Protos. Hrisostom de la Putna: "Întâmpinarea Domnului este starea sufletului doritor de Dumnezeu"

Întâmpinarea Domnului este starea sufletului doritor de Dumnezeu. Să ni-L dorim pe Dumnezeu înlăuntrul nostru, să-L primim și să-L păstrăm ca Stăpân și Împărat al inimii, al voinței și cugetului nostru și să-i cerem Lui: "Doamne, primește-mă întru odihna Ta!"

 Preacuvioși Părinți și frați credincioși,

Suntem martori astăzi unui moment crucial în istoria mântuirii oamenilor, în care cele vechi se fac noi toate, în care Dumnezeu este Cel Care vine la rob, Dumnezeu ia chip de rob  și îmbrăcat astfel, în chipul acesta, vine înaintea lui, vine să-l întâmpine.

Trecerea de la Vechiul Testament la Noul Testament se întâmplă acum. Dacă în Vechiul Testament oamenii nu-L cunoșteau pe Dumnezeu, nu-I știau care este Numele Lui - nici măcar Iacob, după ce s-a luptat cu Dumnezeu și a biruit. Atunci când a vrut să afle Numele lui Dumnezeu, Dumnezeu nu i l-a spus. I-a spus doar atât: "De ce vrei să știi care este Numele meu? Acesta este minunat." (Facerea 32, 29), Moise, după ce a primit Tablele Legii în Sinai, când a întrebat, iarăși, pe Dumnezeu: "Care este numele Tău, să știu să le spun oamenilor", și a vrut să vadă fața Lui, Dumnezeu i-a spus: "Eu sunt Cel ce Sunt"(Iesirea 3, 14). Si i-a mai spus: "Faţa Mea însă nu vei putea s-o vezi "(Ieșirea 33, 20), "numai spatele meu îl vei vedea". (Ieșirea 33, 23). Sfinții Părinti văd aici o invitație din partea lui Dumnezeu spre contemplare. Dumnezeu i-a spus omului, cu alte cuvinte, "tu încă nu Mă poți vedea față către față, însă, prin contemplație, ridicându-ți mintea deasupra celor pământești, mă vei urma". "Spatele meu vei vedea" înseamnă "tu Mă vei urma pe Mine".

Si, iată că, astăzi, Dreptul Simeon, unul din cei care a fost pus de împăratul Ptolomeu să traducă Lega cea Veche în limba greacă, de unde ne-a rămas și nouă Septuaginta, acest drept care, ajungând la proorocia lui Isaia, la locul acela unde se zice că "Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu" (Isaia 7, 14), el n-a putut să cuprindă cu mintea lui aceasta taină și, atunci, pentru că termenul permitea această marjă de eroare, să spunem, a tradus în loc de "Fecioara", "o tânără": "o tânără tăinuită de bărbatul ei". El a pus tânără, și a doua zi dimineață îngerul îi modificase și scrisese Fecioară. El iarăși a modificat și așa s-a întâmplat de trei ori, și a treia oară Arhanghelul Gavriil a venit la el și i-a zis: "nu vei vedea moartea, până ce nu vei vedea împlinindu-se acest cuvânt". Si, acest Drept, Simeon, a trăit peste 300 de ani în nădejdea împlinirii acestei făgăduințe, căci el nu a luat-o ca pe o pedeapsă, ci ca pe o făgăduința, pentru că nu cu răutate, nu cu rea voință a făcut acest lucru și din neștiință - pentru că mintea omenească este prea mică și prea neîncăpătoare pentru astfel de taine. Tainele, iubiți creștini, în Biserica Ortodoxă, nu arată că sunt ascunse, că Dumnezeu ni le ascunde, sau noi, preoții, ascundem față de popor. Taina înseamnă ceva nespus de adânc și de necuprins cu mintea, pe care doar cei care au fost învredniciți de Dumnezeu de a-L vedea pe El, cei care au intrat în lumina cea neapropiată au putut să pătrundă. Si asta încă nu deplin, pentru că acest lucru în viața aceasta este cu neputință, chiar și sfinților. Dumnezeu este de necuprins! 

