Părintele Răzvan Ionescu: "Problema e la noi, în viața Bisericii, că nu avem suficienți oameni duhovnicești și oameni care să trăiască sfințenia"

Cuvântul lui Dumnezeu și misiunea Bisericii în societate (17. 03. 2019) 

Arh. Ioan Mavrichi:   Spuneati dumneavoastra, intr-o emisiune anterioara, ca Biserica trebuie sa nasca oameni duhovnicesti, si ca misiunea ei prinicipala este aceasta, si intr-un plan secund este aspectul social filantropic. Pentru ca oamenii duhovnicesti sunt puncte de unde Duhul Sfânt iradiaza si schimba vietile oamenilor din jurul lor. La ce v-ati referit? Ce aveti in minte cand spuneti "om duhovnicesc"?

Pr. Dr. Răzvan Andrei Ionescu: Sigur ca este o notiune misterioasa si pentru noi, cei care vrem sa devenim oameni duhovnicesti, pentru ca nu stim ce vom deveni, cum randueiste Dumnezeu. De exp. Arhim Sofronie Saharov,  dialogand cu cineva, asa, "socratic", mergand pe aleile manastirii, izbucneste in ras la un moment dat si spune: "Dumnezeu e cam nebun, nu-i asa? Uite ce a putut face din mine!". Si el era realitatea aceea de om impregnat de Domnul si de prezenta Duhului Sfant, dupa o viata intreaga de marturisire.

Tot Arhim. Sofronie spune intr-un dialog cu IPS Hierotheos Vlachos ca pentru a face misiune ortodoxa exista doua lucruri fundamentale pe care trebuie sa le ai in vedere: 1: Sa ai prezenta Duhului Sfânt si 2: Sa vorbesti, sa intelegi, sa te exprimi in cultura locului oamenilor unde adresezi tu misiunea ta. Deci, sunt doua ingrediente fundamentale. Unu: fara Duhul Sfant s-a terminat. Asta o spunem de la inceput. Puterea multa de care vorbim in Faptele Apostolilor este asta. Si doi: de ce sa vorbesti in cultura locului? Pentru ca oamenii prin cultura exprima niste preocupari, vezi pe unde sunt, vezi ce-i preocupa pe ei, ce constituie atentia lor. Si vin in intampinarea atentie lor, inspirat de Duhul Sfant.   

Acuma, a spune ce este omul duhovnicesc nu sunt in stare, dar stiu ca nu exista viata Bisericii fara suflarea Duhului. Si, lucrul fundamental care se intampla in viata Bisericii este Sfânta Liturghie - pentru a deveni oameni duhovnicesti. In Sfanta Liturghie, in sinaxa euharistica, oamenii se strang si primesc prezenta Duhul Sfânt, ca la Cincizecime. Dupa aceea, "cu pace sa iesim": merg in lume cu prezenta Duhului in ei. Deci este evident ca daca la Sfanta Liturghie nu apuc sa simt o suflare a Duhului in viata mea, sa simt, sa ma incredintez cumva, e o problema; undeva viata mea ortodoxa necesita adancire. Ceva trebuie sa se intample cu mine, sa pot sa ajung mai devreme sau mai tarziu la constiinta faptului ca efectiv se intampla cu mine lucrul acesta.

Biserica palpita ca o inima: strange oamenii la Liturghie, ii trimite in lume cu prezenta Duhului Sfant; strange, trimite in lume cu prezenta Duhului Sfant, ...     

Deci, un om duhovnicesc este un om care vine la Sfanta Liturghie. Si noi vedem in vietile noastre ca un om care nu vine la Sfanta Liturghie nu are putere nici sa se roage personal. Poti sa stai acasa si in maini si in picioare, oricum ai sta, daca nu a primit harul care vine de la Sfanta Liturghie si, sigur, si sa te impartasesti, sa-L primesti pe Hristos si  Duhul Sfant - pentru ca impartasirea este si sa primim si Duhul Sfant-, e foarte greu sa inventezi tu acasa, sau nu stiu unde, o viata duhovniceasca. Deci e foarte evident ca la Sfanta Liturghie ne umplem de prezenta Duhului Sfant, simtita sau nu. Si asta face diferenta. Unii simt mai tare, in functie de calitatea inimii lor, a pamantului pe care il cultiva Dumnezeu, altii mai putin.  Dar, mai devreme sau mai tarziu, tot ajungi sa...

Acuma imi vine gandul la Parintele Cleopa. La un moment dat vine un monah tanar la el si ii spune: "mai are sens sa merg totusi la biserica, ca nu se lipeste de mine nimic?". Si Parintele Cleopa ii spune: "uite, vezi tu cosul asta de nuiele, adu niste apa aicea". Si, cum e ascultarea, s-a dus, l-a umplut, si sigur ca a curs imediat toata apa. "Bun! Du-te din nou!". Si, asa, dupa cateva incercari, monahul ii spune: "Parinte, dar e limpede: nu se poate!"."Da, dar uita-te la el. Nu-i asa ca-i mai curat?". Vedeti, cam asta suntem si noi la Liturghie! Noi primim harul lui Dumnezeu cu mainile caus. Unii poate ca reusim sa strangem mainile mai tare, altii mai putin tare; unii le tin bine asa, altii cu degetele mai rasfirate. Ai luat apa, ai pierdut-o. Ai luat Duhul Sfant, s-a dus deja. Luni esti deja in cadere libera; marti, miercuri, joi, deja nu mai sti; pana duminica urmatoare simti ca esti pe uscat. Dar, repetitiv, asa cum propune Biserica, nu ca sa ne plictiseasca, ci pentru ca omul se hraneste repetitiv - asta e hrana noastra, nu poti sa faci apologia nehranirii - e imposibil sa nu se schimbe viata ta si sa nu faci pasi spre ce ar putea sa fie omul duhovnicesc, tu unic in istoria mantuirii neamului omenesc.

Arh. Ioan Mavrichi: Imi vine si mie in minte o pilda, foarte draga mie, in legatura cu acea perioada care poate, la inceput, nu o intelegem. Era un tanar care voia sa devina giuvaergiu, si a mers intr-un loc foarte indepartat, si s-a asezat in ascultarea unui maestru bijutier, si i-a spus:  "Vreau sa devin ca tine, vreau sa devin maestru bijutier". Si acesta a luat o piatra de jad si i-a pus-o in mana si i-a spus: "Intoarce-te acasa si tine-o timp de un an de zile in mana ta". Acesta nu a inteles si a cartit in inima lui, ca el s-a dus sa invete mestesugul si acum trebuia sa tina in mana un an de zile o piatra. Si, s-a intors acasa, a facut efort sa tina piatra in mana, inclusiv cand dormea. Si s-a intors dupa un an de zile si a spus: "uite, am facut ascultare, sunt gata sa incep". Si maestrul i-a spus: "nu! Va trebui sa-ti mai dau o piatra, sa te intorci, si sa mai stai inca un an". Atunci ucenicul a izbucnit si a zis: "tu nu intelgi ca eu vreau sa devin giuvaergiu?!... " si, in timp ce el se agita asa, maestrul i-a pus o piatra in mana, fara sa vada ce e. Si ucenicul s-a oprit si a spus: "Acesta nu e jad!". El de fapt stia ce este jadul pentru ca se expusese atat de mult. La fel si noi, participand la viata Bisericii, participand la Sfanta Liturghie, vom cunoaste atunci cand vom fi expusi la neadevar, cand suntem expusi la ceea ce nu este Duhul.

