Român Ortodox în Franța: aprilie 2009

joi, 30 aprilie 2009

Din inchisorile comuniste

Experimentul Pitesti:
http://www.agnos.ro/blog/2009/04/29/genocidul-sufletelor-experimentul-pitesti/

Au trecut pe la Aiud:
http://iuliana-koinonia.blogspot.com/2009/04/au-trecut-pe-la-aiud-i.html

Au murit la Aiud:
http://iuliana-koinonia.blogspot.com/2009/04/au-murit-la-aiud-ii.html

Parintele Calciu:
http://iuliana-koinonia.blogspot.com/2009/04/parintele-marturisitor-gheorghe-calciu.html
http://iuliana-koinonia.blogspot.com/2009/04/parintele-marturisitor-gheorghe-calciu_28.html
http://iuliana-koinonia.blogspot.com/2009/04/parintele-marturisitor-gheorghe-calciu_829.html

Mircea Vulcanescu
http://victor-roncea.blogspot.com/2009/05/moartea-la-aiud-detinutului-k-9320.html

Petre Tutea si Nichifor Crainic
http://victor-roncea.blogspot.com/2009/05/la-aiud-petre-tutea-roman-de-profesie.html
Petre Tutea, Arsenie Papacioc, Nichifor Crainic, Iustin Parvu ...despre Basarabia
http://victor-roncea.blogspot.com/2009/05/drumul-aiudului-petre-tutea-p-arsenie.html

De vorba cu sora lui Valeriu Gafencu
http://razvan-codrescu.blogspot.com/2009/05/de-vorba-cu-sora-lui-valeriu-gafencu.html

miercuri, 29 aprilie 2009

Psalmi

SUPERB Putna Orthodox monastery during winter. Manastirea PUTNA

Despre copii, parinti si handicap

Motto: Autor e ala si care pune intrebarile" (Sorin Dumitrescu)

1. Pacatele stramosilor modifica genetic fiinta umana si se transmit generatiilor viitoare ?
Asi reformula aceasta intrebare folosind un citat din biblie: "Parintii au mancat agurida si copiilor li s-au sterpezit dintii". Oare aceasta mai este valabil si dupa primirea Legii celei Noi?

Parintele Teofil raspunde la aceasta intrebare ca nu stie pana unde merge culpabilitatea parintilor dar stie pana unde merge ereditatea. Altfel spus eu inteleg ca noi mostenim de la parinti inclinatia spre pacat (ereditatea) dar nu si plata pentru pacatul lor (culpabilitatea).
Si gandesc asa pentru ca Apostolul Pavel spune ca "ati fost cumparati cu pret" (1 Cor 6,20) (cu pretul sangelui lui Hristos care s-a rastignit pentru pacatele noastre), iar in Iezechiel 18,2-3 se spune:"Pentru ce spuneti voi in tara lui Israel pilda aceasta si ziceti: Parintii au mancat agurida si copiilor li s-au sterpezit dintii? precum este adevarat ca Eu sunt viu, zice Domnul Dumnezeu, tot asa este de adevarat ca pe viitor nu se va mai grai pilda aceasta lui Israel", si inca, in cartea prorocului Ieremia (31,30) este scris: "Fiecare va muri pentru faradelegea sa; cine va manca agurida, aceluia i se vor sterpezi dintii". Asadar Hristos pregatea venirea Sa prin acesti prooroci vechi-testamentari, rascumparandu-ne pentru pacatul stramosesc. Dumnezeu promite de aici inainte ca "fiul nu va purta nedreptatea tatalui si tatal nu va purta nedreptatea fiului. Celui drept i se va socoti dreptatea sa, iar celui rau rautatea sa" (Iezechiel 18, 18-23).

In concluzie, in lumea aceasta venim cu un potential spre pacat, mostenit de la parinti, dar lucrand legea lui Dumnezeu, Legea cea Noua pe care Hristos ne-a dato vom fi judecati dupa faptele noastre.

2. Copilul nascut cu handicap este vinovat ?
Nu este vinovat.
In Evanghelia de la Ioan in capitolul 9 este scris:
1. Şi trecând Iisus, a văzut un om orb din naştere. 2. Şi ucenicii Lui L-au întrebat, zicând: Învăţătorule, cine a păcătuit; acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb? 3. Iisus a răspuns: Nici el n-a păcătuit, nici părinţii lui, ci ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu.

Mai intai as vrea sa remarc faptul ca handicapul cu care se naste un om nu poate fi judecat de oameni ca fiind pedeapsa pentru pacate (ale stramosilor, se intelege). Judecata apartine Judecatorului. Hristos este judecatorul cel drept.

Sunt unii oameni care vin pe lume cu anumite infirmitati fizice si nu numai. Dar Dumnezu cand creaza pe fiecare in parte, are grija sa-i dea talantii necesari pentru mantuire. Depinde numai de om ce face cu ei. Nici un om nu este egal cu altul, nici unul nu a primit aceleasi daruri, toti suntem diferiti, dar toti purtam in noi chipul lui Dumnezeu. Mai ramane sa ne si asemanam si asta trebuie sa fie lucrarea noastra.

Spune Sfantul Ioan Gura de Aur ca Dumnezeu " n-a ingaduit fiecaruia sa aibe toate cunostintele, [...] ca sa avem nevoie unul de altul si in felul acesta sa ne iubim unul pe altul. " La fel se intampla si cu harismele duhovnicesti, cum spune Apostolul : "Unuia i se da prin Duhul cuvant de intelepciune, iar altuia, cuvant de cunoastere...unuia facere de minuni, ir altuia profetie, unuia, deosebirea duhurilor, iar altuia felurimea limbilor, iar altuia talmacirea limbilor (I Corinteni 12 8-10). Dar deoarece nimic nu este mai presus de iubire, a asezat-o deasupra tuturor, spunand: "De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. "( I Corinteni 13, 1-2)

Handicapul nu trebuie vazut ca o vina, dar poate fi vazut ca o spalare de pacate pentru cei care il poarta. Si poate fi purtat nu numai de persoana in cauza cat si de cei care ii sunt aproape. Handicapul nu este o consecinta a pacatului dar poate fi un talant dat spre mantuire. Consecinta pacatului este moartea, este despartirea de Dumnezeu si nu handicapul.

3. Nebunia este boala sau posesiune ?
Exisita mai multe "manifestari" care pentru oameni inseamna nebunie. De aceia nu se poate generaliza. As putea spune ca extremele nebuniei ar fi posedatul si nebunul in Hristos.

4. Omul fara discernamant se poate mantui ?
Se poate.
Mantuirea nu tine de discernamant, ci de iubire...Iubirea pot sa o aibe si cei care nu au discernamant. Un exemplu este si in cazul copiilor. De obicei spunem ca pruncii nu au discernamant. Ei nu stiu ce este bine si ce este rau. Dar mai ales nu sunt in stare sa vada raul, asa cum se intampla cu omul mare. De aceia Hristos a spus:"Lăsaţi copii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci împărăţia lui Dumnezeu este a unora ca aceştia." (Luca 18,16)(Marcu 10,14)(Matei 19, 14).
Sfantul Apostol Pavel spune : "Fraţilor, nu fiţi copii la minte. Fiţi copii când e vorba de răutate. La minte însă, fiţi desăvârşiţi. (I Corinteni 14,20). Dar de ce ne spune asa? Pentru ca o minte desavarsita lucreaza virtutea, iar virtutea duce la iubire, iubire- primita ca porunca Noua de la Hristos : "Să vă iubiţi unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul." (Ioan 13,34)

Cei nascuti cu un handicap- cu consecinta lipsei discernamantului, nu au de fapt decat o putere a sufletului, care este mintea, inlantuita de slabiciunea trupului. Sufletul lor a fost creat de Dumnezeu, asa cum este creeat orice suflet pentru om, fiind inzestrat dupa socoteala divina cu darurile lui, mai multe sau mai putine, dar si in functie de starea sufletelor parintilor lui in momentul conceperii. Totul a fost "cantarit" de Dumnezeu si dat conform planului Lui de mantuire, caci Hristos a spus"Eu nu voiesc moartea păcătosului, ci ca păcătosul să se întoarcă de la calea sa şi să fie viu. (Iezechiel 33 ,11)

Iubirea poti sa o ai in inima si nu este conditionata de a avea multa minte. Sa ne gandim la rugaciunea lui Iisus, la coborarea mintii in inima. Cei care nu au multa minte compenseaza asta reusind "mai usor" sa iubeasca, uneori rusinandu-ne cu toata mintea pe care o avem.

luni, 27 aprilie 2009

Mielul si Fiara

Mielul si Fiara. Documentar despre Dictatura Cipurilor Biometrice
http://rafaeludriste.blogspot.com/2009/04/mielul-si-fiara.html
http://victor-roncea.blogspot.com/2009/04/s-trezit-si-tvr-primul-documentar.html

Mielul si Fiara. Documentar despre Dictatura Cipurilor Biometrice
Vezi mai multe video din Evenimente »

Interviul integral cu P. Iustin Parvu:

Parintele Justin Parvu: In acest razboi cu cipurile, crestinul trebuie sa fie atent ca iepurasul
Vezi mai multe video din Evenimente »

Despre Inviere

Invierea sufletului prin cuvant si duhul mortal al minciunii -Parintele Rafail Noica
http://www.razbointrucuvant.ro/2009/04/27/invierea-sufletului-prin-cuvant-si-duhul-mortal-al-minciunii/

Extrase:
Sunt cuvinte care, dintr-o data, parca va invie. Parca dintr-o data te trezesti pe alta lume, [cu] alta intelegere… O lumina, ca sa zic asa. Aici este ceva din prima inviere. E sufletul care incepe sa invie. Cuvantul care acum este perceput ca viu si nu e doar informatie moarta. Asta-i energia cuvantului. Cuvantul viu si care te invie si, inviat fiind de vreun cuvant oarecare sau, in fine, ce-a pus Dumnezeu in sufletul tau, dupa aceea incep sa-ti devina vii si cuvintele Scripturii si sa te insufle. Asta este sufletul care incepe sa invie!
Si cand, contrar acestora, citesti niste lucruri… minciuni de-astea de-ale omului care se balaceste in minciuni si te simti asa impovarat si parca e o otrava ce vezi acolo, nu stii daca e adevarat sau nu, dar te simti asa, impovarat: energia mortala a cuvantului, minciuna. Minciuna si moartea sunt acelasi lucru. Minciuna nefiind doar a zice un neadevar: iti zic ca ploua, dar e soare afara. Minciuna, in esenta ei, este ceva mult mai adanc. Este tot ce nu este dumnezeiesc. Poti sa spui lucruri foarte bune, dar daca nu sunt in Duhul lui Dumnezeu sunt minciuna.
Rezultatul lor este acea otrava, acea moarte a sufletului, unde ti se tampeste sufletul; pici iar in deznadejde, pici iar in indoielnicie, in necredinta, in frica si in toate lucrurile astea care sunt ale intunericului. Intre altele, cel care are duhul deosebirii, pe linia asta deosebeste [duhurile gandurilor]. Printre altele, prin efectul pe care cuvantul il are in sufletul tau. Daca, dintr-o data, ti se invie sufletul si parca, in ciuda tuturor lucrurilor, simti ca e pace, ca Dumnezeu e bun, ca e atotputernic - uite ca asta este ceva din acea inviere.

Invierea prin cuvant - si asta este lucrarea Bisericii. Cuvantul care, bineinteles ca alta energie are, daca este trait de persoana care-l da, nu cuvant teoretic - ca am citit de la pagina 60 pana la pagina 120 si acuma va repet ce scrie acolo -, ci cuvant cat de cat trait, cuvant cercat. Spune parintele Sofronie lucruri minunate despre puterea cuvantului pe care o avea Sfantul Siluan. Dar observ din aceeasi carte ca nu toti il percepeau la fel. Deci [sunt] suflete mai sensibile, mai vii [si] suflete mai moarte, mai insensibile. Cadavrul e insensibil.

Asta este prima inviere si cei care au parte de aceasta inviere nu se vor mai nedreptati de a doua moarte. A doua moarte, pana la urma, nu este moartea trupului, ci despartirea finala a sufletului de Dumnezeu, fereasca Dumnezeu de lucrul asta pe tot sufletul viu”.

(extrase din conferinta: “Din ce moarte ne-a izbavit Hristos“, Alba-Iulia, decembrie 2005)
********************************************************************************************
Alte extrase din aceiasi conferinta:
http://www.razbointrucuvant.ro/2009/04/20/din-ce-moarte-ne-a-izbavit-hristos-prin-moartea-si-invierea-sa/

*“O, de-am trai noi toti ca MOARTE necunoasterea lui Dumnezeu (in chip viu, existential, nota noastra). De-am trai noi asta ca o moarte, ne-ar fi mai putin confortabil sa traim in toate conforturile pe care ni le ofera viata. Dar ar fi un zbucium foarte important. Dar s-a pierdut, cu dinamica necontenita a caderii lui Adam, s-a pierdut pana si simtamantul asta“.

*“Dacã nu cunosc pe Dumnezeu, dacã nu-l trãiesc în viaţa asta pe Dumnezeu, când mi se sfârşeşte sorocul meu pãmântesc şi ma despart de trup, o sã rãmân în întunericul în care sunt. Sfântul Simeon Noul Teolog zicea un lucru înfricoşãtor: “Cine n-a vazut pe Dumnezeu in viata asta nu-L va vedea nici in cealalta”. Aici aş aduce cuvântul Sfântului Siluan: “Ţine-ţi mintea în iad, dar nu deznãdãjdui”. Cã zice Sfântul Siluan: “Nu vom deznãdãjdui, cã milostiv este Dumnezeu”. Adicã, noi nu trebuie sã ne ascundem îndãrãtul unor închipuiri sau dorinţe de-ale noastre - “ei, las` ca poate o sa mearga si asa si asa”. Trebuie sã ştim legea asta, ca lege cumplitã: dacã nu îl port acuma pe Dumnezeu, dacã nu-L vãd acuma în viaţa mea pe Dumnezeu, nici dincolo de viaţa asta nu-L voi vedea”.

*Pacatul este chipul mortii, al mortii vazute ca despartirea sufletului de Dumnezeu, Facatorul lui. Asta este moartea, asta este pacatul. Tot ceea ce desparte sufletul omului de Facatorul lui, de Dumnezeu, e moarte. Lucrarea acelui lucru, acelei energii, a acelui gând, a acelei fapte este pacat, este lucrarea mortii. Iar tot ceea ce aduce pe om catre Dumnezeu este viata si este stingerea lucrarii mortii. Viata si libertatea ne sunt date pentru ceea ce numeste Biserica: pocainta.

*Dar de ce a suferit Eva blestemul acesta al nasterii în dureri? Pentru ca nasterea omului în lumea asta îngana omului nasterea omului la sfarsitul vietii asteia. Asa cum ne-am facut gestatia în pantecele maicii pentru a veni in viata asta, tot asa ne facem devenirea asta între nastere si mormant, a doua gestatie, pentru a ne naste întru cele vesnice. (…) In dureri si poate cu plangere se face nasterea omului in lumea asta. Mama boleste, pruncul se naste plangand; si in plansoare insotim trupul neinsufletit la mormant si cu plangere il inmormantam. (…) Plangerea este numai pentru viata asta si face parte din dinamica pocaintei. [Pocainta] nu [inseamna] atat parere de rau pentru relele facute. Noi intelegem foarte analitic, foarte primitiv lucrurile, obiectiv [impersonal, n.n.]. Asta numesc eu primitiv duhovniceste. Noi gandim obiectiv. Faptul ca am facut o greseala si-mi pare rau pentru ea - nu asta este inca pocainta, dar ar putea sa fie un inceput. Adica, o parere de rau ca vedem ca am scrantit-o, asta e normal. Dar lacrimile adevarate sunt cand sufletul incepe sa traiasca faptul ca despartirea de Dumnezeu este un blestem si ca acel blestem este moarte. [...]Când cunoaste sufletul - asta v-o spun din experienta parintelui Sofronie si a sfintilor, dar trebuie toti sa ajungem la experienta asta - cand incepe sufletul sa vada de ce Dumnezeu ne-am despartit noi, de care dragoste ne lipsim noi, lacrimile vin din dragoste, nu din parere de rau obiectiva (ca am facut – obiectiv [impersonal, n.n.] - ceva tampit, sa zicem), ci ca prin acea prostie, prin acea rautate s-a ranit dragostea lui Dumnezeu. In ce fel s-a ranit? Prin despartirea mea de dragostea asta”.
********************************************************************************************
Moartea nu exista -P. Rafail Noica
http://www.razbointrucuvant.ro/2009/04/27/moartea-nu-exista/
Extrase:
* Hristos Insusi sufera din mahnirea cuiva pe care l-am mahnit, Hristos Insusi se bucura si se mangaie din mangaierea cuiva pe care l-am mangaiat, El se implica total in viata noastra, in dragostea Lui.

*La intemeierea lumii Dumnezeu nu a intemeiat un iad, n-a intemeiat un foc vesnic. Cine a gatit acel foc vesnic? Diavolul si ingerii lui; si noi, pacatuind. Pocainta este constientizarea si iesirea din acel foc, intoarcerea catre Dumnezeu si ale lui Dumnezeu. Si atunci, ceea ce ar trebui pe drept sa suferim, Dumnezeu Insusi prin lucrarea Lui ne izbaveste de asta.

*Ca adevarata moarte nu este despartirea intre suflet si trup, care, iarasi zic, este chipul mortii; si a lasat Dumnezeu uraciunea mortii, groaza mortii, pentru ca noi sa constientizam ce este moartea si, urand-o, sa ne departam de ea. Si eventual, urand-o cu ura dreapta, sa se trezeasca in noi dragostea de Dumnezeu, dragostea de viata si sa tanjim catre ea si incepe ceea ce am numit dinamica pocaintei.

*vedem din pilda talantilor, unora le da cinci talanti, ala aduce zece, altuia ii da doi talanti, ala aduce patru, dar amandoi au primit un cuvant identic: “bine sluga buna si credincioasa, peste putin ai fost stapan, peste mult te voi pune”. Si nu se uita la faptul ca unul a avut cinci si unul a avut doi, ci se uita la faptul ca amandoi au dublat darul pe care l-au primit. Deci, desavarsind omul gandul lui Dumnezeu in viata lui, pe de o parte cat este cu putinta in vremelnicia asta, pe de alta parte, cat este cu putinta persoanei lui - ca unul daca a primit cinci, altul daca a primit doi, si de la cel cu unu ar fi asteptat sa primeasca macar acel unu cu dobanda.

*Daca voi credeti ceea ce spuneti in crez: “Astept invierea mortilor si viata veacului ce va sa fie“, prin credinta aceste cuvinte vor fi voua. Si noi, sa ne dea Dumnezeu sa zicem cu intelegere si cu adevarata credinta: astept invierea mortilor si viata vecului ce va sa fie. Amin!”
************************************************************************************
ARTICOLE:

-Despre icoana invierii:
http://www.razbointrucuvant.ro/2009/03/16/marturiile-icoanei-invierii-de-arhimandrit-mihail-stanciu/
http://calindragan.wordpress.com/2009/04/28/o-icoana-rara-pogorarea-la-iad-a-mantuitorului-in-care-se-vede-sf-ioan-botezatorul-predicand-pocain%C8%9Ba/
-Invierea, marea provocare a vietii noastre:
http://www.razbointrucuvant.ro/2008/04/26/invierea-marea-provocare-a-vietii-noastre/
-sf. Varsanufie de la Optina despre bucuria adevaratei invieri
http://www.razbointrucuvant.ro/2008/05/04/sfantul-varsanufie-de-la-optina-despre-bucuria-adevarata-a-invierii/
-Pastorale IPS Teofan:
http://www.razbointrucuvant.ro/2009/04/18/o-pastorala-calda-si-marturisitoare-cuvantul-pastoral-de-invierea-domnului-a-ips-teofan-mitropolitul-moldovei-si-bucovinei/
-Pastorala PS Sebastian:
http://www.razbointrucuvant.ro/2009/04/18/hristos-a-inviat-iar-noi-murim-un-cuvant-pastoral-bubuitor-si-trezitor-al-ps-sebastian-al-slatinei/

vineri, 24 aprilie 2009

De ce un crestin nu poate primi actele electronice

http://victor-roncea.blogspot.com/2009/04/de-sfantul-gheorghe-monahul-filotheu-de.html

Pentru mapa deputatului: De ce un creştin nu poate primi actele electronice

Începînd cu 14 Ianuarie 2009, cu apelul Părintelui Arhimandrit Iustin Pîrvu de la Mănăstirea Petru Vodă, a apărut în societatea românească nevoia unei dezbateri publice cu privire la cîteva măsuri legislative luate de autorităţile române - Guvern, Parlament, Preşedenţie. Legea urmăririi convorbirilor telefonice şi a supravegherii internetului, ordonanţele de guvern privitoare la paşapoarte şi cărţi de identitate, introducerea noilor permise auto şi a cardurilor bancare cu cip RFID şi ordonanţele de guvern privitoare la implanturi au ridicat o seamă de probleme peste care nici un creştin nu poate trece. Le enumerăm mai jos.

1. Problema libertăţii
Cîteva citate din Noul Testament vin să lămurească de ce creştinii nu pot primi actele electronice: "Şi veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va elibera pe voi. Răspuns-au, şi au zis lui: Sămânţă a lui Avraam suntem, şi nimănui nu am fost robi nici odată; cum tu zici, că liberi veţi fi? Răspuns-a Iisus lor: Amin Amin grăiesc vouă: Că tot cel ce face păcatul, rob este păcatului." (Ioan 8:32-34)
Sistemul electronic de supraveghere globală este bazat pe neîncredere şi suspiciune, renunţă la prezumţia de nevinovăţie pe care tribunalele trebuie să o infirme în cazul infractorilor. Aşadar, după ce în 2000 de ani de creştinism mîntuirea a fost laolaltă cu sentimentul libertăţii, ni se impune un sistem în care noi şi copiii ce se vor naşte vom trăi cu sentimentul permanentei vinovăţii, permanentei vine de a nu greşi sistemului electronic, cîtă vreme Dumnezeu ne-a dăruit libertatea totală a conştiinţei şi niciodată nu a încălcat-o.
"Iar Domnul Duh este; şi unde este Duhul Domnului, acolo este libertatea." (2 Corintheni 3:17)

Cîtă vreme aceste acte electronice nu sînt create în numele Domnului, după învăţătura Bisericii, care spune că unde nu este Dumnezeu este sigur diavolul, ele nu pot în nici un caz să slujească libertăţii cu care am fost zidiţi de Dumnezeu. Cazurile de manipulare a informaţiilor personale după bunul plac al celor care au acces la bazele de date personale, pune în primejdie cu adevărat viitorul libertăţii umane. O statistică a numărului de greşeli involuntare şi de abuzuri în gestionarea informaţiilor personale la nivel de stat în întreaga lume ar arăta limpede că vremea libertăţii şi a respectului persoanei se va termina curînd.

Mai mult decît aceste trimiteri precise, implantarea urmăreşte atingerea directă a puterilor sufleteşti. Sorin Ifrim, arestat pentru terorism în luna Mai 2008, în statul Florida (SUA) a scris cuiva din România următoarele: "Unii au platit sa aiba siguranta prin biocip, altii au fost platiti ca si cobai, altii ca mine nu au stiut cind au fost injectati cu biocip, pt ca vedeau / stiau si trebuiau sa fie telecomandati. Cind am iesit din inchisoare am constatat ca am nu unul ci 2 biocipuri [directionale] injectate simetric in stinga si in dreapta sternului. De atunci am frica si confuzie, nu ma pot ruga cum trebuie, am pierdut isihasmul si profunzimea, meditatie si reflectarea, claritatea mintii si a sufletului. Miercuri este procesul cind vor decide cum sa ma opreasca [ inchisoare pina la 15 ani, spital mental sau doar telecomanda ce o am deja]." Aceste afirmaţii vin să certifice faptul că ceea ce se ştia despre progresul tehnologic contemporan devine astăzi realitate: Libertatea cu care oamenii au fost înzestraţi de Dumnezeu să-şi folosească puterile sufleteşti încetează în momentul implantării.

2. Problema chipului lui Dumnezeu
Prin implantarea care se urmăreşte în cele din urmă, se doreşte schimonosirea chipului lui Dumnezeu din om. Cu alte cuvinte, omul fără cip electronic ar fi ne-deplin, ne-desăvîrşit, incomplet. Aceasta este cea mai mare jignire adusă lui Dumnezeu Creatorul şi omului, creaţiei Sale, de cînd există neamul omenesc. Omul este redus de la "slavă a lui Dumnezeu" (după Sfîntul Irineu de Lugdunum - sec. II d.Hr.) la un animal fără drepturi cîtă vreme nu are cip implantat.
A socoti că actele electronice nu sînt un pas intermediar acestui deziderat anti-uman şi anti-hristic este lipsă de realism şi dreaptă judecată.

3. Problema numărului
Introducerea codului numeric personal a fost făcută în regimul comunist fără nici un drept de apel la vreo dezbatere publică. Cîtă vreme evidenţa populaţiei nu s-a servit de ajutorul calculatoarelor, această măsură, deşi jignitoare la adresa creştinului, purtător al unui nume sfinţit prin Sfîntul Botez, poate fi înţeleasă ca ajutătoare pentru o mai bună gestionare de către stat a informaţiilor personale.
Dar de vreme ce implementarea tehnicii de calcul permite astăzi o desăvîrşită evidenţă a populaţiei, în loc ca organele statului să renunţe la acest apendice nefolositor persoanei umane, prin introducerea elementelor biometrice nu numai că sîntem reduşi la statutul de numere în faţa unei maşini, ci toate caracteristicile noastre fizice, unice şi irepetabile sînt transformate în numere unice, adîncind cu atît mai mult prăpastia dintre omul, zidit de Dumnezeu ca slavă a Sa, şi identitatea numerică, implementată de o mentalitate anti-creştină. Din aceasta se arată că cei mai mari prigonitori ai Bisericii din toate veacurile, de la Nero şi Diocleţian pînă la Stalin şi Ceauşescu, au fost nişte filantropi în comparaţie cu sistemul actelor electronic pe care trebuie să îl adoptăm, cu atît mai mult cu cît sîntem deja departe de momentul în care orice conştiinţă creştină se putea întreba dacă nu cumva citatul din Apocalipsa 13:18 "cel ce are minte, să socotească numărul fiarei; că numărul omului este" are sau nu legătură cu actele de identitate.

4. Problema semnului fiarei
Cartea Apocalipsei vorbeşte în capitolul 13 despre cea de a doua fiară cu care se va lupta Biserica, care îi "face pe toţi [...] ca să le dea lor semn pe mâna lor cea dreaptă, sau pe frunţile lor, şi ca nimenea să nu poată cumpăra sau vinde, fără numai cel ce are semnul, sau numele fiarei, sau numărul numelui ei." (13:16-17) Deşi încă din primele zile ale Creştinismului Părinţii Bisericii şi toată suflarea care exista şi-a pus întrebarea despre cine va fi vorbind acest verset, abia la începutul veacului 21 prorocia aceasta se apropie de realitate, fiind la un pas de a se împlini, prin implantare. Cu toate acestea, întrucît Duhul Sfînt a purtat de grijă Bisericii de la Cincizecime, din vremea Sfinţilor Apostoli pînă astăzi, s-a ştiut de către Biserică cine va fi fiara. Sfîntul Ippolit Romanul, pe la anul 200 d.Hr. spune limpede: "Fiara care se va ridica din pământ va fi împărăţia lui Antihrist" (Despre Antihrist), aşadar orice formă statală care va căuta să prigonească Biserica şi să pună în capul statului şi al Bisericii oameni care să slujească diavolilor şi învăţăturilor lor, iar nu lui Hristos şi învăţăturilor Bisericii.
Pedeapsa pe care le-a pregătit-o Dumnezeu celor ce vor primi semnul fiarei este scrisă în capitolul 14 al Apocalipsei: "Oricine se închină fiarei şi chipului ei, şi ia semn pe fruntea sa sau pe mâna sa, şi acesta va bea din vinul mâniei lui Dumnezeu cel dres neamestecat în paharul mâniei Lui, şi se va chinui cu foc şi cu piatră pucioasă înaintea Sfinţilor îngeri, şi înaintea Mielului. Şi fumul chinului lor în vecii vecilor se suie; şi nu au odihnă ziua şi noaptea cei ce se închină fiarei, şi chipului ei, şi cel ce ia semnul numelui ei"(14:9-11)
Semnul despre care vorbeşte cartea Apocalipsei este în limba greacă veche, în care s-a scris la anul 90 această carte, cuvîntul χάραγμα (háragma), care, conform dicţionarelor, este orice semn gravat sau imprimat, întipărit, sau sculptat, cioplit, orice incizare sau implantare.
Trebuie să fim orbi sufleteşte să nu vedem că implantul şi înainte-mergătorul său, cipul din acte, sînt primul şi cel mai serios candidat, după 2000 de ani de creştinism, de a deveni semnul fiarei.
Iar dacă alăturăm lor şi posibilităţile de control al puterilor sufleteşti pe care tehnica o dezvoltă în cazul implantului, înţelegem de ce trăim la timpul prezent unele din ultimele prorocii şi semne din Apocalipsă, care anunţă sfîrşitul istoriei omenirii aşa cum o cunoaştem.

Nu este nici un fior de panică în ceea ce scriem. De 2000 de ani mărturisim în Simbolul Credinţei: "Aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie". Aceste fapte se vor petrece întocmai şi creştinii le aşteaptă de 2000 de ani, dar ei ştiu la fel de bine că mai întîi va veni Antihrist şi impărăţia sa, şi vor deveni realitate toate catastrofele prorocite de Apocalipsă, şi apoi va veni Domnul Iisus Hristos pe norii cerului şi va avea loc învierea morţilor.
Pentru aceea, contemporaneitatea cu Antihrist este una din caracteristicile Creştinismului Ortodox, încă din vremea Sfinţilor Apostoli, aşa cum scrie Apostolul iubirii, Sfîntul Ioan Teologul: "Fiilor, ceasul cel de apoi este; şi precum aţi auzit că Antihrist vine, şi acum antihrişti mulţi s-au făcut; dintru aceasta cunoaştem că ceasul cel de apoi este." (1 Ioann 2:18, 4:3)

Fără să cunoască cele mai multe din prorociile marilor Sfinţi ai Bisericii (pe care şi noi le-am lăsat deoparte ca să scurtăm prezentarea de faţă), unul din Sfinţii închisorilor comuniste, Ioan Ianolide, scrie următoarele rînduri în anul 1985 (!): "Civilizaţia modernă comportă următoarele riscuri: dispariţia vieţii prin dezagregarea atomică militară, ori, pe cale paşnică, prin poluare şi epuizarea resurselor naturale; dispariţia vieţii prin manipularea stavroghiană a ingineriei genetice; dispariţia vieţii prin alienarea oamenilor; tirania absolută prin monopolul tehnicii; transformarea societăţii în temniţă, fermă ori uzină, prin tehnicizare; determinarea conştiinţei prin mijloace tehnice; o lume teleghidată tehnic; anularea omului ca fiinţă liberă conştientă şi stăpînă; dezechilibru ecologic; răzbunarea naturii împotriva tehnicii; un dezastru general, pe care-l îndreptăţeşte căderea omului din harul dumnezeiesc; golirea omului de harul Duhului Sfînt şi dispariţia finalităţii transcedentale"
(Deţinutul profet, ed. Mănăstirea Diaconeşti 2009, pag. 155-156)

Pentru aceea, dorinţa noastră este ca forurile legislative să dea dovadă de maturitate creştină şi să nu permită existenţa în România a actelor electronice, cu atît mai puţin a posibilităţii implanturilor cu cipuri electronice RFID. Încheiem cu un îndemn al aceluiaşi Ioan Ianolide, unul din marii sfinţi ai închisorilor antihristice din secolul XX: "Orice om politic, orice preot, orice filosof, orice artist, economist, om de ştiinţă, pedagog, trebuie să se întrebe cutremurat în ce duh se află, ce duh exprimă, ce operă săvîrşeşte: mîntuitoare sau nimicitoare?" (ibidem, pag. 163)

Monahul Filotheu Bălan
Mănăstirea Petru Vodă, judeţul Neamţ
la pomenirea Sfîntului Marelui Mucenic Gheorghie, Purtătorul-de-biruinţă

joi, 23 aprilie 2009

Intampinarea mortii

Dedic acest articol prietenului meu drag, Ioan Cernatescu, care la varsta de 30 de ani a plecat la ceruri in ziua de 13 aprilie 2009, in Lunea Patimilor, lasandu-ne, pe toti cei care l-am cunoscut, cu mare durere in suflet. Domnul l-a chemat la El, asa cum ne cheama pe toti in momentul cel mai bun pentru mantuirea noastra. Nadajduim ca, alaturi de sfinti, sa se bucure de locasurile ceresti si, dimpreuna cu ingerii, sa ii aduca slava lui Dumnezeu.

Omul ca iarba, zilele lui ca floarea campului, asa vor inflori. (Psalm 102)

Drumul pe care a plecat acum este drumul spre o noua viata. Şi aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis. (17,3).

Inmormantarea a avut loc in cimitirul Manastirii Crasna in Joia cea Mare, pe 16 aprilie 2009.

Vesnica sa-i fie pomenirea si Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!

***

Intampinarea Mortii

Multe lucruri vrem sa le aflam si sa le intelegem, dar mai ales vremea cand va veni sfarsitul lumii. Apostolul Pavel, pentru a potoli aceasta nepotrivita preocupare a noastra, scrie intr-o epistola de-a lui: "Iar despre ani si despre vremuri, fratilor, nu aveti nevoie sa va scriem noi, caci voi insiva stiti bine ca precum un fur noaptea, asa vine ziua Domnului" (I Tesalonicieni 5,1-2).

Adica ce vom castiga daca stim cand va fi a doua venire a Domnului? Spuneti-mi.[...]Ce insemnatate poate avea asta pentru noi? Nu cumva pentru fiecare dintre noi sfarsitul nu vine odata cu moartea lui? [...] Din pacate, insa asa cum se intampla si in multe alte imprejurari, cand suntem nepasatori fata de lucrurile care ne privesc direct si ne indeletnicim cu treburile altora, nesocotind problemele noastre si ingrijindu-ne de cele straine, la fel si in cazul acesta; in loc ca fiecare sa se intereseze de sfarsitul lui, vrem sa aflam in de-amanunt cum si cand va veni sfarsitul obstesc al tuturor?

Daca vreti sa aflati de ce este necunoscut fiecaruia dintre noi sfarsitul vietii sale si de ce moartea vine pe neasteptate, ca un fur noaptea, va voi spune, considerand ca e drept sa se intample asa. Asadar daca fiecare dintre noi si-ar cunoaste clipa mortii, nimeni nu s-ar ingriji sa savarseasca fapte virtuoase cat traieste, ci cunoscand care va fi ultima zi din viata sa, dupa ce mai intai va face nenumarate rele, s-ar pocai cu putin inainte de a inchide ochii si ar pleca spre viata de dincolo izbavit de pacatele lui. Daca acum , cand frica si necunoasterea ceasului mortii ne cutremura sufletele, dupa ce ne petrecem intreaga viata in pacat, cei mai multi dintre noi abia in ultimile clipe ne hotaram sa ne pocaim, desigur daca mai apucam. Care dintre noi s-ar mai ingriji de lucrarea virtutii, daca am stii cu precizie cand vom muri? N-am sovai sa savrsim tot felul de lucruri pana in ziua aceia. Ne-am razbuna pe dusmani, am ucide pe cine vrem, ne-am satisface patimile salbatice ale sufletului pe spinarea semenilor nostrii, si dupa aceia, inainte de a muri...ne-am pocai !

[...]

Cel ce are cu adevarat cugetul intelept si este calauzit de nadejdea bunatatilor viitoare, nici moartea n-o considera moarte. Adica dreptul, care umbla pe calea lui Dumnezeu si in fiecare zi asteapta sa intre in imparatia Lui, nu se tulbura, nu se cutremura, nu se necajeste atunci cand se afla fata in fata cu moartea, adica de pilda, cand ii moare vreo ruda sau vreun prieten. Caci stie moartea, pentru cei care au trait in virtute pe pamant, nu este decat trecerea intr-o viata mai buna, calatorie intr-un tinut mai frumos, cale ce duce la incununare.

[...]

"Trebuia sa mi se intample mie un asemenea lucru?"striga cu suspine si jale barbatul care a ramas vaduv. "Asteptam eu sa mi se intample o asemenea nenorocire si sa-mi pierd sotia?". Ce spui omule? Cand erai, sau credeai ca esti, departe de moarte, stiai bine legile firii; acum ca ai patit necazul, le-ai uitat? Poate ca Dumnezeu ti-a luat sotia pentru ca vrea sa te conduca la infranare, pentru ca te considera in stare de nevointe mai mari, de o viata duhovniceasca mai inalta, si de aceia te-a eliberat de legatura casnicei.

Si tu femeie care ti-ai pierdut barbatul, de ce plangi? Nu cumva pentru ca ti-ai pierdut ocrotitorul si ai ramas singura pe lume? Niciodata sa nu spui asa ceva. Caci nu L-ai pierdut pe Dumnezeu, Care este ocrotitorul nostru, al tuturor. De vreme ce-L ai ca ajutor pe Dumnezeu, n-ai nevoie de nimeni altul. Nu cumva atunci cand sotul tau traia nu tot Dumnezeu era Cel care vi le dadea pe toate? Asa sa te gandesti, si sa spui precum David: "Domnul este luminarea mea si mantuirea mea; de cine ma voi teme? Domnul este ocrotitorul vietii mele; de cine ma voi infricosa?" (Psalmi 26,1). De-acum Acesta, "Parinte al orfanilor si judecator al vaduvelor" (Psalmi 67,5), iti va purta de grija mai mult decat ti-a purtat mai inainte.

Vezi cum o ruda de-a ta a plecat din aceasta lume? Nu te inspaimanta, nu jeli, nu-ti zdrobi inima. Aduna-ti mintea, cerceteaza-ti constiinta si gandeste-te ca peste putina vreme te va astepta si pe tine acelasi sfarsit.

"Dar mortul", imi vei spune, "putrezeste, se face tarana". Tocmai de aceea trebuie sa te bucuri mai mult. Cand cineva vrea sa rezideasca o casa, care s-a invechit si e gata sa se prabuseasca, dupa ce mai intai ii scoate afara pe cei care locuiesc intr-insa, o darama din temelii si construieste alta mai buna. Si cand se intampla asta, locuitorii ei nu se intristeaza pentru ca au iesit din casa veche, ci sunt multumiti. Nu-i intereseaza, vezi bine, daramarea pana la temelii, pe care o vad cu ochii lor, intrucat se gandesc la noua si frumoasa cladire care se va rezidi, desi inca n-o vad.

La fel face si Dumnezeu. cand vine vremea ca trupul nostru sa fie nimicit mai intai scoate sufeltul, cae locuieste intr-insul, ca si cum l-ar scoate dintr-o casa veche si gata sa se prabuseasca, pentru a-l aseza iarasi cu slava si mai mare in casa noua, care se va cladi. Si Adam cand a fost creat n-a vazut ca a fost plasmuit din lut. Adica Dumnezeu n-a plasmuit mai intai sufletul, ca sa nu vada cum a fost facut trupul. De aceia sufletul nu cunoaste slabiciunea trupului. Insa cand va fi invierea de obste, atunci sufletul se va afla intr-un nou trup, nestricacios, si nu in vechiul lui vesmant de lut.

Mortul desi nu se vede pe el, ii vede insa pe cei care au murit mai inainte cum devin tarana, si invata multe. Ia priveste cat de tacuti si retinuti sunt in fata mortilor chiar si cei mai mandri, chiar si cei mai falosi oameni! Se aude cuvantul "moarte" si inima tuturor este zdrobita de frica. Si filozofam in jurul mormintelor si cugetam unde o sa ajungem si palavragim despre zadarnicia celor lumesti, dar indata ce ne indepartam, uitam de neputinta noastra. Iata, de exemplu, cand cineva se afla la inmormantarea unui prieten de-al lui, se intoarce spre cel de langa el si-i spune cuvinte ca acestea: "Adevarat, cat de neputinciosi suntem! Cat de neinsemnata este viata noastra ! Ce ni se intampla oare dupa moarte? Asa trebuie sa ne gandim si sa nu vorbim de rau, sa nu nedreptatim, sa nu tinem minte raul..."[...]

Sa ne intoarcem insa la tema noastra. Spune-mi, din ce motiv il plangi cu atata durere pe cel care a murit? Pentru ca era rau? Atunci nu numai ca trebuie sa plangi, ci si sa-I multumesti lui Dumnezeu, Care a oprit rautatea lui. Nu cumva, dimpotriva a fost bun? Si in cazul acesta trebuie sa te bucuri, pentru ca a murit "ca nu cumva rautatea sa-i strambe intelepciunea, ca nu cumva inselarea sa-i amageasca sufletul" (Intelepciunea lui Solomon 4,11). Nu cumva era tanar? Chiar si pentru asta sa-I multumesti Lui Dumnezeu si sa-L slavesti, fiindca l-a luat langa dansul. Asa cum pe cei care merg sa primeasca vre-un rang, ii conducem cu bucurie si multumire, la fel trebuie sa ne luam ramas bun si de la cei care pleaca din viata acasta, pentru ca se duc aproape de Dumnezeu, unde vor primi mai mare cinste si fericire.

Nu spun, desigur ca nu trebuie sa ne para rau pentru despartirea de persoanele dragi noua, care mor, dr sa nu ne intristam mai mult decat trebuie. Caci ne vom mangaia destul daca ne gandim ca omul pe care l-am pierdut era muritor, ca noi toti. Daca ne revoltam nu aratam altceva decat faptul ca cerem lucruri care nuse potrivesc cu firea omeneasca. Te-ai nascut om prin urmare muritor. De ce suferi pentru ceva atat de firesc, cum este moartea? Nu cumva regreti fiindca pentru a trai trebuie sa mananci? Nu cumva ai vrea sa traiesti fara hrana? Atunci de ce-ti doresti sa nu mori? Pe cat de firesc este sa mananci, asa si sa mori. De vreme ce esti muritor, nu cere sa devii nemuritor; caci acest lucru a fost stabilit o data pentru totdeauna. Sa nu ne asemanam talharilor care vor sa-si insuseasca lucruri care aua apartinut altora. Astfel, cand Dumnezeu ia de la noi bani sau cinstiri sau slava, si chiar trupul sau sufletul, le ia pe cele ce-I apartin. Si chiar si pe copilul tau daca l-ar lua, de fapt nu-l ia pe copilul tau, ci o faptura de-a Lui.

[...]

"Dar l-am pierdut pe scumpul meu copil ", va spune poate cineva, "in care mi-am pus atata nadejde". Si ce vrei sa spui prin asta? Multumeste-I lui Dumnezeu, Care ti-a luat copilul, si atunci nu vei fi mai prejos de Avraam, care l-a dus pe fiul sau Isaac ca sa-l jertfeasca, dupa porunca dumnezeiasca. Asa cum acela I l-a oferit lui Dumnezeu fara murmur pe nepretuitul sau fiu, asa sa-l oferi si tu , si nu vei lua rasplata mai mica. Nu plange, nu suspina, nu carti. Spune ce a spus si fericitul Iov, cand si-a pierdut toti copii: "Domnul a dat, Domnul a luat; cum I-a placut Domnului, asa s-a facut; fie numele Domnului bienecuvantat!" (Iov 1,21). Asa a zis si catre femeia lui, prin aceste cuvinte care ne starnesc admiratia: "Daca noi am primit din mana Domnului pe cele bune, nu le vom primi si pe cele rele?" (Iov 2,10). Asa sa gandesti si tu, de vreme ce copilul tau n-a cazut in mainile vrasmasului si uneltitorului, ci s-a dus aproape de Dumnezeu, Care-i poarta de grija mai mult ca tine, si Care cunoaste interesul lui mai bine ca tine. Priveste cati copii care traiesc acum au facut din viata parintilor lor un martiriu.

"Pe copii buni, nu-i vezi?", ma vei intreba. Si-ti raspund. Ii vad si pe ei, insa starea in care se afla copilul tau este mai sigura decat a lor. Poate ca acum sunt bine insa sfarsitul lor este necunoscut. Tie nu-ti mai e teama pentru copilul tau, ca nu cumva sa pateasca ceva sau nu cumva sa o ia pe un drum gresit. De aceia iti spun din nou, nu mai jeli. Sa-L slavesti doar pe Domnul cuma a facut Iov.

"Si cum sa nu plang", vei spune, "nu vezi ca nu mai sunt tata?" Ce cuvinte sunt acestea? Nu cumva ti-ai pierdut copilul? Nu l-ai pierdut, ci poate ca acuma a devenit si mai sigur al tau. N-ai incetat sa fii tata. Acum esti ceva mai mult - nu mai esti tatal unui copil muritor, ci al unei fiinte nemuritoare! Sa nu crezi ca ti-ai pierdut cu adevrat copilul pentru ca nu mai este langa tine. Asa cum ar fi continuat sa fie copilul tau daca ar fi plecat intr-o tara indepartata, la fel si acum, cand a plecat spre cer. Vazand asadar ochii lui inchisi, gura amutita si trupul nemiscat, nu te gandi: "Gura aceasta nu va mai vorbi, ochii acestia nu vor mai vedea, picioarele acestea nu vor mai umbla". Ci sa te gandesti:"Aceasta gura va rosti cuvinte mai intelepte, acesti ochi vor vedea lucruri mai frumoase, aceste picioare vor umbla prin ceruri, acest trup va invia nestricacios si-l voi lua inapoi pe copilul meu mai stralucitor de cum a fost".

"Dar nu stiu unde s-a dus", poate ca-mi vei spune. Cum nu stii? Fie ca a trait facandu-se placut lui Dumnezeu, fie ca nu, este stiut unde va merge. "Tocmai de aceia plang", imi vei explica,"pentru ca a plecat impovarat de pacate". Dar si daca n-ar fi avut pacate, nu cumva n-ai fi plans si n-ai fi jelit? Acum te vaiti catre Dumnezeu si-I spui: "De ce l-ai luat pe copilul meu plin de pacate?". Atunci i-ai fi spus: "De ce ai luat un copil atat de bun?". In ambele cazuri, insa trebuie sa te bucuri. Daca copilul era pacatos, sa te bucuri ca a incetat sa mai pacatuiasca si n-a adaugat o mai mare povara de rautate in sufletul sau. De vreme ce n-ai putut sa-l ajuti cat traia, pentru ca n-a ascultat de povetele tale, acum il poti ajuta; nu cu lacrimi si jale, ci cu rugaciuni si milostenii si prescuri. Acestea au fost stabilite de Sfintii Apostoli nu intamplator, ci cu iluminarea Sfantului Duh. Preotul, in fata sfantului jertfelnic, cand savarseste infricosatoarele Taine ale lui Hristos, ii pomeneste nu numai pe ce vii, ci si pe cei morti, asa incat sufletele lor se usureaza. Si noi cand aducem pentru ei prescuri la biserica sau dam milostenie saracilor, le oferim o mangaiere, oricat de pacatosi ar fi fost. Daca iarasi copilul tau a fost bun si virtuos, cu atat mai mult nu trebuie sa-ti para rau. Caci asa cum soarele curat si stralucitor urca pe cer, la fel si sufletul curat care paraseste trupul urca in stralucire, insotit de ingeri, la imparatia lui Dumnezeu.

Nu e rau, asadar, ca cineva sa moara. Atunci de ce ne temem de moarte? Pentru ca nu ne-a cuprins iubirea imparatiei ceresti, pentru ca nu ne-a inflacarat dorul bunatatilor viitoare. Daca se intampla asa am fi socotit toate bunatatile pamantului. Cel ce se teme mereu de iad, nu se va teme niciodata de moarte. Sa nu aveti deci cugetele unui prunc ci lipsa rautatii lui. Pruncii se tem de mastile urate dar neprimejdioase, insa nu se tem de primejdiosul foc. [...]

Vreti sa va spun si o alta cauza pentru care ne temem de moarte? Pentru ca nu traim o viata virtuasa si nu avem o constiinta curata. [...]."Dar mi-e frica sa nu mor pe nedrept" imi vei spune. Asadar vroiai sa mori pe dreptate? Dar cine este atat de nechibzuit incat, pe cand poate sa moara pe nedrept, prefera sa mora pe dreptate? [...] Cel ce moare pe nedrept se aseamana sfintilor. Caci cei mai multi dintre care s-au facut placuti lui Dumnezeu au fost omorati pe nedrept. Si primul a fost Abel. [...]

Vezi ca nu trebuie sa-ti fie teama ca mori pe nedrept, ci ca mori incarcat de pacate? Abel a murit pe nedrept, dar Cain si-a petrecut tot restul vietii avand asupra sa blestemul lui Dumnezeu, suspinand si tremurand neincetat. Care din cei doi a fost mai fericit? Cel care a incetat sa traiasca, desi traia in virtute, sau cel carea continuat sa traiasca in pacat?

Sa nu-i plangem asadr fara discrnamant pe ci care mor, ci pe cei care mor impovarati de pacate. Acestia au nevoie de lacrimi si jale. Caci ce nadejde mai au de vreme ce nu mai este posibil sa se curete de pactele lor? Cat se mai aflau in viata pamanteasca mai exista nadejde sa se pocaiasca. Acolo unde s-au dus, insa nu castiga nimeni nimic prin pocainta. Sa-i plangem, da , insa nu intr-un fel isteric si necuvios, nu tragandu-ne de par, nu sfasiindu-ne fata, nu uraland si tipand, ci cu cumpatare, lasand lacrimile sa ne curga linistit din ochi. Asta ne foloseste si noua. Caci plangandu-l in felul acesta pe mort, ne vom stradui mult mai mult sa nu cadem si noi in pacate asemanatoare. Prin tragerea de par si prin tipete mintea se intuneca, pe cand prin plansetul linistit ea isi pastreaza limpezimea si poate cugeta cu folos despre moarte.

[...]

Cugeta, atunci, care este valoarea ta atunci cand dormi? Atunci si o ganganie mica te poate omora. Da, multi au murit in somn. Adevarat, viata ta atarna de unfir de ata! Ata se rupe si toate se sfarsesc.

Asa sa cugeti si sa nu fii incantat de frumusete, de bogatie, de slava, de desfatari. Un singur lucru sa te preocupe: Cum se vor termina toate acestea? Admiri ceea ce vezi aici pe pamant, insa mult mai vrednice de admirat sunt cele spuse in Scripturi.

Arata-mi un domnitor neinfricat sau un bogat imbracat in vesminte stralucitoare, atunci cand este chinuit de febra sau cand se afla pe patul de moarte, si atunci te voi intreba:"Unde este cel care trecea prin piata mandru si falos, urmat de insotitori si paznici? Unde este cel care purta haine scumpe ? Unde este maretia vietii lui, luxul adunarilor sale, distractiile, rasetele, comoditatile, multele cheltuieli ? Toate au plecat si ai zburat. Ce s-a intamplat cu trupul care s-a desfatat in atantea placeri? Apropie-te de mormant si uta-te la tarana, la putregaiuri si la viermi. Priveste si ofteaza cu amar. Si macar ca raul sa se fi limitat la aceasta tarana pe care o vezi. De la mormant si de la viermi intoarce-ti gandul la viermele cel neadormit al vietii de dincolo, la scrasnirea dintilor, la intunericul vesnic, la focul nestins, la pedepsele acelea amarnice si nesuferite care nu vor avea sfarsit. Aici pe pamant, si bunele si relele odata, mai devreme sau mai tarziu, se vor sfarsi; acolo insa amandoua dureaza in veci. Iar calitata lor de deosebeste de bunele si de relele lumii acesteia, incat nu e cu putinta ca cineva sa exprime in cuvinte.

Ce s-a intamplat asadar cu toate acele maretii? Ce s-a intamllat cu banii si cu mosiile? Ce vant le-a luat si le-a imprastiat? Si ce rost mai are aceasta cheltuiala nefolositoare a inmormantarii , care nici pe mort nu-l foloseste, si pe rudele lui pagubeste? Hristos a inviat gol din mormant. Sa nu devina, deci, inmoramantarea pricina de satisfacere a patimilor noastre pentru fala. Domnul a spus: "Ca am flamanzit si Mi-ati dat sa mananc; am insetat si Mi-ati dat sa beau; strain am fost sii M-ati primit" (Matei 25, 35-36). Insa n-a spus: "Mort am fost si m-ati ingropat". Caci daca ne-a poruncit sa nu avem mai mult de un vesmant cat traim, cu att mai mult atunci cand murim. Ce raspuns vom da lui Dumnezeu, atunci cand cheltuim sume uriase ca sa inmormantam un trup mort, din moment ce Hristos, sub chipul semenilor nostrii saraci, rataceste, infometat si gol, iar noi trecem nepasatori pe langa El?

Toate cate vi le spun, desigur, sunt nefolositoare pentru cei care au murit deja. Sa le auda insa cei vii si sa-si vina in fire, sa le vina mintea la cap, sa se indrepteze. Orice-ar face va veni si ceasul lor. Nu vor intarzia nici ei, nu vom intarzia nici noi sa ne aflam in fata inficosatei Judecati, unde vom da socoteala pentru faptele noastre. Sa ne nevoim asadr, ca sa devenim mai buni, parasind pacatul si urmarind virtutea, ca sa nu pierdem imparatia cerurilor, ca sa dobandim bunatatile nestricacioase pe care le-a pregatit pentru noi Domnul cel iubitor de oameni.

Extrase din cartea "PROBLEMELE VIETII", Sfantul Ioan Gura de Aur

***

Ioan Cernatescu alaturi de copii si parintele Vasile in vara anului 2008 la Crasna

Ioan Cernatescu in corul de muzica bizantina Stoudion condus de Andrea Atlanti si Ibrahim Issid, la Lyon intr-un concert de Craciun in 2005 :

luni, 20 aprilie 2009

"Pusca si cureaua lata" - varianta crestina

PUSCA

Vizitatorul nocturn

Mă aflam găzduit pentru câteva zile la mănăstirea Stavronikita, pe malul mării. într-o după-amiază, am aflat ocazia să stau de vorbă cu un monah venerabil. Eram singuri în biblioteca din arhondaricul mănăstirii.

- Părinte, vreau să mă învătati să mă rog, i-am spus la un moment dat.

- Să te rogi? m-a întrebat cu uimire.

Influentat de „orientalisme“, îmi închipuiam că va fi existând vreo metodă specială, vreo tehnică, ceva de genul meditatiei.

- Da, părinte, ce trebuie să fac pentru a mă ruga? Ce să spun? Cum trebuie să sed?

A înteles atunci marea mea ignorantă, si mi-a răspuns cu multă delicatete:

- Da, e simplu... Uite! Trebuie să fii simplu. Sezi linistit într-un colt si vorbeste-I lui Hristos ca si când ar fi în fata ta si te-ar auzi. Este înaintea ta si te ascultă... îi vorbesti ca si unui prieten.

Continuând să-mi vorbească, am simtit ceva ciudat coborând asupra mea si transformându-mă sufleteste.

L-am întrerupt.

- Părinte, chiar acum, în timp ce-mi vorbiti, ceva ciudat mi se întâmplă, ceva îmi pune piedici. Mi s-a schimbat mintea. Vă văd cumva... diferit.

A ridicat ochii nedumerit si m-a privit cu neliniste.

- Nu-i nimic, copilul meu, o să discutăm mâine.

Mergem acum, să te odihnesti...

S-a ridicat si a plecat repede, nelinistit. Se înserase deja. Am mers la mine în cameră. Eram singur, de această dată, în cămărută. M-a răpit somnul.

Nu apucasem să dorm prea multe ceasuri, când m-am trezit nelinistit. Ceva mă apăsa pe piept. Cineva intrase în camera mea si mă presa pe piept. Am ridicat ochii înfricosat, dar nu vedeam nimic în afară de mobilier. Simteam însă acea puternică prezentă care mă presa insuportabil.

„Hristoase al meu, nu mai rezist, scoate-l afară de aici“, am spus în gând, si îndată am simtit golindu-se camera de acea prezentă strivitoare. S-a îndepărtat si s-a asezat la intrarea în cameră, amenintător. Nu mai îndrăzneam să dorm. Am petrecut multe ceasuri nelinistit, cu atentia încordată. Cineva era afară, la usa mea, permanent! Am putut adormi putin abia după ce s-a luminat de ziuă.

Imediat ce m-am trezit am coborât în curtea mănăstirii. M-am întâlnit chiar cu monahul cu care discutasem în seara din ajun despre rugăciune. Părea foarte epuizat, ca si când n-ar fi dormit deloc.

- Cum esti azi? Esti bine? m-a întrebat, plin de grijă si de iubire.

- Da, părinte, mi-a trecut! Nu am nimic astăzi. Mă simt minunat. Multumesc, i-am răspuns.

Am simtit că acest om se ostenise rugându-se pentru mine toată noaptea, si de aceea nu mă putuse necăji „vizitatorul“ nocturn. Până astăzi mă simt îndatorat acestui om. Dumnezeu să-1 ocrotească si să-i răsplătească binele pe care mi 1-a făcut, căci eu, datorită lenevirii mele, sunt sărac în virtuti si n-am cu ce-mi răscumpăra multele datorii duhovnicesti.

In ziua următoare am plecat să-1 văd pe părintele Paisie. După două ore si jumătate de mers pe jos, l-am întâlnit si i-am povestit ce se întâmplase.

- Sezi să-ti aduc un pistol, mi-a spus râzând.

Intră în chilie si îmi aduse un sirag mic de metanii, cu 33 de boabe, după numărul anilor lui Hristos, si o cruce.

- Stii, mi-a spus, acesta lansează gloante duhovnicesti. De fiecare dată când zici rugăciunea „Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-mă“, este ca si când ai trage asupra Diavolului, si el nu se apropie de tine. Ia-l, să-l ai pentru „apărare“.

Bucuros că aveam ceva de la el, l-am luat. Am mai vorbit si despre alte lucruri. De fiecare dată plecam de la bătrânul mult mai bine decât eram la dus. Refăcut, cu problemele rezolvate, fără nedumeriri, optimist, fortificat chiar, cu mai multe puteri, nu numai sufletesti ci si trupesti. Mă alinta cu câte o scatoalcă după ceafa, si simteam înlăuntrul meu o pace si o bucurie paradisiacă, ce se prelungeau vreme de mai multe ceasuri. O dată îmi amintesc că această stare a durat câteva zile în sir. Nu exista nici o problemă, nici o frică, nici o dificultate. Doar o senzatie de sigurantă si o bucurie dumnezeiască.

M-am întors la Stavronikita, mănăstirea care mă găzduia. Apoi, într-o seară, a reapărut oaspetele nocturn. De această dată însă aveam „pistolul“ părintelui Paisie. Chiar ametit de somn fiind, îndată ce i-am simtit prezenta, am început să „trag“: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-mă“. S-a îndepărtat instantaneu. Am continuat rugăciunea. Am prins curaj si am început să-1 vânez. Am înaintat spre locul unde se afla, însă imediat ce m-am apropiat de el, am simtit puterea sa de gheată si m-am oprit brusc. Era cu mult mai puternic decât mine. S-a năpustit asupra mea. Acum „trăgeam“ necontenit: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-mă“. Rosteam fără încetare rugăciunea. S-a întors să fugă. Ai fi zis că-l ardeau cuvintele rugăciunii. Nu eu, ci rugăciunea, numele lui Hristos avea putere.

Pe mine m-ar fi putut zdrobi ca pe un tântar. Brusc si-a schimbat înfătisarea. A devenit glumet. Era acum mic, corpolent, ca un pitic, cu un turban pe cap; a început să facă glume si să se apropie încet-încet de mine. Ca pentru joacă. Am fost surprins, aproape că râdeam. Dar îndată ce s-a apropiat destul, sufletul meu i-a simtit amenintarea si răutatea, asa încât am reînceput rugăciunea. A fugit imediat de lângă mine. în felul acesta, rugăciunea lui Iisus a instituit o distantă, o zonă de sigurantă între noi.

N-a mai putut să-mi facă nimic din cele ce-mi făcea în trecut, pe vremea când mă bătea si eram ca paralizat, incapabil să mă apăr. In acea seară am pus pe fugă demonii si i-am tinut departe de mine. Câstigasem o bătălie.

Războiul nu se terminase. El continuă încă. Dar Hristos este atotputernic. L-a zdrobit pe cruce pe Diavol pentru noi. E de-ajuns să nu fim nerecunoscători si să nu ne purtăm necugetat.

Sursa: Marii initiati ai Indiei si parintele Paisie

CUREAUA

Israelitii, dupa Legea lui Moise, la praznicul Pastilor mancau incinsi, cu toiagul in mana si sandalele in picioare, gata de plecare, la fel ca atunci cand au iesit din Egipt si au pornit spre pamantul fagaduintei.

La praznicul de astazi al Pastilor, care consta in faptul ca Hristos S-a jertfit pentru noi, dar si de fiecare data cand ne impartasim, mancand Trupul si Sangele Sau -cand iarasi praznuim Pastile - trebuie ca si noi sa fim incinsi si incaltati. De ce? Ca sa fim pregatiti, pregatiti de iesire, pregatiti pentru a pleca dintr-un alt Egipt : viata de aici.

Nu privi spre Egipt ci spre Ierusalimul ceresc. Ai in fata ta un drum lung si greu. Mananca deci Pastile incins si incaltat. Aici se ascund doua intelesuri tainice. Primul, ca trebuie sa iesi din Egiptul inchipuit al patimilor si pacatelor. Si al doilea, ca, oriunde ai locui, trebuie sa te simti ca un strain, pentru ca noi suntem locuitori ai cerului. In toata viata noastra trebuie sa ne pregatim incat, indata ce vom fi chemati de Dumnezeu, sa rostim impreuna cu psalmistul :" Gata este inima mea" (Psalmi 107,2)

Ce inseamna sa fie cineva incins? Inseamna ca sufletul lui este mereu pregatit si treaz, dupa cum se arata in cuvintele pe care Dumnezeu i le-a adresat dreptului Iov: "Incinge-ti barbateste mijlocu-n cingatoare" (Iov 38, 3). Cel ce este incins poate sta bine si poate iesi biruitor din lupta. De aceia si noi trebuie sa ne incingem, caci dupa iesirea noastra din viata aceasta, vom intalni vrasmasi. Il vom intalni pe diavol si puterile lui care ameninta si lovesc si vor sa-i omoare pe cei care s-au izbavit din Egiptul inchipuit si au trecut Marea Rosie a vietii.

Sa nu ne temem insa. Calauza pe calea noastra si capetenie in lupta pe care o ducem nu-l avem pe Moise ci pe Hristos.

Sursa : Sfantul Ioan Gura de Aur, Problemele Vietii, Editura Cartea Ortodoxa

SFANTA EVANGHELIE DUPA IOAN (13,1-17)

1.Iar înainte de sărbătoarea Paştilor, ştiind Iisus că a sosit ceasul Lui, ca să treacă din lumea aceasta la Tatăl, iubind pe ai Săi cei din lume, până la sfârşit i-a iubit.

2. Şi făcându-se Cină, şi diavolul punând în inima lui Iuda fiul lui Simon Iscarioteanul, ca să-l vândă,

3. Iisus, ştiind că Tatăl I-a dat Lui toate în mâini şi că de la Dumnezeu a ieşit şi la Dumnezeu merge,

4. S-a sculat de la Cină, S-a dezbrăcat de haine şi, luând un ştergar, S-a încins cu el.

5. După aceea a turnat apă în vasul de spălat şi a început să spele picioarele ucenicilor şi să le şteargă cu ştergarul cu care era încins.

6. A venit deci la Simon Petru. Acesta I-a zis: Doamne, oare Tu să-mi speli mie picioarele?

7. A răspuns Iisus şi i-a zis: Ceea ce fac Eu, tu nu ştii acum, dar vei înţelege după aceasta.

8. Petru I-a zis: Nu-mi vei spăla picioarele în veac. Iisus i-a răspuns: Dacă nu te voi spăla, nu ai parte de Mine.

9. Zis-a Simon Petru Lui: Doamne, spală-mi nu numai picioarele mele, ci şi mâinile şi capul.

10. Iisus i-a zis: Cel ce a făcut baie n-are nevoie să-i fie spălate decât picioarele, căci este curat tot. Şi voi sunteţi curaţi, însă nu toţi.

11. Că ştia pe cel ce avea să-L vândă; de aceea a zis: Nu toţi sunteţi curaţi.

12. După ce le-a spălat picioarele şi Şi-a luat hainele, S-a aşezat iar la masă şi le-a zis: Înţelegeţi ce v-am făcut Eu?

13. Voi Mă numiţi pe Mine: Învăţătorul şi Domnul, şi bine ziceţi, căci sunt.

14. Deci dacă Eu, Domnul şi Învăţătorul, v-am spălat vouă picioarele, şi voi sunteţi datori să ca să spălaţi picioarele unii altora;

15. Că v-am dat vouă pildă, ca, precum v-am făcut Eu vouă, să faceţi şi voi.

16. Adevărat, zic vouă: Nu este sluga mai mare decât stăpânul său, nici solul mai mare decât cel ce l-a trimis pe el.

17. Când ştiţi acestea, fericiţi sunteţi dacă le veţi face.

Ruptura - Conferinta cu Sorin Dumitrescu

http://www.crestinortodox.ro/sorin-dumitrescu/a757-ruptura-sorin-dumitrescu-audio

Ruptura-> Dezecleziolizarea icoanei.

Crestinismul este ecleziologic.
Biserica ajunge o deservire a populatiei cu taina.
Lumea vine in primul rand din motive magice. Vine religios, nu crestineste. vine ca sa prinda o izbavire. Cati care din cei care se impartasesc cred ca devin una cu toti din biserica? Hristos circula duhovniceste in toti.

Imparatia nu este a Cuvantului ci a Puterilor.

Dupa intrupare Dumnezeu lucreaza prin evidenta. Icoana este consecinta acestui fapt.
Icoana este un dispozitiv duhovnicesc. In clipa in care are pierderi ecleziologice sufera imediat.

Cel mai mare vrasmas al omului duhovnicesc este omul sufletesc.(Sf. Pavel) Uitati-va si dumneavoastra cat de tare a cazut crestinismul in sufletesc. Sufletescul a invadat crestinismul incepand cu secolul doisprezece. Acest crestinism introduce in icoana individualitatea. Ce inseamna o icoana terminata? Aceste produse lucitoare, parca sunt din zahar candel. Daca vezi chipul lui Ioan Botezatorul facut acuma te inspaimanti, fiindca el e din ce in ce mai terminat, pierzand din puterea lui. Persoana nu este individuala, este mai mult decat individuala. Atunci cand e individuala apare detaliul... pana si firul din barba. In arta bizantina este afirmata neatentia despre expresie. Aceasta asemanare care leaga chipul sfintilor, sunt toti asa fiindca seamana cu Hristos. Pictorul trebuie sa aiba atentie ca sa reproduca chipul Lui Hristos prin el. Aceste sunt elemente ecleziologice.

Evlavia e destul de neinvatata. Romanii sunt evlaviosi. Evlavia, dupa parerea mea, se transmite prin cromozom.
Lumea refuza cu obstinatie sa cunoasca si cunostinta nu inseamna sa-L aduci pe Dumnezeu si sa-L demonstrezi, nici nu se poate, ci sa abordezi toate caile pentru a intra in contact cu aceasta mare putere care te-a zidit si cu care prin botez esti in raport de filiatie.

Ramai incuiat la cat ai invatat.
Credinta e mult mai tainica.

Cum lucreaza Dumnezeu in lume prin Sf. Irineu din Lyon.[...] Raspunsul e celebristic : Tatal in Fiul prin Duhul Sfant.

Ce face Duhul Sfant? Duhul Sfant pregateste.Daca cauti la parinti : Vrand sa se intrupeze Logosul atuncea Duhul Sfant a pregatit, chivernisit (e un fel de menegeriat duhovnicesc) ...pantecele Maicii Domnului pentru un eveniment mai inalt. Hristos nu patrunde prin efractie umanitatea noastra. Maica Domnului in icoana Buneivestiri face o rucodelie.

Nimic nu tine Dumnezeu prin El. In Duhul Sfant toate pot fi reluate.

Icoanele se fac de la Duhul Sfant si de la Rubliov, de exemplu.O prezenta intotdeauna este energetica. De ce este asa? Fiindca si icoana se bazeaza pe ea. Chipul din icoana trimite la prototipul lui. Ce face? Il cheama, si daca il cheama vine, si daca vine este operant. Si tu te rogi : Doamne ajuta-ma si pe mine ca am cancer. Si tu cand te rogi nu este in zadar. Ba uneori sfantul coboara din icoana.
Intreg crestinismul este pe aratatelea si pe puteri. Deci care vrei puteri treci la crestinism.

Scopul intruparii este creerea bisericii. Ce inseamna Hristos in biserica, asta se stie din imagine. Hristos este Agonisitorul bisericii si cap al bisericii, dar nu e ctitorul, ctitorul este Duhul Sfant. Eu trebuie sa ma sui la Tatal, ca Mangaietorul sa coboare. Logostul este prezent la coborare dar vocatia de pregatire este a Duhului Sfant. Pregateste cadrul acesta care este biserica. Cum ? prin doctrinarii, ei Sfintii Petru si Pavel si cei care o oficializeaza Sfintii Constantin si Elena. Dar vedeti ca daca eu ii bag pe sfintii imparatii in structura asta, agonisitorul, ctitorul, doctrinarii si institutionarii bisericii, dintr-odata "Sfintii Constantin si Elena" este un praznic cat toate zilele, pentru ca sunt in direct cu lucrarea asta ecleziologica pe care ei o desavarsesc, ei sfintii imparati.

In clipa in care cunosti dogmele cunosti modul in care Dumnezeu ramane tainic. Dogmele sunt definitii ale indefinitului.

Din INTREBARI:
La Avraam sunt trei ingeri asa cum se relateaza in Facere. Rubliov a reprezentat cele trei persoane deopotriva. In mijloc este Tatal, ingerul are aripile mai mari, mai deschise. Bratele tatalui sunt Logosul si Duhul Sfant. Asa sunt si la turlele bisericii. Toti sunt una avand diferente specifice de nenumit.

Despre ecumenism. Nu se poate impaca dogmatic. Impacarea vine prin icoana.

Ecumenismul, sau ce intelegem noi, o singura biserica, nu poate sa existe decat in absolut. Ceea ce pote face omul, nu ar fi decat o imitatie a acesteia, iar o imitatie inseamna minciuna, care nu pote fi de la Duhul Sfant.

In icoana Buneivestiri, ingerul paseste, face o fandare ca la scrima, iar dupa duo cento ingerul este in genunchi, edulcorat, devine rozaliu. Crestinismul primului mileniu spune ca ingerul avea gleznele de aur si culoarea chrisolitului.
Biserica primului mileniu avea profunda credinta ca interiorul bisericii este imparatia. Raiul e dejur imprejurul chivotului de la Voronet. Dar cand ai intrat inauntru esti in imparatie, iar imparatia este putere.

Totdeauna puneti icoanele in spatiul duhovnicesc pe care il detii. Il simte inima.

"Baba lui Tutea" a fost intrebata de Sorin Dumitrescu:
-Cum stii mamae ca e Duhul Sfant prezent in tine?
- Pai nu-mi trebuie nimic.

Autor e ala si care pune intrebarile.

Eshatologia parintelui Staniloae este o capodopera in teologia docmatica. L-am intrebat :
-Parinte cume e dincolo?
-Dincolo e pic de ironie si multa flexibilitate.
Ironie e o chestie care are ambiguitate, e chiar dracu.
Staniloae a dat raspunsul brusc, nu se gandea, il avea in el.

Biserica este comuniune. Dumnezeu tine oamenii in biserica. Tu ai impresia ca te fortezi.

Pagini

joi, 30 aprilie 2009

miercuri, 29 aprilie 2009

luni, 27 aprilie 2009

vineri, 24 aprilie 2009

joi, 23 aprilie 2009

Intampinarea Mortii

***

luni, 20 aprilie 2009

PUSCA

CUREAUA

SFANTA EVANGHELIE DUPA IOAN (13,1-17)