Colind al sfintilor inchisorilor de la Aiud, cantat de monahiile de la Manastirea Diaconesti
Colind la Implinirea a 90 de ani a parintelui Justin Parvu (publicat de Victor Roncea pe youtube)
1.Leru-i ler, a fost odată Ţara asta minunată Căci nici basmul n-o cuprinde Ţara asta minunată. Din adâncuri care pier Veneau arhangheli din cer Peste ţară să vegheze Duşmanii să-i depărteze. | 2. Într-o zi de sărbătoare Se născu un suflet mare. Dintr-o mamă credincioasă Ana cea blândă, sfioasă. Era sfântul Mucenic Haralambie sfinţit. Ce avea ca să-l păzească Paşii să-i călăuzească. | 3. Pruncu-acesta crescu mare Şi cuvios la purtare. Şi de dorul lui Hristos A plecat el bucuros. Într-o sfântă mănăstire A Ceahlăului mărire Să sfinţească viaţa sa Domnului ca să i-o dea. |
4. Da-ntr-o zi de 14 mai O coroană din rai Pentru el s-a gătit Cu slavă de negrăit. Căci duşmanii lui Hristos Urau neamul credincios Şi-l băgă la închisoare Să se stingă, să-l omoare. | 5. Plânge mama lângă vatră Fiul ei de altădată Plâng şi munţii şi suspină C-a plecat a lor lumină. Dar sufletu-acestui neam Ştia că într-acest an Aveau sfinţi ca să-i jertfească Pentru legea creştinească. | 6. Leru-i Doamne, ce vedere Mucenicii stau în zeghe Îngerii nu pot să vadă Jertfa lor cea defăimată. Prin celule şi prin mine În lanţuri şi făr’ de nume Erau sfinţii chinuiţi Mai rău ca nişte bandiţi. |
7. În temniţa-Aiudului Mucenicii Domnului Foame, frig, bătăi, ocară Suferă ca să nu moară Viaţa noastră creştinească Din vatra cea strămoşească. Şi din sângele lor Neamul e nemuritor. | 8. Ca o fiară-avea să fie În Mina din Baia Sprie Căci munceau de te uimeşti Trântorilor comunişti. El cu sufletul de aur Se-ostenea la minereu Dar lumina sa creştea Sub pământ nu apunea. | 9. Şi la Gherla osândit Ca un mieluşel rănit Se jelea că-n ţara sa Comunismul stăpânea Fiara roşie şi crudă Ce voia ca să înghită Neamurile credincioase Şi sufletele gingaşe. |
10. Delta Dunării secată De suflarea cea curată Te-a cerut să pătimeşti Şi la dânsa să jertfeşti. Viaţa voastră cea curată Jertfa cea nevinovată Adapă întreg pământul Ţării s-alunge urâtul. | 11. Tot în zi de 14 mai O mână ruptă din rai Liberarea ţi-a prescris Din regimul comunist. Tu aveai să dai viaţă Neamului ce zace-n gheaţă Gheaţa cea materialistă Ce te stoarce de credinţă. | 12. Pe mamă o ai aflat Bolnavă şi stând la pat Şi nu te-a mai cunoscut De atâta dor zăcut. Dar în loc de răsplătire Ai zidit o mănăstire Pe care mamei ziceai Un alt Durău ai să-i dai. |
13. Stareţ ai ajuns acum
Dar n-ai scăpat de surghiun
Că suflete neputincioase
Îţi cer să le porţi în spate.
’mbătrânit şi ostenit
Noi tot dureri ţi-am gătit
Dar prin ale tale rugi
Şi pe noi la cer ne duci.
Leru-i ler, să fim iertate
La mulţi ani cu sănătate!
Am plans...
RăspundețiȘtergereSa-i multumim lui Dumnezeu ca sunt romani acesti martiri.
Doamne ajuta, Corina
Si lacrimile pot constitui o jertfa.Sa multumim Domnului pentru ele, ca macar atata putem si noi da.
RăspundețiȘtergere