9. (Dreptul Simeon primeste pe carbunele Hristos)
Atunci cand Dreptul Simeon a intalnit-o pe Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, care Il tinea in brate pe Hristos, L-a luat pe Pruncul sfant cu mainile sale. El “L-a primit in bratele sale si a binecuvantat pe Dumnezeu” (Luca 2, 28). Scena aceasta este infricosatoare. Cu adevarat, un asemenea lucru nu ar fi fost cu putinta daca bratele lui Simeon nu erau intarite de Duhul Sfant.
Aceasta imagine ne aduce aminte de vedenia Profetului Isaia care dupa ce L-a vazut pe “Domnul stand pe un scaun inalt si maret” si pe Serafimii care se aflau in jurul Lui, si dupa ce si-a marturisit necuratia buzelor sale, s-a aflat dintr-o data in fata urmatoarelor fapte uimitoare:
“Atunci unul dintre serafimi a zburat spre mine, avand in mana sa un carbune, pe care il luase cu clestele de pe jertfelnic. Si l-a apropiat de gura mea si a zis: Iata s-a atins de buzele tale si va sterge toate pacatele tale, si faradelegile tale le va curati” (Isaia 6, 6-7).
Vedenia aceasta se refera la intruparea lui Dumnezeu Cuvantul. Profetul Isaia a fost ales sa vesteasca poporului lui Israel venirea Celui fagaduit, adica a Lui Hristos, si de aceea, el este considerat o mare voce intre profeti si chiar al cincilea Evanghelist. El a descris cu mare claritate si acuratete multe dintre scenele sfintei intrupari.
Faptul ca aceasta vedenie se refera la intrupare reiese si din Traditia erminiei bisericesti. Intr-unul din troparele praznicului se spune:
“Clestele cel tainic ce a luat in pantece pe carbunele Hristos, tu esti, Marie“.
Toate revelatiile din Vechiul Testament sunt legate de Cuvantul neintrupat, iar cele mai multe dintre ele se refera la intrupare, adica la venirea Cuvantului in trup. In cazul de fata, carbunele este Hristos, iar clestele tainic care tine carbunele este Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, care L-a zamislit pe Hristos in pantecele ei si care a dat acest carbune Dreptului Simeon. Jertfelnicul ceresc este cerul plin de slava lui Dumnezeu. De aceea cantam: “Pogorandu-Se din cer Stapanul tuturor, L-a primit pe El Simeon preotul“.
Asa cum Proorocul Isaia a primit carbunele si nu s-a ars, ci s-a curatit si a devenit profet, la fel si Dreptul Simeon L-a primit pe carbunele Hristos de la Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu si nu s-a ars, ci s-a curatit dupa cuvantul: “Iata, s-a atins de buzele tale si va sterge toate pacatele tale si faradelegile tale le va curati“.
Aceasta ultima fraza dovedeste ca vedenia Profetului Isaia se refera la intruparea lui Dumnezeu Cuvantul, lucrul care reiese si din faptul ca Biserica a stabilit ca aceasta fraza sa fie rostita de preotul slujitor dupa Sfanta impartasanie cu Trupul si cu Sangele lui Hristos. Imaginea profetica prezentata mai sus, care il pune pe Dreptul Simeon in stransa legatura cu Sfanta Impartasanie, arata ca omul trebuie sa aiba Duh Sfant, asa cum avea si Dreptul Simeon, ca sa nu fie ars sa Trupul si de Sangele lui Hristos.
Prin urmare, carbunele aprins este Hristos intrupat, jertfelnicul este pantecele Preacuratei Fecioare, Serafimii sunt insasi Nascatoarea de Dumnezeu, iar mainile ei tin clestele prin care da carbunele Dreptului Simeon.
10. (“Acum slobozeste pe robul Tau...”)
“Acum slobozeste pe robul Tau, Stapane, dupa cuvantul Tau, in pace, ca ochii mei vazura mantuirea Ta, pe care ai gatit-o inaintea fetei tuturor popoarelor, lumina spre descoperirea neamurilor si slava poporului Tau Israel” (Luca 2, 29-31).
