Am mai spus înainte că lupta noastră nu este "împotriva trupului și a sângelui", ci împotriva stăpânitorului lumii acesteia și a patimilor noastre. Dar care este diferența între patimă și ispită?
Patima înseamnă că sunt șchiop și că nu pot să umblu. Ispită înseamnă că cineva are o bâtă, vine și-mi dă una, de nu mai pot să umblu. Patima este a firii noastre, este o rană, este un imbold lăuntric, care ne face să tindem spre păcat.
Dar oare patima poate să ne arunce în ispită? Da, însă ispita poate proveni nu din patimă, ci din altă ispită, care va încerca să miște ceva care se încuibă în noi. Dacă nu am înlăuntrul meu patima sau dorința și vrerea corespunzătoare, atunci ispita nu-mi poate face nimic. Cu toate acestea, este posibil să mă vatăme, chiar dacă nu am patima sau dorința corespunzătoare, în cazul în care nu am stare de priveghere. Domnul spune: "Privegheați și vă rugați, ca să nu întrați în ispită" (Mt. 26, 41; Mc. 14, 38). Când nu am stare de priveghere, fie că sunt treaz, fie că dorm, nu-mi dau seama de cursă. Atunci satana lovește egoul meu viu, care prinde imediat curaj, își revendică drepturile sale idolatre, și cad în ispită. Cădere aceasta este învierea egoului. De aceea este nevoie de priveghere cu rugăciune. Când am trezvie, lacrimi duhovnicești și simțirea că sunt un om izbăvit, atunci evit pericolul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu