Marius Iordăchioaia în conferința despre "Judecata particulară și Judecata universală": Judecata de Apoi are efect acum! Judecata este in fiecare zi și criteriul judecătii este Hristos

Judecata particulară și Judecata universală

Conferința a fost organizată de ASCOR filiala Iași, pe 3 Martie 2016,
la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași

Judecata daca chiar te intereseaza, te face sa tremuri, nu te face sa tii conferinte. Te face sa-ti pui foarte serios problema vietii tale, sa-ti iei viata in serios. Nu se poate tine, din punctul meu de vedere, o conferinta despre Judecata de Apoi. Eu as fi primul care nu as frecventa asa ceva.

Noi toti de aicea vom fi judecati. Nici unul dintre noi nu va fi judecator. Si aicea suntem toti pacatosi, si toti vom fi judecati de Dumnezeu. Va spun asta sa nu aveti emotii, sa nu aveti trac. Vorba lui Steinhard: care este diferenta intre curaj si lasitate? Lasul consimte fricii pe care o simte, curajosul nu consimte fricii pe care o simte.

Daca nu suntem dezinhibati, daca nu suntem noi insine, ramanem la o discutie teoretica, nu putem avea partasie, Duhul Sfant pe care L-am chemat noi in rugaciune nu poate lucra. Iar noi trebuie sa plecam de aici un pic mai vii, nu un pic mai informati. Ca un pic mai informati sunteti la facultate, destul.

Primul meu reflex de om care se informeaza, nu traieste, a fost - cand aflu, in general, o tema-, sa ma duc la biblioteca. Dar, langa biblioteca sunt si icoane si icoana ma face sa ma opresc. Si imi dau seama ca niciodata viata nu se poate trai dupa o teorie. O viata traita dupa o teorie se numeste ideologie. Si ideologiile au fost reteta tragediei si nefericirii omenesti. Biblia, ceea ce discutam noi aici, ceea ce este in icoana nu este o ideologie. Dumnezeu nu ne invata cum ne invata domn' profesor sa traim. El ne da viata si noi o primim. Noi invatam eventual sa ne deschidem si sa primim viata. Dar nu invatam sa traim.

Judecata, in mod sincer, onest, pentru mine este ceea ce este, fara sa ma duc sa fac o bibliografie sau un referat. Eu, ca sa vad ce este Judecata particulara si universala, trebuie sa ma uit inlauntrul meu, nu trebuie sa ma uit in biblioteca. Informatia poate fi redusa la cateva fraze, din Catehism, din Parintele Staniloae....

Cred ca toti suntem de acord ca judecata inseamna o despartire, o separare intre bine si rau, intre urat si frumos. Presupune o dihotomie. E clar: cine judeca deja imparte. Hristos, ca Mantuitor, ne spune: "Eu n-am venit sa judec, am venit sa mantuiesc", iar ca Judecator nu va imparti, ci va invesnici ceea ce noi am ales sa facem, sa fim.

Deja, denumirea asta de oi si capre, arata ca ne-am ales felul de a fi. Cum sunt oile, si cum sunt caprele? Oile sunt blande, ascultatoare. Hristos spune: "oile mele cunosc glasul Meu", nu spune "caprele Mele cunosc glasul Meu". Capra e un animal razvratit, dificil, cu vointa proprie, egocentrica. Deci sunt doua tipologii, doua caractre fundamentale.

Am nevoie cotidiana de Evanghelia asta cu Judecata. Ea imi da ceva, pentru ca totdeauna cand deschid Evanghelia astept sa primesc de acolo ceea ce-mi lipseste in relatia cu oamenii si in viata mea de zi cu zi, ce imi lipseste in launtrul meu, in afara, tot ce-mi lipseste ca viata a sufletului in existenta.       

Ar fi logic ca noi, crestinii, sa stim ca, teoretic cel putin, in fiecare om este Hristos, si ceea ce-i faci aproapelui, Ii faci lui Hristos. Bun, bun, teoria e una, dar teoria nu m-a scos din belea, pentru ca orice incercare, orice ispita presupune prezenta demonica si prezenta demonica intuneca mintea. Si de aia, teoriile nu sunt eficace in situatii concrete de lupta de strada, pentru ca in momentele astea de tensiune, de ispita, esti ceea ce tasneste din inima ta, nu din capul tau. Si de aceea, ceeea ce spune Hristos trebuie sa ajunga aici, in inima, ca atunci cand sunt provocat de viata sa reactionez asa incat ceea ce tasneste din inima mea sa fie conform Evangheliei lui Hristos.

Si, mi-am zis: ce nevoie am eu de Evanghelia asta, cum sa o folosesc, cum sa o inteleg, cum sa ajunga darul ei in inima? Si am ajuns la concluzia, din conflictele zilnice ale vietii, ca am nevoie sa stiu foarte bine, invatat prin rugaciune, prin cuminecare, prin felul ortodox de a lua ce da Dumnezeu, am nevoie sa stiu ca in el este Hristos. Pentru ca, am remarcat, ca este ultima reduta, in stari de conflict, sa nu-l arunc pe geam. [...] Si e atat de greu in momentul ala sa-i fac bine, sa am mila, sa reactionez evanghelic incat, daca n-as sti, datorita acestei Evanghelii ca Hristos este in celalat, si ar cadea aceasta reduta, l-as arunca pe geam, as face ceva neevanghelic. Si, pentru mine, asta este castigul din Evanghelia asta.

Da, mai citam, mai deschidem o perspectiva spre viitoarele cuceriri ale inimii noastre, pe care ni le da Dumnezeu, in sensul ca vrem sa largim sfera frumosului din care vrem sa facem parte.
     
Inainte de a judeca exista o stare, o tensiune care creste. Serviciul e parohia mea, e terenul judecatii de fiecare zi, de toate zilele - a lui Dumnezeu, ma refer. In Psaltire spune ca Dumnezeu judeca spre indreptare. Deci, practic, a trai in lumina Evangheliei este a trai in lumina acestei judecati. Adica Dumnezeu iti face cunoscut in launtrul tau ca gresesti, pentru ca tu sa renunti la greseala ta si sa te indrepti. Asta este o judecata permanenta, pe care o face Duhul Adevarului, Duhul Sfant, in noi, crestinii. Si nu numai in noi...

Ispita: vine o persoana si zice "esti trist, ai probleme? Stii, eu nu suport energia negativa! Daca esti trist si ai probleme, emani o energie negativa, imi dai o senzatie foarte ciudata si nu ma pot concentra".  Si asta este o chestie pe care o traim toti, mai mult sau mai putin: exista persoane langa care nu te simit bine, sau persoane care vin, asa, cu o anumita prezenta, cu o anumita stare. Si eu simt cand vine cineva pornit, nu se da inca pe fata, dar mai devreme sau mai tarziu va rabufni intr-un fel sau altul; dar tensiunea deja se simte. Norii negrii s-au adunat, e clar, va fi furtuna. Aici incepe ispita. Din starea asta exista tendinta de a judeca. Exista anumite persoane care te ispitesc sa le judeci, desi nu ti-au facut nimica, inca... [...] Si vine din adancul inimii o pornire, si ca fantasma, ce sa faci, numai sa scapi de el. [...] Si daca te rogi, pe muchie de cutit esti salvat.  