Aceasta este o fraza plina de maretie, pe care Biserica a preluat-o si a asezat-o la sfarsitul slujbei Vecerniei, dar si in alte slujbe, ca de exemplu, in cuvantul de multumire de dupa impartasirea cu Cinstitele Taine. In continuare vom incerca o scurta analiza interpretativa a acestui fragment evanghelic.
Dreptul Simeon a fost instiintat de Sfantul Duh ca inainte sa moara Il va vedea cu siguranta pe Dumnezeu Cuvantul intrupat, iar acest lucru s-a implinit pentru ca era “invrednicit cu har de prooroc” (Sfantul Chiril al Alexandriei). Dupa ce L-a vazut pe Hristos, a cerut slobozirea sufletului din trup pentru a se vadi faptul ca sfintii “se considera numai legati de trup” (Cuviosul Teofilact) si de acea nu se tem de moarte.
Dupa cuvantul Tau, in pace arata ca Simeon a cerut iesirea sufletului din trup “dupa cum i s-a fagaduit”, el considerand acest lucru ca fiind odihna, pentru ca “in pace” inseamna “spre odihna“ (Cuviosul Teofilact). Odihna are legatura cu linistea gandurilor, pentru ca, o data cu trecerea timpului, Dreptul Simeon o asteapta “fara incetare sa vina“ (Sensul este acela ca, inaintand in varsta, Simeon a dobandit linistea gandurilor, iar acum asteapta odihna care urmeaza in mod firesc dupa linistirea gandurilor) (Cuviosul Teofilact), iar mantuirea lui Dumnezeu era intruparea pe care Domnul a pregatit-o mai inainte de timp. Cu adevarat, taina lui Hristos a fost pregatita “inainte de facerea lumii” (Sfantul Chiril al Alexandriei).
Cuvintele Sfantului Simeon reprezinta un imn de biruinta inaltat ca urmare a vederii de catre el a Fiului lui Dumnezeu Cuvantul intrupat. Profetii din Vechiul Testament vedeau spatele lui Dumnezeu, adica venirea Sa care avea sa fie in viitor, insa Simeon I-a vazut fata, Hristos este lumina lumii, dar nu lumina fizica, lumina morala sau o lumina simbolica, ci lumina adevarata, care alunga intunericul gandului si al necunostintei si care este slava nu numai a israelitenilor, ci si a intregii firi omenesti. Fara Hristos si in afara Lui, firea omeneasca este fara slava, fara forma, nedefinita si anonima. Prin Hristos, ea dobandeste “identitate si continut” (Sfantul Nicolae Cabasila).
Faptul ca, imediat dupa ce L-a vazut pe Fiul lui Dumnezeu intrupat, Simeon a cerut slobozirea, adica moartea, se explica prin marea sa bucurie pentru cele ce aveau sa fie savarsite in continuare. Voia sa mearga in Iad ca sa duca vestea cea buna dreptilor Vechiului Testament care se gaseau acolo, adica sa le spuna ca a venit Mesia, Care este Mantuitorul lumii. In plus, dupa cum spune Sfantul Atanasie cel Mare, Simeon se grabea sa mearga in Iad pentru ca sa nu apuce sa duca vestea cea buna copiii care urmau sa fie taiati de Irod. El a cerut aceasta deoarece pruncii sunt mai vioi, se misca mai repede, pe cand el era “batran si greoi si se misca incet“. Hristos ii implineste cererea si, dupa spusele Sfantului Atanasie cel Mare, se pare ca a fost ca si cum Hristos i-ar fi zis lui Simeon sa se arata cu veselie catre Adam, care traia cu mahnire in Iad, si sa vesteasca bucuria Evei, care se afla in chinuri, zicand:
“Vine mantuirea; vine Izbavitorul; vine iertarea; vine Slobozitorul. Nu mai plange, fie omeneasca, vine ajutorul nostru, vine si nu intarzie“.
Prin urmare, Dreptul Simeon este primul care a vestit celor intemnitati in intuneric – tuturor dreptilor Vechiului Testament aflati in Iad, deoarece moartea nu fusese ontologic desfiintata – ca a sosit Hristos cel indelung asteptat, Care va veni grabnic si in Iad ca sa-i elibereze.
11. (“Acesta este pus spre caderea si spre ridicarea multora…”)
Dreptul Simeon i-a binecuvantat pe Fecioare Maria si pe Iosif, care urmareau cu mirare si cu surprindere cele ce se petreceau, dupa care s-a intors spre Nascatoarea de Dumnezeu si i-a spus doua profetii minunate.
Prima se referea la Persoana Dumnezeului-Om intrupat:
“Iata, Acesta este pus spre caderea si spre ridicarea multora din Israel si ca un semn care va starni impotriviri” (Luca 21, 34),
proorocie care s-a implinit in timpul vietii lui Hristos, dar care a continuat sa se implineasca de-a lungul istoriei, ca si in viata personala a fiecarui om.
Dumnezeul-Om Hristos este caderea celor necredinciosi, adica a celor care nu cred in El, si ridicarea celor care cred. Un exemplu este ceea ce s-a petrecut pe Golgota. Un talhar a crezut si s-a mantuit, iar celalalt s-a indoit si s-a osandit. Acest lucru se petrece si in viata noastra interioara, pentru ca Hristos este spre cadere in noi, atunci cand noi, cei botezati, cadem in desfranare, si ne este spre ridicare – prin cumintenia noastra. De asemenea, prin aceasta proorocie se mai poate intelege ca Hristos trebuia sa patimeasca si sa cada in moarte, pentru ca multi sa se ridice prin caderea si prin moartea Sa (Cuviosul Teofilact).
Hristos este si “semn care va starni impotriviri”. Cuvantul semn se poate interpreta in multe feluri si poate avea mai multe intelesuri. Mai intai, semn este intruparea lui Hristos, adica intruparea Fiului lui Dumnezeu Cuvantul. In timpul intruparii, s-au petrecut multe lucruri greu de inchipuit si nemaivazute, pentru ca Dumnezeu S-a facut om, iar Fecioara s-a facut mama. Tocmai acest semn este contrazis si pus la indoiala de multi oameni. Unii spun ca a luat trup adevarat, iar altii ca a luat un trup imaginar, adica trupul Sau era inchipuit si toate au fost savarsite inchipuit. Unii considera ca trupul era facut din pamant, iar altii ca era ceresc. Unii spun ca Hristos, ca Dumnezeu, are existenta de dinainte de veac, iar altii cred ca inceputul existentei Sale a fost din Preacurata Fecioara Maria (Sfantul Chiril al Alexandriei).
Analizand talcuirea Cuviosului Teofilact despre faptul ca semnul care va starni impotriviri este intruparea Fiului lui Dumnezeu Cuvantul, Sfantul Nicodim Aghioritul spune ca ereticul care vede lucrarea lui Hristos – Care are doua lucrari, adica dumnezeiesti si omenesti; si ca om, Ii era foame si sete, a primit mucenicia, S-a rastignit, a patimit etc., iar ca Dumnezeu a facut minuni, a scos demoni, a readus la viata etc. – sta la indoiala daca Hristos este om sau Dumnezeu. Insa crestinul nu are asemenea indoieli, pentru ca stie din experienta sfintilor indumnezeiti ca, desi Hristos are doua firi, una dumnezeiasca si una omeneasca, El este unul atat in ipostas, cat si in persoana si astfel, acest Unul Hristos lucreaza cand ca Dumnezeu, cand ca om. Desigur, atunci cand lucreaza ambele firi, acest lucru se face in comuniune.
