Părintele Iosif Vatopedinul: "să nu uiţi cine eşti cu adevărat!", " Vă rog, aprofundaţi-vă legătura cu Dumnezeu!"

Fraților, rugaţi-vă pentru iubire câtă vreme sunteţi încă în trup! Deci nu abandonaţi! Câtă vreme sunteţi vii, străduiţi-vă constant să vă agăţaţi de Harul Divin. Vă rog, ștergeți de tot imoralitatea voinţei voastre. Datoria noastră este să Îl iubim pe Dumnezeu. Nimic altceva!

Nu uita niciodată cine ești cu adevărat

Vă rog să nu mă înţelegeţi greşit, pentru că memoria mi-a slăbit. Nu renunţ la rugăciune, vă promit. Pentru că nu pot să vă mai ofer altceva. Cu prima ocazie mă voi ruga pentru voi. Nu este egocentrism. Încerc să mă rog, dar uneori nu reuşesc. Insist să mă concentrez asupra voastră, dar neruşinarea mă copleşeşte acum. Te rog, Doamne, Tu m-ai chemat, Tu m-ai îmbrăcat aşa. Te rog, Doamne, nu mă părăsi, ajută-mă!

În societate acum este la modă perversiunea, corupţia şi impostura. Dacă cineva vrea să vieţuiască acum creştineşte, trebuie să îşi caute un îndrumător, pentru că foarte greu îşi va găsi unul. Nici preoţii din oraşe nu mai slujesc idealurilor credinţei noastre şi nu mai susţin valorile morale ale strămoşilor (vechilor greci). Luaţi aminte la ce vă spun acum…Vreau să vă fac cunoscut… Nu ne-au mai rămas zile. Foarte curând se vor întâmpla lucruri rele. Deci vă rog, aprofundaţi-vă legătura cu Dumnezeu! Vom muri mâine. Iar sufletul vostru va sta înaintea Judecăţii finale. Câtă vreme ochii sunt deschişi, omul îl poate simţi pe Domnul. Dar când ochii se închid, sufletul este legat şi demonii ne duc în faţa Tribunalului Divin. Deci, a trăit sufletul după legile lui Iisus sau nu? Asta se va vedea la Judecata Divină. Aşa că aveţi grijă! 

Atunci când ne pocăim, Iisus nu ne iartă pur şi simplu, ci ne înfiază. Şi vom deveni dumnezei. Iar îngerii ne vor sluji nouă. Aşa că, voi ce faceţi, fraţilor? Tot ceea ce este lumesc, ignoraţi! Tot ceea ce este material, e fals! Vom muri! Spuneţi-mi ce aţi făcut în lumea aceasta ca să meritaţi veşnicia Raiului? V-aţi străduit să staţi departe de păcate şi patimi deşarte? 

Mintea este esenţa lui Dumnezeu. Mintea este adevăratul nostru eu. Nu trupul este adevăratul nostru eu. Şi o maimuţă are trup. Dar noi nu suntem animale fără logică. Lupta se duce pe două niveluri. Demonul se luptă cu noi, în plan practic şi în plan mental. În planul practic, demonii ne întorc sufletul spre ei şi astfel ne ademenesc să facem rele. Ştiţi voi, furturi, minciuni, crime, desfrâu, lăcomie, nedreptăţi, etc. Dacă demonul eşuează în planul practic, ne intră în minte. Şi ne trimite gânduri lipsite de logică. Deci, aici trebuie să aveţi mare atenţie! Trebuie să ne ţinem mintea departe de asta. Când un gând ne intră în creier, trebuie să-l analizăm. Dacă e rău, ieşi afară, satană! Eu sunt o fiinţă logică. Evit tot ce e nebunesc, pentru că aparţine animalelor. Astfel, învingem defetismul şi mintea domină toate dorinţele şi patimile nebuneşti. Mărturisindu-L pe Iisus Hristos, ne ţinem departe de păcate.

 Sfinte învățături pentru monahi

Acesta este sfârşitul meu. M-am topit. Nu mai pot să stau în picioare. Mă emoţionează iubirea voastră pentru mine. Ea m-a forţat să mă târăsc până aici, în ciuda vârstei mele. Am venit aici să țin strânse legătura noastră şi scopul nostru. Pentru că păcatele noastre s-au înmulţit şi vor aduce Dreptatea Divină asupra noastră.

Nu trebuie să ne uităm scopul. Niciodată! Este cel mai important principiu în legătură cu Sfinţii noştri. Este elementul esenţial pentru monahi: să nu uiţi cine eşti cu adevărat! Pentru că dacă uiţi, nu poţi să mergi mai departe. Cum poţi să rămâi corect în mărturisirea lui Hristos dacă ai uitat cine eşti? Deci, nu uita! Atunci când te rogi, nu uita! Să îşi aminteşti mereu că suntem cea mai măreaţă dintre toate creaţiile lui Dumnezeu. Noi suntem chipul şi asemănarea Lui. Acesta este scopul nostru. Să reconstituim chipul şi asemănarea din nou. Şi pentru a face asta, trebuie să ai ascultare şi supunere totală. Dar noi nu am reuşit să avem ascultare şi supunere, şi am fost alungaţi din Rai. Câţiva îngeri şi sufletele noastre au căzut din Împărăţia lui Dumnezeu iar noi gustăm acum din moartea veşnică. Dar, Dumnezeu s-a milostivit de noi, pentru că iubirea paternă nu se schimbă, în ciuda faptului că noi am săvârşit această faptă total ruşinoasă împotriva lui Dumnezeu… Cu toate acestea Dumnezeu nu a încetat să ne iubească şi a venit la noi în chip de Om. Dumnezeu Însuşi a luat trup şi ne-a învăţat cum să ne întoarcem la El , dacă vrem. Fiindcă, după cădere omul a suferit o mare pervertire.

Un om este dominat acum de falsitate şi de rău, nu de bunătate. Aşa că încercați să păstrați  bunătatea și să evitați răul, asta se cheamă căință. Iisus ne-a învăţat, prin viaţa Lui de aici, forma absolută de căinţă. Dar nici măcar nu ne căim! Şi Dumnezeu ne-a spus: „cereţi iertare şi vi se va da!” Rugaţi-vă pentru păcatele voastre! Aşa că, monahilor, aceasta este lucrarea noastră aici. Să ne rugăm neîncetat pentru iertare. Şi de aceea ne-a adus Dumnezeu aici, pentru că vrea să ne întoarcem la El. Iar noi trebuie să urmăm misiunea dată de Dumnezeu. Dacă nu ne urmăm misiunea, ne îndepărtăm de la credinţă. Şi ne îndepărtăm de Dumnezeu, şi urmăm calea dorinţelor lipsite de logică. Îl refuzăm pe Dumnezeu şi hotărâm să credem în misiunile noastre lipsite de logică. Dar prin aceasta Îl negăm pe Iisus, Îl negăm pe Dumnezeu.

Fraţilor, trebuie să umblăm numai pe calea credinţei. Să ne respingem total propria voie. Şi atunci nimic nu ne poate abate de la calea lui Dumnezeu. Nimic nu ne poate distrage de la scopul nostru. Noi nu suntem stăpâni asupra noastră, Dumnezeu este stăpân. Aşa că daţi-i cheile de la sufletele voastre lui Dumnezeu. Pentru că dacă te iei după voia ta, greşeşti. Şi dacă suntem acum în afara Raiului, şi suferim şi murim, este pentru că ne-am luat după voia noastră.

De aceea, rugaţi-vă pentru iubire câtă vreme sunteţi încă în trup! Deci nu abandonaţi! Câtă vreme sunteţi vii, străduiţi-vă constant să vă agăţaţi de Harul Divin. Vă rog, ștergeți de tot imoralitatea voinţei voastre. Datoria noastră este să Îl iubim pe Dumnezeu. Nimic altceva! Este datoria noastră - datoria noastră! - să-L iubim pe Dumnezeu! Trebuie să dovedim în mod practic renunţare prin ascultare şi supunere. Prin ascultare şi supunere dovedim că nu ne supunem voii noastre sau planurilor noastre. Noi nu avem nimic. Vieţile noastre sunt închinate în totalitate lui Dumnezeu. Să ne lăsăm vieţile în pronia lui Dumnezeu. Dar Dumnezeu ne cere să ascultăm de cuvintele Lui.

O acceptare paranoică a răului din partea noastră înseamnă că am fost înfrânţi. Când se întâmplă asta, Harul Divin ne părăseşte. Aşa că, nu am făcut nimic. Ne trece vremea aici fără rost. Aşa că, rugaţi-vă pentru iubire! Nu îl trădaţi pe Dumnezeu din nou! Aveţi foarte mare grijă.

Ascultarea naşte autonegare. Fără ascultare pierzi tot. E cea mai importantă. Omul care nu se supune crede în propria voinţă şi în propriul cuvânt. Deci acesta nu are autonegare faţă de dorinţele paranoice de a face rău. Omul acesta nu se căieşte cu adevărat. Harul divin lipseşte din el.
Deci, ce facem noi aici? Nu am murit pentru lume şi am venit aici ca să-I slujim lui Dumnezeu? Am murit pentru mama noastră (naturală), am aruncat toate lucrurile pământeşti pentru că ne-a chemat Dumnezeu. Deci ce obţinem dacă ne gândim „dacă” ..sau "poate..."? De ce să faci asta? Ah, aceasta este marea putere a diavolului, care se luptă cu voi. Spune-mi ceva, monahule, ai venit aici pentru că ai murit pentru lume. Şi ai venit aici ca să te lepezi de eul tău aparent. Şi să-ţi omori patimile şi astfel să te naşti din nou prin Sfânta Lumină din interiorul tău. Renaşti ca eul tău adevărat, care acum doarme în interiorul tău.

De aceea a venit Iisus aici, pentru noi, ca să ne elibereze din captivitatea păcatului. Dar noi am căpătat o perversiune a cunoaşterii şi Iisus nu o îndepărtează de la noi. Pentru că aceasta este încercarea noastră. Trebuie să ne luptăm cu ea, dacă vrem să dovedim că suntem în căutarea vieţii veşnice. Iisus ne lasă libertatea de alegere. Alege ce vrei şi aceea vei obţine în viaţa de dincolo.

Deci Iisus a luat firea umană pentru a o aduce înapoi acolo unde îi este locul, şi astfel restaurează din nou Chipul şi esenţa adevăratului nostru eu. Acesta este sensul. De aceea suntem aici.

Deci, acordaţi toată atenţia supunerii. De ce îţi pasă de părerea ta? „Nu-mi place”, „De ce aşa?”, „De ce a zis asta…?”, „Eu aş fi spus mai bine”, „De ce a făcut asta…?”, etc. Acestea sunt cele mai mari rele. Iertaţi-mă, fraţilor, dacă v-am vorbit dur. Dar altfel nu merge.

Ar trebui să ne ţinem mintea în starea de rugăciune permanentă. Astfel se luminează cele trei părţi ale sufletului: raţiunea, iuţimea şi pofta. Iar acestea vor spori puterea minţii, bunătatea, înţelepciunea şi dreptatea, pentru a rezista paranoiei diavolului. Paranoia animalică şi egocentrismul. Dar acestea se întâmplă numai dacă mintea este atentă, dacă mintea nu acceptă atacul demonilor și nu se întreţine cu gândul vinovat. Pentru că, dacă mintea face asta, aceasta este acceptarea minţii, se numeşte combinaţie. În cazul acesta, demonii se agaţă imediat de această combinaţie a voastră. Apoi au putere asupra voastră, să creeze răutate şi neglijarea lucrurilor bune. Când demonul se agaţă de această combinaţie, îndepărtează frica de Dumnezeu din tine. Dar frica de Dumnezeu este sursa motivaţiei de a face bine.