Despre Adevar

A spune celuilalt ceea ce gandesti nu inseamna neaparat a-i spune Adevarul. Multi dintre noi gresesc atunci cand dau frau liber limbii si vorbesc ceea ce le trece prin minte, considerand astfel ca au grait adevarul, dar scotand insa la iveala ce are omul in inima lui.
Pentru a spune adevarul, sau a cuvanta, trebuie mai intai de toate sa ne smerim, stiind ca Hristos este Adevarul, Calea, Viata, iar noi nevrednicii nu avem nici macar cum sa oglindim Adevarul daca nu facem din inima noastra o inima smerita, o inima curata si lipsita de patima, o inima care este placuta lui Dumnezeu.


Epistola către Efeseni a Sfântului Apostol Pavel,
Şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, cel după Dumnezeu, zidit întru dreptate şi în sfinţenia adevărului. (4,25)
Pentru aceea, lepădând minciuna, grăiţi adevărul fiecare cu aproapele său, căci unul altuia suntem mădulare. (5,25)
Staţi deci tari, având mijlocul vostru încins cu adevărul şi îmbrăcându-vă cu platoşa dreptăţii,(6,14)

Sfânta Evanghelie după Ioan
Cuvântul era Lumina cea adevărată care luminează pe tot omul, care vine în lume.(1,9)
Şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi. (8,32)
Adevărat, adevărat zic vouă: Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac. (8,51)
Iisus i-a zis: Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine. (14,6)
Şi aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis. (17,3)

**********************************************************************************************
Multumesc lui Marius pentru amabilitatea de a scrie aceste extrase din cartea "Imitatio Christi" a lui Toma De Kempis

ÎNVATATURA ADEVARULUI
1. Ferice de cel luminat nemijlocit de învatatura adevarului însusi, nu de tîlcul întrezarit al unor chipuri si vorbe trecatoare.
Parerile si simturile omenesti înseala într-adevar, adeseori vederea lor e scurta.
Ce rost poate avea sa iscodesti cu mintea, pîna în pînzele albe, lucruri ascunse ori învaluite în negura tainei, de vreme ce la ceasul judecatii nimeni nu-ti va cere vreodata socoteala de necunoasterea lor?
Mare nesabuinta e sa tii mortis la cercetarea si iscodirea fara rost a unor lucruri nefolositoare, ba chiar pagubitoare, lasînd deoparte tocmai pe cele mai trebuincioase si mai folositoare. Ca, ochi avînd, sa nu vedem.

2. De ce ne-ar pasa atît de mult de deosebirea filosofica dintre fire si speta?
Cel caruia Cuvîntul etern îi vorbeste se poate lipsi de felurimea si sumedenia parerilor omenesti.
Toate îsi trag obîrsia dintr-un singur Cuvînt, toate se rostesc într-un glas; e însusi izvorul si începutul care pe noi, acum, ne cheama ca sa ne vorbeasca. Fara El nimeni nu poate dobîndi întelegere, fara El nu-i cu putinta o judecata dreapta.
Cel pentru care toate sînt una, pe toate la un rost aducînd, si una vazînd întru toate, acela poate fi statornic în sufletul sau, întemeiat cu totul pe pacea lui Dumnezeu.
O, Dumnezeule, adevarul meu, fa sa fiu una cu tine, întru iubire fara sfîrsit!
Searbada e citirea, searbada ascultarea din carti: Tu singur esti tot ce-mi doresc si tot ceea ce vreau.
Învatatii sa pastreze tacerea, amuteasca gura fapturii înaintea fetei tale: vorbeste-mi, Doamne, Tu singur.

3. Cu cît mai adunat întru sine va fi cineva - cu cît mai limpezite cugetul si inima lui - cu atît mai usor îi va fi sa priceapa lucruri mai multe, mai înalte si mai nepatrunse, caci, pentru el, lumina întelegerii vine de sus.
O minte limpede, curata si statornica nu se risipeste în mijlocul îndatoririlor zilnice - oricît de multe ar fi chemata sa faca, caci pe toate le savîrseste cu gîndul la Dumnezeu, straduindu-se sa scuture, din launtrul sau toata cautarea de sine.
Ce anume te stînjeneste si-ti aduce mai multe necazuri pe cap, daca nu tocmai pofta neînfrînata a inimii, lasata în voia ei?
Omul drept si evlavios îsi lamureste mai întîi pe dinauntru rostul faptelor sale, abia apoi trece la ceea ce are de savîrsit si savîrseste pe din afara; si nu se lasa mînat încotro l-ar îmbia imboldurile stricate ale firii ci, el însusi stapan, le tine pe toate cu tarie sub cîrma si îndrumarea dreptei judecati.
Care lupta este mai apriga decît a aceluia care vrea sa se biruiasca pe sine?
Într-adevar,aceasta s-ar cuveni sa fie grija noastra dintîi: sa ne biruim pe noi însine, zi de zi sa sporim în putere, pas cu pas si ceas cu ceas, înaintînd pe calea binelui.

4. Orice desavîrsire în aceasta viata îsi are partea ei de nedesavîrsire si nu-i cunoastere sau cugetare înalta nescutita de taine si umbre.
Cunoasterea smerita de sine e o cale mai sigura spre Dumnezeu decît iscodirea adîncurilor stiintei.
Nu ca stiinta sau cunoasterea oricarui lucru ca atare nu ar fi buna în sine, rînduita si vruta chiar de Dumnezeu; dar pentru ca mai de pret e constiinta curata si o viata cinstita. Si tocmai fiindca numerosi sînt cei ce se silesc sa adune cunostinte, mai curînd decît sa duca o viata dreapta si sfînta, atît de des vedem cum atîtia ajung sa rataceasca drumul si sa aduca la urma rod putin sau deloc.

5. O, atîta silinta de si-ar da - pentru a plivi si stîrpi viciile si a rasadi în sufletele lor virtutea -, cîta stradanie irosesc fara oprire în dezbateri, n-ar fi atîtea rele si atîta smintire în rîndul credinciosilor, si nici atîta delasare în manastiri.
Caci de un lucru putem fi siguri: în ziua judecatii nu vom fi întrebati ce carti am citit, ci ce fel de fapte am savîrsit, nimeni nu va cerceta cît de iscusiti am fost în vorbire, ci cît de crestineste ne-am trait zilele pe pamînt.
Spune-mi, unde s-au dus toti cei care, pîna nu de mult, erau socotiti drept mari învatatori si domni, cei care, pîna mai ieri, pe cînd traiau înca, se bucurau de o faima înfloritoare pentru stiinta lor de carte? Scaunele lor sînt goale si au fost date altora, si ma întreb daca cineva îsi mai aminteste de ei. Cît timp au fost în viata, treceau drept barbati de vaza dar iata, nimeni, acum, nu-i mai pomeneste.

6. O, cît de repede se stinge si amuteste toata slava lumii! Ce bine ar fi fost daca viata le-ar fi fost pe potriva stiintei de carte! Atunci, cu adevarat, citirile si învatatura lor ar fi avut un rost. Si cîti în aceasta viata nu se pierd, cu toata stiinta lor zadarnica de carte, pentru ca prea putin se sinchisesc de slujirea lui Dumnezeu! Si tocmai pentru ca în loc sa se smereasca pe sine le place mai curînd sa treaca drept oameni de vaza, în fumurile gîndului lor se mistuie pîna ce pier.
Cu adevarat mare e cel ce are în suflet dragoste mare.
Cu adevarat mare este cel care se socoteste pe sine mic si toata fala si slava lumii o socoteste fara pret.
Sabuit cu adevarat este acela care toate bunatatile pamîntului le socoteste gunoi, ca sa cîstige pe Hristos (Fil 3, 8).Si învatat cu adevarat e cel care se leapada de vointa sa, spre a putea face numai voia lui Dumnezeu.

********************************************************************************************* Despre folosul cunoasterii stiintifice.

SA NU AVEM DESPRE NOI ÎNSINE PARERI ÎNALTE

1. Dorinta de a cunoaste e fireasca la tot omul; dar la ce-ar folosi stiinta de carte fara frica lui Dumnezeu?
Fara îndoiala, mai cîstigat e taranul slujind lui Dumnezeu cu smerenie, decît filosoful semet care, lasîndu-si propriul suflet în paragina, se încumeta sa iscodeasca mersul stelelor. Omul care se cunoaste pe sine însusi temeinic stie bine sa se umileasca: pe el n-au cum sa-l încînte laudele oamenilor. La ce mi-ar folosi înaintea lui Dumnezeu, care ma va judeca dupa faptele mele, sa am cunostinta de toate cîte sînt pe lume, daca inima mea ar fi lipsita de dragoste?

2. Sileste-te sa-ti înfrînezi nazuinta nesabuita de a cunoaste, caci multa risipire si multa amagire stau cuibarite în aceasta.
Celor cu stiinta de carte le place mereu sa se afle în vazul lumii si sa treaca în vazul oamenilor drept întelepti.
Multe sînt însa lucrurile a caror cunoastere nu aduce cîstig sufletului, sau îi priesc doar prea putin; mare nesabuinta, prin urmare, este sa-ti irosesti vremea cu lucruri ce nu sînt de folos mîntuirii.
Nu vorba multa satura sufletul omului; în schimb viata cinstita si dreapta daruieste pace cugetului, dupa cum o constiinta curata da o mare încredere în Dumnezeu.

3. Cu cît vei sti mai mult si cu cît vei cunoaste mai bine, cu atît mai aspru vei fi judecat, daca viata pe care o duci nu va fi la înaltime. Fereste-te asadar de a te umfla în pene pentru destoinicia sau stiinta ta de carte, ci, mai degraba, teme-te pentru tot ceea ce ti-a fost dat sa cunosti. Iar daca ti se pare cumva ca stii sumedenie de lucruri, nu uita ca mai multe si mai nenumarate sînt cele despre care nu ai habar.
Nu te fali asadar cu nimic ci, mai curînd, marturiseste-ti marginirea.
Cum ai putea sa te socotesti mai presus decît altul, cînd în jurul tau se gasesc atîtia mai învatati si mai priceputi în cunoasterea legii decît tine?
De vrei cu adevarat sa stii si sa deprinzi un lucru de folos, învata-te sa treci nebagat în seama si socotit drept bun de nimic!

4. Cea mai înalta si mai folositoare învatatura este adevarata cunoastere si dispretuire de sine.
Mare întelepciune si desavîrsire este sa te socotesti pe tine însuti bun de nimic, iar pe ceilalti sa-i vezi întotdeauna mai buni si mai vrednici ca tine.
Chiar daca ai vedea pe altul gresind pe fata, ori cazînd în pacat, nu te grabi sa te socotesti pe tine însuti mai bun, deoarece nu poti sti cît timp ai sa poti fi în stare sa tii tu însuti calea dreapta.
Slabi sîntem cu totii din fire; însa mai slab si mai subred decît tine nu socoti pe nimeni.