Teroristul ești chiar tu... dar există un Salvator!

Cine a trecut prin Revoluția din decembrie '89 își amintește că teroriștii erau peste tot, trăgeau în oameni, dar, de atunci și până acum, nu-mi amintesc să se fi găsit vreun terorist... Încă de atunci, din zorii acelei noi ere, am fost învățați că există teroriști, că "teroriștii sunt printre noi"...

Cu 11 septembrie 2001 s-a mai întors încă o filă a terorismului, și de atunci atentatele au tot curs peste tot în lume. S-a arătat cu degetul spre islamici, autorii multor atentate. Si astfel, mentalitatea terorii și a necesitații supravegherii s-a tot construit de zeci de ani. Diferite metode de control și supraveghere au ajuns deja să facă parte din cotidianul nostru.

Cu "pandemia covid" s-a mers încă și mai departe, cunoscându-se acum o nouă față a terorismului. De data aceasta, poate sunteți surprinși, teroristul nu este nevăzutul virus, ci oricine dintre noi, care este potențial purtător, teoretic asimptomatic. Si dacă înainte teroristul putea fi în orașul tău, acuma este mult mai aproape de tine. Astfel pânza, sau rețeaua de teroriști s-a îndesit, ochiurile ei au devenit mai mici, lațul s-a strâns. Prin urmare, "pentru mersul bun al societății", se impune luarea de măsuri la acest nivel. Și am cunoscut cu toții, această primă fază, "banală", de "protejare de aproapele și protejare a aproapelui" prin purtarea măștilor. Adică a barierelor puse în fața cuvintelor, a răsuflării, a sărutărilor... A barierei puse pe chip, pe identitate, un timp destul de îndelungat pentru a avea consecințe de mutilare psihologică, sufletească, destul de importante. Deci nu purtarea unei măști în caz de necesitate ar fi problema, ci purtarea ei ca pecete a terorii și a separării de semeni, a izolării de comunitate, ca semn al pierderii libertății, a credinței... 

Înainte de '89 când vedeai un preot pe stradă, chiar fără să fi putut frecventa biserica, așa cum s-a putut după, simțeai un sentiment de evlavie și inima te îndemna să spui cu sfială "Sărutmâna Parinte!". Credința se revela chiar în acel moment, fără să fi fost catehizat. Apoi, când s-au dobândit anumite libertăți democratice, un impact vizual puteai să-l ai văzând preoți fără reverendă și fără barbă... Era, de fapt, un impact asupra credinței, fără să ajungi să te dumirești prea bine. Acum, când te trezești adeseori întrebat: "Ce, tu nu crezi în Covid?", mai primești încă o lovitură în inima credinței, un pumn ce-ți umple de sânge ochiul lăuntric, când vezi purtarea măștilor cu multă sârguință de  către urmașii Apostolilor.

Sursa foto

Asta în timp ce, parcă paradoxal, puterea lumească dă un alt exemplu...

Si oare este neînsemnat un mic compromis? Poți fura azi un ou, și să nu furi mâine un bou - după cum ne spune înțelepciunea populară? Nu, pentru că făcându-l, accepți duhul lui, și orice compromis îți slăbește capacitatea de a deosebi ce este bine și ce este rău, de a discerne ce este cu adevărat important.

De altfel, nu de acum ne plângem că trăim vremuri gri, când toate sunt amestecate. Este și o moștenire a vremurilor comuniste, care s-a acutizat și s-a revelat până la absurd, la nebunie. Și dacă în temnițele comuniste unii deținuți au devenit cei mai temuți călăi pentru confrații lor, iată că și acum, în epoca Co-vidului sufletesc, s-a reușit performanța ca oricine dintre noi să fie în același timp și victimă și călău pentru aproapele lui. 

Ca și în decembrie '89, și acum am fost aduși în fața unui pericol pe care nu-l știm. Atunci nu știam cine sunt teroriștii, acum nu știm cum să ne comportăm față de noul virus - bineînțeles până la vaccinul salvator... Frica de necunoscut merge cel mai bine. Face victime cu duiumul. Ce fel de arme poți utiliza în fața unui inamic pe care nu-l cunoști? Dacă vin extratereștrii - presupunând prin absurd că ar exista-, atunci ce te faci? Cine sau ce te mai salvează în lumea asta?

Dar, iată, toate acestea se întâmplă sub Cer! Dacă  însă ai conștiința existenței și prezenței lui Dumnezeu, a unui Salvator, lucrurile stau cu totul altfel. Deși teroristul rămâne terorist, virusul rămâne virus, cu Dumnezeul tău - Care a înviat- treci zidul, cum spune Psalmistul. Oare ce ar putea rămâne necunoscut Celui ce a făcut cerul și pământul, Celui care a despărți lumina de întuneric, a Celui ce este veșnic, a Celui ce este însăși Viața, a Celui ce este Mântuitorul nostru? Oare nu fie de trăim, fie de murim, creștini fiind, ai Domnului suntem?

În schimb,  în vremurile pe care le trăim se conturează un lucru foarte vizibil: omul își pierde libertatea în numele tuturor măsurilor luate de Statul global, pentru a fi protejat de un inamic necunoscut, invizibil. "Pentru sănătatea dumneavoastră trebuie să fiți supravegheați". Ni se pune în balanță sănătatea și libertatea. Sănătate trupească, bineînțeles, căci de cea sufletească nici nu mai este vorba. Ori, sănătatea este bunul pe care omul nu vrea să-l piardă, căci oare ce mai mult decât pierderea ei îi aduce aminte de moarte?  Si astfel se vede constrâns sau consimte să cedeze libertatea pe care o are, în timp ce doar în libertate se poate dezvolta o legătură personală,  autentică, cu Dumnezeu și cu aproapele. Libertatea este darul suprem pe care Dumnezeu l-a făcut omului, este darul care exprimă chipul lui dumnezeiesc. Cel ce este liber vrea ca toți să fie liberi, iar ce ce este înrobit nu știe decât să-i înrobească pe alții, folosind ca putere frica. Cel ce este liber este capabil de legături personale, iubitoare, iar cel ce este înrobit sau împătimit nu poate avea cu ceilalți decât legături ca expresie a împovărării lor, asupritoare. 

Miza care este pusă în joc, de când e lumea aceasta căzută, este deci libertatea omului, acea sămânță a veșniciei care este pusă în noi de Creatorul nostru și la care avem acces prin credință. Îngrădirea libertății merge mână în mână cu îngrădirea credinței, adică a legăturii omului cu Dumnezeu. Omul care își pierde libertatea este un om condamnat la moarte. Interesant, în acest sens, este că prima libertate pe care au dobândit-o românii după "Revoluție", a fost dreptul de a-și avorta prunci. Si iată cum libertatea pe care ne-o propune lumea este cea care seamănă moartea. Este libertatea trupului care se opune libertății duhului pe care ne-o oferă Dumnezeu, și care ne aduce belșug de viață. 

Așadar, acum avem de ales între a fi proprii noștri teroriști, care ne împușcăm libertatea, sau a urma Salvatorului nostru, a Mântuitorul Hristos, Care ne oferă dezrobirea de această lume și Viața Veșnică.