Pr. Dr. Răzvan Andrei Ionescu: Exact, este o recunoastere, dar e misterios Dumnezeu in viata noastra, pentru ca nu e vorba numai de o cunoastere a lui Dumnezeu! Eu sunt un convertit. Pe la 20 de ani am inceput sa incerc sa ma iau in serios. Si a fost vertiginos pentru mine. Intre 20 si 21 de ani a inceput sa se schimbe viata mea. Am inceput sa ma spovedesc, in spovedanii malul iesea, si la 28 de ani eram hirotonit. Deci  a fost vertiginos! Revenind: eu trebuie sa las taina sa ma cuprinda. Sigur, lucrurile se fac intr-o crestere, dar eu cand L-am cunoscut pe Dumnezeu L-am recunoscut pe Dumnezeu. Sigur, eram botezat, poate asta a fost esential, dar vreau sa spun ca Dumnezeu se arata in launtrul nostru asa incat dintr-o data stim ca e El. Asta o spune si Sf. Siluan Athonitul, si asa nu poate decat sa ma reconforteze. Dar vreau sa spun ca si cei care nu-L cunosc pe Dumnezeu, in clipa in care se intalnesc cu Dumnezeu, primesc incredintarea launtrica: "A, da! Tu erai! Te stiu nestiind ca Te stiam!". E uimitor! Ori, lucrul acesta poate sa si creasca prin viata Bisericii, e o lucrare a Duhului. Sfântul Siluan Athonitul se ruga cu lacrimi ca oamenii sa-L cunoasca pe Dumnezeu intru Duhul Sfant. Pentru ca el spunea ca sunt oameni care Îl cunosc pe Dumnezeu, dar Il invata ca  pe o materie exterioara. Toata lucrarea Bisericii este tainica, adica e launtrica. Nu exista crestinism fara interiorizare, nu putem face lucrurile orientati spre exterior. Nu funcitoneaza! Asta nu e viata Bisericii!

In parohiile noastre trebuie sa invatam mai intai de toate ca parohiile sunt mediile in care omul se uneste launtric cu Dumnezeu. Si asta raspunde si la problema sociala. Societatea merge bine in clipa in care oamenii sunt bine, fiecare in parte. Ca daca in launtrul omul e bine, nu se mai nasc razboaiele, si coruptia, si toate nenorocirile care vin dupa aceea. 

Sa stiti ca exista oameni duhovnicesti care cunosc launtrul semenilor lor prin descoperire de la Duhul Sfant. Asa era Sf. Vasile cel Mare. Si de la el se trag Vasiliadele, spitalele acelea... Sunt oameni care ating coloana de foc. Da, dar coloana de foc nu este ca sa ai tu nu stiu ce performante personale, ci asta iradia inclusiv pe plan social. El a inventat practic spitalul crestin, sau, practic, i-a dat o forma consacrata, sa spunem.

Deci, noi in societate vedem ca mai sunt unii care au asa, niste temeri, au un sfredel launtric - vedeti ca tot din inima e problema - si spun sa se faca spitale, nu catedrale. Dar nu acolo este problema! Problema e la noi, in viata Bisericii, ca nu avem suficienti oameni duhovnicesti si oameni care sa traiasca sfintenia de asa maniera incat, prin dragoste pentru oamenii acestia, si pentru Dumnezeu, si pentru tot ceea ce se petrece, sa raspundem nevoilor oamenilor, tuturor, sa raspundem tuturor cu ceea ce are nevoie fiecare. Dar, fiecare sa se angajeze in drumul lui catre Hristos, nu doar sa astepte sa-i fie indeplinite niste nevoi. Ca semanam ca la stadion. Adica alearga doua echipe pe teren si ceilalti scuipa seminte pe margine si spun: "Aaa, dar ala ar fi trebuit sa faca nu stiu ce..". Toti isi dau cu parerea, dar cand e sa-i vezi in ring, la lupta, sunt mai putini. In schimb, toti de pe margine se pricep care mai de care. 

Ori, viata Biserici cuprinde pe tot omul botezat. Cand unul vine si spune: "Biserica ar trebui sa..". "Dar, tu esti botezat?", "Da!", "Pai si tu esti Biserica. Tu ce faci? Biserica prin tine ce ar putea face? Ce am putea face? Noi, nu tu si noi. Comuniunea. Ce-am putea face?". Asta este un raspuns pe care il dam fiecare dintre noi si fata de imaginile care apar in exterior... Eu, va spun sincer, nu ma mai sinchisesc cu imaginile. M-am uitat asa, la televiziuni, la canale diferite si ma ia jalea. E ca si cum deverseaza in tine lucruri care te inferiorizeaza, care te tin la un nivel de preocupare ieftina. Dar Mantuitorul m-a chemat la altceva! Nu contest televiziunea, ca prin televiziune se pot face si lucruri foarte bune, dar hai sa le facem, nu sa ne complacem!

Ei, de fapt, Biserica este o realtitate care priveste pe fiecare, care este botezat. Fiecare, care este botezat, are un angajament de viata duhovniceasca. Si, mai e o chestie... Au aparut niste statui in Bucuresti cu necuratul... Pai, daca eu la botez spun ca ma lepad de satana si de toate lucrurile lui, si de toti slujitorii lui, si asa mai departe, si scuip spre Apus, inseamna ca locurile astea sunt niste locuri in care pot scuipa in voie. Nu incit la nimic, dar este un loc in care, daca il reprezinta pe celalalt de care eu ma dezic la botez, inseamna ca locul respectiv este un loc care nu are de-a face cu viata mea crestina.

Eu sunt convins ca daca se vrea strecurarea raului in viata noastra se face prin niste mijloace care par bune. Chiar o anumita delasare si indiferenta a noastra fata de niste simboluri poate sa ne coste scump. In Occident daca se intampla ceva ofensatoriu in privinta unei comunitati foarte numeroase in Franta, ei sar in sus. Si atunci ei, ca sa nu-i ofensam, spun: nu ne bagam, nu facem chestia respectiva. Deci, daca a fost un atentat terorist si un francez si-a dat viata pentru semenii lui, si azi se decide ca nu putem sa-i acordam o atentie nationala pentru ca am ofensa o anumita comunitate, pai, unde mai suntem? Pentru ca omul ala, de fapt, a spus nu terorismului, si nu unei anumite religii. Deci, daca noi nu facem diferenta macar intre religie si terorismul care se poate naste din exagerarea religei respective, unde mai suntem?

Dar, nu vorbesc acum de religios ci de bunul simt. Bunul meu simt crestin imi spune ca la botez mi-am angajat viata. Unde sunt fata de acest angajament? Pentru ca mai devreme sau mai tarziu linia se trage rapid. Se pleaca din aceasta viata in fiecare zi. Si va fi ca un topogan, ne vom uita doar cum ne ducem, nu se va putea face mare lucru. Si, cum ne ducem? Nu va veni moartea si ne va da mult har, pe care nu l-am avut niciodata, si vom fi niste mantuiti dupa aceea. Ci, cum am trait, asa ne vom duce acolo. Lucrurile acestea ne privesc pe toti, saraci, bogati,... pe toti ne privesc.

Deci, revenind la misiunea sociala. Socialul este implicit prin faptul ca oamenii traiesc viata in Hristos. Si cu cat omul se induhovniceste mai tare, cu atat ii pasa de aproapele lui. Biserica nu poate sa ajunga la functionarea aia care se vede cate odata prin Occident, ca au inceput sa inlocuiasca prin social viata duhovniceasca. Adica, nu mai avem viata duhovniecasca dar ne vom umple de tot felul de asezaminte si de lucruri. Dar nu va mai fi duh! Ori, daca nu va mai fi duh, nu mai este mantuire in realitate, si ii ajutam pe oameni in niste coordonate terestre, dar nu mai mult!

Eu sunt foarte bucuros pentru initiativele confratilor mei din sate sarace, ca fiecare isi duce greutatile, si reusec. Vezi cutare hraneste 300 de copii samd. Minunat! Extraordinar! Dar, numarul unu, intai de toate, este ce devin acesti oameni, copii, adulti, samd. Asta este lucrarea noastra in Biserica. Romanul spune sa fim oameni de omenie. Vedeti, Hristos ne invata omenia, pentru ca El e Omul prin excelenta! La asta trebuie sa ajungem!