Evanghelia o citesc pentru viata, este o cunostinta vie. Si, ceea ce-mi foloseste tare este sa se imprime in inima ca in fiecare om este Hristos.  [...] Evanghelia se intrupeaza, povestirea istorica devine biografie, devine istorie launtrica a persoanei care crede in Hristos. Duhul Sfant actualizeaza treptat in launtrul omului, il face sa simta si sa gandeasca, se face o trecere tainica de la o lume la alta in interiorul omului care crede in Hristos si inseteaza sa traiasca conform Evangheliei.  

Problema raportului dintre persoane e fundamentala la noi. Noi nu avem acum Legea in fata, ci avem Persoana lui Hristos. Noi la Persoana lui Hristos ne raportam; ne raportam la o Persoana, nu la un set de reguli sau de teorii. Traim permanent cu o Persoana iniante.  

In fiecare an citim aceasta Evanghelie a Judecatii in care se spune: Eu sunt in acei oameni, ce-i faci tu, imi faci Mie. Si nu o data imi spune asta, ci permanent. Eu, ca crestin, stiu acest lucru si, datorita Tainelor, Îl si simt. Si asta ma ajuta, minimum, sa ma opresc din cursa pacatului, din a face raul.

Pentru ca eu pe el nu pot sa-l iubesc din prima, acum. Sunt un pacatos. Am ganduri si porniri pacatoase. Dar, pe Hristos n-am nici un motiv sa nu-L iubesc, sa nu-L respect, sa nu-L admir. In Zaharia se spune ca evreii vor vedea Atunci pe Cine au rastignit, si vor plange ca pe copilul lor, singurul nascut. Cumva, cand ma uit la el, nu pot sa-l suport, nu pot sa-l iubesc. Dar, stiind, simtind ca Hristos este in el, pe Hristos pot sa-L iubesc, este vrednic de dragostea noastra. Nu am niciun motiv sa nu-L iubesc. Si, datorita lui Hristos ma port frumos cu tine. Pentru mine asta este inceputul. Nu te bat astazi, maine poate imi impart si sandviciul cu tine... Pentru ca este o relatie cu Hristos.

Si daca sunt crestin, nu de nume, ci cu inima... Spune Parintele Paulin Lecca: "crestinii sunt de doua feluri, ca ouale. Unii au banut, si alea cand sunt incalzite fac pui, si, alte oua, sterpe, care n-au banut in ele, cu cat le incalzesti mai mult, cu atata se strica mai tare". Daca nu este in inima banutul credintei prin cuvant, nu iese nimic de acolo. Stiti din Pilda Semanatorului. Arunca cuvantul Evangheliei, el intra in inima prin credinta si incepe sa odrasleasca roadele harului. Le stiti foarte bine din Noul Testament: dragostea, credinta, nadejdea, iertarea, infranarea, etc. Astea toate tasnesc! Nu e nici o teorie: am citit si aplic. Cuvantul lui Dumnezeu are aceasta caracteristica unica: a zis si s-a facut! Si in ceea ce priveste lumea materiala, a zis si s-a facut.

Noi avem liberul arbitru. Ca sa se faca ce spune El in noi, trebuie sa aiba acceptul nostru: "Fie mie dupa cuvantul Tau!". Cuvantul asta il asteapta Hristos de la noi. El ne spune ceva, si noi cu inima noastra spunem: "nu, nu vreau asa, nu vreau sa se faca asta cu mine" sau "da, fie mie dupa cuvantul Tau!". Atunci intra banutul in ou, pentru ca totul va izvora din cuvantul lui Dumnezeu. Cine crede in Mine vor tasi din pantecele lui izvoare de apa vie. Pana la credinta nu are ce sa iasa de acolo, decat curvii, hule, dresfranari... Ce spune Mantuitorul: "din inima voastra ies..." lucrurile astea.  

Eu va vorbesc despre mine ca un pacatos care crede in Hristos si nadajduieste in mantuire. In sensul ca din inima mea tasnesc lucrurile rele, dar, deopotriva tasneste si cuvantul lui Dumnezeu, deopotirva tasneste si icoana lui Hristos. E un teren  de lupta, daca vreti, intre Hristos si diavol in inima mea. Eu nu pot sa va vorbesc despre altceva. Asta traiesc.    

Eu cand am descoperit prima data Ortodoxia am luat-o ca pe o teorie, in sensul ca am citit ca trebuie sa ma smeresc, am inceput sa ma smeresc. Si ziceam: "dom'le, dar nu se intampla nimic". Ca o bricheta fara gaz: dai, dai, dar nu iese flacara. Zic sa ma judec pe mine, pun capul in piept si zic: "ticalosule, nenorocitule, stiu eu ce ai facut, stiu ce ai gandit..." Dar nu L-am cunoscut pe Dumnezeu asa, iertati-ma! L-am cunoscut cand am crezut in cuvantul Lui! Si am vazut ca nu numai mie mi se poate intampla asta.

Deci, nu te poti vedea pe tine, nu poti vedea ceva, in general, fara sa aprinzi lumina. Nu poti sa te cunosti pe tine insuti fara sa-L intalnesti pe Hristos, ca El e lumina care lumineaza in interiorul nostru! El e lumina aprinsa in om si lumineaza tot omul care vine in lume. Deci am nevoie ca prin credinta, Hristos sa vina in inima mea. Atunci se aprindea lumina si ma vad cum sunt. Este singura lumina care imi poate descoperi firea mea. La acest tip de judecata, da, consimt!

Am incercat si altfel, in sensul sa ma judec dupa un algoritm, dupa o reteta de judecata sau de smerenie si, da, atuncea m-am inrait. Asa cum s-a intamplat cu legea cu evreii, i-a inrait, i-a facut sa se indreptateasca, i-a facut sa respecte mai mult legea decat persoana, sa ucida pentru.... In primul rand i-a impietrit. Si asa s-a intamplat si cu mine, m-a impietrit, m-a inrait, la primele mele contacte cu Ortodoxia, fara ajutor, nedevenind discipolul cuiva, ca sa am legatura cu o persoana, sa intru intr-o relatie personala cu ortodoxia. Si datorita acestei greseli, care mi se datoreaza in totalitate, m-am razvratit la inceput. [...]     

De ce insiti pe Evanghelie si pe felul in care ne purtam? Pentru ca asta este judecata noastra de zi cu zi. [...]

In ansamblul colectivului vreau sa fie lucruie astfel incat sa-mi dea mie o stare buna, de confort, nu-mi asum cruce, sar, sunt capra. Sunt capra care trebuie sa devina oaie, altfel piere, se duce la abator. Si, atunci, cum devin oaie? Am pornirea de capra si Hristos, ca un Pastor adevarat, care mi-a pus funia de gat incepe sa ma struneasca. Are o mana foarte puternica, dar plina de dragoste, orice strunire a Lui. Am fost strunit si de altii, dar m-am umpult de ura si de pizma pentru ca mana lor era plina de duritate, nu de dragoste. Exista o mustrare sau o fermitate care vine din iubire, e calda! Chiar daca te scutura, te scutura spre binele tau, si simit asta. Simit ca m-a scuturat ca sa ma salveze, nu m-a scuturat ca sa vad ca el e stapanul.

Nu cred ca cineva va intelege ce discutam fara sa invieze prin credinta in cuvantul lui Hristos, fara o nastere din adevar, dupa cea din botez. Trebuie o nastere din adevar, pentru ca si eu, ca si dumneavoastra, intalnesc oameni care nu au convingeri crestine, se impartasesc dar au cu totul alte convingeri, cu totul straine de invatatura crestina. [...] Sunt crestini de nume, straini de invatatura crestina, tin niste obiceiuri care le-au mostenit sau cred in mod superstitios.

Ce inseamna sa fi crestin? Inseamna sa ingenunchezi inaintea lui Dumnezeu si sa devii robul Lui din momentul respectiv. Nu mai mergi dupa viziunea ta de viata. Dumnezeu nu slujeste planurilor tale, ci tu slujesti planurilor Lui. E o perspectiva inversa, cum se spune in pictura. Are loc o schimbare radicala de perspectiva.

Daca vei vorbi cu acesti crestini de nume, despre Judecata sau despre altceva din Evanghelie, le este cu totul strain. De ce? Pentru ca pe ei nu-i intereseaza ce spune Hristos. Pe ei ii intereseaza ca Hristos sa slujeasca planurilor lor de viata. "Vreau sa am succes si ma duc la biserica, ca Dumnezeu sa ma binecuvinteze sa am succes in treaba aia..."[...]  Sunt oameni care ingenuncheaza inainta lui Dumnezeu, dar tot ei sunt sefii, adica asteapta ca Dumnezeu sa le implineaca doritele lor, neinteresandu-i nici o secunda ce vrea Dumnezeu. Si, primul simptom este asta: nu-i intereseaza Evanghelia! Merg la biserica, se spovedesc, se impartasesc, tin sarbatorile dar, cand le vorbesti de Evanghelie: "citesti ce spune Hristos?"... "Eeh, lucrurile astea noi le stim!", "Astea le stim, si Dumnezeu ne va binecuvanta felul nostru de a fi si de a vedea lucrurile, si felul in care noi ne-am programat existenta". Si de aici apar o gramada de belele, de probleme, oameni mahniti.

Eu m-am intrebat, cand eram in perioada mea nebuna de liber cugetator, ca si Nietzsche, de altfel, care statea si se uita cum ieseau crestinii de la biserica, si zicea: "daca toti sunt asa de intunecati si tristi, inseamna ca Hristos n-a inviat!" Ca nu poti: ori inviaza Hristos si atunci e o bucurie nemarginita, ori e vorba de altceva. Si totdeauna discutam cu prietenii mei: "mai, ce sunt ortodocsii astia practicanti asa de tristi, toti chirciti, tristi, amarati, infricosati...? Ce-i cu ei?" Lucrul asta ne respingea cel mai tare, ne indeparta cel mai tare de Biserica, pentru ca noi, fiind tineri, vroiam sa traim, sa simtim viata, sa fim plini de viata. Nu-i intelegeam!  Cand vezi asa, ca iese din biserica unul chircit, amarat, infricosat, ca tanar nu esti atras. Asta era prima impresie. Dupa aia am descoperit de ce sunt ca niste artificii care nu iau foc. Raman asa... Pai niciodata nu s-au apropiat de foc ca sa ia foc si sa faca un spectacol, o bucurie, sa explodeze de fericire. Chit ca dupa explozia asta vine drumul crucii dar, "intru necaz m-ai desfatat". Ramane o bucurie permanenta, mai mica, mai mare, dar ramane in miezul inimii. Ramane, daca ai luat foc la inceput! Dupa aia, cand am intrat in biserica si ne-am apropiat mai mult de acesti crestini, am vazut o caracteristica comuna acestor tristi: nu-i interesa Evanghelia, nu aveau nici o relatie cu cuvantul lui Hristos. Nu stateau sa citeasca cuvantul lui Hristos si sa zica: "eu cum gandesc in privinta acestui lucru".

De exemplu, daca ma supara colegul de serviciu imi vine sa-l bat, dar ma opreste cuvantul lui Hristos, ma opreste El. Pentru ca El are dreptate, nu eu, si in lumina lui eu imi dau seama ca pornirea mea e rea. Si, pe masura ce cedez acestei porniri, in relatia cu celalat, simt ca ma paraseste lumina, simt ca ma paraseste viata. De ce? Pentru ca am o relatie cosangvina cu Hristos, n-am o relatie de parteneriat, n-am o relatie de afaceri. Suntem un sange, un trup. Efectiv, cand eu ridic mana sa-l lovesc pe celalat simt durerea lui Hristos in mine, ca o mustrare: Ce faci? Adame, unde esti? Ce-ai facut Cain? Te trezesti. E o voce in interiorul tau, a Lui. Cand iubesti aceasta Voce, aceasta Prezenta, aceasta Persoana, te intereseaza tot... Cand esti indragostit, te intereseaza tot despre celalalt. Abia astepti sa-l asculti la telefon cum vorbeste, sa te intalnesit, sa stai cat mai mult cu el. Iubirea e o taina. Iubirea se naste dintr-o samanta. E taina asta a vietii. Iubirea tine de viata, de esenta vietii. Nimeni nu s-a indragostit niciodata dupa o teorie, dupa o retata. "Sa ne facem prieteni", dupa un algoritm... Asta demonstraza ca in Apus oamenii sunt morti. [...] Cand intr-o persoana locuieste o teorie, e semn ca acolo nu mai sunt oameni vii.[...] si ni se dau noua exemple de civilizatie. Asta este culmea nebuniei!

Stiti cum vad eu povestea asta cu Europa si cu lumea civilizata? Ca un spital de psihiatrie, in care unul, care se crede Napoleon Bonaparte, urmeaza un tratament pentru schizofrenie, sau pentru boala care il face sa sustina ca el este Napoleon Bonaparte.  Medicul psihiatru care il trateaza, primeste intr-o zi o hartie cu toate antetele de la ONU, de la OMS, de la tot ce vrei, in care se spune: "incepand cu data de astazi Vasile Grigore, care se zice ca e Napoleon Bonaparte, nu mai este bolnav psihic. El este un om normal care are dreptul sa-si aroge orice identitate doreste". Si urmeaza sa fie scos din psihiatrie, si el poate sa mearga pe strada, si el poate sa sustina ca e libertatea lui de a face chestia asta. Deci, un tip de boala psihica devine un comportament acceptat social. Dar, din momentul in care Napoleon Bonaparte iese in societate si continua sa se socoteasca Napoleon Bonaparte, si eu trebuie sa-i respect alegerea, el va vrea la randul lui sa se casatoreasca cu un copac, sau cu un stalp de telegraf. Va face alte alegeri de om bolnav. Iar societatea trebuie sa se muleze pe libertatea acestui om bolnav. Acesta este tipul de civilizatie in care suntem invitati sa intram. Eu v-am dat un exemplu grosolan.

In '90 un filosof francez spunea asa: "bun, Estul s-a eliberat de comunism. Ce le vom da?". Sa nu credeti ca eu discut politic acuma. Nu! Fac teologie. "Ce credeti ca le vom da noi, occidentalii?". Si ala era un occidental nascut acolo, francez. Si, dupa aia, am vazut in anii astia tot ce spune el. Zice: "cateva lectii de democratie, cateva ajutoare economice, cinismele capatuelii, ingrozitoarea arhitectura a profitului si -ultimul dar cel mai important lucru - moartea din sufletul nostru"!

N-am ceva de principiu impotriva Occdentului sau a plecarii romanilor in Occident. [...] Dar vreau sa spun pe scurt atat: acel tip de civilizatie s-a nascut din lepadarea lui Hristos. Ofera abundenta materiala si moarte sufleteasca. O recunosc oamenii onesti si profunzi de acolo. Si eu nu cred ca poti sa fi crestin si sa alegi abundenta materiala si moartea sufleteasca. Pentru ca Hristos nu intamplator din toate numele de draci pe care putea sa le spuna, l-a ales pe Mamona, pe demonul avaritiei, asta legat de bani. Alegerea fundamentala este intre Hristos si Mamona. De Mamona tinand inclusiv civilizatia de care discutam.

Eu intotdeauna, in viata, cand am primit ceva aparent degeaba, mi s-a cerut un pret mai tarziu. Nimic nu ti se da gratuit de la oameni. Poate doar de la crestini foarte buni. Dar, in general, darurile pe care le-am primit de la oamenii necredinciosi, si de la civilizatie, si de la cultura, si de la ce vreti, toate cer dupa aia ceva inapoi. Intrebarea este: ce ne-a cerut noua Occidentul, pentru a ne integra noi in Occident? Ce ne-au dat si ce ne-au luat? Pentru ca a avut loc un schimb. Sa nu credeti ca doar ne-au dat. Nu vedeti ca ne iau produsele naturale si ne dau produse finite? Asa fac si cu viata noastra: ne dau modele prestabilite de viata si, in acelasi timp, ne spun ca suntem liberi!

Cei care nu-L aleg pe Hristos in mod vizibil, aleg raul. Si cei care Îl aleg au o fata de lumina.

In acelasi timp am vurt sa subliniez dementa acestei civilizatii spre care suntem imbiati.   

 Dostoievski era bolnav de epilepsie si sotia lui spune ca:

"el nu simtea in acest moment decat o frica mistica la gandul ca se va prezenta indata inaintea lui Dumnezeu, o infatisare solemna pentru care el inca nu era pregatit". 

Asta traia Dostoievski in ceea ce priveste Judecata. Si, ce fel de om avea frica asta? Va citesc in continuare:

"la 20 martie 1898 - scrie sotia lui Dostoievski- barbatul meu a fost victima unei agresiuni care putea avea consecinte neplacute. Intr-o seara pe cand sotul meu isi facea plimbarea obisnuita, un individ turmentat de bautura s-a apropiat de Fiodor Mihailovici, in fata strazii Nikolaevskaya si l-a lovit puternic cu pumnul in ceafa. Sotul meu a cazut cu fata la pamant, insangerandu-si obrazul. Cat ai clipi din ochi multimea facuse roata in jurul lui. A fost chemat un agent de politie, care, inhatandu-l, il ducea pe betiv la comisariat, si-l ruga pe sotul meu sa-l insoteasca. Fiodor Mihailovici Dostoievski cere comisarului sa-l lase pe agresorul lui sa plece acasa, zicandu-i ca-l iarta. Functionarul promsese ca va tine seama de aceasta dorinta dar, a doua zi, incidentul aparuse in presa, deoarece numele scriitorului atacat atrasese atentia. Procesul verbal eliberat de politie a fost pus la dispozitia lui Trofimov, judecatorul de pace, care se afla aproape de acel district. Dupa doua saptamani sotul meu a fost chemat in audienta. La interogatoriu acuzatul a declarat ca era beat turta si cand l-a lovit pe dumnealui, pe Dostoievski, a cazut si el. Fiodor Mihail Dostoievski a declarat judecatorului ca-l iarta pe agresorul sau, rugandu-l sa nu-l pedepseasca. Judecatorul de pace lua in considerare aceasta rugaminte, dar, cu toate acestea, din cauza galagiei si  dezordinei pe care le provocase in strada, il condamna pe betiv la patru zile de inchisoare si 16 ruble amenda. Sotul meu, l-a asteptat pe taran la iesire si i-a dat 16 ruble ca sa-si plateasca amenda".

Deci era un om care nu facea binele compulsiv: m-a lovit, l-am iertat. Nu! Nu numai ca l-a iert, ci a cerut politistului sa nu-l aresteze, a mers la judecator sa nu-l pedepseasca si, daca i-a dat amenda, a platit el amenda. Omul asta tremura la ideea Judecatii! Deci, cati pasi facea Dostoievski in duhul Evangheliei? Pana la capat! In tot conflictul asta vedeti ca a mers pana la capat.

Eu il fac pe primul si ma rog sa nu fie cazul sa-l fac pe al doilea. Imi vine sa-l lovesc pe cel din fata mea si ma opreste Evanghelia. Dar, daca celalalt insista in ceea ce-mi face, pana unde sunt dispus sa merg cu duhul Evangheliei? Vei claca imediat daca nu apartii lui Hristos! Trebuie sa-i apartii in intregime lui Hristos, ca sa faci drumul asta pana la capat: sa ierti pana la capat, sa rabzi pana la capat, sa achiti tu amenda care i se cuvine celuilalt.

Si, vreau sa va mai citesc o fraza. Vorbind despre Dostoievski, criticul Belinsky a spus odata aceste cuvinte:

"Ma cuprinde chiar un sentiment de umilinta cand ma uit la el, la Dostoievski. Ori de cate ori il pomeneste pe Hristos i se schimba toata fata, ca si cum ar vrea sa izbucneasca in plans". 

Numai pentru ca pomenea numele lui Hristos! Deci, pentru mine este un model, un model de mirean. As vrea sa fiu asa, as vrea sa fiu ca Dostoievski crestin. Si la asta ma impinge si Evanghelia despre Infricosata Judecata. El era asa datorita suferintelor, datorita puscariei, a lucrurilor prin care a trecut si a citirii Evangheliei. Era nedespartit de Evanghelia lui; totdeauna cand era intr-un impas deschidea Evanghelia. Era o Evanghelie pe care o primise cand a fost trimis la ocna. Evanghelia a fost cartea pe care a primit-o si cu care a trait. Pentru mine asta inseamna un crestin.

Dostoievski, datorita suferintei avea o mila nesfarsita fata de toti pacatosii, pentru ca stia din el insusi ce inseamna sa fi pacatos, ce inseamna sa nu te poti opune patimii, sa fi neputincios in fata raului din tine, sa faci rau cuiva si sa regreti dupa aceea. Cunostea pofund umanitatea. El spunea: "nimic din ceea ce este omenesc nu mi-e strain".

Judecata lui Dumnezeu, lucruile care ni se spun dinainte profetic, sunt toate nu pentru momentul acela, de la sfarsit, cand ne vom infatisa toti inainta lui Dumnezeu, ci pentru acum. Judecata de Apoi are efect acum! 

Daca credem in Hristos si, cunoscandu-ne pe noi insine in lumina lui Hristos, ajungem sa vedem ca [...] ma opreste Hristos din mine sa fac raul, sau ma inspira sa fac ceea ce scrie in aceasta Evanghelie a Judecatii: sa vizitez pe cel bolnav, sa iert pe cel care mi-a gresit, sa dau de mancare celui flamand... Acest Hristos care este in mine este si in el. Evanghelia imi descopera asta intr-un mod viu.

Si daca pe el nu pot sa-l iubesc, dar pe Hristos care este in el, daca sunt crestin, Îl iubesc. Si imi schimb comportarea, atitudinile, sentimentele datorita lui Hristos din el. Incepand de acolo. El este inceputul acestei schimbari. Asta este darul pe care mi-l da aceasta Evanghelie a Infricosatoarei Judecati: constiinta din ce in ce mai limpede, cu fiecare meditatie, asupra acestui text, ca Hristos este aici, in celalalt, si ca tot ce ii fac celuilalt ii fac lui Hristos, ca nu traiesc doar cu ceilalti, nu suntem doar noi doi aici.

Eu nu fac diferenta intre Evanghelie si Taine. Tainele sunt obiectivarea unor cuvinte, a unor porunci ale lui Hristos. Ne impartasim pentru ca El a spus sa facem asta, ne spovedim pentru ca El a spus sa facem asta. Implinim poruncile evanghelice.

Datorita faptului ca Hristos este in celalat renunt la dreptatea mea. S-ar putea sa am un conflict cu cineva si eu sa am dreptate, dar Hristos din el imi cere sa renunt la dreptatea mea. De dragul Lui. Si atunci se instaureaza un alt duh, o alta atmosfera. [...]

Daca nu simti nici o emotie cand auzi numele lui Hristos nu stiu daca ai sa-L urmezi. Sau, nu neaparat o emotie... cat cantareste El in sufletul tau atata aplecare spre a-L asculta si a-L urma ai. Sau, altfel spus, cat de mult Îl iubesti, atata de mult Îl asculti. A spus-o El Însusi: Daca Ma iubiti, veti pazi poruncile Mele. Iar acestui lucru ii premerge interesul pentru poruncile lui Hristos. Daca exista interesul pentru poruncile lui Hristos atuncea, prin puterea Duhului Sfant, vei ajunge si sa implinesti poruncile lui Hristos, si sa-ti gasesti sensul vietii, si bucuria de a trai, din asta. Practic izbanda vietii tale asta va fi: sa reusesti sa faci ce a spus El. Atunci vei fi fericit. Si, cand nu reusesti sa faci cum spune El vei fi nefericit. Fericirea sau nefiericirea ta depinde de cuvintele Lui.

Deci nu este un criteriu exterior, colateral: eu fac niste lucruri cum vreau eu si dupa aia le raportez la Hristos. Intelegeti ce vreau sa zic? Ca vorbim despre Juedecata. Eu mi-am trait viata cum am vrut,  si dupa aia merg la Judecata cu ea. Pai e clar, nu? Ce Judecata va fi?!

Nu ne spune la inceputul Evangheliei dupa Ioan ca ne-am si judecat deja?! - in momentul in care L-am acceptat sau L-am respins, in momentul in care L-am primit sau nu. Ca lumina a venit in lume, si am iubit mai mult intunericul. Nu e deja o judecata?

Deci, criteriul judecatii este Hristos. Asta ne spune Evanghelia. El este! El e pe tron, El a fost in aproapele, El este viata, El este lumina. Daca nu L-am ales pe El si nu L-am urmat pe El, n-am ales lumina si am urmat intunericul, n-am ales viata, am ales moartea. Ce Judecata sa mai fie, decat tragerea concluziilor?! Mergeti unde ati ales! Iar alegerea se face acuma! Eu va las sa fiti in vesnicie, spune Hristos, ceea ce ati ales sa fiti!

Si ne spune ca oameni nu putem fi fara El. Nu zic sfinti, nu zic ingeri! Oameni! Ca mai putin de atata nu poti sa zici. Eu asta am descoperit, ca eu fara El nu pot fi om. Nu sfant, nu inger, om! Nu pot fi! Si nici nu stiam cum sa fi om, si nici nu as putea sa va spun ce inseamna sa fi om. Fara Hristos, nu vedeti la ce se poate ajunge? La un reductionism stiintific asupra omului. Omul este redus la animalitatea lui.

Am citit un articol in care se spunea, in baza teoriei evolutioniste, ca daca maimutele se inrudesc cu oamenii ar trebui sa primeasca pensie. Si se argumenta: da, dar ca sa primeasca pensie trebuie sa lucreze. Eu numesc asta tacaneala, nebunie de domeniul psihiatric, dar in Occident lucrurile astea se discuta foarte serios. Pentru ca in absenta lui Dumnezeu omul innebuneste, isi pierde lumina mintii, ia intunericul drept lumina. Si, ce poate sa faca, cum poate sa se comporte un om care ia intunericul drept lumina? Cum pot eu sa ascult asta in fata crucii lui Hristos, in fata Evangheliei? Sa spun: nu cred in ceea ce spune Hristos, cred in ce spun eu sau Marx sau Freud.

Sa ma compar pe mine cu Hristos? Pentru ca asa trebuie sa justific alegerea de a asculta de mine, nu de El. De ce aleg eu sa ascult de mine, sa-mi fac voia? Asta nu inseamna ca eu sunt cea mai superioara fiinta cu putinta si, normal, cea mai morala, cea mai dreapta, cea mai cinstita, sunt demn de bagat in seama, sunt demn sa fiu seful meu.

Ca zici: omul are dreptul sa faca ce vrea. Da! Dar sa fie om! Omul are dreptul sa faca ce vrea, dar un criminal in serie, nu-si neaga umanitatea in masura in care e criminal? Il mai lasi sa faca ce vrea? Dar ala care se crede Napoleon, il lasi sa faca ce vrea? Ala a cazut din umanitate. Omul are voie sa faca ce vrea, dar omul, adica o fiinta normala, o fiinta care are liberul arbitru, care face lucrurile in cunostinta de cauza, care face lucrurile stiind care sunt responsabilitatile care incumba lucruile pe care le face. Iar astea toate  de unde le iei?

Zice tanarul: vreau sa-mi traiesc viata asa cum vreau eu! Dar cine iti garanteaza tie ca voia ta este cea corecta, cea dreapta, ca traiesti viata asa cum trebuie? Nu! O traiesti cum vrei, nu cum trebuie! E cinsti, e drept? "Nu ma intereseaza adevarul!". - Despre asta e vorba! "Nu ma intereseaza adevarul, ma intereseaza sa-mi fac damblaua, pofta mea!", "Eu am pofta sa traiesc asa!" - si despre asta e vorba! Dar nu veni sa ma minti, nu veni sa-mi pui diferite teorii in fata, diferite justificari stiintifice, nu stiu ce, ca sa-ti faci tu pofta! Eu stiu ca vrei sa-ti faci pofta, dar nu incerca sa ma minti, nu incerca sa dai drept superioara pofta ta.

Compara-te tu cu Hristos! Cine din noi doi, eu si Hristos poate sa aiba dreptate? Intotdeauna criteriile au fost: care este din cei doi cel mai onest, cel mai curat? Care dintre noi doi, eu si Hristos reprezinta omul? Eu, cu toate pacatele pe care mi le stiu eu si Dumnezeu, cu toate gandurile murdare si viclene si cu toata menajeria din launtrul meu, ma pot compara cu Hristos? Si, fiind in halul asta, pot sa ma impun pe mine ca criteriu al adevarului, ca zic ca eu am dreptate nu Hristos, stiu eu mai bine ca Hristos ce e omul, de unde vine, unde se duce, ce trebuie sa fie o fiinta bipeda ca mine ca sa fie om?  Totdeauna pana in zorii modernitatii a exista criteriul moralitatii. 

Sfântul Apostol Pavel zice ca iubirea desavarsita alunga frica. Cand se desavarseste iubirea alunga frica, dar pana atunci convietuiesc. Asa cum convietuiesc in mine bestialitatea si harul.

Dar, vedeti, ca la Dostoievski, caderile lui l-au facut sa aiba o mila nemarginita pentru toti oamenii. Problema lui pe care o exprima prin toate personajele lui este: cred in Dumnezeu, il iubesc pe Dumnezeu, dar nu-mi place lumea. Eu il iubesc pe Dumnezeu, dar nu-mi place de el. Pentru ca Dumnezeu e usor de iubit. E perfect, n-ai ce sa-I reprosezi. Ca si cum baiatul se intalneste cu o fata, care are 90-60-90, e frumoasa, desteapta, are tot ce-i trebuie. Cum sa n-o iubesti? Esti bou, cum zicea cineva din sala? Asa cumva e si cu Dumnezeu. E perfect. Totdeauna iti depaseste asteptarile. E mai mult decat ti-ai putea tu imagina, sau decat te-ai putea tu astepta, in bine, in generozitate, in noblete, in frumusete, etc. Dar ce faci cu amaratul de langa tine, care nu-i asa? Cu aproapele e problema, nu cu Dumnezeu. 

Deci problema este cum traim, nu daca credem sau nu. Are vre-un amestec in viata mea de acuma Evanghelia cu Infricosatoarea Judecata, si ce mi se spune acolo? Si eu cred ad litteram in ce se spune acolo. Nu cred ca e o metafora,  o alegorie sau o figura de stil ce se spune acolo. Eu cred ca Hristos va sta pe tron si ne va spune ce ne-a profetit. Lucrurile sunt pe fata. Asa era si cand a venit in fata evreilor. Facea minuni, invia mortii si nu credeau. Si noi, citim Evanghelia si nu credem. Sau credem?

Daca credem, cum am reactiona? Ce as face? As incepe sa vizitez inchisorile? Sa ma duc pe la spitale? Sa fac cum spune acolo, sa caut pe cel bolnav, sa caut pe cel flamand. As face asta, nu? Daca as crede acest text... 

In viata omului sunt cateva lucruri fundamentale, ele sunt punctele de lumina sau steaua polara a marinarului, totdeauna te vei ghida dupa acele amintiri daca nu ai ceva mai bun.

Prima data cand am simtit dragostea lui Hristos am simtit nevoia sa fac bine cuiva si n-am mai avut asa, nici o frica. Frica ca imi voi cheltui toti banii din buzunar, ca sa iau de mancare la cineva flamand, si eu ce o sa fac dupa aia?! Cred ca frica asta este zi de zi printre noi, sau cu noi. Nu ti se zice: grija zilei de maine?! Azi fac lucrurile astea dar trebuie sa pun niste bani de-o parte, sa nu cheltuiesc prea mult. Sunt niste temeri, niste frustrari, niste incordari. In momentul ala nu le-am mai avut, am fost pentru prima data liber in viata mea. Nu mai m-am temut nici de ziua de maine, nici de ziua de azi, nici de aia de ieri! Dar, ca sa experimentezi lucrul asta trebuie sa crezi. Si, totdeauna ajungem la cuvantul asta: ce e aia credinta? Ce inseamna sa crezi?

Intr-un fel e foarte simplu: daca ai citit Evanghelia si nu s-a intamplat nimic cu tine, n-ai crezut. Intotdeauna cine a citit Evanghelia s-a schimbat. Ologii au inceput sa umble, orbii au inceput sa vada, mortii au inviat... Daca merg la Hristos si Ii spun: "da, cred ca Tu poti sa ma faci sa ii iubesc pe toti oamenii din lume; da, cred ca Tu poti sa ma faci sa ii iubesc pe toti vrajmasii Tai", se va produce o schimbare in lume. Credinta este o conectare launtrica la realitatea Celui care a spus ca tu crezi. Se intampla ceva concret. Daca spui "cred in Tine", dar nu se intampla nimic, ar fi bine sa te judeci, ar fi bine sa te indoiesti de credinta ta, ar fi bine sa te duci la Hristos sa-I spui lucrul asta, ca sa te lamureasca daca tu ai crezut sau nu. Deci, esentialul este ca Hristos este o Persoana vie, Care, atunci cand Ii vorbesti, iti raspunde. Daca nu L-ati cunoscut din rugaciune, nu L-ati cunoscut deloc.

Multi vin si spun, si ma refer acuma la atei: "uite, L-am hulit pe Dumnezeu si nu mi s-a intamplat nimic, nu m-a traznit..." Pentru el asta e o dovada ca nu exista Dumnezeu. Pentru noi e o dovada de mila lui Dumnezeu, ca nu ia in consideratie asa un infantilism. Adica Dumnezeu nu vrea sa-i piarda pe oameni, vrea sa-i mantuiasca, in ciuda pacatelor, a urii lor fata de El.

Si, atunci, care e esenta? Orice om daca vrea sa vada daca exista sau nu Hristos, si ca Hristos este Cine spune El ca este, trebuie sa ingenuncheze, sau sa nu ingenuncheze, dar sa vorbeasca cu El. [...] E ca si cum sti ca eu exist, imi afli adresa, imi scri, imi telefonzei si stabilim o ora de intalnire. Si atunci te convingi ca eu sunt cu adevarat persoana din fotografie sau din informatia pe care tu ai priomit-o. E acelasi lucru cu Hristos.