Apoi, dupa spusele Sfantului Chiril al Alexandriei, semn care va starni impotriviri este si Crucea lui Hristos. Unii primesc Crucea si Rastignirea lui Hristos, socotind ca acestea inseamna izbavire si ca pe Cruce s-au biruit taria si puterea intunericului, in vreme ce altii nu primesc Crucea. Acestia din urma nu pot sa inteleaga ca Hristos S-a rastignit. De aceea, dupa cum spune Sfantul Apostol Pavel, Crucea este sminteala pentru iudei, iar pentru neamuri nebunie. Insa pentru noi, cei care credem, Crucea este “puterea lui Dumnezeu si intelepciunea lui Dumnezeu” (I Cor. 1, 23-24).
12. (Si prin sufletul tau va trece sabie, ca sa se descopere gandurile din multe inimi“)
Cea de-a doua proorocie a Sfantului Simeon, care are legatura cu Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, este urmatoarea:
“Si prin sufletul tau va trece sabie, ca sa se descopere gandurile din multe inimi” (Luca 2, 35).
In mod cert, profetia aceasta se refera la durerea si la mahnirea Nascatoarei de Dumnezeu atunci cand L-a vazut pe Fiul Sau – Care era in acelasi timp si Fiul lui Dumnezeu – rastignit pe Cruce, in suferinte si in chinuri. Preasfanta Nascatore nu a suferit si nici nu a simtit durere la Nasterea lui Hristos, tocmai pentru ca L-a zamislit fara samanta si L-a nascut fara stricaciune. Trebuia deci sa sufere mult in vremea iesirii din trup a Fiului sau.
Tocmai aceasta sabie, care a trecut prin sufletul Nascatoarei de Dumnezeu in timpul mortii pe cruce a lui Hristos, a facut sa fie descoperite gandurile ascunse in inimile multor oameni. Unii s-ar putea indoi de faptul ca ea a fost mama cu adevarat, dar datorita durerii simtite atunci de Fecioara Preasfanta, indoiala lor se risipeste.
In acelasi fel, durerea Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu a aratat ca ea era mama adevarata si ca Domnul a luat trup de la ea, caci daca Nascatorea de Dumnezeu a fost mama adevarata, inseamna ca si Hristos a avut trup adevarat si nu a fost un om inchipuit.
Sfantul Atanasie cel Mare spune ca exprimarea “ca sa se descopere gandurile din multe inimi” inseamna ca, prin Crucea lui Hristos si prin Patimile Sale, se vor descoperi toate pornirile interioare ale oamenilor, de vreme ce Petru, care Il urmase zelos pe Hristos, va ajunge sa se lepede de El, uncenicii Il vor parasi, Pilat se va cai prin spalarea mainilor, femeia acestuia va crede in urma unui vis de noapte, sutasul va da marturie dupa semnele ce s-au aratat, Iosif si Nicodim se vor ocupa de cele trebuincioase inmormantarii, Iuda se va spanzura, iar iudeii vor da arginti paznicilor ca sa ascunda Invierea. Cu adevarat, Crucea lui Hristos “este lupta si intarirea gandurilor si intoarcerea lor impotriva“.
Aceasta profetie nu se refera numai la intrupare si la Rastignire, ci si la viata Bisericii, care este adevaratul Trup al lui Hristos. Unii isi gasesc mantuirea prin ramanerea in interiorul Bisericii, iar altii se osandesc prin respingerea lucrarii ei mantuitoare. De asemenea, prin Botez, am primit in inima noastra harul lui Dumnezeu, care nu ne paraseste niciodata, dar se acopera de patimi si tocmai de aceea cadem atunci cand pacatuim, si reinviem atunci cand ne pocaim.
Hristos va fi “spre caderea si spre ridicarea multora” si in cealalta viata, pentru ca toti Il vor vedea pe Hristos, dar pentru unii El va fi Rai, iar pentru altii, Iad.
13. (Sarbatoare a omului traitor in Hristos)
Aceste ultime consideratii arata faptul ca Intampinarea Domnului nu se refera numai la Imparatul Hristos, prin infatisarea uneia dinte etapele sfintei iconomii, ci este in acelasi timp si o sarbatoare a omului traitor in Hristos.
Din praznicul imparatesc al implinirii de catre Hristos a varstei de patruzeci de zile, Biserica a facut o ceremonie, adica o slujba care se savarseste pentru fiecare copil la implinirea a patruzeci de zile de la nastere. Pruncul este adus in biserica de catre mama sa in cea de-a patruzecea zi de la venirea pe lume. Aceasta aducere are un dublu inteles. In primul rand, mama este binecuvantata la sfarsitul perioadei de curatire de dupa lauzie. La fel cum Biserica se roaga pentru orice boala, ea se roaga si pentru femeia care a nascut si care, fireste, simte slabiciune trupeasca dupa efortul nasterii. In plus, se face rugaciune pentru curatire, fiindca modalitatea de nastere a omului este cea care a urmat caderii. In al doilea rand, aceasta este o slujba de multumire pentru nasterea unui copil. Deoarece zamislirea si nasterea unui copil nu sunt numai lucruri dupa fire, ci si rezultat al interventiei lui Dumnezeu, simtim ca pruncul apartine ziditorului. Prin urmare, acesta este oferit lui Dumnezeu, iar Dumnezeu ni-l da inapoi prin intermediul preotului pentru ca noi sa il crestem. Dar in realitate, el apartine lui Dumnezeu.
Dupa cum spune Sfantul Grigorie, Episcopul Nisei, la jertfelnicul cel de sus, in loc de perechea de turturele, trebuie sa aducem curatia sufletului si a trupului, iar in loc de doi pui de porumbel, sa fim cu luare-aminte nu numai inaintea lui Dumnezeu, ci si a oamenilor. Si asa cum, dupa savarsirea celor dupa lege, Hristos S-a intors in patria Sa, implinindu-Se si crescand in intelepciune, si noi trebuie sa ne intoarcem in adevarata noastra patrie, care este Ierusalimul ceresc, traind duhovniceste, dupa legea sfanta, crescand in intelepciune si in har si ajungand la varsta implinirii lui Hristos, desavarsiti cu sufletul si vase adevarate ale Duhului Sfant.
Este datoria noastra, dupa cum spune Sfantul Atanasie cel Mare, sa ne asemanam cu Dreptul Simeon si cu Proorocita Ana. Trebuie si noi sa Il intampinam pe Hristos imbracati in nevinovatie, in pocainta, in cumintenie, in curatie si, in general, in dragoste de Dumnezeu si de oameni. Nimeni nu poate sa Il intalneasca intr-un alt fel pe Hristos, Care este adevarata viata.
***
Praznicul Intampinarii Domnului arata ca Hristos este viata si lumina oamenilor si ca omul trebuie sa tinteasca spre dobandirea acestei lumini enipostatice si a enipostaticei vieti. Biserica inalta rugaciunea: “Lumineaza-mi sufletul si cu lumina simtita sa vad limpede si sa Te vestesc pe Tine Dumnezeu“. Pentru ca omul sa Il propovaduiasca pe Dumnezeu, trebuie mai intai sa Il vada cu limpezime. Numai cei care il vad pe Dumnezeu sau macar primesc experienta celor ce vad, se pot face indrumator. Dar pentru ca omul sa-L vada pe Dumnezeu, trebuie mai intai sa primeasca iluminarea sufletului si a simturilor trupului. In acest fel, praznicul Intampinarii Domnului se face praznic al intampinarii fiecarui credincios”.
Septembrie 1994
(Din: Mitropolit Hierotheos Vlachos, Predici la Marile Sarbatori, Ed. Egumenita, 2008)
Integral la: Razboi intru Cuvant - INTAMPINAREA DOMNULUI – “o sarbatoare a omului traitor in Hristos”. Predica teologica a IPS Hieroteos Vlachos
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu