- Părinte Profesor, unii se spovedesc o data pe an, alții mai des. Ca și duhovnic, spuneați că veniți la emisiunea noastră, direct din biserica unde ați spovedit, câteva ore bănuiesc. Cum recomandați celor care vin la dumneavoastră sa se spovedească? Cat de des sa o facă?
Exista nevoia ca în preajma sărbătorilor mari sa ne spovedim, sa ne curățim, sa fim pregătiți, pentru ca "agonisirea" de păcate, de eșecuri existențiale, de căderi, de alunecări, de răutăți ne asfixiază pur și simplu ființa, ne limitează sufletul, ne împietrește, ne face mai puțin simțitori și, asa cum ne spălam fizic, are și sufletul nevoie de o spălare, de o primenire periodica. Trebuie sa probeze cineva lucrul acesta, ca sa creadă ce spun eu. Sa se spovedească și va vedea cum devine mai ușor, mai limpede după o spovedanie. Este o foarte mare șansă pentru om spovedania. Sa ne amintim ce ușurare simțim când ne biruim rușinea și mărturisim unui cunoscut sau prieten o greșeală fata de el care ne apasă conștiința. Omul agonisește foarte multe căderi, neputințe, foarte multe eșecuri. Evit sa folosesc cuvântul păcat, deși este un termen tehnic, ca sa nu rămânem într-un limbaj care nu spune nimic, pentru ca uneori este prea des folosit. Merg în direcția aceasta pentru ca omul sa înțeleagă ca păcatul este un eșec, o cădere, o neputință, o alunecare, un insucces, o greșeală etc., care se înregistrează în banda lui de înregistrare sufleteasca si-i apasă sufletul. Ne mărturisim și păcatul se șterge prin mărturisire și prin iertare. Lucrul acesta îl facem și intre noi. Nimic nu face pace intre doua persoane decât iertarea, iertarea mijlocita de mărturisire. Mărturisirea celuilalt ca a greșit, a suspectat, nu avut încredere în tine, te-a înșelat, te-a mințit si-i pare rău, te determina sa-l ierți. Este o foarte mare taina aceasta, din perspectiva duhovniceasca, nemateriala a lucrurilor. Exista în noi un mecanism foarte complex unde se desfășoară, de altfel, aspirația noastră esențială, aceea de a iubi. In cele din urma, păcatul este un obstacol în calea iubirii, este o cădere, o alunecare de la șansa noastră și de la elanul nostru de a iubi semenii, de a-L iubi pe Dumnezeu, lumea, natura, creația. A iubi este sensul propriei noastre existente, este ceea ce ne umple. A greși este omenește, dar tot în firea omului este așezată șansa de a lua drumul de la capăt. Am greșit, spunem, nu trebuia să fac aceasta, am sa încerc să nu mai greșesc.
[...]
- Spovedania este legata de Împărtășanie, Părinte Profesor?
Sigur ca da! Mai concret spus, Împărtășania este legată de Spovedanie. Nu te poți împărtăși, îmbrățișa cu cineva dacă ești certat. Cu Dumnezeu nu te poți împărtăși dacă ești certat. Trebuie sa te împaci cu El, iar împăcarea se face prin spovedanie, adică Ii ceri iertare: "Doamne, am greșit, iată ce am făcut cu trupul pe care mi l-ai dat Tu, iată în ce mizerie am intrat! Iartă-mă, Doamne, n-am să mai cad, încerc să nu mai fac. Poate de o mie de ori am să mai cad, dar eu o sa mă zbat sa nu mai cad!" Aceasta este o împăcare și primești de la Dumnezeu dezlegare și te poți împărtăși. Nu te poți împărtăși în orice stare, asa cum nu te poți îmbrățișa cu cineva mincinos și ipocrit, nici când ești certat, nici când i-ai făcut un rău. Aceea nu este îmbrățișare, ci este trădare, ca sărutul lui Iuda. Nu putem înțelege spovedania decât în acest context, în relație cu Dumnezeu. Cel care are nevoie de Dumnezeu, trăiește cu Dumnezeu, se raportează la Dumnezeu, se roagă lui Dumnezeu, Il crede pe Dumnezeu ca fiind lucrător în viata lui, acela simte nevoie de Spovedanie și înțelege rostul foarte firesc al acesteia. Ii îndemnam pe cei care sunt neinformați sau needificați, să facă pasul, să încerce. Iar cei care stau într-o nepăsare, deși aud și știu și se întreabă, își pun probleme, dar stau 30 de ani, 40 de ani fără sa se spovedească, sunt foarte vinovați fata de ei înșiși. Nu știu ce înseamnă sa se spele sufletește, măcar o data. Sa facă experienta sa stea nespălați 30 de ani trupește. Putem sta nespălați? Ne putem suporta? Cum nu suportam pojgita de necurăție de pe parul nostru, de pe ochii noștri, nici sufletul nu poate suporta zgura care se așează pe el de-a lungul anilor!
Sursa: Pr. Constantin Coman, Intre iluzia împlinirii și certitudinea eșecului sau dintr-un interviu la Radio Romania Actualitati cu Remus Radulescu, 2013, Despre Spovedanie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu