Maica Magdalena de la Essex: Rolul psihismului în viața spirituală la Sf. Sofronie Athonitul

Maica Magdalena de la Essex:
Rolul psihismului în viața spirituală la Sf. Sofronie Athonitul

(18 februarie 2023)

Mai înainte voi face o mică introducere pentru a ne situa în subiect.

Sufletul este aspectul imaterial al omului: gândurile noastre, sentimentele, dorințele, viața noastră lăuntrică. Duhul, nu rațiunea, inteligența, ci pnevma - folosesc acest cuvânt cu acest înțeles - nu este o entitate separată a omului, ci cea mai înaltă parte a sufletului, partea care aspiră spre Dumnezeu, care este în relație cu Dumnezeu. [În limba franceză nu există termenul de "duh". În locul lui se folosește "spirit". De aceea adeseori în text se face precizare folosindu-se termenul grecesc "pnevma"  n.tr. ]

Citez din Sf. Sofronie, dintr-o scrisoare a lui: 

"Existența celor trei termeni: duhovnicesc, psihologic și fizic, în terminologia ascetică, nu semnifică nicăieri că omul este declarat trihotomic. După învățătura Sfintei Scripturi și a Sfinților Părinți ai Bisericii, omul e alcătuit dintr-un suflet și un trup. Acestea fiind spuse, din timpul Sfinților Apostoli sufletul omului a fost distins de duh (pnevma). Afirmăm, de fapt, că omul e compus din duh, suflet și trup."

Sfântul Sofronie vrea să evite termenul trihotomic, din două motive. Mai întâi pentru că această terminologie este legată de erezie, de când Apollinaris a spus că Hristos a avut un trup omenesc și un suflet omenesc, dar nu și un duh omenesc. În al doilea rând, el evită acest termen pentru că dacă duhul (pnevma) este considerat o a treia entitate separată, numeroase neînțelegeri pot decurge de aici. De exp. sufletul, gândurile, emoțiile, psihismul, psihologicul, toate acestea ar fi deconectate de la căutarea lui Dumnezeu (precum gândurile sunt răspunzătoare). Nu, ci omul întreg este chemat la această căutare: "Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău şi din toată puterea ta" (Marcu 12, 30). 

Sfântul Pavel utilizează termenul de om sufletesc, sau trupesc, sau psihologic, pentru a face distincție între acesta și omul evlavios, duhovnicesc, sau omul ceresc. Sf. Sofronie este pe linia acestei antropologii a Sf. Ap. Pavel : 

"Hristos a venit să restaureze integritatea pierdută la cădere: unitatea duhului, a sufletului și a trupului. Viața veșnică aparține mai întâi de toate duhului, dar psihismul nostru și trupul nostru pot să devină templul lui Dumnezeu. Aspectul duhovnicesc - care se raportează la Dumnezeu și la sinele nostru veșnic - și aspectul nostru psihologic sunt distincte, dar în practică imposibil de separat. Însuflețirea noastră duhovnicească afectează psihologia noastră și se manifestă în starea noastră psihologică și, viceversa, starea noastră psihologică afectează relația noastră cu Dumnezeu, rugăciunea și credința noastră, sau lipsa noastră de rugăciune și credință."

O să vedem câteva exemple.

Părintele Jozef van den Berg : "Dumnezeu este autorul adevăratei mele piese"

Familia Ortodoxa: "Dumnezeu este autorul adevăratei mele piese" (I)

Coliba lui – cum am văzut doar la pustnici din Sfântul Munte: un scaun, o sobă, o măsuță plină de cărți și icoane. Când nu doarme pe scaun, întinde o cuvertură pe jos, dar lungimea colibei e mai mică decât înălțimea lui. Citind despre viața Părintelui Jozef, ne consolăm zicând: „El oricum e un om ieșit din comun. Eu nu aș putea face asta!”. De fapt, puțini sunt oamenii cu adevărat ieșiți din comun. Ce îi diferențiază pe ei de noi, cei mediocri, cei „căldicei”, e hotărârea lor ieșită din comun: „De azi, vreau să trăiesc! Am așteptat destul! Gata cu amânarea, cu somnolența, cu amorțeala! Hristoase, ajuta-mă să încep să merg spre Tine!”.

Doar așa, ca Părintele Jozef, Domnul ne poate ajuta să nu mai fim „actori ai lumii”, jucând după scenariile scrise de patimi și de propria noastră voie, ci să devenim „actori ai lui Dumnezeu”, adică oameni care să-și dorească un singur lucru: să afle voia lui Dumnezeu și să trăiască după ea. (Pr. Ciprian Grădinaru)

– Părinte Jozef, care este povestea vieții dumneavoastră?

– În primul rând, povestea mea e o poveste în care vedem câtă răbdare are Dragostea-Dumnezeu cu omul. El a pregătit povestea și apoi a adus-o la realitate. Domnul vrea mereu să ne spună ceva și așteaptă momentul prielnic, în care inima noastră Îl poate auzi, Îl poate primi. El m-a inspirat în ceea ce ceea ce scriam și jucam ca actor. E incredibil în ce măsură Se apleacă Dumnezeu asupra noastră!

Eu mi-am jucat mereu din inimă toate poveștile, fie ele întâmplări ale vieții, fie piesele pe care le-am scris, fără a ști că Dumnezeu era în spatele lor, inspirându-le. Sfântul Porfirie, duhovnicul meu, mi-a spus când ne-am întâlnit: „Jozef, tu crezi că lucrurile se întâmplă dintr-odată? Nu! Dumnezeu ți-a pregătit inima de foarte multă vreme!”. Așa că, într-o zi, L-am auzit pe Dumnezeu: „Jozef, Eu sunt aici. Nu mă mai aștepta, de vreme ce sunt deja aici!”. În clipa aceea am terminat cu teatrul, cu toată viața mea de până atunci. Am încetat să mai joc în povești inventate, ca să pot juca în povestea lui Dumnezeu, care este viața mea.