Cu Hristos trebuie sa ai o intalnire personala, care a fost fagaduita oricui. Credinta in cuvintele Lui duc la o intalnire personala cu Hristos. Atunci credinta este Ortodoxa, este reala. Nu voi respinge pe nimeni din cei care vor sa vina la Mine, spune Hristos. Fiecare om in fata acestor cuvinte hotaraste daca Hristos spune adevarul sau minte. Prin experienta! De aici incepe credinta. Nu de la citirea Crezului. Aia e credinta lui Hristos, nu este credinta in Hristos. Este ulterioara, pentru ca dupa ce am crezut in Hristos, am vazut ca El este adevarul, L-am cunoscut ca El este Omul, ca El este Dumnezeu, imi voi insusi ca pe propria mea credinta invatatura Lui. Si atunci voi spune Crezul. Iar daca am crezut in El, Il accept ca Imparat si Mantuitor, adica Stapan al meu pentru totdeauna. Daca nu exista acest legamant launtric, aceasta simtire, nu ati crezut. Nu poti sa Il cunosti pe Hristos si sa nu ingenunchezi inaitea Lui. El este Imparat. Oricine Il intalneste ingenuncheaza inaintea Lui. Oricine Il intalneste, nu se mai poate desparti de El, pentru ca este atat de minunat, atat de frumos, atat de bun, nemarginti de bun, nemarginti de frumos,...!

Eu vorbesc acuma despre realitati sufletesti, pe care le puteti experimenta oricare dintre voi, daca nu le-ati experimentat deja. Dupa ce ati trait aceste lucruri veti intelege tot ce discutam aicea, fara sa mai discutam. Atunci vom merge la Hristos si vom intreba: ce-i cu Judecata de Apoi, ce ar trebui sa inteleg? Cum ar trebui sa ma raprotez la cuvintele Tale? Ar trebui acuma sa ma gandesc acuma la asta, sau la altceva?  [...]

Cand iubesti, voia celuilalt este fericirea ta. Asta este relatia cu Hristos. Iar iubirea se naste din intalnire. Esti fermecat de celalalt, pentru ca celalalt e minunat. Si noi suntem minunati datorita prezentei lui Dumnezeu in noi. Si dragostea ne-o reveleaza.

Eu nu ma indoiesc ca oamenii din aceasa sala nu-L iubesc pe Hristos. Poate nu-L iubesc desavarsit, dar un pic Il iubesc pe Hristos. Ar trebui doar sa nu ne indoim de asta. Poate nu vi se pare ca e smerenie. Smerenia este felul in care se poarta dragostea. Nu este virtute in drum spre dragoste. Numai dragostea e smerita. Daca recititi 1 Cor. 13 vedeti ca acolo se spune ca dragostea rabda, dragsotea sufera, dragostea nu se gandeste la ale sale... Nu spune Gica, Costica sau Sf. cutare, sau... Despre dragoste se spune ca este smerita.  

Iubim cand Il avem in noi pe Hristos. Asta sunt lucrurile esentiale.

Intrebari si raspunsuri

Stiu ca spun un lucru banal sau poate s-a banalizat: eu cred in rugaciune. Cred ca am vazut minuni la rugaciunea nu a unor sfinti, ci a unor crestini marunti. Rugaciunea este prima manifestare fundamentala a credintei. Nu doar cred ca Dumnezeu este, si ca este viu, si ca este o Persoana concreta, ci ca detine controlul tuturor lucrurilor in ciuda aparentelor.[...]  

E o mare prapastie intre credinciosi si necredinciosi. Doi credinciosi se inteleg fara cuvinte, simt la fel, ii stapaneste acelasi lucru. Dar e foarte incordata si delicata situatia intr-o familie din asta, mixta. Dar crestinul trebuie sa se sacrifice, in sens hristic - ca nu scrie prost, tantalau si las pe el. Sa faca lucrurile din dragoste pentru Hristos, pentru mantuirea celuilalt. Dar asta nu inseamna sa-i tina predici. Va fi din ce in ce mai rau daca tii predici. Nu! Spune-I lui Dumnezeu! Eu stiu ca in general duhovnicii dau sfatul asta, pentru ca este valabil, este foarte adevarat, concret. Rugati-va, daca puteti postiti, si sa nu primiti niciodata in inima ideea ca persoana respectiva nu se va mantui sau nu se va schimba. Pentru ca diavolul va incerca sa va descurajeze in toate felurile.

Hai sa zicem ca ai sotie credincioasa sau sot credincios, dar nu ai parinti, sau unchi. Adica daca largesti cercul tot vei da cumva de cineva care nu e credincios. In mod normal noi toti ar trebui sa fim marturisitori sau misionari, pentru ca nu pot sa cred ca Hristos e Adevarul si sa tin secret. Adica sa ma mantuiesc numai eu. Stiu eu, ma folosesc numai eu, si sa nu dau. Nu! E ilogic, e irational.

Dar Dumnezeu, ca sa ne scoata din faptul ca nu mai suntem niste crestini normal misionari, - daca cititi Faptele Apostolilor, o sa vedeti cum reactionau primii crestini - atuncea ajungem in situatii din astea: sot credincios sau necredincios,... combinatii din astea care ne obliga sa fim misionari. Nu pentru ca vrem noi sa fim misionari, ci pentru ca nu putem convietui cu celalalt. Si atunci, printr-o situatie de genul asta suntem obligati sa devenim niste crestini practicanti, normali, ravnitori, pentru ca ne doare faptul ca celalat nu este crestin. Pe cand daca sotul e crestin sau sotia e crestina si am avea micul nostru cuib crestin, am putea trai multumiti asa, ca treaba e buna la noi, si restul, sa piara lumea. Dar, asa, cand beleaua e la tine in casa, asta te obliga. Sa pui de exemplu intrebari, sa cercetezi.... Mai, ce trebuie sa fac? Nu pot convietui cu celalat. Eu am un set de valori el are altul. Si atunci asta te obliga sa fi misionar. Ce faci, te desparti? Suna urat sa zici ca-l convertesti, ca e vorba de dragoste, nu e vorba de a aduce salbaticii din camera alaturata la credinta. Dar asta ne obliga sa fim crestini adevarati. Sa citim, sa ne rugam, sa postim... Daca nu o facem din dragoste pentru toata lumea, macar pentru sotul sau sotia noastra, sau copilul nostru.  

Adevaratele discutii incep din momentul in care esti epuizat. Pentru ca nu mai poti sa joci teatru. Vorbesc de teatrul involuntar pe care il joci. Pana la epuizare inca mai ai masca. Si nu ca vrei, dar pana la epuizare spui ce sti, dar de la epuizarea asta incolo, vorbeste ceea ce esti.

Azi am discutat despre Judecata, dar asta este gandul meu: judecata este in fiecare zi. Tot timpul este o judecata, suntem intr-o judecata cu Dumnezeu. Noi ne judecam inaintea lui Dumnezeu. El sta pe tron, si noi, prin ceea ce facem, prin ceea ce gandim, prin ceea ce spunem suntem oi sau capre, iar El nu face la sfarsit decat sa ne lase sa ne ducem acolo unde am ales. Asta este ceea ce au numit unii blestemul libertatii. Ca nu poti sa fi liber fara sa-ti asumi o responsabilitate pe masura libertatii pe care o ai. Responabilitatea este direct proportionala cu libertatea pe care ti-ai ales-o. De aceea oamenii, tinerii care spun: "sunt liber, fac ce vreau", nu stiu ce spun.

