In camera detinutului arde necontenit candela si-n inima lui pulseaza rugaciunea isihasta.
E tot mai departe de lume si totusi o poarta in intregime in sinesi. El e un tip nou de isihast, cum nu stiu sa fi fost altul, caci in linistea lui se revarsa zbuciumata omenire de azi si dintotdeauna. El e un isihast apostolic, dar de un apostolat specific claustrarii in care se afla. De fapt, el se uneste mereu cu Iisus Hristos, Mantuitorul si Imparatul. In Iisus contempla creatia, sensul si finalitatea ei si se simte responsabil pentru tot ce se petrece pe pamant. Realismul lui e crud, caci vede atat raul in radacinile sale spirituale si ancestrale, cat si fortele sale istorice. Dar unirea cu Iisus il face sa depaseasca dramele lumii, sa le surprinda sensul providential si sa fie senin in fata finalitatii creatiei.
Zi de zi, an de an s-au tot clarificat in el ideile invataturii crestine. Spiritul s-a curatat pana ce a ajuns la limpeziri luminate de sus. In singuratatea sa, marea problema pe care si-o pune este urmatoarea: Care este starea lumii in fata lui Dumnezeu? Care este starea crestinatatii in fata lui Hristos? Si lumea si crestinatatea sunt in criza. Dar de ce a intrat crestinatatea in criza?
Dupa indelungata rugaciune, meditatie si cercetare, a ajuns la concluzia, surprinzatoare pentru mentalitatea crestinilor moderni, ca ii lipseste puterea. Crestinatatea nu are putere. Crestinatatea a pierdut din vedere ca lui Iisus I S-a dat toata puterea in cer si pe pamant.
Criza de putere a crestinatatii a facut posibila stralucirea puterii satanice peste omenire. Satanismul apare in omenire pe linii de forta succesive, ce si-au transmis puterea de la una la alta: antropocentrism, umanism, rationalism, progresism, materialism, si ateismul ultimului secol, devenit pseudo-religie de stat. Satanismul inca n-a realizat antihristul, dar i-a creat conditiile aparitiei si puterii sale.
[...]
Detinutul dispune de un detector suprasensibil al duhurilor, ideilor si fortelor ce se declanseaza in lume. Simte ca intr-un viitor previzibil puterea comunista va fi anihilata. Si totusi e trist si ingrijorat. Trist este pentru ca vede ca aceia care au avut puterea comunizarii tarii se profileaza ca stapani si ai lumii care va veni. Este ingrijorat pentru ca intelege ca se deschid perspectivele unei tiranii mondiale, fara oponenti si fara precedent.
Din punct de vedere antihristic, comunismul ateu si-a indeplinit misiunea si nu mai este necesar, deci poate sa dispara spre a transmite puterea sa unei noi forte apocaliptice. Asa se explica aparitia teoriei fiintei sacre a Israelului, izvorate din spirit caiafic. Cucerirea Ierusalimului e un semn antihristic, si lumea crestina nu i se poate opune.
Crestinismul nu poate admite Israelul caiafic, caci Il neaga pe Hristos. Unii avanseaza idea ca fiinta rasiala a poporului israelit ar fi chiar hristosul prorocit, dar acestei aberatii i se opune lumea intreaga. Dumnezeu nu mai poate fi conceput rasial, "israelitean", ci universal uman. Israelul nu mai poate fi conceput rasial ci haric si credincios, deschis tuturor neamurilor.
[...]
Detinutul viseaza sa se zideasca o lume crestina. Respinge comunismul ateu, care vrea o lume dreapta prin determinismul legitatii istorice, dar respinge si capitalismul care vrea o societate de consum ca scop al vietii, prin exacerbarea egoismului din oameni. Daca legea nu poate ordona dreptatea in constiinta oamenilor, nici oamenii fara constiinta dreapta nu au dreptul sa interzica vietuirea dreapta a lumii.
[...]
[...]
