Scrisoare către un prieten care m-a blocat

Oricine este pe rețelele sociale, având un cont de Telegram, Whatsapp, Facebook, etc are micul său rai cu prieteni lui. Poarta este deschisă tuturor, fie că oamenii se cunosc în mod real sau nu. Dar, se întâmplă, la un moment dat, că cineva devine o persoană non grata și atunci, la îndemâna oricui, este să apese pe butonul-ghilotină pentru a bloca persoana. 

Peste tot bântuie zicala că nu mai poți avea încredere în oameni. Iar lucrul acesta capătă nuanțe din cele mai diverse, de la aspecte totalitate, - care au la bază concepția că oricine este un potențial terorist sau delicvent-, până la formulări creștine, care spun că astăzi oamenii strigă "Osana" și mâine te răstignesc. Din această istorie a tragediei umane, numai Evanghelia a reușit să îl tragă afară din întuneric pe om. Hristos a venit și ne-a adus poruncile mântuitoare:

"Aţi auzit că s-a zis: "Ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte". Eu însă vă spun vouă: Nu vă împotriviţi celui rău; iar cui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celălalt.[...]
Ați auzit că s-a zis: «Să iubești pe aproapele tău și să urăști pe vrăjmașul tău». Iar Eu vă zic vouă: Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc și rugați-vă pentru cei ce vă vatămă și vă prigonesc, ca să fiți fiii Tatălui vostru Celui din ceruri, că El face să răsară soarele peste cei răi și peste cei buni și trimite ploaie peste cei drepți și peste cei nedrepți" (Matei 5, 38-45) 

"Iarăşi grăiesc vouă că, dacă doi dintre voi se vor învoi pe pământ în privinţa unui lucru pe care îl vor cere, se va da lor de către Tatăl Meu, Care este în ceruri. Că unde sunt doi sau trei, adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor. Atunci Petru, apropiindu-se de El, I-a zis: Doamne, de câte ori va greşi faţă de mine fratele meu şi-i voi ierta lui? Oare până de şapte ori? Zis-a lui Iisus: Nu zic ţie până de şapte ori, ci până de şaptezeci de ori câte şapte." (Matei 18, 19-22)

Dar, pentru că suntem atât de neputincioși și zăbavnici în înțelegere, Hristos Însuși S-a făcut pe Sine pildă tuturor. 

Însă, astăzi vedem că răul se înmulțește, inimile oamenilor se răcesc și se împietresc, informația creștere exponențial, în așa măsură încât omul, că să facă față, e nevoit să apeleze la Inteligența Artificială - o unealtă pe care dacă o are la îndemână, nu mai este nevoit să depindă de alți oameni. Se poate izola în universul lui, protejat de disconfortul relațiilor cu semenii. Astfel se construiește o lume în care poți avea totul la îndemână, o lume în care paradoxal poți fi autonom, dar sclavul propriilor idei, dorințe, pofte, viziuni... Și, în cel mai rău caz, sclavul celui ce are ca principiu divide et impera. 

Creștinește omul își poate liniști conștiința în singurătate că "atunci când nu vine nimeni, vine Dumnezeu". Da, Dumnezeu poate să vină la omul care nu are nici o mână de ajutor de la cei apropiați, dar este și o înțelepciune în faptul că El vrea să lucreze prin semenul nostru, pentru că El vrea să fim cu toții uniți prin dragoste Lui. Acesta este și rostul milosteniei - nu având ca scop împlinirea unor nevoi, firești și acelea, și pe care o poate face orice organizație caritabilă - cât descoperirea lui Hristos în aproapele - așa cum putem auzi în Duminica Înfricoșătoarei Judecați: " întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut" (Matei 25, 40). 

Dar, pe internet ce se întâmplă? Ni se pare nouă că celălalt ar fi așa și pe dincolo : trădător, extremist, etc. Profilul psihologic sau zodiile ne conturează o persoană care nu e compatibilă cu noi. Însă, în realitate, nu vedem decât o mică parte din ceea ce face sau ceea ce este un om. În spatele unor cuvinte pe care cineva le spune la un moment dat se poate găsi: graba, stresul, oboseala, neatenția, rănile pe care i le-au făcut alții... Și dacă a greșit o dată, hai, i se mai acordă credit, însă la următoarea abatere este aruncat la gunoi fără prea multe remușcări. Toate căile lui vor fi blocate pe vecie, este redus la tăcere, îngropat de viu de butonul magic care îl blochează. Nu mai contează că au fost și momente bune, încredere, bună-voință,... cu apa murdară se aruncă și copilul din copae - după o zicală englezească. 

Și paradoxal este că cel ce a fost blocat de un mai mare, ajunge și el să blocheze. Cel ce a cunoscut suferința de a fi redus la tăcere, ca un mort pe internet, ajunge și el să facă același lucru, într-un efect de domino, care pare că nu mai are sfârșit. Și asta se întâmplă pentru că, psihologic, omul ajunge să vadă lumea prin filtrul propriilor răni. Cel ce se frige cu ciorbă, suflă și în iaurt. Cel ce a mâncat un ou fierbinte, ca Zdrență a lui Arghezi, trebuie să se învețe minte. Dacă nu, repetă greșeala până intră lecția în ADN-ul sufletul lui. Numai că lecția asta s-ar putea să fie virusată de frică. Și este virusată pentru că este o lecție a stricăciunii. Nu are Cer în ea, și nu ne va face oameni cerești, ci doar oameni, așa-zis experimentați, care veșnic se tem de celălalt. Va face ca omul să devină un Cain care, după ce dă în cap celuilalt, capătă reflexul fugii. Și astăzi fuge de unul, iar mâine de toți. Va spune că în cele din urmă rămâne cu Dumnezeu. Și da, Cain auzea glasul lui Dumnezeu, dar sângele fratelui său striga din pământ. Problema aceasta, însă, a rezolvat-o Set, cel de-al treilea fiu al lui Adam, care chema Numele lui Dumnezeu. Iar asta se traduce prin restabilirea relației. Iar cel ce restabilește relația, se apropie de Dumnezeu și, în același timp de oameni, după cum spunea Sf. Dorothei de Gaza:

"Fiecare, cum am spus, după puterea lui, sârguiți-vă să vă uniți întreolaltă. Că pe cât se unește cineva cu aproapele, pe atât se unește cu Dumnezeu. Și să vă spun o pildă de la părinți ca să pătrundeți înțelesul cuvântului. Presupuneți că este un cerc, o tăietură rotundă, făcut de la centrul unui compas. Centrul lui este partea cea mai de mijloc a cercului, până la centrul propriu-zis. Cugetați cu mintea la ceea ce vă spun. Socotiți că acest cerc este lumea, că mijlocul cercului este Dumnezeu, iar liniile care duc de la periferie la mijloc sunt căile, sau viețuirile omenești. Deci cu cât intră sfinții mai mult spre cele din lăuntru, în dorința de a se apropia de Dumnezeu, pe măsura pătrunderii lor, ajung mai aproape de Dumnezeu și întreolaltă. Cu cât se apropie mai mult de Dumnezeu, se apropie întreolaltă; și cu cât se apropie întreolaltă se apropie mai mult de Dumnezeu.

La fel cugetați și despre despărțire. Căci când se despart de Dumnezeu și se întorc la cele din afară, e vădit că, cu cât ies și se depărtează mai mult de Dumnezeu, cu atât se depărtează mai mult unii de alții; și cu cât se depărtează mai mult unii de alții, cu atât se depărtează mai mult de Dumnezeu. Așa este firea iubirii. În măsura în care suntem în afară și nu iubim pe Dumnezeu, în aceeași măsură ne aflăm fiecare depărtat față de aproapele. Iar de iubim pe Dumnezeu, cu cât ne apropiem de El, prin iubire față de El, cu atât ne unim mai mult, prin iubire, cu aproapele; și cu cât ne unim mai mult cu aproapele, cu atât ne unim mai mult cu Dumnezeu." (Avva Dorotei din Gaza, PG 88, 1696B-D [FR 9, 1980, p.548-549]).

Deci, nu poți spune că îl iubești pe Dumnezeu, dar nu pe celălalt, după cum spune chiar Scriptura: 

Iubiţilor, să ne iubim unul pe altul, pentru că dragostea este de la Dumnezeu şi oricine iubeşte este născut din Dumnezeu şi cunoaşte pe Dumnezeu. Cel ce nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire. Întru aceasta s-a arătat dragostea lui Dumnezeu către noi, că pe Fiul Său cel Unul Născut L-a trimis Dumnezeu în lume, ca prin El viaţă să avem. În aceasta este dragostea, nu fiindcă noi am iubit pe Dumnezeu, ci fiindcă El ne-a iubit pe noi şi a trimis pe Fiul Său jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre. Iubiţilor, dacă Dumnezeu astfel ne-a iubit pe noi, şi noi datori suntem să ne iubim unul pe altul. Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată, dar de ne iubim unul pe altul, Dumnezeu rămâne întru noi şi dragostea Lui în noi este desăvârşită. Din aceasta cunoaştem că rămânem în El şi El întru noi, fiindcă ne-a dat din Duhul Său. Şi noi am văzut şi mărturisim că Tatăl a trimis pe Fiul, Mântuitor al lumii. Cine mărturiseşte că Iisus este fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu rămâne întru el şi el în Dumnezeu. Şi noi am cunoscut şi am crezut iubirea, pe care Dumnezeu o are către noi. Dumnezeu este iubire şi cel ce rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne întru el. Întru aceasta a fost desăvârşită iubirea Lui faţă de noi, ca să avem îndrăznire în ziua judecăţii, fiindcă precum este Acela, aşa suntem şi noi, în lumea aceasta. În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica, pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârşit în iubire. Noi iubim pe Dumnezeu, fiindcă El ne-a iubit cel dintâi. Dacă zice cineva: iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele său îl urăşte, mincinos este! Pentru că cel ce nu iubeşte pe fratele său, pe care l-a văzut, pe Dumnezeu, pe Care nu L-a văzut, nu poate să-L iubească. Şi această poruncă avem de la El: cine iubeşte pe Dumnezeu să iubească şi pe fratele său. (I Ioan 4, 7-21) 

Așadar, nu te poți izola cu Dumnezeu și să îi vezi pe ceilalți ciumă. Dacă cunoști durerea umană, dacă știi slăbiciunile firii umane, războiul prin care poate trece fiecare suflet, nu se poate să fii nemuritor și rece. Te vei ruga: "iartă-i, Doamne, că nu știu ce fac". După ce le-ai dat la toți sufletul tău, le-ai spus (parafrazez): "luați, mâncați, acesta este sufletul meu", aproape inevitabil te vei găsi în Ghetsimani, bând potirul amărăciunii. Și dacă vei face asta, înseamnă că te încăpățânezi să crezi. 

Când vântul vremurilor îți va spune: "ai grijă de tine", "nu mai întreține o relație toxică", "meriți mai mult, ești o persoană deosebită", dar tu nu asculți acest glas al iubirii de sine, atunci vei face primii pași în credință. Și te vor întări cuvintele lui Hristos: "nu te teme, turmă mică". Pentru că da, abia atunci când vei face această alegere, pe această cale, abia atunci vei vedea cât ești de singur! Pentru că va fi o singurătate a celui ce poartă crucea, și nu o singurătate a celui ce fuge de toți, care își construiește cetatea sa, precum Cain, care își va ridica ziduri de apărare împotriva celorlalți. Ca alternativă la aceasta, Dumnezeu ne oferă Ierusalimul Ceresc, în care toți participă la ospățul Fiului de Împărat. Toți care vor, care nu își găsesc scuze în boi, țărână sau nevastă. 

Și ieri, ca și azi, la alternativa lumii avem Evanghelia. Nu ca lectură ce ne tapisează mintea cu citate, ci ca alternativă a vieții într-o lume în care domnește cultura morții. Și eu, în numele acestei Evanghelii spun, oricui are urechi de auzit: iartă-mă, frate, că am greșit! De acum cele două pietre, Urim (Lumină) și Turim (Judecată) pune-le, precum marele Preot Aaron, pe inima ta, și vezi dacă mai poți ierta, dacă îmi dai drept de viață sau mă îngropi, odată cu toate amintirile, până la Judecată. 

Dar, pentru că lumea virtuală are regulile ei de înmormântare, nu mă aștept ca această scrisoare să fie văzută de persoane care, pentru motivele lor necunoscute, nu se vor lăsa înduplecate. O voi pune ca într-o sticlă pe mare și o voi trimite Celui ce a trecut prin toate porțile încuiate. Și am scris-o doar pentru că cred în El și în învierea Lui.