Român Ortodox în Franța: Pomenirea de 7 ani a Părintelui Iustin Pârvu. PS Ignatie: "Părintele Iustin a reuşit, prin trăirea şi smerenia sa, să adune poporul risipit, împrăştiat şi mânat de alte gânduri, străine de Evanghelie şi de neam"

luni, 15 iunie 2020

Pomenirea de 7 ani a Părintelui Iustin Pârvu. PS Ignatie: "Părintele Iustin a reuşit, prin trăirea şi smerenia sa, să adune poporul risipit, împrăştiat şi mânat de alte gânduri, străine de Evanghelie şi de neam"

Doxologia: Parastas de șapte ani pentru Părintele Iustin Pârvu: „Câți dintre noi încercăm să ne asumăm și duhul celui pe care îl cinstim?”

În seara zilei de 16 iunie 2013, la vârsta de 94 de ani, trecea la cele veșnice renumitul duhovnic Iustin Pârvu, starețul Mănăstirii Petru Vodă din județul Neamț. Astăzi a fost săvârșită la mormântul părintelui slujba Parastasului de 7 ani, de către PS Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, alături de un sobor de preoți și diaconi.

Încă de la primele ore ale dimineții, credincioșii veniți din mai multe județe ale țării au format în liniște două rânduri: unul pentru închinarea la mormântul părintelui, și unul pentru vizitarea chiliei. Cu toții au dorit să fie alături la pomenirea celui care, după cei aproape 17 ani de detenţie comunistă, afirma că a trăit „cea mai importantă experienţă pe care o poţi avea în timpul vieţii: să te cunoşti pe tine însuţi pe calea suferinţei”.

Slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită în altarul de vară al mănăstirii. [...] După otpustul Sfintei Liturghii, a urmat slujba Parastasului, ce a avut loc la mormântul Părintelui Iustin, situat în curtea mănăstirii. Răspunsurile la slujbe au fost date de Corul academic Byzantion, alături de părinții mănăstirii.

La final, prin grija obștii monahale a Mănăstirii Petru Vodă și a maicilor şi a surorilor de la Mănăstirea Paltin, toţi închinătorii prezenţi la pomenirea Părintelui Iustin au luat parte la o agapă.

Părintele Iustin Pârvu - martir și mărturisitor

Părintele Iustin Pârvu, renumitul duhovnic și starețul Mănăstirii Petru Vodă, s-a născut la data de 10 februarie 1918 în satul Poiana Largului, judeţul Neamț. În 1936, pe când avea 17 ani, intră frate la Mănăstirea Durău. După doi ani, în 1939, se înscrie la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Cernica, lângă Bucureşti, ulterior ajungând și la seminariile teologice de la Râmnicu-Vâlcea şi Roman. În anul 1940 va avea loc tunderea sa în monahism, iar la doar un an distanţă, hirotonia întru preot, la vârsta de 22 de ani.

Între anii 1942-1944, părintele Iustin Pârvu a slujit ca preot militar pe frontul de est, până la Odessa. În acest timp, alături de „Divizia 4 Vânători de Munte” a luat parte la luptele din cel de-Al Doilea Război Mondial, ajungând până la Don. După întoarcerea în ţară, el continuă studiile la Seminarul din Roman. În anul în care va absolvi seminarul, în 1948, el va fi arestat pe motive politice. Este condamnat la 12 ani de detenţie trecând prin închisorile Suceva, Văcăreşti, Jilava, Gherla, Periprava şi Aiud. Urmează apoi munca silnică din minele de la Baia Sprie, iar în final ajunge la închisoarea Piteşti. Refuzând să se lepede de credinţă, în anul 1960 părintele Iustin este condamnat la încă patru ani de temniţă.

În anul 1964 este eliberat. Datorită greutăţilor întâmpinate după eliberare, el ajunge să lucreze ca muncitor forestier. Ulterior, monahul este primit în obştea de la Mănăstirea Secu, unde va sluji ca preot şi duhovnic între anii 1966-1974. Mai apoi, în perioada cuprinsă între 1974 si 1989, părintele va fi preot monah la Mănăstirea Bistriţa, unde autorităţile comuniste i-au stabilit domiciliu forţat. În anul 1976, părintele Iustin Pârvu va ajunge la mănăstirile de la Sfântul Munte Athos. După evenimentele din decembrie 1989, părintele Iustin Pârvu se întoarce la Mănăstirea Secu, unde va sluji ca preot şi duhovnic timp de aproape un an. După aceea, el se retrage în sihăstrie, cu gândul de a-şi petrece restul zilelor în post şi rugăciune. Rânduiala lui Dumnezeu va fi însă cu totul alta, pentru că, între anii 1991-1992, alături de alţi doi monahi, Ignat şi Calinic, părintele Iustin Pârvu soseşte în satul Petru Vodă - județul Neamț. Aici, el va întemeia Mănăstirea Petru Vodă, pe care o va închina martirilor români din închisorile comuniste. Mănăstirea va avea drept hram pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil. Mai târziu, în împrejurimile mănăstirii, părintele Iustin Pârvu va pune temelia unui schit de maici, a unui azil de bătrâni, cât şi a unui centru de plasament pentru copii.

În anul 2003, părintele înfiinţează o publicaţie de învăţătură şi atitudine ortodoxă, cu apariţie lunară, numită „Glasul Monahilor”. Odată cu venirea anului 2008, în data de 2 noiembrie, părintelui îi vine şi cinstea de a fi ridicat la rangul de arhimandrit. Din 2008, apare, cu binecuvântarea părintelui, Revista „Atitudini”.

În data de 16 iunie 2013, părintele Iustin Pârvu va pleca în lumea veşniciei, fiind înmormântat în curtea mănăstirii pe care a ctitorit-o.

Predica PS Ignatie la Pomenirea de 7 ani părintelui Iustin Pârvu

Episcopia Husilor: PS Ignatie: „Părintele Iustin a fost păstorul frumos, care a înțeles cel mai bine misiunea de a fi slujitor al lui Hristos şi a împărtășit, prin viața sa, dorința după unitate a neamului acestuia”

Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, a oficiat, sâmbătă, 13 iunie 2020, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan, Sfânta Liturghie şi Slujba Parastasului, la Mănăstirea „Petru Vodă” din judeţul Neamţ, cu prilejul împlinirii a 7 ani de la trecerea la cele veşnice a părintelui Iustin Pârvu. [...]

În cuvântul de învăţătură, Părintele Episcop Ignatie a creionat profilul duhovnicesc al părintelui Iustin Pârvu, caracterizându-l drept un «păstor frumos, care a înțeles cel mai bine misiunea de a fi slujitor al lui Dumnezeu».

Preasfinţia Sa a arătat că cei care vor să se considere ucenici ai părintelui Iustin, trebuie să ia aminte la viaţa lui şi să urmeze duhul lui:

„Evanghelia este cuvântul veşnic al lui Hristos. Este cuvântul care zideşte, care linişteşte, dă har, îndumnezeieşte şi trezeşte dorul nostru după Împărăţia lui Dumnezeu. Este cuvântul rostit de Cel care a venit în lumea aceasta ca să ne îndumnezeiască, să ne înveţe un alt mod de a vieţui în lume.

De aceea venim la Sfânta Liturghie, pentru a deprinde un alt mod de viaţă. Dacă avem această conştiinţă că aici suntem chemaţi să devenim alţi oameni, să ne schimbăm mintea şi întreaga existenţă, atunci putem să spunem că ştim de ce venim la biserică.

Ne aducem aminte, cu smerenie şi cu cinstirea cuvenită, de cel care a fost duhovnicul multor români ortodocşi, părintele Iustin Pârvu.

Câţi dintre cei care venim aici încercăm să ne asumăm şi duhul părintelui Iustin? Sfinţii Părinţi ne spun că nu este suficient să venim să facem o rugăciune la cel pe care îl cinstim sau de la care avem nevoie de ajutor. Este nevoie să luăm aminte la viaţa şi la duhul pe care l-a purtat în sine cel pe care îl cinstim. Numai aşa putem să ne numim ucenici ai lui. Dacă o facem mecanic sau la modul magic, crezând că părintele Iustin sau Sfinţii Bisericii ne ajută, ne înşelăm şi venim degeaba.

Dumnezeu se milostiveşte şi are căile Lui, nebănuite de mintea omului, în a ne ajuta, chiar dacă nu merităm sau nu suntem pregătiţi şi nu ştim să ne apropiem de cineva care a fost bineplăcut Lui. Este mila şi Harul lui. Dacă acestea nu se vor aşeza pe un pământ care să rodească, atunci nu ne vom putea folosi.

Să luăm aminte la duhul părintelui Iustin, la învăţătura lui şi la tot ce ne-a lăsat moştenire”.

Părintele Episcop Ignatie a surprins personalitatea duhovnicească a părintelui Iustin Pârvu, oprindu-se asupra a trei virtuţi despre care a afirmat că părintele le întrupa cu foarte multă pregnanţă şi naturaleţe, şi pe care le-a sesizat personal, din întâlnirile cu acesta:

„L-am perceput ca pe păstorul adevărat, care are grijă de oameni, care se răstigneşte pentru ei şi întrupează în viaţa lui ceea ce Hristos ne-a împărtăşit prin jertfa Sa de pe Cruce. Orice slujitor al lui Hristos este chemat ca, prin misiunea sa, prin trăirea sa, să fie o permanentă mărturie a dragostei desăvârşite pe care Hristos ne-a descoperit-o pe Cruce. Această dragoste care nu cade niciodată, nu capitulează, indiferent de dispreţul şi ura lumii. Noi – episcopii, preoţii şi diaconii – suntem chemaţi să iubim poporul lui Dumnezeu, chiar dacă suntem dispreţuiţi şi calomniaţi. Nu avem voie – uitându-ne la Hristos, modelul nostru absolut – să capitulăm sau să scădem din intensitatea dragostei noastre faţă de oameni. Cu o asemenea dragoste ne iubeşte Dumnezeu-Omul, Hristos.

Dragostea omenească este una fluctuantă, versatilă, tranzitorie. Iubim în funcţie de interese. Dacă celălalt ne iubeşte, dacă se comportă plăcut şi are o atitudine cuviincioasă, îi răspundem pe măsură. Este suficient, însă, să greşească o singură dată, şi noi l-am lepădat din inima noastră, l-am şi calomniat şi aproape vrem să îl radiem din registrul existenţei noastre.

Dragostea lui Hristos este cea care ne iubeşte chiar şi atunci când noi Îl urâm, când Îl dispreţuim, când Îi aruncăm priviri piezişe, chiar şi atunci când avem nesăbuinţa de a crede că Îl putem ucide. S-au înşelat şi cei care erau la picioarele Crucii, precum şi toţi cei care cred că pot să Îl ucidă pe Dumnezeu”.

Preasfinţia Sa a menţionat că a găsit în scrierile Părinţilor Bisericii texte care descriu şi susţin virtuţile pe care le-a văzut în părintele Iustin. Potrivit Ierarhului Huşilor,

„fiecare slujitor trebuie să vieţuiască conform tradiţiei Părinţilor. Din păcate, uităm scrierile Părinţilor, uităm Scriptura, nu ne hrănim din acestea, ci din alte lucruri, care nu fac altceva decât să ne strecoare în suflet nelinişte, chin şi foarte multă fărâmiţare lăuntrică. Dacă ne uităm în jur, vedem oameni chinuiţi sau, cum spune Sfântul Maxim Mărturisitorul: «firea umană este ruptă şi ne mâncăm ca reptilele între noi». Ne lăsăm captivaţi de cântecul de sirenă al păcatelor. Acestea fărâmiţează firea noastră.

Părintele Iustin a fost cel care a avut grija lui Hristos pentru om. Timpul său era darul lui Dumnezeu pentru oameni. Ne întrebam când se odihneşte. Era permanent în slujba oamenilor, pentru că, în adâncul inimii sale, era în slujba lui Dumnezeu. De acolo venea puterea părintelui de a sta, cu timp şi fără timp, în slujba oamenilor.

