Starețul Efrem din Arizona
Fără Sfânta Împărtășanie continuă creștinul se prăbușește sufletește
Haideți să ne gândim puțin, și să vedem ce Hrană este aceea pe care o luăm de
fiecare dată, atunci când primim Sfânta Împărtășanie.
Dacă încetăm să mâncăm hrana cea materială, organismul nostru va începe să
slăbească, să piardă din puteri și să se prăbușească. Va deveni un teren
fertil pentru microbi și boală.
Omul, creștinul ortodox, care nu primește Hrana cea Sfântă din Sfântul
Potir, dacă nu se hrănește cu acesta în mod regulat, atunci va începe să
i se prăbușească lumea sufletească și, astfel, să se întărească microbii
păcatelor, care amenință sănătatea duhovnicească a sufletului, ce continuă veșnic după moarte, spre slava lui Dumnezeu.
Sfântul Iacov Țsalikis
Sfânta Împărtășanie este cel mai de temut diavolului
Ascultă, doamnă Meletia, fiica mea,
pe noi ne întărește rugăciunea, postul, smerenia și Sfânta Împărtășanie!
L-au întrebat doi jurnaliști pe Patriarhul Rusiei: "Preasfinția Voastră, ce vă ajută pe voi, preoții, și pe creștini?", "Sfânta Împărtășanie, Sfânta Împărtășanie!".
Știți ce spune diavolul? "Nu mă tem de nimic...."
Nu se teme de post, de priveghere, nu se teme de nimic, dar noi
trebuie să ne ținem de acesta, ca să nu ne afle descoperiți și să
poată intra în noi. Si a continuat diavolul : "Nu mă tem de nimic, în afară de ceea ce mănâncă preoții duminica
la biserică".
Auziți ce a spus Satana? Nu o spun de la mine! Eu sunt neînvățat, nu știu
carete. Dar, mă iertați, asta o spun și oamenii învățați, chiar Dumnezeu
Însuși o spune, mă iertați, o mărturisesc și oamenii posedați de diavol.
Nu se teme de nimic diavolul, în afară de "ceea ce mâncați la
biserică, lacove!". Ce mâncăm în fiecare duminică la biserică? Sfânta
Împărtășanie, Trupul și Sângele lui Hristos.
De aceea se spune că "cel ce mănâncă Trupul Meu și bea Sângele Meu are viață veșnică".
Arhim. Emilianos Simonopetritul - Despre Taina Sfintei Împărtășanii și a prezenței în biserică
Atunci când intrăm în Biserică străbatem drumul de la pământ la cer. Mergem mai sus de stele, îi lăsăm pe îngeri în urma noastră, și urcăm acolo
unde se află Preasfânta Treime. Asta înseamnă taină! Asta înseamnă taină!
Vedem pâinica și vinul, dar cine dintre noi nu crede că acolo este
Însuși Hristos? Altceva vedem, altceva mirosim. Acesta este vinul, aceasta este pâinea.
Nu, așa! Este Hristos!
Aceeași taină se întâmplă și aici. Ce vedem? Că suntem în acest loc, unul
lângă altul, sub policandre. Greșit! Este taină!
Nu suntem aici, suntem acolo Sus! Acolo suntem cu toții împreună cu
mulțimea Sfinților!
Împreună cu cetele îngerilor! Împreună cu serafimii cei cu câte șase
aripi, care aleargă atât de repede, ca să ne învețe și pe noi să alergăm
către Hristos, ziua și noaptea. Împreună cu heruvimii cei cu ochi mulți,
ca să se obișnuiască ochii noștri să-L descopere pe Hristos.
Asta înseamnă taina Bisericii noastre!
Părinții Bisericii despre Împărtășirea cu Dumnezeiasca Euharistie
Sfântul Ignaite Teoforul:
- "Sârguiți-vă dar să vă adunați mai des pentru Euharistia lui Dumnezeu și spre slava Lui. Când vă adunați des, sunt nimicite puterile satanei, iar prin unirea credinței voastre se risipește prăpădul lor. Nimic nu este mai bun ca pace, în care încetează orice război al celor cerești și pamântești".
Sfântul Ioan de Kronstadt:
- "Prețuiește după vrednicie cea mai mare minune a lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu Celui Viu, cea care se vădește în împărtășirea cu Dumnezeieștile Sale Taine. Ce fel de minune este aceasta? Cea care dă pace și înzdrăvenire (însănătoșire) inimii celei mortificate de păcat, minunea care se arată după o deasă împărtășire, primită după ce ai trăit un timp în neliniște și moarte spirituală"
- "Împărtășirea cu Sfintele Taine la fiecare Liturghie ne face sănătoși, împacați, înnoiți. Câte daruri din cele mai mari sunt ascunse în Liturghie! Să mulțumim Domnului, Care ne dă viață prin minunatele Sale Taine"
- "Iată mijloacele care garantează nădejdea creștină: rugăciunea, mai cu seamă cea deasă, mărturisirea sinceră a păcatelor, citirea deasă a cuvântului lui Dumnezeu și mai ales împărtășirea cât mai deasă cu de-viață-făcătoarele Taine, cu Trupul și Sângele lui Hristos"
Sfântul Simeon al Tesalonicului:
- "Dumnezeiasca Liturghie este o lucrare sfântă pentru pregătirea Preasfântului Trup și Sânge a lui Hristos, ca să fie dat spre împărtășire tuturor credincioșilor. Aceasta este întreg scopul și rostul Liturghiei: împărtășirea credincioșilor".
Sfântul Isaac Sirul:
- "Cel ce a aflat dragostea Îl mănâncă pe Hristos; Îl mănâncă pe Hristos în fiecare zi și ceas și se face prin aceasta nemuritor"
Părintele Dumitru Stăniloae:
- "Împărtășirea mai deasă, cu toată pregătirea, face ca în trupul și sângele nostru să se întipărească tot mai mult Trupul și Sângele cel curat și înviat al lui Hristos, făcându-ne tot mai asemenea sfinților în curăție, în dragoste, în duh de jertfă și în puterea de a învia spre viața de veci, întru fericire. Astfel, devenim tot mai mult fii ai Tatălui după har și frați între noi, în Hristos"
Sfântul Nicodim Aghioritul:
- "Atunci când Domnul a predat aceasta Taină ucenicilor Lui, n-a spus sub formă de sfat: "Cine vrea să mănânce Trupul Meu și cine vrea să bea Sângele Meu", cum a spus: "Cine vrea să vină după Mine" (Mt. 16, 24) și "Dacă vrei să fii desăvârșit" (Mt. 19, 21), ci a rostit sub foră de poruncă: "Luați, mâncați, acesta este Trupul Meu" (Mt. 26, 26-27); cu alte cuvinte: în mod inevitabil trebuie să mâncați Trupul Meu și să beți Sângele Meu. Si iarăși zice: "Acesta să faceți întru pomenirea Mea" (Lc. 22, 19), adică : aceasta Taină v-o predau să o săvârșiți nu o dată, sau de două și de trei ori, ci în fiecare zi spre aducere aminte de Patimile Mele"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu