Tâlcuire la al doilea Canon al sărbătorii Nașterii Domnului, alcătuit de Sfântul Ioan Damaschin

Tâlcuire la al doilea Canon al sărbătorii Nașterii lui Hristos, 

scris de Sfântul Ioan Damaschin

de către Preotul Mihail Zheltov (Jeltov):

“Explicații la slujbele sărbătorilor mari”.

Traducere (cu unele adăugiri) de PS Ambrozie Munteanu

Acest Canon a fost alcătuit de Sfântul Ioan Damaschin, un prieten - posibil și rudă - al Sfântului Cosma de Maiuma, autorul primului Canon. În esența sa, el se încadrează în criteriile genului imnografic al canoanelor, care în vremea Sfinților Cosma și Ioan Damaschin abia căpătase forma pe care o cunoaștem astăzi.

Sfântul Cosma Melodul a scris întâiul Canon al Nașterii Domnului într-o limbă mai simplă, în genul epic. Deși urmează forma canonică, opera Sfântului Ioan Damaschin este scrisă într-o limbă mai veche și în trimetru iambic. Fiecare strofă conține cinci versuri, iar un vers conține exact 12 silabe. Primele litere ale liniilor de douăsprezece silabe formează un acrostic (catren):

“Aceste laude de cântări cu bună poezie, veselesc pe Fiul lui Dumnezeu, Cel ce Se naşte pe pământ pentru oameni; şi care dezleagă mult amărâte păcatele lumii. Ci tu o, Rege, scapă din durerile acestea pe ritorii [adică pe autorul canonului] ce te laudă.”

Aceste lucrui fac ca el să fie greu de redat în orice altă limbă decât în cea în care a fost scrisă.

Spre deosebire de Canonul Sfântului Cosma, care întru totul este axat pe scenele legate de Nașterea Domnului, Canonul Sfântului Ioan Damaschin, dedică foarte puțin spațiu evenimentului Nașterii lui Hristos, fiind în întregime o mărturie a tainei Întrupării.

Tâlcuire la primul Canon al sărbătorii Nașterii Domnului, alcătuit de Sfântul Cosma de Maiuma

Tâlcuire la primul Canon al sărbătorii Nașterii Domnului, 

alcătuit de Sfântul Cosma de Maiuma

de către Preotul Mihail Zheltov (Jeltov):

“Explicații la slujbele sărbătorilor mari”.

Traducere (cu unele adăugiri) de PS Ambrozie Munteanu

 

*

***

*

Rezumat la tâlcuirea primului canon al praznicului Nașterii Domnului, 

alcătuit de Sfântul Cosma de Maiuma

Se știe că icoana canonică (bizantină) a Nașterii lui Hristos unește într-un întreg mai multe scene legate de evenimentul Nașterii Domnului, descris de cele două Evanghelii după Matei și Luca.

Astfel, scena centrală a icoanei reprezintă peștera din Betleem și pe Fecioara Maria în poziție semiorizontală, odihnindu-se după naștere. Alături de ea, Pruncul Hristos este culcat în iesle. În jurul peșterii sunt înfățișați îngerii, veniți să-L adore pe Dumnezeu întrupat. Alte scene secundare reprezintă: spălarea Pruncului de către moașe; sosirea păstorilor și a magilor și pe Iosif Logodnicul, care stă încovoiat discutând, fie cu propriul gând de îndoială, reprezentat în forma unui demon ispititor, fie cu unul dintre păstori, care-i povestește despre arătarea îngerilor.

La fel, și Canonul Sfântului Cosma cuprinde aceste evenimente sfinte în modul următor: 

Cântarea 1-a face o introducere solemnă binevestind că: “Hristos se naște!”, urmată de profunde adevăruri teologice despre dogma Întrupării lui Dumnezeu.

Cântarea a 3-a continuă discuția despre Întrupare, dar deja din prisma căderii lui Adam. Troparul final al acestei Cântări scoate în scenă Betleemul - oraș prezis de proroci ca loc al nașterii lui Mesia.

Cântarea a 4-a dezbate câteva profeții vechi-testamentare legate de Nașterea lui Hristos.

Cântarea a 5-a stabilește momentul istoric al evenimentului - recensământul, și dezvoltă ideea principală a profeției lui Isaia despre nașterea lui Mesia din Fecioară (Isaia 7, 14).

Cântarea a 6-a continuă să explice profețiile mesianice ale lui Isaia, pe bună dreptate numit “Evanghelistul Vechiului Testament”.

Cântarea a 7-a este în întregime dedicată arătării îngerilor unor păstori din Betleem, în chipul căruia cerului și pământul se unesc pentru a-L slăvi pe Dumnezeiescul Prunc.

Cântarea a 8-a are la bază tema Babilonului - locul unde s-a petrecut minunea celor Trei Tineri evrei, cât și de unde au pornit Magii.

Cântarea a 9-a este dedicată sosirii Magilor de la Răsărit în Iudeea, interacțiunii lor cu regele Irod și comportamentului acestuia la aflarea veștii că în Betleem S-a născut Mesia.

Astfel, pe bună dreptate, Canonul Sfântului Cosma poate fi numit o icoană în cuvinte a sărbătorii Nașterii lui Hristos.