PUSCA
Vizitatorul nocturn
Mă aflam găzduit pentru câteva zile la mănăstirea Stavronikita, pe malul mării. într-o după-amiază, am aflat ocazia să stau de vorbă cu un monah venerabil. Eram singuri în biblioteca din arhondaricul mănăstirii.
- Părinte, vreau să mă învătati să mă rog, i-am spus la un moment dat.
- Să te rogi? m-a întrebat cu uimire.
Influentat de „orientalisme“, îmi închipuiam că va fi existând vreo metodă specială, vreo tehnică, ceva de genul meditatiei.
- Da, părinte, ce trebuie să fac pentru a mă ruga? Ce să spun? Cum trebuie să sed?
A înteles atunci marea mea ignorantă, si mi-a răspuns cu multă delicatete:
- Da, e simplu... Uite! Trebuie să fii simplu. Sezi linistit într-un colt si vorbeste-I lui Hristos ca si când ar fi în fata ta si te-ar auzi. Este înaintea ta si te ascultă... îi vorbesti ca si unui prieten.
Continuând să-mi vorbească, am simtit ceva ciudat coborând asupra mea si transformându-mă sufleteste.
L-am întrerupt.
- Părinte, chiar acum, în timp ce-mi vorbiti, ceva ciudat mi se întâmplă, ceva îmi pune piedici. Mi s-a schimbat mintea. Vă văd cumva... diferit.
A ridicat ochii nedumerit si m-a privit cu neliniste.
- Nu-i nimic, copilul meu, o să discutăm mâine.
Mergem acum, să te odihnesti...
S-a ridicat si a plecat repede, nelinistit. Se înserase deja. Am mers la mine în cameră. Eram singur, de această dată, în cămărută. M-a răpit somnul.
Nu apucasem să dorm prea multe ceasuri, când m-am trezit nelinistit. Ceva mă apăsa pe piept. Cineva intrase în camera mea si mă presa pe piept. Am ridicat ochii înfricosat, dar nu vedeam nimic în afară de mobilier. Simteam însă acea puternică prezentă care mă presa insuportabil.
„Hristoase al meu, nu mai rezist, scoate-l afară de aici“, am spus în gând, si îndată am simtit golindu-se camera de acea prezentă strivitoare. S-a îndepărtat si s-a asezat la intrarea în cameră, amenintător. Nu mai îndrăzneam să dorm. Am petrecut multe ceasuri nelinistit, cu atentia încordată. Cineva era afară, la usa mea, permanent! Am putut adormi putin abia după ce s-a luminat de ziuă.
Imediat ce m-am trezit am coborât în curtea mănăstirii. M-am întâlnit chiar cu monahul cu care discutasem în seara din ajun despre rugăciune. Părea foarte epuizat, ca si când n-ar fi dormit deloc.
- Cum esti azi? Esti bine? m-a întrebat, plin de grijă si de iubire.
- Da, părinte, mi-a trecut! Nu am nimic astăzi. Mă simt minunat. Multumesc, i-am răspuns.
Am simtit că acest om se ostenise rugându-se pentru mine toată noaptea, si de aceea nu mă putuse necăji „vizitatorul“ nocturn. Până astăzi mă simt îndatorat acestui om. Dumnezeu să-1 ocrotească si să-i răsplătească binele pe care mi 1-a făcut, căci eu, datorită lenevirii mele, sunt sărac în virtuti si n-am cu ce-mi răscumpăra multele datorii duhovnicesti.
In ziua următoare am plecat să-1 văd pe părintele Paisie. După două ore si jumătate de mers pe jos, l-am întâlnit si i-am povestit ce se întâmplase.
- Sezi să-ti aduc un pistol, mi-a spus râzând.
Intră în chilie si îmi aduse un sirag mic de metanii, cu 33 de boabe, după numărul anilor lui Hristos, si o cruce.
- Stii, mi-a spus, acesta lansează gloante duhovnicesti. De fiecare dată când zici rugăciunea „Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-mă“, este ca si când ai trage asupra Diavolului, si el nu se apropie de tine. Ia-l, să-l ai pentru „apărare“.
Bucuros că aveam ceva de la el, l-am luat. Am mai vorbit si despre alte lucruri. De fiecare dată plecam de la bătrânul mult mai bine decât eram la dus. Refăcut, cu problemele rezolvate, fără nedumeriri, optimist, fortificat chiar, cu mai multe puteri, nu numai sufletesti ci si trupesti. Mă alinta cu câte o scatoalcă după ceafa, si simteam înlăuntrul meu o pace si o bucurie paradisiacă, ce se prelungeau vreme de mai multe ceasuri. O dată îmi amintesc că această stare a durat câteva zile în sir. Nu exista nici o problemă, nici o frică, nici o dificultate. Doar o senzatie de sigurantă si o bucurie dumnezeiască.
M-am întors la Stavronikita, mănăstirea care mă găzduia. Apoi, într-o seară, a reapărut oaspetele nocturn. De această dată însă aveam „pistolul“ părintelui Paisie. Chiar ametit de somn fiind, îndată ce i-am simtit prezenta, am început să „trag“: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-mă“. S-a îndepărtat instantaneu. Am continuat rugăciunea. Am prins curaj si am început să-1 vânez. Am înaintat spre locul unde se afla, însă imediat ce m-am apropiat de el, am simtit puterea sa de gheată si m-am oprit brusc. Era cu mult mai puternic decât mine. S-a năpustit asupra mea. Acum „trăgeam“ necontenit: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-mă“. Rosteam fără încetare rugăciunea. S-a întors să fugă. Ai fi zis că-l ardeau cuvintele rugăciunii. Nu eu, ci rugăciunea, numele lui Hristos avea putere.
Pe mine m-ar fi putut zdrobi ca pe un tântar. Brusc si-a schimbat înfătisarea. A devenit glumet. Era acum mic, corpolent, ca un pitic, cu un turban pe cap; a început să facă glume si să se apropie încet-încet de mine. Ca pentru joacă. Am fost surprins, aproape că râdeam. Dar îndată ce s-a apropiat destul, sufletul meu i-a simtit amenintarea si răutatea, asa încât am reînceput rugăciunea. A fugit imediat de lângă mine. în felul acesta, rugăciunea lui Iisus a instituit o distantă, o zonă de sigurantă între noi.
N-a mai putut să-mi facă nimic din cele ce-mi făcea în trecut, pe vremea când mă bătea si eram ca paralizat, incapabil să mă apăr. In acea seară am pus pe fugă demonii si i-am tinut departe de mine. Câstigasem o bătălie.
Războiul nu se terminase. El continuă încă. Dar Hristos este atotputernic. L-a zdrobit pe cruce pe Diavol pentru noi. E de-ajuns să nu fim nerecunoscători si să nu ne purtăm necugetat.
CUREAUA
Israelitii, dupa Legea lui Moise, la praznicul Pastilor mancau incinsi, cu toiagul in mana si sandalele in picioare, gata de plecare, la fel ca atunci cand au iesit din Egipt si au pornit spre pamantul fagaduintei.
La praznicul de astazi al Pastilor, care consta in faptul ca Hristos S-a jertfit pentru noi, dar si de fiecare data cand ne impartasim, mancand Trupul si Sangele Sau -cand iarasi praznuim Pastile - trebuie ca si noi sa fim incinsi si incaltati. De ce? Ca sa fim pregatiti, pregatiti de iesire, pregatiti pentru a pleca dintr-un alt Egipt : viata de aici.
Nu privi spre Egipt ci spre Ierusalimul ceresc. Ai in fata ta un drum lung si greu. Mananca deci Pastile incins si incaltat. Aici se ascund doua intelesuri tainice. Primul, ca trebuie sa iesi din Egiptul inchipuit al patimilor si pacatelor. Si al doilea, ca, oriunde ai locui, trebuie sa te simti ca un strain, pentru ca noi suntem locuitori ai cerului. In toata viata noastra trebuie sa ne pregatim incat, indata ce vom fi chemati de Dumnezeu, sa rostim impreuna cu psalmistul :" Gata este inima mea" (Psalmi 107,2)
Ce inseamna sa fie cineva incins? Inseamna ca sufletul lui este mereu pregatit si treaz, dupa cum se arata in cuvintele pe care Dumnezeu i le-a adresat dreptului Iov: "Incinge-ti barbateste mijlocu-n cingatoare" (Iov 38, 3). Cel ce este incins poate sta bine si poate iesi biruitor din lupta. De aceia si noi trebuie sa ne incingem, caci dupa iesirea noastra din viata aceasta, vom intalni vrasmasi. Il vom intalni pe diavol si puterile lui care ameninta si lovesc si vor sa-i omoare pe cei care s-au izbavit din Egiptul inchipuit si au trecut Marea Rosie a vietii.
Sa nu ne temem insa. Calauza pe calea noastra si capetenie in lupta pe care o ducem nu-l avem pe Moise ci pe Hristos.
Sursa : Sfantul Ioan Gura de Aur, Problemele Vietii, Editura Cartea Ortodoxa
SFANTA EVANGHELIE DUPA IOAN (13,1-17)
1.Iar înainte de sărbătoarea Paştilor, ştiind Iisus că a sosit ceasul Lui, ca să treacă din lumea aceasta la Tatăl, iubind pe ai Săi cei din lume, până la sfârşit i-a iubit.
2. Şi făcându-se Cină, şi diavolul punând în inima lui Iuda fiul lui Simon Iscarioteanul, ca să-l vândă,
3. Iisus, ştiind că Tatăl I-a dat Lui toate în mâini şi că de la Dumnezeu a ieşit şi la Dumnezeu merge,
4. S-a sculat de la Cină, S-a dezbrăcat de haine şi, luând un ştergar, S-a încins cu el.
5. După aceea a turnat apă în vasul de spălat şi a început să spele picioarele ucenicilor şi să le şteargă cu ştergarul cu care era încins.
6. A venit deci la Simon Petru. Acesta I-a zis: Doamne, oare Tu să-mi speli mie picioarele?
7. A răspuns Iisus şi i-a zis: Ceea ce fac Eu, tu nu ştii acum, dar vei înţelege după aceasta.
8. Petru I-a zis: Nu-mi vei spăla picioarele în veac. Iisus i-a răspuns: Dacă nu te voi spăla, nu ai parte de Mine.
9. Zis-a Simon Petru Lui: Doamne, spală-mi nu numai picioarele mele, ci şi mâinile şi capul.
10. Iisus i-a zis: Cel ce a făcut baie n-are nevoie să-i fie spălate decât picioarele, căci este curat tot. Şi voi sunteţi curaţi, însă nu toţi.
11. Că ştia pe cel ce avea să-L vândă; de aceea a zis: Nu toţi sunteţi curaţi.
12. După ce le-a spălat picioarele şi Şi-a luat hainele, S-a aşezat iar la masă şi le-a zis: Înţelegeţi ce v-am făcut Eu?
13. Voi Mă numiţi pe Mine: Învăţătorul şi Domnul, şi bine ziceţi, căci sunt.
14. Deci dacă Eu, Domnul şi Învăţătorul, v-am spălat vouă picioarele, şi voi sunteţi datori să ca să spălaţi picioarele unii altora;
15. Că v-am dat vouă pildă, ca, precum v-am făcut Eu vouă, să faceţi şi voi.
16. Adevărat, zic vouă: Nu este sluga mai mare decât stăpânul său, nici solul mai mare decât cel ce l-a trimis pe el.
17. Când ştiţi acestea, fericiţi sunteţi dacă le veţi face.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu