Conferinta Arhim. Zaharia Zaharou, „Lacrimile. Tămăduirea persoanei” (TEXT, VIDEO)

Câteva spicuiri  din conferința Arhim. Zaharia Zaharou: 

"Lacrimile. Tămăduirea persoanei" 

ținută la Iași pe 21 octombrie 2015

# Una dintre cele mai sigure căi prin care omul se desăvârșește ca persoană este calea lacrimilor. Lacrimile unesc toate puterile sufletești ale omului, dându-i puterea să se ridice la înălțimea cerută de îndoita poruncă a iubirii – a-L iubi pe Dumnezeu cu toată ființa și pe aproapele său ca pe sine însuși.

# Lacrimile încep să curgă atunci când ne încredințam pe noi înșine voii lui Dumnezeu și începem să înțelegem mare Lui purtare de grijă pentru noi.

# Smerenia care se naște din plânsul duhovnicesc ne curățește ochiul lăuntric de zgura păcatului care l-a acoperit, astfel încât să poată vedea lumea duhovnicească

# Avem nevoie de pocăință, pentru că am ales falsa bucurie în locul bucuriei duhovnicești, am alergat după plăcerile trecătoare ale lumii acesteia în loc să căutam adevărata fericire. Plânsul duhovnicesc ne slobozește din toată pofta stricăcioasă, care face de ocară adevărata bucurie a lui Dumnezeu.

# Sfantul Siluan Athonitul: "Când pacea lui Hristos vine în suflet el se bucură să șadă precum Iov în gunoi, iar pe ceilalți să-i vadă în slavă. Atunci sufletul se bucură că este mai rău decât toți. Taina aceasta a smereniei lui Hristos este mare și cu neputință de tâlcuit. Din dragoste, sufletul dorește fiecărui om mai mult bine decât sieși, și se bucură când vede că celorlalți le este mai bine și se mâhnește când vede că se muncesc."

Savatie Bastovoi: "Va veni vremea cînd oamenii se vor recunoaște după felul în care înțeleg singurătatea"."Înafara dragostei, orice informație este goală"

Singurătatea a fost și rămîne o temă fundamentală a literaturii, chiar și pentru faptul că actul scrierii este unul întru totul singuratic. Oamenii scriu atunci cînd sînt singuri. Majoritatea scriitorilor au avut nevoie de singurătate pentru a scrie, iar atunci cînd scrierile erau dictate scribilor ele oricum reflectau gînduri și meditații la care autorii ajungeau în deplină singurătate.

Dintotdeauna, oamenii singuri au constituit un mister, pentru că peste tot în lume se știe că revelațiile se primesc doar în singurătate. Atunci cînd Moise a trebuit să vorbească cu Dumnezeu, el s-a suit în munte, înstrainindu-se de comunitate.

Cu cît lumea interioară a cuiva este mai bogată, cu atît acel om își dorește singurătatea. A te teme de singurătate este dovada imaturității spirituale și a incapacității de a înțelege adevăratele sensuri ale condiției umane.

Pentru a scăpa de însingurare, oamenii au inventat aparate care înlocuiesc oamenii: aparate care redau muzică, aparate care proiectează oameni și animale în mișcare, au creat industria filmului, astfel încît omul modern este bombardat în orice moment de imitațiile comunicării, care nu sînt nimic altceva decît un miraj. Iar cu mirajul nu poți vorbi.

Oare putem spune filmului: te iubesc? Sau putem vorbi cu butoanele care pornesc muzica? Nu. Dar nici nu simțim nevoia, îmi veți spune. Foarte corect. Toată această hărmălaie menită, aparent, să ne atrofieze sentimentul însingurării, de fapt ne anihilează nevoia de a comunica, de a formula, de a transmite.

Putem formula doar ceea ce am înțeles, înțelegem doar ceea asupra a ce am meditat, medităm doar atunci cînd avem condiții, iar condiția primordială a meditației este singurătatea. Deoarece nu mai avem ocazia să petrecem singuri, nu mai ajungem nici să medităm asupra a ceea ce sîntem și ce simțim. Din cauză că nu gîndim nu formulăm și pentru că nu avem o formulă personală a ceea ce sîntem și simțim nici nu mai avem ce spune.

Dacă veți derula peretele vostru de FB, în cazul în care nu aveți un perete plin de filme cu pisici, reclame la pantofi sau știri despre bombe și accidente, atunci veți vedea că chiar și cei mai inteligenți dintre prietenii voștri nu fac decît să comenteze fapte străine: ce au făcut politicienii, cum au reparat o stradă etc. Încep să dispară oamenii care vă pot povesti o experiență proprie a spiritului lor, iar asta îi ascunde tot mai mult și mai mult de ochii noștri, amestecându-i în iureșul lumii.

Va veni vremea cînd oamenii se vor recunoaște după felul în care înțeleg singurătatea, pentru că pe unii singurătatea îi înnebunește, iar pe alții îi preface în îngeri.

Că oamenii suferă de singurătate, nu e un secret. Nu e o arătare nouă pe pămînt. Doar că s-a schimbat rostul însingurării – astăzi tot mai puțini scot din singurătatea lor poeme și flori pe care să le dăruiască lumii.

Faceți-vă timp pentru singurătate.

Sursa: Rucodelie, Despre singurătate și cum se vede ea pe Facebook

***

Douăzeci de ani în urmă încă mai merita să stai cu cineva de vorbă numai pentru că e deștept. Îl întrebai, de pildă, cu ce viteză zboară săgeata slobozită dintr-un arc turcesc și el îți spunea. Fiecare avea un prieten care știa mai bine niște lucruri. S-ar fi părut că pe acest criteriu ne înconjuram de oameni: ne alipeam de oamenii de la care puteam învăța ceva.

M-am întrebat dacă ceea ce căutăm în viața e învățătura.

E vreo sete înnăscută în noi care ne mișcă să aflăm tot timpul lucruri noi?

Oare această sete a legat de-a lungul istoriei oameni provenind din lumi diferite, alteori civilizații diferite, unindu-i pentru totdeauna în ceea ce vor păstra toate culturile lumii: dascăli și discipoli?

Nici creștinismul nu ni s-a înfățișat altfel decît ca o legătură dintre Dascăl și discipoli. Din Scriptură vedem că de multe ori apostolii îl numeau pe Hristos ”Învățător”. Așa îl numeau și iudeii neconvertiți, cum e cazul tînărului bogat care se apropie de Hristos cu apelativul ”Învățătorule”. Această legătură nu era una vremelnică, deoarece Hristos nu a venit să predea o meserie sau o învățătură ce poate fi deprinsă într-o perioadă de timp, ci este o legătură pe viața, o legătură veșnică.

Cum trebuie să fie un ucenic în viziunea creștină? Măsura ucenicului a fost dată de Învățător: ”Ajunge ucenicului să fie ca Dascălul său”, adică o măsură la care nu se poate ajunge, o măsură fără margini, cum însăși lumina veșnică este fără margini, chip al desăvîrșirii Dumnezeiești. Această egalitate pusă de Hristos între Învățător și Discipol nu se referă doar la deprinderea învățăturii, ci este o egalare ființială, o relație de Tată și fiu.

Cînd spui cuiva ”te iubesc”, nu-i transmiți o informație, ci îl faci să simtă că întreaga ta viață îi aparține.

Cuvîntul este viață, iar a transmite cuvîntul înseamnă a te angaja într-o lucrare de perpetuare a ceea ce este viu, lucrare care este mișcată doar de puterea dragostei. Înafara dragostei, orice informație este goală. Iată de ce, atunci cînd căutăm un învățător, nu căutăm o sumă de informații, ci căutăm dragostea care face ca viața să dăinuie prin acele ”informații”.

Epoca internetului ne pune în fața unei revelații care altfel avea nevoie de dezbateri filozofice interminabile: oamenii nu caută informații și știință, oamenii caută oameni. Din moment ce Google îți poate răspunde la orice întrebare, oamenii își pierd interesul pentru învățătură. Informația a devenit un bun abstract la care apelezi doar atunci cînd ai nevoie. Oamenii nu mai agonisesc știință și nu mai leagă legături de ucenicie cu mentorii lor. Cu alte cuvinte, oamenii se izolează, se însingurează, iar faptul că au acces deschis la orice informație nu doar că nu-i face mai interesanți, ci îi îndobitocește.

Acesta este apusul iubirii, apusul umanității în forma ei frumoasă. Asta nu înseamnă că de acum încolo oamenii nu se vor iubi și nu vor căuta să-și dăruiască dragostea, inclusiv prin informațiile pe care și le dăruiesc. Pur și simplu acest fel de relație va fi tot mai rară, iar oamenii reci vor domina lumea în manifestările ei simțite.

Teza patristică precum că nici o idee nu există de la sine, ci în spatele fiecărui gînd există o persoană, bună sau rea, e întru totul demonstrabilă.

”Te iubesc” fără omul care rostește și cel care aude e ca un balon desumflat. Doar umflat, un balon se împlinește, strălucește și zboară.

Sursa: Rucodelie, Cînd spui cuiva ”te iubesc”, nu-i transmiți o informație, ci îl faci să simtă că întreaga ta viață îi aparține 

LEGATURI: 

Cuvantul Ortodox:

•  Pogorarea Duhului Sfant – taina esentiala a vietii noastre. FARA PLANS SI FARA IUBIRE NIMENI SA NU SE AMAGEASCA, NU VA DOBANDI HAINA DUHULUI! 

“Va doresc ca aceasta zi a Pogorarii Sfantului Duh sa fie cu adevarat ziua deschiderii inimilor noastre, sa primim Duhul lui Dumnezeu. Chiar daca nu vorbim in limbi, sa vorbim in limba divina, in limba ingerilor, prin care il slavim pe Dumnezeu, il iubim pe Dumnezeu si il iubim pe aproapele. Eu cred ca urmarea pogorarii Duhului Sfant sau vorbirea in limbi in inimile noastre, acum, dupa Cincizecime, este iubirea. De aici vine un limbaj universal si prin ea comunicam. Daca nu ai iubire, nu comunici. Daca nu ai iubire poti sa fii ca un post de radio, sa vorbesti douazeci de ore pe zi: nu te comunici pe tine! Esti un automat care vorbeste. De multe ori suntem automate care vorbim. Nu comunicam. Dar daca ai iubire, chiar daca nu spui decat numai trei cuvinte, ai comunicat ceva celuilalt.

Sa dea Dumnezeu sa pastrati aceasta consecinta a Duhului Sfant in inimile dumneavoastra. Sa comunicati prin dragoste. Sa va iubiti unii pe altii, sa-L iubiti pe Hristos, si in felul acesta vom fi o Biserica asa cum a fost dorita de Iisus Hristos: Biserica iubirii, in care ne vindecam toti de toate bolile sufletesti si trupesti”.

(Parintele Gheorghe Calciu, Cuvinte vii, Ed. Bonifaciu, Bacau, 2009)

ROF:

• Savatie Bastovoi: "Viata este o invitatie la taina iubirii dumnezeiesti"."Societatea de consum a educat generatia in care persoana se poate eschiva de la responsabilitate"

• Savatie Bastovoi: Cuvinte pentru desertaciunea cautarilor omenesti si pentru aducerea aminte de moarte

• Adunare de cuvinte despre dragoste si iertare, de Savatie Bastovoi 

• Savatie Bastovoi: "Omul ca să vorbească clar, omul ca să se curețe de orice cuvânt de prisos, de orice împodobire deșartă, trebuie să se poziționeze în ultima sa clipă"

• Savatie Bastovoi despre prietenia intru Hristos si prietenia sablonata

• Savatie Bastovoi despre dragostea ca inceput, temelie, si capatul Scarii Sfantului Ioan Scararul

• "In loc de ramas-bun": "Cand spun cuiva te iubesc, spun tu nu vei muri niciodata"

•  Savatie Bastovoi impartasind ce nu se poate spune, din propria-i viata

Cuvant al Pr. Macarie Simonopetritul despre "Timpul liturgic, timpul convertirii" (TEXT, VIDEO)

 Conferința „Timpul liturgic, timpul convertirii”, susținută la Colegiul „Sfântul Nicolae” din Iași, pe 15 octombrie 2015 (*)

Expunerea

Parinte decan, dragi prieteni, este o bucurie deosebita sa ma aflu printre dumneavoastra. Presupun ca cea mai mare parte dintre voi sunteti studenti la Facultatea de Teologie si este o bucurie deosebita sa ma adresez persoanelor care vor sa isi urmeze studiile [teologice] si sa studieze teologia biblica, pentru ca mai apoi sa-si consacre viata in slujba Bisericii. Si, inainte de a vorbi despre timpul liturgic, tocmai despre aceasta as vrea sa va spun doua cuvinte, pentru ca intrebarea este: care este locul teologiei biblice in sanul Bisericii Ortodoxe? Si cred ca sunteti voi cei care aveti cheia. Teologia este in slujba Bisericii. Ortodoxia si intreaga Traditie Patristica nu cunoaste sisteme de teologie.

Si [acuma am sa va spun] o mica anecdota. In primii ani, cand ma aflam in Grecia, am vizitat Facultatea de Teologie din Tesalonic. Era prin anii '70. Si, la primul etaj era sectia de teologie biblica, unde erau cativa studenti. La al doilea etaj era sectia de teologie istorica, unde erau foarte multi studenti. La al treilea etaj era sectia de teologie sistematica unde nu era nimeni. Simteam foarte bine astfel, ca sunt criterii [de impartire] impuse, care nu corespund vietii si duhului Ortodoxiei. Discursul teologic in Ortodoxie, si al Sfintilor Parinti, vine sa comenteze, sa interpreteze taina Bisericii, dar nu sa o inlocuiasca, si in niciun caz sa o inchida intr-un sistem inchis de idei. Si, cum stiti, studiind Parintii Bisericii, niciun Parinte nu a facut un sistem. Singurul care a sistematizat intr-un anumit fel gandirea teologica este Sfantul Ioan Damaschin, insa discursul sau ramane deschis catre experierea lui Dumnezeu. Si, pentru a inchide aceasta paranteza, cum spunea Sfantul Evagrie Ponticul [1]:

Sf. Simeon Noul Teolog

"Cel care se roaga cu adevarat este teolog si adevaratul teolog este cel care se roaga"

Deci teologia deschide drumul catre rugaciune si experierea tainei lui Dumnezeu si, prin urmare, trebuie sa ne ferim de toate aceste ispite de izbucnire la suprafata ale spiritului rational in acest domeniu al teologiei.  

Trebuie insa sa spunem ca lucrarea intelectuala a unui teolog este utila pentru Biserica. In primele secole lucrul acesta a fost necesar pentru a lupta contra ereziilor, pentru a defini calea de mijloc, imparateasca, care duce la Imparatia Cerurilor si care evita indepartarea de ea, la stanga sau la dreapta. Si, deci, a fost intr-adevar un lucru care a servit Bisericii la epoca respectiva. Dar, o data ce dogma a fost definita in mod complet, lucrarea teologilor a fost de a interpreta experierea tainei lui Dumnezeu in Biserica.

Iubirea vrăjmaşilor se dobândeşte la fel ca Împărăţia cerurilor - cu asalt. Diferite rugaciuni pentru vrajmasi

Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc. Ca să fiţi fiii Tatălui vostru Celui din ceruri, că El face să răsară soarele şi peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi. Căci dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată veţi avea? Au nu fac şi vameşii acelaşi lucru? Şi dacă îmbrăţişaţi numai pe fraţii voştri, ce faceţi mai mult? Au nu fac şi neamurile acelaşi lucru? Fiţi, dar, voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este. (Matei 5, 44-48)

*

Iar vouă celor ce ascultaţi vă spun: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine celor ce vă urăsc pe voi; Binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, rugaţi-vă pentru cei ce vă fac necazuri. Celui ce te loveşte peste obraz, întoarce-i şi pe celălalt; pe cel ce-ţi ia haina, nu-l împiedica să-ţi ia şi cămaşa; Oricui îţi cere, dă-i; şi de la cel care ia lucrurile tale, nu cere înapoi. Şi precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea; Şi dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată puteţi avea? Căci şi păcătoşii iubesc pe cei ce îi iubesc pe ei. Şi dacă faceţi bine celor ce vă fac vouă bine, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii acelaşi lucru fac. Şi dacă daţi împrumut celor de la care nădăjduiţi să luaţi înapoi, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii dau cu împrumut păcătoşilor, ca să primească înapoi întocmai. Ci iubiţi pe vrăjmaşii voştri şi faceţi bine şi daţi cu împrumut, fără să nădăjduiţi nimic în schimb, şi răsplata voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui Preaînalt, că El este bun cu cei nemulţumitori şi răi.(Luca 6, 27-35)

***

În Patericul egiptean nu găsim reţete cu aplicabilitate universală şi succes garantat. Viaţa duhovnicească este un tărâm mult prea sensibil să poată fi supus unor asemenea condiţionări şi limitări. Şi totuşi, avva Zenon îndrăzneşte să dea o reţetă: 

„Cine vrea ca Dumnezeu să-i asculte grabnic rugăciunea, de fiecare dată când se ridică şi întinde mâinile către Dumnezeu, mai înainte de toate şi mai înainte de a se ruga pentru sufletul său, să se roage pentru sufletul duşmanilor lui. Purtându-se astfel, ori de câte ori îl va ruga pe Dumnezeu, Acesta îl va asculta“.

Viaţa duhovnicească funcţionează după alte reguli şi legi decât viaţa trupească sau cea intelectuală. Există o logică a ei, proprie, care poate fi cel mai bine cunoscută prin experienţă. De aceea sunt atât de importante mărturiile tradiţiei şi ale asceţilor, care jalonează parcursul către veşnicie.

 În logica vieţii duhovniceşti, un loc central îl ocupă iubirea vrăjmaşilor. Un nevoitor modern, Sfântul Siluan Athonitul, spunea că împlinirea acestei porunci a Mântuitorului reprezintă 

„criteriul adevăratei credinţe, al adevăratei comuniuni cu Dumnezeu, semnul autenticei lucrări a harului“. 

De bună seamă, aici nu vorbim despre o credinţă teoretică, intelectuală, deşi are şi ea o anumită contribuţie, în sensul în care căutarea şi acceptarea unor adevăruri spirituale reprezintă primul pas către experienţă.

Sfântul Siluan şi întreaga lui experienţă se găseşte în continuarea cât se poate de naturală a marilor Părinţi duhovniceşti care l-au precedat. De aceea viziunea lui este o foarte bună cheie retrospectivă de lectură a textelor ascetice, pe care le completează şi la rândul ei se împlineşte prin ele. În apoftegma avvei Zenon, citată mai sus, iubirea pentru vrăjmaşi este criteriul, condiţia şi mai ales premisa adevăratei rugăciuni. Ceea ce ar părea capătul unui drum greu de parcurs este de fapt poarta de intrare. Bătrânul călugăr face o recomandare practică, dincolo de orice speculaţie. Iubirea de vrăjmaşi nu este un sentiment difuz, care se naşte de la sine, cândva, într-un viitor nedefinit. Dimpotrivă, această iubire greu acceptabilă se dobândeşte la fel ca Împărăţia cerurilor - cu asalt. Un asalt împotriva propriei îngustimi şi limitări.

Actul iniţial al asaltului împotriva sinelui, spre lărgirea inimii, este rugăciunea pentru vrăjmaşi, ca prefaţă la rugăciunea pentru sine. Făcută consecvent, asumată ca mod de viaţă, această rugăciune devine în primul rând lucrătoare asupra celui care o practică. 

Rugăciunea este inevitabil legată de cunoaştere. Nu te poţi ruga celui pe care nu îl cunoşti, iar iubirea de vrăjmaşi, trăită chiar nedeplin în rugăciunea pentru ei, duce în cele din urmă la cunoaşterea lui Dumnezeu, a Cărui iubire este fundamental nediscriminatorie.

În Scriptură şi în gândirea Părinţilor, vrăjmaş nu înseamnă duşman de moarte, cel pe care îl urăşti sau care te detestă şi cu care nu ai nici o relaţie. Poate o traducere mai bună ar fi cea uzitată în unele versiuni biblice, anume potrivnicul. Cel care ţi se opune şi mai ales cel faţă de care ai în inimă o rezervă; cel pe care nu îl poţi cuprinde cu totul în dragostea ta. Rugăciunea pentru un asemenea om lărgeşte inima, te aduce mai aproape de Domnul şi, după cuvântul adevărat al avvei Zenon, face ca rugăciunea să fie lucrătoare, vie şi să fie ascultată de Dumnezeu.

Sursa: Ziarul Lumina, Rugăciunea pentru vrăjmaşi

***

Rugăciunea pentru vrăjmaşi a mărturisitorilor din temnița Aiudului

Doamne, Iisuse Hrisoase, Tu care ai pătimit pentru întreg neamul omenesc şi pe toţi cei ce s-au căit pentru păcatele lor i-ai iertat, fă ca nici unul din cei ce ne urăsc şi ne prigonesc pe noi să nu pătimească ceva rău, din pricina noastră, la judecata Ta.

Ci întoarce sufletele lor spre conştiinţa Adevărului şi dă-le lor pocăinţă adevărată, ca şi prin dânşii să se preamărească Prea Sfânt Numele Tău. 

Iar pe noi învredniceşte-ne să Te mărturisim pe Tine, Dumnezeul cel adevărat, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, spre slava numelui Tău şi mântuirea sufletelor noastre! Amin.

(Ioan Ianolide - Întoarcerea la Hristos. Document pentru o lume nouă)

Sursa: Fericiti cei prigoniti, Rugăciunea pentru vrăjmaşi a mărturisitorilor din temnița Aiudului 

 ***

Rugaciune pentru vrajmasi

Doamne Iisuse Hristoase, ai mila de cei ce ma pizmuiesc, de cei ce ma urasc si de cei ce ma clevetesc ca sa nu patimeasca pentru mine, Doamne.

Ci zdruncina si sfarma pe vicleanul sarpe care ii invrajmeste pe ei impotriva mea.
 
Si Te rog Stapane sa ii ierti pe fratii mei care ma hulesc pe mine acum, asa cum m-ai iertat si pe mine, robul Tau, de cate ori am gresit si am venit spre mila Ta. Amin.

Sursa: Rugaciuni la diferite trebuinte

***

Rugaciune pentru vrajmasi

Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, Cel unul născut din Tatăl, mai înainte de veci, Care de bună voie ai primit moartea pe cruce pentru mân­tuirea neamului omenesc și ca un mielușel fără de glas împotriva celui ce-l înjunghie, așa nu Ți-ai des­chis gura; căci pe cruce fiind răs­tig­nit între cei doi tâlhari și batjocoririle de la cei potrivnici primind, spre cer Ți-ai ridicat ochii și cu bunătate Te-ai rugat: 

„Pă­rinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac”. 

Tu, Doamne, ne-ai învățat să nu stăm împotriva celui rău și ai zis: 

„De te va lovi cineva peste obra­zul cel drept, întoarce-i și pe cel stâng”. 

Asemenea Tu ne-ai poruncit zicând: 

„Iubiți pe vrăj­mașii voștri, binecu­vântați pe cei ce vă blesteamă, faceți bine celor ce vă urăsc și rugați-vă pentru cei ce vă vatămă și vă prigonesc, ca să fiți fii ai Părintelui vostru cel din ceruri, căci El răsare soarele Său peste cei buni și peste cei răi, și plouă peste cei drepți și peste cei nedrepți”.

Tu Însuți întru tot bunule Îm­pă­rate, caută la mine nevrednicul robul Tău, și dă-mi tărie, ca să nu mă mânii împotriva vrăjmașului meu și să nu-i întorc lui loviturile cu răzbunare, căci „numai al Meu este a răzbuna”, gră­­iește Domnul; iar nouă, făpturilor celor după chipul și asemănarea Ta, ne-ai po­runcit Tu Însuți „ca să nu apună soarele peste mânia voastră”, și daruri la sfintele Tale altare să nu ducem până nu ne vom fi împăcat mai întâi cu cei în neînțelegeri cu noi!

Tu deci, Care în luminoasa și sfânta rugăciune „Tatăl nostru” ne înveți să ne rugăm zicând: „Și ne iartă nouă gre­­șelile noastre, precum și noi ier­tăm greșiților noștri”, ajută-mi mie, Doamne, ca, potrivit cuvintelor Tale, să răsplă­tesc cu bine celor ce mă urăsc, celor ce mă vatămă și celor ce mă prigo­nesc. Dă-le, Doamne, pacea Ta, luminează-le mintea, ca să Te cu­noas­­că pe Tine și poruncile Tale, cu­rățește-le inima și o îmlădie, ca să-și vadă greșelile și să se căiască de ne­dreptățile lor! Nu-i lăsa pe ei, Doam­ne, în rătăcire și în păcat! Trimite-le lor binecuvântarea Ta, ca să se în­toarcă și să se mântuiască și să fie vii întru împărăția Ta!

Iar mie, Stăpâne, dăruiește-mi duhul curăției, al gândului smerit, al răbdării și al dragostei, pentru ca în pace și cu bucurie pururea să gră­iesc către Tine unele ca acestea: „Iartă-ne nouă greșe­lile noastre, precum și noi iertăm gre­șiților noștri”. Amin.

Sursa: Doxologia, Rugaciune pentru vrajmasi

 ***

Rugaciune pentru dusmani a Sfantului Nicolae Velimirovici

Doamne binecuvântează pe vrăjmaşii mei! Şi eu îi binecuvântez şi nu-i blestem! 

Vrăjmaşii m-au împins şi mai mult spre Tine, în braţele Tale, mai mult decât prietenii. Aceştia m-au legat de pământ şi mi-au răsturnat orice nădejde spre pământ. Vrăjmaşii m-au făcut străin faţă de împărăţiile pământeşti şi un locuitor netrebnic faţă de pământ. 

Precum o fiară prigonită, aşa şi eu, prigonit fiind, în faţa vrăjmaşilor, am aflat un adăpost mai sigur, ascunzându-mă sub cortul Tău, unde nici vrăjmaşii, nici prietenii nu pot pierde sufletul meu.

Doamne, binecuvântează pe vrăjmaşii mei! Şi eu îi binecuvântez şi nu-i blestem!

Ei au mărturisit în locul meu păcatele mele în faţa lumii. 

Ei m-au biciuit, când eu m-am cruţat de biciuire.

Ei m-au chinuit atunci când eu am fugit de chinuri.

Ei m-au hulit atunci când eu m-am măgulit pe mine însumi.

Ei m-au scuipat atunci când eu m-am mândrit cu mine însumi.

Când eu m-am făcut înţelept, ei m-au numit nebun.

Când m-am făcut puternic, ei au râs de mine ca de un pitic.

Când am vrut să conduc pe oameni, ei m-au împins înapoi.

Când m-am grăbit să mă îmbogăţesc, ei m-au smucit înapoi cu mână de fier.

Când m-am gândit să dorm liniştit, ei m-au trezit din somn.

Când mi-am zidit casă pentru viaţă lungă şi liniştită, ei au răsturnat-o şi m-au izgonit afară. Într-adevăr, vrăjmaşii m-au dezlegat de lume şi mi-au prelungit mâinile până la veşmântul Tău.

Binecuvântează Doamne pe vrăjmaşii mei!

Binecuvântează-i şi-i înmulţeşte; asmute-i şi mai mult împotriva mea, ca fuga mea spre Tine să fie fără întoarcere; ca să se rupă nădejdea mea în oameni ca pânza de păianjen; ca smerenia să împărăţească deplin în inima mea; ca inima mea să devină mormântul celor rele. Ca toată comoara mea să o aduni în ceruri. Ah, de m-aş elibera odată de autoamăgire, care m-a încâlcit într-o mreajă cumplită a vieţii înşelătoare!

Vrăjmaşii m-au învăţat să ştiu ceea ce puţini ştiu în lume: că omul nu are pe pământ vrăjmaşi afară de sine însuşi. Doar acela urăşte pe vrăjmaşi, care nu ştie că vrăjmaşii nu sunt vrăjmaşi, ci prieteni severi. De aceea, Doamne, binecuvântează pe prietenii şi pe vrăjmaşii mei! Sluga blestemă pe vrăjmaşi, căci nu ştie, iar Fiul îi binecuvântează, căci ştie. Fiul ştie că vrăjmaşii nu pot să se atingă de viaţa lui. De aceea, El păşeşte liber între ei şi se roagă lui Dumnezeu pentru aceştia.

Doamne binecuvântează pe vrăjmaşii mei! Şi eu îi binecuvântez şi nu-i blestem!"

Sursa: Crestin Ortodox, Rugaciune pentru vrajmasi - Sfantul Nicolae Velimirovici

***

Rugaciune pentru izbavirea de vrajmasi

Doamne, invata-ma sa-Ti cunosc marirea si bunatatea. Da-mi inima curata si lesne iertatoare si cainta pentru supararile ce-am facut altora. Fa sa am dragoste crestineasca si sa pot rabda cu pace toate necazurile ce-mi vin din partea lor, facand porunca Ta. Ma fagaduiesc sa nu mai fac rau celor ce-mi fac rau, pe cel ce ma blesteama, il voi binecuvanta. De va flamanzi vrajmasul, ii voi da paine, iar de va inseta, il voi adapa. De va cadea, il voi ridica si de se va rataci, il voi povatui.

Doamne, eu nu sunt decat om neputincios. De aceea, ajuta-ma cu darul Tau sa fiu statornic in poruncile Tale. Trimite binecuvantarile Tale peste vrajmasii mei si intoarce inima lor cu dragoste asupra mea. Alunga suferintele si neodihna ce-mi vin de la ei si ne impaca pe noi. Da-mi pacea Ta, Doamne, ca sa putem sa vietuim pe pamant cu pace, cu bucurie, si sa-i zicem in unire, cu fata senina si cu inima curata: "Si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri". Ca Tie se cuvine slava, cinstea si inchinarea in veci. Amin.

Sursa: Crestin Ortodox, Rugaciune pentru izbavirea de vrajmasi

LEGATURI:

ROF:

• Sfantul Ignatie Briancianinov si Sfantul Luca al Crimeei despre retragerea harului lui Dumnezeu de la cei ce nu vor sa-l ierte pe fratele lor

• Dumitru Staniloae: "Iubirea în gra­dul suprem este aceea care per­sistă chiar când fiinţa iubi­tă o huleşte, o uraste"

• Pr. Constantin Sturzu si Marius Iordachioaia in partea a doua a conferintei "Ai primit un mesaj pe cord. Il deschizi?"

Parintele Rafail Noica despre credinta, nadejde si dragoste. "Cei pierduţi l-au părăsit pe Domnul, dar El n-a părăsit niciodată pe nimeni"

Spicuiri:

# Iubirea fără smerenie nu este iubire adevărată.

# Iubirea include toate virtuţile, însă noi avem o abordare diferită a iubirii, nu în sensul în care Dumnezeu o înţelege.

# Un nume este mai important decât modul în care poţi numi pe cineva, reprezintă esenţa acelei persoane.
 

# Dumnezeu este Iubirea. Iar această Iubire face parte din Numele Domnului.

# Ce înseamnă iubirea? Fără ea, suntem simpli indivizi, altfel spus, individualismul umanităţii. Dobândind iubirea, devenim persoane, adică indivizi care pot trăi veşnic. Aşadar, scopul vieţii noastre este acela de a câştiga iubirea, această esenţă ce reprezintă începutul vieţii veşnice. Dragostea adevărată nu cunoaşte moarte. Ea cuprinde toate virtuţile şi atunci când câştigăm o virtute, ca smerenia sau ascultarea, celelalte se adaugă şi ele. Toate virtuţile ne duc la dragoste, iubirea este sfârşitul. Ajunşi aici, putem muri fără a muri.

# Credinţa este iubire, este o condiţie a esenţei în care putem vedea dincolo de moarte. Credinţa vede dincolo de cele văzute, în cele nevăzute. Credinţa este o energie, este iubire. Şi chiar o iubire mică fiind, Domnul Care este Iubire răspunde la această iubire.

# Ce este nădejdea? Speranţa că nu mor, că Dumnezeu mă iubeşte, deşi sunt un păcătos.

# Întregul sens al vieţii noastre constă în a găsi drumul către acea călătorie a eternităţii.

# Părintele Sofronie spunea că trăim timpuri în care poate oamenii se pot mântui doar cu nădejdea la vreme de necaz. Omenirea nu mai are speranţă şi fără harul lui Dumnezeu nu mai ştim ce este nădejdea adevărată.

# După Primul Război Mondial omenirea şi-a pierdut din har, iar după cel de-al doilea, a rămas cu şi mai puţin. Suferinţa a pătruns în firea noastră. Aşadar, în această lume pierdută, singurul lucru ce-l pot spune celor mulţi este să aibă nădejde, căci Dumnezeu este omnipotent şi ne iubeşte.

# Poate că tocmai atunci Hristos e mai aproape de noi, când ne simţim pierduţi, căci prin cruce a venit în vieţile noastre în care trăim iadul. Şi atunci trebuie să-l găsim pe Hristos. 

# Observăm că suntem păcătoşi, dar mai important este să vedem păcatul ce-l facem.

# Dragostea nu abandonează, El nu a abandonat niciodată pe nimeni. Cei pierduţi l-au părăsit pe Domnul, dar El n-a părăsit niciodată pe nimeni.

# Vă rog să nădăjduiţi pentru mine, şi eu nădăjduiesc pentru voi prin puterea rugăciunii. Astfel ne vom continua călătoria. Ne vom despărţi cândva, dar nu ştiu cine va fi următorul care va pleca. Moartea este tragică, însă nu este nici o tragedie în ea. Dumnezeu este atotputernic, iar acesta este lucrul sensibil în ce-L priveşte. Domnul să vă ajute în toate suferinţele voastre şi să vă bucure, nădăjduind că vom fi cu toţii împreună la poarta Raiului pentru a trăi viaţa veşnică!
 

# Viaţa noastră nu este viaţă, ci un fel de perioadă de gestaţie până ce vom fi renăscuţi în cealaltă lume. Mama noastră spirituală este Biserica. Suntem în pântecele Bisericii, însă nu ştim care e adevărata lume, aşa cum nici fătul nu ştie că se află în pântecele mamei până în momentul naşterii.

Cand il asculta Dumnezeu pe om

Avva Moise a zis: 

"Daca omul nu se convinge in inima lui ca este un pacatos, Dumnezeu nu-l asculta“. 

Fratele a intrebat: 

"Ce inseamna: sa fie convins in inima lui ca este pacatos?". 

Batranul a zis: 

"Cand cineva isi duce pacatele sale, nu se uita la ale aproapelui".

Sursa: Crestin Ortodox,  Cand il asculta Dumnezeu pe om

***

Aveţi credinţă în Dumnezeu. Adevărat zic vouă că oricine va zice acestui munte: Ridică-te şi te aruncă în mare, şi nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce spune se va face, fi-va lui orice va zice. De aceea vă zic vouă: Toate câte cereţi, rugându-vă, să credeţi că le-aţi primit şi le veţi avea. Iar când staţi de vă rugaţi, iertaţi orice aveţi împotriva cuiva, ca şi Tatăl vostru Cel din ceruri să vă ierte vouă greşealele voastre. Că de nu iertaţi voi, nici Tatăl vostru Cel din ceruri nu vă va ierta vouă greşealele voastre.(Marcu 11, 22-26)

***

Sfântul Nicolae Velimirovici:

Te plângi că Dumnezeu nu îţi ascultă rugăciunile. În multe restrişti te-ai rugat lui Dumnezeu şi niciodată nu te-a izbăvit! Cum nu te-a izbăvit, mă mir, când, iată, tu ai supravieţuit restriştilor, nu ele ţie?

Îngăduie-mi însă o întrebare: tu Îl asculţi pe Dumnezeu? În amândouă Testamentele, atât în cel Vechi cât şi în cel Nou, Cel Preaînalt a făgăduit să-i asculte pe oameni cu condiţia ca oamenii să asculte de El. Îl asculţi tu pe Dumnezeu atunci când cauţi ca Dumnezeu să te asculte pe tine? Împlineşti tu legile Lui Dumnezeu şi ţii tu rânduielile Lui? De nu faci asta, e de mirare cererea ta ca Dumnezeu să te audă şi să te asculte.

Dumnezeu S-a pogorât pe pământ şi a spălat picioarele celor ce Îl iubesc. Mult se bucură Ziditorul nostru să-i asculte pe copiii Săi cei ascultători. Pe Moise, pe Avraam şi pe Iacov, Ziditorul i-a ascultat în toate câte L-au rugat. Şi prin lucrări fireşti şi mai presus de fire, El Şi-a revărsat mila asupra celor care împlineau legea Lui. Dacă nu a vrut să asculte rugăciunile mele şi ale tale, asta se întâmplă ori fiindcă nu am vrut să ascultăm poruncile din legea Lui, ori rugăciunile noastre nu au fost aşa cum trebuie. Domnul a grăit prin Isaia poporului neascultător: „De veţi înmulţi rugăciunea voastră, nu vă voi asculta”, şi puţin mai încolo: „De veţi vrea şi Mă veţi asculta, bunătăţile pământului veţi mânca” (Isaia l, 15,19). Aşadar, Dumnezeu ne ascultă când suntem ascultători şi nu ne ascultă când suntem neascultători. Nu ascultă nici când cerem ceva păgubitor şi lipsit de noimă. Apostolii Iacov şi Ioan L-au rugat odată pe Domnul să pogoare foc din cer asupra satului unde nu voiseră să le dea găzduire. „Iar El, întorcându-Se, i-a certat” (Luca 9, 55). Nu numai că nu le-a ascultat rugăciunea, ci i-a şi certat. Gândeşte-te şi tu dacă rugăciunile tale au fost vrednice de un om şi vrednice de Dumnezeu.

Încă ceva. De ce te rogi lui Dumnezeu numai în restrişte? Prin aceasta pe tine te înjoseşti, iar pe Dumnezeu Îl jigneşti. Ziditorul nostru cere de la noi să simţim neîncetat că suntem în faţa Lui şi să avem neîncetat împărtăşire cu El prin rugăciune. Neîncetat rugaţi-vă! Rugându-te lui Dumnezeu numai atunci când dă peste tine nenorocirea, faci din tine un cerşetor oarecare, iar pe Dumnezeu Îl ruşinezi, fiindcă Îl chemi ca pe un pompier, numai atunci când îţi arde casa. Hristos ne-a dat dreptul să Îl numim pe Tatăl Lui Tată al nostru. Ce e mai dulce decât asta? Şi ce este mai dulce pentru copii decât a fi în faţa părinţilor? Să ne străduim neîncetat şi noi, deci, să fim în faţa Tatălui nostru Ceresc cu inima şi gândurile şi rugăciunile. Rugăciunea noastră în vreme de propăşire şi bucurie e ca un capital duhovnicesc care ne foloseşte la vreme de nevoie şi suferinţă mai mult ca rugăciunea de o clipă făcută când vin zilele de restrişte. Pace ţie de la Domnul!

(Sfântul Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de azi, volumul I, ediția a doua, traducere de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, Bucureşti, 2008, pp. 115-116)

Sursa: Ganduri din Ierusalim, Când ne ascultă Dumnezeu rugăciunile?

*

Sfantul Siluan Athonitul:

Dacă vorbeşti sau scrii despre Dumnezeu, roagă-te şi cere de la Domnul să te ajute şi să-ţi lumineze înţelegerea, şi Domnul te va ajuta şi povăţui. Dacă este în tine o ne­dumerire, închină-te de trei ori până la pământ şi zi: 

„Mi­lostive Doamne, Tu vezi că sufletul meu e în nedumerire şi mi-e frică să nu greşesc. Luminează-mi înţelegerea, Doam­ne”.

Şi Domnul te va lumina negreşit, căci El este foarte aproape de noi. Dar dacă te îndoieşti, nu vei primi ceea ce ceri. Aşa a zis Domnul lui Petru: „Pentru ce te-ai îndoit, puţin credinciosule?” [Mt 14, 31] atunci când acesta începea să se scufunde în valuri. Aşa şi sufletul, când se îndoieste, începe să se scufunde în gândurile cele rele.

„Doamne, dă-ne credinţă neclintită în Tine prin Duhul Sfânt!”.

[...]

Scriu şi îmi este uşor să scriu, pentru că sufletul meu cunoaşte pe Domnul. Dar e mai bine să te rogi fără împrăştiere, pentru că rugăciunea e mai de preţ decât orice. Dar sufletul n-are putere să se roage necontenit cu aceeaşi aprindere, şi de aceea trebuie să i se dea răgaz de odihnă de la osteneala rugăciunii; atunci putem citi, sau cugeta, sau scrie despre Dumnezeu – după cum ne insuflă Domnul.

Bun lucru este a cugeta la legea Domnului ziua şi noap­tea. Prin aceasta sufletul îşi găseşte odihna în Dumnezeu şi Domnul îmbrăţişează tot sufletul, şi atunci pentru el nu mai e nimic altceva afară de Dumnezeu.

Când sufletul este în Dumnezeu, el uită cu totul lumea şi atunci sufletul vede pe Dumnezeu. Alteori însă, Domnul mişcă prin harul Său sufletul să se roage pentru toată lumea, şi uneori chiar şi pentru un singur om. Când şi cum vrea Domnul.

Dar ca să vedem tainele lui Dumnezeu, trebuie să ce­rem necontenit de la Domnul să ne dea duh smerit, şi atunci le vom cunoaşte prin Duhul Sfânt.

Cunoaşte că atunci când o nenorocire loveşte un norod şi sufletul tău plânge pentru el înaintea lui Dumnezeu, Dumnezeu se va milostivi de el. Pentru aceasta, Duhul Sfânt se atinge de suflet şi îi dă rugăciune pentru oameni, ca ei să fie miluiţi. Aşa iubeşte Domnul Cel Milostiv zidi­rea Sa.

Poate va spune cineva: „Cum să mă rog pentru lumea întreagă, când nu mă pot ruga nici pentru mine însumi?” Dar aşa vorbeşte cine n-a înţeles că Domnul ascultă rugăciunile noastre şi ia aminte la ele.

Roagă-te simplu, ca un copil, şi Domnul va asculta ru­găciunea ta, pentru că Domnul nostru este un Părinte atât de milostiv că noi nu putem să înţelegem sau să ne închi­puim aceasta, şi numai Duhul Sfânt ne descoperă marea Lui iubire.

