Extrase din cuvantarile ieromonahului Grigore Sandu

Sf. Ap. Pavel: „Şi aceasta să ştii că, în zilele din urmă, vor veni vremuri grele. Că vor fi oameni iu­bi­tori de sine, iubitori de arginţi, lăudăroşi, trufaşi, hu­li­tori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără cucer­ni­cie, lip­siţi de dragoste, neînduplecaţi, clevetitori, neîn­frânaţi, cruzi, neiubitori de bine, trădători, necuviincioşi, îngâm­faţi, iubitori de desfătări mai mult decât iubitori de Dum­ne­zeu, având înfăţişarea adevăratei credinţe, dar tă­gă­du­ind pu­terea ei. Depărtează‑te şi de aceştia!” (II Ti­motei 3, 1‑5).

Lăsată pe seama unor iniţiative particulare, lu­crarea aceasta este păguboasă din mai multe pun­c­te de vedere. În primul rând, pentru că se dă prilejul să se reproşeze Bisericii că nu‑şi face datoria faţă de cre­dincioşi, lăsându‑i abandonaţi în ceaţă, ceea ce ar pu­tea mări distanţa dintre Biserică şi credincioşi, con­tri­­buind la împlinirea dorinţei masonice de a scoate Bi­se­rica din viaţa oamenilor.

Sigur că Biserica are dreptate dacă spune a­cum că „nu este încă vremea lui Antihrist”, dar a­ceas­ta nu înseamnă că poate spune: „Staţi liniştiţi, nu este în­că vremea lui Antihrist!”. Nu putem sta liniştiţi când i se pregăteşte calea. Desigur că lucrurile îşi vor vedea de mersul lor în aceeaşi direcţie, căci ce a zis Mântuitorul în Evanghelia Sa şi Duhul Sfânt în pro­orocii că va fi, aceea nu se poate să nu se împlinească, con­form citatului cu care am început acest text, dar tre­buie să ne găsim pregătiţi pentru cele ce vor veni. Pentru aceasta trebuie spus clar ce este propriu acestei etape şi ce ne rezervă viitorul, ce se poate ac­cepta acum şi ce nu se poate accepta, nici acum, nici în viitor.

Ca să nu se facă viaţa oamenilor imposibilă î­na­­inte de vreme, ameninţaţi de unele voci cu pier­de­rea mântuirii dacă vor folosi carduri în loc de bani, aş fi vrut să aud din partea Bisericii enunţate câteva prin­cipii în baza cărora oamenii să răspundă pro­vo­că­rilor făcute de o lume în fond necreştină, care la e­şaloanele sale superioare are masoneria mondială, iar masoneria, de la anumite grade secrete în sus, îi are ascunşi pe Înţelepţii Sionului. Dacă ar vedea ei că Bi­serica şi‑a pregătit poporul pentru cele viitoare, poa­te nici nu ar mai propune ce au în gând a face şi, ca la Ninive, s‑ar amâna sfârşitul acestei lumi până vor gă­si altă cale de împlinire a scopurilor lor.

Numărul 666, repetat numai el pe toate ce­le, devine o pecete în sensul Apocalipsei, adică pe­ce­tea lui Antihrist. Nu este o întâmplare oprirea asupra acestui nu­măr. Dacă, din respect, ar fi vrut să ţină cont de sen­­sibilităţile creştinilor, aşa cum în baza mult trâm­bi­ţatelor drepturi ale omului ţin cont de sensi­bili­tă­ţile credincioşilor din alte religii şi de pretenţiile gru­­­purilor de tot felul (vezi cazul gay), ştiinţa şi tehnica de astăzi ar fi permis în mod sigur depăşirea difi­cul­tăţilor create de folosirea altui număr, chiar dacă ar fi adevărat că 666 oferă nişte avantaje în lucrul cu cal­culatorul. Este însă un atac deliberat la adresa creş­­tinis­mului. Cei din spatele masoneriei cunosc Scrip­tura şi au pregătit îndelung terenul ca să poată organiza lucrurile exact aşa cum nu le este îngăduit creş­ti­nilor să facă fără să se lepede de Dumnezeu.
Creştinul trebuie să refuze acest lucru chiar da­­că viclenia vrăjmaşului va face să nu fie asociată la început cu o lepădare explicită de credinţă, ci se va ar­gumenta cu înlăturarea pericolului de pierdere sau furare a cardului etc. Oricum, va avea con­se­cin­ţa unei căderi din har. Sunt sigur că până la urmă dia­vo­lul va vrea să obţină de la oameni mărturisirea le­pă­dă­rii de Hristos, căci nu se mulţumeşte doar cu în­vi­nu­­irea noastră implicită la Judecată. Ar obţine prea puţin înşelându‑ne fără să ştim ce se întâmplă. Când va fi mai stăpân pe situaţie, va pune condiţii mai as­pre. Iar cei căzuţi din har prin compromisuri an­te­ri­oa­re nu vor avea tăria de a rezista când se va ce­re o a­­pos­tazie explicită. Această lepădare nu este în­gă­du­ită nici măcar de formă, amăgindu‑ne cu gân­dul că în taină am rămas credincioşi lui Hristos. A­vem din vie­ţile sfinţilor mucenici dovada că nu au a­runcat nici de formă tămâie pe altarul zeilor pentru a‑şi scăpa via­ţa.

Biserica ar trebui să se implice pentru a ob­ţi­ne în mod oficial din partea statului această scăpare cre­dincioşilor săi care nu vor să primească un card. O­bli­­gatoriu nu poate fi, din moment ce trebuie să se fa­că cerere pentru atribuirea lui. (Vedeţi viclenia dia­vo­lului? Ne pune să cerem noi! Probabil că aşa va fi şi cu cele din urmă, ca să ne poată acuza la Judecata Dom­nului, după cum spuneam mai sus, printr‑o le­pă­­dare explicită, făcută chiar la cererea noastră.) Cere­rea îl face, deocamdată, opţional; nu se cere ceva ca­re e obligatoriu. Iar Biserica trebuie să aibă grijă ca sta­tul să nu‑l facă obligatoriu.

Rezumând, principiile amintite ar fi:
– sub nici o formă, ştiută sau nu acum, în­tre­vă­­zută sau nu în viitor, nu pot primi pecetea în le­gă­tu­­ră cu persoana mea, nici în acte şi cu atât mai pu­ţin în trup;
– mă pot folosi de lucruri pecetluite ex­teri­oa­re persoanei mele.

Pornind de la aceste principii, fiecare poate în­ţe­lege ce poate accepta şi ce trebuie să respingă în a­ceastă perioadă premergătoare ultimilor trei ani şi ju­mă­tate din viaţa acestei lumi, când va domni în mod declarat pe pământ Antihristul, căruia, după cum am a­rătat, i se pregăteşte calea. Cel care face altfel o face pe propria răspundere cu privire la consecinţe. Iar con­­secinţele sunt pierdere de har. Biserica trebuie să ne atragă atenţia că deşi Apocalipsa aminteşte doar de pecetluirea trupului, primirea unei legitimaţii în care este pecetluită persoana este o cădere din har, şi, astfel, vom ajunge neputincioşi să rezistăm ispitei fă­ţi­­şe din vremurile în care fiara îşi va da arama pe fa­ţă. În acele vremuri, pedeapsa va începe încă din viaţa aceasta. Un părinte al Bisericii a propovăduit că apa dată de Antihrist pe timpul secetei îngăduite de Dum­nezeu în vremurile din urmă nu va ţine de sete, iar cei ce se vor lepăda de Antihrist vor bea ulei sfin­ţit şi nu le va mai fi sete de apă. Dumnezeu va mai fa­ce o ultimă chemare la pocăinţă în acel timp ră­mas: „Şi am auzit glas mare, din templu, zicând celor şapte în­geri: Duceţi‑vă şi vărsaţi pe pământ cele şapte cupe ale mâniei lui Dumnezeu. Şi s‑a dus cel dintâi şi a vărsat cupa lui pe pământ. Şi o bubă rea şi ucigătoare s‑a ivit pe oamenii care aveau semnul fiarei şi care se închinau chipu­lui fiarei” (Apocalipsa 16, 1‑2)
Dar mai îngrijorătoare trebuie să fie osânda veşnică („Şi fumul chinului lor se suie în vecii vecilor. Şi nu au odihnă nici ziua, nici noaptea cei ce se închină fia­rei şi chipului ei şi oricine primeşte semnul numelui ei” – Apocalipsa 14, 11). Cei care vor vedea în Antihrist şi pro­­orocii lui nişte câştigători se vor înşela, pariind pe cel ce pierde, căci „fiara a fost răpusă şi, cu ea, pro­o­ro­cul cel mincinos, cel ce făcea înaintea ei semnele cu care amă­gea pe cei ce au purtat semnul fiarei şi pe cei ce s‑au în­chi­nat chipului ei. Amândoi au fost aruncaţi de vii în ie­ze­rul de foc unde arde pucioasă. Iar ceilalţi au fost ucişi cu sabia care iese din gura Celui ce şade pe cal, şi toate pă­să­ri­le s‑au săturat din trupurile lor” (Apocalipsa 19, 20‑21).
Fericiţi cei care, nepierzând harul prin în­cu­vi­in­­­ţări anterioare, vor arăta „răbdarea sfinţilor, care pă­zesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Iisus” (A­po­ca­lipsa 14, 12). Despre aceştia, care vor putea rezista cu preţul vieţii presiunii de apostazie din vremea sfâr­şitului, autorului Apocalipsei i s‑au descoperit ur­­mătoarele: „Şi am văzut sufletele celor tăiaţi pentru mărturia lui Iisus şi pentru cuvântul lui Dumnezeu, care nu s‑au închinat fiarei, nici chipului ei, şi nu au primit sem­nul ei pe fruntea şi pe mâna lor. Şi ei au înviat şi au împărăţit cu Hristos mii de ani” (Apocalipsa 20, 4).

Ieromonah Grigorie Sandu

Petre Tutea - reflectii

1. Se spune că intelectul e dat omului ca să cunoască adevărul. Intelectul e dat omului, după părerea mea, nu ca să cunoască adevărul, ci să primească adevărul.

2. Am avut revelația că în afară de Dumnezeu nu există adevăr. Mai multe adevăruri, zic eu, raportate la Dumnezeu, este egal cu nici un adevăr. Iar dacă adevărul este unul singur, fiind transcendent în esență, sediul lui nu e nici în știință, nici în filozofie, nici în artă. Si cînd un filozof, un om de știintă sau un artist sînt religiosi, atunci ei nu se mai disting de o babă murdară pe picioare care se roagă Maicii Domnului.

3. Acum, mai la bătrânețe, pot să spun că fără Dumnezeu și fără nemurire nu există adevăr.

4. O babă murdară pe picioare, care stă în fața icoanei Maicii Domnului în biserică, față de un laureat al premiului Nobel ateu - baba e om, iar laureatul premiului Nobel e dihor. Iar ca ateu, ăsta moare așa, dihor.

5. Eu cînd discut cu un ateu e ca și cum as discuta cu ușa. Între un credincios și un necredincios, nu există nici o legătură, ăla e mort, sufletește mort, iar celălalt e viu și între un viu și un mort nu există nici o legătură. Credinciosul creștin e viu.

7.Ateii s-au născut, dar s-au născut degeaba.

8. Eu nu detest burghezia. Eu m-am lămurit că un om care vrea să fie bogat nu este un păcătos. Spunea odată un preot bătrîn: Circulă o zicală că banul e ochiul dracului. Eu nu-l concep ca ochiul dracului, eu îl concep ca pe o scară dublă. Dacă-l posezi, indiferent în ce cantități, și te miști în sus binefăcător pe scară, nu mai e ochiul dracului. Iar dacă cobori, atunci te duci cu el în infern, prin vicii, prin lăcomie și prin toate imperfecțiile legate de orgoliu și de pofta de stăpîn.

9.Nu pot evita neplăcerile bătrâneții și nu mă pot supăra pe Dumnezeu că m-a ținut pînă aproape la nouăzeci de ani. Însă bătrânii au o supapă foarte înțeleaptă: au dreptul la nerușinare. O nerușinare nelimitată. Cînd mă gîndesc la suferințele bătrâneții, îmi dau seama că în natura asta oarbă cel mai mare geniu este geniul morții. Faptul că murim, de cele mai multe ori la timp, este un semn al dragostei lui Dumnezeu pentru noi.

10.Eu sînt iudeocentric în cultura Europei, căci dacă scoți Biblia din Europa, atunci Shakespeare devine un glumeț tragic. Fără Biblie, europenii, chiar și laureații premiului Nobel, dormeau în crăci. Știința și filozofia greacă sînt foarte folositoare, dar nu sînt mîntuitoare. Prima carte mîntuitoare și consolatoare pe continent - suverană - e Biblia.

11.Există o carte a unui savant american care încearcă să motiveze științific Biblia. Asta e o prostie. Biblia are nevoie de știința cum am eu nevoie de Securitate.

12. Luther, cît e el de eretic și de zevzec, a spus două lucruri extraordinare: că creația autonomă e o cocotă și că nu există adevăr în afară de Biblie. Mie mi-a trebuit o viată întreagă ca să aflu asta. El nu era asa bătrân cînd a dibăcit chestia asta, că era călugăr augustin... Mie mi-a trebuit o viată ca să mă conving că în afară de Biblie nu e nici un adevăr.

14. În afara slujbelor bisericii, nu există scară către cer. Templul este spațiul sacru, în asa fel încît și vecinătățile devin sacre în prezența lui.

15. Știi unde poți căpăta definiția omului? - te întreb. În templu. În biserică. Acolo ești comparat cu Dumnezeu, fiindcă exprimi chipul și asemănarea Lui. Dacă Biserica ar dispărea din istorie, istoria n-ar mai avea oameni. Ar dispărea și omul.

16. În biserică afli că exiști.

Cuvinte de folos ale parintelui Staniloae

*Hristos e Dumnezeu venit la noi, facut frate cu noi. Iubind fata Lui de Om, Tatal iubeste fata noastra de oameni.

Un Dumnezeu al iubirii: aceasta e Ortodoxia. Iudaismul si islamismul invata despre un Dumnezeu singur. Si daca nu iubeste nu mai e Dumnezeu. Ramane un Dumnezeu al "iataganului"... Ceilalti dumnezei sunt impersonali. Uitati-va la religiile panteiste.

Iubirea de oameni, aceasta ne-a invatat Hristos. Si iubirea de neam. Hristos a iubit neamurile. A trimis pe Duhul Sfant la Rusalii neamurilor. La Judecata, vom merge cu slava neamului nostru, vom fi intrebati ce am facut pentru slava neamului nostru.

*Psihologia descrie omul ca si cum n-ar depinde decat de el insusi. Ne-ar trebui o psihologie legata de credinta. Sa ma simt in atentia lui Dumnezeu si sa simt in mine aspiratia spre implinirea in El. Psihologia a fost cam laicizata in ultimul timp. Ca si cand sufletul l-ai inchide in sine si fata de altii. Sufletul e sub conducerea mea, iar eu sunt conducerea lui Dumnezeu. Sufletul nu-l pot lasa asa cum vrea el. Sufletul mi-l conduc si, prin el, trupul.

Si aceasta, cand sunt sub atentia lui Dumnezeu, sa cresc in bogatie sufleteasca, ca eu sa fiu pentru altii.Voia are un mare rol. Si ea nu sta fara intelegere.Sa legam, prin intelegere, sufletul de Dumnezeu, ca sufletul sa faca voia lui Dumnezeu, sa fim uniti in Dumnezeu prin voia noastra. Sfintii Parinti inteleg sa fim si un suflet impreuna.Prin rugaciune, apropiem mintea de inima Cand cunosti pe Dumnezeu, nu poti sa nu-L iubesti. Si daca-L iubesti, nu poti fara sa-L cunosti. Mintea priveste o intelegere mai unificatoare, iar inima presupune caldura, iubire. Si sufletul le va uni pe toate trei.

Noi nu stim cum e nasterea Fiului din Tatal, dar stim ca fara nastere n-ar fi Tatal si Fiul si nici iubirea suprema a Tatalui spre Fiul si a Fiului spre Tatal si nici iubirea noastra", zice Sfantul Grigorie de Nazianz. Tatal si Fiul nu sunt doua Persoane una in fata alteia fara legatura. Trupul ingrosat ne face sa vedem lucrurile in devenire. Nu asa trebuie sa fie. Sa-L vedem pe Fiul din veci.

Ratiunea e un instrument al mintii si pe masura ce inaintam, ratiunea noastra devine mai intelegatoare, mai "cu-minte". Ratiunea o poate lua pe de laturi; ratiunea nu pastreaza unitatea.Trebuie cumintita de caldura inimii.

...dintr-un interviu cu parintele Staniloae

Astazi am citit in Epistola I a Sfantului Ioan, unde Evanghelistul face identitatea intre iubire si lumina. Daca vrem sa-l intelegem pe celalalt, trebuie sa-l iubim; si daca-l iubim, ni se lumineaza adancurile lui. Nu exista lumina in afara iubirii! Nu ajunge sa privim numai lucrurile lumii, ca sa ne luminam. Am spus ca de-as avea lumea toata, daca nu este o persoana care ma iubeste, nu am nici o multumire. Multumirea e lumina - lumina iubirii. Iubirea e lumina si amandoua sunt viata. Daca vrem sa avem viata, si nu o viata trecatoare, ci viata vesnica si o lumina nesfarsita, mereu mai bogata, apoi trebuie sa iubim. Dar nu putem iubi pe om daca nu iubim pe Dumnezeu. Daca omul nu e vesnic, nu e acelasi lucru. Numai pentru ca omul este vesnic, il iubesc. O mama cand iubeste pe fiul ei, nu se poate sa nu se gandeasca la lumina si sa nu se gandeasca la vesnicia lui. Spune si un ganditor francez de astazi, Gabriel Marcel "Cand spui unui om te iubesc nu se poate sa nu gandesti ca el va fi vesnic". De ce l-as iubi pe om daca n-ar fi vesnic? De ce m-as simti atat de dator fata de el sa-l iubesc, daca n-ar fi vesnic? Fiecare om e facut pentru vesnicie. Eu aspir la desavarsire. Inca nu am ajuns la desavarsire, dar aspiratia aceasta nu se termina. Daca sunt in legatura de iubire cu cineva, (daca se poate cu toti), aceasta nu se poate sa nu fie de la Dumnezeu. In zadar zice cineva ca iubeste pe Dumnezeu, daca pe om nu-l iubeste si in zadar zice cineva ca iubeste pe om, daca pe Dumnezeu nu-L iubeste, daca nu vede in aceasta taina mare si nesfarsita a omului, prezenta lui Dumnezeu ! Sa iubim pe oameni si sa iubim pe Dumnezeu. Asta sa ne fie deviza noastra, de crestini adevarati si asta ne-ar vindeca si pe noi de boala dezbinarilor in care ne aflam acum.

Poporul nostru a fost un popor unit, unit prin credinta si iubire, pentru ca politiceste am fost impartiti in trei parti, dar limba era aceeasi, cartile sfinte erau aceleasi. Unitatea noastra era perfecta, pentru ca aveam credinta in Dumnezeu si pentru ca ne iubeam ca neam. Sa ne iubim unii pe altii ca neam, dar sa ne iubim prin identitatea credintei. Pentru ca numai prin ea ne putem iubi, ca sa refacem si unitatea noastra care este astazi atat de suferinda. Dumnezeu sa ne ajute la toata lumea!

Poporul nostru are o limba care-i folosita si in Liturghie. La popoarele catolice, limba vorbita de popor este alta decat limba liturgica. La popoarele slave, limba liturgica e alta decat limba vorbita de aceste popoare. La greci, limba liturgica e alta decat limba vorbita azi de popor, e o limba greaca veche. La noi, limba liturgica e cea vorbita de popor. De aceea, limba vorbita de popor capata un cuprins de taina si de sfintenie. Noi avem cuvinte minunate. Poate toate cuvintele noastre au un cuprins de taina pe care nu-l au cuvintele altor popoare. Cine poate traduce cuvantul cuviinta in alta limba? Dar la cata indatorire nu ne obliga acest cuvant ? Sa avem cuviinta unii fata de altii. La noi nu se folosesc pentru exprimari alti termeni decat cuvant, adica legatura intre unul si altul, de la conventus. Noi am facut din conventus, cuvant, cuvantul ne leaga... Cuvantul nostru sa ne lege cu adevarat - de Hristos si unii de altii - si in viitor! Noi suntem un popor al comuniunii in credinta. Sa ramanem un popor al comuniunii prin credinta, dandu-ne seama ca nu trebuie sa parasim acesti termeni ai nostri minunati. Sunt la noi foarte multi termeni francezi. O fi ea limba franceza o limba eleganta si o limba precisa, dar n-are farmecul tainic pe care il are limba noastra. N-are seva de taina pe care o are limba noastra, n-are spiritualitatea noastra.

Noi suntem poporul cu cea mai mare si cea mai unita spiritualitate, dar am cautat s-o inabusim. Aceasta spiritualitate se vede si in arta poporului. Ati vazut Muzeul Taranului? Daca n-ar fi fost taranul, n-am fi avut aceasta. Eu cred ca taranul este cel mai nobil om din poporul nostru, taranimea este cea mai nobila. Prea ne-am lasat asa dispretuiti, socotind ca alte clase sunt superioare. Taranimea a desavarsit arta noastra. A pastrat datinile noastre minunate, a pastrat unitatea noastra. Intr-un sat toti merg la biserica. Unul care nu e imbracat frumos Duminica si se duce cine stie unde, e socotit un zapacit. Unde mai e la oras aceasta? Sa luam pilda de la solidaritatea taraneasca. Sa ramanem credinciosi predaniei noastre. Sa nu socotim ca natura e numai pentru forte declansate unele contra altora, care pot fi folosite intr-o tehnica dezvoltata. Sa mai socotim ca natura e si sfanta. Pentru noi apa se sfinteste, cu apa sfintim toate. Sa nu mergem prea departe cu aceasta tehnica care in curand poate sa ne duca si la distrugere prin poluarea ei si prin punerea nadejdii numai in ea, parasind toate criteriile morale de viata, mergand la droguri, la homosexualitate, caci adesea ceea ce e nou e o decadere din sfintenie, din taina, din spiritualitate. Sa ramanem fideli poporului nostru, traditiei noastre. E ceea ce am voit sa dau prin cuvantul meu.

Noi romanii, suntem un popor iubitor de Dumnezeu si foarte cuceritor, plin de armonie si plin de largime, pentru ca suntem pe de o parte un popor latin, iar pe de alta parte, un popor ortodox. Avem in noi si luciditatea latina, claritatea latina, comunicativitatea latina, dar avem si simtul tainei. Si atunci nu suntem superficiali in comunicativitate, nu-l luam pe celalalt foarte putin in serios, ci-l luam in serios in comunicarea cu el, pentru ca vedem in el faptura lui Dumnezeu plin de taina. Aceasta ne deosebeste de latini, dar ne deosebeste si de slavi, care sunt mai putini lucizi, sunt mai ascunsi in neclaritate. Pe cand la noi e foarte curioasa aceasta paradoxala unitate intre claritate si taina, intre lumina si taina. E taina in lumina, nu e taina in intuneric. Chiar mistica occidentala, cum este Eckart si Bohme -unul catolic, celalalt protestant-, vad taina sau mistica intru intuneric, dincolo de persoana. La noi persoana e marea taina. La noi, mistica este o mistica a luminii. Poporul nostru e singurul popor care spune creatiunii lume-lumina. Nici un popor nu-i spune lumina. Vedem in ea lumina lui Dumnezeu. Cred ca asta ne deosebeste de toate popoarele, si de cele din Orient si de cele din Occident. Cu latinitatea ne deosebim de slavi, care sunt mai neclari; cu ortodoxia ne deosebim de occidentali, care vor sa stie tot, dar nu stiu nimic pentru ca Dumnezeu este departe de ei ca nu au simtul tainei, caci numai cand ai simtul tainei ai si simtul infinitului, caci o taina niciodata nu o poti rezolva complet. De aceea suntem un popor de o mare, adanca sinteza. Avem respectul celuilalt, constiinta ca celalalt e o taina, dorinta sa fim in comuniune cu celalalt, sa nu-l epuizam in cateva cuvinte, nu vrem sa-l dominam. Deci, nu vrem sa ne despartim de celalalt. Sunt niste concluzii sociale foarte interesante, care se pot trage vazand la poporul nostru aceasta combinatie intre ortodoxie si latinitate. Cei din trecut au fost mai interesati de valoarea persoanei ca astazi, dar si de valoarea comuniunii, pentru ca sunt atatea dezbinari intre oameni. Se afirma fiecare pe sine, dar nu se afirma ca o taina, recunoscand si pe celalalt ca o taina si socotind ca se intregeste taina lui cu taina celuilalt. Sau reduce persoana la ceva individual egoist, sau nu vede o necesitate in comuniunea cu celalalt. La noi este un echilibru extraordinar in aceasta valoare pusa pe persoana, dar si pe comuniune. Tocmai pentru ca persoana are valoare, are valoare si celalalt pentru mine, dar si eu am pentru el valoare. Noi respectam pe altii, dar ne respectam si pe noi. Suntem foarte omenosi, ospitalieri, dar ii cam si dispretuim, cand vedem ca vor sa-si ia nasul la purtare. Cam si radem de ei, radem de cei venetici. Adica suntem ingaduitori cu ceilalti, intelegatori, dar totusi ne respectam si pe noi.

Noi suntem un popor, avem o spiritualitate. Toti au trecut peste noi, ne-au atacat si din Vest si din Est. Cate greutati n-am avut noi si totusi ne-am mentinut ! Si greutatile acestea si lupta impotriva acestor greutati ne-a adancit in rabdare, in lupta. In acestea se dezvolta, creste un popor si ne-am dezvoltat si noi. N-am fost nimiciti de nimeni. Cine a contribuit mai mult la apararea Europei decat romanii ? Noi am aparat Europa de invazia otomana, prin Stefan cel Mare si Sfant, Mircea cel Batran si ceilalti toti. Turcii au trecut peste ceilalti pana la Viena. Peste noi n-au putut trece. Am aparat Europa si eram atacati si de ei, de europeni, de polonezi, de unguri, de germani. Ne aparam si de ei si-i aparam si pe ei impotriva turcilor. La razboiul din 1877 cine a contribuit la eliberarea popoarelor din Balcani de otomani? Noi. Si rusii, dar mai mult noi i-am aparat. Pe urma, in 1916 la Marasesti cine a oprit avalansa germana spre Rusia, ca sa ocupe si sa opreasca razboiul si sa-i invinga pe rusi? Cine ? Noi, la Marasesti. In razboiul al doilea, cine a plecat pana la Volga, alaturi de nemti, gandind ca vom putea aliena comunismul ? Si cand am vazut ca-l apara Europa, n-am mai avut ce face. I-am dezarmat pe nemti atunci si au plecat nemtii dezarmati de la Iasi, din Bucovina, pana in Boemia si asa au putut fi invinsi,ca altfel, erau cat pe ce sa puna in practica bomba atomica si castigau ei. Cine a aparat Europa in toate timpurile acestea ? Cine a jucat cel mai mare rol ? Poporul nostru. Asa ca, Dumnezeu nu te ocroteste pentru o viata comoda, ci te ocroteste dandu-ti niste probleme. Si noua ne-a dat niste probleme si le-am rezolvat cu ajutorul Lui si ne-am format. In razboi noi vedeam ca va veni comunismul sau va veni hitlerismul. De aceea am scris despre persoana: "Iisus Hristos sau restaurarea omului". Valoarea persoanei si valoarea iubirii dintre persoane.

Am accentuat mereu valoarea persoanei si valoarea iubirii intre persoane. Si astazi, numai asta ne poate salva ! Si Ortodoxia prin asta este tare e singura care accentueaza persoana. Ce valoare este mai mare decat persoana si decat comuniunea de iubire intre persoane ? Si cine e mai inalt la inaltimea si adancimea Duhului Sfant decat Iisus Hristos ? Poate fi depasit Iisus Hristos in ceea ce putem noi ajunge ? Nu poate fi ideal mai inalt. Cel mai inalt ideal ni l-a dat Iisus Hristos. Si cel mai inalt ideal este acesta: sa respecti persoana, sa iubesti persoana, omul care este chipul lui Dumnezeu si sa doresti sa fii iubit de persoana, sa fii in comuniune cu persoana. Asta este Ortodoxia! Catolicismul e dictatorial si-n Evul Mediu episcopii lor au fost latifundari, printi. Taranii erau iobagi pe terenurile lor.

La noi n-a fost asa ceva, la noi, preotii, episcopii, erau alaturi de popor, langa ei. Pe cand acolo, ce au facut ei? Au venit si cu cruciadele. Ce au facut Cruciadele? Au ocupat Bizantul, l-au slabit, l-au tinut ocupat 70 de ani, slabindu-l ca sa-l poata ocupa apoi mahomedanii.

Sa facem din fiecare crestin un luptator duhovnicesc. Nu ca sa-l converteasca pe celalalt numai la credinta, ci ca sa-i arate un model de om. Noi avem ca model de om pe sfant. Fiecare trebuie sa tinda spre sfintenie, spre bunatate, spre ajutorul celuilalt, spre smerenie, spre curatenie, spre toate cele bune. Sa iubesti pe celalalt mai mult decat pe tine. Asta ne trebuie: sa punem in practica Evanghelia. Si de aceea cred ca Filocalia va putea sa ne calauzeasca pe toti spre Hristos. Si trebuie ca preotii, si nu numai preotii, ci si toti credinciosii, s-o citeasca. Nu au fost sfinti numai dintre preoti, au fost sfinti si dintre ceilalti credinciosi. Toti avem datoria sa ne trezim la aceasta constiinta, sa fim cat mai aproape de Hristos, sa folosim cat mai aproape duhul de jertfa, sa ne jertfim si noi pentru altii, ca sa descoperim ceea ce este nobil in noi. Ca toate viciile, toate patimile ne coboara. Noi trebuie sa mergem spre ceea ce este adanc, spre ceea ce este nobil, spre ceea ce uneste cu Dumnezeu. Sa ajungem la sfintenie, ca sa ajungem la Inviere si la viata vesnica in Hristos.

Ce insemneaza datinile pentru poporul roman, ce sfintenie au datinile, datinile de la Botez, datinile de la Cununie, datinile de la orice moment important al vietii, cum participa tot satul, cum participa toti la ele. Adica aici persoana n-o mai poti separa, sa spui: "de aici sunt eu, de aici tu", si nici psihologie nu mai poti face in felul acesta, adica iau pe omul cutare si-l studiez si vad ce este el. In fiecare om e amprenta celorlalti. Deci, grija de ceilalti, preocuparea de ceilalti, bucuria de ceilalti, influentele celorlalti. Deci, nu mai exista un individ si, de aceea, nici un rationalism care separa. Aceasta-i un rationalism simplist, care imparte. Ori, nu este viata asa. Viata este rationala si in acelasi timp superioara ratiunii, mai presus de ratiune. Sau e rationala tocmai intrucat e comunitara, e rationalitate in comunitate. O ratiune comunitara, o ratiune a ansamblului, o ratiune a ceeea ce depaseste individualul. Asa cum sunt in Dumnezeu ratiunile tuturor nedespartite, si oamenii, in radacina lor, sunt o unitate si toate lucrurile in radacina lor sunt o unitate si o armonie, sunt facute unele pentru altele.

Eu nu pot sa inteleg individualitatea. Cea mai mare bucurie a mea e sa ma bucur de atentia cuiva! Daca ma bucur de atentia cuiva nu mai sunt nefericit si atentia mea fata de el trebuie sa insemneze pentru el aceeasi bucurie. Trebuie sa uit de mine ca sa fiu fericit, pentru ca daca uit de mine si ma preocupa altul, se va preocupa si altul de mine si asta numai, ma face fericit. Daca ma preocup numai de mine, raman singur si sunt nefericit. Egoismul te face nefericit. Numai smerenia, uitarea de tine, sa uiti de tine si atunci ai toate semnele ca nu esti uitat de altii. Esti inconjurat de toata atentia altora. In smerenie nu esti singur, in smerenie esti totdeauna in comunitate. Pe cand in egoism, pretentia ca esti numai tu, e o nenorocire. Si de fapt nici atunci nu esti singur, ca omul nu poate fi singur. Si cel rau are nevoie de altii. Are nevoie de lauda lor, are nevoie de exploatarea lor, are nevoie de critica lor, are nevoie de pretentia ca e mai bun decat altii, asa ca realitatea nu e nici individualista si nu e nici totalitarista. Asta nu a invatat Occidentul !

Satul are sobornicitate, comunitate. Asta e sobornicitatea Bisericii - comunitatea! Tot satul hotaraste impreuna. Spunea un profesor de langa Fagaras, cum il invatau parintii sa se roage: "Doamne, tine-mi vitele; Doamne tine-mi pe taica si pe maica; Doamne, ajuta-mi sa nu ma fac de ras in sat!" Adica el nu era fortat sa nu se faca de ras, ci el de bunavoie cauta sa nu se faca de ras in sat, sa insemneze ceva pentru sat. Nu silit. Da, avea si el o bucurie, sa fie in atentia satului, si-n asta se vede importanta lui, ca insemneaza ceva pentru sat, ca face ceva pentru sat, ca aduce o gluma a lui, ca aduce o harnicie a lui, un talent al lui, ca face ceva pentru altul in numele lui Dumnezeu. Ei, asta a pierdut Occidentul, sobornicitatea pe care o avem de la Biserica. Cat e de sobornicesc satul care merge la biserica impreuna ! Cat am fost la parintii mei, pe tata nu l-am vazut sa se certe cu cineva, sa strige la cineva. Niciodata ! Daca cumva un vecin avea ceva cu el, s-ascundea in casa, se ducea in casa. Iar mama spunea totdeauna, cand criticam pe cineva: "Lasa, dragul mamei! Fii om de treaba si zi buna ziua catre oricine!" Asta o implinea rugaciunea comuna a Bisericii si era de ras cel ce Duminica nu se imbraca frumos si nu mergea la biserica. Asta era spiritualitatea noastra, spiritualitatea crestina. Astazi s-ar spune ca sunt lucruri depasite. Depasite, dar trebuie sa cautam sa le refacem cat putem, pentru ca altfel ne descompunem si descompunerea noastra inseamna pieire. Nu mai merge asa, uite in ce criza morala ne aflam noi astazi, cu dezbinarile acestea din popor ! Si aceasta criza a adus-o intelectualitatea. Unul a citit un roman, altul un roman si fiecare judeca dupa romanul pe care l-a citit el. Nu mai traieste bucuria comuna cu ceilalti. Sunt cativa prieteni si in oras. Aceasta se vede si in faptul ca Biserica Ortodoxa a facut pe fiecare strada cate o biserica. Biserica era centrul strazii, centrul ulitei. La biserica la noi totdeauna ma intrebau: "Dar unde-i doamna? Ce face?" Ca intr-o familie. Familaritatea, poate asta-i comuniunea. Familaritatea. Cred ca asta a fost specific poporului nostru. E bine sa vada aceasta si cei din Occident. Noi avem ceva de dat Occidentului. Occidentul n-are ce ne da. Din ratiunea aceasta analitica el a dezvoltat tehnica. El a despartit diferitele energii care erau combinate. A despartit atomul, a despartit diferitele energii si prin asta s-au declansat si au putut sa se manifeste, tehnic si stiintific intr-un grad sporit dar si periculos. Atomii care nu mai sunt incadrati in sistemele lor, diferitele feluri de atomi: atomul de oxigen, atomul de hidrogen, atomul de carbon, il desparti, le desparti electricitatea, le desparti caldura, nu il mai ai intr-o reciproca imbinare, modelare.

