P. Iustin Parvu despre ecumenism

Cateheza la botez a PS Siluan Span

In cele ce urmeaza este redata cateheza pe care a facuto PS Siluan in timpul unui botez in anul 2004, intr-o manastire din Franta. Traducerea din franceza s-a facut dupa un fisier audio iar diferitele momente de invatatura sunt impletite cu derularea slujbei, ceea ce face sa fie prezentate fragmentar.

***

Vom savarsi astazi Sfanta Taina a Botezului pentru acest copil, si voi incerca sa va dau cateva repere inainte de inceperea acestei Mari si Sfinte Taine, si ma voi opri de asemena de maniera catehetica pentru a explica semnificatia ei.

Este, asa cum am spus, o Mare si Sfanta Taina. Traim intr-o lume in care nu mai exista taina, totul este previzibil. Conturile bancare vrem sa fie la punct, ne luam asigurari de viata, incediu, pentru masina, pentru orice risc, si care sunt toate la zi. Si acestea de fapt nu ne garanteaza viata, ci doar ca o sa avem un' pic de bani ce ne consoleaza dupa aceea. Si viata pe care Dumnezeu a venit sa o propuna, repropuna omului dupa ce a intors spatele Celui care este intr-adevar Viata, este viata adevarata, viata eterna care nu se fondeaza pe asigurari platibile. Este o promisuiune pe care Dumnezeu a facut-o de la inceput omului, si pe care Dumnezeu o tine, dar omul o ia in serios sau nu. Si crestinii sunt cei care au primit Vestea cea Buna, L-au primit pe Hristos si cred in numele Lui, si celor care cred in numele Lui, si Il primesc, Evanghelia de la Ioan le-a dat puterea sa se numeasca copiii lui Dumnezeu.

Astazi nu facem nimic mai mult sau mai putin decat sa punem in mana lui Dumnezeu acest copil, pe care Dumnezeul il face copilul Lui, si nu facem nici mai mult nici mai putin, decat ceea ce a poruncit Hristos apostolilor: Mergand, învăţaţi toate neamurile, botezandu-i în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfîntului Duh” (Matei 28, 19). In aceasta perspectiva incepem astazi aceasta Sfanta Mare Taina care nu este doar o reuniune pentru familie unde cadourile sunt mai importante decat aceasta Sfanta si Mare Taina. Noi vom pune in mainile lui Dumnezeu Celui Viu acest copil, pe care Dumnezeu il face copilul Lui, si copiii lui Dumnezeu sunt marcati de pecetea darului Sfantului Duh, si copiii lui Dumnezeu iau parte la cina Tatalui lor, si pe care Tatal o face pentru Fiul Lui, si pentru toti fiii Lui deveniti prin har. Si Sfantul Ioan Gura de Aur ne spune ca acesti copii, care iau parte la Cina, devin Trupul si Sangele Fiului, si devin comostenitori ai Imparatiei Fiului lui Dumnezeu.

Prima parte a acestei Taine incepe prin lepadari. Printul acestei lumi - care se crede stapantul lumii si indrazneste sa spuna chiar lui Hristos: iata toata lumea este la picioarele Tale, daca ma adori si ma venerezi - se crede stapanul a toate, si al tuturor celor ce vin in lume. Dar din Evanghelia lui Ioan stim ca Hristos este Lumina, "Cuvântul era Lumina cea adevărată care luminează pe tot omul, care vine în lume"(Ioan, 1,9) , deci este aceasta Lumina care S-a intrupat, este aceasta Lumina pe care o anuntam astazi acestui copil.

Suntem constienti ca stapanul acestei lumi se crede propietarul tuturor creaturilor si de aceea sunt mai multe rugaciuni pe care le adesam lui Dumnezeu si spunem stapanului acestei lumi sa-l lase linistit pe acest copil si sa cunoasca vanitatea puterii sale, caci nu are putere nici asupra porcilor. (Stim din Evanghelie ca demonii l-au rugat pe Hristos ca daca ii scoate afara din cel demonizat sa ii trimita in turma de porci.) Si cerem nasilor sa rosteasca lepadarile de satana de trei ori, si pe urma de trei ori vor sufla si scuipa pe satana. De ce sa sufle? Pentru ca in Sfanta Scriptura ni se spune ca Fiul Omului prin suflarea gurii Sale va nimici pe diavol. ["pe cel aprig il va bate cu toiagul gurii Lui si cu suflarea buzelor Lui va omora pe cel fara de lege" (Is. 11,4)]. Si ne imaginam cateodata ca Dumnezeu a facut razboiul stelelor si nu e adevarat. Dumnezeu este cel care a facut cerul si pamantul, care nu este Binele abstract, impersonal, ci care este Lumina Vesnica care "lumineaza in intuneric si intunericul nu a cuprins-o " (Ioan 1, 5) si care prin suflarea gurii Sale, va nimici pe cel Rau.

Dar mai intai veti vedea ca voi descalta pe acest copil, il voi descalta de lucrurile acestei lumi.

***

Ne vom intoarce acum cu spatele la Rasarit, cu spatele la Lumina, cu spatele la cel ce este Rasaritul de Sus si Soarele Dreptatii si vom renunta la tot ce vine din tenebre. Chiar si frescile reprezinta tenebrele si lumina precum apusul si rasaritul.

***

Dupa ce am rostit rugaciunile de exorcizare, adresate diavolului, ne intoarcem spre Rasarit, spre Lumina, spre Hristos. Chiar soarele anunta Rasaritul, el insasi, ca nu este un fenomen cosmic, meteorologic ci o marturie a lui Hristos in acesta lume.

***

Dupa ce am facut prima parte a Botezului vom incepe Sfanta Liturghie in cadrul careia vom boteza acest copil. Pentru ca in inima vietii noastre se gaseste sacrificiul nesangeros pe care Domnul ni l-a lasat si ne-a spus "de fiecare data cand veti manca din Trupul meu si veti bea Sangele meu veti marturisi moartea mea si veti anunta Invierea mea".

Aceasta cristelnita devine mormant, de aceia vom face binecuvantarile aici, ca pe un mormant; devine sursa de viata, veti auzi ce binecuvantari vom invoca pe aceasta apa care devine apa de recreere, unde moare vechiul om si naste omul nou. Si ne vom ruga ca acest copil sa fie "altoit in Hristos" si va deveni martor al Mortii Sale si al Invierii Sale pentru ca aceasta dinamica a mortii si a invierii pe care Hruistos ne-a dat-o devine mantuire, omorare a mortii prin moarte, si mostenire a vietii eterne si a vietii adevarate.

***

Da-mi mie haina luminoasa...

***

Acum il vom unge cu Sfantul Mir, Sfantul si Marele Mir care este consacrat in Bisericle Autocefale in Joia cea Mare de catre patriarh si de toti episcopii sinodului care pot participa, si este dat preotilor in semn de unitate a credintei si in semn de legatura pe care o au cu episcopul lor, ca si prin Antimisul, ce contine moaste, si se gaseste pe altar sub Sfanta Evenghelie, si este semnat de episcop.

***

Vedeti acum ca biserica ea insasi marturiseste acesta taina a botezului pentru ca biserica este in acelasi timp acest san matern care ne face sa renastem, sa trecem de la moarte la viata, de la intuneric la lumina. Si venim in ziua de Paste, "Ziua Invierii, sa ne luminam, popoare, Pastile Domnului, Pastile! Ca din moarte la viata si de pe pamant la cer, Hristos Dumnezeu ne-a trecut pe noi, Cei ce-I cantam cantare de biruinta."(Din Canonul Invierii) Acesta este taina in care ne angajam si il angajam pe acest copil.

Si este taina pe care o implinim acum, mai intai prin procesiunea cu apa de botez, care l-a facut sa treaca de moarte la viata, si l-am cufundat de trei ori, si pe urma, vom avansa spre altar, continuand slujba, si il v-om duce pana acolo unde Dumnezeu il cheama, si ne cheama pe fiecare dintre noi, spre Cer, pentru ca am Biecuvantat Imparatia, Imparatia Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh. Si nu este o metafora, nu este o recitare a diaconului, care se repeta, si pe care o repetam in fata dumneavoastra deghizandu-ne in diacon, preot, episcop, ci este o realitate vie si datatoare de viata, pe care trebuie sa o luam in serios precum copiii care sunt chemati la Hristos. Pentru aceasta Hristos ne spune sa fim precum copiii, si cu aceasta simplitate a copiilor suntem chemati.

***

Cati in Hristos v-ati botezat

***

In numele Tatalui si Fiului Si Sfantului Duh.

Am citit prima data Evanghelia ce se citeste in a treia saptamana dupa Paste, si pe urma Evanghelia ce se citeste in timpul botezului. Ati auzit ca Hristos a spus apostolilor sai "Datu-Mi-s-a toata puterea in cer si pe pamant, drept aceea mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin. "(Matei 28, 18-20).

Dinamica vietii crestine, a vietii noastre crestine, depinde foarte mult de faptul ca noi credem sau nu, ca Domnul este cu noi in toate zilele. Dar viclesugul celui Rau fata de Dumnezeu, a fost dintotdeauna sa obscureze aceasta constiinta a prezentei, si chiar a existentei lui Dumnezeu. Iar rezultatul nu se lasa asteptat intototdeauna.

Si Domnul spune: "Aceasta vă poruncesc: să vă iubiţi unul pe altul. Dacă vă urăşte pe voi lumea, să ştiţi că pe Mine mai înainte decât pe voi M-a urât."(Ioan 15, 17-18) Hristos spune de la inceput ca daca lumea Ma uraste si pe voi va va urâ, dar "voi nu sunteti din lume" (Ioan 15, 19). Si constientizarea ca Hristos este cu noi pana la sfarstiul veacului, face ca noi sa putem avea constiinta ca nu suntem din aceasta lume, ci suntem servitorii lui Hristos celui Viu, care este cu noi pana la sfarsitul veacului.

Si ce ne-a cerut Hristos?- pentru ca ne-a spus: invatati tot ceea ce v-am poruncit. Ceea ce ne-a cerut este sa ne iubim unii pe altii. Aproape toti copii cunosc aceasta, si in aprenta este un lucru foarte simplu, dar ceea ce constatam este ca iubim pana la proba contrarie. Iubim mult pe cei care reprezinta ceva pentru noi. Iubim cu usurinta P. Placide [n.n. staretul manastirii], dar nu stim cum trebuie sa-l ascultam pe parintele Placide, cum trebuie sa preferam cuvantul sau si binecuvantarea sa, fata de propria vointa. Si vedem ca nu e atat de usor sa-l iubesti si si sa-l asculti, si prin extensie sa-l ascutam pe Dumnezeu - pentru ca pe Dumnezeu Il ascultam atunci cand ascultam pe parintele nostru duhovnic. Si vedem ca astazi suntem toti "parinti"... suntem martorii acesteia. Si constatam ca aceasta marturie este cateodata o contramarturie de ceea ce este dragostea, asa cum Dumnezeu ne-a cerut sa iubim. Dumnezeu ne-a cerut sa ne iubim unii pe altii asa "cum Eu v-am iubit". Acest "cum Eu v-am iubit" ramana sa-l descoperim zi dupa zi, si cu cat suntem constienti ca nu putem iubi, cu atat mai mult suntem determinati sa iubim mai mult. Putem iubi de o maniera imperfecta, dar nu putem decat sa iubim, pentru ca aceasta este porunca. "Daca ma iubiti, paziti poruncile Mele."(Ioan 14,15) caci "cel ce are poruncile Mele si le pazeste, acela este care Ma iubeste" (Ioan 14,21) Si atunci daruirea noastra in raport cu Dumnezeu si in raport cu acela care este fratele nostru este bine definita. Si poruncile raman valabile pentru totdeauna. Si Dumnezeu ne da aceasta porunca a iubiri nu numai pentru cei care sunt fratii nostri, ci ne spune sa o extindem incet incet si la cei care ne urasc. "Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc" (Matei 5, 44). Deja sa incercam sa-i iubim pe cei care sunt aproape de noi, si vedem ca uneori este chiar dificil sa iubim. E greu sa iubim cateodata chiar proprii copii, si este dificil sa-i iubim cand le auzim plansetele, si atunci trebuie sa ne intoarcem, sa ne resituam fata de Dumnezeu, care este iubire.

[...]

Dumnezeu sa binecuvanteze prin rugaciunile tuturor sfintilor si a tuturor celor care au acompaniat pe micutul Raphaël si famila sa, pentru ca el sa poata creste in implinirea poruncilor lui Hristos si fie ca harul Sfantului Duh sa fie cu el, si cu voi cu toti acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

***

Dumnezeu este Atotputernic, Atotsiutor si Necuprins, Vesnic si Desavarsit, si nu ii este rusine sa faca din noi, creaturi cazute, copiii Lui. Si spunem in Liturghia Sfantului Vasile si in cea a Sfantului Ioan Gura de Aur ca nu ne-a lasat, ci a incercat sa ne salveze, trimitand in lume chiar pe propiul Sau Fiu. Si Dumnezeu face din copiii oamenilor copiii Lui. Astazi El are un nou copil, Raphaël. Raphaël are numele Arhanghelui Vindecarii caci Raphail inseamna "Domnul vindecatorul".

Dumnezeu l-a facurt al Sau si il incredinteaza parintilor sai spirituali si a parintilor lui trupesti. Asadar incepand de astazi nu mai cresteti copilul vostru, ci cresteti copilul lui Dumnezeu. El vi l-a incredintat dupa ce a facut din el unul dintre ai Sai, si l-a facut al Sau intrand in Biserica. Dupa ce pruncul a fost dus si inchinat in cele patru colturi ale altarului [n.n. mesei din altar] vi-l da, dupa ce L-a luat in brate, asa cum altadata dreptul Simeon l-a dat pe Pruncul Iisus, Maicii Domnului, sa fie crescut dupa Lege. 

Ati auzit ca am zis "binecuvanteaza acest copil si pe parintii lui, si da-le lor sa invete dupa legea Ta" iar aceasta este o sarcina, si cateodata suntem lenesi si nu incercam sa-ii invatam cum trebuie. Domnul ne cere sa ne instruim dupa Legea Sa, pentru a putea invata proprii Sai copii, si nu numai proprii copii, ci si copiii spirituali. Domnul ne cere sa-l invatam pe copil, si sa-i transmitem Legea cea Vie si Datatoare de Viata care sa fie pentru el adevarata Lumina a fiintei sale. Pentru ca, dragi frati si dragi compatrioti, am transmis mai repede retetele de cozonaci la copii noastri, si vedem ca astazi in occident dupa a treia si a patra generatie, copilul nu mai stie nimic de acesta Lege, si ajung copiii sa nu mai stie nici sa faca semnul crucii si singurul lucru de care isi amintesc, este ca Pastele e ziua cozonacilor, a oualelor rosii si a mielului. Si pentru Imparatia Cerurilor, sarmalele, si cozonacii nu sunt hrana si nu ne aduc viata. Traim intre stomac si organism. Si tin sa va amintesc ca astazi am facut angajamente, pentru ca noi toti am fost botezati in Hristos si imbracati in Hristos si aceasta imbracamite a lui Hristos avem nevoie sa o spalam si sa o purtificam in permanenta, si trebuie sa raspundem la aceasta invitatie a lui Hristos: "Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu. [...]Beţi dintru acesta toţi, acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor."(Matei 26,26-28)

Aici este unde acest copil, si noi toti, copiii lui Dumnezeu, vom gasi avdevarata noastra hrana, si aici luam binecuvantarea care se resfrange asupra sarmalelor noastre, si a oualor de Paste, asupra cozonacilor. Altfel, ne ramane sa ne pregatim mormantul, cavoul, intr-un cimitir de renume: Belu in Bucuresti, sau Montparnasse, Pere Lachaise la Paris. Si odata cu noi, asa-zisa traditie va fi ingropata. Dar daca noi suntem constienti de aceasta hrana spirituala pe care o primim, de ceea ce am primit la Botez, vom fi adevarati martori ai lui Hristos care ne da tot ceea ce ne trebuie pentru a fi martorii Adevarului si a Pacii Lui intro lume de mincini, si intro lume de ura. Si sa fim adevarati martori ai lui Dumnezeu celui Viu si a lui Dumnezeu celui Adevarat in aceasta lume in care orice fel de idee si de reprezentare se viseaza Dumnezeu.

Dumnezeu sa va binecuvanteze pe voi pe toti, si fratilor, va rog sa ma iertati pentru ca v-am facut aceasta cateheza, dar sa va rugati pentru noi, caci incercam sa profitam sa o facem acolo unde putem, pentru ca nu avem o cateheza la scoala, nu avem o cateheza in timpul sapatamnii, si avem din ce in ce mai putine cateheze sau de loc in cadrul familiei, si acesti copii au nevoie sa pastreze si sa transmita credinta in aceste conditii.

Hristos a inviat!

Adevarat a inviat!

Despre botez

Un articol folositor pentru cei care se pregatesc sa-si boteze pruncii, cat si pentru cei care vor sa inteleaga mai mult despre Taina Botezului si a Mirungerii.

**********

Din părinţi trupeşti omul se naşte pentru o viaţă vremelnică, pămîntească, pentru lumea aceasta trecătoare şi înşelătoare. Iar prin botez omul se naşte pentru o viaţă veşnică, duhovnicească, făcîndu-se cetăţean al împărăţiei lui Dumnezeu celei slăvite, care este gătită tuturor credincioşilor prin jertfa de cruce a Domnului şi Mîntuitorului nostru Iisus Hristos.

Pentru ce, dar, ne botezăm?

Mai întîi - pentru că însuşi Domnul a zis: “De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh nu poate intra în împărăţia lui Dumnezeu” (Ioan 3, 5).

Apoi, trimiţînd pe Sfinţii Săi Apostoli la propovăduire în lume, le-a poruncit: “Mergand, învăţaţi toate neamurile, botezîndu-i în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfîntului Duh” (Matei 28, 19). Acestea le-a grăit Hristos după învierea Sa din morti.

Un răspuns lămurit la această întrebare găsim în cuvintele Apostolului [Pavel]: “Câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi îmbrăcat” (Galateni 3, 27).

Iar în ziua Pogorîrii Sfîntului Duh un alt Apostol [Petru] a grăit mulţimii: “Pocăiţi-vă şi să se boteze fiecare din voi în numele lui Iisus Hristos spre iertarea păcatelor şi veţi primi darul Sfîntului Duh. Căci făgăduinţa vouă vă este dată şi copiilor voştri şi tuturor celor de departe, ori pe cîţi îi va chema Domnul Dumnezeul vostru” (Faptele Apostolilor 2, 38-39).

Aşadar prin taina botezului dobîndim: “iertarea păcatelor” şi “darul Sfîntului Duh” - două lucruri mari, prin care se pune începutul mîntuirii omului. Apoi, la botez se cere şi mărturisirea credinţei.

Dar ce păcate se iartă în taina botezului?

Dacă omul se botează la vârsta prunciei, i se iartă păcatul strămoşesc, ce se trage ca o pecete a blestemului de la strămoşii noştri, Adam şi Eva, care de la început au călcat porunca dumnezeiască. Acest păcat apasă asupra întregului neam omenesc şi se moşteneşte de la părinţi la fii. Nimeni nu este slobod de această moştenire tristă, căci, zice Scriptura, “în Adam toţi am păcătuit” (Romani 5, 12). După cum dintr-un izvor amar curge apă amară, aşa toţi oamenii se nasc cu păcatul strămoşesc. Amărăciunea acestui păcat se îndulceşte însă în fiinţa fiecărui om, care vine în lume prin Sfantul Botez. Din părinţi botezaţi se nasc iarăşi copii supuşi poverii păcatului strămoşesc. Acest lucru vedem şi în natură. Dacă iei sîmburele de la măr altoit şi-l pui în pămînt, creşte un puiete sălbatec, ce la randul său trebuie altoit.

Dacă se întîmplă că se botează un om varstnic, adică atunci când trece la sfânta noastră lege creştină vreun necreştin, pe lîngă păcatul strămoşesc i se iartă şi toate păcatele personale, adică păcatele pe care le-a săvîrşit el însuşi din pruncie şi până atunci. De aceea celui ce iese din apa botezului i se dă cămaşă albă şi se cantă: “haină luminoasă dă-mi mie, Cela ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină, mult milostive Hristoase, Dumnezeul nostru”.

După cum omul numai odată se naşte pe lume din părinţi trupeşti, tot aşa numai odată primeşte botezul. Nimeni nu poate să se boteze de două ori, căci această taină nu se repetă. Sfînta Scriptură spune limpede: “Un Domn, o credinţă, un botez” (Efes. 4, 5).

Acum putem înţelege şi mai lămurit cuvintele spuse de către Domnul Iisus Hristos: “de nu se va naşte cineva din nou, nu va putea să vadă împărăţia lui Dumnezeu” (Ioan 3, 3).

Hristos cheamă mai întîi pe copilaşii să intre în împărăţia lui Dumnezeu, zicînd: “Lăsaţi pruncii să vina la Mine şi nu-i împiedecaţi, căci a unora ca acestora este împărăţia lui Dumnezeu” (Luc. 18,16).

NASII

Naşii sunt în acelaşi timp şi martorii, şi chezaşii (garanţii). Martori — pentru că vor putea adeveri la nevoie oricand şi înaintea oricui că au fost de faţă la botezul finului (sau finei) lor şi chezaşii sau garanţii, pentru că pe temeiul credinţei lor, pe care o mărturisesc în locul copilului ce se botează, se săvîrşeşte Sfantul Botez.

Fiind de faţă la botez, naşii se leapădă în locul pruncului, ce se botează, de stăpînirea satanei (prin întreita lepădare şi suflare către asfinţit, partea unde apune soarele, deci spre locul întunerecului) şi apoi, întorcîndu-se cu faţa spre răsărit, locul luminii, făgăduiesc că cel ce se botează se uneşte cu Hristos şi va trăi împreună cu El.

Dacă se botează un om vârstnic, atunci el singur mărturiseşte credinţa, citind “Crezul” sau repetând cuvintele “Crezului” după preot sau dascăl.

Dar dacă cinstea de a fi naş la botez e mare, apoi răspunderea naşului înaintea lui Dumnezeu, pentru această cinste, este şi mai mare.

Părinţii copilului trebuie să aleagă deci naşi vrednici, ca să fie martori şi chezaşi destoinici, şi mai târziu să dea pildă şi îndrumări frumoase finului sau finei lor. De aceea, naşii trebuie să fie oameni credincioşi, să cunoască şi să iubească sfânta noastră lege ortodoxă şi să aibă viaţă curată. Cei care trăiesc fără cununie bisericească, cei îndepărtaţi de la Sfânta Impărtăşanie, cu puterea arhiereului sau preotului, cei care nu împlinesc poruncile Bisericii, — nu pot fi chemaţi ca naşi la botez. Căci altmintrele, ce chezăşie vor da pentru pruncul ce se botează? Şi cum vor da seama înaintea Dreptului Judecător pentru îndatoririle ce au luat asupra lor?

Este bine ca naşii să ştie, pe de rost — “Crezul” nostru creştinesc şi alte rugăciuni mai însemnate.

După ce finul sau fina lor va creşte, naşii sunt datori, împreună cu părinţii copilului, să-l deprindă să-şi facă cruce, să-l înveţe rugăciunile şi să-i dea mereu sfaturi şi îndrumări bune, şi anume: cum să-şi cinstească părinţii, cum să se poarte creştineşte, cum să îndeplinească poruncile dumnezeieşti, cum să iubească Biserica şi neamul.

Astfel de naşi trebuie să caute părinţii copilului nou născut şi să nu aleagă numai pe cei mai cu stare şi cu trecere.

Iar creştinul, dacă nu este sub oprirea preotului, nu are voie să se lepede de a fi naş la botez, atunci cînd este poftit la aceasta. Mai ales e păcat mare a se lepăda atunci cînd eşti chemat să botezi la un om sărac şi neînsemnat.

NUMELE

Fiecărui om înainte de botez i se dă un nume creştinesc. Numele se alege dintre cele obişnuite în Biserica noastră ortodoxă, adică numele vreunui sfânt sau sfântă (apostol, cuvios, mucenic), care se găsesc în cărţile şi calendarele noastre bisericeşti. În acest fel, avem un patron sau un apărător ceresc, al cărui nume îl vom purta toată viaţa noastră şi ziua pomenirii căruia — e ziua noastră onomastică.

Acest nume îl aleg părinţii pruncului în înţelegere cu preotul, care citeşte atunci “rugăciunea pe apă”. În acest scop preotul este poftit acasă, la lehuză, unde-i citeşte rugăciunea la naştere, apoi rugăciunea punerii numelui pruncului şi-n sfârşit, sfinţeşte apa, din care gustă lehuza şi cei din casă şi se stropeşte casa, sau vine moaşa la preotul ca să-i citească rugăciunile cuvenite.

După rânduiala sfintei noastre Biserici, femeia care a născut trebuie să rămînă în casă şi să nu lucreze nimic timp de 40 de zile sau, în caz de mare nevoie şi dacă s-a însănătoşit cu totul, să stea în casă cel puţin 3 săptămîni. După aceasta ea vine la biserică, aducînd cu sine şi copilul şi preotul îi citeşte în tinda bisericii rugăciunea de intrare şi de îmbisericirea pruncului. Aşa a făcut şi Maica Domnului, venind la 40 de zile, după naşterea Mântuitorului, la biserica din Ierusalim, cu Dumnezeiescul Prunc în braţe, aducînd şi un dar mic — o pereche de turturele, căci sf. Fecioară era foarte săracă.

Rânduiala aceasta trebuieşte păzită de-a binelea, căci ea priveşte şi sănătatea trupească a tinerelor mame. Trupul lor, gingaş şi slăbit după facere, are nevoie de odihnă şi întărire într-un timp mai îndelungat.

DIN SLUJBA BOTEZUL

LEPADARILE

Înainte de scufundarea în apă a celui ce se botează, se fac lepădările.

Toţi se întorc cu faţa la asfinţit, partea unde apune soarele şi de unde vine întunerecul, şi se leapădă de satana, de toţi îngerii lui şi de toată slujirea diavolească. Această lepădare însemnează că cel ce se botează trebuie să fugă de sfaturile vicleanului, de păcat şi de calea răutăţii, ce duce la pieire.

Apoi intorcandu-se cu toţii spre răsărit, locul luminii, de unde răsare soarele şi care însemnează împărăţia luminii lui Hristos, mărturisesc cu glas tare că cel ce se botează se uneşte cu Hristos şi va trăi după poruncile Lui. Este deci un jurămînt mare şi naşii trebuie să observe ca cel botezat să-l păzească cu sfinţenie pînă la sfîrşitul vieţii.

CREZUL

Îndată după aceasta se citeşte “Crezul” sau mărturisirea adevăratei credinţe creştine. În Crez, care se mai numeşte şi “Simbolul credinţei”, se arată, pe scurt, toată credinţa sau legea noastră creştină ortodoxă.

Crezul a fost întocmit la Sinodul întîi Ecumenic, adică la o mare adunare a celor 318 Sfinţi Părinţi, veniţi din toate părţile lumii, la Niceea, pe vremea slăvitului Împărat Constantin cel Mare. De atunci “Crezul” se păstrează în Biserica noastră Ortodoxă cu sfinţenie. La acea măreaţă adunare au luat parte mari părinţi ai Bisericii creştine, ca: Sf. Nicolae de la Mira Lichiei, Sf. Spiridon al Trimitundei, Sf. Atanasie cel Mare, Patriarhul Alexandriei şi alţii. Crezul s-a încheiat definitiv la Al doilea Sinod Ecumenic, ţinut la Constantinopole, în anul 381.

Crezul are 12 articole sau despărţituri şi se citeşte astfel:

— Cred într-Unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, făcătorul cerului şi al pămîntului, văzutelor tuturor şi nevăzutelor.

— Şi într-Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul născut, Carele din Tatăl s-a născut mai înainte de toţi vecii; Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut, Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin Carele toate s-au făcut.
— Carele pentru noi oamenii şi pentru a noastră mîntuire s-a pogorît din ceruri şi s-a întrupat de la Duhul Sfînt şi din Maria Fecioara şi s-a făcut om.

— Şi s-a răstignit pentru noi în zilele lui Pilat din Pont, şi a pătimit, şi s-a îngropat.

— Şi a înviat a treia zi după Scripturi.
— Şi s-a suit la ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui.

— Şi iarăşi va să vie cu slavă să judece viii şi morţii, a Căruia împărăţie nu va avea sfîrşit.

— Şi întru Duhul Sfînt, Domnul de viaţă făcătorul, Carele din Tatăl purcede, Cela ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi slăvit, Carele a grăit prin prooroci.
— Într-una sfîntă, sobornicească şi apostolească Biserică.

— Mărturisesc un botez întru iertarea păcatelor.

— Aştept învierea morţilor.

— Şi viaţa veacului ce va să fie. Amin.

Orice creştin luminat trebuie să ştie pe din afară cuvintele sfinte şi atît de scumpe ale “Crezului”, iar când vine la botez, ca naş, să-l citească sau cel puţin să-l repete după preot.

Pentru că Domnul nostru Iisus Hristos a spus ucenicilor Săi: “Mergeţi în toată lumea şi botezaţi toată făptura. Cine va crede şi se va boteza, mîntui-se-va; cine nu va crede, osîndi-se-va” (Marcu 16,25).

Deci, cel ce se botează trebuie să mărturisească credinţa în adevăratul Dumnezeu în Hristos Mântuitorul. Cum însă pruncii nu pot mărturisi singuri credinţa, dar nici nu pot fi lăsaţi nebotezaţi, căci fără botez nu este mîntuire (după cuvîntul Domnului: “cine nu se va naşte din apă şi din Duh nu va vedea împărăţia lui Dumnezeu”) — noi botezăm pe pruncii noştri pe temeiul credinţei naşilor şi a preotului, care botează. Sfânta Evanghelie ne povesteşte numeroase cazuri când multora s-a dat iertarea păcatelor, tămăduirea bolilor şi alte daruri ale milei dumnezeieşti pe temeiul credinţei părinţilor şi a prietenilor lor. Aşa s-a tămăduit fiica Hananiencii, s-a vindecat sluga sutaşului, a înviat fiica lui Iair, s-au iertat păcatele slăbănogului. De aceea se cuvine ca naşii să aibă credinţa tare şi neclintită, căci ei dau chezăşie pentru cel ce se botează. Iar cînd copilul va creşte, părinţii şi naşii, apoi preoţi şi învăţătorii trebuie să-l îndrumeze şi să-l întărească în credinţă, ca să poată dobîndi mîntuirea veşnică.

LUMANARILE

Aprinderea lumînărilor la botez. După citirea “Crezului”, preotul îmbracă felonul (veşmîntul mare) şi începe însăşi taina botezului. După ce dă binecuvîntare şi sfinţeşte apa, preotul dă naşilor lumînări aprinse şi împodobite.

De asemenea se aprind trei lumînări şi în faţa vasului cu apa pregătită pentru botez.

Ce înseamnă aceste lumînări aprinse? Ele arată că în clipa botezului se aprinde lumina lui Hristos în sufletul celui ce botează; se aprinde o candelă minunată a vieţii creştine, a credinţei adevărate, a trăirii după Hristos. Lumina aceasta trebuie s-o păstreze omul în toate zilele vieţii sale pînă la suflarea cea de pe urmă. După cum unii călători evlavioşi pleacă departe, ca să se închine la Locurile Sfinte, tocmai la Ierusalim, şi de acolo aduc, cu toată grija, lumina Învierii, aprinsă în noaptea Paştelui la Mormîntul Domnului, tot aşa orice creştin este dator să păzească în sufletul său lumina botezului, în toate zilele vieţii sale.

Cele 3 lumînări aprinse în faţa vasului cu apă (sau pe marginea cristelniţei) arată că botezul se face în numele Sfintei Treimi.

Lumînările ce se întrebuinţează la sfîntul botez (precum şi celelalte taine şi slujbe bisericeşti), avînd o însemnătate atît de mare, Biserica porunceşte ca ele să fie din ceară curată.

SCUFUNDAREA IN APA BOTEZULUI

După ce sfinţeşte apa pregătită pentru botez, preotul unge părţile trupului celui ce se botează cu untdelemn sfinţit. Aceasta înseamnă că mila Domnului s-a revărsat asupra celui ce se botează, că Dumnezeu îl cheamă la mîntuire, învrednicindu-l a se apropia de sfînta taină a botezului.

Urmează apoi partea cea mai însemnată din rînduiala botezului, anume: - întreita scufundare în apă.

Botezînd, preotul rosteşte următoarele cuvinte: “se botează robul (sau roaba) lui Dumnezeu (cutare) în numele Tatălui, amin, şi al Fiului, amin, şi al Sfîntului Duh, amin”.

Noi ne botezăm în numele Sfintei Treimi după aceeaşi poruncă a Mîntuitorului, pe care a dat-o sfinţilor Săi Apostoli, iar prin ei întregii Biserici, zicînd: “Mergînd, învăţaţi toate neamurile, botezîndu-i în numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfîntului Duh” (Matei 28, 19).

Scufundarea celui ce se botează în apă însemnează îngroparea “omului celui vechi”, adică a omului legat cu puterea păcatului, iar ieşirea din apa botezului însemnează naşterea “omului celui nou”, înnoit prin puterea Duhului Sfînt.

Apa, deci, este şi un semn de spălare a păcatului ce apasă asupra omului şi apoi închipuieşte şi mormîntul, în care se îngroapă “omul cel vechi”, ca şi cum născut din nou, într-un chip mai presus de înţelegerea noastră. După cum şi Mântuitorul Hristos a zăcut în mormînt 3 zile, iar a treia zi a inviat.

Din apa botezului omul iese cu totul curat, spălat de păcatul strămoşesc, iar dacă se botează un om vârstnic, atunci o dată cu aceasta se spală şi de păcatele sale personale, pe care le-a făcut în viaţă.

Aceasta se vede lămurit şi din frumoasele rugăciuni ce se citesc la botez şi mai ales din citirea Apostolului şi a Evangheliei.

"APOSTOLUL" ce se citeste la Botez

(Din cartea cea către Romani a Sfîntului Apostol Pavel citire).

Fraţilor, câţi în Hristos ne-am botezat, întru moartea Lui ne-am botezat. Îngropaptu-ne-am cu El împreună prin botez întru moarte, ca, precum S-a sculat Hristos din morţi prin slava Tatălui, aşa şi noi întru înnoirea vieţii să umblăm. Că de suntem împreună sădiţi după asemănarea morţii Lui, deci şi învierii Lui vom fi părtaşi. Aceasta ştiind, că omul nostru cel vechi cu Dânsul împreună s-a răstignit, ca să se strice trupul păcatului, ca să nu mai slujim noi păcatului. Că cela ce a murit s-a îndreptat de păcat. Şi de am murit cu Hristos, credem că vom şi învia cu Dânsul, ştiind că Hristos, Carele S-a sculat din morţi, nu va mai muri, că moartea pre Dânsul nu-L mai stăpîneşte. Că cela ce a murit păcatului, o dată a murit; iar cela ce viază, lui Dumnezeu viază. Aşa şi voi socotiţi-vă pre voi a fi morţi păcatului şi vii lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus, Domnul nostru (Romani 6, 3-11).

EVANGHELIA ce se citeşte la botez:

(Din sfinta Evanghelie de la Matei citire)

 “In vremea aceea, cei unsprezece ucenici au mers in Galileia, in muntele unde le-a poruncit lor Iisus. Şi văzîndu-L pre El s-au închinat Lui, iară unii s-au îndoit. Şi apropiindu-se Iisus le-a grăit lor, zicînd: Datu-mi-s-a toată puterea în cer şi pre pămînt. Mergeţi dară şi învăţaţi toate neamurile, botezîndu-i pre ei în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfîntului Duh; învătându-i să păzească toate câte am poruncit vouă. Şi iată eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfîrşitul veacului. Amin” (Mat. 28, 16-20).

Noului botezat i se dă o cămaşă albă, semn al deplinei curăţenii sufleteşti. În acest timp se cîntă:

"Dă-mi mie haină luminasă, Cel ce Te îmbraci cu lumina ca cu o haină, mult milostive Hristoase, Dumnezeul nostru"

sau

“Veşmînt luminat dăruieşte-mi mie, Cel ce Te îmbraci cu lumina ca cu o haină, mult milostive Hristoase, Dumnezeul nostru”.

TAINA MIRUNGERII. Ungerea cu sfantul mir.

Îndată ce iese din apa curăţitoare, cel botezat primeşte şi a doua taină creştinească, anume: mirungerea sau ungerea cu Sfântul Mir. Preotul unge părţile trupului celui botezat, însă acum nu cu untdelemnul sfinţit, ci cu Sfântul Mir, ceea ce se face numai la botez. Miruind pe cel botezat, preotul rosteşte cuvintele: “Pecetea darului Duhului Sfint”. Şi această sfântă lucrare sau taină bisericească împărtăşeşte omului mai multe daruri duhovniceşti.

Prin Sfântul Botez omul capătă deslegare de păcatul cel de demult şi se alătură la obştia creştină, iar prin sfânta mirungere i se dă celui nou botezat puterea de a se lupta împotriva păcatului şi a păstra darurile şi binecuvîntările botezului.

Ca să înţelegem mai bine lucrarea celor două taine asupra omului, să facem o asemănare între starea creştinului şi starea ostaşului. Creştinul, adeseori se numeşte în Sfânta Scriptură: “ostaş al lui Hristos”, fiindcă, după cum ostaşul este dator a apăra ţara lui şi a lupta împotriva duşmanilor care ar voi s-o încalce, tot aşa un creştin adevărat trebuie să-şi apere curăţenia sufletului şi să lupte împotriva diavolului şi împotriva păcatului.

Şi după cum ostaşul întîi este chemat şi înscris în cărţile armatei şi apoi i se dă haina militară, precum şi armele cu care trebuie să apere ţara, tot aşa omul întîi se alăturează la oştirea lui Hristos, adică obştia sau biserica creştină — prin taina botezului şi apoi i se dau şi armele duhovniceşti — prin ungerea cu Sfântul Mir.

La început sfinţii apostoli, prin punerea mîinilor lor peste cei botezaţi, le împărtăşeau darurile Duhului Sfînt. Dar înmulţindu-se din ce în ce numărul creştinilor, punerea mîinilor apostolilor a fost înlocuită cu mirungerea. Această lucrare sfântă o poate face numai preotul.

Sfantul MIR se sfinţeşte în Joia mare, de însuşi Patriarhul ţării, împreună cu mai mulţi episcopi sau arhierei, ca urmaşi ai sfinţilor apostoli, şi se împarte la toate bisericile din întreaga ţară.

Ce însemnează celelalte semne şi mişcări în rînduiala botezului?

Punerea cruciuliţei.

Celui botezat i se dă o cruciuliţă sfinţită pentru a fi purtată pe piept, căci sfânta cruce este semnul mântuirii noastre şi arma de biruinţă asupra diavolului şi meşteşugurilor lui. Cel ce cu credinţă se umbreşte cu semnul crucii, o sărută, i se închină şi o poartă pe piept, cugetând şi la jertfa de Cruce a Mântuitorului, scapă de multe primejdii şi luptă mai uşor cu ispitele şi păcatele de tot felul.

Intreita inconjurare.

După scufundarea celui ce se botează în apă, preotul şi naşii, purtând pe cel botezat în braţe — dacă e prunc, iar dacă e om mare, păşind cu toţii — înconjoară de trei ori masa cu sf. Evanghelie, şi cristelniţă, cîntînd stihul: 

“Câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi îmbrăcat, Aliluia”.

Această înconjurare sau încercuire are o însemnătate adâncă. Ea arată şi bucuria Bisericii pentru că se adaugă încă un suflet la frăţia cea sfântă creştină. Dar ea arată şi întreita legătură a celui ce se botează cu Dumnezeu cel adevărat — Tatăl, Fiul şi Sfîntul Duh, Treimea cea de o fiinţă şi nedespărţită.

Precum cercul este ceva strâns unit şi neîntrerupt, aşa trebuie să fie şi legătura celui ce se botează cu Dumnezeu — strîns unită şi neîntreruptă.

Spălarea cu buretele

După ce citeşte Evanghelia, preotul spală cu un burete, anume pus, părţile trupului celui botezat, zicînd cuvintele: “Te-ai botezat, te-ai luminat, te-ai miruit, te-ai sfinţit, te-ai spălat în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfîntului Duh”. Prin această spălare văzută se arată că i s-au iertat toate greşalele şi că sufletul lui este curat ca zăpada.

Tunderea

În sfârşit se face tunderea celui botezat. Preotul taie câte puţin păr de pe capul celui botezat, cruciş, zicînd: “Tunde-se robul (sau roaba) lui Dumnezeu (cutare) în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh”.Aceasta este semn de supunere şi ascultare şi astfel se arată că cel botezat toată viaţa sa o va jerfi lui Hristos, slujind Lui cu credinţă şi cu dragoste, ca Domnului şi Stăpînului Său.

Ospăţ creştinesc după botez

Este un obicei străvechi şi răspîndit la toate neamurile pămîntului, ca orice întâmplare de bucurie în viaţa unei familii să fie sărbătorită printr-un ospăţ sau prăznuire, adunându-se rudele şi prietenii în jurul unei mese şi ospătând cu inimă veselă şi în voie bună. Obiceiul acesta este bun, căci însăşi firea ne îndeamnă să ne veselim în clipe de bucurie, cu atît mai mult că asemenea clipe sunt mai rare în viaţa omului.

Vedem pe Însuşi Mântuitorul luând parte la ospăţ în casa lui Lazăr din Betania, în casa lui Simon şi la nunta din Cana Galileii. În pildele Sale, Domnul Iisus Hristos adesea vorbeşte despre astfel de ospeţe prieteneşti. În vechime creştinii după slujba bisericească luau parte la ospăţul de obşte, care se numea “agapă”.

Avem şi noi românii un obicei străvechi că, după botez, părinţii pruncului cheamă pe naşii, rudele şi prietenii, pentru a petrece cîteva clipe de bucurie, ospătînd şi veselindu-se cu toţii.

Dar atentie ca aceste ospete sa nu se transforme in ceva rusinos. Sf. Apostol Pavel ne povăţuieşte, zicînd:

“Iată noaptea (păgânătăţii) a trecut, iar ziua s-a apropiat; să lepădăm dar lucrurile întunerecului şi să ne îmbrăcăm în arma luminii; ca ziua cu bună cuviinţă să ne purtăm, nu în ospeţe urîte şi în beţii, nu întru desfrânări şi în fapte de ruşine, nu întru certuri şi pizmă. Ci vă îmbrăcaţi întru Domnul nostru Iisus Hristos şi purtarea de grijă a trupului să nu o faceţi spre pofte” (Rom. 13, 12-14).

Ce frumos este când, la un ospăţ pregătit după săvîrşirea sfîntului botez, se adună părinţii, rudele şi prietenii, şi după ce naşii predau copilul nou botezat mamei şi o felicită, citesc apoi “Tatăl nostru”, se aşează la masă şi ospătează cu inimă bună. Lumînările botezului, încă aprinse, sunt aşezate în mijlocul mesei şi deci continuă acea bucurie pe care au simţit-o cu toţii în timpul slujbei botezului. Cineva închină în sănătatea părinţilor, a copilului şi naşilor, la urmă se citeşte rugăciunea de mulţumire şi mesenii se împrăştie pe la casele lor, ducând în sufletele lor adevărata veselie creştinească şi duhovnicească şi gândindu-se cu ce poate să ajute fiecare din ei ca noul botezat să crească spre bucurie părinţilor, să fie bun creştin şi bun român şi să umble pe calea mîntuirii, arătată de Domnul şi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos şi propovăduită de sfânta noastră Biserică.

Sfânta Scriptura ne invata ca nu poate exista botez in afara Bisericii Ortodoxe!

1 IOAN 2, 18-20 - Copii! Este ceasul de pe urmă, şi precum aţi auzit că vine antihrist, iar acum mulţi antihrişti s-au arătat; de aici cunoaştem noi că este ceasul de pe urmă. Dintre noi au ieşit, dar nu erau de-ai noştri, căci de-ar fi fost de-ai noştri, ar fi rămas cu noi; ci ca să se arate că nu sunt toţi de-ai noştri, de aceea au ieşit. Iar voi, ungere aveţi de la Cel Sfînt şi ştiţi toate.

FAPTELE APOSTOLILOR 20, 30 - Şi dintre voi înşivă se vor ridica bărbaţi, grăind învăţături răstălmăcite, ca să tragă pe ucenici după ei.

2 PETRU 2, 1-2 - Dar au fost în popor şi prooroci mincinoşi, după cum şi între voi vor fi învăţători mincinoşi, care vor strecura eresuri pierzătoare şi, tăgăduind chiar pe Stăpînul Care i-a răscumpărat, îşi vor aduce lor grabnică pieire; şi mulţi se vor lua după învăţăturile lor rătăcite şi, din pricina lor, calea adevărului va fi hulită.

1 TIMOTEI 4, 1 - Dar Duhul grăieşte lămurit că, în vremurile cele de apoi, unii se vor depărta de la credinţă, luînd aminte la duhurile cele înşelătoare şi la învăţăturile drăceşti, prin făţărnicia unor mincinoşi, care sînt înfieraţi în cugetul lor.

2 TIMOTEI 4, 3-4 - Căci va veni o vreme cînd nu vor mai suferi învăţătura sănătoasă, ci - dornici să-şi desfăteze auzul - îşi vor grămădi învăţători după poftele lor, şi îşi vor întoarce auzul de la adevăr şi se vor abate către basme.

2 CORINTENI 4, 3-4 - Iar dacă Evanghelia noastră este încă neînţeleasă, este pentru cei pierduţi, în care dumnezeul veacului acestuia a orbit minţile necredincioşilor, ca să nu le lumineze lumina Evangheliei slavei lui Hristos.

EFESENI 4, 5 - Este un Domn, o credinţă, un botez!

Oricine nu mărturiseşte astfel, păcătuiesc de moarte. Nu este mai mare păcat decît acela de a te lepăda de botezul ortodox şi de a primi botezul mincinos al sectanţilor. Despre aceştia a proorocit Apostolul Pavel:

EVREI 6, 4-6 - Căci este cu neputinţă pentru cei ce s-au luminat o dată şi au gustat darul cel ceresc şi părtaşi s-au făcut Duhului Sfînt, şi au gustat cuvîntul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor, cu neputinţă este pentru ei dacă au căzut, să se înnoiască iarăşi spre pocăinţă, fiindcă ei răstignesc loruşi, a doua oară, pe Fiul lui Dumnezeu şi-L fac de batjocură.

IEZECHIIL 18, 31-32 - Lepădaţi de la voi toate păcatele voastre cu care aţi greşit şi vă faceţi o inimă nouă şi un duh nou. De ce să muriţi voi? Căci eu nu voiesc moartea păcătosului, zice Domnul Dumnezeu; întorceţi-vă deci şi trăiţi!

Despre botez

Si înaintemergătorul Mântuitorului Hristos, Sfântul Ioan, a botezat la Iordan. Dar botezul lui nu era Taină, ci inchipuia doar curătirea de păcate prin credintă si pocăintă; el era mai mult un îndemn la pocăintă, un semn văzut si pregătitor spre cele ce aveau să vină, cum mărturiseste chiar Sfântul Ioan Botezătorul: «Eu unul vă botez cu apă spre pocăintă, dar Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine; Lui nu sunt vrednic să-I duc încăltămintea. Acesta vă va boteza cu Duh Sfânt si cu foc» (Matei III, 11).

Mai târziu, si Sfântul Apostol Pavel, întâlnind în calea sa pe unii care primiseră botezul lui Ioan, i-a întrebat: «Primit-ati voi Duhul Sfânt când ati crezut? iar ei au zis către el: Dar nici n-am auzit, dacă este Duh Sfânt. Si el a zis: Deci în ce v-ati botezat? Ei au zis: In botezul lui Ioan. Iar Pavel a zis: Ioan a botezat cu botezul pocăintei, spunând poporului să creadă în Cel ce avea să vină după el, adică in Iisus Hristos. Si auzind ei, s-au botezat în numele Domnului Iisus» (Fapte XIX, 1-5), adică au primit Botezul crestin.

Stim ce spune psalmisitul: «Intru fărădelegi m-am zămislit si în păcate m-a născut maica mea» (Ps. L, 6). Stim ce spune si Sfântul Apostol Pavel : «De aceea, precum printr-un om a intrat păcatul în lume si prin păcat moartea, asa moartea a trecut la toti oamenii, prin acela în care toti au păcătuit» (Rom. V, 12).

Acest lucru cunoscându-l, că toti ne nastem cu păcatul strămosesc, avem noi siguranta că un prunc va trăi până la vârsta când poate să cunoască si să mărturisească credinta în Hristos, pentru ca atunci să-l botezăm? Putem noi să riscăm ca el să moară nebotezat, sub osânda păcatului strămosesc?

Botezul sterge si vina si pedeapsa pentru păcate, dar el nu nimiceste si urmările păcatului strămosesc, cum sunt: slăbirea vointei si inclinarea spre rău, pofta inimii, suferintele, bolile si moartea.

******

Sfânta noastră Biserică face Botezul prin afundare, nu prin turnare sau prin stropire, pentru că chiar cuvântul botez are insemnarea de «a afunda", «a cufunda». Sub formă de turnare sau prin stropire se săvârseste doar în împrejurări cu totul deosebite, când, de pildă, cineva este greu bolnav sau când nu se află la îndemână apă din destul. Apa care se foloseste la Taina Sfântului Botez trebuie să fie naturală, curată, cu nimic amestecată.

******

Cunoastem din Sfintele Scripturi atâtea cazuri când pentru credinta cuiva Dumnezeu S-a îndurat de cel pentru care acesta se ruga. Sa ne amintim că Mântuitorul a vindecat pe sluga sutasului din Capernaum pentru credinta stăpânului său; a vindecat pe fiica femeii canaanence pentru credinta mamei sale, si a înviat pe fiica lui Iair pentru credinta tatălui său, si pe fiul văduvei din Nain pentru credinta mamei sale. Si atunci să nu credem noi că botezul poate fi săvârsit pruncilor pe temeiul credintei nasilor lor?

*****

«Scufundându-te în apă, unde-ti pierzi urma, înseamnă că ai ajuns să te lipsesti de viata din aer. Iar a te lipsi de viată, e tot una cu a muri. Când, peste câteva clipe, te-ai ridicat la fata apei, ajungând iar la lumină, inseamnă că te doresti fierbinte după altă viata, iar după ce ai dobândit-o trăiesti numai din ea. Din această pricină si cerem în slujba Botezului ajutorul Făcătorului a toate, iar o nastere din nou e cu mult mai însemnată decât cea dintâi. Acum si chipul lui Dumnezeu se întipăreste mai bine în sufletul celui botezat decât odinioară, iar statura lui e făcută acuma si mai întocmai după modelul dumnezeiesc, căci de-acuma chiar modelul ni se arată cu trăsături mai lămurite» (Nicolae Cabasila, Viata in Hristos).

*****

În general, botezul este privit de majoritatea credincioşilor ortodocşi ca un ceremonial care-i priveşte exclusiv pe prunci – o condiţie care trebuie îndeplinită nu pentru ca noua fiinţă omenească să primească puterea vieţii adevărate, ci pentru ca bebeluşul să fie ferit de boli şi de ghinion. Dacă botezul a ajuns să fie receptat ca un fel de combinaţie între vaccin antigripal şi talisman, aceasta se întîmplă în primul rînd, arată îndurerat Părintele A. Schmemann, datorită unei teologii decadente, reducţioniste, tradiţionaliste şi abstractizante. Or, în mod esenţial, credinţa creştină este una baptismală; absenţa acestei viziuni baptismale explică în mare măsură criza Bisericii contemporane. Dacă lucrurile stau aşa, atunci „astăzi, mai mult decît oricînd, avem nevoie de înţelegerea mai adîncă a acestei taine fundamentale a credinţei şi vieţii creştine”.

*****

Taina Botezului este capitală nu pentru că ar fi prima în ordinea incorporării în Biserică, o rubrică pe care o putem bifa şi considera încheiată imediat ce trecem la Taina următoare (doar pentru a o bifa complezenţi şi pe aceasta). Botezul este taina fundamentală pentru că doar în lumina lui (nu întîmplător cei botezaţi erau numiţi „luminaţi”) putem vedea valoarea proprie a tuturor celorlalte taine, pentru că doar în lumina Botezului ni se dezvăluie semnificaţia Crucii. Numai prin Botez putem vedea „în Biserică tocmai comunitatea celor care sunt morţi cu Hristos şi care au primit o viaţă nouă împreună cu El.”Spre deosebire de creştinii Bisericii începuturilor, noi ne-am desprins de viziunea baptismală şi astfel de o „înţelegere radical diferită asupra vieţii, de o orientare permanentă şi fermă pentru toată existenţa noastră”.

*****

Care este sensul profund al botezului?

Părintele A. Schmemann o spune simplu: „este prezenţa Împărăţiei lui Dumnezeu printre noi. În aceasta se ascunde bucuria pascală: în această lume se descoperă Împărăţia care nu-i din lumea aceasta, se inaugurează deci o viaţă nouă; lumea noastră de aici înainte şi pînă la plinirea ei în Dumnezeu va răsuna de strigătul: ‚Bucuraţi-vă!’”

Botezul este o celebrare a bucuriei („iată, prin Cruce a venit bucurie la toată lumea”), fiindcă ceea ce vestim la Înviere, că Hristos a înviat, o spunem acum despre cel botezat. Prin botez ne împărtăşim de moartea trupească a lui Hristos pentru a muri morţii noastre spirituale. Întrucît Hristos a murit pe cruce, noi înşine, mai precis omul vechi din noi trebuie să moară pe cruce. A-ţi duce crucea înseamnă a purta cu tine singura armă cu care moartea spirituală poate fi ucisă. Cuvintele Sf. Ap. Pavel, „Iar mie, să nu-mi fie a mă lăuda, decît numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită pentru mine, şi eu pentru lume!” (Gal. 6, 14) „exprimă o concepţie radical nouă, specific creştină, asupra lumii şi asupra vocaţiei vieţii omului în lume. Noutatea ei este exact aceasta: ea depăşeşte polaritatea, reducţionismul, acel sau-sau al tuturor spiritualităţilor şi concepţiilor care nu fac decît să accepte sau să respingă lumea, transformînd religia fie în activism social, fie într-o evadare spre o altă lume. […] A spune că lumea este răstignită pentru mine, înseamnă mai ales să văd în Cruce criteriul absolut şi universal, măsura ultimă a întregii vieţi şi a întregii acţiuni.”

Fragmente dintr-un dialog despre ecumenism

Mai jos voi reda fragmente dintr-un dialog legat de ecumenism pastrand anonimatul celor care l-au purtat, din motive de confidentialitate.

- Eu cred ca intalnirile cu heterodocsi au un sens, altfel n-ar fi, de exemplu, nici un francez ortodox, nu ?
- Pornind de la faptul ca toate se inscriu intr-o iconomie divina si ca a omului este fapta dar a lui Dumnezeu sensul istoriei, pana la urma si aceste intalniri au un sens.
Nu trebuie pierdut insa din vedere faptul ca in prezenta unei persoane poti sa te pagubesti sau sa te folosesti si este destul de greu de apreciat taria duhovniceasca a fiecaruia, chiar de catre persoana insasi. Astfel sub influenta sectarilor care au aparut in Romania, mai ales dupa revolutie, s-a ajuns ca multi romani sa le intareasca randurile, venind cu o zestre duhovniceasca destul de slaba din comunism. Deci exista si riscul ca botezatul ortodox sa-si lepede faramitura de credinta.

-Ce atitudine trebuie sa aibe ortodoxul fata de heterodox?
-Acum eu cred ca atitudinea ortodoxului fata de heterodox trebuie sa fie aceiasi cu a samarineanului milostiv si nimic mai mult. De aici se deduce ca mai intai trebuie ca ortodoxul sa fie el sanatos duhovniceste, ca sa poata sa-l ridice din sant pe cel care nu este. Heterodoxul, cand ne intalnim cu el, este aproapele nostru, si noi trebuie sa ne comportam fata de el asa cum ne-a poruncit Hristos. As da exemplu aici faptul ca Valeriu Gafencu a oferit in inchisoare streptomicina pe care el o primise, unui evreu, Richard Wurmbrand, acesta din urma salvandu-se pe cand Valeriu Gafencu a murit.
Heterodoxul nu trebuie evitat, ca om, precum si samarineanul a facut, in schimb intalnireile ecumenice da.

25. Şi iată, un învăţător de lege s-a ridicat, ispitindu-L şi zicând: Învăţătorule, ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci?
26. Iar Iisus a zis către el: Ce este scris în Lege? Cum citeşti?
27. Iar el, răspunzând, a zis: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi.
28. Iar El i-a zis: Drept ai răspuns, fă aceasta şi vei trăi.
29. Dar el, voind să se îndrepteze pe sine, a zis către Iisus: Şi cine este aproapele meu?
30. Iar Iisus, răspunzând, a zis: Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon, şi a căzut între tâlhari, care, după ce l-au dezbrăcat şi l-au rănit, au plecat, lăsându-l aproape mort.
31. Din întâmplare un preot cobora pe calea aceea şi, văzându-l, a trecut pe alături.
32. De asemenea şi un levit, ajungând în acel loc şi văzând, a trecut pe alături.
33. Iar un samarinean, mergând pe cale, a venit la el şi, văzându-l, i s-a făcut milă,
34. Şi, apropiindu-se, i-a legat rănile, turnând pe ele untdelemn şi vin, şi, punându-l pe dobitocul său, l-a dus la o casă de oaspeţi şi a purtat grijă de el.
35. Iar a doua zi, scoţând doi dinari i-a dat gazdei şi i-a zis: Ai grijă de el şi, ce vei mai cheltui, eu, când mă voi întoarce, îţi voi da.
36. Care din aceşti trei ţi se pare că a fost aproapele celui căzut între tâlhari?
37. Iar el a zis: Cel care a făcut milă cu el. Şi Iisus i-a zis: Mergi şi fă şi tu asemenea.

-Ce puteti sa ne spuneti despre intalnirile ecumenice, din experienta dumneavoastra?
-Trecand acum la intalnirile ecumenice acestea prevad un dialog intre toate religiile. O intalnire ecumenica presupune deja sa te situezi pe o pozitie cu un punct de vedere teologic, iar ca ortodox nu poti sa accepti sa fi nivelat cu toate celelalte credinte participand la manifestarile ecumenice.
Am fost de exemplu la o intalnire ecumenica, din cadrul unei manifestari organizate in cadrul saptamanii ecumenice, care are loc in fiecare an in luna ianuarie, intr-un centru ecumenic- si va rog sa ma scuzati dar acesta e un fel de bordel al religiilor. Aici ortodocsii au spus rugaciunea "Imparate ceresc", pe urma, fiecare religie s-a manifestat cum a crezut de cuviinta, si la sfarsit chiar s-a plantat si un pomisor de catre toti participantii - nu stiu de ce acesta ma face sa ma gandesc la "teoria ramurilor"- ajungandu-se, de fapt, ca pe aceiasi scena sa se cante si sa se joace, si parca mai ramanea sa se bata din palme de toata lumea si sa se strige:"pace, pace,pace"....Era de fapt un adevarat spectacol in care erau implicate rugaciuni de tot felul. Ori ortodocsii nu pot sa se amestece in asa ceva. Daca heterodocsii vor sa cunoasca ortodoxia sunt invitati sa vina la slujbele ortodoxe.....iar noi ca ortodocsi sa le dam exemple de ceea ce inseamna ortodoxia chiar prin faptele noastre.

-Ce sens au discutiile intre clerul ortodox si cel catolic?
- La nivel teologic nu vad sensul discutiei intre clerul ortodox si cel catolic. Cum a fost de exemplu chiar intalnirea din Cipru din octombrie 2009. In credinta nu poti sa negociezi ca daca nu, se ajunge la erezii. Si pe dreptcuvant ecumenismul a fost numit de mari duhovnici ai secolului trecut, si nu numai, erezia ereziilor.

- Se cunosc convertiri la ortodoxie...
- Cei care s-au convertit la ortodoxie, nu s-au convertit in urma participarii la intalnirile ecumenice, ci in urma unor cautari veridice al unui sens al existentei, al Adevarului insusi, find liberi in demersurile lor. Ei au cautat Calea ! Ei au dorit sa o afle, si Dumnezeu nu i-a lasat fara rod in cautarile lor. Acum ca suntem in era informatie toata lumea poate sa gaseasca informatia pe care o cauta, si nu este nevoie sa spuna ortodocsii heterodocsilor sa citeasca Patericul sau Filocalia sau alt ceva, ci trebuie ca ei sa dea exemplu de o vietuire ortodoxa, iar pentru asta trebuie ca fiecare sa lupte cu pacatele lui, si sa incerce sa se desavarseasca urmandu-I Lui Hristos.

-Despre rugaciunea in comun ce puteti sa ne spuneti?
- Noi nu trebuie sa ne rugam cu ei, dar putem sa ne rugam pentru ei. Rugaciunea impreuna presupune impartasirea din acelasi duh. Mergand la o Liturghie crestinul ortodox intra in comuniunea aceluias duh cu fratii sai de o credinta, dar mergand la o slujba catolica de exemplu, aceasta inseamna ca ajunge sa impartaseasca duhul rugaciunii lor. Si se duce odata, ca a fost invitat, si mai se duce inca odata, ca daca a fost anul trecut trebuie sa se duca si anul acesta, si daca se duce la slujba care se tine in saptamana ecumenica, trebuie sa se duca si la hram, la ei, si aicea chiar a fost invitat cu copiii, si tot asa pana ce a merge la slujbele lor devine o obisnuinta, dar nu numai. Scenariile se pot insira de aici si rezultatul este usor previzibil. Ecumenismul inainteaza incetul cu incetul.

-Intr-adevar cam asa stau lucrurile, dar sunt totusi mult adepti pentru ca in ecumenism se spune: "de ce sa ne mai certam unii cu altii, am fost atata timp dezbinati, n-ar fi mai frumos sa fie pace"?
-"Imagine all the people living life in peace"...asa spune cantecul lui Jonh Lennon, nu? ...pai asta cu pacea este doar o cornita a ecumenismului, Mai este alta cu "sa ne iubim unii pe altii", si tot asa. Noi stim ca pacea adevarata este pacea in Hristos. Pe aceasta trebuie sa ne silim sa o dobandim. Dar oamenii desi aud nu inteleg ca Hristos ne-a spuns "Imparatia Mea nu este din lumea aceasta" si prin urmare pacea lui Hristos nu pot sa o obtina prin legile si aranjamentele acestei lumi. Imparatia lui Hristos este in noi, si prin urmare fiecare trebuie sa lupte cu sine pentru a o dobandi. Uita-te si acum in Romania de exemplu, putem sa spunem ca e pace, deoarece nu suntem in razboi cu nici o tara. Pai ce folos aceasta pace daca sotul tau preacurveste? Pai ce foslos aceasta pace daca tu te duci sa avortezi, sau sa-i dai in cap celui de langa tine?.
Altfel mai auzi :"sa ne iubim unii pe altii", "sa creem punti intre religii" etc. Pai spunea Sf. Fotie cel Mare ca "Nu exista nimic mai plin de iubire decat Adevarul". Pe Acesta trebuie sa I-l spunem, si asta inseamna sa-L marturisim pe Hristos, iar ca sa-L marturisesti pe Hristos, inseamna mai intai sa-L urmezi pe Hristos. Si daca vrei sa "creezi punti", inainte de aceasta, poti sa spui ca ti-ai consolidat casa duhovniceasca si ca ai cladit-o pe piatra Hristos?

Ecumenismul, asa cum spunea parintele Gheorghe Calciu, "vine cu niste idei generoase", sa ne iubim unii pe altii, sa fie pace etc. care prind destul de bine in randul oamenilor, dar daca incercam sa dam valul la o parte, vedem ca in spatele acestor valori fluturate, sta un balaur cu cornite, care creste alimentat pe seama intereselor celor care il promoveaza, si a celor care, necautand Adevarul il accepta cu usurinta.

Imagine there's no heaven,
It's easy if you try,
No hell below us,
Above us only sky,
Imagine all the people
living for today...

Imagine there's no countries,
It isnt hard to do,
Nothing to kill or die for,
And No religion too,
Imagine all the people
living life in peace...

You may say I'm a dreamer
But I'm not the only one
I hope someday you'll join us
And the world will live as one.

Imagine no possesions,
I wonder if you can,
No need for greed or hunger,
A brotherhood of man,
Imagine all the people
Sharing all the world...

You may say Im a dreamer,
but Im not the only one,
I hope some day you'll join us,
And the world will live as one.

ARTICOLE din blog:
http://corortodox.blogspot.com/2009/12/despre-pace-cu-valeriu-gafencu.html
http://corortodox.blogspot.com/2009/11/despre-ecumenism.html

Multumesc si pe aceasta cale unui prieten care mi-a trimis articolul:
http://acvila30.wordpress.com/2010/01/13/dionisios-tatsis-dialoguri-cu-ereticii/
dar si:
http://www.youtube.com/watch?v=bc7ZgASxy7o

De asemeni va mai indic si alte articole de pe Razboilul intru Cuvant:
http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2010/01/26/propovaduirea-ereziei-ecumeniste-de-pe-tronul-patriarhal-sau-cine-surpa-via-lui-hristos-in-numele-unitatii/comment-page-1/#comment-7353
http://www.razbointrucuvant.ro/2009/07/10/cum-ajutam-si-cum-impiedicam-venirea-oamenilor-la-ortodoxie-despre-dragoste-convertire-si-ecumenism/
http://www.razbointrucuvant.ro/2008/03/01/iubirea-este-criteriul-judecatii-de-apoi-dar-care-iubire/
http://www.razbointrucuvant.ro/2008/01/25/iubirea-de-sine-singura-iubire-a-ecumenistilor/
http://www.razbointrucuvant.ro/2007/09/26/sf-ioan-apostolul-iubirii/
http://www.razbointrucuvant.ro/2007/07/23/ips-averchie-despre-principiile-evanghelice-ale-iertarii-pacatelor-si-judecarii-raului/
http://www.razbointrucuvant.ro/2008/05/29/sa-nu-primesti-nici-o-invatatura-gresita-sub-pretextul-dragostei-sau-demistificarea-ecumenismului/
http://www.razbointrucuvant.ro/2008/10/01/parintele-serafim-rose-denunta-viclenia-cea-mai-mare-care-ameninta-biserica-de-azi-noul-crestinism-umanist-ecumenist-si-lumesc/
http://florinm.wordpress.com/2010/01/14/2006/
http://www.razbointrucuvant.ro/2008/01/14/despre-pocainta-fatarnicie-si-indreptatirile-legaliste/
http://www.razbointrucuvant.ro/2008/02/20/vamesul-fariseu-sau-cum-ne-pre-facem-in-farisei-crezand-ca-suntem-vamesi/