Sursa si integral la : Cuvantul Ortodox, SFANTUL SILUAN ATHONITUL – cantari si cuvinte duhovnicesti: “Fara har, sufletul e asemenea unui dobitoc”. CAND NE ASCULTA DUMNEZEU RUGACIUNILE?

***

Iubirea la Albert Einstein. De la teoria relativitatii la teoria certitudinii

Emisiunea "Vestea cea buna" - Iubirea la Albert Einstein

cu Pr. Cezar Axinte si Prof. Mihail Chircor

Prof. Mihail Chircor: Astazi va propunem o tema putin inedita, si o sa vedeti de ce. Titlul este: "Iubirea la Einstein". Dupa cum se stie, Albert Einstein a fost un urias savant, laureat al Premiului Nobel pentru fizica, parintele relativitatii, cel care a schimbat din temelii fizica moderna. Fara el, lumea actuala ar fi aratat cu totul si cu totul altfel - bine sau rau ar fi greu de zis. Ceea ce ar fi lasat el, de fapt, este aceasta teorie a relativitatii care poate fi folosita si in bine si in rau. Toata fizica atomica se bazeaza si pe aceasta teorie a relativitatii, si implicatiile ei sunt uriase. Nu stiu daca putem sa ne imaginam astazi societatea contemporana fara teoria relativitatii.

Einstein a fost un savant de origine ebraica, era evreu. A locuit in Germania, si cand a inceput prigoana impotriva evreilor a plecat in SUA. El, pe langa faptul ca a fost un foarte mare savant, a fost si un om de cultura. Si avem de la el un document, o scrisoare, un fel de testament spiritual care, a lasat el cu limba de moarte, sa fie publicat la cel putin doua decenii dupa disparitia lui.

Probabil ca unii din fratiile voastre cunosc documentul dar, pentru cei care nu-l cunosc, vreau sa-l discutam, sa-l analizam pentru ca, in general, astazi, exista o tema de dezbatere in societate, care se cheama "stiinta si religie" sau "cunoastere si religie" - subiect care pe mine, personal, ma enerveaza, ma agaseaza, ma scoate din minti, pentru ca e ca si cum religia si stiinta sunt doua baricade, ar fi doua spirite greu de conciliat.

Iata ca un om care - ma rog, nu stiu cat de credincios a fost, dar evreii cred in Dumnezeu, sunt un popor credincios, chair daca credinta lor se opreste la Hristos - iata ca ne lasa aceasta marturie si, avand in vedere ca nu este foarte lunga, este extrem de interesanta, o sa o citim pe toata. Deci, iata scrisoara lui Albert Einstein catre fiica sa, Lieserl:

“Cand am propus teoria relativitatii, foarte putini oameni m-au inteles, iar ceea ce urmeaza sa destainui umanitatii acum, se va ciocni de neintelegerea si de prejudecatile din aceasta lume.

Te rog sa pastrezi aceste scrisori atat timp cat este necesar, ani, decenii, pana cand societatea este suficient de avansata pentru a accepta ceea ce voi explica mai jos.

Exista o forta extrem de puternica, pentru care, cel putin pana in prezent, stiinta nu a gasit o explicatie formala. Este forta care include si guverneaza totul, este chiar in spatele oricarui fenomen care are loc in univers si inca nu a fost identificata de noi. Aceasta forta universala este IUBIREA. 

Cand cercetatorii au investigat o teorie unificata a universului, au uitat cea mai puternica forta nevazuta. Iubirea este Lumina, care ii lumineaza pe cei ce o ofera si o primesc. Iubirea este gravitatie, deoarece ii face pe unii oameni sa se simta atrasi de altii. Iubirea e putere, deoarece multiplica tot ce avem mai bun si ofera umanitatii sansa de a nu pieri in propriul egoism orb. Iubirea expune si reveleaza. Pentru iubire noi traim si murim. Iubirea e Dumnezeu si Dumnezeu este Iubire.

Aceasta forta explica totul si ofera sens vietii. Aceasta este variabila pe care am ignorat-o de prea mult timp, poate pentru ca ne este frica de iubire deoarece este singura energie din univers pe care fiinta umana nu a invatat sa o controleze dupa vointa sa.

Pentru a evidentia iubirea, am creat o simpla subtituire in cea mai faimoasa ecuatie de-a mea. Daca in loc de E=mc², acceptam ca energia pentru a vindeca intreaga lume poate fi obtinuta din multiplicarea iubirii cu viteza luminii la patrat, atunci ajungem la concluzia ca iubirea este cea mai puternica forta ce exista, deoarece nu are nici o limita.

Dupa esecul umanitatii in a utiliza si controla celelalte forte din univers, care pana la urma s-au intors impotriva noastra, este imperios sa ne hranim pe noi insine cu o alta forma de energie…

Daca vrem ca speciile noastre sa supravietuiasca, daca vrem sa descoperim sensul vietii, daca vrem sa salvam lumea si fiecare fiinta constienta ce traieste, atunci iubirea este unicul raspuns.

Probabil nu suntem inca pregatiti sa cream o bomba a iubirii, un mecanism destul de puternic pentru a distruge ura, egoismul si lacomia care devasteaza planeta.

Cu toate acestea, fiecare individ poarta cu sine un mic, dar puternic generator de iubire, a carui energie asteapta sa fie eliberata.

Cand o sa invatam sa oferim si sa primim aceasta energie universala, draga Lieserl, vom putea afirma ca iubirea invinge tot, ca poate transcende totul si orice, deoarece iubirea este chintesenta vietii.

Regret profund ca nu am fost capabil sa exprim ceea ce este in inima mea, care a batut in liniste pentru tine intreaga mea viata. Poate e prea tarziu pentru scuze, dar cum timpul e relativ, simt nevoia sa iti impartasesc ca Te Iubesc si datorita tie am ajuns la raspunsul suprem!

Tatal tau,

Albert Einstein

“Exista doar doua cai de a-ti trai viata.

Una, ca si cand nimic nu e miracol,

Cealalta, ca si cand totul e miracol.”

Pr. Cezar Axinte: Ei, Albert Einstein era profund religios.

Prof. Mihail Chircor: Si acuma, daca mergem in istoria stiintei, o sa dam de un alt urias savant evreu, Isaac Newton care, si el era foarte religios.

Pr. Cezar Axinte: Da, si nu se pune problema sa recunoasca existenta lui Dumnezeu. Si eu am citit scrisoarea lui Vlahuta catre fiica sa, si a lui Neagoe Basarab catre fiul sau, [Teodosie]. Stiti ce este interesant aicea? Sunt multe lucruri care izvorasc dintr-o iubire extraordinara fata de cei dragi, si aceasta iubire, pana la urma, este generata sau intretinuta de har. Si, astfel, poate sa dea capodopere. Si, pana la urma, nu este vorba numai de sentimentalism ci si de o emotie, o subtirime care caracterizeaza harul. Ce este foarte interesant, as putea spune lucrul acesta fata de ceea ce scrie Albert Einstein aici, in legatura cu energia... Mi-a venit in minte - zic, de loc intamplator-, chiar la inceputurile sentimentelor mele fata de crestinism, pur si simplu mi-a venit acest gand - asa cum il spune Einstein, dar foarte concentrat-, ca: oamenii de stiinta nu pun in evidenta o viteza, o masura mai mare decat cea a luminii: a iubirii. Mi-a venit, asa, in minte, si isi are originea la acelasi izvor, care este Duhul Sfant. 

Acuma mi-a venit un alt gand. Albert Einstein se comporta in plan stiintific asa cum s-a comportat Saul in plan religios pe drumul Damascului. In definitiv, ce face Albert Einstein? Prin scrisoarea aceasta il recunoaste pe Hristos si Duhul Sfant, fiindca porneste de la Dumnezeu este iubire si iubirea este Dumnezeu. Si porneste de la expresia Sfantului Ioan Teologul, care spune Dumnezeu dragoste este. Si, ce face? Merge pe primele cuvinte ale Sfantului Ioan Teologul, care de fapt il uimesc. Ce om de stiinta poate sa dea o replica, sau sa talcuiasca:

La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul. Acesta era întru început la Dumnezeu. Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut. Întru El era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor. Şi lumina luminează în întuneric şi întunericul nu a cuprins-o. (Ioan 1, 1-5) 

Iata despre ce vorbest Albert Einstein! Despre lumina, despre iubire, despre energie - harul necreat -, si toate celelalte. Deci, Albert Einstein intueste, si evreu fiind, existenta Dumnezeului Treimic. Aici este importanta acestei scrisori extraordinare, ca intuieste existenta Dumnezeului Treimic. Vorbeste despre Dumnezeu transcendent dar, pe de alta parte vorbeste de iubire, de lumina si de energie - expresii care numai in Ortodoxie se gasesc. Prin aceasta scrisoare Albert Einstein se declara crestin. 

Prof. Mihail Chircor: Acuma, sa ma iertiati, lucrurile sunt foarte profunde, dar ca sa subliniez anumite lucruri, sa imi ingaduiti Parinte sa citesc un text, care, iarasi, este foarte cunoscut de toata lumea, dar care pus fata in fata, sau langa scrisoarea lui Einstein, potenteaza si mai mult aceasta scrisoare. Si, anume, I Corinteni 13, celebrul imn al iubirii:

De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii - se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi; Pentru că în parte cunoaştem şi în parte proorocim. Dar când va veni ceea ce e desăvârşit, atunci ceea ce este în parte se va desfiinţa. Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil; judecam ca un copil; dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilului. Căci vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci, faţă către faţă; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin, precum am fost cunoscut şi eu. Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea. (I Corinteni, 13, 1-13)

Si, ca sa inchei si mai tare, si sa va dau munitie, as vrea sa va citesc si ceva din Parintele Arsenie Boca, care spunea asa:

De ce obosesc oamenii? Oare cand iubim obosim? Niciodata! Cand ne rugam obosim? Niciodata! Atunci de ce obosim in viata de zi cu zi?

Deci, el sublinia acest aspect ca niciodata nu obosesti iubind. Acuma, ce se intampla? Cand vorbim despre iubire, noi ne referim in sensul crestin al cuvantului. Iubirea te face om desavarsit. Lipsa iubirii te decade din conditia umana. Bineinteles ca si aici sunt niste trepte, ca n-am sa pot eu sa iubesc nici pe Dumnezeu, nici pe aproapele asa cum un sfant, sau un om care a trait in Dumnezeu, in Duhul Sfant, reuseste sa iubeasca. Adica, am considerat necesar, in aceasta perioada in care ura si violenta sunt extrem de escaladate, sa venim cu acest mesaj - de fapt e un unic mesaj, dar sunt mai multe fatete ale lui - ca sa vedem ca, practic, si omul de stiinta, si omul lui Dumnezeu, toti converg catre aclasi adevar si catre aceasta iubire.  

Pr. Cezar Axinte: Ati introdus aceasta mirare a lui Einstein, aceasta capacitate de a se uimi. Atata timp cat iubirea este considerata un sentiment, lumea va trai in ura. Atata timp cat iubirea este un raport afectiv intre oameni, lumea va merge din rau in mai rau. Einstein intueste ca iubirea este Dumnezeu, dar Biserica spune asta de doua mii de ani!

Si, iata, cat de frumos spune Sfantul Apostol Pavel, cu doua mii de ani inaintea lui Einstein - care a revolutionat, pana la urma, din temelii stiinta, si cu toate acestea, doar intueste ceea ce Sfantul Pavel avea ca certitudine. Fiindca, ce spune Sfantul Apostol Pavel? Zice:

Dragostea îndelung rabdă[...]. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă. Nu se bucură de nedreptate,[...]Toate le suferă.

Am luat doar cateva [citate]. Ce rezulta de aici? Ca dragostea este Persoana! Ca dragostea este cugetatoare, nu este un sentiment! Asta este "definitia" [dragostei], a Sfantului Apostol Pavel, si de fapt este "definitia" Mantuitorului, Care revolutioneaza cum, fata de Einstein? [Unu:] Aduce conceptul de persoana pentru om, si de aici se deschide o infinitate de adancuri. Si, doi, il numeste pe Dumnezeu Tata - ceea ce revolutioneaza, daca vreti, lumea duhovncieasca. Einstein revolutioneaza lumea fizica, Hristos - sigur fara sa facem nici un fel de comparatie! - revolutioneaza lumea duhovniceasca.

Ce spune Einstein? Spune: da, face "o energie d-asta care se dezvolta la infinit". Ce spune Mantuitorul? "Cautati Imparatia in interiorul vostru". Adica, acest corp limitat fizic, in spatiu, in timp, in interiorul lui are infinitul, nemarginitul. Dar cum poti sa descoperi? Datorita acestei energii pe care Einstein o intueste, si zice: iubirea este o energie. Pai, sigur, este o energie, vorbeste Biserica de har - energia necreata - care izvoraste din fiinta acestei Persoane, despre care vorbeste Sfantul Apostol Pavel.

Adica minunatia aceasta, despre care, iata, cei mai geniali oameni de stiinta vorbesc din intuitie, adica in oglinda, in ghicitura - au incercat sa formalizeze si nu au reusit... Vine, cine? Sfantul Apostol Petru, pescar simplu si zice: "Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu". Iertati-ma, numai cu scop de iubire punem intrebarea aceasta. Cat de mare este Sfantul Apostol Petru! De fapt, nu de la el a grait, ci de la Sfantul Duh; ii si spune Mantuitorul: "nu de la tine ai grait...".

Si, atunci, ce face? Aceasta energie atat de puternica il si transforma pe Einstein. El spune lucruri pe care nu ar fi trebuit sa le spuna, politic corect - daca e sa luam invatatura rabinica, dupa cum este iudeu. Iata, un iudeu sincer, genial, recunoscut genial unanim, si de negri bantu, si bomba atomica arata pana la urma ca a fost genial. Ce indrazneste sa le spuna iudeilor? "Avem o problema. Am sa va formuleze matematic". Si spune fiicei sale, ca testament pe care sa-l arate lumii cand va fi pregatita... Cand va fi lumea pregatita? Si spune Sfantul Ioan Teologul in Apocalipsa: un semn al sfarsitului acestei lumi este intoarcerea iudeilor. Deci, cand vor fi iudeii pregatiti sa primeasca acest adevar, matematic, stiintific, atunci va fi un moment extraordinar. Asta e minunea! Intuieste "apostolul iudeilor". Stiti?!

Prof. Mihail Chircor: Daca analizam putin asa, ceea ce spune Eistein aicea, daca extragem ideile si extrapolam, si le punem pe o tabla, ceea ce rezulta din acestea este un Albert Einstein crestin. Acuma, sa stiti, ca inainte de a muri, Albert Einstein lucra la ceva, era absorbit de o alta teorie, de ceva chiar si mai profund si mai mare decat teoria relativitatii...

Pr. Cezar Axinte: Teoria certitudinii! Noi crestinii avem teoria certitudinii: Hristos a inviat!

Prof. Mihail Chircor: Da! Noi o avem! Acuma, ce se intampla? As vrea sa mergem putin in modernitate, in ziua de astazi, la spiritul asta nenorocit de astazi al lumii. Toata lumea cauta placerea. Foarte multi declara ca iubesc, ca vor sa caute iubirea. Oare cati dintre noi stiu ce inseamna iubirea? Si, as invita pe cei mai putini fermi in opinii, si pe cei care au momente de indoiala, sa se gandeasca de ce anumiti oameni - si aici as putea sa spun ca este vorba despre cinul monahal - de ce isi gasesc pacea, odihna, bucuria in credinta? Pentru ca credinta le da aceasta iubire care le umple sufletele, umpla abosolut tot, repara absolut tot. Si, daca spune Sfantul Apostol Pavel "si daca dragoste nu am, nimica nu sunt", eu as indrazni sa spun ca daca dragoste curata am, nimic nu mai imi trebuie, pot sa ma apropii de Dumnezeu.

Pr. Cezar Axinte: Nu numai atat! Sa nu va suparati. Ce se intampla? Aici este mare noastra poticnire, ca nu credem ca Dumnezeu S-a facut om, ca pe om sa-l faca dumnezeu.

Prof. Mihail Chircor: Da, da. Adica daca vine cineva si imi spune: "mai omule, mai frate, mai pacatosule, tu sti ca poti sa fi dumnezeu?", "ei, fugi dom'le de aicea! Ca eu sa fiu dumnezeu...?!". "Si ca trebuie sa fi sfant", "Fugi dom'le de aicea, cum adica ca eu sa fiu sfant". Da, da, aveti dreptate, este un prag rational de care ne poticnim, si foarte putini reusesc sa-l treaca.

Am fost acum, mai putin de doua saptamani, la racla Sfantului Spiridon, care a depasit aceasta poticneala. Deci, Sfantul Spiridon a avut curajul - iata, daca vrem, o confruntare dintre un sfant care probabil era nestiutor de carte; nu stiu cata carte avea Sfantul Spiridon - dar care reuseste sa umileasca un savant, explicandu-i cu caramida ce inseamna Sfanta Treime, ce inseamna o persoana in trei ipostasuri. Efectiv il desfiinteaza din punct de vedre stiintific. Da? Si de fapt, discutam de Sfantul Spiridon, dar de fapt Dumnezeu, Sfantul Duh, prin gura Sfantului Spiridon a spus asa ceva.

Pr. Cezar Axinte: Pai, tocmai, despre indumnezeirea asta este vorba. In definitiv asta este singura nadejde, cum spune Sfantul Apostol Pavel. Deci ai credinta acesta, ai nadejdea ca vei fi sfant si ca iubirea de fapt te inunda de aici. Dar aceasta energie, cum spune Sfantul Simeon Noul Teolog, te cunoaste pe nume, te striga pe nume aceasta iubire. Aceasta iubire te striga pe nume, este o energie cugetatoare si, in afara acestei iubiri, totul este un surogat si sufletul stie asta.

Prof. Mihail Chircor: Nimic din ce este material nu poate sa se apropie, putin, de dulceata iubirii. Absolut nimic. Celor care cauta "fericirea" in lumea asta, sa aibe nu stiu ce casa, nu stiu ce cont, sa aibe nu stiu ce nevasta, nu stiu ce haina, acelora le spun: tot ce ai tu... deci, fa-mi o lista cu ceea ce-ti doresti, si eu iti spun ca bucuria pe care o vei resimti avand toate aceste pe care ti le doresti, este aproape nimic pe langa sentimentul dragostei adevarate, al Sfantului Apostol Pavel, deci cum spune el in Corinteni.

Si, mai e ceva. Ma simt dator sa spun lucrul acesta. Sa stiti ca am dat exemplu cu Albert Einstein si Isaac Newton, care apartin umanitatii. Evreii au tot dreptul sa se laude cu ei, dar nu exista mare om de stiinta care sa nu fi sfarsit prin a fi profund religios, si prin a avea o credinta foarte puternica, indiferent de unde a plecat, pentru ca mergand catre granitele cunoasterii se apropie de Dumnezeu. Deci ei simt ca e lucrarea lui Dumnezeu.

Pr. Cezar Axinte: Sigur, se anuleaza pe sine sa continue sa creada ca totul este produsul unor legi oarbe.

Prof. Mihail Chircor: As vrea sa-mi spuna cineva, sa-mi dea exemplu de mare om de stiinta...  

Pr. Cezar Axinte:  Stephen Hawking. E considerat unul dintre cei mai mari fizicieni ai secolului. Bine, n-a ajuns la sfarsit...

Prof. Mihail Chircor: N-a ajuns la sfarsit si inca traieste. Traieste chiar si in acea conditie a lui. Dumnezeu are un plan cu el. Ce-ar fi peste 20, 30, 40 de ani de la moartea lui sa apara testamentul duhovnciesc care sa anuleze tot ce a scris el in materie de stiinta.

Deci, ca suntem la Vestea cea Buna, sa dam Vestea cea Buna fratilor nostrii, sa le spunem: oameni buni, nu va mai poticniti! Nu va speriati, nu va temeti ca va poticniti, nu va temeti de sfintenie, nu va temeti de iubire. Iubirea cu smerenia te duc catre sfintenie. Putem sa iubim. Avem porunca sa iubim! Ca, daca ii spunem cuiva: "nu fura, nu ucide", o sa zica: "da, da, are sens", dar daca ii spui: "bucura-te. Punct! Iubeste. Punct!", s-ar putea sa....

Pr. Cezar Axinte: Bine, pana la urma, in afara lui Hristos, acest indemn poate sa duca la miscarea Flower Power, care avea chiar acest slogan.

Prof. Mihail Chircor: E o inselare!

Pr. Cezar Axinte: Tocmai, aici este povestea. Vedeti Einstein, care putea sa zica orice pana la urma, ca iudeii si acum sustin...

Prof. Mihail Chircor: Unii, unii, va spun eu, unii. Unii, ca am fost in Israel, in momentul acesta sunt destul de multi evrei practicanti care spun asa: "daca ne judeca Dumnezeu, dupa legea lui... atunci e in regula, avem o sansa. Daca ne judeca Fiul Mariei, e vai de noi!". Am auzit treaba asta.

Pr. Cezar Axinte: Ei nici nu indraznesc sa-I spuna mai mult.

Prof. Mihail Chircor: "Daca ne judeca Fiul Mariei, e vai de noi". Ca, de fapt, ei respecta o lege veche, si nu indraznesc... Ei au aceasta opreliste sa tinda catre Legea Noua, care nu e in contradictie cu Legea Veche, ci o desavarseste. E tot ceea ce au ei, plus infinit, plus aceasta forta infinita a iubiri. Da?!

Pr. Cezar Axinte: Stiti cum a expriamt practic Einstein legea lui? A zis asa: orice progres, orice savant si orice descoperire sunt inutile daca mai exista un singur copil nefericit in lume. Dar, vedeti, el a intuit exact ca Dumnezeu ne-a facut pe noi din dragoste, din iubire, si ca scopul este implinirea desavarsita in fericire, in unire cu Dumnezeu. El si-a dat seama ca oricat ai cerceta, oricat ai descoperi si orice progres ai avea, daca s-ar pune problema ca fiecare sa poata cumpara cat vrea fara bani, sa duca acasa bunuri si servicii, atata timp cat exista un copil nefericit, un suflet nefericit, nu conteaza nimic. Si il cheama pe Dumnezeu in ecuatie. Iar, ca sa se intample asta, ca nimeni sa nu mai fie nefericit e nevoie de izvorul fericirii, care e Dumnezeu.

Prof. Mihail Chircor: Eu va spun, Parinte, ca in acele zile ulterioare salariului, ma duc in acele supermarketuri si imi permit sa cumpar ce am nevoie. Si, dupa ce mi-am umplut cosul cu ceea ce imi face trebuinta, avand in vedere ca am contul plin, ma gandesc si imi pun urmatoarea problema: am bani sa-mi mai imi cumpar. Ce sa mai imi cumpar? Si ma gandesc ca nu mai am nevoie sa-mi mai cumpar altceva, si ca orice mi-as cumpara - ceea ce este pe rafturile alea-, eu cu acele lucruri, care sunt pe rafturile alea, nu reusesc sa ma faca fericit. Fericirea nu este acolo. Fericirea nu este in alta parte. Fericirea este intr-o alta dimensiune, in aceasta lume a iubirii, de care vorbeste Einstein. 

Pr. Cezar Axinte: In acelasi timp chair si Einstein a intuit corect, a vrut sa puna in evidenta o viteza mai mare decat cea a luminii: viteza harului, pentru ca, iata, sunt momente in care nici nu ai apucat sa gandesti si harul a si implinit. Adica am putea spune ca viteza gandului este mai mare decat viteza luminii.

Prof. Mihail Chircor: Ma iertati... Vin de la Sfantul Spiridon, si dovada materiala a actiunii harului sunt papucii tociti ai Sfantului Spiridon - care se tocesc si se schimba periodic! El fiind in racla si neputandu-se misca fizic, sa spunem, da? Cu toate ca la un moment dat, la racla moastelor Sfantului Sava, un copilas i-a spus tatalui lui: "tata, sfantul mi-a zambit". Eu nu cred ca copilului i s-a parut. Bineinteles ca, copilului, parintii i-au zis: "ei, lasa, lasa..."

Pr. Cezar Axinte:  Copiii au, si de aceea si Mantuitorul pune masura aceasta - a copilului - pentru mantuire, au aceasta capacitate, daca vreti, sa simta prezenta harului, fiiindca au inima curata, au mintea curata, nu au prejudecati, nu sunt pervertite. Deci sunt incredintat de lucrul acesta.

Prof. Mihail Chircor: Deci final de emisiune... Dragii nostrii, cu multa iubire in suflete, va invitam duminica...

Pr. Cezar Axinte:  ...la Sfanta si dumnezeiasca Liturghie, si dam si o veste buna iudeilor: Albert Einstein este crestin.

Prof. Mihail Chircor: Doamne, ajuta!

                   

Vedeti si:

• Parintele Cezar Axinte: "Suntem ocupati, iar ocupat inseamna ca exista si un ocupant. Cel ocupat este robit..."

• Doua emisiuni minunate cu P. Cezar Axinte despre comunitate si comuniune si despre Sfantul Potir

• Parintele Cezar Axinte despre Viata, moarte, Inviere. "Germenele invierii este pocainta!"

• Cuvinte vii ale Parintelui Cezar Axinte despre pocainta. "Sensul pocaintei este transfigurarea ta, sa scapi de frica de moarte si sa intelegi ca vei birui moartea, altfel jertfa e fara sens"

• Parintele Cezar Axinte: "Pofta ochilor a scos mintea din inima". Traditia poporului nostru este jertfa.