joi, 28 iulie 2016

Protos. Hrisostom de la Putna: "Pocainta este dorul dupa Persoana iubita". "Daca ne gandim numai ca trebuie sa scapam de pacate, ne gandim numai la noi; atunci unde este Dumnezeu, unde este dorinta de a fi impreuna cu El?"

Protos. Hrisostom - Predică la Duminica a V-a după Rusalii (2016)



Preacuviosi Parinti si frati credinciosi, Duminica de astazi, a V-a dupa Pogorarea Sfantului Duh, ne pune inainte un episod din viata Mantuitorului, un episod nu prea fericit, pentru ca, desi asistam la vindencarea unor demonizati, in acelasi timp asistam si la o rezistenta a oamenilor, o indaratnicie a lor, o impietrire a inimii lor care a facut sa-L indeparteze pe Hristos, in loc sa se inoarca catre El cu recunostinta.

Si, ati auzit, in Evanghelia de astazi, cum in tinutul Gherghesenilor, dincolo de lacul Ghenizaret, intr-un cimitir traiau doi oameni indraciti, doi oameni care erau posedati de duhul cel rau, de satana. Si, acestia, spune Sfantul Evanghelist Matei, erau atat de furiosi, si atat de ingrozitori, incat nimeni nu indraznea sa treaca prin fata acelui cimitir, pe acel drum, pe unde umblau ei. Hristos, insa, a venit in zona aceea, si, acei indraciti au iesit inainte, iar dracii au inceput sa strige: "ce este tine si noua, Iisuse, Fiule al lui Dumnezeu? Ai venit sa ne chinuiesti inainte de vreme?".

Bagati de seama ca vrajmasul nu stie planul lui Dumnezeu. El numai face unele observatii, niste aprecieri, si vorbeste ca si cum ar sti el toate. Stia el ca este Fiul lui Dumnezeu? Nu stia, insa i-a spus asa, L-a numit asa. Hristos nu i-a raspuns nimic. Stia el care este planul lui Dumnezeu, cand va fi sa vina El, si cand va fi sa vina a Doua oara, si cand va fi Judecata? Hristos Insusi a spus ca numai Tatal stia acest lucru. Dar el, vrajmasul, vorbea de ca si cum stia, pentru ca lucrarea lui este o lucrare de inselare. Insa, aceasta lucrare de inselare nu se opreste aici. De fapt, scopul lui este sa dezbine.

Spun Sfintii Parinti ca diavolul nu poate sa faca nimic, nicio lucrare asupra pamantului sau a oamenilor, ci numai prin intermediul fiintelor vii. De aceea el intra in oameni sau in animale, incercand sa provoace groaza si mai ales dezbinare, incercand sa-i departeze pe oameni de Dumnezeu.

Spune Sfantul Iustin Popovici ca diavolul incearca sa maimutareasca lucrarea lui Dumnezeu. Si, daca Dumnezeu l-a facut pe om dupa chipul si asemanarea sa, acest lucru incearca sa-l strambe satana. Si, atunci acesta se straduieste sa ne confectioneze, spune Sfantul Iustin, o alta identitate care sa nu mai semene cu Dumnezeu, ci sa semene cu el, cu satana. De acea, nu ne miram, ca de multe ori noi avem niste reactii foarte nepotrivite la gesturile de iubire din partea lui Dumnezeu sau din partea aproapelui. Si, la un astfel de gest am sa ma refer astazi, pentru ca de multe ori noi nu tinem cont de lucrul acesta.

A venit Hristos nezicand nimic. Pur si simplu era acolo, dar prezenta Lui provoaca. Prezenta lui Dumnezeu provoaca. Asa cum a proorocit Sfantul si Dreptul Simeon, ca "Acesta va fi pus spre ridicarea si poticnirea multora", acest lucru il vedem si astazi. Si, sa stiti ca nu numai Dumnezeu provoaca, ci si slujitorii Lui. De fiecare data cand apare vre-un preot, un monah, sau un credincios evlavios in lume, de fiecare data cineva se simte provocat, lumea se simte provocata. Lumea se simte obligata sa reactioneze si, din pacate, in ziua de astazi vedem ca reactia nu este cea mai buna. Este o rezistenta, un fel de vrajmasie, daca vreti, impotriva slujitorilor lui Dumnezeu. Desigur, sunt slujitori buni, sunt slujitori rai, dar unul este Dumnezeu. Si, daca a zis Hristos: "cei care va primesc pe voi, Ma primeste pe Mine, care v-am trimis, si cel care Ma primeste pe Mine, il primeste pe Cel care M-a trimis pe Mine", atunci ar trebui sa tinem seama de lucrul acesta, si sa ne gandim ca Dumnezeu lucreaza prin oameni. Noi vedem astazi cum satana lucreaza prin oameni. 

Acei oameni semanau groaza si frica, si razvratire impotriva lui Dumnezeu. Pentru ca, oamenii vazand pe cineva bolnav, cu un handicap oarecare, urat, stramb sau indracit, primul lucru la care se gandesc este: "dar Dumnezeu nu vede? Dar, Dumnezeu nu face nimic? De ce l-a lasat pe acesta sa fie asa?". Si, atunci, noi dam vina pe Dumnezeu. El este de vina ca noi ne-am departat de El. El este de vina ca noi ne-am uratit?! El este de vina ca noi nu mai samanam cu el si semanam mai mult cu satana?! El este de vina pentru toate?!

Dar Hristos nu spunea nimic. Insa, ii auzim pe diavoli ca striga: "daca vrei sa ne alungi, lasa-ne sa ne ducem in turma de porci". Si, atat a zis Hristos: "duceti-va". Acum alti cativa ar putea sa zica: "dar ce avea Hristos cu porcii aceia? Pentru ce i-a lasat pe draci sa intre in turma de porci? Nu stia ce o sa faca dracii cu acea turma de porci?" Am auzit diferite raspunsuri la aceste intrebari. Unii, incercand sa ia apararea lui Dumnezeu, spuneau: "da, dar porcii aceia, erau o harna nepermisa. Porcul era socotit un animal foarte necurat, pentru ca simbolizeaza nesimtirea. Si, atunci, bine le-a facut ca i-a arauncat in apa". Oare, asa gandeste Dumnezeu? Dar, de ce nu ne gandim ca El insusi a zis ca va lasa 99 de oi si se va duce dupa una ratacita? Ce inseamna aceasta? Ca nu ii pasa de cele 99 de oi si vrea numaidecat sa faca o minune pentru cea de-a o suta?

Grija lui Dumnezeu catre oameni este atat de putin inteleasa de noi, din pacate. Grija lui Dumnezeu este pentru oameni! Grija lui Dumnezeu este pentru un suflet, pe care il vede pierzandu-se si pe care-l dorest sa fie mereu aproape. De porci se ingrijea Dumnezeu sau de sufletele bietilor oameni care erau sub stapanirea satanei? Acei diavoli trebuiau sloboziti sa umble care incotro, sa se duca sa chinuie alti oameni. Dar, oare, noi, fiind atat de impietriti, ce am fi inteles daca vedeam ca acei indraciti s-au slobozit de sub puterea celui rau si diavolii se duc care incotro? Ce intelegeam de aici? Slava lui Dumnezeu - am fi spus - iata s-au izbavit acestia! Si mergeam mai departe la treburile noastre. Nu ne infricosam de ceea ce poate sa faca diavolul din om, de ceea ce poate sa faca diavolul din creatia lui Dumnezeu. Lui nu-i pasa. Nici noua sa nu ne pese? A intrat in turma de porci si a facut ceea ce ar fi vrut sa faca si cu oamenii, daca nu ar fi fost grija lui Dumnezeu fata de ei.

A venit Hristos si nimic nu a spus, si diavolii s-au tulburat. A venit Hristos, nimic zicand si indracitii s-au vindecat. A venit Hristos, nimic zicand si vindecand pe cei indraciti. Si, spune Sfantul Evanghelist Matei ca satul intreg, auzind de ceea ce s-a intamplat, au venit la Hristos si L-au rugat sa plece din tinutul lor. Nu s-a auzit nici macar un cuvant de multumire. Nu s-a auzit nimic, decat rugamintea intr-un glas, al intregului sat, "Doamne, du-Te de la noi". Credeti ca aceasta reactie este a unui fiu al lui Dumnezeu? Poate, asa cum spunea cineva, sa fi fost si din cauza ca s-au temut, ca s-au infricosat, vazand aceasta minune extraordinara.

