Luceafarul de Mihai Eminescu

A fost odată ca-n poveşti,

A fost ca niciodată,

Din rude mari împărăteşti,

O prea frumoasă fată.

Şi era una la părinţi

Şi mîndră-n toate cele,

Cum e Fecioara între sfinţi

Şi luna între stele.

Din umbra falnicelor bolţi

Ea pasul şi-l îndreaptă

Lîngă fereastră, unde-n colţ

Luceafărul aşteaptă.

Privea în zare cum pe mări

Răsare şi străluce,

Pe mişcătoarele cărări
Corabii negre duce.

Îl vede azi, îl vede mîni,

Astfel dorinţa-i gata;

El iar, privind de săptămîni,

Îi cade dragă fata.

Cum ea pe coate-şi răzima

Visînd ale ei tîmple,

De dorul lui şi inima

Şi sufletu-i se împle.

Şi cît de viu s-aprinde el

În orişicare sară,

Spre umbra negrului castel

Cînd ea o să-i apară.

Şi pas cu pas pe urma ei

Alunecă-n odaie,

Ţesînd cu recile-i scîntei

O mreajă de văpaie.

Şi cînd în pat se-ntinde drept

Copila să se culce,

I-atinge mînile pe piept,

I-nchide geana dulce;

Şi din oglindă luminiş

Pe trupu-i se revarsă,

Pe ochii mari, bătînd închişi

Pe faţa ei întoarsă.

Ea îl privea cu un surîs,

El tremura-n oglindă,

Căci o urma adînc în vis

De suflet să se prindă.

Iar ea vorbind cu el în somn,

Oftînd din greu suspină:

- O, dulce-al nopţii mele domn,

De ce nu vii tu ? Vină !

Cobori în jos, luceafăr blînd,

Alunecînd pe-o rază,

Pătrunde-n casă şi în gînd

Şi viaţa-mi luminează !

El asculta tremurător,

Se aprindea mai tare

Şi s-arunca fulgerător,

Se cufunda în mare;

Şi apa unde-au fost căzut

În cercuri se roteşte,

Şi din adînc necunoscut

Un mîndru tînăr creşte.

Uşor el trece ca pe prag

Pe marginea ferestei

Şi ţine-n mînă un toiag

Încununat cu trestii. 

Părea un tînăr voievod

Cu păr de aur moale,

Un vînăt giulgi se-ncheie nod

Pe umerele goale.

Iar umbra feţei străvezii

E albă ca de ceară -

Un mort frumos cu ochii vii

Ce scînteie-n afară.

- Din sfera mea venii cu greu

Ca să-ţi urmez chemarea,

Iar cerul este tatăl meu

Şi mumă-mea e marea.

Ca în cămara ta să vin,

Să te privesc de-aproape,

Am coborît cu-al meu senin

Şi m-am născut din ape. 

O, vina ! odorul meu nespus,

Şi lumea ta o lasă;

Eu sunt luceafărul de sus,

Iar tu să-mi fii mireasă.

Colo-n palate de mărgean

Te-oi duce veacuri multe,

Şi toată lumea-n ocean

De tine o s-asculte.

*

- O, eşti frumos, cum numa-n vis

Un înger se arată,

Dară pe calea ce-ai deschis

N-oi merge niciodată;

Străin la vorbă şi la port,

Luceşti fără de viaţă,

Căci eu sunt vie, tu eşti mort,

Şi ochiul tău mă-ngheaţă.

***

Trecu o zi, trecură trei

Şi iarăşi, noaptea, vine

Luceafărul deasupra ei

Cu razele-i senine.

Ea trebui de el în somn

Aminte să-şi aducă

Şi dor de-al valurilor domn

De inim-o apucă:

- Cobori în jos, luceafăr blînd,

Alunecînd pe-o rază,

Pătrunde-n casă şi în gînd

Şi viaţa-mi luminează !

Cum el din cer o auzi,

Se stinse cu durere,

Iar ceru-ncepe a roti

În locul unde piere; 

În aer rumene văpăi

Se-ntind pe lumea-ntreagă,

Şi din a chaosului văi

Un mîndru chip se-ncheagă;

Pe negre viţele-i de păr

Coroana-i arde pare,

Venea plutind în adevăr

Scăldat în foc de soare.

Din negru giulgi se desfăşor

Marmoreele braţe,

El vine trist şi gînditor

Şi palid e la faţă;

Dar ochii mari şi minunaţi

Lucesc adînc himeric,

Ca două patimi fără saţ

Şi pline de-ntuneric.

- Din sfera mea venii cu greu

Ca să te-ascult ş-acuma,

Şi soarele e tatăl meu,

Iar noaptea-mi este muma;

O, vin' odorul meu nespus,

Şi lumea ta o lasă;

Eu sunt luceafărul de sus,

Iar tu să-mi fii mireasă.

O, vin', în părul tău bălai

S-anin cununi de stele,

Pe-a mele ceruri să răsai

Mai mîndră decît ele.

*

- O, eşti frumos cum numa-n vis

Un demon se arată,

Dară pe calea ce-ai deschis

N-oi merge niciodată ! 

Mă dor de crudul tău amor

A pieptului meu coarde,

Şi ochii mari şi grei mă dor,

Privirea ta mă arde.

*

- Dar cum ai vrea să mă cobor ?

Au nu-nţelegi tu oare,

Cum că eu sunt nemuritor,

Şi tu eşti muritoare ?

*

- Nu caut vorbe pe ales,

Nici ştiu cum aş începe -

Deşi vorbeşti pe înţeles,

Eu nu te pot pricepe;

Dar dacă vrei cu crezămînt

Să te-ndrăgesc pe tine,

Tu te coboară pe pămînt,

Fii muritor ca mine. 

*

- Tu-mi cei chiar nemurirea mea
În schimb pe-o sărutare
Dar voi să ştii asemenea
Cît te iubesc de tare;

Da, mă voi naşte din păcat,
Primind o altă lege;
Cu vecinicia sunt legat,
Ci voi să mă dezlege.

Şi se tot duce... S-a tot dus.

De dragu-unei copile,

S-a rupt din locul lui de sus,

Pierind mai multe zile.

***

În vremea asta Cătălin,

Viclean copil de casă,

Ce împle cupele cu vin

Mesenilor la masă, 

Un paj ce poartă pas cu pas

A-mpărătesii rochii,

Băiat din flori şi de pripas,

Dar îndrăzneţ cu ochii,

Cu obrăjei ca doi bujori

De rumeni, bată-i vina,

Se furişează pînditor

Privind la Cătălina.

Dar ce frumoasă se făcu

Şi mîndră, arz-o focul;

Ei Cătălin, acu-i acu

Ca să-ţi încerci norocul.

Şi-n treacăt o cuprinse lin

Într-un ungher degrabă.

- Da' ce vrei, mări Cătălin ?

Ia du-t' de-ţi vezi de treabă.

*

- Ce voi ? Aş vrea să nu mai stai

Pe gînduri totdeauna,

Să rîzi mai bine şi să-mi dai

O gură, numai una.

*

- Dar nici nu ştiu măcar ce-mi ceri,

Dă-mi pace, fugi departe -

O, de luceafărul din cer

M-a prins un dor de moarte.

*

- Dacă nu ştii, ţi-aş arăta

Din bob în bob amorul,

Ci numai nu te mînia,

Ci stai cu binişorul.

Cum vînătoru-ntinde-n crîng

La păsărele laţul,

Cînd ţi-oi întinde braţul stîng

Să mă cuprinzi cu braţul; 

Şi ochii tăi nemişcători

Sub ochii mei rămîie...

De te înalţ de subsuori

Te-nalţă din călcîie;

Cînd faţa mea se pleacă-n jos,

În sus rămîi cu faţa,

Să ne privim nesăţios

Şi dulce toată viaţa;

Şi ca să-ţi fie pe deplin

Iubirea cunoscută,

Cînd sărutîndu-te mă-nclin,

Tu iarăşi mă sărută.

Ea-l asculta pe copilaş

Uimită şi distrasă,

Şi ruşinos şi drăgălaş,

Mai nu vrea, mai se lasă, 

Şi-i zise-ncet: - Încă de mic

Te cunoşteam pe tine,

Şi guraliv şi de nimic,

Te-ai potrivi cu mine...

Dar un luceafăr, răsărit

Din liniştea uitării,

Dă orizont nemărginit

Singurătăţii mării;

Şi tainic genele le plec,

Căci mi le împle plînsul

Cînd ale apei valuri trec

Călătorind spre dînsul;

Luceşte cu-n amor nespus,

Durerea să-mi alunge,

Dar se înalţă tot mai sus,

Ca să nu-l pot ajunge. 

Pătrunde trist cu raze reci

Din lumea ce-l desparte...

În veci îl voi iubi şi-n veci
Va rămînea departe...

De-aceea zilele îmi sunt
Pustii ca nişte stepe,
Dar nopţile-s de-un farmec sfînt
Ce nu-l mai pot pricepe.

*

- Tu eşti copilă, asta e...

Hai ş-om fugi în lume,

Doar ni s-or pierde urmele

Şi nu ne-or şti de nume,

Căci amîndoi vom fi cuminţi,

Vom fi voioşi şi teferi,

Vei pierde dorul de părinţi

Şi visul de luceferi.

***

Porni luceafărul. Creşteau

În cer a lui aripe,

Şi căi de mii de ani treceau

În tot atîtea clipe.

Un cer de stele dedesupt,

Deasupra-i cer de stele -

Părea un fulger nentrerupt

Rătăcitor prin ele.

Şi din a chaosului văi,

Jur împrejur de sine,

Vedea, ca-n ziua cea dentîi,

Cum izvorau lumine;

Cum izvorînd îl înconjor

Ca nişte mări, de-a-notul...

El zboară, gînd purtat de dor,

Pîn' piere totul, totul; 

Căci unde-ajunge nu-i hotar,

Nici ochi spre a cunoaşte,

Şi vremea-ncearcă în zadar

Din goluri a se naşte.

Nu e nimic şi totuşi e

O sete care-l soarbe,

E un adînc asemenea

Uitării celei oarbe.

- De greul negrei vecinicii,

Părinte, mă dezleagă

Şi lăudat pe veci să fii

Pe-a lumii scară-ntreagă;

O, cere-mi, Doamne, orice preţ,

Dar dă-mi o altă soarte,

Căci tu izvor eşti de vieţi

Şi dătător de moarte; 

Reia-mi al nemuririi nimb
Şi focul din privire,
Şi pentru toate dă-mi în schimb
O oră de iubire...

Din chaos, Doamne,-am apărut

Şi m-aş întoarce-n chaos...

Şi din repaos m-am născut,

Mi-e sete de repaos.

*

- Hyperion, ce din genuni

Răsai c-o-ntreagă lume,

Nu cere semne şi minuni

Care n-au chip şi nume;

Tu vrei un om să te socoţi,

Cu ei să te asameni?

Dar piară oamenii cu toţi,

S-ar naşte iarăşi oameni. 

Ei numai doar durează-n vînt
Deşerte idealuri -
Cînd valuri află un mormînt,
Răsar în urmă valuri;

Ei doar au stele cu noroc
Şi prigoniri de soarte,
Noi nu avem nici timp, nici loc,
Şi nu cunoaştem moarte.

Din sînul vecinicului ieri
Trăieşte azi ce moare,
Un soare de s-ar stinge-n cer
S-aprinde iarăşi soare;

Părînd pe veci a răsări,
Din urmă moartea-l paşte,
Căci toţi se nasc spre a muri
Şi mor spre a se naşte.

Iar tu, Hyperion, rămîi

Oriunde ai apune...

Cere-mi cuvîntul meu dentîi -

Să-ţi dau înţelepciune?

Vrei să dau glas acelei guri,

Ca dup-a ei cîntare

Să se ia munţii cu păduri

Şi insulele-n mare?

Vrei poate-n faptă să arăţi

Dreptate şi tărie?

Ţi-aş da pămîntul în bucăţi

Să-l faci împărăţie.

Îţi dau catarg lîngă catarg,

Oştiri spre a străbate

Pămîntu-n lung şi marea-n larg,

Dar moartea nu se poate... 

Şi pentru cine vrei să mori ?
Întoarce-te, te-ndreaptă
Spre-acel pămînt rătăcitor
Şi vezi ce te aşteaptă.

***

În locul lui menit din cer

Hyperion se-ntoarse

Şi, ca şi-n ziua cea de ieri,

Lumina şi-o revarsă.

Căci este sara-n asfinţit

Şi noaptea o să-nceapă;

Răsare luna liniştit

Şi tremurînd din apă.

Şi împle cu-ale ei scîntei

Cărările din crînguri.

Sub şirul lung de mîndri tei

Şedeau doi tineri singuri: 

- O, lasă-mi capul meu pe sîn,

Iubito, să se culce

Sub raza ochiului senin

Şi negrăit de dulce;

Cu farmecul luminii reci

Gîndirile străbate-mi,

Revarsă linişte de veci

Pe noaptea mea de patimi.

Şi de asupra mea rămîi

Durerea mea de-o curmă,

Căci eşti iubirea mea dentîi

Şi visul meu din urmă.

Hyperion vedea de sus

Uimirea-n a lor faţă;

Abia un braţ pe gît i-a pus

Şi ea l-a prins în braţe...

Miroase florile-argintii

Şi cad, o dulce ploaie,

Pe creştetele-a doi copii

Cu plete lungi, bălaie.

Ea, îmbătată de amor,

Ridică ochii. Vede

Luceafărul. Şi-ncetişor

Dorinţele-i încrede:

- Cobori în jos, luceafăr blînd,

Alunecînd pe-o rază,

Pătrunde-n codru şi în gînd,

Norocu-mi luminează !

El tremură ca alte dăţi

În codri şi pe dealuri,

Călăuzind singurătăţi

De mişcătoare valuri; 

Dar nu mai cade ca-n trecut

În mări din tot înaltul:

- Ce-ţi pasă ţie, chip de lut,
Dac-oi fi eu sau altul?

Trăind în cercul vostru strîmt
Norocul vă petrece,
Ci eu în lumea mea mă simt
Nemuritor şi rece.

LEGATURI:

Mihail Eminescu -Romanul absolut
Luceafarul (in franceza I)
Luceafarul (in franceza II)
Luceafarul (in engleza pe youtube)
Luceafarul (in romaneste pe youtube I, II )