miercuri, 31 martie 2010

Michel Evdokimov : Reactie cu privire la apelul de unitate si demnitate romaneasca



Apelul la unitate si demnitate romaneasca a Bisericii Ortodoxe Romane nu va lipsi de a face ca cei care iubesc profund aceasta biserica sa cada in mahnire si consternare. Ea invita ortodocsii care traiesc in tari exterioare Bisericii-mame sa reflecteze asupra statutului lor de ortodocsi: Romanii in jurisdictia de la Bucuresti, rusii in cea de la Moscova, serbii in cea de la Belgrad. Nimic asupra francezilor, ca si cum ei ar fi inexisteniti, in timp ce ei vor reprezenta in anii ce vor veni marele potential al ortodoxiei in Franta, cu cresterea tinerelor generatii. Acest apel aduce mahnire deoarece el revine la o ecleziologie nascuta in secolul XIX odata cu considerarea nationalitatilor (Biserica Ortodoxa Romana a primit autocefalia in 1889). O astfel de ecleziologie instaureaza o confuizie intre Biserica si nationalitate, iar tendinta nationalista care rezulta, a fost cu severitate condamnata printr-un consiliu al patriarhilor orientali in 1872 sub numele de etnofiletism. Riscul etnofiletismului este de a pune jurisdictiile in concurenta unele cu altele. Concurenta datorata vechimii, bogatiei mostenite, a numarului mare de fideli etc. Aceste consideratii pur umane nu tin in fata Potirului unde Trupul Domnului este acelasi in cea mai umila parohie, precum si in cea mai mare catedrala din lume. Sa ne amintim ca in primul mileniu primele biserici crestine traiau in organizarea pentarhiei si unde patriarhii gerau vaste ansamble teritoriale ingloband popoare, culturi si limbi de o vasta diversitate.

Este normal sa ne amintim ca fiecare biserica autocefala are dreptul de a "pastori propria diaspora" dar sa nu ne incredem in acest termen, avand in vedere inradacinarea tinerelor generatii in tara, caci notiunea de diaspora poate sa se evapore, - la fel si ca, fiecare apartine unei eparhii - acceptand ca aceste poate sa o schimbe datorita demenajarilor! Daca cei care nu sunt romani si bat la usa, vor fi ei primiti? Si daca romanii nu au parohii romanesti apropiate vor fi ei primiti intr-o alta eparhie, sau se vor pierde in natura? Biserica Ortodoxa Romana se gandeste ea la ortodoxie in termeni de universalitate sau simpla "romanitate"? Este ea gata impreuna cu fratii sai de credinta sa caute sa traiasca Tainele Bisericii in conformitate cu canoanele [regulile n.t.] pe care si le-a dat, si pe care episcopul Kallistos Ware le descrie: " Multi dintre noi ar vrea sa vada in fiecare tara din Occident o singura Biserica locala ingloband toti ortodocsii intr-o organizatie unificata: parohiile ar putea prezerva calitatile lor etnice si dorite, dar toate sa recunoasca aceiasi ierarhie locala si toti ierarhii fiecarei tari sa fie alaturi unii langa altii intr-un singur sinod" (Ortodoxia, DDB, p. 227).

Este utopic sa credem ca o Biserica poate, ea singura sa se ocupe de toti cetatenii de origine straina. Universalitatea in ortodoxie n-ar putea fi traita in dimensiunea sa geografica ci, cum o indica etimologic "dupa un tot" sau acest "tot", care este dat in profunzime in sanul unei Biserici locale. Altfel, aceasta universalitate nu poate sa mentina juxtapunerea anticanonica a jurisdictiilor pe un acelasi teritoriu. Cu siguranta trebuie sa dam slava sinodului pentru organizarea parohiilor, care se creeaza in strainatate. Dar aici inca Biserica Romana, ca de altfel si celelalte Biserici din pacate, se ocupa doar de ea, neacordand prea multa atentie celorlalte. In loc de a crea micro-parohii, n-ar fi mai judicios sa ne gandim sa asamblam fortele ortodoxe intr-un oras, sau intr-o regiune, pentru a trai mai degraba in uniune decat in inchisoarea etnicitatii? Cu privire la acest fapt episcopul Kallistos Ware scria ca "este vital sa recrutam viitorul cler printre tinerii ortodocsi nascuti si formati in Occident, decat sa-i importam deja formati in tarile de origine. Este de asemenea important ca limba locala (franceza, engleza, germana ...) sa fie utilizata cu precadere in slujbe . Fara aceasta, tinerii vor pleca, se vor simti straini intr-o Biserica care pare sa se ocupe de a mentine limba si cultura tarii de origine, in loc sa transmita credinta crestina. Din pacate autoritatile ortodoxe in occident ingrijindu-se mai degraba sa pastreze mostenirea lor nationala, au fost lente in a stabili limba locala, timpuriu, in slujbe"(op. cit. , p. 239). Trebuie recunoscut ca este sub impulsul primilor emiganti rusi , in jurul PS Euloge, de pe strada Daru, sau din jurisdictia moscovita, ca slujbele in franceza, au putut fi oficiate in anii care au urmat razboiului.

Un vast program pastoral este deci propus aici. Dar de ce se face apel la "demnitate" romaneasca? Despre ce este vorba? Pe de alta parte cine vine aici sa faca aceste "cercetari de umbra canonica"?

Apelul face dovada unei absente de preocupare paterna fata de ortodocsi care, in diversitatea lor etnica, sunt adusi sa imparta viata spirituala la intalniri fratesti, grupuri de reflectie biblica sau altele. Pentru a coordona anumite dintre activitatile lor a fost creeat Comitetul Interepiscopal Ortodox, devenit mai apoit Adunarea Episcopilor Ortodocsi din Franta (AEOF). Aceasta AEOF trebuie sustinuta de toti cei care spera sa se nasca in Franta o Biserica Ortodoxa unificata. Libertatea sa de actiune este din pacate limitata, deoarece ea ii este acordata de Bisericile-mama cu parcimonie [economie asupra lucrurilor marunte n.t.]. Ori timpurile evolueaza, schimburile de populatie devenite inevitabil prin voiaje, comunicatii, deplasari profesionale, interzic unei anumite etnii de a trai inchsia aspura ei insisi, cum a fost cazul in trecut. Episcopul Kallistos Ware face astfel aluzie:"In aceste ultime zece secole nationalismul a otravit ortodoxia. Dar pe de alta parte, simbioza intre Biserica si popor a fost extrem de benefica si crestinismul a devenit la slavi religia intregului popor, o religie populara in sensul profund al termenului"(id. p. 102). Deschiderea spre universalitate trebuie doar luata in consideratie pentru a prezerva comoara traditiilor populare, acumulate de-a lungul secolelor, si la care face aluzie episcopul Kallistos. O etnie, redusa la ea insasi, nu este in masura sa reziste la globalizarea spiritelor.

Sa notam in incheiere ca apelul sinodului ramane mut in starea de dialog inter-ortodox, asupra dialogului inter-confesional, ca si cel al Bisericii in lumea actuala.

Evenimentele secolului XX, unele tragice, au constrans Bisericle-mama sa iasa din izolarea lor seculara. Aceasta dispersie nu este intamplatoare, nici dramatica, ea corespunde unui timp istoric care apartine lui Dumnezeu. Trebuie sa regasim si sa punem in practica sensul de colegialitate, sensul de colaborare, in serviciul Celui care este Stapanul unic al Bisericii si care ne aduce impreuna spre Imparatie.

Michel Evdokimov


************

RÉACTION À L’APPEL À L’UNITÉ ET À LA DIGNITÉ ROUMAINE

DE L’EGLISE ORTHODOXE DE ROUMANIE



L’Appel à l’unité et à la dignité roumaine de l’Eglise orthodoxe de Roumanie ne manquera pas de plonger ceux qui aiment profondément cette Eglise dans l’affliction, voire dans la consternation. Elle invite les orthodoxes vivant dans des pays extérieurs aux Eglises-mères à réfléchir sur leur statut d’orthodoxes : les Roumains dans la juridiction de Bucarest, les Russes dans celle de Moscou, les Serbes dans celle de Belgrade. Rien sur les Français, comme s’ils étaient inexistants, alors qu’ils représenteront dans les années à venir le gros potentiel de l’orthodoxie en France avec la montée des jeunes générations. Cet appel est affligeant, car il revient à une ecclésiologie née au XIXe siècle avec l’éveil des nationalités (l’Eglise roumaine a reçu son autocéphalie en 1885). Pareille ecclésiologie instaure une confusion entre l’Eglise et la nationalité, et la tendance nationaliste qui en découle fut sévèrement condamnée par un concile des patriarches orientaux en 1872 sous le nom d’ethno-phylétisme. Le risque de l’ethno-phylétisme est de mettre les juridictions en situation de concurrence les unes avec les autres. Concurrence due à l’ancienneté, à la richesse de son héritage, au nombre plus grand de fidèles, etc. Ces considérations, purement humaines, ne tiennent pas devant le calice où le corps du Christ est le même dans la plus humble paroisse comme dans la plus grande cathédrale au monde. Rappelons que pendant le premier millénaire, les Eglises chrétiennes vivaient dans l’organisation de la pentarchie, dont les patriarcats géraient de vastes ensembles de territoires englobant des peuples, des cultures, des langues, d’une grande diversité.
Il est normal de rappeler que chaque Eglise autocéphale a le droit de « paître sa propre diaspora » - méfions-nous toutefois de ce terme, avec l’enracinement des jeunes générations dans le pays, la notion de diaspora peut vite s’évaporer -, de même que chacun doit appartenir à un diocèse – en acceptant que celui-ci peut changer selon les aléas des déménagements ! Si des non- Roumains frappent à la porte, seront-ils accueillis ? Et si des Roumains n’ont pas de paroisse roumaine à proximité, vont-ils s’agréger à un autre diocèse, ou s’évanouir dans la nature ? L’Eglise roumaine pense-t-elle l’orthodoxie en termes d’universalité ou de simple roumanité ? Est-elle prête, avec ses frères dans la foi, à chercher des ouvertures pour vivre le mystère de l’Eglise en conformité avec les canons qu’elle s’est donné et que décrit ainsi l’évêque Kallistos Ware : « Beaucoup d’entre nous aimeraient voir dans chaque pays d’Occident une seule Eglise locale englobant tous les orthodoxes dans une organisation unifiée : les paroisses pourraient préserver leur caractère ethnique si elles le désiraient, mais toutes reconnaîtraient le même hiérarque local et tous les hiérarques de chaque pays siègeraient les uns aux côtés des autres en un seul synode » (L’orthodoxie, DDB, p. 227).

Il est utopique de croire qu’une Eglise peut, à elle seule, prendre en charge tous ses ressortissants à l’étranger. La catholicité, en orthodoxie, ne saurait être vécue dans sa dimension géographique mais, comme l’indique l’étymologie, « selon le tout », où ce « tout » est donné dans la profondeur au sein d’une Eglise locale. Sinon cet universalisme ne peut que maintenir la juxtaposition anti-canonique des juridictions sur un même territoire. Il faut certes rendre grâce au synode pour l’organisation de paroisses qui se créent à l’étranger. Mais ici encore l’Eglise roumaine, comme les autres Eglises malheureusement, fait cavalier seul. Plutôt que de créer des micro-paroisses, ne serait-il pas judicieux de réfléchir à la façon de rassembler les forces orthodoxes d’une ville, ou d’une région donnée, pour un vivre ensemble dans l’union plutôt que dans le cloisonnement ethnique ? A ce propos, l’évêque Kallistos Ware écrit qu’ « il est vital de recruter le futur clergé parmi les jeunes orthodoxes nés et formés en Occident, plutôt que de les importer déjà formés dans le pays d’origine. Il est encore plus important que la langue locale (français, anglais, allemand...) soit largement utilisée dans les offices. Sans cela les jeunes vont s’en aller, se sentant étrangers à une Eglise qui semble plus se préoccuper de maintenir la langue et la culture du pays d’origine que de prêcher la foi chrétienne. Malheureusement les autorités orthodoxes en Occident, soucieuses de préserver leur héritage national, ont été généralement lentes à établir la langue locale vernaculaire dans les offices » (op. cit., p. 239). Il faut reconnaître que c’est sous l’impulsion des premiers émigrés russes, autour de Mgr Euloge, de la rue Daru, ou de la juridiction de Moscou, que des offices en français ont pu être célébrés dans les années qui ont précédé la guerre.

Un vaste programme pastoral est donc ici proposé. Mais pourquoi faire appel à la « dignité » roumaine ? De quoi est-il question ? Par ailleurs que viennent faire ici ces « chercheurs d’ombres canoniques»?

L’appel fait preuve d’une absence de sollicitude paternelle envers les orthodoxes qui, dans leur diversité ethnique, sont amenés à un partage de la vie sacramentelle, à des rencontres fraternelles, à des groupes de réflexion biblique ou autres. Pour coordonner certaines de leurs activités a été créé le Comité interépiscopal orthodoxe, devenu ensuite Assemblée des évêques orthodoxes en France. Cette AEOF doit être soutenue par tous ceux qui espèrent voir naître en France une Eglise orthodoxe enfin unifiée. Sa liberté de manœuvre est malheureusement limitée, car elle lui est accordée par les Eglises-mères avec parcimonie. Or les temps évoluent, les brassages de populations rendus inévitables par les voyages, les communications, les mobilités professionnelles, interdisent à une quelconque ethnie de vivre repliée sur elle-même comme ce fut le cas dans le passé. L’évêque Kallistos Ware y fait allusion : « Ces dix derniers siècles, le nationalisme a empoisonné l’orthodoxie. Mais d’autre part, la symbiose de l’Eglise et du peuple a été extrêmement bénéfique, et le christianisme est devenu chez les Slaves la religion de tout le peuple, une religion populaire, au sens profond du terme.» (id., p. 102). L’ouverture à l’universel doit justement être prise en compte pour préserver les trésors des traditions populaires, accumulées au fil des siècles, auxquelles fait allusion l’évêque Kallistos. Une ethnie, réduite à elle-même, n’est pas en mesure de résister à la globalisation des esprits.

Notons pour terminer que l’appel du synode reste muet sur l’état du dialogue inter-orthodoxe, sur celui du dialogue inter-confessionnel, comme sur celui de l’Eglise dans le monde actuel.

Les événements du XXe siècle, parfois tragiques, ont contraint les Eglises-mères à sortir de leur isolement séculaire. Cette dispersion n’est pas fortuite, ni dramatique, elle correspond à un temps de l’histoire qui appartient à Dieu. Nous avons à retrouver et mettre en pratique le sens de la collégialité, le sens de la collaboration au service de Celui qui est le chef unique de l’Eglise une pour nous mener ensemble vers le Royaume.

Michel Evdokimov

Sursa: Orthodoxie.com

Sa ne rugam pentru P. Justin

UPLOAD: 1. http://atitudini.com/comunicat-cu-privire-la-starea-sanatatii-parintelui-arhimandrit-iustin-pirvu/ : P. Justin: "Nu cad!"
2. http://apologeticum.wordpress.com/2010/04/07/obstea-manastirii-petru-voda-apel-la-rugaciune-pentru-parintele-justin-parvu/


http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2010/03/31/sa-ne-rugam-pentru-sanatatea-parintelui-justin-si-pentru-unitatea-bisericii-noastre/

Este Saptamana Patimilor si in plan personal pentru marele duhovnic al Bisericii noastre, dar riscam, in acelasi timp, sa intram, ca Biserica, intr-o patimire neincetata ...
Parintele Justin Parvu este din nou grav bolnav si are nevoie de rugaciunile noastre. Mai bine zis noi toti am avea inca nevoie imensa de el, mai ales acum, pentru a ne ajuta sa rezistam fata de toate pericolele care se intrevad la orizont .

Sa se scoale Dumnezeu si sa se risipeasca vrajmasii Lui si sa fuga de la fata Lui cei ce-L urasc pe El.

*******************

Un fragment dintr-o relatare a lui Danion Vasile cand a fost la Petru Voda in Duminica Sfintei Maria Egipteanca:

La plecare, i-am cerut parintelui o cruce, sa o am ca binecuvantare de la sfintia sa. Cand am vazut ca mi-a daruit chiar crucea cu care binecuvanta credinciosii, emotionat l-am intrebat:

- Parinte, imi dati binecuvantare sa o tin in maini la conferinte, in timp ce vorbesc?

- Da, cu crucea inainte”, a spus, si mi-a dat binecuvantare de drum.

********
In legatura cu tulburara care s-a produs intre credinciosi la Sfarsitul acestui Mare Post, acum cateva zile, Parintele Justin a spus parintelui Eftimie Mitra de la Man. Mitra :

Nu am nici o partasie cu oamenii care vor sa dezbine Biserica. Niciodata nu mi-am amestecat limba si neamul, nici cu rusii si nici cu americanii. (…) Fiecare sa ramana in Biserica, asa cum a fost botezat”.

**********************

PSALMUL 27
Al lui David.



1. Catre Tine, Doamne, am strigat, Dumnezeul meu, ia aminte! Ca de nu ma vei auzi, ma voi asemana cu cei care se coboara in groapa.

2. Asculta glasul rugaciunii mele cand ma rog catre Tine, cand ridic mainile mele catre locasul Tau cel sfant.

3. Sa nu tragi cu cei pacatosi sufletul meu, si cu cei ce lucreaza nedreptate sa nu ma pierzi,

4. Cu cei ce graiesc pace catre aproapele lor, dar cele rele sunt in inimile lor.

5. Da-le lor dupa faptele lor si dupa viclesugul gandurilor lor.

6. Dupa lucrul mainilor lor, da-le lor; rasplateste-i dupa faptele lor,

7. Ca n-au inteles lucrurile Domnului si faptele mainilor Lui; ii vei darama si nu-i vei zidi.

8. Binecuvantat este Domnul ca a auzit glasul rugaciunii mele.

9. Domnul este ajutorul si aparatorul meu, in El a nadajduit inima mea si mi-a ajutat.

10. Si a inflorit trupul meu si de bunavoia mea Il voi lauda pe El.

11. Domnul este intarirea poporului Sau si aparator mantuirilor unsului Sau.

12. Mantuieste poporul Tau si binecuvinteaza mostenirea Ta; paste-i pe ei si-i ridica pana in veac.

marți, 30 martie 2010

"Iata Mirele" si "Camara Ta" - cantari psaltice din Saptamana Patimilor

IATA MIRELE









 

Iata, Mirele vine in miezul noptii

Si fericita e sluga pe care o va afla priveghind

Iar nevrednica-i aceea

Pe care o va afla lenevindu-se.

Vezi, dar, suflete al meu,

Cu somnul sa nu te ingreuiezi

Ca sa nu te dai mortii

Si afara de Imparatie sa te incui

Ci te desteapta, strigand:

Sfant, Sfant, Sfant

Esti Dumnezeul nostru,

Cu folosintele celor fara de trupuri

Miluieste-ne pe noi!

CAMARA TA



Camara Ta, Mantuitorul meu,

O vad impodobita

Si imbracaminte nu am

Ca sa intru intr-insa.

Lumineaza-mi haina sufletului meu,

Datatorule de Lumina

Si ma mantuieste!

luni, 29 martie 2010

Articole de citit

Duminica Floriilor
http://www.razbointrucuvant.ro/2010/03/27/duminica-intrarii-in-ierusalim-a-imparatului-smereniei-daca-ai-fi-cunoscut-si-tu-in-ziua-aceasta-cele-ce-sunt-spre-pacea-ta/
http://www.crestinortodox.ro/sarbatori/duminica-floriilor-intrarea-domnului-ierusalim/explicarea-icoanei-intrarii-domnului-ierusalim-69642.html
http://patermihail.wordpress.com/2010/03/27/cuvinte-la-duminica-florilor-%E2%80

Buna Vestire
http://roncea.ro/2010/03/25/buna-vestire-%E2%80%93-inceputul-mantuirii-noastre-talcuirea-icoanei-buna-vestire/

Marturie despre minunea de la Timisoara
http://apologeticum.wordpress.com/2010/03/29/marturia-despre-minunea-de-la-timisoara-cu-moastele-sfintilor-marturisitori-din-temnitele-comuniste/

Despre acuzatiile lui Danion Vasile
http://apologeticum.wordpress.com/2010/03/30/danion-vasile-un-raspuns-la-atacurile-legate-de-asa-zisa-%E2%80%9Epropaganda-stilista%E2%80%9D/
http://saccsiv.wordpress.com/2010/03/30/danion-vasile-un-raspuns-la-atacurile-legate-de-asa-zisa-%E2%80%9Epropaganda-stilista%E2%80%9D/
http://www.razbointrucuvant.ro/2007/09/07/cuviosul-paisie-aghioritul-si-cele-doua-rani-opuse-ale-bisericii-de-azi-ecumenismul-si-stilismul/#more-962
http://apologeticum.wordpress.com/2010/03/30/scopul-schimbarii-calendarului-scindarea-bisericii/
http://apologeticum.wordpress.com/2010/04/01/apel-la-liniste-si-unime-in-rugaciune-la-picioarele-crucii-mantuitorului/

Vaccinul rotarix
http://saccsiv.wordpress.com/2010/03/24/vaccinul-anti-rotavirus-produs-de-glaxo-a-fost-scos-din-uz-in-sua-deoarece-este-contaminat-cu-un-virus-porcin/
http://antena3.ro/stiri/romania/vaccinul-rotarix-folosit-si-in-romania-ar-putea-fi-interzis_95291.html

Casatoria cu un eterodox
http://apologeticum.wordpress.com/2010/03/24/casatoriile-cu-cei-neortodocsi-sunt-interzise-regulile-stabilite-de-mitropolia-moldovei/

Sanatate
http://think.hotnews.ro/peste-75-din-carnea-de-pui-din-ue-este-contaminata-cu-bacteria-campylobacter.html
http://www.agentia.org/anchete/Ne-mor-copiii-2130.html
http://www.agnos.ro/blog/2010/03/27/marturia-prof-dr-bernard-nathanson-raspunzator-pentru-75000-de-avorturi/#more-1078

Preot polonez verifica amprentele pentru a verifica prezenta la liturghie
http://mucenicul.wordpress.com/2010/03/29/un-preot-polonez-verifica-amprentele-pentru-a-confirma-prezenta-la-liturghie/

Mc Donald's blasfemiaza pe Hristos, biserica si familia:
http://fr.news.yahoo.com/63/20100322/tod-aprs-le-quick-hallal-mc-do-blasphme-366b5ef.html(fr)
http://www.lepost.fr/article/2010/03/21/1998317_apres-le-quick-hallal-mac-do-catho.html#xtor=AL-235(fr)


**************************************************************
O conferinta cu P. Arsenie Papacioc
http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2010/03/25/ce-fel-de-crestini-suntem-de-fapt/
http://www.razbointrucuvant.ro/2010/03/27/ora-pamantului-cand-ideologii-noii-religii-seculare-ne-sting-luminile-sau-despre-sarbatorile-noii-ere/
Sf. si Marele Mir se va prepara la Manastirea Antim
http://emilia-corbu.blogspot.com/2010/03/alti-sfinti-izvoratori-de-mir.html
http://luptapentruortodoxie.blogspot.com/2010/03/cuvintele-sfintilor.html
http://www.calauzaortodoxa.ro/calauza/sfinti-parinti/despre-trezvie-lupta-cu-gandurile-si-rugaciune-%E2%80%93-p-6/
http://luptapentruortodoxie.blogspot.com/2010/03/ce-dobandim-cand-ne-facem-semnul.html
http://luptapentruortodoxie.blogspot.com/2010/03/mesaje-din-apocalipsa-i.html
http://luptapentruortodoxie.blogspot.com/2010/03/fetele-antihristului.html

vineri, 26 martie 2010

Sambata lui Lazar, anticiparea Invierii Domnului

Invierea lui Lazar este sarbatorita in Biserica Ortodoxa cu o zi inainte de Duminica Intrarii lui Hristos in Ierusalim. Cele doua zile alcatuiesc impreuna hotarul si puntea de legatura intre Postul Pastilor si Saptamana Patimilor: sunt doua zile de praznuire, o anticipare a bucuriei pe care o va aduce, peste o saptamana, Invierea lui Hristos - biruinta asupra mortii.

Informatiile pe care ni le ofera Sfintele Evanghelii despre Lazar sunt putine. Stim ca era din Betania, localitate identificata astazi cu satul palestinian Al-Eizariya ori Al-Izzariya, "locul lui Lazar". Era fratele Martei si al Mariei. Sfantul Evanghelist Ioan ne spune ca "Iisus iubea pe Marta, si pe sora ei, si pe Lazar". Din aceste cuvinte intelegem ca Lazar ocupa un loc aparte in inima Mantuitorului Hristos: se numara, asemenea Apostolului Ioan, printre cei foarte apropiati Lui, si, cu siguranta, aceasta se datora sinceritatii si deschiderii lor fata de Hristos.

Intrucat Betania era la numai trei kilometri departare de Ierusalim, Iisus venea deseori in casa celor trei frati pe care ii iubea. Traditia spune chiar ca Lazar ar fi fost fiul fariseului Simon, cel care i-a facut cina Mantuitorului in casa sa.

In zilele care au premers Patimii Sale, Hristos obisnuia sa se retraga cu ucenicii Sai in locuri pustii. Ura conducatorilor religiosi ai evreilor ajunsese foarte mare. Minunile mai mult decat evidente pe care le savarsise in ultimul timp (de exemplu, vindecarea orbului din nastere) si mustrarile adresate lor ii determinasera sa-I doreasca moartea. De aceea, cautau prilej pentru a-L prinde si a-L omori. Insa nu venise inca vremea, Hristos Insusi avea sa aleaga cand sa fie dat in mainile lor.

"Eu sunt invierea si viata"


Hristos se afla, asadar, dincolo de Iordan, in Pereea, intr-un tinut pustiu, unde Ioan botezase candva. Aici a primit mesageri de la cele doua surori, Marta si Maria: Il rugau sa vina cat mai repede la casa lor, deoarece Lazar era grav bolnav. Nu se spune ce boala avea, insa aceasta era fara vindecare si ducea spre moarte. Totusi, Iisus nu raspunde imediat rugamintii lor; ramane inca doua zile in locul in care se afla. Apoi, insotit de ucenici, porneste spre Betania. Ajunge in sat in cea de-a patra zi de la moartea acestuia. Doliul din casa Martei si Mariei era inca mare: multi prieteni si cunoscuti de-ai lor erau inca alaturi de ele pentru a le consola.

La marginea satului, Iisus o intalneste pe Marta, care, usor mustrator, Ii spune: "Doamne, daca ai fi fost aici, fratele meu n-ar fi murit". Hristos ii raspunde: "Eu sunt invierea si viata!", adica El este Cel care a adus la viata toate, dar si Cel care are putere sa biruiasca moartea. O va dovedi, de altfel, peste putine zile, cand, prin moartea Sa, primita de bunavoie, va birui moartea.

O intalneste apoi pe cealalta sora, Maria, venita si ea in graba, intrucat auzise ca Invatatorul a sosit in satul lor. Vazand durerea celor doua surori si a prietenilor acestora, Iisus S-a intristat si El, si, in fata mormantului lui Lazar a plans. Hristos, Viata si datatorul vietii, se afla fata in fata cu moartea. Cel care crease omul pentru o viata vesnica vedea inaintea sa cum acesta este cuprins de putreziciune si descompunere. Cere atunci sa fie data la o parte piatra de la usa mormantului. Marta incearca sa se impotriveasca, spunand ca deja miroase urat, adica Lazar intrase in putrefactie. Hristos, indemnand-o sa aiba credinta, multumeste mai intai Tatalui pentru minunea ce avea sa se intample, apoi il cheama pe Lazar afara.


Acesta iese din mormant asa cum fusese ingropat: infasurat in giulgiu si cu mahrama pe fata. Bucurie, uimire, cutremurare... Vazand minunea, unii dintre cei prezenti au crezut in Hristos, altii insa, amintind de fratii bogatului nemilostiv, pentru care acesta cerea sa le fie trimis saracul Lazar inviat pentru a crede, au gasit cu cale sa mearga si sa-L parasca la farisei. Acum, sinedriul se intruneste si hotaraste uciderea lui Iisus, dar si a lui Lazar cel inviat.

Lazar cel inviat, episcop al Ciprului


Dupa Cincizecime, cand au inceput prigonirile impotriva crestinilor prin omorarea arhidiaconului Stefan, Lazar a fugit, impreuna cu surorile lui, in insula Cipru. Era si el cautat pentru a fi omorat, deoarece insasi existenta lui constituia dovada vie a dumnezeirii lui Iisus Hristos: fusese mort, iar acum era viu. Cand apostolii Pavel si Barnaba, aflati in prima lor calatorie misionara, au poposit in Cipru, l-au intalnit acolo si l-au hirotonit episcop al Ciprului. Traditia spune ca, dupa ce a fost inviat de Hristos, a mai trait 30 de ani, apoi a murit. Avand totdeauna in fata ochilor imaginea iadului din cele patru zile cat a fost mort, Lazar nu a mai zambit niciodata.

A fost ingropat in localitatea Larnaca din Cipru. Peste mormantul lui s-a zidit o bisericuta. Pe la 890, imparatul Leon Inteleptul, care avea o mare pretuire fata de Sfantul Lazar si care a compus stihirile de la vecernia Sambetei lui Lazar, a mutat moastele la Constantinopol, capitala imperiului. In schimbul sfintelor moaste, a oferit bani si mesteri care au ridicat, in Larnaca, biserica "Sfantului Lazar", care se vede si astazi. In 1204, cand cruciatii au cucerit Constantinopolul, au dus in Occident, pe langa alte odoare, si moastele lui Lazar. Pastrate initial in Marsilia, au fost purtate apoi in alte locuri, incat astazi s-a pierdut urma lor. In anul 1972, in timpul lucrarilor de restaurare a bisericii "Sfantul Lazar" din Larnaca, s-a descoperit sub altar un sicriu din marmura cu un fragment din moastele sfantului. Pe sicriu scrie: "Lazar cel de a patra zi, prietenul lui Hristos".
La slujba inmormantarii crestinilor, dar si la fiecare pomenire a celor adormiti, Sfantul Lazar este chemat sa mijloceasca pe langa Hristos: "...pentru rugaciunile sfantului si dreptului Lazar cel inviat a patra zi din morti..."

Episcopul Ciprului, vizitat de Maica Domnului


Se spune ca Lazar voia sa o revada pe Maica Domnului, intrucat trecuse mult timp de cand plecase din Tara Sfanta. In acest scop, i-a trimis o corabioara. Maica Domnului, insotita de Sfantul Ioan Evanghelistul, a plecat cu aceasta corabioara spre Cipru. Pe mare s-a iscat o furtuna mare si, in loc sa ajunga la Larnaca, unde era Lazar, corabia a fost dusa la Muntele Athos. Pe vremea aceea, peninsula Muntelui Athos era plina de idoli si temple pagane. Maica Domnului si Sfantul Ioan le-au vorbit locuitorilor peninsulei despre Dumnezeul cel adevarat. Foarte multi au fost convertiti atunci la crestinism. Peste ani, Muntele Athos a devenit o tara a monahilor, numita pana astazi Gradina Maicii Domnului.

De la Muntele Athos, Maica Domnului a venit in Cipru si l-a intalnit pe episcopul Lazar. I-a oferit in dar doua manecute arhieresti si un omofor lucrate de ea. S-a intors apoi in Tara Sfanta.

Suntem chemati sa ne identificam cu Lazar


Slujbele Bisericii din aceasta perioada nu privesc insa minunea invierii lui Lazar ca pe un simplu eveniment petrecut candva, mai mult sau mai putin exterior noua, de care se face numai amintire in aceasta sambata; toata saptamana a sasea a Postului Mare ne invita sa devenim martorii celor intamplate in urma cu aproape doua mii de ani, raportand intamplarile de atunci la propria persoana.