Sfantul Apostol Petru, dupa pescuirea minunata, atat de tare s-a infricosat de minunea pe care o savarsise Domnul incat s-a aruncat inaintea Lui si a zis: "Doamne, du-Te de la mine, ca sunt om pacatos!". Si, spune Sfantul Evanghelist Luca, care relateaza aceasta intamplare, ca la fel au zis si Ioan si Iacov, fii lui Zevedeu, aceia, de care va amintiti ca erau supranumiti "fii tunetului", si impreuna cu acestia toti Apostolii s-au infricosat. In cazul acesta putem spune ca era vorba de o frica indoita cu smerenia, ca s-au temut vazandu-L, cat de mare este Dumnezeu si cat de mic si departe sunt. Credinta Vechiului Testament era puternica in ei. Ei nu indrazneau nici sa-I zica pe nume lui Dumnezeu, da' pai sa-I zica ceva mult mai rau. Va aduceti aminte, sotia lui Iov, s-a dus la el si i-a zis: "blesteama pe Dumnezeu si mori", pentru ca toti cei ce-L blestemau pe Dumnezeu mureau pe loc. Si, in cazul acesta, putem sa-i intelegem pe Sfintii Apostoli, putem sa-i intelegem, caci Duhul Sfant nu se pogorase, si ei inca erau infricosati. Insa, in cazul locuitorilor din tinutul Gherghesenilor, nu putem spune acest lucru, din pacate!

Si, de multe ori ne punem intrebarea de ce, atunci cand vine cineva la noi, intinzandu-ne o mana de ajutor, intinzand ambele brate sa ne imbratiseze, noi ne opunem? De ce, atunci cand Dumnezeu isi arata bunatata Sa fata de noi, noi ne impietrim mai tare, noi ii raspundem cu duritate? Ati auzit raspunsul Sfantului Iustin, "Pentru ca am inceput sa nu mai semanam cu El". Si, spune Sfantul Iustin Popovici, mai departe, ca "in aceasta incercare a satanei de a ne face pe noi sa semanam cu el, el incerca de fapt sa nu mai fim familiari cu Dumnezeu si sa fim familiari cu el". Ne-am pierdut aceasta familiaritate.

Credeti ca cei care ii vedeau pe indracitii aceia, vedeau chipul lui Dumnezeu in ei? Nu, vedeau chipul satanei. Si, de aceea fugeau toti ingroziti. Insa, nu s-a gasit unul care sa se aproprie, cu mila fata de ei, pentru ca daca ar fi fost macar unul sa se fi milostivit spre acei oameni posedati, atunci acela i-ar fi multumit lui Dumnezeu. Dar nu, ei se complaceau in cele trupesti. De ce aveau o turma asa mare de porci cand era, intr-adevar, hrana asta oprita? Pentru ca nu le mai pasa, erau indiferenti. De aceea noi nu tinem cont de dovezile de iubire ale lui Dumnezeu.

 Il auzim pe Sfantul Apostol Pavel zicand: "au, doara, nu stiti ca iubirea lui Dumnezeu indeamna la pocainta?". Dar tu, pentru inima ta nepocaita iti vei aduna urgie in ziua Judecatii. Auziti! Iubirea lui Dumnezeu indeamna la pocainta. Auzim iarasi, cuvinte inspirate de Duhul Sfant in Psalmi, care zic asa: "Doamne, veseleste inimile noastre, ca sa se teama de numele Tau cel sfant". Curios, nu? "Veseleste inimile noastre, ca sa se teama de numele Tau cel sfant". Teama adevarata, teama fata de inaltimea lui Dumnezeu si fata de distanta prea mare intre El si noi, vine in momentul in care inima ta se veseleste. Tristetea adevarata, spune Sfantul Pavel, este nu cea dupa lume, ci cea dupa Dumnezeu. Si, spune Sfantul Ioan Scararul ca nu se poate sa se intristeze cineva, atunci cand va fi lipsit de ceea ce doreste. Si, intelegem de aici, ca tristetea dupa Dumnezeu vine atunci cand il doresti pe Acesta, insa iti dai seama cat de departe esti de El. Tristetea dupa Dumnezeu urmeaza dorintei de a fi impreuna cu Dumnezeu.

L-am auzit pe Hristos incepandu-si lucrarea Lui de mantuire cu aceste cuvinte: "Pocaiti-va, ca s-a apropiat Imparatia Cerului". Sfantul Ioan Botezatorul la fel, Sfantul Petru la fel a zis: pocaiti-va, si fiecare sa se boteze in numele Tatalui, si al Fiului, si al Sfantului Duh. Pocaiti-va, ca s-a apropiat Imparatia Cerului - ce intelegem de aici? Dumnezeu, iata, S-a pogorat la noi, Imparatia Cerurilor este aici, pregatiti-va inimile prin pocainta, pregatiti-va sa-L intampinati. Si, atunci intelegem de ce pocainta nu este o simpla intristare pentru ca suntem rai, pentru ca suntem pacatosi, ci este acea intristare pentru ca suntem prea departe de Dumnezeu si, inca, nu ne-am pregatit inimile sa-L intampinam. Dorinta de a fi cu Dumnezeu asta trebuie sa ne fie noua dorinta cea mai fierbinte, cea mai disperata - daca vreti, si daca imi iertati acest termen. Cea mai mare nevointa a noastra nu trebuie sa fie decat aceasta: sa ne construim relatia cu Dumnezeu, sa ne dorim sa fim impreuna cu El. Ati auzit ce a spus inca cu cate sute de ani, inainte de a veni Hristos, Proorocul Isaia: "Adu-ti aminte de dragostea dintai". Adu-ti aminte ca Dumnezeu te-a creat pentru ca te-a dorit, si te-a dorit pentru ca te-a iubit si, atunci, nu-I intoarce spatele. Iubirea lui Dumnezeu indeamna la pocainta, iubirea lui Dumnezeu trebuie sa ne indemne in a-L dori mai mult, in a-L cauta, in a-L cere.

Vedeti dumneavoastra, daca suntem intrebati: cum esti? Ce faci? Primul lucru la care ne gandim este sanatatea noastra trupeasca: sunt bine sau nu sunt bine; sunt sanatos sau nu prea ma simt bine. Dar, daca suntem un pic mai atenti la sufletele noastre, atunci ne gandim si la faptul ca suntem pacatosi. "Da, nu prea fac bine; incerc, ma lupt, dar nu prea reusesc; mai mereu sunt cazut" Insa, cati dintre noi, atunci cand sunt intrebati cum esti?, isi spune in sinea lui cu tristete: "sunt prea departe de Dumnezeu", si, dupa aceea imediat sa zica: "...dar as vrea atat de mult sa fiu aproape de Dumnezeu".

Pocainta, sa stiti, ca de aicea incepe, de la dorinta de a fi impreunacu Dumnezeu. Pacatele sunt acelea pe care insusi Dumnezeu le indeparteaza. Noi nu putem. De ce a zis Sfantul Ioan Gura de Aur ca pocainta, nu numai ca ne-a fost daruita de Dumnezeu, ci chiar El o face pentru noi. Daca pocainta s-ar opri numai asupra pacatelor, de ce ar trebui s-o faca Dumnezeu? Insa, pocainta este mai mult de atat. Pocainta este dorul dupa Persoana iubita, si, acest dor, ingemanat cu tristetea ca suntem prea departe de Acea Persoana, se va intalni cu inima iubitoare si iertatoare a lui Dumnezeu. Si, atunci, cand constiinta acestei vinovatii si a acestei departari se va intalni cu iertarea Lui, vor apare, asa cum spun Sfintii Parinti, lacrimile de bucurie ale pocaintei. Atunci lacrimile vor izbucni de la sine, pentru ca vom simti pe noi insine, pe pielea noasta - cum se zice - ce inseamna cand a zis Sfantul Apostol Pavel ca iubirea lui Dumnezeu indeamna la pocainta. Daca ne gandim numai ca trebuie sa scapam de pacate, ne gandim numai la noi; atunci unde este Dumnezeu, unde este dorinta de a a fi impreuna cu El? De ce a spus Hristos: "cautati mai intai Imparatia cerurilor si toate celelalte vi se vor adauga?" Pentru ca una am cerut, aceasta am cautat, sa vad frumusetea lui Dumnezeu si sa cercetez locasurile Lui. Asta este cuvantul care trebuie sa infierbante inimile noastre, nu altceva si atunci cand vom vedea bunatatea lui Dumnezeu in inimile celorlalti, in faptele lor, sau pur si simplu in prezenta lor, in faptul ca nu ne-a uitat cineva si ca nu am fost alungati. 

Acei indraciti, bieti, sarmani, traiau in cimitir, care este la marginea deznadejdii, traiau in intuneric, traiau la marginea celor vii, in moartea aceea deznadajduita, in moartea care nu prevesteste viata, si nimeni nu venea catre ei. Noi insa, priviti, nu suntem singuri, noi suntem inconjurati de alti oameni, iubiti si ei de Dumnezeu. Si, cand vedem acest lucru, ar trebui sa ne imbarbatam si sa multumim lui Dumnezeu si sa ne intristam putin - zic putin, ca sa nu scapam in deznadejde - sa suspinam putin in inima noastra si sa zicem: "Doamne, cat de departe sunt de Tine", si atunci sa spunem, nu cum au spus satenii aceia din tinutul acela, al Gherghesenilor, "Doamne, du-te de la noi!", ci, sa strigam cu inima indurerata, insa, infierbanata: "Doamne, fi cu noi!" Amin.  

                        

2 comentarii:

  1. Foarte frumoasa predica parintelui Hrisostom de la Putna! Multumim.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumim Parintelui ca ne impartaseste asemene cuvinte cu mireasma Duhului Sfant!

      Ștergere