Vitelul de aur, zeul stravechi, se arata azi ca o uzina atotputernica in spiritul omenirii. Lumea se inchina masinii. Este o pseudo-religie a dogmelor materiale, a sensului material si a finalitatii neantice. Caci materia e neant si spirtul oamenilor s-a neantizat prin zeificarea materiei. Materia a devenit scop si nu mijloc al spirtului. Omenirea nu mai are transcendenta, si consecinta este dezechilibrul psihic, descompunerea morala, tirania politica, distrugerea naturii, alienarea si, in cele din urma razboiul atomic.
Civilizatia moderna si-a dezvoltat treptat propiul sfarsit, caci este cea mai dezechilibrata lume ce a existat candva. Forta ei este colosala si sfarsitul ei este dezastruos.
Pe caile progresului pasnic, lumea va pieri prin senzualism, anarhie, tiranie, ura, poluarea naturii, confilcte, degradarea si alienarea oamenilor.
Statul care va avea monopolul armelor sofisticate, al ingineriei genetice si al tehnicii de determinare a constiintelor va fi atotputernic si va nimici omenirea.
Nimeni nu garanteaza libertatea oamenilor in aceasta civilizatie, nimeni nu poate guverna fortele tehnologice in aceasta civilizatie. De aceea omenirea traieste pe culmile disperarii.
Pentru ca omul sa ramana om si sa fie stapan pe lumea in care-i este dat sa traiasca si pe care singur si-o faureste, e necesar un sfarsit de veac si inceputul unui veac nou.
[...]
Omenirea se materializeaza, se mecanicizeaza. Crestinii au pierdut dimensiunea mesianica, in timp ce evreii pompeaza ateismul pentru a dizolva toata cultura crestina.
Nu mai avem Dumnezeu, nu mai avem speranta vietii eterne, nu mai avem nadejdea vietii vesnice.
Lumea e in mainile lui Dumnezeu, dar ne intrebam, cutremurati de raspunderi, ce fac oamenii? Vin ei in intampinarea lui Hristos? Mantuirea lumii trece prin credinta oamenilor.
In aceasta perspectiva credem in misiunea noului Israel si respingem iudaismul ca ateism antihristic.
Fiara apocaliptica ucide pe cei care spun adevarul. Cu toata gravitatea situatiei, cu toate riscurile vom marturisi adevarul, chiar de vom fi ucisi, caici rastigniti suntem de multa vreme.
A spune adevarul despre evrei nu este antisemitism, ci noi, crestinii, plini de iubirea ce L-a mistuit pe Hristos si repetand-o in aceste vremuri tulburi, noi iubim cu adevarat poporul evreu si stim ca numai prin Hristos este posibila mantuirea lor. Tragedia evreilor este catastrofala prin solidaritatea intregului popor evreu cu Ana si Caiafa.
[...]
Fortele apocaliptice antreneaza omenirea in totalitatea existentei ei.
Sunt forte apocaliptice din afara crestinatatii, adica toate fortele ce prigonesc crestinismul. Crestinismul nu se raspandeste prin sabie, dar multe forte din lume, de n-am aminti decat islamismul, au aplicat sabia impotriva crestinismului. Modalitatea specifica apocaliptica e razboiul, nimicirea, moartea.
Cu cat omenirea s-a civilizat cu atat au crescut si formele ei apocaliptice. Raul e tot mai adanc in omenire, omenirea e tot mai numeroasa, civilizatia e tot mai impunatoare, dar si dezastrul apocaliptic e mai categoric. O iconomie suprema, neprevazuta si nedorita de oameni se manifesta in istorie.
[...]
Adesea asistam la un conflict intre diverse forte apocaliptice (desfranata, sarpele, fiara), pornite toate spre dominarea lumii, si in acest mod cele invinse maresc puterea celor triumfatoare. Crestinii sa nu se amageasca insa cu lupta dintre fiare, caci fiara care se va satura va fi mai puternica si va fi un dusman mai de temut.
Crestinii sa se sprijine pe Hristos si pe ei insisi. Crestinii sa mobilizeze toate resursele lor sufletesti si materiale pentru a realiza o forta care sa distruga fiara apocaliptica.
Hristos este Cel ce biruie prin crestini. Hristos este Biruitorul, Mielul.
Sa luam aminte la vrednicia noastra in Hristos, caci Hristos vine si trebuie sa-L intampinam in marea batalie cu fiara apocaliptica.
[...]
Raul in lume nu va veni numai prin forma antihristica, ci si prin forma hristosilor mincinosi, adica acei crestini care nu vor fi autentici reprezentanti ai spiritualitatii crestine.
[...]
Istoria nu poate fi explicata ca o insiruire de idei, ca un fenomen de sine statator. Asa ceva nu e conform cu realitatea. Ideile sunt vehiculate de oameni, iar oamenii sunt insuflati de un duh.
Istoria moderna a incaput deci pe mana unui duh satanic, antihristic, ateu, materialist, mincinos si tiranic, caci anumiti oameni au aderat la el cu scopul de a stapani lumea.
Omenirea s-a lasat obsedata de progresul tehnic ca metoda a fericirii omenesti. Progresismul si-a propus sa stapaneasca natura si chiar sa o schimbe, cu mijloacele tehnicii.
Omenirea e dominata de tehnica. Tehnica ofera o falsa si tiranica omnipotenta politico-tehnicizata in lume. Tehnica a schimbat radical modul de a gandi al oamenilor, aspiratiile lor, comportamentul lor si structura societatii, dandu-le falsa senzatie a fericirii eterne pe pamant, rupandu-i de cer si golindu-i de duh.
Mijloacele de comunicatie, de constructie si de fabricatie sunt uluitoare, dar sunt puse in slujba descompunerii si a nimicirii.
Se poate determina tehnic subconstientul. Psihicul este testat si determinat cu mijloace tehnice, prin aceasta oamenii fiind anulati ca responsabilitate si ca independenta.
Atomii isi declanseaza energiile si se pot transforma in arma a tiraniei universale.
Cosmosul este cercetat, iar sistemul solar se vrea a fi populat, prin mijloace tehnice, de oameni, care vor duce cu ei toate viciile unei lumi alienate.
Un evreu m-a intrebat odata de ce nu ne-a revelat Iisus toate minciunile tehnicii. El nu intelesese ca tehnica n-ar fi fost posibila fara a fi fost inscrisa ontologic in noi de catre Hristos. Dar tehnica scoasa din ordinea fireasca a ei nu numai ca nu ne este folositoare, ci este nimicitoare.
De aceea civilizatia moderna comporta urmatoarele riscuri:
-disparitia vietii prin dezagregarea atomica militara, ori, pe cale pasnica, prin poluare si epuizarea resurselor naturale;
-disparitia vietii prin manipularea stavroghiana a ingineriei genetice;
-disparitia vietii prin alienarea oamenilor;
-tirania absoluta prin monopolul tehnicii;
-transformarea societatii in temnita, ferma ori uzina prin tehnicizare;
-determinarea constiintei prin mijloace tehnice;
-o lume teleghidata tehnic;
-anularea omului ca fiinta libera, constienta si stapana;
-dezechilibru ecologic;
-razbunarea naturii impotriva tehnicii;
-un dezastru general, pe care-l indreptateste caderea omului din harul dumnezeiesc;
-golirea omului de harul Duhului Sfant si disparitia finalitatii transcedentale.
Armele nucleare dovedesc realitatea acestei perspective. Armele spatiale defensive ameninta cu tirania universala. Tehnica, daca se dezvolta in ritmul actual, in curnad va ucide lumea pe cale pasnica. Lumea e deja alienata. Natura se razbuna.
Dumnezeu nu bate cu ciomagul, ci noi ne nefericim cu propriile noastre nesabuinte, in cazul de fata tehnica. Tehnica nu poate fi folositoare decat in lumina si perspectiva libertatii si a desavarsirii omenesti. Nu exista mantuire in afara de Hristos.
[...]
Critica mea se indreapta impotriva spiritualitatii crestine moderne, care si-a propus sa placa lui Dumnezeu, dar de fapt place puterilor oamenilor.