Astfel, luni ni se spune: "Astazi, umbland Hristos pe langa Iordan, I S-a aratat boala lui Lazar...", marti: "Ieri si astazi a fost boala lui Lazar...", miercuri: "Astazi, Lazar, murind, este ingropat si il jelesc surorile...", joi: "Doua zile are astazi Lazar cel mort", iar vineri: "Maine, Domnul vine sa ridice pe fratele cel mort al Martei si al Mariei". 

Pe de alta parte, suntem chemati sa ne identificam cu Lazar: 
"Rastoarna, Hristoase, de pe smeritul meu suflet, piatra cea grea a trandaviei celei rele, si ma ridica din mormantul nesimtirii, spre lauda Ta, Cuvantule". 
Asadar, pe fiecare dintre noi il invie Hristos in Lazar si pe fiecare dintre noi il elibereaza din moarte.


BETANIA


Betania, cunoscuta in lumea araba sub denumirea de "al-Azariyya", este o localitate aflata in Tara Sfanta si asezata pe una din culmile pietroase din sud-estul Muntelui Maslinilor, Ierusalim.


Orasul Betania este certificat istoric inca din perioada civilizatiei romane. In imediata apropiere a acestuia s-au descoperit urmele unui asezamant mult mai vechi, datat in Epoca Fierului. Acesta se crede a fi fost orasul biblic "Anania" din tinuturile lui Veniamin, motiv pentru care in Noul Testament a ramas cu numele de "Betania" - (Beth Ananiah = Betania). Mentionarea biblica a cetatii lui Veniamin, stramoasa a Betaniei, se face in cartea vechi-testamentara Cartea lui Neemia sau II Ezdra: "Fiii lui Veniamin s-au asezat, incepand de la Gheba: in Micmas, in Aia, in Betel si in satele lui, in Anatot, in Nob, in Anania". (II Ezdra 11, 31-32).

Mentionarea asezarii Betania in Noul Testament este facuta cu certitudine in mai multe locuri ale acesteia. Astfel, Betania este mentionata in trei din cele patru Evanghelii. O gasim mentionata in Evanghelia Sfantului Marcu, a Sfantului Luca si a Sfantului Ioan Teologul.

Astfel, aflam ca in Betania Hristos a intrat in casa lui Simon Leprosul, a intrat in casa Mariei si a Martei, a inviat pe Lazar din mormant, tot in apropierea Betaniei a flamanzit si a uscat smochinul cel neroditor, si tot din apropierea Betaniei s-a si Inaltat la cer.

Invierea lui Lazar din Betania  
"Si era bolnav un oarecare Lazar din Betania, satul Mariei si al Martei, sora ei. Iar Maria era aceea care a uns cu mir pe Domnul si I-a sters picioarele cu parul capului ei, al carei frate Lazar era bolnav. Deci au trimis surorile la El, zicand: Doamne, iata, cel pe care il iubesti este bolnav. Iar Iisus, auzind, a zis: Aceasta boala nu este spre moarte, ci pentru slava lui Dumnezeu, ca, prin ea, Fiul lui Dumnezeu sa Se slaveasca. Si iubea Iisus pe Marta si pe sora ei si pe Lazar. (...) Deci, venind, Iisus l-a gasit pus de patru zile in mormant. Iar Betania era aproape de Ierusalim, ca la cincisprezece stadii. (...) Deci suspinand iarasi Iisus intru Sine, a mers la mormant.

Si era o pestera si o piatra era asezata pe ea. Iisus a zis: Ridicati piatra. Marta, sora celui raposat, I-a zis: Doamne, deja miroase, ca este a patra zi. Iisus i-a zis: Nu ti-am spus ca daca vei crede, vei vedea slava lui Dumnezeu? Au ridicat deci piatra, iar Iisus Si-a ridicat ochii in sus si a zis: Parinte, Iti multumesc ca M-ai ascultat. Eu stiam ca intotdeauna Ma asculti, dar pentru multimea care sta imprejur am zis, ca sa creada ca Tu M-ai trimis. Si zicand acestea, a strigat cu glas mare: Lazare, vino afara! Si a iesit mortul, fiind legat la picioare si la maini cu fasii de panza si fata lui era infasurata cu mahrama. Iisus le-a zis: Dezlegati-l si lasati-l sa mearga. Deci multi dintre iudeii care venisera la Maria si vazusera ce a facut Iisus au crezut in El." (Ioan 11, 1-45)

Casa lui Simon Leprosul din Betania
 "Si fiind Hrisots in Betania, in casa lui Simon Leprosul, si sezand la masa, a venit o femeie avand un alabastru, cu mir de nard curat, de mare pret, si, spargand vasul, a varsat mirul pe capul lui Iisus". (Marcu 14, 3)

Smochinul cel neroditor de langa Betania  
 "Si a intrat Iisus in Ierusalim si in templu si, privind toate in jur si vremea fiind spre seara, a iesit spre Betania cu cei doisprezece ucenici. Si a doua zi, iesind ei din Betania, El a flamanzit. Si vazand de departe un smochin care avea frunze, a mers acolo, doar va gasi ceva in el; si, ajungand la smochin, n-a gasit nimic decat frunze. Caci nu era timpul smochinelor". (Marcu 11, 11-12)

Inaltarea Domnului de langa Betania
 "Si i-a dus afara pana spre Betania si, ridicandu-Si mainile, i-a binecuvantat. Si pe cand ii binecuvanta, S-a despartit de ei si S-a inaltat la cer. Iar ei, inchinandu-se Lui, s-au intors in Ierusalim cu bucurie mare". (Luca 24, 50)


ALTE LEGATURI:

http://www.crestinortodox.ro/biserica-lume/biserica-sfantul-lazar-larnaca-67651.html
http://theologhia.wordpress.com/2009/04/10/icoana-invierii-lui-lazar/
http://www.crestinortodox.ro/sarbatori/duminica-floriilor-intrarea-domnului-ierusalim/invierea-lazar-intrarea-ierusalim-71554.html

joi, 25 martie 2010

Predica la Buna Vestire de pr. Boris Raduleanu

  
"Astazi este inceputul mantuirii noastre si aratarea tainei celei din veac; fiul lui Dumnezeu se face Fiu al Fecioarei."

Acesta este troparul sarbatorii noastre de astazi. Dumnezeu se face Om, ca sa ridice pe om si omenirea la Dumnezeu. Si aceasta datorita Fecioarei Maria. Daca n-ar fi fost Buna Vestire, daca n-ar fi fost raspunsul Ei pozitiv, n-am fi avut nici Nasterea Mantuitorului, nici Schimbarea la Fata, nici Invierea Lui, nici toate celelalte; am fi dormit inca in paganismul cel vechi de destramare, dar mai ales departe de cunoasterea lui Dumnezeu si a vietii adevarate.

Evanghelia de astazi ne spune ca "în a şasea lună a fost trimis îngerul Gavriil de la Dumnezeu, într-o cetate din Galileea, al cărei nume era Nazaret, Către o fecioară logodită cu un bărbat care se chema Iosif, din casa lui David; iar numele fecioarei era Maria."(Luca I, 26-27). Trebuie sa ne amintim in primul rand ca evenimentul care marchiaza inceputul de la care s-au numarat cele 6 luni este zamislirea Sfantului Ioan Botezatorul. Zamislirea lui a avut loc la 23 septembrie, la echinoctiul de toamna, pentru ca dupa 6 luni, dupa echinoctiul de primavara, odata cu renasterea vietii in intreaga natura, sa aiba loc Buna Vestie - Intruparea Domnului, sarbatoarea de astazi. Buna Vestire constituie esenta credintei noastre crestine. In masura in care o putem patrunde si intelege, in acea masura vom putea descifra cartea vietii nostre in Iisus Hristos.

La baza istoriei si a vietii fiecarui om, putem spune ca se afla doua dialoguri: dialogul purtat in paradis intre satana si femeia lui Adam numita - dupa cadere - Eva si dialogul dintre ingerul Gavriil si Fecioara Maria. Viata noastra personala si existenta noastra in general depind de aceste doua convorbiri si concluziile lor. Cu Creatorul sau in afara de El? Credinta in Dumnezeu sau credinta numai in mine, in noi? De-a lungul istoriei aceste intrebari persista. Dupa cum raspunde fiecare, isi faureste multumirea, bucuria si mantuirea pentru sufletul lui.

duminică, 21 martie 2010

Minunea de pe 19 martie : moastele sfintilor de la Aiud izvorasc mir


Articole:
http://alleccssa.wordpress.com/2010/03/20/din-nou-moastele-marturisitorilor-de-la-aiud-au-izvorat-mir/
http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2010/03/20/minune-moaste-aiud/
http://www.panteaclaudiu.ro/index.php/o-lume-in-imagini/sfinte-moaste.html
http://doarortodox.wordpress.com/2010/03/20/la-pomenirea-unui-an-de-la-minunea-de-la-ia%C8%99i-aceasta-se-repeta-in-acela%C8%99i-loc/
http://saccsiv.wordpress.com/2010/03/20/audio-inregistrarea-conferintei-sustinuta-de-parintele-hrisostom-manolescu-si-scriitorul-danion-vasile-la-sfarsitul-careia-din-nou-moastele-marturisitorilor-de-la-aiud-au-izvorat-mir/
http://saccsiv.wordpress.com/2010/03/20/marturii-ale-unora-dintre-cei-ce-au-vazut-minunea-izvorarii-de-mir-din-moastele-sfintilor-inchisorilor-iasi-19-03-2010/
http://apologeticum.wordpress.com/2010/03/21/sfintele-moaste-au-izvorat-din-nou-mir-la-manastirea-petru-voda/
http://saccsiv.wordpress.com/2010/03/21/articolul-zilei-21-03-2010-moastele-sfintilor-inchisorilor-au-izvorat-din-nou-mir-mir-la-manastirea-petru-voda/
http://saccsiv.wordpress.com/2010/03/24/timisoara-moastele-sfintilor-inchisorilor-si-demonizatul/

**********

Conferinta din 19 martie 2010:
http://www.trilulilu.ro/PustnicuDigital/c8f6583c0c6bb7
http://www.trilulilu.ro/PustnicuDigital/ead128608c6fb1
http://www.trilulilu.ro/PustnicuDigital/0f0e1a664e1a8c

**********

Articolul scris de Alexandra Corbu:
Vineri, 19 martie 2010, începând de la ora 18.30, la Teatrul Luceafărul din Iaşi a avut loc conferinţa cu tema: „Despre învăţăturile şi minunile noilor mărturisitori”, susţinută de părintele Hrisostom Manolescu şi scriitorul Danion Vasile, organizată de Asociaţia pentru păstrarea şi promovarea valorilor culturale şi naţionale ale poporului român (A.S.T.R.A.D.R.O.M.). Totodată a fost lansată cartea „Biserica şi duşmanii ei”, volum care reuneşte o parte dintre articolele apologetice ale lui Danion Vasile.

În prima parte a conferinţei s-a vorbit despre jertfelnicia noilor mărturisitori români şi canonizarea lor, canonizare care întârzie în mod nejustificat, deşi pentru canonizarea unui mucenic nu este nevoie nici de minuni şi nici de sfinte moaşte, ci de îndeplinirea unui singur criteriu: dreapta credinţă în Hristos. Este greu să se înţeleagă de ce Valeriu Gafencu, supranumit „sfântul închisorilor”, cel care a murit pentru a salva viaţa unui pastor evreu, nu s-a învrednicit de atenţia forurilor competente ale Bisericii.

În partea a doua a conferinţei s-a răspuns întrebărilor venite din public. Cele mai multe au fost despre erezia ecumenistă, implicarea masoneriei în conducerea Bisericii, schimbarea calendarului bisericesc, tendinţele de catolicizare a Ortodoxiei, creştinismul românesc în contextul integrării în U.E., globalizarea, secularizarea şi modernismul în Biserică.

La sfârşitul conferinţei, în timp ce credincioşii se închinau la icoana celor trei noi mărturisitori (părintele Ilarion Felea, părintele stareţ Daniil de la Rarău şi Valeriu Gafencu) şi la sfintele moaşte ale unor mărturisitori necunoscuţi de la Aiud, s-a repetat minunea care avusese loc şi cu un an înainte, în aceeaşi sală, în aceeaşi zi – 19 martie (ziua trecerii la Domnul a lui Virgil Maxim, unul dintre cei mai cunoscuţi mărturisitori din temniţele comuniste). La un moment dat, în văzul tuturor celor prezenţi, din sfintele moaşte a început să izvorască bună-mireasmă. Încă din timpul conferinţei unii creştini au simţit această mireasmă, dar atunci nu s-au făcut publice astfel de mărturii, pentru a nu da loc interpretărilor nepotrivite.

Apoi, atunci când din raclă a început să izvorască mir, întreaga sală s-a umplut de bună-mireasmă. Ca şi anul trecut, ca mulţumire pentru această sfântă binecuvântare, la rugămintea credincioşilor, părintele Hrisostom a citit Acatistul Noului Mărturisitor Valeriu Gafencu, din volumul „Din temniţe spre Sinaxare”.

După conferinţă unii au considerat potrivit să întărească cele petrecute prin alcătuirea unei liste cu semnături şi date de contact. Văzând minunea, mulţi dintre cei prezenţi au făcut fotografii. Postul local Iaşi TV Life a realizat un material despre cele întâmplate.

Ulterior, pe diferite diferite site-uri ortodoxe, au apărut mărturiile impresionante ale unora dintre cei prezenţi.

Ar fi bine ca cei responsabili cu cercetarea dosarelor de canonizare a celor din închisori să înţeleagă că Dumnezeu binecuvântează această lucrare, mult-aşteptată de poporul credincios.



Apologeticum :Sfintele moaste au izvorat din nou mir la manastirea Petru Voda
Minunea s-a repetat din nou la Manastirea Petru Voda. Fratele Danion a ajuns cu moastele la manastire si ne-a dat sa ne inchinam si sa ne bucuram sufletele cu mireasma dumnezeiasca a mirului. In timp ce tineam raclita in mana am observat ceva stralucitor si umed pe suprafata sfintelor moaste; mireasma devenise mai puternica. Toti cei de fata am vazut ca sfintele moaste izvorasc din nou mir, apoi am sters mirul cu o panza curata, daruita tot de fratele Danion. Slava lui Dumnezeu si sa fie spre intarirea sufleteasca a tuturor pentru vremurile ce or sa vina.

**********





vineri, 19 martie 2010

Sf. Nicolae Velimirovici- Etica si tehnologie

La origini, religia a fost maica eticii si a tehnologiei. Mai inainte de toate, religia a fost un suvoi ce izvora din adancimi ascunse, etica un râu purtator de viata si tehnologia, cu ajutorul fagaselor artei, purta apa din acest rau prin toate arterele vietii omului.

Dumnezeu i-a vestit omului legea credintei, legea purtarii si cunoasterea tehnologiei.

Cu indrumarile lui Dumnezeu, Noe a ridicat o corabie care a savarsit una din cele mai lungi calatorii din istoria navigatiei.

Prin insuflarea lui Dumnezeu, Betaleel a fost umplut de intelepciune in intelegere, in cunoastere, la tot lucrul, sa savarseasca planuri artistice pentru lucrul in aur, in argint si in bronz, si in taierea pietrelor pentru monturi, si in sculptura lemnului, ca el sa poata lucra in toate soiurile de mestesuguri. (Iesirea 31:1-11)

Asemenea, Templul lui Solomon, una dintre cele mai mari minuni arhitectonice ale vechii lumii, a fost cladit de catre oameni invatati de catre Duhul lui Dumnezeu si condusi de mana Domnului. Astfel marturisesc Sfintele Scripturi.

Dumnezeu era motivul credintei adevarate, al bunei purtari si al cunoasterii tehnologice, printre oameni.

Atunci cand oamenii il simteau neincetat pe Dumnezeu deasupra lor, in fata lor si in jurul lor, in acelasi fel cum simteau aerul si lumina, ei atribuiau si daruiau toate lucrarile tehnologice si munca lor manuala Lui, Domnul si Ziditorul lor.
Cand simtirea prezentei lui Dumnezeu s-a atenuat si vederea duhovniceasca s-a intunecat, atunci a intrat mandria in mestesugari si tehnologi, iar ei au inceput sa dea doar lor insile slava, pentru cladirile lor, pentru lucrarea mainilor si mintilor lor, incepand sa foloseasca in mod gresit munca lor – atunci umbra pierzaniei a inceput sa cada asupra tehnologiei.

Multi se plang de tehnologie.

Multi acuza tehnologia moderna de toate relele din lume.
Este tehnologia intr-adevar de osanda, sau cei care creeaza tehnologia si o folosesc?

O cruce de lemn este de osandit daca cineva rastigneste pe altcineva pe ea?

Un ciocan este de osandit daca un vecin sparge cu el capul vecinului sau?
Tehnologia nu simte binele sau raul.

Aceleasi tevi pot fi folosite pentru apa potabila sau pentru canalizare.
Raul nu vine din tehnologia moarta, lipsita de simtire, ci din inimile moarte ale oamenilor.

Constient pe deplin de prezenta lui Dumnezeu si fara de mandrie, Noe a ridicat o nava uimitoare, pentru izbavirea sa si a noii omeniri ce urma sa se nasca.

Intr-o constiinta intunecata cu privire la prezenta lui Dumnezeu, oamenii plini de mandrie au cazut de acord unii cu altii "Haidem sa ne facem un oras si un turn al carui varf sa ajunga la cer si sa ne facem faima inainte de a ne imprastia pe fata a tot pamantul!" Aceasta a fost construirea turnului Babel.

Cand regele Solomon a terminat cladirea maretului Templu al Domnului, si-a ridicat mainile catre ceruri, si cu smerenie a strigat: „Cerul si cerul cerurilor nu Te incap, cu atat mai putin acest templu pe care l-am zidit numelui Tau.”

Acest templu minunat a dainuit vreme de 11 generatii. A fost facut praf si pulbere atunci cand urmasii fara de Dumnezeu ai regelui Solomon l-au preschimbat dintr-o „casa de rugaciune, intr-o casa de negot.

Nu datorita tehnologiei a ramas Templul in picioare vreme de secole, nici din pricina tehnologiei n-a disparut de pe fata pamantului.
Tehnologia este surda, muta si fara de raspuns. Este complet dependenta de etica, asa cum este si etica de credinta.

Este binecunoscuta povestea biblica a regelui Nabucodonosor. El a construit orasul Babilonului cu palate, si turnuri suspendate, cu o asemenea dibacie tehnologica si frumusete cum lumea nu mai vazuse. Regele a privit spre orasul pe care il cladise, stand pe acoperisul palatului sau si a grait plin de mandrie: "Oare nu este acesta Babilonul cel mare pe care l-am cladit eu intru taria puterii mele si spre cinstirea stralucirii mele, ca resedinta a imparatului?" Pe cand glasuia el aceste vorbe increzute, Dumnezeu l-a lovit cu nebunia si si-a pierdut mintile, si in nebunie a trait vreme de sapte ani ca o fiara intre fiarele padurii.

Orasul lui, Babilonul cel mare, a devenit o gramada de daramaturi si loc de batjocura, a ajuns un pustiu fara de locuitori, intocmai cum a proorocit Ieremia proorocul (Ieremia 51:37)

Atunci cand frica lui Dumnezeu dispare si legea morala a lui Dumnezeu este incalcata, muntele tehnologiei omenesti se prabuseste in tarana din care a fost facut.

Astfel se vor prabusi in tarana cea fara de forma, si Turnul Eiffel si catedralele gotice germane si zgarie-norii americani, turnurile tehnologiei si arhitecturii omenesti, daca mandria omului, chiar si cea a crestinilor, lupta sfidator impotriva lui Dumnezeu, si depaseste toate masurile mandriei si pacatoseniei, si reuseste sa sfarseasca indelunga rabdare a lui Dumnezeu.

De ce sunt atat de multe civilizatii marete ingropate adanc in pamant, iar deasupra plugarii ara, fara nici cea mai mica idee ca turnurile si oasele lor zac sub pamantul arat?

Cum se face ca din toate maretele contructii din marmura ale grecilor nu a mai ramas altceva decat Acropolea?

Cum de a indraznit pamantul sa ascunda de la fata soarelui si de la ochii oamenilor templele titanice din Baalbek si Egipt, ca si maretele orase Egbata, Persepolis, Tir, Sidon si Troia, ca acum vacile sa pasca linistite deasupra lor, si porcii dedesubt, iar pastorii sa cladeasca grajduri din marmura imprastiata? De ce mandrele cetati si temple si castele ale regelui Montezuma au disparut fara de urma? La fel si imparatiile atat de cultilor incasi si peruvieni? Ce mana nemilostiva a rostogolit munti de noroi asupra tuturor acestor constructii omenesti, care prin taria, forma si frumusetea lor, puteau concura cu cele mai bune constructii moderne?

De ce exista intreruperi si nu este continuitate in civilizatia umana?

Deoarece nici una din acestea nu era placuta Unului Sfant Dumnezeu.

Nici una din aceste civilizatii ingropate nu a fost distrusa de timp ori din lipsa unei constructii tehnologice solide, ci de pacatul impotriva credintei sfinte si a eticii sfinte.

Instabilitatea etica si tehnologica le-a ingropat in adanca intunecime.

Si tu, Capernaume: N-ai fost inaltat pana la cer? Pana la iad te vei cobori.” Aceasta proorocie a lui Hristos, in zilele in care Capernaumul era plin de marire, ca o cetate de basm langa lac, s-a implinit. S-a implinit atat de teribil, incat atunci un calator se gaseste intre spini si serpi, pe locul unde odata se inalta bogata si mandra cetate a Capernaumului, se intreaba cu cutremur: „Este oare cu putinta ca acest loc dezgustator sa fi fost odata un loc unde vietuiau oameni?

Etica este nepieritoare si neschimbatoare, si anume, etica evanghelica, dar tehnologia este intotdeauna in schimbare. Etica este asemanatoare unei doamne, iar tehnologia cameristei ei. Din aceasta pricina, etica trebuie sa controleze tehnologia. Valorile vesnice sunt teritoriul eticii si nu al tehnologiei. Este distrugator pentru un neam intreg sa isi aseze ca scop al vietii tehnologia, si toate lucrarile si sudoarea lor sa si-o jertfeasca avansului tehnologic, tarand in urma lor etica, asa cum Ahile tara lesul lui Hector legat de carul sau. Un popor ca acesta poate reusi sa isi cladeasca orasele din fildes si din aur, dar daca oameni ca Ahab si Izabela locuiesc in ele, cainii vor avea ultimul cuvant, nu oamenii. Intre cinste si pricepere este usor de ales. Un om cinstit, chiar si fara pricepere, este mai respectat in vremea noastra, decat un om priceput dar necinstit.

Tehnologia schimba relatia omului cu natura, dar nu si relatia lui cu Dumnezeu.

Oricine gandeste altfel pretuieste mai mult lucrurile decat oamenii, si tarana mai mult decat duhul. O drama groaznica a vremurilor noastre este razboiul dintre oameni si Dumnezeu.

Dumnezeu vrea sa inalte si sa slaveasca identitatea omului deasupra materialitatii fara de minte si de viata, in timp ce oamenii vor sa isi ingroape identitatea si sa isi uite Ziditorul, facandu-si ca scop unic al vietii tehnologia si bogatia materiala.

Multi oameni ce sunt handicapati spiritual si moral de catre necredinta lor in Hristos, fac din tehnologia moderna idoli la care se inchina, si cheama pe toti oamenii si popoarele sa aduca jertfa acestor idoli.



Din Operele complete ale episcopului Nicolae [in lb. sarba], volumul 12, p. 23.

Traducere din limba engleza de Radu Hagiu.
Sursa:http://saraca.orthodoxphotos.com/biblioteca/etica_si_tehnologie.htm

luni, 15 martie 2010

Comentarea articolului aparut in EVZ cu privire la "dilema linguritei"

Am sa incerc sa fac cateva comentarii cu privire la articolul  "Impartasania cu aceiasi lingurita intre taina si igiena" aparut in ziarul Evenimentul Zilei in data de 14 martie 2010. 

In afara celor scrise pana acum, a argumentelor teologice, logice si de bun simt, voi adauga si comentariile mele incercand sa decodez acest articol care da o lovitura puternica Sfintei Taine a Impartasaniei chiar cu sustinere, din pacate, si a unor slujitori ai Bisericii.

(Mai jos veti gasi articolul intreg si comentariile mele scrise in italic.)

Împărtăşania cu aceeaşi linguriţă, între taină şi igienă
Andreea Dogar Duminică, 14 Martie 2010

Împărtăşania este poate cea mai importantă dintre tainele din religia ortodoxă. Pentru creştini, ea înseamnă împărtăşirea cu trupul şi sângele lui Hristos şi se face de mai multe ori de an.

Se avertizeaza inca de la inceput ce se tinteste, sau, dupa cum vom vedea, unde se loveste: "cea mai importanta dintre Sfintele Taine din religia ortodoxa". E clar ca nu se vorbeste despre impartasania la catolici, si nici nu se refera la comemorarea din cadrul protestant, ci se vizeaza religia ortodoxa.

De obicei, în bisericile din România, acest ritual se practică folosind aceeaşi linguriţă. Din acest motiv, medicii atrag atenţia că normele de igienă sunt încălcate, iar oamenii pot contacta diferite boli, unele dintre ele foarte grave.

Redactorul articolulului spune ca "de obicei...", atragand atentia de la inceput ca sunt si situatii care nu fac parte din obicei, ca exista practici care se situeaza in afara a ceea ce se obisnuieste. Mai apoi vine cu argumentele medicilor, si pune sub lupa stiintei impartasirea credinciosilor. Stiinta devine norma a tot si a toate, este referinta, dumenzeul multora din ziua de astazi, care nu poate fi combatuta de nimic. Ca si cum, adevarul se poate afla numai prin stiinta, si tot ce nu este acreditat de stiinta se situeaza in afara adevarului.

„Este complet contra normelor igienice”

Este o problemă de igienă majoră. Boli precum hepatita A sau mononucleoza infecţioasă (boală provocată de virusul Epstein-Barrse, care se manifestă prin febră şi angină) se transmit prin salivă şi sunt boli redutabile, contagioase, care pot duce la epidemii pe această cale. Este un lucru complet contra normelor igienice”, spune medicul de familie Călin Ciubotaru. „Alte boli care se pot transmite sunt aftele şi toate bolile infecţioase de la nivelul cavităţii bucale”.

Pentru a fi convingatori se aduc argumente folosind nume care impresioneaza: "virusul Epstein-Barrase", lasand impresia pentru necunoscatori, ca medicul respectiv stie el ce vorbeste, si ca a studiat indeaproape situatia. Se inoculeaza frica, spunand ca se transmit boli redutabile, contagioase, care nu numai ca se manifesta la cei care consuma Sfintele Taine, dar si la cei din jur, deoarece se declanseaza epidemii. Crestinii care se impartasesc devin astfel, adevarate pericole publice, focare ce raspandesc maladii. Deci, politic corect, trebuiesc luate masuri!!!

Medicul Vasile Benea, specialist în boli dermato-venerice de la Spitalul "Prof. Dr. Scarlat Longhin", spune că prin împărtăşania cu aceeaşi linguriţă se pot transmite microbi, streptococi sau ciuperci precum candida (boala se manifestă prin senzaţia de arsură la nivelul gurii, pete albe, scăderea apetitului la sugari). Din punctul său de vedere, o soluţie ar fi împărtăşirea cu mai multe linguriţe sau punând vinul pe pâine.

Se trece la inspaimantarea parintilor, dupa consultarea altor specialisti. Bebelusul poate sa faca candia, daca se impartaseste, asadar se sugereaza parintilor sa nu se grabeasca sa-si duca copiii la botezat si la impartasit, caci risca sa se imbolnaveasca.
Bebelusul nu mai are apetit, adica nu mai mananca, si daca nu mananca poate sa si moara, si iata din nou un motiv serios pentru ca parintii sa nu-si duca copiii la biserica, la impartasit.

Daca totusi sunt curajosi, care vor sa-si impartaseasca copilul, se ofera solutia tot de catre medicul specialist, si care, din intamplare, coincide asa cum o sa vedeti in continuarea articolului, cu cea enuntata chiar de un preot. Astfel la sfatul medicului specialist, se pot folosi mai multe lingurite sau se poate pune "vinul pe paine"!!! (Sfatul medicului care vine cu solutii pentru cum sa se faca impartasania, chiar ma face sa-mi amintesc o zicala din popor care spune ca "nu e treaba magarului de unde beau oile apa".)

Nu există altă soluţie decât folosirea unei singure linguriţe de plastic, de unică folosinţă, pentru fiecare persoană”, avertizează şi medicul Ciubotaru.

Deja constatam un consens stiintific: lingurita de plastic, de unica folosinta, pentru fiecare persoana...Fiecare cu lingurita lui, fiecare cu lumea lui de plastic. Si conform acestei gandiri ne-plastice, totul se vrea in plastic, sterilizat, si de unica folosinta; plasticul devenind bariera de netrecut, panaceul universal ce garanteaza sanatatea persoanelor chiar si in momentul cel mai sfant, acela al intalnirii omului cu Dumnezeu, in Taina Sfintei Impartasanii.

De asemenea, printre oameni este destul de răspândită credinţa potrivit căreia argintul ar împiedica transmiterea de microbi sau de boli şi, deoarece linguriţa folosită la împărtăşanie este din argint, ei sunt astfel protejaţi.

Referitor la proprietăţile miraculoase ale argintului, Ciubotaru spune că e vorba de un mit: „Nu este adevărat. E pur şi simplu o explicaţie religioasă, la fel şi cea potrivit căreia vinul e dezinfectant. Din punct de vedere medical e complet fals. Soluţia de vin e prea diluată şi timpul e prea scurt pentru a dezinfecta linguriţa”.

Aici vedem ca domnul doctor stie ca exista o explicatie religioasa prin care lingurita de argint ar avea proprietati miraculoase, la fel si ca vinul ce ar fi dezinfectant. Deci domnul doctor stie tot, si ce zice religia si ce zice stiinta, si aici se induce ideea ca religia face parte din mituri si povesti neadevarate, iar stiinta spune adevarul: "E pur şi simplu o explicaţie religioasă, la fel şi cea potrivit căreia vinul e dezinfectant."

Ce sa mai vorbim de faptul ca Sfantul si Scump Sangele Domnului este din puctul de vedere al medicului atotstiutor, doar ..."o solutie de vin"!

Citind articolul pana la capat vedem ca pr. Lucian Grigore a afirmat: "
Împărtăşania nu are destinaţia de a se transforma în dezinfectant." Medicul spune ca "vinul nu e dezinfectant", iar preotul spune ca "Impartasania nu e dezinfectant". Coincidenta sau nu? Se ajunge din nou la un consens, si se dovedeste ca in spatele acestor afirmatii, stau niste idei care au fost regizate chiar de la bun inceput, urmarindu-se a da o lovitura puternica in inima cresinatatii, in Sfanta Taina a Impartasaniei. Dupa cum stau lucrurile nu ne-ar mira ca in viitor aceasta Sfanta Taina sa fie interzisa pe motive de nerespectare a normelor de igiena. Trageti si dumneavoastra concluziile.


Utilizarea mai multor linguriţe, o practică "stupidă" şi "comică"

Problema linguriţei se dezbate de ceva vreme pe blogurile cu specific religos, dar şi pe forumurile pentru proaspeţi părinţi. Unii dintre ei văd în utilizarea aceleiaşi linguriţe un pericol pentru nou-născuţii care sunt duşi la împărtăşanie.

Interesanta alaturare de idei. In prima propozitie se arata ca e o problema cu lingurita, si ca, fiind o problema aceasta trebuie rezolvata. Si unde se incearca aceasta rezolvare? Pe "blogurile cu specific religios", vine raspunsul, dar si pe "forumurile pentru proaspeti parinti". Concluzia trasa pripit ar fi ca problema deja s-a identificat in mediul religios si ca tinerii parinti ingrijorati doresc gasirea unei solutii.

