LAUDA de Nichifor Crainic

Tu, cel ce te ascunzi în eterna-ți amiaza
Si lumea o spânzuri în haos de-o raza,
Metanie ție, Părinte.
Izvod nevăzut al văzutelor linii,
Ma scalzi și pe mine în unda luminii
Un mugur de carne fierbinte.

Sunt duh învelit în nălucă de huma,
Sunt om odrăslit dintr-un tata și-o muma,
Dar sunt nerăspunsă-ntrebare.
Ce glas destoinic să-mi spună-ncotro e
Oceanul de somn ce icnind fără voie
M-a-mpins și pe mine-n mișcare?

Nici maica nu știe ce tainică normă 
Îmi dete din carnea-i vremelnica formă,
Neant înflorit în minune.
Căci toate izvoadele umbrelor noastre
Roiesc mai presus de arhangheli și astre
Din veșnica ta-înțelepciune.

In ceruri, Părinte, sunt abur în aburi
Si-asemeni cu apa ce-ngheață pe jgheaburi
Prind coaja de carne din spațiu.
Tu cugeți, se naște; voiești și durează;
Respiri și-nfloreste; iubești și vibrează
De-adâncul luminii nesațiu.

De tine mi-e foame, de tine mi-e sete,
Fac dâră de umbră acestei planete
Cu spuma de soare pe creste;
Si-n saltul credinței gustând veșnicia,
Din pulberea lumii imi strig bucuria
Că sunt întru Cel care este!

Puzderii de stele ascunse-n amiază,
Fapturile-n tine de-a pururi durează
Si-n spațiu vremelnic colindă.
A fi, bucurie eternă și sfântă!
O vraja a toată lumina răsfrântă
De-a gloriei tale oglindă.