Mitropolitul Antonie de Suroj spunea: «Preotul nu are putere, în sens lumesc. Nici una. Preotul nu are drepturi, ci are numai acel cutremurător şi minunat, cu totul dumnezeiesc, privilegiu, de a iubi până la moarte, şi încă moartea pe cruce. Unul dintre nevoitori, întrebat fiind ce este acela un preot, a spus: „Preotul este un om răstignit”. Este omul care s-a lepădat şi se leapădă şi ar trebui să se lepede, iar şi iar, ceas de ceas, de sine însuşi, de oricare drept pe care l-ar fi avut; nu doar de mincinosul drept de a face ceva rău, de a fi păcătos, ci chiar şi de cele mai fireşti drepturi ale unui om, de cele mai legitime drepturi ale vieţii omului. Preotul este chipul lui Hristos, el este icoana Lui, el este grija lui Hristos (pentru om), dragostea lui Hristos; preotul este sângele lui Hristos, care poate fi vărsat oricând pentru oameni».

Aşa rămâne părintele Iustin, ca cel care a avut grija lui Hristos pentru om”.

Totodată, Părintele Episcop Ignatie a afirmat că o a doua calitate a părintelui Iustin Pârvu a fost capacitatea acestuia de a-i aduna pe oameni, de a-i ţine uniţi:

„Părintele a reuşit, prin trăirea şi smerenia sa, să adune poporul risipit, împrăştiat şi mânat de alte gânduri, străine de Evanghelie şi de neam. Pe câţi nu i-a întors la Hristos, pe câţi nu i-a determinat, prin dragostea, îngăduinţa şi răbdarea sa, să se întoarcă şi să conştientizeze că nimic nu este mai frumos şi mai plin de demnitate decât a fi ucenicul lui Hristos şi a întrupa în viaţă adevărurile evanghelice, care sunt adevărata sursă de har şi linişte?

Sfântul Maxim Mărturisitorul l-a descris pe păstorul care este chemat să unească, în Hristos, poporul lui Dumnezeu, să transmită starea de unitate a Bisericii lui Hristos, iar nu să îl dezbine: «Străduieşte-te să aduni la un loc pe copiii împrăştiaţi ai lui Dumnezeu, căci aceasta este o trăsătură a bunătăţii lui dumnezeieşti. Ajuns în fruntea cinstitului trup al Sfintei Biserici a lui Dumnezeu, articulează între ele mădularele lui prin lucrarea ziditoare a Duhului. Şi cheamă cu glas mare, ca unul ce ai fost făcut propovăduitor al învăţăturilor dumnezeieşti, pe cei de departe şi pe cei de aproape şi leagă-i cu tine prin legătura de nedezlegat a iubirii Duhului Sfânt».

Acest lucru l-a făcut părintele Iustin, ne-a legat, pe fiecare, de această legătură de nedezlegat a iubirii Duhului Sfânt”.

Preasfinţia Sa a arătat că unitatea creştinilor se realizează în jurul Sfântului Potir:

„Fiecare, prin Botez, am devenit biserică, în care Dumnezeu-Treimea S-a aşezat în inima noastră. Acolo aşteaptă ca noi să îi simţim prezenţa. Să liturghisim: mintea noastră să fie preotul, prin gândurile frumoase, duhovniceşti, iar altarul să fie inima pe care liturghisim şi Îl aducem pe Hristos în viaţa noastră. Să nu uităm acest lucru, că toți suntem, și fiecare în parte, Biserica lui Hristos.

Nu-i mai credeți pe mincinoși și pe cei care vedeți că zi de zi tot repetă și critică Biserica, transmițând că Biserica înseamnă episcopi sau preoți, ca în felul acesta să inculce, să inoculeze, într-o manieră foarte perfidă, foarte pervertită, această minciună: că Biserica înseamnă numai clerici. Noi toţi suntem Biserica, dacă trăim credinţa autentică şi ne împărtăşim cu Trupul şi Sângele lui Hristos.

