Valeriu Gafencu

*- Care crezi că este ţelul fundamental al vieţii?

M-am străduit să formulez un răspuns cât mai bogat în conţinut, dar cred că nu am reuşit să redau miezul adevărului. Răspunsul lui Valeriu a fost:

- Eu consider că ţelul de căpetenie al vieţii noastre trebuie să fie o permanentă pregătire pentru ziua învierii creştine, când oamenii şi neamurile se vor înfăţişa înaintea Judecăţii supreme, cu faptele lor bune şi cu păcatele lor, urmând să-şi ocupe locul cuvenit în locaşurile cereşti.

*Iubirea, aşa cum o înţelegea Valeriu Gafencu, nu este o simplă vorbă pe care o spui celor din jur, un cuvânt care se rosteşte şi în lumea noastră atât de des că s-a demonetizat şi nu mai ştim prea bine ce înseamnă. Iubirea este capacitatea de jertfă, de dăruire către cei din jur, este puterea de a-ţi da haina, la propriu, aproapelui aflat în nevoie, disponibilitatea de a dărui ceea ce ai pentru binele lui.

*Îndemnurile pe care le dă Gafencu sunt cele ale unui sfânt. Toată fiinţa noastră să o închinăm lui Dumnezeu. Viaţa este o cruce grea dar, cu credinţă în Hristos, vor fi înfrânţi toţi vrăjmaşii. Credinţa este o putere care ne vine de la Dumnezeu, echilibrată şi lucidă, nu închipuirea unui fanatic. Oamenii trebuie iubiţi şi ajutaţi, căci vrajmaşul caută să îi răpună. Într-adevăr, ateismul acela militant şi sălbatic a dispărut din istorie, dar nici înlocuitorii lui nu sunt mai breji.

********************************************************************************************

*Alte comentarii: Odată ce economia a început cât de cât să se mişte, lumea a intrat într-o fază de hedonism extrem. Dacă înaintaşii noştri, şi chiar semeni ai noştri mai în vârstă, declarau că şi-au dus viaţa cu scopul ca generaţiilor următoare să le fie ceva mai bine decât lor, acum un asemenea lucru a devenit greu de priceput. Nu avem nimic împotrivă ca nepoţii sau strănepoţii noştri să trăiască oricât de bine vor ei, dar asta nu ne priveşte pe noi. E treaba lor cum îşi vor aranja viaţa lor proprie, pe noi acum ne interesează să ne-o trăim pe a noastră în cel mai agreabil mod cu putinţă.Acum însă totul te îndeamnă la satisfacerea propriilor pofte, acesta e singurul comandament de care mai ascultă individul din jurul nostru. O mulţime de mesaje publicitare din mass-media ne propun aşa ceva: de ce să aştepţi, de ce să amâni? Bucură-te acum! Un hedonism de cea mai joasă speţă ne este inoculat prin toate mijloacele astfel încât nu mai ştim cum să ne mai sustragem acestui curent general. Un astfel de stil de viaţă, centrat pe plăcere, face din oameni un soi de imbecili superiori. Capacităţile noastre, şi fizice şi mintale, se atrofiază pe zi ce trece căci, din cauza luxului, nu mai suntem nevoiţi să le folosim. Tehnica a ajuns la asemenea performanţe încât sunt suficiente apăsarea câtorva butoane pentru a avea fie răcoare vara, fie căldură iarna, pentru a ne aşeza comod şi a savura toate bunătăţile lumii. Nu mai avem pentru ce lupta, nici ce apăra, poate doar plictisul îmbuibării să ne mai dea târcoale din când în când, dar sunt convins că ştiinţa va descoperi niscaiva pastile ca să rezolve şi buba asta.

*Suferinţa este salvatoare. În mod obişnuit în societate, omul este plin de patimi şi de întuneric pe care nici măcar nu şi le conştientizează, în ciuda gradului de civilizaţie pe care îl atinge; sau poate că civilizaţia este, uneori, un mod de a ne ascunde aceste patimi. Doar întâlnirea cu Dumnezeu, prin suferinţa provocată de regimul criminal şi ateu care a bântuit Romania din acei ani poate strivi egoismul şi orgoliul ce acoperă eul profund al omului. Iar credinţa, pe măsură ce omul se curăţeşte, duce la comuniunea în iubire cu Hristos. “Trăirea lăuntrică transformă firea, umple mintea de cunoştinţă, întăreşte voinţa, curăţeşte inima şi face din om un purtător al lui Hristos.”

*Care este scopul vieţii creştine: ca Dumnezeu să fie totul în toate. Viaţa întreagă, fapte, gânduri, vorbe, munca, relaţiile cu ceilalţi să fie rugăciune de iubire către Dumnezeu. Trebuie să vedem lucrurile, să le iubim prin Dumnezeu, nu să ne legăm de ele în mod pătimaş.

*Există o pace mai nimicitoare decât orice război şi există un război aducător de pace. Cercetaţi duhul care naşte evenimentele şi finalitatea pe care o urmăresc ele şi veţi şti ce aveţi de făcut.” Preocupare pentru viaţa veşnică, cea împreună cu Hristos şi cu toţi sfinţii nu este o nesocotire a timpului prezent, un boicot al istoriei. Nu avem dreptul, dacă ne numim creştini, să nu ne pese de ceea ce se întâmplă în jurul nostru, în viaţa ce ne-a fost dată. Desigur, creştinul se ocupă, mai întâi de toate şi mai presus de orice, de viaţa lui duhovnicească. Dar această viaţă, ca să fie mântuitoare, trebuie să rodească în afară, într-o acţiune de apărare a credinţei şi de propovăduire a ei. Atitudinea pasivă, mulţumirea cu viaţa sufletească interioară, atunci când viaţa din afară devine tot mai mult un infern e la fel de vinovată în faţa veşniciei ca şi apostazia făţişă.

****************************************************************************************

*“Toţi umblăm după fericire. Toţi o dorim, toţi o căutăm. (…) Intru direct în intimitatea inimilor voastre şi vă spun: căutaţi fericirea în sufletele voastre! Nu o căutaţi în afara voastră. Să nu aşteptaţi fericirea să vină din altă parte decât dinlăuntrul vostru, din sufletul vostru, unde sălăşluieşte Hristos. Dacă veţi aştepta fericirea din afara voastră veţi trăi decepţii peste decepţii şi niciodată nu o veţi atinge. Vă spun atât: căutaţi iubirea şi trăiţi-o cu multă smerenie! (…) Cine împlineşte cuvântul lui Hristos realizează Maximum, Totul!”

*Şi noi vom învia şi orice suferinţă, oricât de mică, primită cu iubire, orice jertfă făcută pentru Dumnezeu va cântări mult în ceasul înfricoşatei Judecăţi. Atunci, în Ziua Judecăţii de Apoi, ni se vor vădi toate păcatele, toate greşelile vieţii. De aceea trebuie să ne mărturisim păcatele la duhovnic şi să luptăm lupta cea bună. Căci unii vor învia pentru viaţă iar alţii pentru pedeapsa veşnică. Să stăruim în rugăciune, să priveghem cu smerenie şi dragoste şi să credem în mila lui Dumnezeu.

*Trăim intens lupta cu păcatul. În adâncul sufletului dorim Învierea. Suntem într-o poziţie care cere cea mai mare atenţie: muchie de cuţit. De vreme îndelungată sesizez şi lupt cu cele mai subtile gânduri care încearcă să-mi pătrundă în suflet. Îmi dau seama că diavolul încearcă să pătrundă în suflet pe căi aparent nevinovate. (…).

*O singură atitudine este valabilă: o viaţă înaltă creştină de necontenită rugăciune. Adică ce faci să fie curat - orice faptă, orice gând sau vorbă, orice relaţie, muncă, odihnă, totul să fie stare de rugăciune, de comuniune cu Dumnezeu. Păcatul a fost biruit de Iubire”.

*Frate iubit, niciodată să nu te consideri de prisos. Acolo unde eşti, eşti cu voia lui Dumnezeu şi ai un rost anume de împlinit. Cu iubirea şi cu smerenia ta vei zidi pe fratele tău. Şi vei culege mare fericire. (…) Nu există nici un păcat care să rămână nepedepsit. Dacă însă te căieşti sincer şi cu zdrobire de inimă şi te rogi lui Dumnezeu, el te va ierta şi-ţi va trimite harul Lui. Şi invers, nu există nici un bine, nici un gând bun, oricât de simplu ar fi el, care să nu fie răsplătit. Fii însă smerit, căci nu tu, ci Dumnezeu lucrează prin tine.

*Când eram copil iubeam mult porumbeii dar, ca de altfel toate dorinţele, nu i-am putut avea prea multă vreme. Azi înţeleg că aici a fost iubirea lui Dumnezeu, care îmi răpea bucuriile din lumea aceasta pentru a mă învăţa ca prin renunţare să ajung a iubi curat, desăvârşit. Şi azi iubesc porumbeii, dar nu-mi simt sufletul legat de ei, ci-i iubesc prin Dumnezeu.

*Când eram copil iubeam mult porumbeii dar, ca de altfel toate dorinţele, nu i-am putut avea prea multă vreme. Azi înţeleg că aici a fost iubirea lui Dumnezeu, care îmi răpea bucuriile din lumea aceasta pentru a mă învăţa ca prin renunţare să ajung a iubi curat, desăvârşit. Şi azi iubesc porumbeii, dar nu-mi simt sufletul legat de ei, ci-i iubesc prin Dumnezeu.

*Orice bucurie adevărată se câştigă cu preţ de jertfă.

*****************************************************************************************
*Alta este viaţa, decât aceea pe care obişnuit, şi-o închipuie oamenii. Altul este omul însuşi, decât acela ce se închipuie el. Altul este adevărul, decât acela pe care şi-l închipuie mintea omenească.

*Fiţi foarte atenţi. În viaţa socială oamenii se privesc şi se judecă nu după ce sunt ei în fond, ci după ce par ei în formă. Nu vă faceţi iluzii despre om. Iubiţi-l. Da! Iubiţi-l! Dar nu vă faceţi iluzii despre el, căci cine îşi face iluzii despre om suferă amar. Unul singur este desăvârşit! Unul singur este Bun! Unul singur este curat! Hristos-Dumnezeu. Oamenii, toţi sunt păcătoşi. Ne-a fost dat un dar sfânt, mărgăritar nepreţuit: Iubirea. Trăiţi iubirea.“

*******************************************************************************************
*Cât sunt de fericit când simt în mine vibrând duhul creştin, voi poate niciodată nu veţi înţelege! Sunt atât de puţini cei ce-L înţeleg pe Hristos, ca să nu mai vorbesc de numărul extrem de redus al celor ce-L trăiesc. În viaţa asta credinţa e totul. De aceea omul fără credinţă e mort.

*Faptul că am ajuns a înţelege, a trăi chiar învăţătura lui Hristos m-a făcut să mă simt mulţumit şi ca trezit din mormânt. La aceasta au contribuit singurătatea, viaţa pe care o duc şi înfrânarea firească de aici. Mă gândesc uneori că într-o viaţă normală n-aş fi ajuns la o asemenea transformare lăuntrică.

*Cred că acesta este rostul vieţii omului: să iubească toată zidirea lui Dumnezeu şi să facă bine.

*Suferinţa, oricât de grea ar fi, nu are alt sens decât curăţirea sufletului dornic de mântuire.

*Doresc să ştiu că sunteţi pregătite să primiţi cele mai grele lovituri cu credinţa că dincolo de această viaţă trecătoare există o altă viaţă, veşnică, fericită, o patrie cerească fără hotar care merită orice jertfă, oricât de mare.

*Mă lupt cu păcatele. Şi cu cât mă adâncesc mai mult în mine, cu atât găsesc altele noi. Dar cu ajutorul Domnului le birui. Am căpătat o seninătate sufletească permanentă şi mă mulţumesc cu darurile pe care mi le dă Dumnezeu, căci sunt nepreţuite. Vă mărturisesc iarăşi acelaşi lucru: trăiesc fericirea, o gust mai ales în lacrimi şi durere, acolo o găsesc mai dulce, mai adâncă. Trăiesc cu conştiinţa omului păcătos. Trăiesc pe Dumnezeu, Izvorul tuturor bucuriilor vieţii.

*Simplificaţi-vă viaţa cât mai mult. Întotdeauna învaţă-te să te mulţumeşti cu puţin, învaţă-te a te jertfi pe tine însuţi pentru binele aproapelui… Rugăciunea este expresia cea mai curată a iubirii de Dumnezeu şi de aproapele. Când vei ajunge să te rogi cu adevărat, ai realizat pacea, fericirea… am ajuns să văd la fiecare pas făcându-se o minune… am avut momente în viaţa mea de închisoare când am plâns cu lacrimi nestăvilite, dându-mi seama de nimicnicia firii mele omeneşti, de slava lui Dumnezeu, de iubire. În aceste lacrimi am găsit cea mai mare fericire trăită de mine vreodată.

*numai cine a gustat din bucuriile adânci ale sufletului le poate înţelege.

*Maica Domnului era aievea langa mine. Eram fericit. Uitasem totul. Timpul parea nesfarsit. Atunci Ea mi-a spus: “Eu sunt dragostea ta. Sa nu te temi. Sa nu te indoiesti. Biruinta va fi a Fiului meu. El a sfintit locul acesta acum pentru cele viitoare. Puterile intunericului cresc si inca vor mai inspaimanta lumea, dar vor fi spulberate. Fiul meu asteapta pe oameni sa se intoarca la credinta. Azi sunt mai cutezatori fiii intunericului decat fiii luminii. Chiar de vi se va parea ca nu mai e credinta pe pamant, sa stiti ca totusi izbavirea va veni, dar ca prin foc si prin parjol. Lumea mai are de suferit. Aici insa e multa credinta si am venit sa va imbarbatez. Indrazniti, lumea e a lui Hristos!“

*- Doresc mult sa slujim Domnului intru totul si intru toate. Suntem fiii Bisericii si nu ne vom desparti de ea. Se deschide o era noua in lume, care trebuie umpluta de duh, idei si activitati crestine. Crestinismul reinvie, dar sarcinile crestinilor sunt mari. Este vremea unui nou apostolat. De pe Golgota ne spune Domnul ca oamenii sunt liberi si sunt chemati la adevar prin jertfa. Dar pana la jertfa avem credinta, pocainta, lupta, indrazneala, infruntarea dusmanilor, insufletirea oamenilor, vestirea Evangheliei la cei saraci si oropsiti, propovaduirea Fericirilor si a Imparatiei lui Dumnezeu - toate aceste si altele sunt virtuti si metode pe care le descoperim in viata si invatatura Domnului.

*Dusmanii sunt multi, din afara si dinlauntru, dar sa nu uitam ca lupta noastra este cu incepatoriile si stapaniile intunericului. Lumea secolului nostru nu are nicaieri o infatisare crestina. Structura sufleteasca a omului “civilizat” este lipsita de Dumnezeu. Biserica nu are putere. Sunt deci de infruntat forte uriase, apocaliptice. Trebuie nebunia lui Hristos pentru a reincrestina lumea. Insesi formele civilizatiei trebuie revazute, caci oamenii au pierdut si masura si tinta. Aici noi am redescoperit pe Hristos, Biserica si crestinatatea.

*Cred ca e necesar sa ne legam a fi slujitorii lui Hristos si ai oamenilor. Nu putem sa ne multumim cu putin, trebuie sa nazuim totul in Hristos si El va implini toate prin cei ce-I slujesc. Purtam in noi o experienta atat de amarnica, incat am fost umpluti cu lumina. M-am rugat indelung inainte de a va vorbi si cred ca Dumnezeu m-a indemnat si m-a luminat…Va rog deci sa-mi spuneti daca vreti sa ne legam sa-L slujim pe Hristos in forma care aici ni s-a descoperit. Modul de organizare va veni in timp. E loc si pentru celibi si pentru casatoriti. Nu avem de la cine lua binecuvantare, dar o cerem de Sus. Sa ne rugam impreuna in aceasta zi, ca o fagaduinta facuta Domnului.

*Ma rog fierbinte lui Dumnezeu sa-mi ajute si rog pe oameni sa se opreasca o clipa din iuresul ametitor al vietii si sa cugete mai adanc la rostul lor.

*Cu ultimele puteri, Valeriu mi-a spus:

- In primul rand gandul si sufletul meu se inchina Domnului. Multumesc ca am ajuns aici. Merg la El. Va rog mult sa-L urmati, sa-L slaviti si sa-L slujiti. Sunt fericit sa mor pentru Hristos. Lui ii datorez darul de azi. Totul e o minune. Eu plec, dar voi aveti de purtat o cruce grea si o misiune sfanta. In masura in care mi se va ingadui, de acolo de unde ma voi afla ma voi ruga pentru voi si voi fi alaturi de voi. Veti avea multe necazuri. Fiti tari in credinta, caci Hristos ii va birui pe toti vrajmasii. Indrazniti si rugati-va! Paziti neschimbat Adevarul, dar sa ocoliti fanatismul. Nebunia credintei este putere dumnezeiasca, dar tocmai prin aceasta ea este echilibrata, lucida si profund umana. Sa-i iubiti si sa-i slujiti pe oameni. Au nevoie de ajutor, caci dusmani pradalnici cauta sa-i insele. Ateismul va fi invins, dar sa fiti atenti cu ce va fi inlocuit![1]

***********************************************************************************************
*am înţeles că nu orice gând rău este un păcat, ci numai cel care este acceptat de conştiinţă şi devine patimă. Se poate ca un gând rău să dureze ca ispită mai mult timp dar să nu fie niciodată acceptat, şi deci acesta nu e păcat şi nu trebuie mărturisit decât numai dacă uşurează războiul nevăzut cu duhurile.

*Am învăţat că dacă nu laşi mintea să râvnească pofta trupului, atunci trupul se supune duhului. Şi un trup înfrânat ajută mult în sporirea duhovnicească. Dacă îndeobşte se observă influenţa trupului asupra sufletului, pentru oamenii duhovniceşti este evidentă forţa sufletului asupra trupului. Dacă de exemplu eşti înfometat dar eşti convins că trebuie să posteşti, în faţa unor mâncăruri gustoase sucurile gastrice nu vor secreta.

*Aşa cum trupul este legat prin multe tentacule de lumea materială, tot aşa mintea este în contact cu duhurile nevăzute, care vin fără voia noastră, ca o nadă. Omul le poate primi ori le poate respinge. Dar acest război nu e nici simplu şi nici scurt, ci angajează sufletul într-o luptă complexă şi de durată. Un gând primit devine poftă şi hrăneşte imaginaţia şi simţurile, apoi se transformă într-un plan, o dorinţă, o tendinţă gata de a se înfăptui. Până aici este războiul nevăzut. De aici se trece la fapte. Lupta trebuie dată la primul atac al duhurilor rele, adică gândul rău trebuie respins dintru început; dacă a fost primit, cel puţin să nu devină dorinţă; dacă a devenit dorinţă, atunci să nu devină hotărâre şi plan, căci de la plan mai este un pas mic până la faptă. Aici trebuie dusă bătălie crâncenă, căci păcatul cel grav este cel cu fapta iar vindecarea păcatului este cu atât mai uşoară cu cât a fost învins de la primele momeli ale ispitei.

*Am învăţat că fiecare patimă se poate înlocui cu o virtute şi prin ea Dumnezeu este activ în om.

*Virtuţi care în singurătate păreau bine înstăpânite în suflet, se dovedeau fragile la întâlnirea cu oamenii. Şi ne gândeam: dacă cei ce se silesc întru trezvie pot să fie astfel ispitiţi, atunci cei ce nici nu-şi pun probleme de conştiinţă trăiesc, fără îndoială, în satanismul cel mai flagrant. Libertatea de fapt o dă trăirea în bine, iar în rău este numai robia.