Parintele Dumitru STANILOAE, despre eshatologia universala

*Dumnezeu a crea lumea ca sa o desavarseasca, nu ca sa o lase vesnic intr-o forma relativa.
*Viata noastra isi gaseste un sens numai daca trece prin moarte la plenitudinea unei vieti eterne. Dar aceasta plenitudine nu o poate obtine omul daca nu o poate trai si in trupul sau inviat si eliberat de coruptibilitate. Caci viata completa umana e viata completa in trup, care da o complexitate specifica existentei umane si il face pe om apt sa dea vietii spirituale o frumusete in bogatia si armonia formelor vazute.
Valoarea unica si completa a vietii umane in trup a pus-o in lumina Fiul lui Dumnezeu, Care a asumat trupul omenesc si l-a inviat pentru vesnicie.

*Dar invierea cu trupul a persoanei omenesti individuale nu poate avea loc decat in solidaritate cu prefacerea intregii substante a cosmosului, adica la sfarsitul chipului actual al lumii. Hristos singur a inviat inainte pentru a pune in fata noastra perspectiva si nadejdea invierii si pentru a Se face izvorul puterii de transfigurare a cosmosului actual si al invierii trupurilor noastre. Hristos cel inviat este prin El insusi inceputul si profetul sfarsitului vietii actuale a lumii si al ridicarii ei in plenitudinea vietii in Dumnezeu.
*******************
*In invatatura ortodoxa , spre deosebire de cea catolica, Judecata universala de la sfarsitul lumii isi pastreaza o insemnatate proprie, aducand printr-un plus important intregimea fericirii sau nefericirii pentru sufletele trecute prin judecata particulara. De aceea si sfarsitul chipului actual al lumii, de cae e legata Judecata din urma, nu este asteptat numai de cei vii, cum se asteapta moartea obisnuita, ci se asteapta si de vii si de morti, cu un interes suprem. Il asteapta si sufletele mortilor pentru a-si primi intreaga fericire sau intreaga nefericire vesnica.

*Fericirea sau nefericirea deplina a fiecaruia atarna in mod organic de sfarsitul lumii si al activitatii intregii omeniri in ea, deci si de rezultatul acestei activitati, care va fi , in ceea ce are bun, etrnizat in Imparatia cerurilor, iar ceea ce are rau , in iad.

*Deplinatatea fericirii sau nefericirii fiecaruia depinde de o judecata noua si finala ce se va face asupra tuturor in comun. Iar aceasta inseamna o judecata sau o apreciere ce se va da asupra tuturor in functie de contributia lor la implinirea planului lui Dumnezeu cu lumea si cu viata omeneasca, plan care va face straveziu pe Dumnezeu prin lume si prin viata omeneasca.

* Cei de demult isi vor vedea rodurile gandurilor si faptelor lor in generatiile urmatoare, cei de la sfarsit vor vedea mostenirile inaintasilor, pe care le-au rodit sau le-au lasat fara rod. Cei de demult vor fi judecati pentru cele de dupa ei, cei de la sfarsit vor fi judecati pentru implinirea sau neimplinirea celor de dinaintea lor. Vom fi judedcati pentru toate chemarile bune ce le-au facut lumii intregi Aplostolii, Mucenicii, Sfintii, pentru toate pildele bune neurmate ale inaintasilor. Vom vedea intensitatea simtirii lor, peste care noi am asezat stratul ne-simtirii noastre, pentru falsa dezvoltare a umanitatii noastre.; Cei de demult vor fi judecati pentru toate semintele rele sadite in lume si vor lua rasplata pentru toate semintele bune sadite in ea, care se vor arata rodite sau nerodite la sfarsit. Istoria intreaga va fi din nou in fata tuturor, nu numai cu cele ce s-au petrecut in pplanul vizibil, ci si cu cele petecute in planul invizibil, ba chiar si cu cele ce s-ar fi putut petece sau s-ar fi putut sa nu se petreaca, apasand sau bucurand pe fiecare, cu totalitatea ei, pentru ceea ce a facut bun sau rau in ea. Se va vedea atunci ca trecutul nu a murit. In vatatura crestina despre invierea trupurilor si despre judecata universala are intre altele si acest sens ca da o ultima aprecier, valabila pentru eternitate, a tot ce a fost, ca nimic nu este lasat sa se piarda in uitare. Judecata universala este astfel un factor indemnator la savarsirea binelui in lume, cum este gandul la moarte pentru viata individuala.
**************************************
Semnele sfârsitului si motivul nevãzut al sfârsitului lumii

Conform Sfintei Scripturi, desi nu se va putea prevedea cu sigurantã momentul sfârsitului lumii, totusi vor fi unele semne care pot sã indice cu oarecare probabilitate apropierea sfârsitului. Desigur cã si aceste semne sunt supuse unei ambiguitãti. De aceea, Sfânta Scripturã spune pe de o parte ca sfârsitul va veni pe neasteptate, dar pe de altã parte, dã unele semne ale apropierii lui.

Sfântul Apostol Petru înfãtiseazã caracterul ambiguu al apropierii sfârsitului, declarând cã si atunci unii se vor îndoi de apropierea lui. De aceea sfârsitul va veni ”ca un fur”. ”Întâi trebuie sã stiti cã în zilele cele de apoi, veni-vor cu batjocurã batjocoritorii, care vor umbla dupã poftele lorsi vor zice: Unde este fãgãduinta venirii Lui? Cã de când au adormit pãrintii, toate rãmân asa ca de la începutul zidirii... Iar ziua Domnului va veni ca un fur; atunci cerurile vor pieri cu vuiet mare; stihiile arzând se vor desface si pãmântul si lucrurile de pe el vor arde cu totul (2 Pt. 3, 3-4, 10).

Pe de o parte semnele sfârsitului date de Scripturã par sã fie foarte caracteristice. Dar pe de altã parte, din cauza echivocului care va persista, nici aceste semne nu pot fi identificate cu sigurantã deplinã. Ele sunt:
1) predicarea Evangheliei la toate popoarele (Mt. 24, 14);
2) convertirea poporului iudeu la crestinism (Rom. 11, 25);
3) înmultirea fãrãdelegii si rãcirea dragostei între oameni (Mt. 24, 10, 12), cãderea multora de la credintã, amãgiti de prooroci mincinosi (Mt. 24, 4 oi urm.), înmultirea rãzboaielor si a vestilor de rãzboaie
(Mt. 24, 67), mari catastrofe în naturã (Mt. 24, 7, 29);
4) venirea lui Enoh si Ilie(Apoc. 19, 1);
5) venirea lui Antihrist (2 Tes. 2, 3-11; 1 In. 2, 18) care va lucra împreunã cu apostolii sãi mincinosi tot felul de semne ca sã amãgeascã pe oameni; substituindu-se lui Hristos, el va prigoni cu furie pe alesii Domnului(Mt. 24, 5, 11);
6) arãtarea pe cer a ”semnului Fiului omului” (Mt. 24, 30), adicã a crucii.

Semnele 1 si 3 sunt ceva prea general, ca sã se poatã cunoaste exact când s-au produs. Convertirea poporului iudeu nu stim în ce sens are sã se înteleagã. Celelalte semne cuprind pe de o parte ceva misterios, pe de alta nu vor avea o aparentã lipsitã de echivoc. De aceea multi vor putea sã le indice ca prezente, înainte de a se produce real, oi multi vor putea contesta realitatea lor, când se vor produce de fapt.

Astfel istoria va putea ajunge obiectiv de multe ori aproape de sfârsit, dar oamenii nu vor putea subiectiv sã cunoascã aceasta; sau unii oameni o vor considera aproape de sfârsit, fãrã sã fie de fapt. De aceea ei vor continua sã se cãsãtoreascã si sã se ocupe cu celelalte treburi ale lor, chiar în preajma sfâroitului ei real. Istoria nu va ajunge la sfârsit prin ea însãsi, ci prin voia lui Dumnezeu.

Dumnezeu îi pune capãt când vrea, dar aceasta, se pare cã atunci când continuarea ei nu ar mai avea într-adevãr un rost, chiar dacã multor oameni li s-ar pãrea dimpotrivã. Numai din viata lor de dincolo vor vedea si ei cã o continuare a istoriei ar fi fost inutilã. De aceea Scriptura cere ca oamenii sã fie pregãtiti pentru sfârsit, dar nu sã fixeze un soroc al lui (Mt. 24, 42).

Unii Pãrinti bisericesti vãd motivul sfârsitului lumii la un moment dat, într-un plan intern al lui Dumnezeu. Sfârsitul ei va veni prin Dumnezeu, atunci când ea si-a împlinit rostul conform planului lui Dumnezeu.

Ambele aceste idei: sfârsitul lumii prin Dumnezeu, dar atunci când ea îsi va fi împlinit rostul prevãzut de Dumnezeu, se cuprind în afirmarea Sfântului Maxim Mãrturisitorul si a Sfântului Simeon Noul Teolog, cã întâi trebuie sã se împlineascã lumea de sus si apoi va veni sfârsitul.
Dupã cel dintâi, lumea de sus se va împlini când toate mãdularele se vor strânge în jurul capului - Hristos, ca sã fie trupul lui Hristos complet. Cel de al doilea dezvoltã ideea aceasta, adãugând cã pentru a se întregi trupul lui Hristos cu toti cei mai înainte rânduiti, trebuie ca acestia sã se nascã pe pãmânt. ”Deci, fiindcã Biserica este trupul lui Hristos si mireasa Lui si lumea de sus si locasul lui Dumnezeu, iar mãdularele
trupului Lui sunt toti sfintii; si fiindcã nu s-au nãscut încã toti, nici n-au bineplãcut, este vãdit cã nici trupul lui Hristos nu e complet si nu s-a umplut încã lumea de sus, adicã poporul Bisericii lui Dumnezeu, ci se aflã încã multi în lume si pânã azi multi care nu cred, dar vor crede în Hristos. Sunt oi multi pãcãtosi si risipitori care se vor pocãi si multi neascultãtori care vor asculta. Si încã multi se vor naste si vor bineplãcea lui Dumnezeu pânã la glasul trâmbitei din urmã. De aceea e de trebuintã sa se nascã toti cei mai-înainte-stiuti de
Dumnezeu si sã se umple lumea Bisericii de deasupra lumii acesteia, a Ierusalimului celor întâi-nãscuti, în cele ceresti. si atunci se va umple plinãtatea trupului lui Hristos de cei ce sunt mai înainte-rânduiti de Dumnezeu ca sã se facã dupã chipul Fiului Sãu, care sunt fiii luminii si ai zilei aceleia. Acestia sunt
toti mai înainte-rânduiti si scrisi si mãsurati si se vor uni si se vor lipi de trupul lui Hristos si atunci va fi întreg si desãvârsit trupul lui Hristos si nu va mai lipsi nici un madular”.

Ideea a exprimat-o mai înainte Sfântul Grigorie de Nyssa care zice: ”Prin cei ce se adaugã continuu la credintã, Hristos Se zideste pe Sine însusi. Si El va înceta sã Se zideascã pe Sine, când va ajunge la mãsura de crestere si desãvârsire a trupului si nu va mai lipsi ceva care sã trebuiascã sã se adauge prin zidire, toti fiind ziditi pe temelia proorocilor si apostolilor... Dacã deci, cap fiind El, Îsi zideste corpul Sãu în continuare prin cei ce se adaugã mereu, închegându-i si articulându-i pe toti în ceea ce i se potriveste fiecãruia dupã mãsura lucrãrii lui, ca sã fie, fie mânã, fie picior, fie ochi, fie ureche, fie altceva din cele ce
completeazã trupul, pe mãsura credintei fiecãruia, iar fãcând aceasta Se zideste pe Sine, precum s-a zis, e clar cã sãlãsluindu-Se în toti, pe toti îi primeste în Sine, pe cei ce se unesc cu Sine prin împãrtãsirea de trupul Sãu si pe toti îi face mãdulare ale trupului Sãu, ca sã fie mãdulare multe, dar un trup”.

Sfârsitul lumii va veni deci când se va completa lumea din punct de vedere spiritual, sau trupul lui Hristos, ca o spiritualitate unitarã si armonicã. Unitatea acelei lumi trebuie sã cuprindã totalitatea formelor de încorporare individualã a spiritualitãtii divino-umane a lui Hristos. Desigur deplinãtatea unirii se va realiza dincolo. Dar dincolo se realizeazã cele nãzuite aici.

Dar de ce este definitã prin numãr aceastã totalitate si nu implicã mai degrabã o infinitate de forme individuale, e greu de înteles. Poate pentru spiritul finit e necesar acest caracter definit al totalitãtii formelor de spiritualitate, ca sã le poatã cuprinde fiecare pe toate. Spiritualitatea divinã exprimatã uman primeste un contur definit, fãrã a înceta sã fie experiatã ca infinitã în adâncimea ei. Poate însã motivul principal pentru care numãrul persoanelor care completeazã Trupul tainic al Domnului e definit, sã fie acela cã un numãr infinit de persoane nu poate fi iubit. Iubirea infinitã cere si o concentrare a ei spre persoane de numãr finit. Nici dumnezeirea nu e un numãr infinit de persoane. Dar ipostasurile ce se iubesc sunt ele însesi infinite. Tot asa experiazã infinitul persoanele umane ce se iubesc în trupul Domnului cu iubirea unitarã din El, sau
din Sfânta Treime, dar nu din infinite centre divine.

Însa conturul definit al spiritualitãtii se referã probabil nu numai la numãrul limitat de persoane în care se experiazã, ci si la modalitãtile de experientã si exprimare a spiritualitãtii lui Hristos de cãtre lumea spiritelor create, fãrã ca sã se excludã trãirea infinitului de cãtre ele si o înaintare în Hristos cel infinit si Unul prin fiecare modalitate. Persoanele se grupeazã pe pãmânt pentru a experia modalitãti mai bogate ale încorporãrii spiritualitãtii divine a Capului noii umanitãti, Hristos, în legãturi variate si mereu schimbate.
Dar în lumea viitoare fiecare persoanã, desi reprezintã o modalitate de încorporare a spiritualitãtii infinite a lui Hristos, va avea si va întelege în legãturã cu ea pe toate celelalte într-un mod infinit mai deplin ca aici, încât fiecare va trãi întreaga spiritualitate a lui Hristos, a trupului tainic al Lui, dar în altã formã. Iar pe de altã parte, întreaga spiritualitate dumnezeiascã si omeneascã concentratã în Hristos, Capul trupului omenirii îndumnezeite, se va afla actualizatã prin mãdularele acestui trup al Sãu. Nimic din comoara aflatã în
Hristos nu va fi nevalorificat în trupul Lui tainic, datoritã nenumãratelor capacitãti naturale, înãltate de har, pe care le reprezintã mãdularele Lui.

Sfântul Grigorie de Nyssa spune cã Dumnezeu priveste în viziunea Sa omenirea ca un întreg si dacã n-ar fi prevãzut cãderea ei, oamenii s-ar fi nãscut altfel si ar fi apãrut toti în existentã deodatã. Faptul cã în urma pãcatului se nasc succesiv, face ca fiecare sã astepte realizarea sa deplinã pânã la nasterea tuturor. Oarecum nasterea deplinã a fiecãruia e conditionatã de nasterea tuturor la sfârsitul lumii. Chipul dumnezeiesc e comun întregii omeniri. ”La început, când puterea divinã a produs natura existentelor, tinta lor a fost creatã în imediatã corespondentã cu începutul lor... În acelasi moment cu începutul lor apare perfectiunea lor finalã. Natura umanã era în numãr. Ca si celelalte creaturi ea trebuia sã aibã perfectiunea sa chiar în momentul creatiei, imediat”.Datoritã cãderii, specia umanã ”are durerea sã regãseascã prin generatii succesive integritatea ei numericã si ontologicã, adicã libertatea completã sau, mai bine zis, libertatea de jugul pãcatului”.

Îmbinând motivele dezvoltãrii istoriei spre sfârsit cu motivul opririi ei când va vrea Dumnezeu, s-ar putea spune cã lumea se va sfârsi atunci când, pe de o parte, nu vor mai creste în ea oameni care sã o completeze de sus spre a exprima vreuna din trãsãturile spiritualitãtii lui Hristos, pe de alta, când cei ce vor apãrea nu vor mai lua din ea nimic pentru a o dezvolta în cadrul ei. Se va sfârsi atunci când nu va mai fi posibilã în ea o dezvoltare a spiritualitãtii infinite concentrate în Hristos. Epuizarea istoriei în acest rol al ei nu va fi nici
accidentalã, nici silitã de providenta divinã, ci se va datora unei misterioase convergente si întâlniri a acesteia cu orânduirea divinã, care nu exclude nici libertatea umanã, nici lucrarea dumnezeiascã. Refuzul lui Dumnezeu de a mai revela adâncimi noi prin creatie va coincide cu neputinta ei de a mai sesiza si
dezvolta aceste adâncimi. Epuizarea puterii creatoare sau revelatoare de spiritualitate a istoriei va fi un semn cã lumea de sus s-a completat.

Prin îmbinarea acestor douã cauzalitãti în explicarea sfârsitului istoriei, se dã un rãspuns afirmatiei eventuale cã istoria, sfârsind printr-o epuizare a posibilitãtilor ei de a mai sesiza si dezvolta în cadrul ei virtualitãtile sãdite în ea de Dumnezeu si concentrate, actualizate si descoperite în Hristos, e un esec al operei lui Dumnezeu.

Însusi faptul cã omenirea e destinatã învierii, a cãrei bazã a pus-o Hristos, si anume învierii în solidaritate, pe un plan de viatã absolut si etern fericitã, aratã cã Dumnezeu a pregãtit pentru omenire ceva cu mult mai înalt,si istoria creatiei e numai o etapã de existentã omeneascã în care sã contribuie si omenirea la cresterea ei pentru aceastã viatã absolut fericitã.

Apoi, istoria a dezvoltat dacã nu într-un mod uniform, mãcar în mod dublu (ambiguu) virtualitãtile puse în ea de Dumnezeu oi reînnoite si desãvârsite în Hristos. Ea a pus în luminã ultimã, în limitele relative ce tin de ea, tema omului ca fiintã supremã a creatiei vizibile, destinatã sã cunoascã opera lui Dumnezeu si sã se cunoascã pe sine însãsi în valoarea ei superioarã tuturor creaturilor. Dacã nu toti folosesc aceastã dezvoltare maximã a virtualitãtilor umane, ca prin ele sã vadã dincolo de ele si sã se uneascã cu Dumnezeu cel întrupat, pentru o dezvoltare infinitã dincolo de imanenta finitã, aceasta se datoreote libertãtii omului, pe care Dumnezeu nu voieste sã o anuleze.

Extrase din "Teologia Dogmatica Ortodoxa", Vol. III, Pr. Prof. Dumitru Staniloae

Parintele PAISIE despre vremurile cele de pe urma

“- Parinte, spuneti-ne ceva despre Antihrist.

- Sa spunem mai bine despre Hristos… Cat putem, sa fim langa Hristos. Daca suntem cu Hristos, ne vom teme de Antihrist? Oare nu exista duh antihristic acum? Raul face duhul antihristic. Si daca se va naste si un monstru antihrist si va face unele neghiobii, va fi luat in ras la sfarsit. Se vor petrece multe evenimente. Poate veti apuca sa traiti si voi multe din semnele scrise in Apocalipsa. Incet-incet destule incep sa iasa la iveala. Strig si eu netrebnicul de atatia ani! Situatia este infricosatoare, ciudata. Nerozia a intrecut limitele. A venit lepadarea si ramane ca acum sa vina “fiul pierzarii” (2 Tes. 2,3). Totul va deveni un spital de nebuni. In harababura ce va stapani, fiecare stat se va ridica sa faca orice-i spune cugetul. Dumnezeu sa ajute, ca interesele celor mari sa fie astfel incat sa ne ajute. Din ce in ce vom auzi de ceva mai nou. Vom vedea facandu-se lucrurile cele mai neasteptate, mai nerationale. Numai ca evenimentele se vor derula cu repeziciune.

Ecumenism, piata comuna, un stat mare, o religie dupa masurile lor. Acesta este planul diavolilor. Sionistii pregatesc pe cineva de Mesia. Pentru ei Mesia este imparat, adica va stapani aici pe pamant. Martorii lui Iehova si ei viseaza la un imparat pamantesc. Sionistii vor prezenta unul si martorii lui Iehova il vor primi. Vor spune “Acesta este“. Se va face mare zapaceala. In mijlocul acestei zapaceli toti vor cere un Mesia, ca sa-i mantuiasca. Si atunci vor prezenta pe unul care va spune: “Eu sunt Imam, eu sunt al cincilea Buda, eu sunt Hristos pe care-l asteapta crestinii, eu sunt acela pe care-l asteapta Martorii lui Iehova, eu sunt Mesia evreilor”. Va avea cinci “eu“-uri ! … Evanghelistul Ioan atunci cand in prima sa epistola spune: “Copiii mei… ca vine antihristul, iar acum multi antihristi s-au aratat…” (1 In. 2, 18), nu intelege ca asteptatul Antihrist va fi ca prigonitorii Maximian si Diocletian, ci ca Antihristul cel asteptat va fi intr-un fel ca un diavol intrupat, care se va prezenta poporului israelian ca Mesia si va insela lumea. Vin ani grei, vom avea incercari mari. Crestinii vor avea mare prigoana. Si uita-te: oamenii nici nu inteleg ca traim in semnele vremurilor, ca pecetluirea inainteaza. Traiesc ca si cum nu s-ar intampla nimic. De aceea spune Scriptura ca va cauta sa insele, de va fi cu putinta, si pe cei alesi (Mt. 24,24; Mc. 13,22). Cei care nu vor avea intentie buna, care nu vor fi luminati, se vor insela in anii apostaziei. Pentru ca cel ce nu are harul dumnezeiesc, nu are claritate duhovniceasca, asemeni diavolului.

- Parinte, sionistii cred cele despre Antihrist?

- Acestia vor sa stapaneasca toata lumea. Ca sa le reuseasca scopul, folosesc vrajitoria si satanismul. Satanolatria o vad ca pe o putere, care ii va ajuta in planurile lor. Adica vor sa stapaneasca lumea cu putere satanica. Pe Dumnezeu nu-L pun in socoteala lor. Se vor binecuvanta asadar de Dumnezeu? Din asta Dumnezeu va scoate multe lucruri bune. Celelalte teorii satanice au tinut cel putin 70 de ani; ale acestora nici 7 ani nu vor tine.

- Parinte, atunci cand aud despre Antihrist simt o frica inauntrul meu.

- De ce te temi? Va fi mai infricosator decat diavolul? Acesta este om. Sfanta Marina l-a batut pe diavol si Sfanta Iustina a alungat atatia. La urma urmei noi n-am venit sa ne aranjam in aceasta lume.

Semnul ca se apropie implinirea proorociilor va fi daramarea templului lui Omar din Ierusalim. Il vor darama, ca sa rezideasca Templul lui Solomon, care, precum se spune, a fost zidit in locul acesta. In cele din urma sionistii il vor aseza acolo pe Antihrist ca Mesia. Am auzit ca evreii deja se pregatesc sa rezideasca Templul lui Solomon.

- Parinte, evreii, desi citesc Vechiul Testament, cum de nu cred in Hristos?

- Nu te duci sa le-o spui asta evreilor? Evreii au avut fanatism de la inceput. Ei inteleg, dar egoismul ii orbeste. Daca ar fi luat putin aminte, n-ar fi ramas nici un evreu (necrestinat).

- Parinte, peste cat timp se vor petrece aceste evenimente?

- Intarzie din pricina ta si a mea, ca sa dobandim o stare duhovniceasca buna. Dumnezeu inca mai rabda, pentru ca de se vor intampla acum ne vom pierde amandoi. Nu se spune nicaieri in invatatura lui Hristos despre un anumit timp (Mt. 24,36; Mc. 13,32; F.Ap. 1,7; I Tes. 5,1;) insa Scriptura spune ca semnele vremurilor vor instiinta despre venirea lor (Mt. 24,29 s.u.; Mc.13,24 s.u; Lc.21, 25 s.u;). Sa fim intotdeauna gata si le vom vedea atunci cand se va apropia timpul. Atunci vom fi mai siguri. “Timpul si experienta le vor descoperi celor treji” (Sf. Andrei al Cezareii - “Explicarea Apocalipsei Sf. Ioan Evanghelistul“, Cap. 38, pg 106, 340C) - spune Sfantul Andrei al Cezareii. Mi-a cazut in mana o carte care avea pe coperta un 666 mare. Ei, oameni lipsiti de marime de suflet! O fac ca sa-l prezinte frumos pe 6 si sa obisnuiasca lumea cu el. Astfel, incet-incet va veni si pecetluirea.

- Parinte, si nasturii ce se cos la haine se vand prinsi pe niste hartii care au numarul 666.

- Mai, si diavolul asta! Pe cartelele de credit l-au pus de mult timp. Acum si pe nasturi. Multi pun pe 666 ca firma, ca sa fie preferate produsele lor. Unul il sprijina pe altul. Adica 666 sa ia de la 666. S-a scris ca atunci cand va circula reclama cu sarpele ce isi mananca coada, asta va insemna ca evreii vor stapani toata lumea. Acum si-au pus numarul si pe unele bancnote. 666 a cuprins si China si India.

- Parinte, cum de stiu si totusi pun acest numar?

- Sfantul Evanghelist Ioan stia ce va face diavolul, precum si proorocii au proorocit ca-L vor vinde pe Hristos pentru “treizeci de arginti” (Zaharia 11, 1-13;), ca-L vor adapa cu otet (Ps. 68, 22), ca-I vor imparti hainele (Ps. 21, 19). Cu 2000 de ani in urma s-a scris in Apocalipsa ca oamenii se vor pecetlui cu numarul 666. “Cine are pricepere sa socoteasca numarul fiarei; caci este numar de om. si numarul ei este sase sute saizeci si sase” (Apoc. 13,18). Pentru evrei numarul 666 este simbolul economiei. Evreii, precum se arata in Vechiul Testament, au pus impozit concret neamurilor pe care le-au supus in diferite razboaie. Impozitul anual era de 666 talanti de aur (3 Regi 10,14 si 2; Par. 9,13). Acum, ca sa supuna toata lumea, pun iarasi acest numar de impozit vechi, care se leaga de trecutul lor slavit. De aceea nu vor sa-l inlocuiasca cu alt numar. Adica 666 este simbolul lui mamona. L-au luat de la greutatea aurului - nu stiau aceasta ce o spune Sfantul Ioan in Apocalipsa - dar nu inceteaza sa fie mamona. Evanghelia insa spune: “sau Hristos sau mamona“. “Nu puteti sluji lui Dumnezeu si lui mamona” (Mt. 6,24). Lucrurile inainteaza in mod programat. In America cainii umbla fiind pecetluiti cu un emitator si, pac!, ii gasesc. Asa stiu unde se afla fiecare caine. Cainii care nu au marcaj si sunt fara stapan, ii omoara cu raze laser. Dupa aceea vor incepe sa-i omoare si pe oameni. Au pecetluit tone de pesti si-i urmaresc din satelit in ce mare sunt. Acum iarasi a aparut o boala, pentru care au aflat un vaccin care va fi obligatoriu si, ca sa-l poata face cineva, il vor pecetlui. Cati oameni nu sunt deja pecetluiti acolo cu raze laser, unii pe frunte si altii pe mana. Mai tarziu, cel care nu va fi pecetluit cu nr. 666 nu va putea nici vinde, nici cumpara, sau sa ia imprumut, sa fie numit intr-un post etc. Imi spune gandul ca Antihrist cu acest sistem vrea sa prinda toata lumea si, daca cineva nu este in sistem, nu va putea lucra etc., fie el rosu, fie negru, fie alb, adica toti. Va supraveghea astfel printr-un sistem economic care va controla economia mondiala si numai aceia care au primit pecetea cu numarul 666 vor putea avea acces la schimburi comerciale. Dar ce vor pati oamenii care se vor pecetlui!… Mi-a spus un specialist ca prin razele laser se pricinuiesc vatamari. Oamenii care se vor pecetlui vor atrage astfel razele soarelui si vor fi atat de vatamati, incat isi vor manca limbile de durere (Apoc. 16,10). Cei care nu se vor pecetlui vor petrece mai bine decat ceilalti, pentru ca Hristos ii va ajuta pe cei ce nu s-au pecetluit. Acesta nu este putin lucru!

- Parinte, cand ii va ajuta? Dupa aceste evenimente?

- Nu, chiar atunci.

- Parinte, daca nu vor putea vinde si cumpara, cum vor putea petrece mai bine?

- Sa vezi, Dumnezeu stie un mod, il stiu si eu. Asadar…, m-a preocupat mult subiectul acesta si mi-a trimis dupa aceea… o telegrama. Mai, mai, cum ne iconomiseste Dumnezeu !

- Parinte, de ce pecetluirea se numeste si increstare?

- Pentru ca nu este la suprafafa. Ce inseamna “a incresta“? Nu inseamna a trage linii adanci, crestaturi? Pecetluirea va fi increstare, pe care o vor pune mai intai pe toate produsele si dupa aceea vor impune sa se faca si cu raze laser pe mana sau pe fruntea oamenilor. Acum doi ani i-am spus unui medic din Toronto despre pecetluire si acum, mi-a spus acela, a citit intr-un ziar ca in loc de cartela cer amprentele ( Staretul se referea la imaginea palmei ce inlocuieste cartela ) de la mana. Ei inainteaza, dar nu putem spune ca va fi asta sau aceea. Unele televizoare trimise in ultimul timp in Grecia au si un aparat care urmaresc pe cei ce privesc la televizor. Peste putin toti cei ce vor avea televizor vor privi la televizor, dar vor fi vazuti si ei. Adica vor urmari si vor fi urmariti. Li se va controla astfel prin computer toata viata lor; ce spun, ce fac, totul. Vezi la ce fel de dictatura s-a gandit diavolul! La Bruxelles au o cladire intreaga cu 666, in care-si adapostesc computerul. Acest computer poate controla miliarde de oameni - sunt aproape 6 miliarde toata lumea. Toate le vor fi cunoscute printr-o rasucire de buton. Unii europeni s-au impotrivit, deoarece se tem de dictatura mondiala. Noi, ortodocsii, ne impotrivim, pentru ca nu-l vrem pe Antihrist si, fireste, nici dictatura. Ne asteapta evenimente, dar nu vor dura mult. Pe cat s-a vatamat Ortodoxia prin comunism, pe atat se va vatama si acum.

- Parinte, a spus cineva: “Cum de folositi bancnota de 5.000 de drahme care are pe ea nr. 666? Acelasi lucru este si cu buletinul.”

- Hartia de 5.000 este ban - si lira Angliei are pe ea pe regina Elisabeta; asta nu vatama. “Cele ale Cezarului, Cezarului” (Mt. 22,21; Mc. 12,17). Aici insa este vorba de identitatea mea, este ceva personal; nu este ban. Identitatea inseamna ceea ce inseamna si cuvantul; adica cineva se identifica cu cele pe care le declara. Ei pun pe diavolul si sa semnez ca il primesc. Cum sa fac asta ?

- Parinte, ce legatura are acest buletin de identitate cu pecetluirea ?

- Buletinul de identitate nu este pecetea; este introducerea pecetluirii.

- Parinte, lumea intreaba ce sa faca in legatura cu noile buletine de identitate.

- Atunci cand va intreaba, voi cel mai bine sa le spuneti oamenilor sa intrebe pe duhovnicii lor si sa faca rabdare sa vada cum va actiona Biserica, pentru ca multi pun intrebari, dar putini inteleg raspunsurile. Deoarece eu am scris clar in brosura “Semnele vremurilor”: fiecare sa actioneze potrivit cu constiinta lui. Desigur, unii spun: “Ei, acestea sunt o parere a unui calugar; nu este pozitia Bisericii”. Eu insa nu mi-am spus parerea mea, ci am formulat simplu cuvintele lui Hristos, ale Evangheliei, pentru ca propria noastra parere trebuie s-o supunem voii lui Dumnezeu, ce se exprima in Evanghelie. Altii, spun cele contrare celor ce le-am spus eu, spunand ca le-a zis Parintele Paisie. Unii, care le aud, desi lucrurile sunt asa de serioase, nu intreaba daca sunt asa, daca intr-adevar le-am spus, ci le cred. Eu nu ma tem; le spun cu curaj.

Lumea s-a ridicat, trebuie sa ne ridicam si noi cu multa rugaciune. Pe unii ii intereseaza subiectul buletinelor de identitate, altii il exploateaza si creeaza probleme. Biserica trebuie sa ia o pozitie corecta. Sa vorbeasca; sa explice credinciosilor ca sa inteleaga ca de vor lua buletinul de identitate, asta va constitui o cadere. In acelasi timp sa ceara de la stat ca noul buletin cel putin sa nu fie obligatoriu. Daca Biserica ia o pozitie serioasa se va respecta libertatea credinciosilor, asa incat cel ce vrea isi va lua noul buletin, iar cel ce nu vrea, sa-l pastreze pe cel vechi; atunci vor plati numai cateva nuci tari, pentru ca ceilalti le vor sta impotriva. Cea mai multa lume isi va face treaba sa. Cei ce vor voi sa se foloseasca (lumeste) vor avea noul buletin, iar ceilaiti, sarmanii, cei credinciosi, vor avea buletinul vechi si-i vor chinui. Acum, fiindca ministrul a fagaduit sa nu puna 666 in buletinele de identitate, nici la vedere, nici nevazut, si asta e ceva. Vom avea rabdare si se va vedea ce va fi si numai faptul ca spun ca nu il pun pe 666 este ceva. Se leapada si ei insisi. Sa vedem in cele din urma ce vor pune. Pana sa circule noile buletine de identitate, poate veni urgia lui Dumnezeu. Dupa aceea, nu inseamna ca in 24 de ore toti vor trebui sa-si scoata buletine noi. Sa iasa primele; se vor examina, sa iasa ministrul mincinos, si atunci lupta va fi dreapta. Daca acum continuam protestele, aceia vor spune: “Iata, acestia pricinuiesc tulburare. Desi nu s-a pus problema, ei striga si protesteaza”. Cainele, daca e pazitor bun, latra atunci cand vine hotul. Cand pleaca, tace. Daca insa continua sa latre, atunci nu e pazitor bun.

Incet-incet, dupa cartela si buletin de identitate, adica dupa “indosariere”, vor inainta in mod viclean la pecetluire. Vor sili prin diferite mijloace viclene, pentru ca oamenii sa primeasca pecetea pe frunte sau pe mana. Vor forta astfel lucrurile si vor spune: “Va veti misca numai cu cartele; banii se vor desfiinta“. Va da cineva cartela la magazin si va cumpara si vanzatorul va lua banii din banca. Cel ce nu va avea cartela, nu va putea nici vinde, nici cumpara. Pe de alta parte vor incepe sa faca reclama “sistemului perfect”, pecetluirii cu raze laser cu 666 pe mana sau pe frunte, care nu se va vedea la exterior. In acelasi timp la televizor vor arata ca cutare a luat cartela cutaruia si i-a luat banii din banca si vor spune mereu: “Mai sigura este pecetluirea cu raze laser pe mana sau pe frunte, pentru ca numai detinatorul isi stie numarul lui. Pecetluirea este sistemul perfect. Celalalt nu-ti va putea lua nici capul, nici mana si nici nu-ti va vedea pecetea“. De aceea lasa acum pe hoti, pe facatorii de rele sa are. Au jefuit 15 chilii din jurul Careii. Pe unul l-au omorat ca sa-l prade. Astfel fiecare va afla prilejul sa prade si sa ia orice vrea. Sa spunem ca vrea sa rapeasca un ogor; va spune ca era chipurile al bunicului sau, sau ca l-a inchiriat candva pentru pasunat, asa ca, hai, vezi daca poti sa-i dai de capat. Vor spune dupa aceea cei competenti: “Din pacate nu-i putem controla; controlul se poate face numai la computer“, si vor inainta spre pecetluire. Vor cauta apoi la computer sa vada daca esti pecetluit, ca sa te serveasca sau nu. Cei trei ani si jumatate ( Vezi Dan. 9, 27; Apoc. 12, 6 si 15, 5. Vezi de asemenea St. Irineu de Lugdun, “Mustrarea si rasturnarea cunostintei false in cinci carti”, Cartea 5, Sources Chretiennes 155, Paris 1969, pp. 323 si 387. ) vor fi grei si o vor plati unii care nu vor fi de acord cu acest sistem. Pentru unii ca acestia vor gasi vreo pricina si-i vor baga in inchisoare. Dupa un an ii vor duce in alt oras pentru cercetari, ca sa treaca pe la alt tribunal; dintr-un oras in altul. Dupa aceea vor spune: “Sa ne ierti, esti nevinovat. Daca ai fi fost pecetluit, am fi cercetat despre tine intr-un minut. Acum insa nu-ti putem face control“.

- Parinte, vor putea impune pecetluirea cu sila?

- “Politetea” lor nu va ajunge pana acolo! Vor fi politicosi pentru ca vor fi … europeni. Vor arata ca sunt la inaltime. Nu vor chinui pe oameni, dar omul nu va putea trai, daca nu are pecetea. Vor spune: “Fara pecete va chinuiti! Daca ati fi primit-o, nu ati fi trait asa de greu”. Nu vor putea folosi nici monezi de aur, nici dolari daca vor avea. De aceea, daca fiecare se va ingriji sa traiasca de pe acum simplu, in cumpatare, va putea trai in acei ani. Sa aiba un ogoras, sa cultive grau, cartofi. Sa puna putini maslini si atunci, cu vreun animal, cu vreo capra, cu putine gaini va putea infrunta nevoile familiei sale. Pentru ca si provizii de ar face, nu-i vor folosi mult, deoarece alimentele nu tin mult, ci se strica repede. Fireste, greul va dura putin, trei-trei ani si jumatate. Pentru cei alesi se vor scurta zilele (Vezi Mt. 24,22; Mc. 13,20). Nu-si vor da seama cand au trecut. Dumnezeu nu va lasa pe om neajutorat.

- Parinte, in acesti ani grei va interveni Hristos?

- Da. Vezi, daca aici unui nedreptatit, care are dispozitie buna, fiindca este indreptatit sa primeasca ajutorul dumnezeiesc, i se arata de multe ori sfintii, Maica Domnului, Hristos, ca sa-l mantuiasca, cu cat mai mult atunci cand sarmana lume se va afla intr-o situatie atat de grea. Va fi o vijelie, o mica ocupatie a lui Satana - Antihrist. (…) Hristos isi va lasa faptura Sa? Se va arata la punctul culminant, cand oamenii nu ar mai putea iesi, singuri, ca sa-i mantuiasca din mainile lui Antihrist.(…)

Desi Sfantul Ioan Evanghelistul spune clar in Apocalipsa despre pecetluire (Apoc. 13, 16 s.u.; 14, 9 s.u.; 16, 2 si 20, 4.), unii nu inteleg. Ce sa le spui? Din pacate, auzi o gramada de neghiobii ale mintii de la unii “cunoscatori” contemporani. Unul spune: “Eu voi primi buletinul cu 666 si voi pune si o cruce”. Altul: “Eu voi primi pecetea pe frunte si-mi voi face si o cruce pe ea…” si o gramada de asemenea prostii. Ei cred ca se vor sfinti in felul acesta, cata vreme acestea sunt inselari. Un episcop mi-a spus: “Eu, langa semnatura voi face si o cruce. nu ma lepad de Hristos, ci, simplu, ma slujesc (folosesc)”. “In regula - ii spun - tu esti episcop si pui o cruce langa numele tau in virtutea calitatii ce o ai; altul este arhimandrit si pune si el, datorita rangului ce-l are, o cruce. Lumea ce va face?” Lucrul murdar nu se sfinteste. Apa curata primeste harul si se face aghiazma. Urina nu se face aghiazma. Piatra se face paine prin minune. necuratia nu primeste sfintenie. Prin urmare, diavolul, Antihristul, atunci cand este in buletinul nostru de identitate, pe mana sau pe fruntea noastra cu simbolul lui, nu se sfinteste desi am pune si o cruce. Avem puterea Sfintei Cruci, a Lemnului Sfant, a harului dumnezeiesc al lui Hristos, numai atunci cand pastram harul Sfantului Botez, prin care ne lepadam de satana, ne unim cu Hristos si primim Pecetea Sfanta: “Pecetea darului Sfantului Duh“. Vezi, unii ca acestia merg inainte cu o logica… Vor pune alaturi o cruce si totul e in regula. Si desi vedem ca Sfantul Apostol Petru s-a lepadat numai la exterior de Hristos, dar si asta a fost tot lepadare (Mt. 26, 69-75; Mc. 14, 66-72; Lc. 22, 54-62; In. 18, 16-18 si 25-27) acestia se leapada de pecetea cea sfanta a lui Hristos ce li s-a dat la Sfantul Botez, ca sa primeasca pecetea lui Antihrist, si spun ca au inlauntrul lor pe Hristos!

- Parinte, dar daca cineva primeste pecetea din nestiinta?

- Aceasta se va putea intampla numai din nepasare. Ce nestiinta sa fie, atunci cand lucrurile sunt atat de clare? Chiar daca nu ar sti cineva, trebuie sa se intereseze si sa afle. Daca spunem ca n-am stiut si pentru asta am primit pecetea, Hristos ne va spune: “Fatarnicule, fata cerului stiti s-o judecati, iar semnele vremilor nu puteti!” (Mt. 16,3). Chiar de s-ar pecetlui cineva din nestiinta, pierde harul dumnezeiesc si primeste lucrarea diavoleasca. Vezi, copilasul, la Sfantul Botez, atunci cand preotul il afunda in apa primeste pe Sfantul Duh, fara ca acela sa-si dea seama de asta si dupa aceea salasluieste in el harul dumnezeiesc.

- Parinte, unii spun: “Ceea ce este scris de la Dumnezeu, aceea se va face. Ce ne mai intereseaza altceva?”

- Da, o spun, dar nu este asa, bre copile! si eu aud pe unii spunand: “Evreii nu sunt asa de prosti sa se tradeze cu 666, cand Sfantul Ioan Evanghelistul o spune clar in Apocalipsa. Daca ar fi tost asa, ar fi facut-o intr-un mod mai inteligent, mai ascuns”. Ei bine, carturarii si fariseii nu stiau Vechiul Testament? Anna si Caiafa nu stiau mai bine ca toti ca era scris ca Hristos va fi tradat pentru “treizeci de arginti”? De ce n-au dat 31 sau 29 de arginti si au dat “treizeci”? Deci erau orbiti. Stia Dumnezeu ca asa se vor petrece lucrurile. Dumnezeu toate le cunoaste de mai inainte, dar nu hotaraste de mai inainte - numai turcii cred in ceea ce este scris, in Kismet (in soarta, destin). Dumnezeu stie ca un anumit lucru se va face asa, insa omul il face din lipsa lui de minte. Nu Dumnezeu a dat porunca, ci vede pana unde va ajunge rautatea oamenilor si ca parerea lor nu se va schimba. Nicidecum ca asa a randuit Dumnezeu. Altii se ocupa cu proorociile si fac propriile lor talcuiri. Cel putin nu spun: “asa imi spune gandul“, ci spun: “asa este“, si apoi isi expun o serie de teorii proprii. Unii, iarasi, le explica dupa cum vor ei, ca sa-si indreptateasca patimile lor. Rastalmacind ceea ce a spus Sfantul Chiril: “mai bine sa nu se petreaca semnele lui Antihrist in zilele noastre” (Sfantul Chiril al lerusalimului “Cateheze”, Cateheza a XV-a catre cei ce vor sa se lumineze, cap. 18., Ed. Inst Biblic, 1945, p. 415.) , unul care vrea sa se indreptateasca pe sine si frica sa, spune: “A, vezi Sfantul Chiril s-a temut ca nu cumva sa se lepede; sunt eu mai presus de Sfantul Chiril? Prin urmare, chiar de m-as lepada de Hristos, nu e nimic…” Dar Sfantul a spus sa nu se petreaca, nu pentru ca se temea, ci pentru ca sa nu-l vada pe Antihrist cu ochii sai. Vezi ce face diavolul? Din pacate, unii “cunoscatori” infasa pe fiii lor duhovnicesti ca pe niste prunci, chipurile, ca sa nu-i mahneasca. “Nu vatama asta; nu-i nimic. E suficient sa credeti launtric”. Sau spun: “nu vorbiti despre subiectul acesta - despre buletine si pecetluire - ca sa nu se mahneasca oamenii”. In timp ce de le-ar spune: “Sa incercam sa traim mai duhovniceste, sa fim mai aproape de Hristos si sa nu va temeti de nimic, si de va trebui vom si marturisi” - ii vor pregati oarecum. Daca cineva cunoaste adevarul, isi face probleme si se trezeste. Il doare pentru situatia de astazi, se roaga si ia aminte sa nu cada in cursa. Acum insa ce se intampla? In afara de faptul ca unii isi dau propriile lor talcuiri, se tem si ei ca oamenii lumesti, in timp ce ar fi trebuit sa se nelinisteasca duhovniceste si sa-i ajute pe crestini, aducandu-i la nelinistea cea buna si intarindu-i in credinta ca sa simta mangaierea dumnezeiasca. Ma mir cum de nu-si fac probleme dupa toate aceste evenimente ce se intampla? De ce nu pun cel putin un semn de intrebare la talcuirile mintii lor? Si daca il ajuta pe Antihrist in pecetluire, cum nu se gandesc ca atrag si alte suflete la pierzanie? Atunci cand Sfanta Scriptura spune: “… sa insele, daca e cu putinta si pe cei alesi” (Mc. 15,22), se refera la faptul ca se vor insela aceia care le explica pe toate numai cu mintea lor. Asadar, in spatele “sistemului perfect”, al “cartelei de ajutorare”, al computerului de asigurare, se ascunde dictatura mondiala, sclavia lui Antihrist. “… ca sa-si puna semn pe mana lor cea dreapta sau pe frunte, incat nimeni sa nu poata cumpara sau vinde, decat numai cel ce are semnul, adica numele fiarei, sau numarul numelui fiarei. Aici este intelepciunea. Cine are pricepere sa socoteasca numarul fiarei, caci este numar de om. Si numarul ei este sase sute saizeci si sase” (Apoc. 15, 16-18)”.

(Din: Cuviosul Paisie Aghioritul, “Trezire duhovniceasca“, Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2002, sursa online: Razboiul nevazut)

Stelele-n Cer de Mihai Eminescu

Stelele-n cer

Deasupra mărilor

Ard depărtărilor

Până ce pier.

Au ciel, les étoiles, 

au-dessus des mers, 

brillent pour les lointaines, 

brillent à en mourir.

După un semn

Clătind catargele,

Tremură largele

Vase de lemn;

Obéissant à un signe 

et faisant osciller leur mâts, 

les larges vaisseaux de bois 

commencent à trembler,

Nişte cetăţi

Plutind pe marile

Şi mişcătoarele

Pustietăţi.

Cités de bois 

voguant sur de vastes 

et mouvants déserts.

Stol de cocori

Apucă-ntinsele

Şi necuprinsele

Drumuri de nori.

Un vol de grues 

s'aventure sur d'incommensurables 

routes de nuages.

Zboară ce pot

Şi-a lor întrecere,

Vecinică trecere ­

Asta e tot...

Elles volent de toutes 

leur forces et leur courses, 

leur éternel passage, 

voilà tout ce qui est.

Floare de crâng,

Astfel vieţile

Şi tinereţile

Trec şi se stâng.

Fleurs de sous-bois, 

ainsi passent et s'éteignent 

nos vies et nos jeunesses!

Orice noroc

Şi-ntinde-aripele

Gonit de clipele

Stării pe loc.

Tout bonheur 

ouvre ses ailes, 

chassé par les instants où 

régne l'imobilité.

Până nu mor,

Pleacă-te, îngere,

La trista-mi plângere

Plină de-amor.

Tant que je suis vivant, 

réponds, mon ange, 

à mes larmes, 

chargées d'une aspiration sans nom et sans fin.

Nu e păcat

Ca să se lepede

Clipa cea repede

Ce ni s-a dat?

N'est-ce pas dommage, 

n'est-ce pas un péché que de laisser 

se perdre l'instant fugitif 

qui nous fut donné?

LAUDA de Nichifor Crainic

Tu, cel ce te ascunzi în eterna-ți amiaza
Si lumea o spânzuri în haos de-o raza,
Metanie ție, Părinte.
Izvod nevăzut al văzutelor linii,
Ma scalzi și pe mine în unda luminii
Un mugur de carne fierbinte.

Sunt duh învelit în nălucă de huma,
Sunt om odrăslit dintr-un tata și-o muma,
Dar sunt nerăspunsă-ntrebare.
Ce glas destoinic să-mi spună-ncotro e
Oceanul de somn ce icnind fără voie
M-a-mpins și pe mine-n mișcare?

Nici maica nu știe ce tainică normă 
Îmi dete din carnea-i vremelnica formă,
Neant înflorit în minune.
Căci toate izvoadele umbrelor noastre
Roiesc mai presus de arhangheli și astre
Din veșnica ta-înțelepciune.

In ceruri, Părinte, sunt abur în aburi
Si-asemeni cu apa ce-ngheață pe jgheaburi
Prind coaja de carne din spațiu.
Tu cugeți, se naște; voiești și durează;
Respiri și-nfloreste; iubești și vibrează
De-adâncul luminii nesațiu.

De tine mi-e foame, de tine mi-e sete,
Fac dâră de umbră acestei planete
Cu spuma de soare pe creste;
Si-n saltul credinței gustând veșnicia,
Din pulberea lumii imi strig bucuria
Că sunt întru Cel care este!

Puzderii de stele ascunse-n amiază,
Fapturile-n tine de-a pururi durează
Si-n spațiu vremelnic colindă.
A fi, bucurie eternă și sfântă!
O vraja a toată lumina răsfrântă
De-a gloriei tale oglindă.

Scrisoare de la Schitul LACU, Mt. ATHOScu privire la pasapoarte

RĂSCUMPĂRAŢI VREMEA

Cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Răscumpărând vremea, căci zilele rele sunt”(Efeseni 5, 16) se potrivesc mai mult ca oricând vremurilor de astăzi. „Zilele rele” sau, mai bine spus, vremurile apocaliptice în care trăim, îl pun pe creştinul ortodox în faţa unor evenimente şi fapte nemaiîntâlnite în istoria omenirii. Un guvern mondial, un singur conducător, o singură religie, cip-uri pentru supravegherea şi manipularea întregii populaţii şi celelalte care decurg din acestea sunt obiective „de binefacere” ale Noii Ordini Mondiale.

Cum va putea oare creştinul ortodox de astăzi să călătorească pe calea cea dreaptă în această confuzie uriaşă creată de diavolul şi de oamenii lui? Unde va putea afla odihnă sufletul său, care orbecăieşte în întunericul dens al lipsei de povăţuire şi sfătuire duhovnicească, precum şi al dezinformării promovată de mass-media, fie ea laică, fie uneori chiar cea zis bisericească? Ce fel de strigăt ar putea scoate el pentru a putea deştepta auzul celor care au făgăduit înaintea lui Dumnezeu că îl vor povăţui la limanul mântuirii?

Un stareţ athonit spunea că cea mai mare faptă bună a creştinului ortodox de astăzi, faptă care condiţionează mântuirea sa, este mărturisirea ortodoxă a lui Iisus Hristos. Dar pentru a-L mărturisi ortodox pe Hristos, trebuie ca el să fie un adevărat creştin ortodox. Iar a fi un creştin adevărat înseamnă a lucra poruncile evanghelice. Criza şi orbirea duhovnicească la care s-a ajuns astăzi şi, ca o consecinţă, compromisurile grave care se fac până şi în Biserică, au ca principală cauză tocmai nelucrarea de către noi toţi a poruncilor lui Dumnezeu.

Lăsând la o parte celelalte probleme grave cu care se confruntă Ortodoxia, să ne oprim la cea a introducerii în România a cip-urilor în paşapoarte şi în permisele de conducere, problemă care a creat multă tulburare în rândul creştinilor ortodocşi. Cu toate că această iniţiativă are în primul rând implicaţii religioase - desigur, pentru cei ce vor să se mântuiască -, fiind o lucrare curat satanică tocmai pentru că este îndreptată împotriva libertăţii omului în gradul cel mai înalt, libertate pe care Însuşi Dumnezeu o respectă, ea este nesocotită, din păcate, de mulţi dintre cei pe care Dumnezeu i-a pus să vegheze asupra turmei încredinţate lor.

Un singur glas, asemenea „glasului celui ce strigă în pustie”, a răsunat cu tărie şi a tulburat pe “Irod şi tot Ierusalimul”. Ca şi atunci, tot astfel şi acum s-au adunat cărturarii, fariseii şi învăţătorii de Lege să cerceteze cine a slobozit glasul şi pentru care pricină a îndrăznit să tulbure „liniştea” oilor celor cuvântătoare. În loc să-şi plece urechea la omul lui Dumnezeu şi să-i soarbă cuvintele sale insuflate de Duhul, îl nesocotesc şi-l dispreţuiesc, iar prin conferinţele şi interviurile lor savante sfătuiesc oile să doarmă liniştite, căci încă nu a venit lupul, ci au fost numai nişte zvonuri false. Ce bine se potrivesc şi astăzi cuvintele proorocului Isaia: „Cu auzul veţi auzi şi nu veţi înţelege şi, uitându-vă, vă veţi uita, dar nu veţi vedea”! (Isaia 6, 9)

Dar nu este de mirare aceasta. Dintotdeauna proorocul, omul lui Dumnezeu, deşi a strigat cu mare glas, nu numai că nu a fost auzit şi nu a fost luat în seamă, ci, mai degrabă, a fost luat în râs, prigonit şi chiar omorât. Avem atâtea pilde şi totuşi inima noastră împietrită refuză să creadă adevărul dumnezeiesc, amăgindu-se cu nădejdi deşarte şi cu promisiuni de viaţă îndelungată, prosperă şi fericită. Şi aceasta pentru că mentalitatea creştinului de astăzi s-a schimbat. Creştinul „modern” nu mai vrea să-şi asume Crucea, nu mai vrea să fie părtaş la Jertfa Mântuitorului şi, prin urmare, nu mai vrea să fie al lui Hristos. În aceste condiţii de lepădare de credinţă şi de confuzie planificată vin pregătirile pentru instaurarea unui guvern mondial, cu un conducător unic, antihrist, la care va trebui să se supună necondiţionat toată populaţia globului.

Părintele Iustin, faţă de care noi, monahii athoniţi români şi nu numai, nutrim o deosebită evlavie şi îl cinstim cum se cuvine, ca pe un om al lui Dumnezeu şi far luminos ce luminează în întunericul dens creat de norii grei a tot felul de compromisuri în materie de credinţă ce s-au abătut pe cerul Ortodoxiei româneşti, a conştientizat pericolul pregătirii domniei lui antihrist ce se apropie cu paşi repezi şi a tras la bună vreme semnalul de alarmă absolut necesar. Nu mai este vreme de discutat, de comentat, de criticat, ci a venit vremea „să luăm aminte” în modul cel mai serios la cele ce se întâmplă în jurul nostru. Evenimentele se desfăşoară cu repeziciune şi, datorită trândăviei şi comodităţii noastre, ne vor lua prin surprindere şi nu vom mai avea vreme nici să ne mai gândim ce se întâmplă cu noi.

Părintele Iustin vorbeşte în acelaşi duh atât cu Părintele Paisie, cât şi cu mulţi alţi părinţi contemporani bine cunoscuţi de credincioşii români, care au vorbit atât de clar despre vremurile grele în care trăim, căci s-au adăpat din Acelaşi Duh Sfânt, Care i-a insuflat şi i-a luminat pe Părinţii Bisericii să înţeleagă şi să vadă cele viitoare ca fiind prezente.

Părintele Paisie spune clar: „Biserica trebuie să ia o poziţie corectă. Să vorbească, să explice credincioşilor ca să înţeleagă că de vor lua noul buletin de identitate, aceasta va constitui o cădere”. Căderea nu se petrece atunci când accepţi să ţi se implanteze cipul pe mână sau pe frunte, căci aceasta va însemna deja lepădarea, ci atunci când accepţi actele de identitate cu cip, pentru că prin aceasta ne subjugăm de bună voie unui sistem universal de urmărire şi control al fiinţei umane, care prin trăsăturile sale se vădeşte a fi lucrarea lui antihrist. Mulţi „oameni duhovniceşti” spun că vor pune alături o cruce şi totul se va aranja. „Dar lucrul murdar nu se sfinţeşte, spune Părintele mai departe. Apa curată primeşte Harul şi se face agheasmă, dar urina nu se face agheasmă. Piatra se face pâine prin minune. Necurăţia, însă, nu primeşte sfinţire. Prin urmare, diavolul, antihristul, atunci când este în buletinul nostru de identitate, pe mână sau pe fruntea noastră prin simbolul lui, nu se sfinţeşte chiar de am pune şi o cruce”.

Ce este de făcut? În primul rând, să ne întoarcem la Hristos, să ne simplificăm viaţa şi să ne mulţumim cu puţin. Aceasta este adevărata schimbare şi ea se poate împlini în măsura în care ne apropiem mai mult de Biserică şi de Tainele ei, ceea ce înseamnă:

- participarea la viaţa liturgică a Bisericii;

- împărtăşirea cât mai deasă cu Sfintele Taine, cu pocăinţa şi asceza cuvenite;

- rugăciunea, pe care Apostolul Pavel o recomandă a fi neîncetată şi care sparge cercul închis al egoismului nostru;

- dragostea faţă de aproapele, care ne scoate din cadrul strâmt al intereselor personale;

- curajul mărturisirii până la jertfă a Adevărului, virtute care încununează întreaga nevoinţă a creştinului ortodox.

Numai aşezându-ne sub acoperământul Harului dumnezeiesc mintea ne va fi luminată de Sfântul Duh spre a înţelege chipul în care trebuie să ducem până la capăt „lupta cea bună” şi vom primi puterea să înfruntăm cu bărbăţie avalanşa evenimentelor de suflet pierzătoare, mărturisind fără frică pe Hristos înaintea oamenilor, ca şi El să mărturisească pentru noi înaintea Tatălui Său cel ceresc.

Dorim să-i încredinţăm pe fraţii noştri ortodocşi români, clerici şi mireni deopotrivă, de toată dragostea noastră, de smeritul nostru sprijin în rugăciunile înălţate către Hristos şi către Maica Domnului ca să caute cu milostivire spre Biserica Sa şi să nu îngăduie să fim înşelaţi de balaurul cel viclean.

14/27 ianuarie 2009

Praznicul Sfinţilor Părinţi ucişi în Sinai şi Rait

Ierom. Ştefan dimpreună cu toţi părinţii Schitului LACU

Text preluat din Presa Ortodoxa