In continuare, dupa ce s-a vazut care este parerea medicilor se cere parerea a catorva persoane care se impartasesc. Se asculta "vox populi", ca asa da bine in democratie, pentru a lasa impresia ca parerea ta conteaza....

Părerea credincioşilor este împărţită. În timp ce mulţi dintre ei spun că nu sunt deranjaţi de această practică, alţii au explicat că şi-au mai pus această problemă.

"Parerea credinciosilor este impartita"... de parca se pot face mai multe partidulete in sanul credinciosilor, acestia venind in fata Potirului ca la vot, fiecare cu parerea lui, si nu toti uniti de aceiasi credinta. In ortodoxie nu se merge pe conceptul de "unitate in diversitate" ci toti credinciosii, madulare ale Bisericii, vor sa faca voia lui Dumnezeu. "Drept aceia, nu fiti fara de minte, ci intelegeti care este voia Domnului". (Efeseni 5,17)

„Da, ne-am pus-o, mai ales cu copilul. Pentru că ei sunt mai sensibili. Tatăl copilului spune că nu are nimic, că de asta te împărtăşeşti. Eu zic că ar fi bine ca fiecare să folosească o linguriţă de unică folosinţă, care să nu meargă de la mine la tine”, spune Crina, de 40 de ani, care are un copil de un an şi 10 luni.

Deja se incepe exemplificarea cu o familie care este dezbinata in fata credintei. Unul crede intr-un fel, altul intr-un fel, si copilul sufera. Se gaseste insa solutia deja amintita chiar si de medic : "linguirta de unica folosinta".

„Dacă o luăm istoric, ar trebui să rămână cum e acum. Cei 12 apostoli au luat vin din aceeaşi cană. Din punct de vedere al igienei, probabil că ar trebui să avem linguriţe de unică folosinţă”, crede Andreas, un tânăr de 25 de ani.

Aici se intelege ca pe vremea apostolilor se obisnuia sa se bea din aceiasi "cana" dar acum cand am auzit de igiena, ar fi cazul sa folosim lingurite de unica folosinta. "Probabil ca ar trebui", sugereaza ca ar fi de fapt cazul sa se revizuiasca aceasta practica; si din nou se gaseste solutia, deja cunoscuta, cu linguita de plastic...

Alţii exclud din start problema igienei: „Cum să te îmbolnăveşti când te duci la împărtăşanie?”, se întreabă Sonia Hristu, studentă în Bucureşti, de 21 de ani. Iar Andrei Dănilă, de 31 de ani, spune că i se pare „stupid” şi „comic” să fie folosite mai multe linguriţe.

Acum se trece in tabara "opusa" a celor care motiveaza ca nu e nevoie de mai multe lingurite. Argumentele lor sunt forte: ar fi "stupid" si "comic" sa fie folosite mai multe lingurite, de parca folosirea linguritei pentru impartasanie tine de inteligenta sau de circ.

Doamna V.P., în vârstă de 71 de ani, spune că nu a fost niciodată deranjată că linguriţa trece de la un om la altul: „Iei trupul şi sângele Mântuitorului. Mii de oameni s-au împărtăşit de-a lungul anilor şi nimeni nu s-a îmbolnăvit de la o linguriţă”.

Aici avem un argument si al unui batran, care tine cu traditia, dar care probabil nu e in tema cu ultimile norme de igiena, asa ca argumentul doamnei poate sa nu fie luat in considerare de cei care sunt in pas cu stiinta.

„Nu mă deranjează pentru că nu suntem ca la doctor. Puterea împărtăşaniei este extraordinar de mare şi eu nu ştiu cazuri medicale legate de acest cult. Şi cred că avem sistemul imunitar destul de puternic. Nu cred că e mare pericol”, spune şi C.M., o femeie în vârstă de 38 de ani.

Argumentele aduse aici sunt puterea impartasaniei si ...a sistemului imunitar. Din pacate amintirea acestuia din urma pune in balanta chiar puterea impartasaniei si anuleaza intr-un fel credinta, revindu-se tot la considerarea omului ca fiinta biologica.

„De mică, de când mă împărtăşesc, m-am împărtăşit cu o singură linguriţă şi nu am păţit nimic”, spune Alexandra, în vârstă de 23 de ani.

Alexandra desi spune adevarul, ca nu s-a intamplat nimic de cand s-a impartasit, exemplul ei este citat pentru ca e foarte tanara si lipsita de experienta.

„N-am auzit pe nimeni să facă o aftă”, povesteşte Mihai Ionescu, de 64 de ani, dar subliniază faptul că linguriţa respectivă trebuie folosită numai la împărtăşanie, nu şi pentru a mânca miere din borcan: „La noi, linguriţa pe care o foloseşti la împărtăşanie e folosită numai la împărtăşanie. Aşa e normal, dar nu poate nimeni să stea după catapeteasmă să vadă ce face popa. Acea linguriţă nu trebuie să se schimbe: e la împărtăşanie, la împărtăşanie moare”.

"Linguriţa respectivă trebuie folosită numai la împărtăşanie, nu şi pentru a mânca miere din borcan", "dar nu poate nimeni să stea după catapeteasmă să vadă ce face popa." Se ia in calcul neincrederea care apare chiar la biserica. Nu mai avem incredere in nimic astazi si trebuie sa ne temem de tot. Credinta insasi e zdruncinata. Nu mai exista nici morala si bun simt, dar exista igiena. Si daca nu poate sa stea nimeni dupa catapeteazma sa vada ce face popa, oare acesta trebuie supraveghiat?

Amintim aici si ce spunea pr. Grigore in interviul luat de catre reportera Evenimentului Zilei si care a fost publicat mai intai pe blogul sau, cu privire la lingurita de impartasanie : " Atâta timp cât acestea sunt dedicate cultului şi nu sunt folosite şi la borcanul cu miere sau la cel cu magiun, mi se pare că se respectă regula" Observam asadar ca borcanul cu miere apare si la pr. Grigore si in justificarea data de Mihai Ionescu. Stranie coincidenta!!!! La fel ca si cu rolul de dezinfectare a vinului ....

"Sunt preoţi care văd în împărtăşirea cu o singură linguriţă o „dogmă” de neatins"

Poziţia oficială a Bisericii Ortodoxe Române este că nimeni nu s-a îmbolnăvit niciodată din cauza utilizării aceleiaşi linguriţe în ritualul împărtăşaniei şi că obiceiul trebuie să rămână neschimbat.

Există însă şi preoţi care, atât din motive de igienă, cât şi teologice, au decis să îi împărtăşească pe credincioşi cu linguriţe diferite.

Ni se spune aici ca exista preoti, adica nu ar fi numai unul, si daca nu e numai unul, inseamna ca se poate generaliza practica....care au chiar motive teologice care se potrivesc cu normele igenice de a impartasi credinciosii cu lingurite. Ma intrbeb si eu ce motive teologice s-au gasit pentru a schimba o practica de sute de ani a bisericii, dar deja nu ma indoiesc ca se pot gasi explicatii lunecoase care sa suceasca mintile oamenilor, caci pana la urma sa nu uitam ca si dracu e mare teolog.

„Am luat decizia de a împărtăşi credincioşii cu linguriţe dedicate fiecăruia din dorinţa de a-i împărtăşi pe aceştia numai cu ceea ce se cuvine a-i împărtăşi, adică cu Sfintele Taine şi nu cu altceva – cu materie salivară ori bacteriană de pe limba şi din cavitatea bucală a altora”, îşi explică decizia preotul paroh Lucian Grigore, de la Biserica Domnească Sfântul Gheorghe din Piteşti.

De aici se intelege ca preotul paroh a luat totusi o decizie care nu este in faza cu "pozitia oficiala a Bisericii Ortodoxe Romane" din dorinta de a imaprtasi credinciosii numai cu ceea ce se cuvine si nu cu "materie salivară ori bacteriană de pe limba şi din cavitatea bucală a altora". Se poate trage si concluzia ca BOR nu are aceiasi dorinta ca a acestui preot, si ca e depasita, netinand cont de normele igienice. Dar bine totusi ca se mai gaseste un astfel de preot care are atata grija pentru cel ce se impartaseste, aceiasi ca si a medicilor....

El spune că principalul motiv care l-a determinat să ia această hotărâre a fost acela de a-i face pe oameni să vină cu inima deschisă la împărtăşanie, fără teama că s-ar putea îmbolnăvi.

Vedem deci care e principalul motiv al parintelui Lucian Grigore, nu cel enuntat de dansul in comentariile de pe blogurile ortodoxe si anume, grija fata de Sfintele Taine sa nu fie batjocorite ("Nu se cuvine a lăsa Cele Sfinte în batjocură"), ci grija ca oamenii sa nu se imbolnaveasca. Deci la unii se spune intr-un fel si la altii in alt fel. Motivele prinicpale se adapteaza in functie de auditoriu?

Si care sunt acei oameni care se apropie cu frica de Dumnezeu, cu credinta, si cu dragoste, de Sfantul Potir, lasand la o parte toata grija cea lumeasca, dar cu inima inchisa si cu frica de a se imbolnavi dupa consumarea Sfintelor Taine? Care sunt credinciosii care, sunt astfel obligati de a se impartasi, stiind ca Dumnezeu atat de mult iubeste omul incat ii respecta libertatea ?

Din punct de vedere teologic, Grigore spune că preotul are datoria de a se îngriji ca în potirul pentru împărtăşanie, iar mai apoi pe buzele credincioşilor, să nu ajungă diferite impurităţi.

Adica din punct de vedere teologic preotul trebuie sa se ingrijeasca ca pe buzele credinciosilor sa nu ajunga diferite impuritati? Care sfant o fi spus asa ceva, si care este explicatia teologica a pr. Grigore pentru acest lucru? Sa fie oare rastalmacirea citatul din Sfanta Evanghelie care spune ca "Nu ceea ce intră în gură spurcă pe om, ci ceea ce iese din gură, aceea spurcă pe om. " (Matei 15,11)?

Grigore s-a gândit la un moment dat să înainteze un document către forurile superioare din Biserica Ortodoxă din România pentru a-şi prezenta argumentele şi pentru a se lămuri situaţia la nivelul întregii biserici, dar s-a lovit de o serie de împotriviri : “Cu privire la această problemă, sunt preoţi care văd în această lucrare a împărtăşirii cu o singură linguriţă o „dogmă” de neatins – care ar fi în măsură să probeze măsura credinţei noastre în puterea lui Dumnezeu de a curăţa necurăţiile”.

De aici deducem urmatoarele: Fratele Grigore (ca nu i se mai spune preot, parinte, si nici macar popa) vroia sa se generalizeze introducerea linguritelor in intreaga biserica, iar pentru aceasta s-a gandit sa inainteze un document cu argumentele sale "forurilor superioare" numai ca s-a lovit de niste argumente: "sunt preoţi care văd în această lucrare a împărtăşirii cu o singură linguriţă o „dogmă” de neatins ".
Nu excludem faptul ca argumentele de care "s-a lovit" probabil le-a mai aflat si dupa pubicarea in prealabil pe blogul sau si a lui Laurentiu Dumitru, a interviului dat Andreei Dogaru. Dupa ce au fost citite toate comentariile, si stranse argumentele contra acestei inovatii, de a introduce mai multe lingurite, s-a inchis accesul la articol, iar dupa aruncarea momelii, se impletesc sofisme menite sa prosteasca lumea.

Vedem aici si abilitatea jurnalistei care a scos in evidenta mesajul subtil pe care vrea sa-l transmita oamenilor prin acest articol - si anume, ca impartasania este o sursa de microbi- trunchiind mesajul initial al preotului, si adaugand o fraza menita sa scandalizeze. Astfel fraza initiala era:
"
Cu privire la această problemă, sunt preoţi care văd în această lucrare a împărtăşirii cu o singură linguriţă o „dogmă” de neatins – şi m-am retras ca să nu aduc în inima cuiva vreo pricină. Acum însă, mă somaţi oarecum să dau un răspuns şi fac aceasta pentru că văd că şi alţii se frământă pe această temă."

Foarte grav, jurnalista vrea sa spuna oamenilor ca in biserica ar exista o dogma care "ar fi în măsură să probeze măsura credinţei noastre în puterea lui Dumnezeu de a curăţa necurăţiile". Adica o dogma prin care ni se face testul de credinta, dar in realitate o absurditate atat pentru lumea laica cat si pentru biserica. Mai mult pentru biserica este chiar o ofensa foarte grava, o minciuna care i se arunca in spate. Nu exista nici o astfel de dogma in sanul biericii care sa testeze credinta celor care fac parte, in Biserica nu se fac teste de igiena puse pe seama credintei.

El spune că, de obicei, credincioşii sunt puşi în mod forţat în faţa dilemei: “ori crezi că Dumnezeu este în măsură să te ferească de bolile (contagioase) ale celui de dinaintea ta şi te mântuieşti, ori nu crezi în puterea Sfintei Împărtăşanii şi nu te mântuieşti. Să ne trezim! Preotul care pune credinciosul să meargă pe tăişul acestei dileme nu dovedeşte nici credinţă şi nici cuviinţă dreaptă faţă de oameni”.

Se spune cu alte cuvinte ca bietul credincios trebuie sa aleaga, e pus in fata unei dileme, e obligat sa creada intr-o minune pentru a-si pazi sanatatea, daca se impartaseste. Dupa cum se prezinta lucrurile, ai impresia ca numai ciumatii, si cei care au boli contagioase se impartasesc. Dar foarte grijuluiu ni se spune sa ne trezim, dupa atatia ani, in care toti sfintii care au dat si au luat Sfanta Impartasanie n-au sesizat aceasta dilema, pe care el o vede acum, pe fundalul unei lumi secularizate, si in care grija ne este purtata prin normele europeene. Dintre toti preotii care dau Sfanta Impartasanie se gaseste totusi unul, care are credinta, deoarece el nu pune credinciosul in fata dilemei, ci s-a gandit sa foloseasca lingurite personale, de plastic,....intocmai cum s-ar putea cere prin normele europene, la sfatul medicului, si chiar in pas cu ultima tehnologie.

"Împărtăşania nu are destinaţia de a se transforma în dezinfectant”, mai spune el vizavi de părerea comună potrivit căreia este imposibil ca o persoană să se îmbolnăvească dacă foloseşte aceeaşi linguriţă ca şi cei dinaintea lui. Preotul consideră că, deşi Dumnezeu face minuni, “minunea nu se cere şi nu se forţează”.

Incredibil ce analiza medicala se face Sfintei Impartasanii de catre un preot. Cum oare i-o fi trecut prin minte asa ceva? Cum oare se poate compara aceasta Mare si Sfanta Taina cu destininatia de a fi dezinfectant? A ramane la credinta ca pe Sfanta Lingurita coexista si microbul si Hristos presupune nesocotirea celor dumnezeiesti, si nu inseamna a-l pune pe Dumnezeu la incercare, cerandu-i sa faca o minune, asa cum se insinueaza. Minunea nu se cere si nu se forteaza, asta este adevarat, dar nu este o justificare nicidecum teologica pentru a tagadui Taina. Ori credem ca Hristos se coboara precum soarele in tina, care suntem, spre tamaduirea sufletului si a trupului, ori nu credem, si ar fi mai bine sa stam departe de Sfintele Taine, spre a nu ne fi noua spre osanda si judecata vesnica.

“Am împărtăşit odată un bătrân care era răcit, tuşea şi îi curgea abundent nasul. L-am invitat să se şteargă mai întâi şi apoi să se apropie. Omul era atât de bolnav şi necăjit încât nu-i stătea mintea nici la ce îi zicem eu şi nici la grija la care îl chemam. Sumar a făcut gestul de a se şterge. Pe cei mai catolici decât Papa, care ne pun pe noi în astfel de dileme, i-aş întreba: v-aţi putea împărtăşi vreodată copilul cu o linguriţă ca cea despre care zic eu când povestesc despre bătrân ? Să nu fim ipocriţi, ci să fim cinstiţi cu noi înşine”, spune Grigore.

Se da aici un caz care impresioneaz, se trece la sentimentalism: un batran care era racit, atat de bolnav si necajit incat nu-i statea mintea nici la ce-i spunea preotul si nici la grija la care era chemat, cuteza se se impartaseasca, iar cei mai catolici decat papa il pun in acest caz pe parinte in fata unei dileme, care se vede precum un copil fara aparare, ce urma sa consume Sfintele Taine dupa batran. Fiind cinstit cu el insusi, isi aminteste probabil ca ii este pusa la incercare credinta, si nefiind ipocrit, gaseste solutiile pe care le prezinta in continuare.

“Eu nu găsesc un impediment în a sfinţi în loc de una singură mai multe linguriţe şi a le folosi în cult la momentul cuvenit. Rugăciunea necesară sfinţirii linguriţei poate fi citită mai multora la fel de bine cum se citeşte uneia”, oferă el o soluţie.

Grigore mai spune că, din punct de vedere teologic, linguriţa este doar un mijloc pentru a primi împărtăşania, iar comunitatea credincioşilor nu este simbolizată de linguriţă, ci de potir.

Intr-adevar comunitatea credinciosilor este simbolizata si prin impartasirea din acelasi Potir - ni se aduc acum argumente pentru a ne linisti. Ele fac parte din categoria "marul nu e par" si "iarna nu e ca vara", dar nu se spune nimica despre insemnatatea Sfintei lingurite din punct de vedere teologic, ci doar ca ea este un mijloc pentru a primi impartasania, si nimic mai mult. De altfel remarcam ca nu se spune Sfanta Lingurita ci simplu lingurita, scazand in insemnatate rolul ei, si daca nu mai e asa de importanta se pot face prin urmare tot felul de schimbari si adaptari la epoca, dupa cum ni se nazare.

Preotul spune că cea mai potrivită soluţie pentru a împărtăşi este cea folosită în Biserica Ortodoxă Rusă. “După ce credinciosul vine înaintea uşilor împărăteşti ale Sfântului Altar, i se aşează sub bărbie procovăţul (o bucată de pânză de culoare roşie). Cu această operaţie se ocupă paracliserul (la nevoie), dar de cele mai multe ori diaconul sau un alt slujitor. Având dinainte un credincios cu fruntea orientată spre vârful catapetesmei şi gura deschisă, preotului îi vine uşor, adică la îndemână să transporte pe deasupra procovăţului linguriţa – purtând cele sfinte – şi să le lase să se prelingă în cavitatea bucală a primitorului, fără să o atingă. Astfel, linguriţa cea unică a preotului rămâne la fel de curată la sfârşitul împărtăşirii a o mie de credincioşi precum a fost şi la început. Totul însă ţine de educaţia pe care s-ar cuveni să o facem credincioşilor în acest sens. Dacă forurile noastre ocârmuitoare s-ar îngriji să poruncească şi la noi, în Biserica Ortodoxă Românească, o astfel de practică, am scăpa de „dilema linguriţei””.


„Nu există cazuri de îmbolnăvire”

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Constantin Stoica, nu este de acord cu folosirea mai multor linguriţe pentru împărtăşanie: „Dintotdeauna, în tradiţia ortodoxă, la împărtăşit se foloseşte aceeaşi linguriţă. Acolo avem trupul şi sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos, suntem feriţi de boli şi de alte pericole”.

„Este exclusă îmbolnăvirea de la Sfânta Împărtăşanie. Suntem cu toţii păziţi de orice boală în momentul în care ne împărtăşim. De 2000 de ani, biserica foloseşte împărtăşirea cu aceeaşi linguriţă ”, mai spune el.

„Ceea ce e important de subliniat e că nu sunt semnalate cazuri de îmbolnăvire. Nu există aşa ceva, nimeni nu a reclamat vreodată aşa ceva. Nu avem de ce să ne temem. Credincioşii bisericii noastre niciodată nu vin cu reţinere la sfântul potir atunci când se împărtăşesc”, susţine Stoica.

Acelasi purtator de cuvant al Patriarhie care se propunea acum un an sa-si ia primul pasaport cu cip da acum dovada de buna credinta. Rolurile s-au inversat. Parintele Grigore care sustinea sus si tare ca "Biserica nu este doar Sinodul" devine cel care da o lovitura de gratie adusa Sfintei Taine a Impartasaniei. Asistam oare la o lupta in fata oamenilor, dupa modelul politic si la o prietenie in spatele arenei? Sau, prin aceste cateva cuvinte rostite de pr. Stoica, se considera ca s-a luat o pozitie oficiala a bisericii in fata noii inovatii, de a compara Sfanta Impartasanie cu un dezinfectant si a da-o credinciosilor cu lingurita personala? Vom vedea....

In orice caz, idea centrala a articolului este ca impartasania este o sursa de epidemii si prin aceasta se da o lovitura puternica in inima crestinatatii. Restul ideilor vehiculate in articol, sunt tehnici, strategii, care au fost adaptate profesionist si prin care s-a mutat formal centrul de greutate al subiectului, de la impartasania vazuta ca un pericol public la... " dilema linguritei".

UPDATE :
septembrie 2011:
EVZ: Ce boli risti cand pupi icoane
Razboi intru Cuvant: De ziua Sfintei Cruci, anti-ortodocsii de la Evenimentul Zilei au lansat UN NOU ATAC IMPOTRIVA CINSTIRII ICOANELOR, SFINTELOR MOASTE SI IMPARTASANIEI

NE PUTEM IMBOLNAVI DACA NE IMPARTASIM SAU DACA SARUTAM ICOANELE DIN BISERICA? Cum trebuie sa procedam cu gandurile de indoiala?