Sfântul Siluan Athonitul: "Când îl iubim pe fratele nostru, dragostea lui Dumnezeu este cu noi"

Ziua a treisprezecea – Taina iubirii

Nimic nu este mai bun în lumea aceasta decât dragostea de Dumnezeu și față de aproapele. Întru aceste două iubiri sufletul își află pacea și bucuria.

Dragostea față de Dumnezeu, împreună cu blândețea Sfântului Duh îl pot face pe om să uite întru totul cele ale pământului. Când Duhul sălășluiește în întregime în Dumnezeu, omul uită de lume. Cel ce a cunoscut dragostea lui Dumnezeu iubește întreaga lume.

Nu-l judeca pe aproapele, căci se întâmplă adeseori să spui lucruri rele despre un om, fără să-l cunoști bine; dar se poate întâmpla ca acesta să fie, prin duhul său, asemenea unui înger.

Cu cât este mai mare iubirea, cu atât mai însemnate sunt întristările și durerile sufletului. Cu cât este mai desăvârșită dragostea, cu atât mai desăvârșită este cunoașterea lui Dumnezeu. Cu cât este dragostea mai fierbinte, cu atât este și rugăciunea mai stăruitoare. Dacă dragostea este desăvârșită, viața este încă și mai sfințită.

Primiti Craciunul cu colindatorii, primiti Pruncul Sfant! Povestea lui Craciun.

A venit la noi la poarta,

Un batran frumos la chip,

Si-a-ntrebat daca se poate

Ca sa fie gazduit.

Casa noastra e deschisa,

O, batran strain si bun!

Vino, stai cu noi la masa,

Ca esti obosit de drum!

Dupa ce statu la masa,

Se-nchina evlavios

Si-ncepu sa povesteasca

De nasterea lui Hristos.

Noi, de altfel, ne uitaram

Privind catre el uimiti

Si cuvintele-ascultaram

Langa-ai nostri dragi parinti.

Ne spunea c-a fost odata

Demult, tare de demult,

Un batran, Craciun anume,

Rau la inima si crud.

Si-ntr-o noapte la'lui poarta,

Cineva batand usor,

Ceru ca sa-i gazduiasca

Pana dimineata-n zori.

Cu cuvinte de ocara

Catre poarta alergand,

Vazu-o tanara Fecioara

Si-un batran cu chipul bland.

Si voind el sa-i vorbeasca

Batranu-l ruga zicand

Ca i s-a-mplinit sa nasca

Fecioarei, pe Pruncul Sfant.

Intr-un grajd de oi si vite

Pe-amandoi ii alunga

Sa stea pana-n zorii zilei

Cu toiag i-ameninta.

Si-acolo nascu Fecioara

Pe Fiul lui Dumnezeu

Langa oile si boii

Batranului celui rau.

In iesle, pe fanul rece

Iisus Pruncul privea

Cum boii veneau la Dansul

Si sufland Il incalzeau.

Iar Maria, Maica Sfanta

Sta mirandu-se privind

Cum boii recunostinta

Aratau spre-al lor Stapan.

Dar de-odata se vazura

Ingeri ce din cer veneau

Catre-acea umila sura,

La Prunc si-L preamareau.

Si o stea frumos deasupra,

Stralucit s-a aratat,

Iar trei magi intrand'nauntru,

Pruncului s-au inchinat.

Aur, smirna si tamaie

Magii cu ei au adus

Si cu drag le asezara

Langa ieslea lui Iisus.

Si pastori de oi sosira,

De prin vai si de prin munti

Lui Iisus sa i se-nchine

De ingeri fiind vestiti.

Acea stea vazand batranul

Craciun cel rau si zgarcit,

A-nteles cine-s strainii

Ce la grajd i-a gazduit.

Si cu lacrimi de durere,

Catre iesle alergand

Iertare-ncepu a cere

De la Blandul sau Stapan.

Si inca spunand acestea

Batranul ce povestea

Lacrimile-i udau fata

Si graiul ii tremura.

Voind noi sa ne mai spuna

De-acolo ce s-a-ntamplat

El ne-a zis c-o sa mai vina

Si in urmatorii ani.

Si mergand el catre poarta

Ii urmaram toti tacand,

Iar el arata cu mana

Catre sat asa graind:

Eu la toti in asta seara

Cu colindatori am fost

Si le-am spus minune mare

A nasterii lui Hristos.

Parintele Iustin de la Oasa: "Ne desavarsim permanent in asteptarea eternitatii nasterii lui Hristos"

"De Craciun, bucuria oamenilor se intalneste cu bucuria lui Dumnezeu"

La Oasa, iarna vine totdeauna mai repede. E primul avanpost in care ninsorile isi pregatesc ofensiva asupra podisului transilvan. Manastirea Oasa se afla in Muntii Sureanu, iar Muntii Sureanu se afla in cer. Sureanu, Parang, Retezat. Muntii dacilor, straluminati de istorie si, de la o vreme, si de credinta in Dumnezeu. Poate si de asta vine iarna asa degraba la Oasa. I-e draga bisericuta de lemn, glasul clopotului si toaca, dar mai ales rugaciunile, atat de inaltatoare, incat ingenuncheaza si muntii, iar cerul revarsa prinos de lumina peste pamant. Semnul Craciunului. Vifornite stelare pornesc in zbor rotit pe deasupra turlelor manastirii, patrund in biserica si ard feeric alaturi de lumanari. Fluturi de aur, poposind pe icoane, pe catapeteasma si strane, pe vesmintele calugarilor ingenuncheati. Soptite la inceput, apoi tot mai puternice, rugaciunile razbesc prin tatanii bisericii si taie carare in iarna, cu jarul lor. Iubirea de Dumnezeu topeste zapada si gerul, trage cerc magic in jurul bisericii, lasand sa se implineasca si-acolo, in ieslea din varf de munte, minunea nasterii lui Hristos.

Prin fiecare fereastra a bisericii de la Oasa se vad stelele de pe cer. De pe fiecare stea tintuita pe bolta cereasca se vede bisericuta din Oasa. Mica, modesta, licarind intre zapezi ca o candela, arde de bucurie si de nadejde, in asteptarea Craciunului.

"Nimeni, in lume, nu praznuieste Craciunul ca noi"

- Manastirea Oasa se afla deasupra lumii, aproape de cer. Cum vine Craciunul in varf de munte? Il simtiti mai aproape pe Dumnezeu?

- Cu-adevarat, Manastirea Oasa este deasupra pamantului. In prelungirea cerului spre pamant. Este chiar cerul de pe pamant. A intra in manastire este totuna cu a intra in cer. Dar in cerul unit cu pamantul. La fel ca manastirea este si Craciunul, o alta prelungire a cerului pe pamant. Este coborarea lui Dumnezeu printre oameni, ca om. El vine mereu cum a venit de la inceput: bland, smerit, plin de dragoste. Iar lumea il primeste cu infiorare si bucurie. Chiar si necuvantatoarele se aduna in jurul lui. Intreaga fire. Nici o vietuitoare nu ramane indiferenta de venirea lui Dumnezeu pe pamant. Vibreaza, se bucura la fel ca si noi. Aici, sus, in munte, toate sunt mai curate. Natura este cartea vietii noastre. Faptele noastre, gandurile si vorbele noastre, toate sunt imprimate in ea. Si cum aici viata oamenilor e mai curata, si natura este la fel. O curatenie care face ca sarbatoarea sa fie puternica, iar Dumnezeu sa fie prezent in ea. Il simtim pe Dumnezeu in masura in care ne curatim. Iar asta se face prin posturi si prin intreaga noastra viata duhovniceasca.

- V-ati nascut in Ardeal, intr-un sat din apropiere de Ocna Mures. Taranii transilvaneni au celebrat totdeauna Craciunul drept cea mai mare sarbatoare de peste an. Va mai amintiti de Craciunul copilariei?

- La noi, Craciunul era anuntat prin colinde. Satul se afla asezat pe o vale, si cand se pornea colindatul era ceva extraordinar. Rasuna toata lumea, tot spatiul, cantecele se auzeau pana-n cer. Mai ales cand se lasa intunericul si ulitele erau luminate doar de zapada si de luminile din ferestre, colindele noastre bateau la portile raiului. Umblam de seara si pana a doua zi dimineata, la sapte. Pana se facea iarasi zi. Veneam acasa inghetati, dar cu sufletul plin de bucuria Craciunului. Daca e sa privim Nasterea Domnului ca pe o propovaduire a evangheliei, eu nu stiu sa se praznuiasca in alta parte a lumii Craciunul, in forma si cu intensitatea pe care le are la noi. Din pacate, azi, sarbatoarea s-a internationalizat. Incet-incet, taina se pierde.

- De ce este asa de important sa ne intoarcem la spiritul traditional al Craciunului?

- Trebuie sa ne intoarcem la sarbatoarea noastra traditionala, pentru ca trebuie sa ne intoarcem la noi insine. Sa ne regasim. Si nu doar la noi, ca persoane izolate, ci si la noi, impreuna cu tot neamul si cu stramosii nostri. Noi nu existam in afara Craciunului. N-am fi noi. Dar ca sa ajungem la noi prin Craciun, trebuie sa ne pregatim. Sa intram in realitatea Craciunului, sa-l aducem in viata noastra. Pentru asta, avem la indemana biserica si spatiul liturgic, rugaciunile si cantarile sfinte. Toate ne ajuta sa ne regasim sufleteste si spiritual. In felul acesta, ne deschidem si cugetul, si sufletul spre Craciun. Existam in Craciun. Trecem in actualitatea noastra fiintiala. Astazi, a fi actual se confunda cu a fi modern. Esti la curent cu cea mai noua informatie si, deci, esti actual. Noi nu putem fi actuali decat prin traditie, prin durata. Actualizarea unui eveniment cum este Craciunul inseamna sa aduci in prezent viitorul, dar si trecutul. Fara traditie, fara specificul nostru romanesc, suntem pe langa actualitate, iar nu in ea, asa cum se credea in mod gresit. Traditia inseamna permanenta, iar permanenta iti da sentimentul prezentului.

"La pacat nu se da dezlegare"

- Oare taranii nostri praznuiau cu atata bucurie Craciunul, pentru ca aveau nevoie de sarbatoare in viata lor, sau pentru semnificatia lui de nastere a lui Hristos si de inceput al vietii crestine?

- "Atata valoare avem ca popor, cata sarbatoare avem", spunea Vasile Bancila. Un popor este cu atat mai sus pe scara valorii, cu cat are o reprezentare mai inalta despre viata. Or, ce reprezentare mai nobila si inalta despre viata sa existe, decat traditia romaneasca si credinta ortodoxa? Asta e maximul. Nu trebuie decat sa le actualizam permanent si suntem salvati.

- Se vorbeste despre o "scara a Craciunului", pe care trebuie sa o urcam, daca vrem sa ajungem in inima sarbatorii. Ea incepe, neabatut, cu postul. Din pacate, esenta lui e redusa adesea doar la mancarea pe care trebuie sa o punem in farfurii. Care este intelesul lui cel profund? De ce trebuie neaparat sa postim?

- Trebuie sa postim cu trupul, dar trebuie sa postim si cu sufletul, ca sa ne aparam de pacat. Postul cu trupul e limitat temporal, pe cand postul fata de pacat este permanent. Nu se poate da dezlegare la pacat. Asta este si esenta postului: o viata superioara, cu atat mai mult in postul Craciunului. Nu vorbim de un post oarecare. Cand incepe postul Craciunului, incepe chiar Craciunul. Intram in post, cu ochii atintiti pe Craciun. Ne pregatim pentru el, pentru a-l incorpora in viata noastra de zi cu zi. Noi mergem din Craciun inspre Craciun. Asa cum traim si in Imparatia Cerurilor, intre "deja" si "nu inca". Imparatia cerurilor este aici, dar inca nu-i deplina. Asa si cu Craciunul. A-nceput prin post, dar inca nu-i deplin, mergem mai departe, pana la Craciunul deplin, la o traire maxima a lui. Si nici aceea nu-i deplina, fiindca mai vine un Craciun, si altul, si altul. Ne desavarsim permanent in asteptarea eternitatii nasterii lui Hristos. Asta e taina. Mergem catre Craciun, cu ochii atintiti pe Craciun. Daca nu-l aduci in prezent, in prim-planul vietii tale, daca nu te pregatesti pentru el, daca nu-l traiesti din toata fiinta, o sa treaca pe langa tine ca o stea cazatoare. A disparut, inainte s-o vezi.

"Sufletul are un mare cuvant de spus"

- Exista vreo diferenta de trairi sufletesti intre postul Craciunului si cel al altor sarbatori crestine? Simtiti starea asta in biserica, printre credinciosi?

- Craciunul e bucurie. Nu stiu cum e la alte popoare, dar noi, romanii, rezonam profund la sarbatoarea Craciunului. Este sarbatoarea neamului nostru. Poate si din cauza ca suntem un popor care are o relatie speciala cu natura. Cu animalele, cu tot ce ne inconjoara. Si nasterea Domnului s-a petrecut intr-un cadru cumva natural, intr-o pestera, intre animale. Au venit si pastori acolo. Eu cred ca prin toate astea am fost si noi reprezentati la nasterea lui Hristos. Ne simtim ca suntem de-acolo, ca am fost de fata. Poate si din cauza asta, avem o reactie mai puternica fata de Craciun. Si structura noastra sufleteasca se potriveste cu el. Cred ca suntem facuti pentru a trai adevarata stare a Craciunului.

- Dincolo de ritualul clasic al slujbei pe care o practicati de Craciun, exista o emotie, o lumina in plus? Sunt rugaciunile mai pline de bucurie ca altadata? Anunta prin traire si prin ardoare marea sarbatoare ce va urma?

- Traim o bucurie dincolo de cuvinte, dincolo de ritualul obisnuit. Sigur, o mare parte a mesajului biblic e transmis prin cuvinte. Dar nu tot. Sufletul are, si el, un mare cuvant de spus. Iradiaza.

Lumina lui face ca vorbele, textele rostite in biserica sa straluceasca, sa raspandeasca bucuria nasterii Domnului printr-o traire deosebita. Intalnirea bucuriei ceresti cu bucuria pamanteasca. O intalnire a bucuriei oamenilor cu bucuria lui Dumnezeu, intrepatrunderea bucuriei lui Dumnezeu cu bucuria noastra, prin imbratisarea cerului cu pamantul. Aceasta bucurie a ramas vie in neamul nostru, in ciuda greutatilor prin care am trecut si prin care trecem. Dar pentru ca atmosfera aceasta sublima, duhul biruitor al Craciunului, sa se poata imprima in viata nostra, trebuie sa ne curatim, nu doar de rau, ci si de lumesc. Trebuie sa inchizi un pic usa lumescului, daca vrei sa te unesti cu cerescul. Mai ales omul de la oras. Stinge televizorul, opreste radioul, creeaza un spatiu de liniste in jurul tau, ca sa-ti poti elibera cugetul, sa-l intorci cu fata catre Craciun. Nu e vorba sa punem lumescul la zid, nu asta e rostul discutiei noastre, dar el nu te ajuta, te trage inapoi. Fa-ti o atmosfera de familie frumoasa si linistita, curata-ti casa si impodobeste-o, primeste colindatori, creeaza-ti o atmosfera launtrica. Daca te intorci, astfel, cu fata catre Craciun, el vine singur la tine. Te patrunde in toata faptura ta. Nimeni n-a ajuns la Dumnezeu. Dumnezeu a venit la noi. Si El n-a venit doar o data, vine la noi cu fiecare Craciun. Trebuie, cum spuneam, doar sa ne intoarcem cu fata spre el. Ce privesti, aia esti. Ce privesti te patrunde. Intra in componenta ta. Ce simplu: priveste spre Craciun si te patrunde Craciunul. Sarbatoarea esti tu.

"Stramosii nostri traiau pentru a fi, nu pentru a avea. Iar a fi tine de Dumnezeu"

- Sfintia voastra, de ce avem atata nevoie de sarbatoare, noi, oamenii?

- Sarbatoarea este o explozie a vietii vesnice aici, pe pamant. Ce frumos spunea Blaga: vesnicia s-a nascut la sat. Personalizand vesnicia in Iisus Hristos, daca Dumnezeu e vesnicia si Hristos persoana, atunci inseamna ca si Dumnezeu s-a nascut la sat. Si-acolo unde s-a nascut Dumnezeu, s-a nascut si Craciunul, marea sarbatoare a venirii lui Hristos pe pamant. Odata ce-am descoperit nivelul acesta de intelegere si de asteptare a sarbatorii, e ca si cand am avea acces la rai. Si-am mai putea avea raiul si alta data. De cate ori este iarasi Craciun.

- Craciunul are nevoie de-un loc anume, ca sa fie trait plenar?

- Manifestarile de viata tin totdeauna si de un spatiu anume. Si viata noastra calugareasca tine de un loc anume, de-un spatiu fix. Calugaria nu se realizeaza pe strada, la intamplare, de capul fiecaruia. E intr-o randuiala, intr-un loc, intr-o ierarhie, asa cum a randuit Dumnezeu. Prin urmare, sarbatoarea are si ea nevoie de locul ei. Prin individualismul asta modern, care bantuie lumea de la o vreme, incercam sa ne facem noi sarbatorile, singuri, de capul nostru, cum credem noi, si-asa ramanem cu un Craciun iluzoriu si cu un Iisus de buzunar. Craciunul adevarat trebuie sa faca trecerea de la egocentrism la teocentrism. Sa-l puna pe Dumnezeu in centrul vietii noastre. Alergam mult dupa informatie, dupa a sti, dupa a avea valori materiale. Stramosii nostri traiau pentru a fi, nu pentru a avea. Iar a fi tine de Dumnezeu.

- Manastirea Oasa e inconjurata de paduri nesfarsite, iar padurile sunt pline de salbaticiuni. Oare simt si ele ca vine Craciunul?

- La fel ca omul, si finalitatea naturii este de a fi transfigurata, de a fi inundata de ceresc. Parintele Serafim Rose, care tinea foarte mult la animale, fiind fascinat, in general, de Creatie (a studiat-o cu mare fervoare), in fiecare dimineata, cand se trezea, iesea mai repede din chilie decat ceilalti calugari, dadea un ocol pe la marginea manastirii si saruta toti copacii care-i ieseau in drum. Vazandu-l, un monah l-a intrebat, mirat, intr-o zi: "Ce faci, parinte, saruti copacii?". "Da", i-a raspuns parintele Rose, dar nu i-a dat explicatii. Nu poti sa dai explicatii rationale la trairi supra-rationale. Nu poti explicita suprarationalul, rational. Il constati si te tulburi. Atata tot.

Sa va dau un exemplu. Era pe-aicea, prin padurile astea, un om care a ramas fara munca si fara rost, cand s-a terminat santierul barajului de pe Valea Frumoasei. Era din Moldova si il tineam noi, la manastire. Odata, vara, lucram la fan, si stateam pe iarba, intr-un ragaz, sa ne odihnim. De-odata, a tasnit ca un fulger o vipera, ridicata pe coada, gata sa atace un frate. Noi ne-am cam speriat, dar omul acela s-a apropiat de ea cu blandete, ca de-un copil care vrea sa faca o rautate, a luat un bat si a impins-o usurel deoparte, vorbind cu ea. "De ce vrei sa musti?", a intrebat-o. "N-are nimeni ganduri rele cu tine. Sezi cuminte si vezi-ti de drum". Ca si cand i-ar fi inteles vorbele, vipera s-a mai ridicat o data in aer, apoi s-a dus. Vedeti, ce legaturi minunate, ce relatii pot exista intre om si natura, atunci cand cruzimea si violenta sunt inlocuite cu [...] dragoste? Acuma, iarna, animalele trag si mai tare la oameni. Poienile astea, ingropate in zapada, sunt pline de iepuri salbatici si vulpi. Mai se apropie, cateodata, si ursul, numai lupii si caprioarele coboara in vale, la adapat. Daca omul n-ar distruge natura, am trai intr-un paradis.

- Bunatate, toleranta, compasiune... Sunt aceste forme ale iubirii suficiente ca sa ne apere de raul si de uratul care ne inconjoara din toate partile?

- Binele ne pazeste de rau. Este atata bine si frumusete in oameni si-n natura, iar pentru a le vedea, nu trebuie decat sa dam la o parte perdeaua raului de pe sufletele noastre, prin lucrarea binelui. Sa invatam de la albine, care traiesc numai din flori si, daca le intrebi cum este pamantul, iti vor raspunde ca este plin de flori. Fiecare om este o floare. Iar descoperind binele, adica pe Dumnezeu, vom descoperi ca pamantul este plin de flori, adica de oameni.

- Faptul ca o obste calugareasca se roaga in varf de munte pentru pacatele noastre ne da un sentiment minunat si puternic de ocrotire. Vi se intoarce binele pe care il faceti? De Sfantul Craciun, urca oameni pe munte sa va colinde, sa fie alaturi de dvs. la slujbe si rugaciuni?

- Binele pe care il facem oamenilor prin rugaciune se intoarce, dar nu singur, ci impreuna cu oamenii, inmultit de oameni si chiar inmultit in oameni. Facand bine, nu ramai singur. Nu poate cetatea sa se ascunda in varful muntelui, cum spune Domnul Hristos, nici cetatea binelui si a vietii nu poate sa se ascunda. Noi ne-am urcat in varful muntelui, ca sa luminam lumea, nu ca sa ne ascundem de ea.
La fel cum o lumanare arde producand lumina, asa este si viata noastra, a calugarilor, iar aceasta lumina ne tradeaza, aratandu-ne lumii, care vine sa se incalzeasca si sa se lumineze. Aici, la Oasa, vin in general foarte multi tineri, iar acum, de Craciun, vin in mod special. Motiv pentru care i-am organizat intr-o tabara de iarna. Vin sa se spovedeasca, sa colinde, sa se impartaseasca, sa se intalneasca, sa traiasca, dar vin si dintr-o neputinta, aceea ca nu pot sa nu mai vina.

- Ce-ar trebui sa facem, parinte staret, ca sa meritam sarbatoarea Nasterii lui Hristos?

- Pentru noi, Dumnezeu s-a intrupat in om. In omul Iisus. Pentru ca apoi, prin Iisus, sa se intrupeze in fiecare crestin. Trebuie sa stim ca fiecare suntem intruparea lui Dumnezeu. Diferenta este ca in Iisus Dumnezeu s-a intrupat dupa fiinta, iar in noi se intrupeaza dupa har. Domnul Hristos s-a nascut in istorie intr-o iesle saracacioasa si umila, pentru ca apoi sa ni se nasca din nou, in suflet, de fiecare Craciun. Este vorba de o nastere continua, permanenta a lui Dumnezeu, in noi toti. Daca in urma cu doua milenii n-a existat mai mult de o pestera si conditii saracacioase si umile, pentru nasterea lui Hristos, sa-i facem noi in sufletul nostru o iesle mai buna si mai frumoasa, incalzita si luminata de dragoste. Din punct de vedere spiritual, daca Hristos nu se naste, nu ne nastem nici noi.

Sursa: Formula AS - Parintele IUSTIN MIRON - staretul Manastirii Oasa

Tabara de iarna de la Oasa 

Colind la Oasa 

PAGINI WEB: 

Cuvinte de la Parintele Pantelimon de la Oasa despre diavol, lupta, Apocalipsa si eternitate
Parintele Pantelimon si Parintele Iustin de la Oasa in Conferinta "Trup si suflet" de la Arad 

Parintele Pantelimon de la Manastirea Oasa: "Fara Dumnezeu orice iubire moare"

Ajun de Crăciun, în ținuturi străine cu sufletul pe plaiuri românești

Câteodată, lucrurile pe care le visăm o viață întreagă sau, mă rog, ani mulți din ea, ajung să ni se prezinte până la urmă în lumina lor autentică: sterpe și efemere, întocmai ca o fată Morgana într-un ocean fără viață.

Pentru mine, beatitudinea și strălucirea afișate de lumea Occidentului au reprezentat vârful de lance al unei necontenite căutări de mai bine. Totul mă fascina: Fitzgerald cu inteligența și rafinamentul personajelor sale mondene, Hesse cu melodia unei culturi care nu-mi fusese nici pe departe accesibilă, Apusul, în genere, cu tot ce el avea, iar nouă ne era străin. Inclusiv catolicismul și protestantismul raționalist deveniseră tentante: păreau mai parfumate decât mireasma medievală a Ortodoxiei și a tradiției sale. De aceea, atunci când am avut posibilitatea de a pleca peste graniță, ca bursier în țara lui Hans, nu am ezitat nicio clipă. De abia așteptam să mă simt un om normal (căci statutul de estic mă complexa destul de mult) și să privesc lumea, nu neapărat de sus, ci măcar de la nivelul zero al demnității de european.

Visam cu ochii deschiși miracolul noii lumi în care mă pregăteam să intru. Și nu m-a dezamăgit… cel puțin, nu de la început. Totul era splendid în acel oraș din vest, ale cărui case înșirate ordonat și boem, ale căror grădini pline de flori mă făceau să mă cred un tânăr Werther pe cale să-mi uit suferințele. Mă simțeam un copil sălbatic adus în lumea nouă spre a o contempla, spre a pipăi aievea civilizația și minunile ei.

Cuvinte de la Parintele Pantelimon de la Oasa despre diavol, lupta, Apocalipsa si eternitate

 

Diavolul este o realitate personala

Diavolul nu este o realitate impersonala, nu este o energie negativa care este prezenta in univers. Diavolul este o realitate personala, adica este un inger, o persoana. Si atuncea diavolul cand vine sa-l ispiteasca pe tanar il ia din mai multe parti. Inceaca cu raul, daca nu reuseste cu raul incearca  cu binele, sa-l impinga in cealata extrema. Diavolul, el n-are voie sa faca rau omului. Diavolul este legat de Dumnezeu si n-are voie sa se apropie de om. Si si singurul care poate sa-l dezlege pe diavol este insasi omul. Si atuncea diavolul ca sa aibe acces la om il momeste si in general ii propune placeri. Ii propune placeri gratuite, placeri pacatoase si pe masura ce omul musca momeala, si se impartaseste de placere, incet-incet atuncea il dezleaga pe diavol, il dezleaga asupra lui. Si atuncea, diavolul, cand considera ca are suficienta putere, ca sa ia un atac decisiv, il loveste, il izbeste pe om.

In viata spirituala nu se merge de capul tau. In viata spirituala trebuie sa mergi cu povatuitor. De aia e bine sa ai si duhovnic, ca si tanar, pentru ca odata diavolul este mult mai inteligent decat tine. El chiar daca nu mai este inger, totusi este o fiinta mult mai inteligenta, si atuncea cu diavolul nu joci sah, ca intotdeauna pierzi. Si deci, o data ca este mult mai inteligent decat oricare om, si dupa aia, are mult mai multa experienta. Tu esti un om cu experienta limitata. Diavolul are toata experienta de la intemeierea lumii pana acuma, cunoaste toate tipologiile umane, toate temperamentele, toate caracterele. Deci oricum e mult mai destept decat tine. Si atuncea nu poti sa-l birui in lupta directa pe diavol, si atucea trebuie povatuitor.

 La Spovedanie omul trebuie incurajat pe calea sfinteniei

La Spovedanie duhovnicul il ajuta pe om si sa-ndeparteze raul din viata lui, delictele, ca sa spunem asa, pacatele, sa nu mai le faca, sau ce trebuie sa faca sa nu mai ajunga la pacat. Dar e foarte importanta partea pozitiva, partea constructiva, lucrarea binelui, de sfintire. Pentru ca poti la un moment dat sa nu mai faci pacate, sa nu mai faci pacate din acestea majore - poate ai neputinte cu gandul. Dar sa nu ai numai caracter negativ de a pedepsi, si de a condamna raul ci si de a construi, de a-l incuraja pe om pe calea sfinteniei, de a-l duce la indumnezeire. Pai noi avem foarte, foarte mult in fata, foarte mult de urcat, foarte mult de dobandit, nu numai asa: sa nu mai ajungi sa faci pacate. Zicea parintele Teofil ca cel care nu mai face pacate e la nivelul mortului, nici mortul nu mai face pacate.

Daca nu este lupta, nu exista nici cununa

Daca n-ar exista ispite, n-ar exista nici rasplata. Deci pentru noi nu este important sa nu ai ispite. Noi chiar accentuam mult dimensiunea aceasta a luptei spirituale. Daca nu exista lupta nu exista nici cununa. Si atuncea exista ispite in manastire, si exista greutati in manastire. Si unde nu exista greutati iti mai adaugi tu, iti mai iei tu :-). Noi apreciem greutatea ca nevointa, noi apreciem foarte mult dimensiunea asta a jertfei, a jertfei personale, si in slujba lui Dumnezeu, si in slujba oamenilor, si in slujba propiei noastre familii spirituale. Si atuncea nu ne este frica de greutati, de incercari, pentru ca stim ca pe masura incercarilor sunt si rasplatirile. Si atuncea daca n-ar fi ispite, cum zicea un Parinte, nimeni nu s-ar mai mantui. Si de fapt Dumnezeu vrea sa-ti faca un dar, si ca sa-ti faca un dar, trebuie sa-l si meriti un pic. Si atuncea Dumnezeu iti da sa treci printr-o ispita, printr-o incercare, ca biruind acea ispita, sa poata sa-ti dea cadoul. Ai facut asta, uite aicea! Si cadoul este intotdeauna covarsitor de mare in raport cu efortul sau cu greutatea pe care ai avut-o de infruntat. Si atuncea, privind dincolo de greutati, nici nu mai vezi greutatile.

Am gasit intr-o carte o poveste, zicea asa ca:

L-am cautat pe Dumnezeu si nu L-am gasit. M-am cautat pe mine insumi si nu m-am gasit. Si cand l-am cautat pe fratele meu, i-am gasit pe toti trei.

Deci Dumnezeu, daca-L cauti, ti se descopera, si cand ti se descopera Dumnezeu nu exista bucurie cu care se poate compara, bucuria pe care o ai din intalnirea cu Dumnezeu. Si atuncea, daca esti sincer, Dumnezeu nu se joaca de-a v-ati-ascunselea. Daca il cauti cu sinceritate pe Dumnezeu, Dumnezeu ti se descopera.

Despre Apocalipsa si eternitate

Iubiti credinciosi,

Am putea spune ca la Rusalii incepe sfarsitul, incepe sfarsitul lumii, incepe Apocalipsa, si gresesc cei care se gandesc - si de obicei asa gandeste lumea - ca Apocalipsa tine de sfarsitul vremurilor, de sfarsitul timpurilor. Atuncea se desavarseste Apocalipsa, dar Apocalipsa a inceput de-atuncea, de la Rusalii. De ce? Pentru ca de atuncea a inceput aceasta lupta intre lumea veche, stapanita de diavol, de antihrist - asa cum ii zicem noi celui care vrea sa fie in locul lui Hristos-, si lumea noua, care este Imparatia Cerurilor pe pamant, Imparatia lui Dumnezeu.

La sfarsitul vremurilor atuncea va fi actul final. De asemenea este inceputul sfarsitului, in sensul ca dincolo de Apocalipsa sta eternitatea, care este adevaratul sfarsit al Apocalipsei. 

Oamenii in general se sperie de Apocalipsa, vazand mai mult partea negativa, partea de suferinta pe care o aduce Apocalipsa, si nu vad dincolo de Apocalipsa, ca Apocalipsa il aduce pe Hristos, aduce Cerul nou si Pamantul nou, aduce eternitatea, aduce disparitia suferintei si a necazurilor, si a zbuciumului si a rautatilor care exista in lume. Noi in rugaciunea Tatal nostru, zicem: vie Imparatia Ta. Nu zicem: lasa sa vie mai incolo, ci vie mai de graba Imparatia Ta. Deci ne rugam ca Imparatia lui Dumnezeu sa vina, nu sa se amane venirea acestei Imparatii. 

Ori, prin Biserica, noi am pasita deja dincolo de Apocalipsa, am pasit in eternitate, prin faptul ca noi participam deja la viata lui Hristos, noi deja participam la Imparartia lui Dumnezeu cea care va sa fie.

Intr-o rugaciune pe care o citesc preotii in timpul Sfintei Liturghii, la sfarsit cand se cufunda Particelele in Sangele lui Hristos, in momentul in care se cufunda acele particele care simbolizeaza cele noua cete de Sfinti, Preotul zice o rugaciune, rugaciune care este in cuprinsul slujbei de Inviere. Si spunem asa, cum zic Sfintii: da-ne nou sa ne impartasim cu Tine mai adevarat, in ziua cea neinserata a Imparatiei Tale. Aceasta , iubiti credinciosi arata ca noi deja ne impartasim intr-o oarecare masura de Hristos inca din lumea aceasta si la sfarsit, dincolo de lumea aceasta, dincolo de Apocalipsa, acelasi lucru ne asteapta, impartasirea mai adevarat, mai deplina, mai profunda de Domnul nostru Iisus Hristos.

Deci, iata iubiti credinciosi ca  prin Biserica, noi trecem deja dincolo de Apocalipsa, depasim pragul Apocalipsei, traim intr-o oarecare masura, sau avem aceasta posibilitate, intr-o oarecare masura, de a trai vesnicia, de a trai Imparatia lui Dumnezeu pe pamant.

Acestea sunt si cuvintele cu care incepe orice Taina a Bisercii: Binecuvantata este Imparatia Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh. Cu acestea incepe Liturghia, cu acestea incepe Sfantul Maslu, cu acestea incepe Taina Botezului, Taina Cununiei, Taina Hirotoniei, cu aceasta binecuvantare a Imparaitiei lui Dumnezeu. Ceea ce arata ca deja Imparatia lui Dumnezeu este pe pamant si noi intram in ea.

Iubiti credinciosi, ce trebuei sa facem noi, fiecare dintre  noi, ca sa ne ridicam la inaltimea Imparatiei lui Dumnezeu? Trebuie sa ne sfintim, sa ne sfintim viata, sa indepartam din viata noastra pacatele, care iata ca ne tin in lumea veche, si nu ne lasa sa intram in viata cu simtirea in lumea noua. Pacatele tin de lumea veche, de omul cel vechi. Lumea veche care are ca stapanitor pe diavol, diavolul care L-a ispitit si pe insusi Domnul Iisus Hristos, ca sa i se inchine lui si ii va da stapanirea acestei lumi vechi. Ori lui Hristos nu-i trebuia lumea veche, Hristos, iata vine cu o lume noua, o alta lume mult superioara a tot ce-a ce a existat inainte.

Asa si noi, iubiti credinciosi trebuie sa avem aceasta lucrare de curatire de pacate, de unire cu Hristos prin virtuti. Pentru ca nu virtutile ne mantuiesc, nu faptul de a practica niste fapte bune, ne mantuieste, ci practicarea acestor fapte bune ne uneste cu Hristos, Care este ascuns in faptele bune, dupa cum zice Marcul Ascetul, ca "Hristos este ascuns in poruncile Lui". Si pe masura implinirii poruncilor Lui ne unim cu Hristos. Asa zicea si Hristos: "acela care ma iubeste pe Mine, implineste poruncile Mele". Si "cel care implineste porunicile Mele -zice Hristos - in acela Eu imi voi face lacas si nu numai Eu, ci si Tatal si Duhul Sfant". Iata deci si Sfanta Treime se pogoara in sufletul omului care implineste poruncile lui Dumnezeu.

Iata, iubiti credinciosi, chemarea pe care ne-o adreseaza Biserica, chemarea pe care ne-o adreseaza praznicul de astazi. Sa nu mai scormonim in gunoaiele lumii vechi, cand avem atata frumusete, atata deplinatate de bucurie care ne sta in fata prin lumea noua, prin lumea pe care o intemeiaza Hristos. Iata la ca masura suntem ridicati si cat de mic este pretul pe care trebuie sa-l platim. Pretul este acela de a lepada niste placeri care sunt in ultima instanta foarte marunte, niste placeri minuscule in raport cu darul pe care-l primim, acela de a trai si noi fericirea pe care o au Persoanele Sfintei Treimi in relatia lor.

PAGINI WEB:

Parintele Pantelimon si Parintele Iustin de la Oasa in Conferinta "Trup si suflet" de la Arad 

Parintele Pantelimon de la Manastirea Oasa: "Fara Dumnezeu orice iubire moare" 

Colinda si scrisoare pentru Sfantul Nicolae

Colindul Sfântului Nicolae

Bucură-te, bucură-te,

Nicolae Mare Sfinte,

De la Mira Arhiereu,

Temător de Dumnezeu.

Îndreptător în credință,

Ajutor în suferință,

Când pe lume ai venit,

Semnul crucii ai făcut.

Nicolae Arhiereu,

Temător de Dumnezeu,

Miercurea și vinerea,

Niciodată nu mâncai.

Pe bolnavi i-ai vindecat,

Pe săraci i-ai ajutat,

Creștinii din orice sat,

Tie s-au încredințat. (X2)

***

Scrisoare către Sfântul Nicolae

In Ajun, visând și eu,

Să primesc ca fiecare

Daruri care mai de care,

Scris-am Sfântului așa:

Dragă Sfinte Nicolae, 

Știu că sunt un pic cam mare,

Ca s-astept să-mi pui în zori 

Bunătăți în pantofiori.

Insă tot te rog ceva: 

Azi pun înaintea ta

Ghetele inimii mele, 

Ca să le umpli pe ele

Cu daruri duhovnicești

Din cămările cerești:

Mila, pace și iertare,

Bucurie și răbdare,

Dragoste, discernământ, 

Așa cum le are-un sfânt.
Si-as mai vrea să-mi dăruiești, 

Ca un milostiv ce ești,

Si smerenie, credință, 

Nădejde și pocăință.

Dar de ce te-ncrunți așa?! 

Crezi că nu vor încăpea?

Am uitat să-ți amintesc, 

Ca port ghete mari, curate,

Ca să pot să fiu și eu,

In Cereasca-mpărăție,

Unde pot gusta mereu,

Roade întru Dumnezeu.

Pe cărări bătătorite,

Intru care au umblat

Sfinți, ce mari s-au arătat,

Stau s-astept cumva și eu,

Să-ntalnesc pe cineva,

Cum este Sfinția Ta,
Aducând din visterie,
Daruri pentru veșnicie. 

Deci, te-rog, nu-ntârzia!

*

Insă azi când căutai,

Sfântul Nicolae,

Mi-a lăsat în ghete-o foaie; 

Si pe ea scrie așa:

Nu mai cauta mata
Ciocolata în papuci,
Ci fă bine să te-apuci
De ceea ce se cuvine
Unui ditai om ca tine:
Fă smerenie, răbdare,
Rugăciune si-nfrânare.
Si ascultă-aici, draguță,
Că pun mâna pe vărguță:
Mintea sus și nasul jos,
Că vad că le ții pe dos!

Pe cărări bătătorite

Vrei s-apuci cam lesnicios

Insă ghete, pe d-afară lustruite,

N-or s-ajungă prea departe,

Char de drumu'-i arătat,

De Sfinți bine conturat.

Fără mergere iubite,

Cu-ncercări și osteneală,

Fapte bune, rânduială,

Nu e cale de ajuns,

La prea dulcele Iisus.

Așadar, prea bune frate

Fă pe-acestea, dară, toate.

Iara Domnu' negreșit

Cu daruri te va-ncărca,

Numa', nu întârzia...

 Varianta a poeziei din cartea Poezii cu iz de Filocalii

 

In dezacord cu casatoriile homosexualilor in Franta, Mitropolitul Iosif afirma in cadrul Adunarii Nationale ca "poate exista un totalitarism al egalitatii"

Mitropolitul Iosif, episcopul Mitropoliei Ortodoxe Romane din Europa Occidentala si Meridionala, a reprezentat joi 29 noiembrie 2012, pe Mitropolitul Emmanuel, Presedintele Adunarii Episcopilor Ortodocsi din Franta, cand au fost audiati principalii responsabili ai cultelor in Franta in cadrul Adunarii Nationale in fata Comisiei Parlamentare, cu privire la textul reformei casatoriei propuse de Guvernul francez. 

In cadrul audierilor au mai participat: cardinalul André Vingt-Trois, arhiepiscop de Paris si Presedintele Conferintei Episcopilor din Franta; Pastorul Claude Baty, Presedintele Federatiei Protestante din Franta; Marele Rabin Gilles Bernheim, Mare Rabin de Franta; Mohammed Moussaoui, Presedintele Consiliului Francez al Cultului Musulman  si Doamna Venerabila Marie-Stella Boussemart, Presedinte al Uniunii Buddhiste din Franta.

Dintre cei sase reprezentanti ai religiilor din Franta, cinci au ajuns la aceeasi concluzie negativa in ceea ce priveste adoptarea unui proiect de lege cu privire la deschiderea posibilitatii casatoriilor intre persoane de acelasi sex, reprezentanta buddistilor facand insa trimitere la constiinta fiecaruia si, pe baza tolerantei, evidentiind o abordare diferita a subiectului, fata de ceilati. Aceasta a fost vazuta de catre E. Binet, parlamentar socialist, ca fiind o pozitie echilibrata spre deosebire de interventiile pesimiste ale celorlalte religii. Dezbaterea din final a relevat insa tensiuni si in loc de a lasa cuvantul interlocutorilor, reprezentanti ai celor sase religii din Franta, deputatii de stanga s-au succedat la microfon vorbind intr-un mod foarte virulent. In concluzie religiile au fost auzite dar nu si ascultate.

In cele ce urmeaza vom prezenta cuvantul Mitropolitului Iosif, textul in franceza putand fi consultat  aici, iar vizionarea intregii dezbateri in finalul articolului.

Vorbind in numele Adunarii Episcopilor Ortodocsi din Franta am onoarea de a va saluta si a va asigura in primul rand ca ne rugam in mod constant in fiecare Liturghie pentru "tara noastra, pentru ocarmuitorii ei, si pentru tot poporul ei"[1]. Adica va purtam pe toti, oricare ar fi statutul sau conditiile voastre, in rugaciunile noastre, si rugaciunea nu poate fi, in acest context, decat dragoste si atentie iubitoare fata de celalat.

[...]

Ca pastori crestini, nu putem decat sa apreciem aceasta intentie, pe care o dorim vrednica de laudat, si care consta in a ne indemna toti, unii pe altii, in a iesi din prejudecati, a deschide ochii inimii si de a aduce in societatea, care este a noastra, o alta privire "pozitiva" asupra diferentei, o privire de dragoste si de intelegere, si nu o privire de condamnare si de suspiciune. Aceasta intentie este cu siguranta de laudat cand este vorba de persoane homosexuale, fratii nostrii, adeseori fidelii nostrii si fii nostri spirituali,  fiind loc pentru a gasi modalitati prin care sa nu mai faca obiectul discriminarilor sau a umilirilor, cum era cazul pana nu de mult. Si aceasta este in sine ceva placut lui Dumnezeu, care este Tatal tuturor fiintelor umane, oricare ar fi ele, si oricare ar fi conditiile lor.

Aceasta situatie noua deci, si aceasta intoarcere pozitiva pe care trebuie sa o avem, ne conduce pe toti sa avem atitudini noi, in mod egal, cu privire la diferente, si in mod particular pentru persoanele homosexuale, pentru a avea atitudini caracterizate de primire, ascultare, si luare in considerare a acestor persoane si a sensibilitatilor lor. Cu o astfel de finalitate ne pare, ca Guvernul Francez a vrut, poate, sa prezinte un proiect de lege, care "deschide casatoria persoanelor de acelasi sex", avand ca obiectiv sa puna toata lumea pe picior de egalitate. Dar aceasta tendinta de a pune pe toata lumea la "egalitate", in aceasi forma juridica si societala, in loc sa regleze o problema, deschide altele, si suscita, din pacate, alunecari si divizari care intaresc opozitiile si frontierele preexistente, si deservesc in mod complet, intentia care era de laudat, aceea de a avea o alta privire asupra diferentei.[...]

[...]

Dorim, astfel sa va atragem atentia asupra punctelor urmatoare:

1. Trebuie sa o spunem, ca aceasta problema asupra casatoriei, nu este un lucru ce priveste doar religiile. O astfel de problema eminamente structuranta pentru societate, este o problema eminamente "societala", care ne priveste pe toti, indiferent de credinta noastra sau de necredinta noastra. Casatoria nu este propietatea religiei sau a religiilor, chiar daca este evident ca religiile au cuvantul lor de spus. Aceasta institutie pluriseculara [casatoria,] priveste intreaga umanitate. Dezbaterea asupra acestei probleme trebuie sa scape clivajului traditional, si a oricarei forme de instrumentalizare politica, religioasa, sau ideologice. Tratata de Guvern sub unghiul egalitatii drepturilor, ea depaseste acest unghi, atat de legitim cat este, pentru ca atinge, in afara notiunii de cuplu, conceptul familiei, a filiatiei, a educarii copiilor, a alteritatii, a diferentei de gen, a regimurilor matrimoniale, etc.

2. Noi gandim ca egalitatea drepturilor, care este unul din fundamentele oricarui regim politic democratic ce respecta libertatea persoanei, nu implica stergerea diferentelor, nici integrarea tuturor in aceasi forma juridica, cu riscul de a creea noi tensiuni si confuzii societale. Si daca fiecare dintre noi, intr-o atitudine iubitoare si intelegatore, este constient de necesitatea luarii in consideratie a transformarilor societatii, si de a raspunde anumitor asteptari categoriale care decurg, prin grija de echitabilitate, de justitie si de egalitate, acesta poate, nu mai putin, sa fie tratata in liniste si pace fara a ameninta sa clatine una din institutiile centrale, a societatii noastre.

3. Valuarea care este egalitatea tuturor in fata casatoriei nu trebuie sa devina o abstractiune. Egalitatea se poate conjuga in multiple feluri, fara sa atinga fundamentele societatii. Regimurile politice care au vrut sa plaseze abstractiuni in centrul dinamicii sociale, au devenit repede totalitariste, caci poate exista un totalitarism al egalitatii. Laicitatea, care este una din valorile fundamentale ale Republicii Franceze nu are nevoie de aceaste abstractiuni. Trebuie gasite forme, si este rolul reprezentarii nationale, sa construiasca o egalitate deschisa, si pluriala si nu o abstactiune, care intr-un final nu satisface pe nimeni, chiar si, in fine, pe cei pentru care am vrut sa generalizam o "forma".

4. Proiectul Guvernului care vizeaza sa instaureze pentru casatorie paritatea si  echivalenta cuplurilor de acelasi sex, si a cuplurilor de sex diferit, provoaca de fapt, una din cele mai mari crize in Franta. Departe de a fi o simpla reforma republicana a casatoriei, este vorba de o adevarata bulversare profunda chiar a structurilor societatii civile. Un astfel de rasunet este de altfel ilustrat prin propunerile Presedintelui Republicii in fata primarilor din Franta, chiar daca au fost retrase dupa aceea, care a plasat opozitia pe care ar avea-o anumiti primari fata de o astfel de casatorie, daca era adoptata de Reprezentatia Parlamentara, pe planul libertatii constiintei. Trebuie sa o spunem in mod clar si onest, ca o astfel de reforma nu este fara consecinte profunde pentru ansamblul societati franceze.[...] Consecintele sociale, culturale si administrative, par a nu fi luate toate in considerare.

[...]

7. Din punct de vedere filozofic, refuzul diferentei, alteritatii sexuale in ocurenta, ar fi  o saracire in gandire. Unitatea in diversitate este o taina dar de asemenea, o mare bogatie pentru umanitate. Societatea in care traim astazi, datoreaza bogatia sa prezentei barbatilor si femeilor, diferiti unii de altii prin originea lor etnica, prin limba lor, prin credinta lor religioasa, prin cultura lor si, pentru ca este vorba despre asta, prin conditiile lor sexuale si afective. Deschidera "casatoriei" persoanelor de acelasi sex este o forma de negare a alteritatii  si a diferentei. Ori, poate sa existe o egalitate in diferente. [...]

8. Pentru a sublinia zguduirea culturala si spirituala care ar constitui ceea ce de fapt este distrugerea institutiei conjugale, tinem sa amintim ca referinta biblica este o componenta constitutiva a civilizatiei noastre, in particular a culturii franceze. Deschiderea posibilitatii casatoriei persoanelor de acelasi sex consta in a suprima caracterul referential al imaginii biblice a cuplului barbat-femeie, imagine care trimite la antologia biblica dar, de asemeni, si la finalitatea structurala a constituirii unui astfel de cuplu, de notat ca copilul si perpetuarea naturii umane.

9. Problema copilului este de asemenea centrala in acest subiect, ca si de altfel cea a dreptului la adoptie. Din pacate si aici trecem pe langa ceva esential si central, si care atinge la psihologia fiintei. Este in mod larg pusa de-o parte, si dezbaterea actuala nu-i rezerva locul sau pe care trebuie sa-l aibe intr-o astfel de reforma. Dretul la copil sau dreptul copilului? Problema nu este asa de simpla cum ni se prezinta. Dezbaterile si studiile psihologice si psihanalitice se unesc si se contrazic, pe aici si pe dincolo, in toate zilele. Avem noi astazi distanta necesara si obiectivitatea suficienta pentru a aprecia la justa sa bataie, efectele pozitive sau nefaste pe care ar putea sa le aibe o astfel de reforma asupra problemei copilului intr-un cuplu? [...]

10. Prezenta comunitatilor religioase si filozofale este o realitate obiectiva in tara noastra. Apreciem faptul ca cuvantul lor si gandirea lor sa fie auzite si luate in considerare prin auditia de astazi, dar asteptam in continuare din partea Guvernului sa ia in considerare luarile de pozitie detaliate si aprofundate a acestor diverse comunitati care, in ocurenta, in afara diferentelor lor, au fost cu totii unanimi pentru a sublinia pericolul unei astfel de reforme si pentru a avea o atitudine foarte critica si rezervata asupra subiectului care ne preocupa astazi.

Responsabilitatea noastra civila cere formularea cererilor urmataore: 

-retragerea unui astfel de proiect de lege;
- sau, daca nu, suspendarea examinarii sale de catre reprezentarea nationala, pentru a organiza o dezbatere nationala cat mai larga posibila, in conditii de pace, de respect si de linistire, pentru a intrevedea toate posibilitatile solutionarii juridice alternative, care permit luarea in considerare a situatiilor categoriale fara a fi puse in cauza fundamentele;

-sa se puna sfarsit acestei noi surse de divizare care loveste tara noastra, de care nu are nevoie, si care se va amplifica.

Va multumesc pentru primirea dumneavoastra si pentru ca ne-ati ascultat.

[1] La ectenia mare: "Pentru binecredinciosul popor roman de pretutindeni, pentru ocarmuitorii tarii noastre, pentru mai-marii satelor si ai oraselor, pentru iubitoarea de Hristos oaste, Domnului sa ne rugam". Iar la ectenia intreita: "Inca ne rugam pentru binecredinciosul popor roman de pretutindeni, pentru ocarmuitorii tarii noastre, pentru mai-marii oraselor si ai satelor si pentru iubitoare de Hristos ostire, pentru sanatatea si manturiea lor".

*** 

PAGINI WEB:

# NOTE à propos de l’audition devant la Commission parlementaire des représentants des grandes religions : un vrai scandale!

# Mariage gay : des religieux indignés 
# Les religieux auditionnés à l'Assemblée