Si el a cerut proba simtului tactil: sa-si puna el mainile sau degetele in ranile lui Iisus si sa le simta, sa vada, si atunci sa se convinga ca acest Iisus inviat este una si aceeasi Persoana cu Cel care murise pe Cruce, si fusese ingropat. Iar Iisus ii ofera [aceasta convingere]: "Hai Tomo, vino, adu-ti degetul si mana, si pune aici in rani, uite aici coasta!". Si n-a mai fost nevoie de proba, pentru ca indemnul lui Iisus era atat de cert, de sigur, incat Toma a cazut la pamant si a spus: "Domnul meu si Dumnezeul meu!". Atunci si-a exprimat credinta ca Iisus cel inviat era real. Fiindca, dragii mei, de aceea ii spune Iisus: "Pentru ca ai vazut, Tomo, ai crezut. Fericiti cei ce au crezut fara sa fi vazut!".
Dar chair daca Toma ar fi ajuns sa faca proba materiala, tactila, el tot n-ar fi iesit din dilema ratiunii, fiindca dilema lui era insolubila, si consta in urmatoarea alternativa. Daca trupul acestui Iisus este real, este materie, cum de a patruns prin pereti, fiindca odaia in care se aflau ei era cu usile incuiate, si ferestrele inchise? Si cred ca stia atata principiu fizic: ca doua corpuri fizice nu pot sa ocupe in acelasi timp acelasi spatiu. Dar trupul lui Iisus ocupase in acelasi timp acelasi spatiu, trecand prin materia peretilor. Iar pe de alta parte, daca nu este real si este doar aparent, cum de se lasa pipait, fiindca numai materia se lasa pipaita? Iata deci dilema lui Toma insolubila! Pentru ca el se adreseaza numai ratiunii.
De aceea, iubitii mei, purtam recunostinta acestor sfinte femei, si prin ele purtam recunostinta celor ce ne sunt mama, sau ne-au fost mame, celor ce ne sunt sotii, ne sunt fiice, sau ne sunt surori, pentru ca impreuna formam societatea umana.
PAGINI WEB:
Razboi intru Cuvant: Mironositele si Apostolii - inima si chibzuinta
Omul care are prea mult timp mintea ocupata, si care face tot felul de (sau prea multe) rationamente, nu mai are timp sa iubeasca!!!
RăspundețiȘtergere@ Anonim
RăspundețiȘtergereEste adevarata ca trebuie sa existe un echilibru intre minte si inima, si ca neglijarea uneia in detrimentul celelilalte se rasfrange asupra intregii vieti duhovnicesti.
Asadar iubirea exprimata prin sentimente trebuie tinuta in frau prin ratiune, dar in asa masura incat sa nu le anuleze printr-un "exces de zel", caci si existenta lor au un anumit rol, acela de a inmuia inima omului, si de a face faptele pe care numai dragostea poate sa le acopere.
Altfel, punand accentul numai pe dreptate, pe ratiune, pe logica, s-ar merge cu justitia pana in panzele albe, fara a mai tine cont de jertfa de sine, de iubirea data ca porunca, fara putinta de a fi samarineanul cel milostiv, de a tine cont ca pana si cainii mananca frimiturile de la masa stapanilor lor, sau a fi, asa cum ne infatiseaza Evanghelia in difeirte pilde, cel care tine cont de ceea ce este mai presus de dreptate (inteleasa mai mult in sens omenesc).
Revenind acum la predica Parintelui Bartolomeu, consider ca intr-adevar a pus in evidenta felul de a fi al femeii, si anume de a iubi, tinand mai intai cont de certitudinea pe care i-o da simtirea in duh, in schimb ce barbatul acorda intaietate planului concret.
Dar, ce as vrea sa subliniez, este ca, aceasta nu inseamna ca barbatul vine de pe o planeta cu anumite caracteristici, in care felul de a iubi se manifeste numai daca face precum Toma, "punand degetul in coasta", iar femeia vine de pe alta planeta, in care nu are nevoie nici ca sa vada, ca sa poata iubi.
Chiar si felul de a iubi al fiecaruia, diferit, sau mai bine spus cu accentul pe o anume caracteristica, face ca lucrurile sa mearga spre un echilibru.
Pentru ca [viata imparateasca ?] nu mai e ratiune = "pentru ca el se adreseaza numai ratiunii"
RăspundețiȘtergereDoamne ajuta!
@ Maria
RăspundețiȘtergereMultumesc, am sa corectez!