Mesaj din tabara de la Nemtisor: "Sa fii prieten inseamna sa traiesti viata celuilalt". Maica Siluana Vlad "Despre prietenie sau cum sa nu calatorim singuri"

Ochiul cu care ne vedem prietenii este inima.

Prieteniile in care nu ramanem singuri este prietenia de la egal la egal, prietenia in care nu-l vedem pe celalalt ca un obiect, nu cautam niciun folos, nu cautam nici o placere ci, pur si simplu descoperim ca prezenta lui, prezenta ei imi da bucurie.

Sunt persoane - nu toti oamenii ne ofera asta-, dar sunt persoane care ne ofera aceasta uimitoare posibilitate de a descoperi ca suntem si ca ne putem bucura ca suntem impreuna. Prietenia aceasta se naste intre oameni buni si frumosi la suflet. 

Cateva note din conferinta "Despre prietenie sau cum sa nu calatorim singuri" 

sustinuta de Maica Siluana Vlad in Tabara de la Nemtisor (2016)

# Ochiul cu care ne vedem prietenii este inima. Ochiul cu care il vedem pe Dumnezeu este inima si privirea cu care il privim este adancul mintii noastre.

# Se intampla sa nu-l vedem pe celalalt. De ce? Pentru ca il privim cu ochii cu care vedem lucruri. 

# Cand il vedem pe celalalt cu ochii trupesti principalul scop este sa ma vad pe mine oglindit in celalalt. [...] Nu pot sa ma vad decat reflectat in altceva sau in altcineva.

# Ne uitam in oglinda ca sa ne corectam tinuta. Cine se uita in oglinda ca sa se admire pateste ca Narcis. Narcisismul e boala in care te vezi numai pe tine frumos, destept si fara noroc, pentru ca cei care se vad destepti si frumosi nu inteleg de ce sunt singuri si de ce nu ii iubeste mai nimeni. 

# Ma uit la tine ca sa ma oglindesc, sa vad ce pot corecta in atitudinea mea fata de tine, ca sa iti fie bine, ca sa fim prieteni.

# Prietenia este o forma speciala de iubire. Iubirea e una dar are mai multe forme. Una dintre cele mai importante forme ale iubirii este prietenia si scopul ei este sa ne impartasim unul altuia bunatatea si frumusetea. Prietenia este o relatie intre suflete, adica intre inimi.

# Nu-i periculos sa calatoresti singur, cel mai greu e sa calatoresti cu dracul. Aceasta calatorie cu neprietenul este cea mai nefericita si care ne duce intr-un loc care nu este bine, chiar daca pe traseu sunt presarate si niste placeri.

# Prin prietenie intelegem o relatie intre doua persoane si primul inteles al este este cel in care cei doi sunt legati pentru un folos. Aceasta se mai numeste si prietenie din interes, dar este degradata, cazuta. [...] In aceasta prietenie forma egoista si pacatoasa este in care abuzam de celalalt in numele prieteniei, il folosim ca pe o sursa de folose. Dar, forma buna este aceea sa ne folosim sufleteste, intelectual, cultural si duhovniceste. Aici si cel mare si cel mic are de invatat. Cel mic cand se impreteneste cu cel mare are nevoie sa pastreze o distanta respectuasa. Daca ne-am imprietenit cu parintele duhovnic, nu putem sa stam langa el tot timpul, nu putem sa-l sunam la orice ora din zi si din noapte, sa-l intrebam tot felul de lucruri. Aceasta este o lipsa de respect a prieteniei dintre noi. Cand cel mai mare imi ofera mie valori, eu am grija sa-i respect timpul, sa-i respect relatiile cu ceilalti. Altminteri aceasta relatie se degradeaza. Daruitorul isi inchide darurile, iar celalalt se simte victima, se simte nefericit, isi face o impresie proasta despre el, se dispretuieste pe sine si ajunge la multa suferinta. 

Respectul se invata. Cand nu stim, si nu avem pe cineva sa ne invete, ne rugam. Respectul se invata si prin ce spune celalalt.[...] Tot ceea ce-l supara pe celalalt este o lectie pentru mine si eu invat sa-l respect. [...] Te intrebi cum pot oamenii sa se certe 20-30 de ani pe aceeasi tema? De ce? Pentru ca aceasta este prietenia vorbirii in desert, prietenia pierderii de timp. 

# Daca ne dorim sa avem o viata palpitanta ne alegem prieteni care sa ne dea feed-backuri negative, grosolane, sa ne jigneasca, sa ne ciupeasca si atunci "simtim ca suntem vii". Asa ne pierdem timpul cu prietenii care nu duc nicaieri.

# E greu sa puneti limite si totusi aveti nevoie sa puneti limite, altfel totul se va intampla in creier si se risipeste, se strica, se oboseste, si nu ajungem la inima, la prietenia dupa care tanjim.

# Cea mai buna prietenie este cu Duhul Sfant, cu Maica Domnului, cu Sfantul protector, cu parintele duhovnic...

# Prietenia cea mai raspandita e prietenia centrata pe placere, prietenia cu cei care ne plac si ne produc placere.

# Uneori facem asta ca sa atragem placerea, ca sa fim placuti. Ne e frica sa fim singuri si atragem atentia si uneori nu mai conteaza daca celalalt ne place ci important e sa-i atragem atentia.[...] E mult mai greu sa nu te bage nimeni in seama decat sa-ti dea un feed-back negativ.[...] Cand vedeti pe cineva care face lucruri iesite din comun, sa va ganditi cat de singur trebuie sa fie, ca poate n-a reusit sa-si faca prieteni, n-au stiut cum sa iasa din singuratatea lui.

# Cea mai periculoasa miza a prieteniei pentru placere este aceia in care se cauta...[placerile trupesti].

# Rockerii duc o viata grea dar sunt uneori mai prieteni decat cei care duc o viata lipsa de ceea ce ei sunt robiti.

# La un moment dat placerea devine dependenta si viata este centrata doar pe asta, si, atunci, ne pierdem libertatea si avem prieteni care ne ajuta sa dobandim placeri. 

# Placerea distruge neuronii, sinapsele si cand placerile sunt legate de fenomenele firesti: a manca, a bea, a iubi intim - barbat -femeie - acestea sunt legate de fire si sunt insotite de placere si, desisi aici mor niste sinapse din acelea, totusi viata pe care si-o impartasesc cei doi duc la regenerarea legaturii

# In noi, cand avem o dorinta, se creează in personalitaea noastra un "eu" special, numit "eul dorintei". Fiecare dorinta are un eu al sau. Si, cand dorinta e foarte mare, eul meu, personalitatea mea e anihilata si nu mai vreau decat asta. [...] Partea proasta cu dorinta este ca atunci cand se implineste moare. [...] Sa ne uitam la dorintele noastre si sa ne intrebam: merita sa fac ceva pentru o dorinta care moare? 

# Prieteniile in care nu ramanem singuri este prietenia de la egal la egal, prietenia in care nu-l vedem pe celalalt ca un obiect, nu cautam niciun folos, nu cautam nici o placere ci, pur si simplu descoperim ca prezenta lui, prezenta ei imi da bucurie. Deci, prietenia este aducatoare de bucurie. Bucuria, daca vreti, este prima simtire pe care i-a dat-o Dumnezeu omului, bucuria de a fi, nu bucuria ca ai reusit, bucuria ca ai ochii albastri, bucuria ca ti-ai gasit stiloul pe care l-ai pierdut ieri, ci bucuria ca esti. Incercati sa gustati asta: cand te bucuri ca celalalt este si cand el se bucura ca esti...

# Sunt persoane - nu toti oamenii ne ofera asta-, dar sunt persoane care ne ofera aceasta uimitoare posibilitate de a descoperi ca suntem si ca ne putem bucura ca suntem impreuna. Prietenia aceasta se naste intre oameni buni si frumosi la suflet. Sfintii Parinti spun ca se naste numai intre sfinti, dar eu cred si marturisesc ca se naste si printre oameni [de rand]... De ce? Pentru ca noi toti suntem oleaca sfinti. Avem in noi momente de sfintenie, de bunatate totala - asta e sfintisorul din noi, care noi il inabusim: "lasa-ma in pace, ca acum trebuie sa ma duc sa fac..." Dar el te asteapta si, din cand in cand, se trezeste acest sfintisor si se simte vazut de altcineva. Acestea sunt acele momente de har, momente in care noi ne intalnim si atunci suntem buni, generosi, multumiti, fericiti. Nu vi s-a intamplat? Asta vine de la sfintisorul care si-a gasit un prieten, o prietena. Prietenia poate fi si intre baieti si fete, deci nu e legata de gen. Pericolul in aceasta prietenie e ca noi suntem slabi si nu suntem buni tot timpul. Suntem mai mult egoisti decat generosi, si prietenia ne poate ajuta. Deci, incet-incet invatam sa fim buni, pentru ca ma bucur ca sunt si ma bucur ca esti si mi-e drag sa fiu in relatie cu tine si sa te intalnesc si sa fim impreuna, sa tacem impreuna, sa ne plimbam impreuna, sa privim o frunza impreuna si sa te lasi pe spate in zapada si sa privesti cerul, unul langa altul. Daca sunteti unul peste altul aia nu-i prietenie, e de ailalta...

# Prietenia e acea plinatate cand celalalt e alaturi, e cu noi.

# Cea mai mare durere in prietenie este tradarea. Mantuitorul le-a zis Apostolilor prieteni si unul dintre prieteni L-a tradat. Iuda. Deci, cea mai mare rana pentru prietenie este tradarea si uneori prietenia moare. De ce? Pentru ca cel care tradeaza nu mai este egal in bunatate cu cel tradat. Dar poate fi si o boala grea si nu moarte, daca celalalt stie sa ierte, daca cel care a tradat stie sa se intoarca, cum a facut Sfantul Petru dupa ce s-a lepadat de Mantuitorul.[...] Cu rugaciune si cu harul lui Dumnezeu putem sa vindecam o prietenie daca celalalt se intoarce, cum a facut Sfantul Petru.

# O alta rana a prieteniei este ascunderea, inchiderea in sine. Una e sa nu arati tot, si alta e sa ascunzi. Ascunderea e o minciuna.

# Dusmanul cel mai mare al acestei prietenii este rivalitatea. Cel mai bun lucru ca sa nu ajungeti la rivalitate este sa fiti intelepti. Si, inteleptul se deosebeste de prost: prostul nu-i niciodat multumit cu ce are, inteleptul e multumit totdeauna cu ce are si-I  multumeste lui Dumnezeu pentru ce are. Si, aici se intampla un miracol: Dumnezeu inmulteste darul celui care ii multumeste. 

# Tot ce traim ne zideste inlauntru pentru calatoria vesnica. Si, in forma in care ne hranim lumina dinlauntrul sufletului nostru - lumina mintii noastre prin invatare, lumina inimii noastre, caldura inimii noastre prin rugaciune si fapte bune si impliniea poruncilor-, suntem pregatiti sa primim lumina cea vesnica; sigur spovedindu-ne, impartasindu-ne. Cu Dumnezeu toate, toate sunt bune. 

# Ca sa nu fim singuri avem nevoie sa fim cu Dumnezeu. De ce sa fim cu Dumnezeu? Ca sa fim dumnezei. Deosebirea dintre unii credinciosi si alti credinciosi este ca unii doresc sa fie cu Dumnezeu iar noi, ortodocsii dorim sa fim in Dumnezeu si Dumnezeu in noi. 

# Dumnezeu este cel mai bun Prieten al nostru si nu numai ca ne apara, ci este lucrator inlauntru nostru si vede prin ochii nostri, aude prin urechile noastre, gusta prin gusturile noastre, mangaie prin mainile noastre.

Nu sunt singur

de Nicolae Labis 

Obârşiile-izvoare

mă mai leagă. Nu sunt singur.

Mi-a crescut pe câmp o floare,

unde sunt, să nu fiu singur.

Jaruri sfinte, nor fierbinte,

trec pe cer, să nu ard singur.

Inimi bat, se spun cuvinte,

pe pământ să nu cânt singur.

Umbra-alături ia fiinţă,

unde merg, să nu merg singur.

Neguri vin din nefiinţă

mărturii că nu sunt singur.

Vulturi din robie scapă

şi se-nalţă; nu lupt singur.

Cade în abis o apă,

în adânc să nu cad singur.

Focuri sunt şi e credinţă.

Acest gând cât mai palpită

schimbă moartea-n biruinţă:

nu sunt singur, nu sunt singur.

LEGATURI:

• ROF: Sfantul Ioan Gura de Aur despre crucea prieteniei si a dragostei intru Hristos

• ROF: Savatie Bastovoi despre prietenia intru Hristos si prietenia sablonata