Nu putem vorbi de Biserică fără Euharistie. Dacă Biserica nu are Euharistie, nu are împărtășanie, nu mai suntem Biserica.

Si să știți că una dintre diferențele esențiale dintre neoprotestanți și ortodocși, pe lângă celelalte pe care le știm, este și aceasta: când poporul lui Dumnezeu nu se împărtășește devenim neoprotestanti ortodocși. Așa devenim, să știți! Avem cuvântul, citim și noi din Evanghelie, cântăm și cu asta am terminat povestea.

Din păcate - și o spun cu maximă responsabilitate!-, cred că Dumnezeu a îngăduit în vremurile acestea de restriște să se ducă o bătălie incredibilă pe Împărtășanie și pe linguriță - care ar fi, chipurile, apriori, «virusoforă»-, și pentru că, poate, noi nu L-am iubit cum se cuvine pe Hristos din Potir. Nu ne-a fost dor, poate că n-am trăit durerea aceea când am venit la o Liturghie și preotul sau episcopul ne-a chemat "cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste", adică ne-a spus cum să ne apropiem, și nimeni nu s-a apropiat! Absolut nimeni! Absolut nimeni! Poate și pentru negrijea aceasta și neatenția față de Hristos euharistic sunt cele care Domnul le-a îngăduit ca să le trăim în vremurile acestea.

Dar noi trebuie să rămânem să-L iubim pe Domnul, că împărtășania este cea care permanentizează starea noastră de fii ai Bisericii. Împărtășania este cea care ne-aduce aminte și trezește în noi faptul că suntem mădulare vii ale Bisericii."

Ierarhul Huşilor a reliefat şi calitatea părintelui Iustin Pârvu de a fi un păstor frumos al credincioşilor:

„Părintele Iustin a fost un păstor frumos al poporului lui Dumnezeu. A putut fi aşa, după cum ne spune Sfântul Simeon Noul Teolog, pentru că a avut smerenie, discernământ şi foarte multă dragoste, asemenea lui Hristos.

Aşa ni se cere nouă, păstorilor, să păstorim frumos poporul lui Dumnezeu. Fiecare dintre noi mai greşim şi avem neputinţe, însă ferească Dumnezeu de păstorul care se comportă cu aroganţă şi se crede zeu. Acela uită un cuvânt esenţial din Evanghelie: Sfântul Ioan Botezătorul, când L-a văzut pe Hristos, a spus: «Eu trebuie să mă micşorez, iar Acela să crească». Aceasta este lucrarea păstorului. Păstorim frumos poporul lui Dumnezeu atunci când noi ne micşorăm şi Îl lăsăm pe Hristos să transpară prin tot ceea ce facem. Toate să trimită la Hristos.

Aşa cred că a fost părintele Iustin, ne-a păstorit frumos şi încă ne păstoreşte prin învăţăturile sale.

Sfântul Simeon Noul Teolog: «Rar cu adevărat și foarte rar sunt acum cei care știu păstorească frumos și știu să vindece sufletele raționale ale oamenilor.

Fiindcă postul și privegherea și chipul din afară al evlaviei mulți l-au fățărit sau chiar l-au dovedit pe dinafară cu fapta.

A învăța multe pe de rost, sau a învăța în cuvinte pe alții, pot să facă cu ușurință mulți, dar foarte puțini se vor găsi când va fi vorba de tăierea prin plâns a păcatelor și a patimilor și de dobândirea aievea a virtuților cuprinzătoare.

Iar virtuți cuprinzătoare numim smerenia, care desființează patimile și aduce nepătimirea cerească și îngerească; iubirea, care niciodată nu se oprește și nici nu cade, ci necontenit tinde spre cele dinainte, adăugând dor la dor și dragoste la dragoste, din care, din această iubire, se dăruiește discernământul desăvârșit, care călăuzește frumos pe sine însuși și pe cei care-l urmează și străbat fără împiedicare calea înțelegătoare a poruncilor și a Împărăției lui Dumnezeu».

Așa l-am cunoscut, fiecare dintre noi, pe părintele Iustin, ca cel care a avut grija lui Hristos pentru oameni, cel care s-a luptat și cel care a împărtășit prin viața sa dorința după unitate a neamului acestuia.

A împărtăşit dorința după unitate a copiilor, a fiilor lui Dumnezeu împrăștiați și dispersați din cauza păcatului. Și desigur, părintele Iustin este păstorul frumos, cel care a înțeles cel mai bine misiunea aceasta de a fi slujitor al Lui.

Să ne ajute Domnul, pe fiecare dintre noi, să întrupăm, să ne asumăm duhul părintelui Iustin, mai ales în vremurile acestea atât de delicate, atât de esențiale pentru Biserică, și să devenim noi înșine o mărturie, prin viața noastră, prin trăirea evanghelică şi prin adăparea din textele Părinților Bisericii”.

În final, Preasfinţitul Ignatie a îndemnat pe cei prezenţi la o mărturisire asumată a credinţei:

„Suntem chemați să dăm o mărturie frumoasă, înțeleaptă, inteligentă, pentru că vânturile ideologice de astăzi sunt foarte deștepte, te prind în mreaja viziunii lor. Ni se cere o vigilență a minții, aidoma Părinților din primele veacuri creștine. Acelora nu le era străină cultura vieții profane.

Din păcate, noi, astăzi, manifestăm un dispreț față de cultura lumii.

Nu putem să ne mărturisim credința dacă nu știm perfidia celor care vor să ne-o dinamiteze, să ne-o pună sub semnul îndoielii și al întrebării.

Dacă noi ne instalăm în certitudini, nu putem să ne apărăm credința. Avem nevoie să ne întrebăm, să cercetăm, să căutăm, să cerem Domnului, în rugăciune, să ne inspire ca să putem să mărturisim.

Însăși mărturisirea să fie cea care vorbește despre identitatea noastră de creștini ortodocși.

Puțini suntem cei care ne cunoaștem credința, acesta este adevărul trist. Ne amețim cu sondajele, cu procentajele, câți ortodocși suntem. Unde sunt cei care se revendică a fi ortodocși?

Nu poți iubi ceva dacă tu nu crezi și nu devine ADN-ul ființei tale, fibra ființei tale. Să trăiești până în adâncul viscerelor tale credința ta și să devii una cu modul de viețuire în Hristos”.

Preasfinţia Sa a caracterizat Mănăstirea Petru Vodă ca fiind un loc în care se simte, aproape, prezenţa lui Dumnezeu:

„Se spune că cineva s-a dus într-un loc unde s-au nevoit foarte mulți sfinți. Acolo era un grădinar care se ocupa de acel loc. Iar acest pelerin s-a apropiat de grădinar și l-a întrebat ceva, iar acesta nu i-a răspuns la întrebare și îi spune: «Ai grijă, aici este un loc subțire!».

Pelerinul nu a înțeles nimic și i-a cerut grădinarului să îi tâlcuiască acest lucru, iar grădinarul, care se înfrupta din duhul de nevoință al acelui loc, unde s-au nevoit atâția oameni bineplăcuți lui Dumnezeu, i-a răspuns: „Este un loc subțire, pentru că între noi, locul acesta, și Dumnezeu nu mai este foarte mult. Sunt așa de aproape de Domnul și locul acesta, încât este așa de subțire, și, am spune noi, ca și adierea acea lină de vânt pe care a simțit-o Ilie pe Muntele Horeb, când Dumnezeu S-a apropiat și i S-a arătat».

Așa cred că este și locul acesta, Mănăstirea Petru-Vodă, un loc subțire, unde Domnul este aproape de noi și este în inima noastră”.

După Sfânta Liturghie, a urmat slujba Parastasului, ce a avut loc la mormântul Părintelui Iustin, situat în curtea mănăstirii.

Răspunsurile la slujbe au fost date de corul „Macarie Ieromonahul” din Suceava, alături de părinții mănăstirii.

La final, prin grija obștii monahale a Mănăstirii Petru Vodă și a maicilor şi surorilor de la Mănăstirea Paltin, toţi cei prezenţi la pomenirea Părintelui Iustin au luat parte la o agapă.