În 1937 au fost tunşi în monahism,
Sofoklís primind numele de Filumen, iar Alexandru, numele de Elpídios.
Pe 5 septembrie al aceluiaşi an au fost hirotoniţi diaconi şi în 1939 au
absolvit Gimnaziul Patriarhiei. Părintele Elpídios a plecat din Ţara
Sfântă, pentru a sluji în alte locuri. Sfântul Filumen a rămas la
Ierusalim vreme de 45 de ani încheiaţi, până la martiriul său. În 1943 a
fost hirotonit preot şi după ce a trecut prin diferite slujiri în
Patriarhie, dovedind totdeauna răspundere, frica lui Dumnezeu şi arătând
multă dragoste faţă de Părinţii aghiotafiţi şi faţă de toţi oamenii,
pe 8 mai 1979 a fost trimis la Fântâna lui Iacov, unde a slujit până la
moartea sa martirică din 29 noiembrie al aceluiaşi an. Acolo se
confrunta cu multe probleme din partea evreilor fanatici care în
continuu îl ameninţau că, dacă nu părăseşte Fântâna şi dacă nu ia
icoanele Răstignitului, îl vor omorî. El însă le răspundea că nu va
părăsi niciodată acest loc de închinare, ci că era gata chiar să
primească şi moarte martirică, rămânând un credincios paznic al acestui
loc de închinare.
După câteva zile, în după-amiaza zilei de
29 noiembrie a anului 1979, ziua de pomenire a Sfântului Mucenic
Filumen, pe o ploaie torenţială cumplită, nişte evrei fanatici au intrat
în spaţiul mănăstirii Fântânii lui Iacov şi, în timp ce Sfântul
săvârşea Vecernia, l-au atacat cu topoarele, l-au maltratat şi la urmă
l-au omorât. Martiriul lui a fost cumplit: tăierea în bucăţi mărunte a
celor trei degete prin care îşi făcea semnul Crucii arată că e fost
cumplit chinuit în încercarea de a-l face să se lepede de credinţa
creştină. Faţa i-a fost crestată cu bestialitate în chipul Crucii. În
continuare, au profanat Biserica şi Crucea şi au aruncat o grenadă
distrugând locul.
Este zguduitoare mărturia părintelui
Sofronie, cel care a luat în primire cinstitele moaşte ale martirului,
ca să îl îmbrace şi ca să îl pregătească pentru înmormântare. El spune
că trupul lui a rămas cald şi flexibil 5 zile după martiriul său şi că
Sfântul „l-a ajutat” pe Părintele Sofronie să îl îmbrace. Tulburătoare
este de asemenea şi mărturia fratelui său după trup, părintele Elpídios,
care, deşi se afla la mii de kilometri depărtare, a auzit glasul
părintelui Filumen care i-a spus: „Fratele meu, mă omoară spre slava lui
Dumnezeu. Te rog, nu mă răzbuna!”.
Biserica îl prăznuieşte pe Sfântul
Mucenic Filumen pe 29 noiembrie, iar moaştele lui cele izvorâtoare de
bună mireasmă şi făcătoare de minuni se află în noua biserică,
impunătoare, care a fost construită la Fântâna lui Iacov, spre cinstirea
Sfintei Fotini Samarineanca, a Sfântului Filumen şi a Sfântului Iustin.
Ctitorul acestei noi biserici este Arhimandritul Iustin, căruia Sfântul
Filumen i se arată adeseori şi îl păzeşte de atacurile fanaticilor
evrei care continuă ameninţările împotriva părintelui Iustin şi a
sfântului loc de pelerinaj. Mii de ortodocşi sosesc an de an aici, ca să
se închine la sfintele lui moaşte de la Fântâna lui Iacov, din Samaria.
Părticele din moaştele lui şi din
epitrahilul pe care îl purta când a fost omorât, precum şi icoana de
faţă se află în Grecia, la Sfânta Mănăstire a Sfinţilor Augustin de
Iponia şi Serafim de Sarov din Tríkorfo, Fokída.
Părintele Sofronie, prietenul Sfântului Filumen, scrie:
Răposatul Părinte Filumen ne spunea că în
fiecare vineri, mulţi evrei religioşi veneau să se roage la Fântâna lui
Iacov. Mereu îi ziceau să îşi ia toate icoanele şi pe Cel Răstignit şi
să plece, pentru că fântâna asta e a lor şi nu a noastră. Altfel, se va
căi amar, dar va fi prea târziu. Încă de când a venit acolo în continuu
îl ameninţau. Dar Părintele Filumen ştia evreieşte şi le închidea gura
[cu argumentele sale]. Nu a anunţat niciodată poliţia, ca să îl aibă în
urmărire şi nici el nu îşi închipuia că îl vor omorî.
Pe 16 noiembrie (29 noiembrie, după noul
calendar) a plouat puternic cu fulgere şi tunete, toată ziua – potop. Au
găsit prilej, că nu venise nimeni la mănăstire din pricina vremii
urâte, şi s-au dus să îl omoare la Fântâna lui Iacov, între templu şi
altar, aşa cum au făcut şi cu Prorocul Zaharia, tatăl
Înainte-mergătorului. La ceasul slujirii vecerniei s-au năpustit asupra
lui, Domnul a văzut câţi erau şi l-au omorât măcelărindu-i cu topoarele
faţa şi degetele de la mâna dreaptă. De asemenea, i-au zdrobit
maxilarul, i-au scos un ochi, iar pe celălalt i l-au strivit.
Cum au intrat în mănăstire numai Domnul a
văzut, pentru că paznicul plecase la ora 4 după-amiaza şi închisese
mănăstirea. Asasinatul a avut loc pe la ora 5. A doua zi dimineaţă
paznicul a venit pe la ora 7. A strigat: „Părinte Filumene!”, a strigat
din nou, în camera lui nu l-a găsit. A mers în biserică şi l-a găsit
mort, într-o baltă de sânge. Îndată a anunţat poliţia, iar poliţia,
Patriarhia. Au venit îndată Episcopul Cesareei, Vasilie, Episcopul
Petrei, Gherman, părintele Grigorie, părintele Meliton, părintele
Dionisie şi alţii.
După ce l-au omorât, au aruncat şi o
grenadă în afara proscomidiarului şi le-au făcut pe toate bucăţi. Nici
măcar un sfeşnic n-au mai găsit întreg, nici icoanele. Iar Domnului
nostru Răstignit I-au tăiat mâna dreaptă. Sfintele potire, pângărite.
Era atât de înfricoşătoare priveliştea, de parcă nu ar mai locuit acolo
nimeni de ani de zile.
L-au dus la morgă. După ce i-au făcut
autopsie la Tel Aviv, pe 21 noiembrie [după calendarul vechi] ne-au
anunţat [să venim să îl luăm]. Am mers împreună cu alţi trei părinţi ai
Patriarhiei şi ni l-au dat gol. Când i-am întrebat unde îi sunt hainele,
ne-au spus că sunt la Neapoli. Din fericire, luasem cu noi toate cele
de trebuinţă, ca să îl îmbrăcăm. Dar nu vă puteţi închipui, când ni l-au
dat bucăţi, chipul îi era de nerecunoscut, purta semnele martiriului,
fusese măcelărit aşa cum perşii îi măcelăriseră pe părinţii de la
Mănăstirea Sfântului Savva şi pe părinţii altor mănăstiri. […] Cinci
zile l-au ţinut în frigider. Şi totuşi era foarte moale, ca şi cum nu ar
fi fost mort. Când am început să îl îmbrac – pentru că ceilalţi nu
puteau să o facă, nu suportau să îl vadă din pricina maltratărilor la
care fusese supus – i-am spus Părintelui Filumen, ca şi cum ar fi fost
viu:
- Părinte al meu, acum o să mă ajuţi să te îmbrac, pentru că, vezi, sunt singur.
Când am început să-l îmbrac şi i-am pus
flanela, prima mână îndată a coborât-o singur. La fel şi cealaltă mână.
Şi picioarele, la fel. Îi adunam picioarele, ca să îi trag hainele şi
când terminam le întindea singur. La piciorul stâng, jos, avea o
lovitură de topor.
De la morgă l-am dus la Patriarhie.
Slujba de înmormântare a avut loc la Sfânta Tecla, în mijlocul
părinţilor Aghiotafiţi, a fraţilor răposatului şi a multor altora. Au
venit chiar şi mulţi oameni de alte credinţe, şi musulmani, şi imami. De
ce însă toţi aceştia? Pentru că toţi îl iubeau şi veniseră să îi dea
ultima sărutare. Ce tânguire! Ce plângere! Ce jale a fost aceasta!
De dimineaţă, până la înmormântarea în
Sion, Guvernul a trimis poliţie lângă Părinţii Aghiotafiţi, de teama
represaliilor. Au fost luate măsuri severe. Şi mort se temeau de el.
Sângele lui, aşa cum am spus, să îi găsească până la al patrulea neam,
aşa cum spune Evanghelia.
Fântâna rămâne încă închisă. Nimeni nu se
încumetă să meargă acolo înainte de a se curăţi locul în urma uciderii
fericitului Părinte Filumen. Patriarhia a protestat la Guvern, din
partea căruia s-au făcut multe promisiuni. Însă, „la poarta surdului
poţi să baţi cât vrei,” [că nu te aude nimeni], după cum spune şi
proverbul. Biserica Fântânii arată ca după bombardament.
Pe Părintele Filumen toţi l-am plâns,
pentru că era un părinte duhovnicesc bun şi sfânt. […] Cei
desăvârşiţi moştenesc Împărăţia cerurilor. A îndurat un scurt martiriu
şi acum se numără în rândul Cuvioşilor Mucenici.
Cu ale lui mijlociri, de-a Domnul să ne învrednicim şi noi Împărăţiei Cerurilor!
Sursa: Pemptusia - Sfântul Nou-Mucenic Filumen de la Fântâna lui Iacov – 29 noiembrie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu