin epectaza noastra catre Dumnezeu, o deschidere a timpului ciclic, pentru a-l transforma intr-un fel de spirala care tinde catre infinit, catre nesfarsit, si devine o sfera si, deci, este desavarsirea Celui care este totul in toate. La aceasta suntem chemati sa traim, fiecare dintre noi, pe masura conditiei noastre.         

Intrebari si raspunsuri

- Ce ar putea sa faca intelectualii astazi - un anumit tip de intelectuali de peste tot - ca sa se apropie de acest timp liturgic? Pentru ca de obicei se apropie cu foarte multa retinere, primesc cu foarte mare retinere tot ceea ce este ciclic, tot ceea ce este repetitiv.

Ar trebui sa isi aminteasca ca nu este doar inteligenta rationala. Duhul omului, [sufletul lui] este mult mai bogat decat aceasta. Mai sunt intuitia, sensibilitatea, imaginatia si multe alte capacitati ale sufletului. Tragedia societatii occidentale este ca a redus cunoasterea la cunoasterea rationala, intelectuala, in timp ce toate societatile traditionale, nu doar cele ortodoxe, aveau alte metode de cunoastere, precum simbolismul, ritualul. Toate aceste caracteristici ale societatii traditionale, asimilate de Ortodoxie, au o dimensiune gnoseologica. Nu sunt numai reiesiri ale societatilor primitive. Toata lumea aceasta, a simbolurilor, a ritualurilor, integreaza o intreaga cosmologie, un fel de a simti lucrurile care nu poate fi inchisa pur si simplu intr-o analiza rationala. Si, deci, un intelectual ar trebui sa se smereasca un pic si sa asculte si de aceste alte dimensiuni ale cunoasterii. 

- Parintele Sofronie Saharov spunea ca vesnicia este o clipa scurta care dureaza in vesnicie. Ce ati putea sa ne spuneti despre aceasta afirmatie a Parintelui Sofronie?

Este ceea ce voiam sa va spun in legatura cu cercul si cu punctul. Centrul unui cerc este un mic punct nedeterminat in spatiu [insa el defineste cercul]. De asemenea, Sfanta Liturghie nu apartine in sine timpului liturgic dar determina timpul.  

- Credeti ca ar trebui urmata intocmai randuiala liturgica din cartile de cult?

Tipiconul exprima experienta Bisericii. Este o legatura, ca un lant, care ma aduce in comuniune cu Sfintii Parinti si este o intreaga teologie in spatele Tipiconului, o intreaga cosmologie si, deci, o intreaga stiinta. Punandu-ne in ascultare fata de Tipicon, ne punem in ascultare fata de Biserica. Si, ca toate celelalte aspecte ale Traditiei care au un caracter eminamente duhovnicesc, ma pune in comuniune efectiv, in timp, cu sfintii. Insa, in functie de conditiile in care traim slujbele liturgice, anumite observatii din Tipicon pot sa varieze si, astfel, poate fi un lucru intr-o manastire din Muntele Athos, un lucru intr-o parohie, un lucru intr-o facultate de teologie. Toate acestea presupune un pic de discernamant duhovnicesc, astfel incat slujba liturgica sa nu fie o greutate, ci sa permita celui care se roaga sa intre in comuniune cu cei care au gandit slujba respectiva, si sa nu fie pentru el o povara. In duhul Traditiei, in general in Ortodoxie - si cred ca in toata Ortodoxia este acest respect pentru Traditie - exista adesea riscul formalismului, a sacralizarii detaliilor exterioare. Putem sa evitam riscul formalismului atunci cand avem aceasta grija a experientei continutului, a sensului continutului,  si constiinta scopului pentru care facem lucrul aceasta, deci cand acordam Tipiconul cu discernamantul duhovnciesc.

- Ce anume v-a determinat sa alegeti monahismul la Manastira Simonos Petra? Puteti sa ne vorbiti putin despre intalnirea sfintiei [cuviosiei] voastre cu Parintele Emilianos?

Parintele Emilianos in mijlocul obstei si a pelerinilor

In general, cand un tanar cauta viata monahala, in Romania ca si in Muntele Athos, cauta pe cineva, nu o manastire ci un om, o comunitate care il refecta, o familie in care se poate integra si care poate sa il ajute sa gaseasca calea spre Dumnezeu. Deci, multi tineri care vin in Muntele Athos, fara sa stie prea bine, cauta pe cineva care sa le fie parinte duhovnicesc. Eu am avut aceasta sansa, aceasta biecuvantare a lui Dumnezeu, de prima data de cand am venit in Muntele Athos si eram inca catolic. Citisem foarte mult despre Ortodoxie, doream sa devin ortodox, dar nu ma fixasem pe ceva anume. Si, de cand am venit la Manastirea Simonos Petra cu Parintele Placide [Deseille] l-am intalnit pe Parintele Emilianos si dupa aceasta intalnire i-am spus Parintelui Placide: "faceti ce vreti, eu raman aici!":-) Si el a mai ezitat nintel, dar dupa un an...

- Sunt mai multe intrebari legate de Sfanta Liturghie, dar care oarecum sunt legate intre ele. Un exemplu: "nu ma pot concentra la slujbele Bisericii. Ce pot sa fac pentru a ma conecta la frecventa lui Dumnezeu?"

Acest gen de probleme este destul de frecvent si pentru noi calugarii, de asemenea :-). Slujba este o lupta ascetica. Mie, de exemplu, imi este greu sa ma concentrez in timpul celor sase Psalmi la Utrenie. Restul slujbei merge, dar in timpul Psalmilor gandul ma duce [in toate directiile]. Si sunt deja 35 de ani de cand spun: "astazi voi fi atent la Psalmi". Deci nu trebuie sa ne descurajam si in fiecare zi sa ducem aceasta lupta. Trebuie ca sa pastram acest duh de lupta in viata crestina si sa oferim slabiciunea noastra, lipsurile noastre, patimile noastre, sa le oferim lui Dumnezeu, si sa incercam sa le corectam. Iar aceasta da acel dinamism de care va vorbeam, aceasta forta care sparge timpul ciclic pentru a-l deschide. Dar trebuie sa avem dorinta de lupta, iar daca nu avem dorinta, in mod evident, totul ar deveni plictisitor. 

- O alta intrebare: cum sa biruim gandurile si iluziile care intervin in timpul rugaciunii?

Acest lucru priveste toata viata crestina, si cum stiti, Evagrie spunea ca[4]:

rugaciunea este respingerea tuturor gandurilor

Rugaciunea - [si in special] cand spunem rugaciunea lui Iisus-, este un fel de instrument sfant pentru ca pronuntam numele Domnului, care are ca scop de a propulsa orice gand pentru a ne concentra asupra prezentei lui Hristos care este in spatele numelui Lui. Efortul in rugaciune consta in a respinge gandurile, pentru a reveni cu atentia asupra cuvintelor rugaciunii, si nu de a cultiva ganduri abstracte, ganduri frumoase despre Dumnezeu, Rai s.a.m.d. Este o munca laborioasa si grea, dar eficienta pentru a respinge gandurile, si a lasa prezent in noi doar numele lui Hristos.

Aceasta este o munca anevoioasa, si de aceea Biserica ne ajuta prin alte activitati duhovnicesti. Este mult mai usor sa fi atent sa citesti Sfanta Scriptura, sau viata unui sfant, decat sa fi atent in Rugaciunea lui Iisus. De aceea, in rugaciunea noastra particulara din chilie, ne pregatim, inainte de a spune rugaciunea lui Iisus timp de cateva ore, prin citirea Sfintei Scripturi si prin citirea vietilor sfintilor din ziua respectiva, pentru a ne exersa duhul in atentie. Deci toata viata duhovniceasca consta in nepsis, in trezvie. Este un parcurs care poate sa dureze intreaga viata, dar este entuziasmant.  

- Trebuie sa vorbim de Euharistie celor care s-au indepartat de Biserica?

Sunt mai multe motive pentru care oamenii se indeparteaza de Biserica si sa le expunem lucrul acesta in mod teoretic poate ca nu este asta cel mai de folos pentru ei. Cred ca cel mai de trebuinta pentru cei care s-au indepartat de Biserica este sa le vorbim despre dragosta lui Dumnezeu si faptul ca credinta este o istorie de dragoste intre noi si Hristos, ca avem acest raport personal intre om si Hristos, care se exprima prin participarea la viata Bisericii. Nu va ajuta pe cineva, care s-a indepartat de viata Bisericii, sa-i spunem: "sa te duci la biserica pentru ca asa trebuie", dar, daca suscitam in el aceasta dorinta de a-L descoperi pe Hristos putem sa il aducem in mod voluntar la biserica.

-  Cum si cat trebuie sa ne rugam, avand in vedere acest cuvant al Mantuitorului, Care spune: "cand va rugati, nu va rugati ca fatarnicii"?

Trebuie sa stim sa luam cuvintele Mantuitorului cu mult discernamant. In anumite cazuri se adresa fariseilor, acestor evrei ipocriti, dar pentru un crestin ortodox care crede in mod sincer in Hristos, dar care este cateodata lenes pentru a merge la biserica si prefera sa stea mai mult in pat dimineata, si care spune ca mereu se spune acelasi lucru, ca nu aduce asta mare lucru, atunci trebuie sa se depaseasca pe sine insusi sa depaseasca rutina. Adica e nevoie sa ne silim pe noi insine pentru a ajunge la dulceata care ne-o ofera Biserica, caci lucrul acesta nu vine de la sine. 

- In ce masura efortul ascetic conditioneaza prezenta si lucrara harului prin mana preotului? Si care este legatura dintre harul preotiei, lucrarea acestui har si efortul ascetic personal?

Preotul isi face slujba sa de chivernisitor al tainelor Bisericii si slujirea Tainei Impartasaniei este valabila atat pentru un preot bun cat si pentru altul mai putin bun, si nu valoarea morala a preotului este cea care conditioneaza savarsirea Tainei Impartasaniei in timpul Sfintei Liturghiei. Putem sa auzim ca unii oameni spun: "eu prefer acest preot si ma duc sa ma impartasesc la el", dar acesta este un aspect sentimental nu este corect din punct de vedere eclezial. Se poate intelege ca putem sa avem o anume simpatie pentru un preot sau altul, dar nu virtutile preotului conditioneaza "cantitatea" de har pe care o vom primi. Harul, insa, va fi cu atat mai bogat pe masura ce ne pregatim noi insine sa-l primim.  

De aceea discutiile despre frecventa impartasaniei, care sunt inca de actualitate aici, in Romania, de fapt, sunt probleme false. Problema nu este de a te impartasi rar sau des, ci de a te impartasi cu vrednicie. Si o sa ma intrebati: cine este vrednic? Dar asta inseamna ca venim cu o anume preparare si dorinta - o dorinta hranita de asceza. Intotdeauna trebuie sa ne amintim ca Impartasania este un medicament al vesniciei pentru a ne curati si nu o recompensa pentru virtutile noastre. Deci pentru ca suntem bolnavi, pentru ca suntem pacatosi ne vom impartasi si nu pentru ca suntem virtuosi. Suntem pacatosi dar nu in stare de pacat!

- Puteti sa ne povestiti despre intalnirea sfintiei voastre cu Parintele Cleopa?     

Da, a fost foarte marcant pentru mine.  L-am întâlnit pe Părintele Cleopa în 1975 și în 1976, înainte să merg la Muntele Athos. Această vizită a mea în România a fost foarte marcantă, mai ales aici în Moldova, ca sa văd evlavia poporului. Si am fost foarte atins, emoționat, de acest lucru, de a vedea, în sfârșit, un popor creștin – pentru că în Franța acest lucru nu mai există. Deja sunt 40 de ani si...

Parintele Paisie Olaru impreuna cu Parintele Cleopa Ilie

Când am ajuns la Sihăstria, auzisem de Sihăstria de multă vreme de la un actor francez de cinema, foarte cunoscut în anii ’50 – era un pic nebun. Într-o zi ne-am întâlnit la Paris și mi-a zis: „Am fost într-o mănăstire în România – înfricoșător! Cu călugări austeri, cu Părintele Cleopa…". :-) Mi-am imaginat o grămadă de lucruri despre Părintele Cleopa, dar întâlnirea cu Părintele Cleopa a fost surprinzătoare! Ne-a vorbit timp de opt ore despre rugăciunea inimii. Părintele Ioanichie ne traducea. Si după orele astea petrecute în chilia sa, mergeam împreună către pădure și în momentul acela Părintele Paisie [Olaru] care cobora de la Sihla. Cei doi bătrâni s-au întâlnit și și-au făcut o metanie mare unul celuilalt. Am avut așa o imagine a Sfântului Serafim de Sarov! Era extraordinar! Cunoștințele sale despre Sfinții Părinți ne-au atins, harul lui de asemenea, dar nu ne-a vorbit deloc despre faptul că eram catolici. În timp ce în Sfântul Munte, în afară de Părintele Emilianos, toți părinții duhovnicești puneau ca preludiu la orice discurs duhovnicesc faptul că suntem eretici și că nu avem niciun punct de discuție, nu se poate discuta.

- Starea de somnolenta de dupa Liturghie se datoreaza pacatoseniei noastre? 

Nu cred ca trebuie sa cautam motive, se poate sa fie pur si simplu de natura fizica. Si independent de slabiciunile noastre. Deci trebuie sa asistam la Sfanta Liturghie ca la o sarbatoare pe care ne-o ofera Biserica si de care trebuie sa sa ne bucuram si sa punem de-o parte problemele noastre personale.    

- Ne-ati vorbit intr-un fel foarte frumos despre Parintele Efrem. Poate v-a impartasit faptul cum a ajuns la trairea Sfintei Liturghi cu vederea ingerilor si a slavei lui Dumnezeu. Si daca da, sa ne spuneti si noua [va rugam].

Parintele Efrem de Katunakia

Da, vorbea adesea despre lucrul acesta si intr-un mod foarte deschis. Si spunea:

"Daca vreti sa gasiti rugaciunea, daca vreti sa vedeti ingerii in Sfanta Liturghie trebuie sa faceti ascultare. Am trait 60 de ani in pustia de la Katunakia si am vazut multi calugari eremiti care cadeau in tot felul de inselari duhovnicesti pentru ca isi implineau voia proprie, dar cu Parintele Iosif Isihastul am invatat ce inseamna ascultarea. Ascultarea ne deschide pentru rugaciune si nu rugaciunea este cea care ne deschide pentru ascultare."

Si in mod continuu repeta lucrul acesta.

- Se spune ca clipele frumoase trec repede iar cele grele trec greu. Ce parere aveti fata de experienta deformarii timpului? Si cum poate fi raportata aceasta dilatare fata de timpul liturgic? 

Perceptia timpului este eminamente subiectiva. Exista timpul ceasului si al calendarului care poate sa regleze viata sociala, dar timpul adevarat este timpul pe care il traim si felul in care il traim este proportional cu evenimentele pe care le traim. Este deja o banalitate faptul ca oamenii batrani spun ca timpul a trecut repede.

Pentru un calugar este foarte diferit felul in care traieste timpul, pentru ca definitia vietii monahale  consta dupa cum monah inseamna cel care se ocupa de un singur lucru. Intreaga strategie a vietii monahale consta in a suprima evenimentele. Deci, daca o sa ma intrebati ce am facut anul acesta, am sa va spun ca a fost Paste, a fost Craciun, am venit in vizita in Romania :-) Si cam asta este tot. In rest, sunt slujbele, trapeza, ascultarile... Deci calugarul nu are evenimente in viata sa, si cu cat traieste in mod mai intens viata sa monahala cu atat are mai putine evenimente. Un ascet din Katunakia nu vine in Romania. Viata sa este continua, daca vreti, ca o linie dreapta. Personal am impresia ca am 27 de ani, ca si cum d-abia as fi intrat in Muntele Athos, si pot sa numar pe degetele unei maini evenimentele pe care le-am avut de cand am intrat in Muntele Athos. Dar voi, care traiti in lume, aveti o gramada evenimente pe care sa le povestiti: ce ati mai facut luna aceasta? Si, deci, este evident ca timpul devine mult mai intens, umplut de evenimente si este trait intr-un fel diferit.

Biserica, in timpul liturgic, ne propune sa ne transfere intr-o alta dimensiune a timpului, intr-un timp transfigurat in care avem posibilitatea sa traim evenimentele in prezenta lui Dumnezeu. Actualizarea diferitelor evenimente din viata lui Hristos sau din viata sfintilor, ne perimite sa iesim din experienta noastra, a timpului cotidian, pentru a intra in comuniune cu experienta vietii sfintilor, si a lui Hristos, si prin aceasta sa ne impartasim de vesnicie. 

- In Muntele Athos, care este lucrarea Maicii Domnului in viata cuviosiei voastre? 

Cum stiti, Maica Domnului este stareta Muntelui Athos - care se numeste Gradina Maicii Domnului. Si asta nu doar pentru evlavia pe care o avem fata de Maica Domnului, ci si pentru ca Maica Domnului este modelul vietii monahale, asa cum a aratat Sfantul Grigorie Palama intr-o lunga predica pe care a facut-o cu ocazia sarbatorii Intrarii in Templu a Maicii Domnului. El descrie ce viata avea Maica Domnului, cat a stat in Templu, pana la varsta de 12 ani, si cum ca a fost dedicata si consacrata in intregime lui Dumnezeu. Si ca ea auzea din exteriorul Altarului preotii care citeau profetiile despre intrupare. Deci Maica Domnului nu este numai cea care mijloceste harul pentru noi ci si modelul, pentru noi, a vietii monahale, de rugaciune si tacere - ceea ce explica atasamentul calugarilor pentru Maica Domnului dar, de asemenea, si faptul ca Maica Domnului este prezenta si se manifeste prin nenumarate minuni. Si deci fiecare manastrie are una sau mai multe icoane facatoare de minuni a Maicii Domnului.

- Care este convingerea ca Sfanta Liturghie din Biserica Ortodoxa este primita de Dumnezeu si cea din Biserica Romano-Catolica nu?

Nu este o problema de structura sau de continut al Liturghiei, pentru ca Liturghia in Occident era valida cand era ortodoxa, adica cand era in comuniune cu episcopii ortodocsi. Nu este o problema de text al slujbei Sfintei Liturghii. O Liturghie, bineinteles ca trebuie sa fie ortodoxa in continut, dar si in comuniune cu Biserica Ortodoxa canonica. Sunt de exemplu catolici care slujesc liturghia bizantina, dar asta nu-i face mai ortodocsi, pentru ca nu sunt in comuniune cu Biserica Ortodoxa. Deci taina Biserici este o taina de comuniune care se exprima intr-un mod canonic. Liturghia ortodoxa se exprima prin comuniunea episcopilor si este vorba de o notiune canonica, nu e vorba ca suntem prieteni, ne iubim unii pe altii, etc. Putem sa iubim, sa stimam catolicii, dar nu asta ne aduce in comuniune euharistica. Deci toate problemele aste de ecumenism sunt obiective teologic si nu sunt probleme ce tin de sentiment.  

Manastirea Simonos Petra

                 

NOTE:

(*) S-a facut traducerea si adaptarea textului, pentru a putea fi mai usor accesibil in forma scrisa, dupa cuvintele Parintelui Macarie Simonopetritul, beneficiind de mai mult timp decat este cazul atunci cand se face o traducere imediata, asa cum a fost nevoit Parintele Roger Coresciuc sa o faca, si pentru care avem toata admiratia si consideratia. 

[1] Daca esti teolog (daca te ocupi cu contemplarea lui Dumnezeu), roaga-te cu adevarat; si daca te rogi cu adevarat, esti teolog. (cuvant din Filocalie)

[2] Anaforaua este Marea Rugaciune a Sfintei Jertfe din randuiala Sf. Liturghii, in cursul careia are loc sfintirea Darurilor. Ea incepe cu adresarea catre Dumnezeu-Tatal, ca Ziditor al lumii, continua, recapituland pe scurt opera mantuitoare realizata de Dumnezeu-Fiul (anamneza) si sfarsete prin invocarea Pogorarii Sfantului Duh pentru sfintirea Darurilor noastre de paine si vin si prefacerea lor in Sfantul Trup si Sangele Domnului. In timpul acestei rugaciuni este trasa dvera si sunt inchise usile imparatesti iar preotul se roaga in genunchi inaintea Sfintei Mese; la strana cantareti isau corul canta "Pre Tine Te laudam". Anaforaua este centrul Liturghiei crestine. Ea a insemnat initial inaltare, ridicare ca apoi sa ia intelesul de jertfa, ofranda, pentru ca oferirea jertfei se face prin ridicarea, inaltarea si leganarea darului de jertfa. In randuiala Liturghiei ortodoxe, Anaforaua numeste tot sirul de rituri si rugaciuni citite de preot (cele mai multe in taina) cuprinse in Liturghia Sf. Ioan de la "Cu vrednicie si cu dreptate..." pana la "Si ne da noua cu o gura si o inima a mari si a canta" (adica de la rostirea Crezului si pana la rugaciunea Tatal nostru).  (din Dictionar enciclopedic de cunostinte religioase de Pr. Prof. Dr. Ene Braniste, Prof. Ecaterina Braniste)

[3] A se vedea Conferinta Parintelui Zaharia Zaharou de la Legaturi, din care am extras un fragment

[4] Caci rugaciunea este legatura gândurilor. (cuvant din Filocalie)

Intalnirea calugarilor de la Man. Simonos Petra
cu cei de la St. Antoine le Grand in Franta

 
LEGATURI:

Sfantul Munte Athos:

• „De când sunt ortodox, de când sunt călugăr, trăiesc într-o neîntreruptă bucurie”, interviu cu Ieromonahul Makarios Simonopetritul (partea II) 

– Ce v-a impresionat în viaţa monastică din România?

  Când am fost prima dată în România, în 1975, viaţa mânăstirească de aici a fost decisivă pentru vocaţia mea monastică. Mai mult decât Grecia, România a fost cea care m-a făcut să mă decid să devin ortodox şi călugăr. Într-un moment în care aveam doar cunoştinţe intelectuale, teoretice, fără să fi trăit cu adevărat ceva din Ortodoxie, am văzut în România un popor viu, trăitor, mai mult decât în Grecia. Un popor trăind în jurul acestor mănăstiri, cu toţi oamenii aceia venind pentru a cere acolo rugăciuni.

Şi apoi ceea ce a fost decisiv pentru mine a fost întâlnirea cu părintele Cleopa cu care am discutat îndelung. Într-adevăr, am întâlnit în el un părinte teofor, adevărată întruchipare a Sfinţilor Părinţi ai Bisericii. Am vizitat România înainte de Muntele Athos, în aceeaşi lună am venit aici, unde am întâlnit şi alţi părinţi duhovniceşti şi pentru prima dată pe duhovnicul meu. Dar şocul decisiv în viaţa mea ce m-a pregătit pentru monahism, a fost vizita în România, care mi-a confirmat că Ortodoxia înseamnă Adevărul.

Poporul român trebuie să înţeleagă deplin acest lucru. Pentru un occidental, pietatea, credinţa vie a poporului român este demonstraţia adevărului ortodox. Mai mult decât „tezele” teologiei, dovada elocventă o face spiritualitatea şi smerenia poporului ortodox român. Mai ales pentru un om al vremurilor noastre care a „citit” totul, ea ne arată că el, adevărul ortodox, este real, există, e viu şi e trăit.

• „Mediile de informare îl fac pe om pasiv, spectator al unei cantităţi masive de informaţie. În fiecare zi, oamenii se aşează în faţa aparatului şi se informează de tot ce se petrece în lume şi apoi nu au timp să se roage”, interviu cu Ieromonahul Makarios Simonopetritul (partea I)

Macarie Simonopetritul

ROF:

• Parintele Zaharia Zaharou: In Sfanta Liturghie transfiguram viata noastra trecatoare, primind viata vesnica de la Dumnezeu. Conferinta sustinuta la Lyon.

Sfanta Liturghie este pentru noi o ocazie de a oferi totul lui Dumnezeu pentru a fi sfintit. Cand Preotul slujitor spune: "Ale Tale dintru ale Tale, Ție Îți aducem de toate și pentru toate", el spune de fapt in numele poporului: "Tot ceea ce ne-ai dat iti apartine. Tie Ti le oferim din nou, caci pentru noi Tu le-ai facut noi pe toate". Oferim viata noastra temporala cu toate grijile si, in schimb, Dumnezeu ne da viata Sa care este vesnica. Aducem toata viata noastra si toata nadejdea noastra, recunostinta noastra si pocainta noastra - tot continutul inimii noastre si al rugaciunii - in darurile painii si vinului care sunt aduse ca ofranda lui Dumnezeu. Astfel deci, nu oferim lui Dumnezeu doar o bucata de paine si putin vin, care, in sine, sunt nesemnificative. Ceea ce conteaza mai inainte de toate, este credinta noastra si dragostea noastra, asteptarea pe care o avem de la El. Ne oferim pe noi insine, sarmani ce suntem si, in schimb, El ne da dragostea Sa, viata Sa, pe El insusi. Aducem jertfa noastra din "toate si pentru toate" cu constiinta a tot ceea ce a facut Hristos pentru noi, si dupa porunca Lui. Si Dumnezeu, Care nu-Si incalca cuvantul, "căci nu poate să Se tăgăduiască pe Sine însuşi"[29], ii este placuta jertfa credinciosilor care formeaza Trupul Sau si al Bisericii Sale, si El raspunde punandu-si propia viata in Sfintele Daruri; si Preotul anunta atunci: "Sfintele sfintilor!". Este placut Domnului ca noi sa mancam si sa bem viata Sa, si aceste cuvinte marcheaza unul din momentele cele mai sfinte si mai miscatoare ale Sfintei Liturghi. In Persoana fara de pacat a lui Hristos, jertfa chenotica a lui Dumnezeu este un prinos desavarsit. El "a dobândit o veşnică răscumpărare" pentru noi toti, aducandu-Se pe Sine "prin Duhul cel veşnic", si aceasta o data pentru totdeauna. Cat, in ceea ce priveste pe om, prinosul sau aduce roada atata timp cat jertfa sa este facuta in duhul unicei Jertfe a lui Hristos. Cu cat pregatirea sa este mai buna, cu atat transfigurarea vietii in Liturghie va fi mai completa. Bineinteles, aceasta nu este decat o regula generala; insa Dumnezeu este deasupra oricarei reguli. Cateodata in ciuda unei pregatiri precare, El ne copleseste totusi de viata Sa. Sau, ni se poate intampla ca sa ne ostenim intreaga noapte fara sa "prindem" nimic. Ceea ce este cel mai important este smerenia noastra si constiinta nevredniciei noastre. Cu cat ne simtimi mai nevrednci cand ne apropiem de Domnul, cu atat atragem harul Sau. Dam slava celui Care ne-a daruit toate împreună cu El [31]. Si mantuirea, nu trebuie sa uitam, este darul gratuit al lui Dumnezeu, Care binecuvinteaza pe toti si pe toate, cele pe care crestinul le imbratiseaza cu multumire si in rugaciune. Daca ne rugam pentru lumea intreaga in Sfanta Liturghie, lumea intreaga va fi binecuvantata. Daca Domnul a murit si a inviat cu toti oamenii in inima Lui, noi, care Ii apartinem, trebuie sa facem la fel, caci in noi, de asemenea, este aceeasi taina care se lucreaza. Tot ceea ce noi oferim lui Dumnezeu cand venim in fata Lui cu o inima aprinsa, va invia in noi in momentul in care ne impartasim cu preacurat Trupul Sau si scump Sangele Sau.