Lansarea volumului „Din Răsărit în Apus - Ortodoxie şi Catolicism", al părintelui arhimandrit Placide Deseille, la Muzeului Mitropolitan din Iaşi cu participarea Părinţilor ieromonahi Cassien şi Silouane de la Mănăstirea „Sfântul Antonie cel Mare" din Franţa

• Doxologia: Editura Doxologia a lansat cartea părintelui Placide Deseille - „Din Răsărit în Apus – Ortodoxie și Catolicism”

 Zeci de persoane s-au adunat marţi, 17 aprilie 2018, la Sala „Sinaxar" a Muzeului Mitropolitan din Iaşi, unde a avut loc lansarea volumului „Din Răsărit în Apus - Ortodoxie şi Catolicism", al părintelui arhimandrit Placide Deseille, ediţie apărută la Editura Doxologia.

În cadrul evenimentului au fost invitaţi părinţii ieromonahi Cassien şi Silouane, vieţuitori ai Mănăstirii „Sfântul Antonie cel Mare" din Franţa. Moderatoarea acestei întâlniri a fost prof. univ. dr. Felicia Dumas. Lucrarea reprezintă ultima carte publicată de părintele arhimandrit Placide Deseille, volum apărut în limba franceză, cu numai două luni înainte de trecerea sa la Domnul.

„Cartea de faţă este una deosebită deoarece este ultima lucrare publicată de părintele arhimandrit Placide Deseille şi reprezintă o carte-testament, apărută cu puţin timp înainte de plecarea la Domnul a părintelui arhimandrit, care propune la final câteva sfaturi ale acestui mare părinte duhovnic cu privire la modul în care viaţa creştinului trebuie trăită în mod autentic, în oricare mediu, în general, dar mai cu seamă în Apus, unde particularităţile acestuia reprezintă un mediu decreştinat, chiar ostil creştinismului", ne-a relatat prof. univ. dr. Felicia Dumas.

În cadrul lansării au fost prezentate şi celelalte volume ce întregesc colecţia părintelui Placide Deseille: „Cununa binecuvântată a anului creştin - predici la duminicile şi sărbătorile anului liturgic", „Credinţa în cel Nevăzut", „Mărturia unui călugăr ortodox - convorbiri cu Jean Claude Noye" şi „Monahismul ortodox - principiile de bază".

Acestea pot fi găsite și achiziționate atât la librăriile de profil cât și pe site-ul edituradoxologia.ro

UPDATE (2 iunie 2018):

Protos. Hrisostom de la Măn. Putna: "Românii nu au înțeles niciodată să separe credința de neam și de limbă"/ Acad. Ioan Aurel Pop despre rolul Bisericii în trecutul românesc

Protos. Hrisostom de la Măn. Putna 

Pe drumul Unirii românilor - Firea ortodoxă a poporului român

Dacă un loc este frumos, românul va spune că este o gură de rai. Dacă un om este bun, va spune despre el că este pâinea lui Dumnezeu. Ce înseamnă „pâinea lui Dumnezeu” decât că este chipul lui Hristos? Ne aducem și noi aminte cum ne învățau bunicii noștri să avem respect față de pâine pentru că, spuneau ei, pâinea este obrazul lui Hristos.

Românii nu au înțeles niciodată să separe credința de neam și de limbă, astfel încât cultura populară și spiritualitatea s-au format în leagănul acesta, pe făgașul acesta biblic.

Grigore Vieru - Bolnav de iubire

• Coolturama/Renata Popa: Grigore Vieru – poetul bolnav de iubire

Nu știu câți dintre noi au fost diagnosticați ca fiind bolnavi de iubire, bolnavi de patrie, bolnavi de neam, bolnavi de doină, bolnavi de mamă și nu în ultimul rând bolnavi de Dumnezeu. Mulți, poate mult prea mulți suntem bolnavi de tembelism, de prostie, de necugetare, de lene și de ateism.

Gheron Nikon de la Nea Skiti: "Credința noastră este credința bucuriei, credința păcii, credința iubirii"

Gheron Nikon:  Să nu facem un creștinism după minta noastră, ca să fim îndreptățiți să-l respingem și să ducem o viață cu care ne-am rușina dacă l-am primi. Credința noastră este credința Bucuriei.

 Bucuria în viața creștinului

Durerea este ceva străin de viata omului, de aceea nimeni nu vrea sa sufere. Stricăciunea, durerea și moartea nu le-a creat Dumnezeu, nu le-a dat Dumnezeu omului. Scrie în Cartea înțelepciunii lui Isus Sirah, în Vechiul Testament: "Dumnezeu nu a creat moarte". Tot acest rău a fost alegerea noastră. 

Când Adam a hotărât să trăiască independent de Dumnezeu, să trăiască fără nicio legătură cu Cel ce a spus: "Eu sunt Viata", când a hotărât Adam să trăiască de unul singur și a întins mâna către fruct, către desfătare, către placere, lucru pe care el însuși l-a ales, atunci Dumnezeu a îngăduit ceea ce a îngăduit. Căci, din nefericire, din câte se petrec, nu sunt toate Voia lui Dumnezeu. Se petrec multe pe care Dumnezeu nu le dorește. Dumnezeu vrea ca toți să meargă în Rai, iar noi alegem să mergem în Iad. Nu vom da vina pe Dumnezeu pentru asta. Alegerea ne aparține. Si tocmai această nesocotire a poruncilor lui Dumnezeu, care a adus durerea și moartea, se cheamă păcat strămoșesc. Acesta este păcatul strămoșesc, aceasta nesocotire a lui Dumnezeu, și de a trăi singuri, fără Dumnezeu. Si a venit păcatul pe pământ. Si Hristos a venit și a suferit, a pătimit și s-a răstignit ca să-l biruiască pe cel ce are stăpânirea morții, adică pe diavol. 

Creștinismul apusean a văzut suferința ca un lucru bun. Hristos a pătimit, Hristos a suferit pentru ca noi să ne mântuim. Așadar, suferința ne-a fost de folos. De aceea pentru Creștinismul apusean, durerea, patimile, răstignirea lui Hristos au un rol principal în învățătură și mântuire. 

Noi punem accentul pe Înviere, iar cea mai mare sărbătoare a noastră este Paștele și nu răstignirea. Chiar și în Săptămâna Mare noi, ortodocșii, cântam:  "Închinămu-ne Patimilor Tale, Hristoase. Arata-ne nouă și slăvita Învierea Ta". Chiar și în durere și întristare, noi ne gândim la bucurie, și la Înviere. 

2.0 - laicitatea augmentată. Discursul lui Emmanuel Macron la Conferința Episcopilor din Franța, la Paris, luni 9 aprilie 2018

UPDATE:

Discursul lui Emmanuel Macron la Conferința Episcopilor din Franța,

 ținut la Colegiul Bernardinilor, 9 aprile 2018

Domnule Ministru de Stat,

Doamnelor Ministru,

Doamnelor și domnilor parlamentari,

Domnule Nunțiu,

Doamnelor și domnilor ambasadori,

Doamnelor și domnilor, reprezentanți ai cultelor,

Monseigneur [Mgr./Prea Sfinția Voastră],

Doamnelor și domnilor,

Vă Mulțumesc foarte mult Mgr., și mulțumesc Conferinței Episcopilor din Franța pentru această invitație de a vorbi aici, în această seară, în acest loc foarte special și frumos, Colegiul Bernardinilor, pentru care, de asemenea, vreau să mulțumesc și responsabililor și echipelor lor.

Pentru a ne întâlni aici, în această seară, Mgr., fără îndoială, dvs. și cu mine a trebuit să înfruntăm, de-o parte și de alta, scepticii. Și dacă am făcut acest lucru, este fără îndoială că împărtășim confuz sentimentul că legătura dintre Biserică și Stat s-a deteriorat și este important pentru dvs. și pentru mine să o reparăm.

Pentru aceasta, nu există altă modalitate decât un dialog în adevăr.

Acest dialog este indispensabil și, dacă ar trebui să rezum punctul meu de vedere, aș spune că o Biserică care pretinde că este indiferentă față de chestiunile temporale nu va merge până la capătul vocației sale; și că un președinte al Republicii care pretinde că este neinteresat de Biserică și de catolici, ar eșua în datoria sa.

Exemplul colonelului Beltrame, prin care Excelența Voastră tocmai v-ați terminat expunerea, ilustrează acest punct de vedere într-un mod care cred că aduce lumină. Mulți, în ziua tragică de 23 martie, au încercat să numească izvoarele secrete ale gestului său eroic. Unii au văzut acceptarea sacrificiului ancorat în vocația sa militară. Alții au văzut manifestarea unei fidelități republicane hrănite de parcursul său masonic. În fine, alții, și în special soția sa, au interpretat fapta sa ca fiind traducerea credinței sale catolice înflăcărate, gata pentru încercarea supremă a morții. Aceste dimensiuni sunt, în realitate, atât de interconectate încât este imposibil să le dezlegi și este chiar inutil, deoarece acest comportament eroic este adeverirea unui om care s-a dăruit în toată complexitatea lui.

Hristos a înviat!

Hristos a înviat din morți cu moartea pe moarte călcând, și celor din morminte viață dăruindu-le!

Slujba Învierii 2018 - Schitul Laku - Sfântul Munte Athos 

Venirea Sfintei Lumini la Ierusalim (2018)

IPS Teofan: „În noaptea de Paști, omul este chemat să nu se teamă de moarte”

Filmari din timpul Sfintelor Pasti la Valaam

Pentru subtitrarea în limba româna, dați click în bara de jos pe Subtitles/CC

LEGATURI:

• Din cantarile Invieri

• Troparul Pascal in diferite limbi si interpretari
Invierea Domnului, in talcuirea Mitropolitului Hierotheos Vlachos
• Cântam împreună cu voie bună, Soare luminos, a înviat Hristos

Anul acesta Papa Francisc a pupat piciorul unui moldovean. Savatie Baștovoi: "O smerenie care trezește admirația lumii este o falsă smerenie. Pentru că Smerenia cea adevărată a fost răstignită cu multă ură..."

• Diez: (foto, video) Ritualul tradițional al lui Papa Francisc. A spălat picioarele a 12 deținuți, printre care și un moldovean

Papa Francisc, în cadrul tradiționalului Cin al spălării picioarelor, aflat la un penitenciar din Roma, a spălat și a sărutat piciorul unui moldovean. Suveranul pontif a spălat picioarele a 12 deţinuţi. Opt dintre cei 12 erau catolici, doi musulmani, un creştin ortodox şi un budist.[...]

• Anitparenting: SAVATIE BAȘTOVOI: De la spălarea picioarelor de către Hristos la sărutarea picioarelor de către Papa

Vestea că papa de la Roma a sărutat piciorul unui pușcăriaș moldovean într-un penitenciar din Roma face înconjurul internetului și, desigur, este o senzație pentru Moldova. De ce a sărutat papa piciorul moldoveanului? De ce să săruți un picior într-o rînduială care pretinde a fi comemorarea simbolică a spălării picioarelor apostolilor de către Hristos, dacă Hristos nu a sărutat nici un picior?

Rînduiala spălării picioarelor se practică și în Biserica Ortodoxă și se face în fiecare biserică mare sau obște monahală, acolo unde există mai mulți preoți. Important în această rînduială nu este numărul celor spălați pe picioare, ci relația dintre cel ce spală și cei spălați. Cel mai mare spală picioarele celor mai mici, însă relația dintre ei este totuși una de ucenicie, de unitate duhovnicească. Nu este o baie ordinară, ci o baie simbolică, de aceea și Hristos le spune: „Cel ce a făcut baie n-are nevoie să-i fie spălate decît picioarele, căci este curat tot. Şi voi sînteţi curaţi, însă nu toţi”, necurat fiind Iuda, care a trădat.

Spălarea picioarelor la evrei nu era un spectacol de smerenie, ci un gest de ospitalitate absolut obișnuit. După un drum lung făcut pe jos, oaspetele, încălțat în sandale, își prăfuia picioarele. A da apă pentru spălarea picioarelor era identic cu oferirea apei pentru spălarea mîinilor azi. A spăla tu însuți picioarele oaspetelui era un semn de respect. Hristos spală picioarele ucenicilor în semn de respect, urmînd un obicei iudaic absolut obișnuit și răspîndit în fiecare casă. În acest fel Hristos le arată că cel mai mare este dator să-i slujească pe cei mai mici și nu este nimic rușinos în asta.

Spălarea picioarelor de către papa însoțită de sărutarea lor are un cu totul alt caracter: este o regizare politică făcută după agenda zilei, ca în orice ritual totalitar de preamărire a liderului. Este o formă creștinizată a scenelor koreene sau staliniste: liderul cuprinde cu iubirea sa refugiații, minoritățile etnice și diversitatea religioasă. Apare și elementul de gen, cel mai mult discutat, de altfel. Ce are toată treaba asta cu Joia Mare și Iisus Hristos, nu știm. Nu știm nici care este relația dintre papa și cei pe care îi spală și de ce îi spală.

Sărutarea piciorului este cu totul din alt film – un gest neplăcut și umilitor, pentru simplul fapt că nu are nici un rost. Nu vedem pe Hristos sărutînd picioarele nimănui – smerenia pe care ne-o aduce Hristos nu se face prin umilirea propriei persoane, ci prin iubirea celuilalt ca pe tine însuți. Probabil papa retrăiește profund complexul ritualului papal al sărutării pantofului și acum înțelege să facă o mișcare inversă, să sărute el piciorul într-un ritual de smerire exagerată. Doar că acest ritual are un efect invers: în loc să-l smerească pe papa, îl face subiectul laudelor, căci toți vorbesc despre înalta lui smerenie. Nimeni nu vorbește de Hristos în prezentarea știrii despre sărutatul picioarelor de către papa. Iar asta trebuie să dea de gîndit.

Ce mai înțelegem azi din smerenia lui Hristos? O smerenie care trezește admirația lumii este o falsă smerenie. Pentru că Smerenia cea adevărată a fost răstignită cu multă ură…

Un lucru este cert: dacă Hristos, în loc să spele picioarele apostolilor Săi, ar fi sărutat picioarele tuturor categoriilor sociale, fără un mesaj clar de revenire la Dumnezeu, nu am fi avut Paște, pentru că nu am fi avut nici răstignire. Un astfel de Hristos ar fi trăit pînă la vîrsta lui papa Francisc și mai mult, murind bătrîn într-un palat de marmură din care ar fi ieșit o dată pe an să îndeplinească un ritual de împăcare, din care să reiasă că este de acord cu politica imperiului. Ce poate fi mai smerit și mai admirabil decît asta! Doar că Hristos, după spălarea picioarelor, a fost dus la Cruce, a fost scuipat și huiduit, trezind ura tuturor păcătoșilor, care l-au și răstignit. A treia zi însă a înviat și ne-a lăsat nouă Evanghelia Sa, din care aflăm toate cele despre El, inclusiv și despre rostul și sensul spălării picioarelor. Orice adaos este de prisos.

LEGATURI:

• Pope washes prisoners' feet in Easter ritual(video)

---