Si, cu bunăvoință fiind el, Dreptul Simeon a răbdat și a așteptat. Si, după cum spunea Starețul Tadei: "dacă cineva va fi cu bunăvoință, Dumnezeu îl va întâlni undeva". Si, iată că, Duhul Sfânt, Care era asupra lui, după cum auzim de la Sfântul Evanghelist Luca, l-a adus pe Dreptul Simeon în biserică, pentru că acolo urma să fie și Hristos. L-a adus la întâlnirea cu Dumnezeu, căci a-L întâmpina pe Dumnezeu este același lucru cu a te întâlni cu El. Întâmpinarea nu este dintr-o singură parte, ci din ambele părți. O întâlnire presupune bunăvoință a cel puțin doi. O întâlnire este cel mai apropiat lucru de o relație. Si Dreptul Simeon a venit la Templu și L-a văzut față către față pe Dumnezeu făcut om, pe Dumnezeu Care luase chip de rob, pe Dumnezeu Care se prezentase în chipul cel mai vulnerabil, al unui Prunc. 

Dacă până atunci Dumnezeu spusese omului "fața mea nu o vei vedea" și "numai spatele meu îl vei vedea", iată că azi vine și își arată chipul, vine ca lumină spre descoperirea neamurilor.

Aceste drept, Simeon, împlinește ceea ce a spus Sf. Pavel în Epistola către Romani: 

"Deci fiind îndreptaţi din credinţă, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Iisus Hristos,  Prin Care am avut şi apropiere, prin credinţă, la harul acesta, în care stăm, şi ne lăudăm întru nădejdea slavei lui Dumnezeu. Şi nu numai atât, ci ne lăudăm şi în suferinţe, bine ştiind că suferinţa aduce răbdare, Şi răbdarea încercare, şi încercarea nădejde. Iar nădejdea nu ruşinează pentru că iubirea lui Dumnezeu s-a vărsat în inimile noastre, prin Duhul Sfânt, Cel dăruit nouă."( Rom. 5, 1-5)

Acest lucru îl împlinește astăzi Simeon. Îndreptați fiind prin credință suntem în pace cu Domnul nostru Iisus Hristos. Hristos a venit la Simeon și i-a dăruit odihna cea așteptată după atâta amar de vreme. Acest bătrân - încă este puțin dacă spunem doar bătrân-, acest vechi de zile, care, înțelegem - prin faptul că Duhul Sfânt era asupra lui, prin faptul că ajunsese la o liniște a gândurilor-, ajunsese la o așezare a sufletului, pe care nimeni nu o atinsese în vremea lui. Această așezare și liniște a gândurilor cerea ca să primească și odihna și pacea cu Dumnezeu. Suntem în pace cu Dumnezeu prin Domnul nostru Iisus Hristos. Si de aceea a zis: "Acum slobozeşte pe robul Tău, după cuvântul Tău, în pace"(Luca 2, 29). Acum este vremea, Stăpâne, să-Ti împlinești făgăduința dată mie și să mă așezi în odihna Ta. El se ducea la odihnă oare? Toți până la Hristos s-au dus în iad. Insă, ce spunea și psalmistul?! Doamne, lasă-mă să mă odihnesc înainte de mă duce și a nu mai fi, lasă-mă să intru în pacea cu Tine.   

Spune Sf. Atanasie cel Mare că Dreptul Simeon se grăbea să ajungă în iad, se grăbea „ca să fie el primul care să vestească lui Adam și celorlalți proroci că iată, Dumnezeu și-a arătat fața, că iată Lumina a venit în lume, spre descoperirea tuturor neamurilor și spre slava poporului Israel”. Ați auzit cum am citat de la Sf. Pavel, de la Romani, că "ne lăudam în nădejdea slavei lui Dumnezeu", adică ne lăudam pentru că avem nădejde că Dumnezeu va slavi pe poporul Său, Dumnezeu se va slăvi în robul Său. Pentru că Dumnezeu S-a pogorât nu doar ca să răscumpere păcatele oamenilor, S-a pogorât pentru ca pe om să-l facă Dumnezeu, s-a pogorât ca să-l ridice la El pe om și astfel să-i dăruiască slava cea mai presus de minte, îndumnezeirea. "Spre slava poporului tău Israel". Aceasta lumină a văzut-o Simeon, și această lumină l-a întărit în nădejdea lui. Si, astfel, se grăbea, fiind înarmat cu aceste trei virtuți: credința, pe care și-a păstrat-o de-a lungul atâtor sute de ani, nădejdea, care iată, nu a fost rușinată și iubirea, care l-a făcut să se grăbească să împărtășească această bucurie și celor din iad. Credința, nădejdea și dragostea le avea Dreptul Simeon și s-a grăbit să meargă către iad.

Cum spune o cântare a Bisericii noastre în acest moment: „Cel care ținea în mână viața, i-a cerut acesteia: Slobozește-mă din viața aceasta Stăpâne!”. El se cerea dezlegat din viața aceasta, și cerea asta Celui care era Însuși Viața, să se ducă în iad, știind că acolo durerea și așteptarea celor care stăteau în latura și umbra morții se apropiase de sfârșit.

De aceea, înainte de a fi dezlegat, el a spus două prorocii. El era proroc, harul Duhului Sfânt era asupra lui. Întâmpinarea Domnului, frați creștini, este starea sufletului doritor de Dumnezeu. Si înțelegem acest lucru din cele două prorocii pe care le-a făcut. El s-a întors către Maica lui Dumnezeu și i-a spus, în primul rând referindu-se la Prunc: "Acesta este pus spre căderea şi spre ridicarea multora din popor." Si, întorcându-se către ea, i-a spus: "Şi prin sufletul tău va trece sabie, spre vădirea gândurilor multor inimi."  

"Acesta este pus spre căderea şi spre ridicarea multora din Israel şi ca un semn care va stârni împotriviri"(Luca 2, 34) . Ce a vrut sa zică Dreptul Simeon aici? Care este acel semn care va naște împotriviri, care va face pe unii să cadă și pe alții să se ridice? Dincolo de înțelesul imediat și anume că diavolii vor cădea și cei credincioși se vor ridica, păcătoșii vor cădea și drepții vor birui, dacă ne gândim la semnul la care s-a referit Dreptul Simeon, atunci ne ducem cu mintea la întruparea lui Dumnezeu. Hristos este Dumnezeu făcut om. Cum poate un Dumnezeu mare, infinit, veșnic, neîncăput, necuprins, fără început, fără sfârșit să intre într-un trup atât de mic? Si cum poate omul să se apropie de Făcătorul său fără să fie nimicit? Nu ne putem închipui cum este să ne apropiem de soare, da-păi de Dumnezeu! Mulți s-au poticnit aici, mulți s-au împotrivit acestui lucru și au căzut. Semnul acesta însă mai are și o altă înțelegere a lucrurilor și, anume, ne aducem aminte că Hristos a zis că la sfârșitul vremurilor, înainte de cea de a Doua venire a lui Hristos, se va arata pe cer semnul Fiului Omului. Care este semnul acesta? Crucea. Si l-am auzit pe Sf. Ap. Pavel că zicea: "pentru iudei, sminteală; pentru elini (neamuri), nebunie. Dar pentru noi, cei ce credem, este înţelepciunea lui Dumnezeu și puterea lui Dumnezeu".(cf. I Cor. 1 23-24). Acesta este semnul! Acest semn va face ca pe unii să-i ridice, pe alți să-i coboare. Dacă vreți, cea mai elocventă imagine a acestui simbol este chiar Golgota. Crucea lui Hristos în mijloc, și de-a dreapta și de-a stânga unul s-a ridicat și altul a căzut. Multi se împotriveau atunci. Iuda s-a spânzurat, Nicodim și Iosif au slujit lui Hristos. Maica Domnului și Sf. Ev. Ioan au rămas până la sfârșit la piciorul crucii. Petru s-a lepădat, sutașul a mărturisit. Iată, spre căderea și ridicarea multora și semn de împotrivire!

Si, întorcându-se către Maica Domnului, i-a spus: "Şi prin sufletul tău va trece sabie, ca sa se vădească gândurile multor inimi." Maica Domnului care nu suferise la naștere, fiind fecioară și fiind nesupusă legii acesteia omenești; nu prin sămânță bărbătească S-a născut Hristos, căci puterea Celui Preaînalt era peste ea. Ea, care n-a suferit la naștere, va suferi la răstignire. Ea se va face semn tuturor celor credincioși, tuturor celor care vor răbda și vor nădăjdui până la sfârșit, căci doar cel care iubește răbda până la capăt. "Prin sufletul tău va trece sabie, ca să se vădească gândurile multor inimi" Abia atunci când suferi și rabzi pentru cel care-l iubești, abia atunci se arată de ce parte stă inima ta. Întâmpinarea Domnului este starea sufletului cel doritor de Dumnezeu.

Sfântul și Dreptul Simeon L-a primit în brate pe Dumnezeu, însă noi trebuie să vedem aici imaginea noastră, a fiecărui credincios, care ne străduim să-l primim pe Dumnezeu în inimile noastre, să-L facem Stăpânul inimilor noastre. "Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu dreptatea Lui și toate celelalte se vor adăuga vouă" zice Hristos. Si a mai zis: "Împărăția Cerurilor este în interiorul vostru". Adică, dacă vrei să-L primești pe Dumnezeu în inima ta, nu poți decât să-L recunoști pe Dumnezeu ca Stăpân: Stăpân al cugetului tău, al voinței tale și al inimii tale.

Cum poate Dumnezeu să fie Stăpânul cugetului nostru? Atunci, când dacă noi am aflat adevărul și am înțeles cuvintele dreptei credințe să nu ne mai abatem de la această învățătură și pe toate să le judecam după cuvântul și înțelepciunea lui Dumnezeu. Voia noastră o supunem lui Dumnezeu dacă, atunci când ne-am îndulcit de cuvintele lui Dumnezeu și am văzut, așa cum spunem când ne împărtășim, credința cea adevărată, să nu ne mai îndepărtam niciodată de voia Lui, toate pe care le facem să le facem la picioarele Lui, tot ceea ce facem să facem nu înainte de a-L întreba pe Dumnezeu: "Oare îți place lucrul acesta?". Să ne întrebăm conștiința, care este glasul lui Dumnezeu în noi: "conștiință oare, dacă eu mor acum, ma mântuiesc?" Ii place lui Dumnezeu ceea ce fac sau nu-i place? Dumnezeu va fi Stăpân și al inimilor noastre atunci, după ce am gustat din dulceața întâlnirii cu El, din dulceața împărtășirii cu El să nu mai căutăm spre dumnezei străini, să nu ne mai facem inima bucăți lipind-o de câte și mai câte lucruri trecătoare, sau de idoli, ci să o ținem întreagă, pentru că Dumnezeu are nevoie de ea întreagă. El se dă pe Sine și întreg și nu ne cere decât un singur lucru: "fiule, dă-Mi inima ta", dar să i-o dăm ca unui Stăpân. 

Auzim, mai departe, spre sfârșitul Evangheliei de astăzi că Hristos împreună cu Maica sa și cu Dreptul Iosif s-au întors în Nazaret. Si zice: "Copilul creştea şi Se întărea cu duhul"(Luca 2, 40). acest lucru s-a întâmplat după ce Dreptul Iosif și Maica Sfântă au plătit prețul de răscumpărare pentru Pruncul închinat la templu, care era o pereche de turturele sau doi pui de porumbei. Spun Sfinți Părinti că asta reprezintă curăția sufletului și a trupului, ca cei care sunt nedespărțiți, ca perechea de turturele. Dar curăția aceasta trebuie să ne-o păzim și în fața oamenilor și în fața lui Dumnezeu - și aceasta este simbolizată de cei doi pui de porumbei. După ce vom plăti acest preț de răscumpărare, după ce ne vom hotărî să ne păzim curăția sufletului și a trupului împreună, și să ne păzim conștiința și pacea, cu toți, cum spune Sf. Ap. Pavel: "păstrați sfințenia și pacea cu toată lumea, fără de care nimeni nu va vedea pe Dumnezeu"(Evrei 12, 14), atunci ne vom putea întoarce la ale noastre în viața aceasta, cea nouă, pe care ne-a dăruit-o Dumnezeu și să creștem și să ne întărim cu Duhul, atunci vom putea crește cu adevărat, atunci ne vom îndrepta sigur către pacea adevărată a sufletului nostru.

Întâmpinarea Domnului este starea sufletului doritor de Dumnezeu. Să ni-L dorim pe Dumnezeu înlăuntrul nostru, să-L primim și să-L păstrăm ca Stăpân și Împărat al inimii, al voinței și cugetului nostru și să-i cerem Lui: "Doamne, primește-mă întru odihna Ta!" Amin.