Am facut Revolutie in '89 ca sa fim liberi. Liberi, sa ce? "Liber sa circul oriunde vreau, liber sa ma duc si sa traiesc in Occident". Bun, si dupa ce ai facut toate astea, esti in continuare liber? "Sa fac ce vreau eu?" Care "eu"? Cine esti tu? Cine este acest "eu", pe care il proclami si vrei sa-i conferi libertatea totala? Despre cine vorbesti? Descrie-mi-l, ca sa stiu cine va fi liber! Va dati seama, un asasin in serie, care striga: "vreau sa fiu liber!". La el ce inseamna? "Vreau sa omor". Ca ala e eul lui, ala este el. Deci, tu intai trebuie sa-mi precizezi cine esti. Tie insuti trebuie sa-ti precizezi cine esti, care eu il lasi in stare de libertate. Lasi un bou in libertate? Ce sa faca boul cu libertatea? Sa impunga pe toata lumea? Deci libertatea este pentru un eu real, un eu sanatos. 

Asta a facut acuma civilizatia asta corect politica, ca a oferit libertate neconditionata. Nu se poate libertate fara morala, adica fara o stare de libertate sufleteasca. Nu dai libertate unui nebun, nu dai libertate unui asasin, a unui violator. Dar Hristos merge la esenta, si un pacatos nu face altceva cu libertatea decat sa se duca in iad. Daca esti pacatos, cu libertatea nu faci altceva decat sa absolutizezi starea ta de pacat. De aceea cel care vrea sa fie liber, trebuie sa fie liber de pacat. Si eliberarea de pacat numai Hristos o poate face.[...]

Stiti cum ne elibereaza de pacat civilizatia asta nenorocita? O dezincrimineaza! Deci eu am ucis, am furat, am mintit, am betesugurile mele, si nu zice precum Hristos: ologii umbla, orbii vad... El l-a facut liber pe olog redandu-i mersul, sau pe orb, redandu-i vederea. Astia ne fac pe noi liberi spunand: esti orb, esti liber; esti olog, esti liber. Esti liber sa fi olog, esti liber sa fi orb, esti liber sa fi criminal, ideologic cel putin. Desi e o evidenta anatomica ca rectul nu face parte din aparatul reproducator, totusi homosexualitatea este considerata o forma de sexualitate. Nu se poate asa ceva! [...]

Am ajuns, asa cum spune George Orwell in 1984, vremuri in care nu e important sa te faci auzit, ci cel mai mare bine pe care poti sa-l faci umanitatii este sa-ti pastrezi sanatatea mintala. Stiti ce a spun Sfantul Antonie cel Mare, ca vor veni vremuri in care oamenii vor innebuni si, daca nu veti innebuni ca ei, se va spune ca sunteti nebuni. Despre asta este vorba in mod evident. D-aia am inceput cu cel care se crede Napoleon Bonaparte si, din bolnav psihic devine stil alternativ de viata. Nu, asa se numeste acum?! E si stilul lui un stil alternativ de viata. E liber si el.

Deci, societatea de astazi ne elibereaza fara sa ne schimbe. De fapt e o falsa eliberare. Hristos elibera, vindecand si inviind oamenii. Astia ii elibereaza asa: handicapul tau nu trebuie vindecat, tu trebuie sa traiesti cu el asa, e normal sa fi asa cum esti, e o fomra de normalitate. Homosexulalul nu trebuie sa se schimbe, nu trebuie sa aibe dubii fata de orientarea lui sexuala, sa se intrebe daca e normala, daca e fireasca. S-a eliberat si conceptul asta de normalitate. El trebuie sa impuna, ca sexualitatea lui e la fel de normala ca si heterosexualitatea. Si nu ca am o problema cu homosexualii, ca mi-e mila de ei ca de orice om pacatos. Am o problema cu modul de a pune problema, cu principiul de gandire, cu felul in care vrei sa educi tineretul, cu ceea ce vrei tu sa le inoculezi. Sa ii inveti de mici sa accepte absurditati, ca fiind normale, asta inseamna ca vrei de mici sa-i imbolnavesti psihic, sa nu mai faca diferenta intre natural si nenatural, intre firesc si grotesc sau aberant. Deci se sterge aceasta granita.

Si nu intamplator am ajuns la aceasta discutie, pentru ca e o discutie despre judecata. Acesti oameni vor sa stearga granita dintre bine si rau. Si ultima revolutie a omenirii va fi sa nu accepti tu acest lucru, sa nu fi tu spalat pe creier in sensul acesta, al stergerii granitei morale dintre bine si rau, dintre firesc si nefiresc. Pentru ca, cine stabileste aceasta granita? Cine a stabilit granita intre bine si rau, intuneric si lumina? Cine? Aflam in Facerea. Cine a creat Universul, l-a creat cu aceasta delimitare intre zi si noapte, intre lumina si intuneric, intre uscat si apa, etc. Vedeti acolo toate delimitarile care, de fapt, stabilesc ordinea si echilibrul existentei. In momentul in care ai rupt una din aceste granite, universul se autodistruge. Granitele sunt necesare ca universul sa existe. Granita necesara ca omul sa fie om si nu bestie este granita morala dintre bine si rau. Dumnezeu a pus-o, dar oamenii vor sa o stearga, isi asuma prerogative divine. Atunci cand un guvern sau eu stiu ce alta autoritate autoproclamata ia aceste prerogative in mainile ei, din momentul acela eu am obligatia morala de a nu mai asculta de acea institutie, de acea autoritate. Si, in afara de crestini toti se vor supune. Pentru ca atunci cand vrei sa-ti faci pofta, aceasta stergere a granitei morale iti faciliteaza implinirea dorintelor tale, nu va mai fi nimic sau nimeni care sa-ti spuna ca e rau sau bine ceea ce faci. Nu conteaza, nu va mai conta! Iar asta este balamucul global, unde nu mai exista aceasta diferenta.

Deci avem nevoie de judecata, nu de osandire, dar de judecata lui Hristos avem nevoie, asupra oamenilor, asupra tuturor lucrurilor. De judecata Lui! Ni s-a dat si o putem folosi ca sa putem deveni si sa ramanem oameni intregi, desavarsiti si dupa firea care a fost stabilita de Creatorul nostru. In momentul in care este eliminat din ecuatie Creatorul, creatia nu mai are repere precise. Fara Creator nu mai stim rostul creatiei, ce inseamna inceputul si desavarsirea ei. Pentru ca astea sunt lucruri care le stie Creatorul ei. Eu daca fac o masina stiu pentru ce am facut-o, la ce-mi foloseste, ce inseamna perfectionarea ei. Astea le stie doar creatorul. Daca am eliminat creatorul si creatia ramane fara sens. Un sens utilitar, imediat si atat. N-are trecut, n-are viitor.[...]