In primul rand, spiritualitatea moderna crestina este reductionista. Invatatura ei s-a distantat de viata si de lume, ocupandu-se mai mult de abstractiuni si cel mai mult de aspectele morale, dar neglijand socialul si istoricul. Functia sociala a fost lasata la voia intamplarii, conform puterii ce a dominat lumea. In aceste conditii, oamenii s-au simtit parasiti de Biserica, iar Dumnezeu le-a parut tot mai indepartat. Alinarea sufleteasca si corectivele morale nu au umplut golul imens creat in suflete si in societate. Imparatia lui Dumnezeu a ramas in inima si-n perspectiva eshatologica, dar a pierdut lucrarea istorica. Or, invatatura crestina trebuie sa acopere intreaga viata si existenta umana, caci totul a fost creat de Hristos, si totul este mantuit prin Hristos. Nu o credinta bigota si ingusta, ci una luminata si deschisa va putea triumfa in ochii oamenilor si va fi recunoscuta ca o autoritate a lor tutelara. Deci e necesara o viziune unitara, solidara si integrala despre lume, viata si natura. Prin urmare, formand un suflet crestin, nu e suficient sa-i dai virtuti si Duh Sfant, ci si orizont si sens.
In al doilea rand, in crestinism s-a cuibarit formalismul. Riposta severa a Mantuitorului impotriva impietririi iudaice in formalism trebuie data acum si crestinatatii formaliste. Ne-am inchistat in dogme, idei, randuieli, ritualuri si institutii. Dar trairea vietii in Duhul Sfant nu trebuie sa ramana limitata la unele forme traditionale. Nu se poate accepta nici anarhia formelor, dar nici claustrarea in forme.
In al treilea rand, Mantuitorul a rupt-o cu conventiile iudaice si a vestit o lume noua, dar dupa doau mii de ani, crestinatatea se trezeste si ea conventionala. Conventiile sunt o plaga subtila ce se strecoara in comportamentul crestin spre a se adapta conjuncturilor. Ele sunt nesincere fata de adevarul crestin, fie din ignoranta, fie din ipocrizie si lasitate. Conventiile sunt o cedare a autenticitatii crestine in fata conventiilor necrestine. Conventionalismul secularizeaza crestinismul, il face oportunist, dubios si nesincer. Conventionalismul abdica de la lupta mantuitoare si se complace in viata prihanita. Prin conventionalism, harul este iconomisit fara discernamant si fara acoperire in aurul credintei, facandu-ne negutatori necinstiti ai lui. E necesara o pastrare fara abatere a puritatii invataturii crestine spre a nu fi nevrednici iconomi ai harului dumnezeiesc si spre a nu discredita crestinismul in fata oamenilor. E mai lucratoare o Biserica prigonita dar pura, decat una stralucitoare dar conventionala. Aceasta pozitie e a lui Hristos si a lui Pavel. Ea a imbinat in mod fericit puritatea adevarului cu intelepciunea metodelor de mantuire ale lumii, pe cand conventionalismul practicat uneori de crestinatate e dubios moral si discreditat social.
In al patrulea rand, in spiritualitatea crestina moderna domina neutralismul, o plaga mascata sub intelepciune, dar care in realitate e un rau ce macina puterile dinamice, cutezatoare, eroice, si martirice ale crestinismului.
Neutralitatea fata de natura abandoneaza lumea in primitivitate.
Neutralitatea fata de viata paraseste lumea in pacat.
Neutralitatea fata de satana adanaceste lumea in ambiguitate morala.
Neutralitatea fata de materie duce lumea la mizerie.
Neutralitatea sociala lasa lumea in robie.
Neutralitatea politica ofera putere fortelor antihristice.
Neutralitatea intelectuala imbecilizeaza.
Neutralitatea culturala e mormant spiritual.
Neutralitatea fata de lume este incapacitatea de a schimba lumea.
Neutralitatea fata de istorie e istoria bunului plac.
Neutralitatea e moarte spirituala.
Neutralitatea e moarte spirituala.
Hristos este dovada puterii supreme ce a intervenit spre mantuirea lumii, deci neutralitatea crestinilor e parasirea lui Hristos si indirect a lumii. Daca azi crestinismul a ajuns neutralist in loc de a fi eroic, Duhul Sfant il va regenera in crestinatate, pentru lumea intreaga si pentru toate timpurile. Ne-au fost necesare severele experiente ale ateismului modern pentrua ne retrezi la lucrarea sfanta ce reaseaza lumea in ordinea ei fireasca. Suferintele epocii moderne sunt o metoda de retrezire a constintei crestine.
In al cincilea rand, crestinismul are deschisa istoria in perspectiva vietii vesnice de dupa moarte, dar prin acest caracter eshatologic el nu trebuie sa paraseasca istoria cu toate problemele ei, ci sa o antreneze in sacru.
[...]
In al saselea rand, crestinismul a fost intemeiat de Hristos ca o conceptie comunitara, dar in secolul nostru constatam doua fenomene: un fenomen colectivist-materialist de masa, care considera ca poate determina stiintific constiinta lumii si un fenomen spiritual individualist, care desi atinge mari profunzimi sufletesti, este lipsit de forta si oranduirea comunitara in care sa se poata dezvolta liber.
Fenomenul materialist domina politic lumea moderna, incat spiritualitatea crestina se dezvolta la tensiuni maxime, care sunt impinse pana la martiriu. Afirmarea conditiei crestine e astazi un act de eroism al gandirii, cuvantului si vietii. Cine nu e gata de jertfa suprema nu poate rezista in credinta in acestui secol. Dar pe de alta parte, spiritualismul crestin se concentreaza atat de intens in individ, incat pierde din vedere colectivitatea. Or, lumea nu se poate mantui prin extreme. Spiritualitatea individuala este partea spiritualitatii comunitare, caci daca oamenii nu intra in comuniune unii cu altii, nu sunt nici vrednici hristofori si nu se iubesc intre ei, ba, mai mult, fac indoielnica mantuirea.
In ultimul rand, a venit vremea sa critic si spiritualitatea. Uimitor, nu? Dupa ce am pledat pentru ea, incat parea un panaceu universal si infailibil, deodata sa constat ca si ea are limitele ei, iconomia ei, sensul ei. Dar este necesar si sa primim acest dus rece peste sufletele noastre, pentru a intelege ca Adevarul nu e in om, ci in Dumnezeu, spiritualitatea fiind doar o parte a omului crestin. Spiritualitatea pura, absoluta, nelimitata, neconditionata este doar in Dumnezeu. Numai adancul tainci al duhului omenesc comunica cu taina nepatrunsa a dumnezeirii.
Deci spiritualitatea nu este un scop in sine, ci este modalitatea de sfintenie, desavarsire si mantuire a firii omenesti. Duhul Sfant e puterea dumnezeiasca nesecata ce lucreaza in oameni opera mantuitoare, iar toate lucrarile oamenilor, umplute de Duhul Sfant, formeaza spiritualitatea crestina. Spiritualitatea ar fi deci vietuire in duh si in adevar.
In teorie totul este frumos, insa practica umana degradeaza si face nedesavarsita spiritualitatea crestina. De aceea, doar un efort sustinut si permanent de-a lungul veacurilor va reusi sa transfigureze lumea. Crestinatatea trebuie sa lucreze cu intelepciune, nu numai cu neprihanire, cu putere, nu numai cu smerenie.
In concluzie crestinii au raspunderi depline pentru destinele omenirii. Ei trebuie sa gandeasca problemele omenirii, sa le orienteze si sa le oranduiasca. Ei trebuie sa cunoasca lumea, viata si cu deosebire dusmanii. Crestinii trebuie sa dea raspuns burgheziei, comunismului, fascismului, iudaismului, islamismului, etc. Iar ei si-au pierdut chemarea istorica, nu inteleg cele ce se petrec si nu au putut crea o forta reprezentativa.
Trebuie sa stim ce este o idee si cui slujeste ea. In fata unei lumi construita pe concepte materialiste, ateiste si anticrestine, crestinii trebuie sa aibe forta necesara spre a lansa in istorie conceptele care conduc lumea spre mantuire.
Criza lumii moderne nu apartine spiritualitatii crestine, dar s-a produs in mijlocul lumii crestine, si de aceea avem raspunderi pentru cele ce se petrec.
Nu ne putem solidariza cu dezastrul civilizatiei moderne, dar nici nu putem lasa lumea sa piara. Nu putem evita suferinta lumii moderne, dar trebuie sa-i salvam viitorul.
[...]
Discutii aprige se poarta privind folosirea unor prepozitii -"pe", "din" sau "la" - in diverse definitii teologice, in timp ce oamenii nu mai au un ideal, nu mai au nadejde in lumea asta si o pierd si pe cea vesnica, fiindca lumea e cotropita de egoism, tiranie, expluatare, robie, saracie, mizerie. Facem rugaciune pentru saraci, bolnavi, intemnitati, slabi, dar practic nu intreprindem nimic pentru ei.
[...]
Rugaciunea are locul ei in cadrul vietii, dar nu e calea exclusiva a acestei vieti. Treburile lumii nu se implinesc numai prin rugaciune, desi ele toate o necesita.
Clerul ar putea da explicatia cum ca le-a revenit imparatilor crestini datoria faptei crestine. Argumentul este doar partial valabil. Biserica trebuie sa se asigure ca, intr-o forma sau alta, in lume se zideste Imparatia lui Dumnezeu. Ea nu poate binecuvanta la intamplare orice formula sociala, orice lege, orice institutie, orice doctrina, orice ideal, orice oameni, ci numai pe acelea care apartin mesajului evanghelic, prin care se slujesc oamenii acelei vremi.
[...]
In mod regretabil insa, in Biserica clerul s-a rezumat la rugaciuni, iar laicii au intrat intr-un formalism lipsit de continut. A disparut ierarhizarea valorilor laice in Biserica, si deci s-a pierdut misiunea laicilor in lume, cat si in Biserica.
Poporul trebuie organizat si dinamizat de Biserica. Poporul trebuie iubit, trebuie slujit, trebuie condus, aceasta fiind obligatia Bisericii.
E necesar ca Biserica sa ramana libera, independenta, si autonoma fata de stat, tocmai pentru a putea increstina statele.
Pentru a putea sluji lumea, Biserica trebuie sa fie puternica, fiindca altfel va fi obligata sa se adapteze ea la niste realitati necrestine, in loc sa increstineze ea lumea.
Biserica restransa la rugaciuni, rituri, ceremonii si traditii este inapta sa duca lumea mai departe. Crestinismul formal, oricat este el de justificat traditional, pana la urma cedeaza prin incapacitatea lui spirituala si dinamica. Fiindca darurile Sfantului Duh sunt dinamice. Darul proorociei vesteste lumii zarile noi, formuland idealurile si modalitatile de realizar. Proorocia nu e numai eshatologica, ci vizeaza si viitorul istoric, nu e numai morala, ci si sociala, nu e numai religioasa, ci e si politica. La fel, darul facerii de minuni, care este o practica uitata in crestinism. Rugaciunile ajuta la minune, dar elementul activ, lucrator este Duhul Sfant. Prin urmare toate darurile duhovnicesti formeaza un tot unitar si innoitor.
Toate problemele lumii se afla in Crucea lui Hristos si a crestinilor. De cate ori vom rataci drumul, ori vom lenevi pe cale, sa ne inapoiem la Evanghelie si la Duhul Sfant.
Suferintele ce ni se pricinuiesc au menirea sa biciuiasa lene noastra si sa ne lumineze minitle.
Din "Detinutul profet" de Ioan Ianolide. Scrieri din 1985
A se vedea si:
Fragmente din "Detinutul profet" de Ioan Ianolide
Fragmente din "Detinutul profet" de Ioan Ianolide (VI)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu