Virgiliu Gheorghe: Impotriva familiei se duce un razboi, in care cuplurile cad, asa cum cad pe front soldatii

- Doamnelor si domnilor, invitatul nostru in aceasta editie este domnul Virgiliu Gheorghe, biofizician, doctor in bioetica al Universitatii Aristotel din Tesalonic. Domnule Virgiliu Gheorghe va spunem: bun venit! in emisiunea Universul Credintei.

- Bine v-am gasit!

- Pe langa studiile stiintifice legate de impactul televiziunii asupra mintii umane, ati sustinut in cariera dumneavoastra mai multe conferinte pe tema familiei. As incepe cu o intrebare, care a constituit, de fapt, si leitmotivul reportajului pe care tocmai l-am urmarit. Este familia in zilele noastre un act de curaj?

- Daca luam in considerare datele statistice, este, pentru ca in Europa cel putin 58% din familiile formate divorteaza. Adica e mai mult decat o decimare a familiei, evident sub presiunea culturii moderne. Si, sa spun, mie mi se pare ca este chiar un fel de razboi, in care cuplurile cad, asa cum cad pe front soldatii, caci, daca ne gandim bine, un cuplu inseamna o unitate, ei devin una, si iata ca se despart la un moment dat, se surpa familia. De aceea, ca si intr-un razboi, potrivit studiilor, este important sa stii cu cine pleci la drum. Deci e o intelepciune pe care trebuie sa o ai, si sa cunosti tactica acestui razboi. 

- Multa vreme societatea, cel putin cu cateva decenii in urma, a impus anumite tipare. Barbatul era cel care asigura in exclusivitate intretinerea familiei, femeia se ocupa in exclusivitate de casa. Acum aceste tipare s-au schimbat, in sensul ca femeia a dobandit independenta financiara, si in unele cazuri a ajuns sa fie unica intretinatore de familie. Credti ca aceasta inversare, sau schimbare a tiparelor, si-a pus amprenta asupra vietii de familie? 

- Iarasi, cercetarile sociologice dovedesc ca acesta este una din principalele cauze ale ruperii familiei astazi, pentru ca femeia prin excelenta este cea care creaza si mentine nucleul afectiv si emotional al familiei. Aceasta este principala ei vocatie, un lucru extraordinar pe care un barbat nu este capabil sa-l faca. Degeaba lasi un barbat acasa, sa se ocupe de copil, sa-l legene, sau sa creeze acest climat; nu poate sa-l faca sau sa-l realizeze. Necazul este ca femeia mergand, plecand, in afara casei, sa zic 8-10 ore pe zi, cand se intoarce este epuizata, nu mai are energia necesara, pentru ca, ganditi-va, ca sa investesti emotional, si sa creezi acest climat, acesta atmosfera, trebuie o anumita energie, trebuie o anumita disponibilitate. Ea, saraca, ajunge sa imprumute mentalitaea barbatului activist, luptator, nervos putin, nu?! - din cauza stresului. Ei, cand se intoarce barbatul acasa nu gaseste ceea ce l-ar odihni. N-ar mai gasi nici femeia, pentru ca, ganditi-va ca de toate treburile casei nu mai are cine sa se ocupe. Si mai cu seama ca copiii au nevoie de prezenta parintilor, macar a mamei pe un termen mai indelungat. Toate intra in criza, intra in conflict. Apare un conflict indelungat, multe nemultumiri, frustrari, si asta duce in timp la escaladarea lor printr-un divort.   

- Si ce solutie ati da dumneavostra la aceasta problema? Ar fi o solutie intoarcerea la vechile tipare? Adica ma gandesc ca totusi, intr-un cuplu, cele doua persoane,  barbatul si femeia sunt complementare, adica ar trebui sa se completeze unul pe altul.

- Trebuie cautat un echilibru. Eu am propus in nenumarate randuri sa se faca eforturi ca femeia sa munceasca cel mult sase ore pe zi, si nu munci care sa fie solicitante de tip barbatesc. In mod real, toate statisticile asta arata, ca femeia cu cat petrece mai mult timp in afara familiei pentru cariera si in campul muncii, cu atat creste rata divorturilor. Deci lucrul acesta nu poate fi pus la indoiala. Problema este: cum le rezolvam? Sigur ca exista intelegere; de multe ori barbatul nu gaseste de lucru. Insa trebuie stiut ca, in mod firesc, femeia trebuie sa fie mult mai apropiata de centrul acesta al familiei, pentru a sustine ceea ce este familia. Familia este o realitate care se hraneste si ea. Si se hraneste cu afectivitate, se hraneste prin comunicare. Ce energie mai are sa comunice sotii, cand amandoi vin epuizati, sau sa comunice cu copilul?! Deci toata aceasta dezordine, acest haos pe care-l creeaza astazi societatea moderna, nu a existat nicicand, de aceea astazi familia este mult mai bolnava, copii au probleme psihologice s.a.m.d.

Treaba cu angajarea femeii vine din al doilea Razboi Mondial. Dupa al doilea Razboi Mondial s-au imputinat barbatii si a aparut acest motiv - motivatie pe baza caruia a inceput angajarea femeilor. S-a spus ca este problema de criza, insa miscarile feministe au inceput sa creeze aceasta miscare, acest curent, care, iata ca n-a fost inlaturat. Se merge tot mai mult pe cariera. Femeia care face cariera pana la 30 de ani dupa care se casatoreste, rata ei de succes marital scade teribil de mult.

- Statul ce masuri ar trebui sa ia in conditiile astea, ca sa vina in sprijinul familiei? Va pun aceasta intebare intrucat vorbeati despre un adevarat razboi?

- Asa este!

- Ce masura ar trebui sa ia, in domeniul legislatiei? Credeti ca inasprirea...

- Trebuie sustinuta familia in primul rand. Trebuie sa se ofere un confort financiar familiei minim, in baza caruia femeia sa poata sa-si permita sa ramana acasa cu copilul, si asta s-ar putea realiza prin sustinerea nasterii de copii. Se stie, din cercertarile care s-au facut ca o familie cu un copil este mai stabila decat familia fara copil. Cea cu doi copii mai stabila decat cea cu un copil, s.a.m.d. 3 si 4. Deci cu cati sunt mai multi copii, cu atat creste coeziunea si succesul sau durata acelei famimii.

- Si totusi statisctic vorbind, familiile cu doi, sau trei copii, sunt din ce in ce mai putine. Ba chiar exista tendinta sa nu mai aibe copii, familia. Nu credeti ca si societatea are o vina? 

- Este si un curent cultural, dar sunt, pe de alta parte, si dificultatile pe care le intampina, de exemplu, o familie cu doi, trei copii, in doua camere de bloc. Cu toate problemele pe care le au e destul de dificil. Insa, cei care le inteleg si fac pasul asta, le va fi mai usor in mentinerea relatiilor maritale.

Pe de alta parte legislatia, in prezent, in Romania, este complet contrara sau contradictorie d.p.d.v. al intereselor Statelor. Avem cea mai permisiva legislatie pentru divort. Ganditi-va ca in Romania se divorteaza in 30 de zile la notariat, ceea ce nu se intampla - nu stiu daca se intampla undeva intr-o tara dezvoltata. Ganditi-va ca in America, ca sa poti demonstra, cel putin in statul Washington d.c.  - am prieteni acolo care spun - ca sa poti divorta trebuie sa dovedesti ca cel putin un an de zile ai stat despartit, in casa diferita decat sotia ta. Daca intr-un singur an de zile, o singura noapte ai petrecut-o in aceeasi casa, o iei de la zero. Deci, ca sa poti divorta, a ajuns sa fie atat de dificil, ca poate nu-s decat cativa ani de zile.

- Inaintea divortului in acte este divortul in suflete, in cuplu, deci nu stiu in ce masura legislatia i-ar determina pe barbat si pe femeie, daca nu mai vor sa fie impreuna, sa nu divorteze.

- Sunt cazuri si cazuri. Sunt si cazurile despre care am amintit, sunt si cazurile in care apar certuri, un conflict. Se escaladeaza un conflict, si spun: gata, mergem si divortam! Cunosc astfel de cazuri. S-au dus, au divortat, si se intorc acasa, iar dupa o luna de zile zice barbatul - cum imi spunea saptamanile trecute- : "imi pare rau ca am divortat!". Acuma si sotia, cand s-a produs ruptura, e greu de refacut, pentru ca exista si o mandrie, exista si un obicei, spui: "Domn'le gata! Am divortat". Dar daca ar mai fi durat cateva luni de zile, ei s-ar fi impacat. Asta este sensul intarzierii, ca daca n-ar fi exista un sens, si daca aceasta metoda, n-ar fi fost, sa zic, prolifica, productiva, s-ar fi renuntat la ea, dar e foarte productiva in sensul ca mentine familia. Si, ceea ce e important, mentine o familie care are un copil, doi, trei, de crescut, adica copiii respectivi raman impreuna cu parintii pentru o perioada cat mai lunga de timp, pana poate ei se vor impaca. Este o sansa, pe care Statul trebuie sa o acorde familiei. 

- Ei, ar trebui sa-si acorde aceasta sansa, si sigur ca raportarea la Dumnezeu, la Biserica, ar trebui sa fie cea care-i sustinte. Dar, acum sa trecem la un alt subiect. O sa revenim si la problema Bisericii si a familiei dar, intr-unul din studiile dumeavoastra - pentru ca sunteti biofizician-, v-ati ocupat foarte mult de cultura mediatica, ati studiat impactul ei asupra societatii si asupra familiei in general, si ati afirmat la un moment dat, ca: "in buna masura, cultura mediatica este antifamilie". In ce sens?

- In primul rand cultura mediatica sustine cultura de consum, si cultura de consum, in mod evident, este un vector indreptat impotiriva familiei, pentru ca familia este un prost consumator. Intelegeti?! Familia are in vedere viitorul copiilor, investeste in acesta. Nu investeste in lucruri care nu le sunt necesare intr-atata, cat ar trebui, pentru cultura de consum. Christopher Lasch, un autor american de succes, care are o carte: "Cultura narcisismului", arata ca prin caracteristicile culturii moderne si ale publicitatii exista exact acest vector de disolutie a familiei. Publicitatea este intersata ca femeia sa fie autonoma, sa iasa din sfera relatiilor cu sotul, si copilul din relatiile cu parintii, tocmai pentru a putea fi manipulati in direcita consumului. De fapt, nu este o lege a pietei in virtutea careia familia trebuie cumva disipata, trebuie cumva disjunsa, pentru a putea sa cresti nivelul consumului. Asta este o problema. Aceeasi cultura conduce la hipertoriferea egoului. Narcisismul. Care este cultura narcisismului? Se adreseaza individului: tu esti cel mai important. Asta nu merge cu familia, pentru ca in familie trebuie sa existe si ceva, o nota de altruism, trebuie sa aibe o minima importanta. 

- Si in conditiile astea mass-media trebuie sa renunte la aceasta cultura de consum sau la publicitate? Ca totusi pe asta se intemeiaza pana la urma.

- Eu nu spun ca ar trebui sa renunte, eu nu fac o astfel de analiza. Pe mine ma intereseaza care sunt efectele. Deci, daca evaluam, cultura de consum conduce la distrugerea familiei. Mai este cultura divertismentului, care, iarasi, scoate familia din interior, din acest nucleu, o indeparteaza, separa pe sot si sotie. Orice separa pe termen lung sotul si sotia, duce la disolutia familiei. Este un lucru firesc. Pe de alta parte vine din spate pronografia si erotismul care...

- Da, pentru ca tocmai voiam sa atingem acest subiect despre pornografie si erotism, care, sigur ca-si pune amprenta asupa familiei. Totusi exista persoane, care sunstin ca pornografia si erotismul, dimpotriva contribuie la o anumita educatie a individului si a...

- Cercetarile recente, din 2008, demonsteaza ca barbatii atunci cand vad femei dezbracate le trateaza ca si obiecte. Din punct de vedere neurologic, neuropsihologic, sunt anumite zone din creier asociate la o persona, si altele raportate la un obiect. Deci, in momentul in care el se exerseaza in aceasta relatie subiect-obiect, in momentul in care va vedea orice femeie o va trata ca un obiect. Pornografia si erotismul conduce la o depreciere a relatiilor personale. Nu numai barbatul se va uita ca un obiect la o femeie, dar si femeia care este tratata ca un obiect il va instrumenta pe barbat ca un obiect. E o mare problema, pentru ca nu mai suntem persoane. Si intr-o familie daca barbatul si femeia nu cultiva relatia lor personala, familia aceea este [sortita dezmembrarii]... Pentru ca pe familie nu o sustine relatia sexuala. Niciun studiu nu dovedeste lucrul acesta. Satisfactia maritala nu este legata de satisfactia sexuala, ci este legata de asumarea celuilalt, de climatul acesta: "este tatal copiilor mei", "este mama copiilor mei", "avem impreuna o familie si pentru asta trebuie sa o sustinem". Devin una. Altceva sustine familia; se numeste atasament, nu dragostea pasionala, pe baza careia mass-media creeaza intreaga cultura a divertismentului.

- Si cum ar trebui, in opinia dumneavoastra, sa arate mass-media crestina? Va intreba aceasta, intrucat dumneavoastra colaborati cu presa scrisa, sunteti conducator stiintific, coordonator stiintific, la revista "Familia ortodoxa", o revista care vine in sprijinul familiei, si pe care vi-o prezentam, stimati telespectatori, o revista care, cum spuneam, promoveaza relatia dintre barbat si femeie, o relatie care se desfasoara dupa invatatura Bisericii. Sunt in aceasta revista tot felul de articole in acest sens. Deci, cum ar trebui sa arate o mass-media crestina? Ce ar trebui sa faca mass-media ca sa vina in sprijinul familiei?

- Mass-media este ca sangele, care trece printr-un organism, si aduce toxine sau aduce oxigen si substante necesare organelor. Daca acesta transporta toxine, evident ca familia se va duce la disolutie. Problema este adevarul. La ora aceasta cred ca, nici macar nu se mai pune problema suta in suta a credintei, pentru ca se spune, democratic, nu trebuie sa fortezi nimic, dar macar adevarul sa se spuna. Si, revista acesta, incearca sa spuna, pe de-o parte adevarul privind problemele acestea ale familiei, privind raporturile psihologice. Si, intr-o alta directie, mass-media ar trebui sa tine cont de faptul - daca e sa sustinem familia ca stat; si familia este cea pe care se intemeiaza Statul - ca Biserica, sau viata, practica religioasa este cea care, in toate cercetarile de pana acuma - sunt sute de studii-, da cea mai buna stabilitate si satisfactie maritala. Ea constituie coeziunea cea mai buna a unei familii. In toate culturile, persoanele cu un grad ridicat de religiozitate au un grad scazut de permisivitate sexuala - permisivitatea sexuala inseamna infidelitatea sexuala, ca si consecinta. Deci, daca vrem ca o familie sa se mentina in acesti termeni ai fidelitatii, inseamna ca ea trebuie sa aibe un sistem axiologic, un sistem de valori, si acesta este cel mai important. Cea mai importanta este credinta, pentru ca este un sistem ontologic, ea are de la Dumnezeu o seama de porunici. In sensul acesta, religia, cu siguranta, joaca un rol important. Si daca e sa vorbim de familie - chair sintagma din Familia ortodoxa; pana la urma Biserica este o famile ortodoxa - si, familia se sustine prin actul crestin, prin relatia acesta crestina dintre soti, in temeiul, sa zic, poruncilor dumnezeiesti.

- Cine salveaza pana la urma familia? De fapt, intrebarea mea ar fi ca o concluzie la ceea ce am discutat. Care este la ora actuala cel mai mare dusman al familiei, si cine salveaza pana la urma familia?

- Fidelitatea, copiii multi, viata religioasa, timpul petrecut impreuna, acestea sunt [cele care salveaza familia]. Sunt lucruri foarte simple si foarte practice pe care omul modern nu le mai ia in considerare, si cand le intelege este prea tarziu. De exemplu, am cunoscut oameni care, dupa prima ruptura, s-au intros la Biserica - stiti ca, omul cand are necazuri vine, mai mult se indreapta catre Biserica - si au descoperit alte sensuri ale vietii lor. Nu se poate sa traiesti conectat la o cultura a erotismului si sa fi satisfacut de viata de familie, pentru ca acea cultura presupune altceva.

- Pana la urma, societata sigur ca iti impune altceva, un anumit ritm de viata, si trebuie sa faci fata acestui ritm. Pana la urma este lupta pentru existenta si lupta pentru intretinerea copiilor, a familiei. In ce conditii mai poate duce un cuplu o viata religioasa? Nu este vorba de credinta pe care barbatul si femeia o au in suflet, ci este vorba despre o anumita viata religioasa care presupune o practicare a credintei: mers la biserica, post, rugaciune in mod regulat - dupa invatatura Bisericii.

-Nu cred ca acestea iau timp foarte mult: nici sa postesti, nici sa mergi la biserica 2-3 ore pe saptamana, sa zic. Trebuie sa existe o ierarhie a prioritatilor, pe care daca  nu o avem ne vom trezi intr-o stare de criza, si pe urma este mult mai greu sa dam inapoi. Si aceasta ierarhie inseamna ca trebuie sa stim ce este important pentru familia noastra. Si, atunci, daca stim ce este important pentru familia noasta, atunci le adaugam pe celelalte. Sigur, este important sa mergem sa muncim, dar, trebuie sa stim ca proportional cu banii pe care ii castigam furam din timpul familiei. Furand din timpul familiei intram in criza de familie. Intrand in criza de familie vom fi din ce in ce mai strsati, vom da randament din ce in ce mai mic, si la un moment dat, chiar se va putea bloca si accesul nostru la un post sau la o inaintare. Deci, trebuie sa stim  ca cel mai important lucru, cel putin din punctul meu de vedere, pentru om este familia, ea dandu-i cea mai mare sursa de satisfactie, de fericire, de stare de bine omului. Daca este in stare omul modern sa-si conserve familia - si eu cred ca este ultima valoare, cel putin si in Statul romanesc, unde toate valorile au fost asa, incetul cu incetul demolate, - este ultima valuare care poate sa fie, sa zic, consistenta, si sa asigure ontologic mersul omului inainte, bineinteles in parteneriat - cum se spune astazi-, in relatie, cu Biserica - pentru ca Biserica pana la urma este cea care ne spune adevarul.

- E adevarat, Biserica este cea care ne spune adevarul, si raportarea noastra la Biserica, si a familiilor in general, este cea care ne salveaza. Dar, sa zicem, traiesti in societate, ai o functie importanta sa spunem intr-o companie. Te aflii in Postul Pastelui, sau intr-un alt post, ai primit un anumit canon de la duhovnic, si te obliga contextul respectiv sa-ti incalci postul. Sa zicem, te afli la o receptie, unde ti se servesc tot felul de mancaruri. Poti sa spui: "dom'ne, nu mananc ca sunt in post", sau: "eu nu vin ca..."?

- Poti sa spui eu nu vin ca sunt "vegan". In occident, daca spui ca sunt "vegan" iti vine imediat cu mancare; si pe avion si oriunde. Uite: domn'e eu sunt "vegan", eu mananc vegetarian. Adu domne vegetarian. Daca nu, inseamna ca tu nu-ti respecti pozitia.

- Sau, la ora respectiva este o slujba importanta la biserica, si eu trebuie sa ma duc la o slujba, nu?! In acelasi timp serviciul nu-mi permite sa fac asta. Deci exista totusi o anumita greutate pe care o intampina o familie.

- Asa este! Trebuie si un sacrificiu mic. Trebuie si un sacrificiu dar si discernamant. Trebuie vazut ce este mai important in momentul respectiv, insa, eu cred ca de cele mai multe ori daca dam prioritate lui Dumnezeu, si Dumnezeu ne va da prioritate in viata.

- Domnule Virgilui Gheorge, a fost foarte interesanta discutia cu dumneavoasta. Va multumim pentru prezenta dumneavoasta in emisiune, si va mai asteptam si cu alte ocazii.

Legaturi:

# Virgiliu Gheroghe - conferinta "Cand barbatii nu mai sunt barbati si femeile femei ..." (text, video)

Ioan Ianolide comemorat la Paris. Cuvantul IPS Iosif. Scrisoarea Constantei Ianolide. Filmul "Trei Craciunuri".

PREZENTAREA EVENIMENTULUI

Sambata 9 februarie 2013 a avut loc la Paris comemorarea lui Ioan Ianolide. Evenimentul se inscrie in ciclul de conferinte MARTOR, dedicat martirilor si marturisitorilor din temnitele comuniste, si care este organizat in cadrul Mitropoliei Ortodoxe Romane pentru Europa Occidentala si Meridionala. Pana acum au fost omagiati Mircea Vulcanescu, Pr. Gheorghe Calciu si Valeriu Gafencu.

Parintele Emilian Marinescu, consilierul Departamentului cultural al Mitropoliei si mediatorul evenimentului, a avut ca invitati de aceasta data pe foștii deținuți politici: Pr. Nicolae Ioan Bordașiu (Biserica Sf. Silvestru din București), Marcel Petrișor (scriitor), Dionisie Stoenescu (medic) si Jacques Iamandi. In prima parte a evenimentului a fost organizata o masa rotunda cu tema „Căutarea eroilor uitaţi”, la care au participat, pe langa cei amintiti, si Inalt Preasfintitul Iosif. Aceasta a fost precedata de Sfanta Liturghie si Slujba Parastasului, la implinirea a 27 de ani de la trecerea la Domnul a lui Ioan Ianolide, si care au fost oficiate de Preasfintitul Ignatie Muresanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Spaniei si Portugaliei, insotit de un sobor de preoti.

Dupa marturia fostilor detinuti politici despre rezistenta prin spiritualitate a celor intemnitati in anii '50 de catre autoritatile comuniste, in cea de-a doua parte a simpozionului istoricul Adrian Nicolae Petcu, de la Bucuresti a adus in atentia publicului o serie de date inedite si fragmente din marturisirea de credinta a lui Ioan Ianolide. De asemeni, a fost vernisata si o expozite fotodocumentara, realizata in parteneriat cu CNSAS despre suferinta si marturisirea lui Ioan Ianolide, asa cum se gasesc in arhivele Securitatii. (V. Roncea)

Tot in dupa-amiaza zilei doamna Constanta Ianolide a fost prezenta prin filmul-scrisoare si interviul Așa cum l-am cunoscut eu... realizat de catre Rafael Udriste in studiourile TVR, pentru Mitropolia Ortodoxa Romana a Europei Occidentale si Meridionale, si care se poate vedea in continuarea articolului.

În final, a fost proiectat filmul „Trei Crăciunuri“, realizat de Cristina Chirvasie de la Televiziunea Română, după un scenariu propus de Ioan Ianolide în cartea „Întoarcerea la Hristos“ si care, de asemenea, poate fi urmarit in cele ce urmeaza.

Programul întregii zile a fost consacrat memoriei lui Ioan Ianolide, cel care a fost prietenul de suferință și rugăciune, precum și biograful lui Valeriu Gafencu (sfântul închisorilor).

Alături de Valeriu Gafencu, Ioan Ianolide a luptat pentru apărarea credinţei ortodoxe, făcând parte din grupul misticilor (nume dat chiar de Securitate) din temnița Aiudului și mai tarziu din cea de la Târgu Ocna.

După ieșirea din pușcărie, într-o atmosferă unde domnea frica și teroarea, scrie cartea memoriilor, predanie a mărturisitorilor români din inchisori: Intoarcerea la Hristos – document pentru o lume nouă (ediție îngrijită la mănăstirea Diaconești,  editura Christiana), ascunzându-și, de altfel, manuscrisul de frica Securității. El însuși se destăinuie cititorilor: "Am scris aceste pagini tensionat de frică…dar nu pot muri fără a mărturisi tuturor oamenilor, cinstit și obiectiv, cele ce am trăit, am văzut și am suferit...". "Am scris ca o marturisire. Am scris ca un testament. Am scris cu speranta ca aceste randuri vor supravietui mie".

"Imi fac o datorie sfanta fata de lume din a marturisi cele petrecute aici si sunt constient ca nu imi risc viata, ci sufletul. Caci daca m-ar ucide pentru aceasta marturisire de adevar as fi fericit, dar ei ucid sufleteste, ei distrug omul, ei ne vor unelte ale iadului lor - si asta ma inspaimanta".

"Dupa ce am trait un sfert de secol in temnita, azi traim tot in temnita, dar la dimensiuni mai largi. Suntem supusi aceluiasi program de materializare a spiritualitatii. Suntem redusi la tacere si condamnati la moarte. In afara de credinta nu mai avem nicio putere."

 (din Intoarcerea la Hristos)

P. Amfilohie Branza despre mantuire, neam, judecata, duhovnic, strainatate, homosexuali s.a.

Prima parte integral aici: Parintele Amfilohie: NE SPRIJINIM UNII PE ALTII, CRESTEM IMPREUNA! 

Din care redam mai jos cateva fragmente:

- Cat de departe sa mergem cu ascultarea fata de duhovnic?

- Ascultarea nu inseamna exploatare. Astazi s-a ajuns la o exploatare. Asculti de duhovnic pana unde nu se abate de la linia Traditiei si a Bisericii. Asta este esential. Presupune din partea noastra o cunoastere.

[...]

Deci, trebuie sa ai si o masura a cunostintei, si a constiintei totodata, care se ingemaneaza una pe alta. Trebuie sa mergem mai constient, si mai intru cunostinta pe calea mantuirii astazi; impreuna cu duhovnicul astazi. Duhovnicii cam cresc odata cu ucenicii si ucenicii odata cu duhovnicii lor. Noi ne cam sprijinim unii pe altii.

[...]

Indemn oricum la mai mult studiu, si sa asculte si sa ne probeze pe noi duhovnicii prin lumina invataturii Bisericii Apostolesti. Biserica Apostolica ramane temeiul de neclintit al nostru. Aici este toata identitatea noastra. In Biserica cea Una, Sfanta, Soborniceasca si Apostoleasca.

[...]

- In Apocalipsa scrie ca neamurile vor veni la judecata. Mantuirea este totusi ceva pe plan personal, cum sa intelegem aceasta?

- [...]

Neamurile e normal sa fie chemate la judecata. Au fost create de Dumnezeu, si mai mult, noi suntem liberi sa facem ce vrem. Dar Judecata ce ilustreaza totodata? Si dreptatea lui Dumnezeu. Dumnezeu este si drept, si vrem sa asteptam aceasta zi a dreptatii lui Dumnezeu, nu pentru ca Dumnezeu sa pedepseasca pe altii, ci mai ales ca sa ne regasim noi cu El in chip desavarsit. Dorinta noastra este viata in Hristos. Judecata ce inseamna? Doamne, efectiv sa trec examenul final, sa nu mai fiu despartit de Tine prin cele trecatoare.

[...]

Deci pentru noi Judecata ce inseamna? Nu este tragerea la socoteala de Dumnezeu, ci este momentul intalnirii. [...] Este momentul cand neamurile vor recunoaste ca suntem pacatosi, dar pe fondul unei credinte. Doamne, da, am fost curvar, pacatos, nenorocit, ticalos, dar n-am fost necredincios. Tu esti Dumnezeul meu! Alt Dumnezeu afara de tine nu stim, si Tie ti se cade a ne milui si a ne mantui pe noi, Doamne Dumnezeul nostru. Deci avem toata incredintarea aceasta.

Si mai asteptam, bineinteles, ce? Sa vada si neamurile acestea care n-au crezut in Hristos care este adevarul. Vrem sa straluceasca Hristos, deci sa straluceasca aceasta victorie a Lui in vecii vecilor.

Are multe semnificatii, bineinteles, aceasta Judecata si am zis ca noi o asteptam. Noi cu gandul la Judecata parcurgem fiecare zi, iar momentul intalnirii cu Hristos este ceea ce ne da noua viata. Eu daca stiu ca si la noapte pot sa mor, si-n clipa urmatoare, si nu ca as putea muri, moartea pentru mine inseamna ce? Domn'e in clipa urmatoare pot sa ma gasesc cu Dumnezeu. Eu pot sa traiesc acum 150, 200, 500 ani bine, dar tot vine clipa aceasta in care ma arata cu adevarat ce sunt. Deci noi vrem sa aratam ca nu ne inselam in credinta nostra. Judecata este momentul cand noi efectiv traim aceasta bucurie a implinirii credintei noastre in chip desavarsit, a eliberarii de vremelnicie, de indoiala, de tot ceea ce poate sa fie opreliste, de toate intrebarile care sunt…

- Mergem ca neamuri. Deci neamurile vor fi chemate la Judecata, dar mantuirea este totusi ceva ce se face in plan personal. Cum se impaca aceste doua lucruri?

- Deci neam ce inseamna? Multime de persoane, dragul meu. Asta inseamna. Biserica lui Hristos: cand doi, sau trei se aduna in numele Meu, Eu voi fi in mijlocul lor. Domnule, ca sa intelegem mai clar. Astazi neamurile au venit mai mult la credinta. Este un lucru extraordinar. Neamurile l-au primit. Neamurile nu inseamna neaparat separatie, ci inseamna distinctie, care este cu totul altceva. Aceasta varietate este randuita de Dumnezeu, dar noi trebuie sa realizam o unitate in varietatea aceasta, in chip ecumenic, nu ecumenist. Sa facem distinctia. Deci ecumenic: apostolesc, sobornicesc, nu ecumenist. Si cu aceasta desfiintare cum vrea sa facem o branzarie comuna. Nu. Noi vrem rusul-rus, bulgarul-bulgar, grecul-grec, romanul-roman, toti Il proslavim pe Hristos.

Daca toti vor practica smerenia, in tara lor, dupa limba lor, isi vor cinsti eroii lor si sfintii lor, intru smerenie, intru dragoste, dupa invatatura lui Hristos, niciodata n-o sa se certe ortodoxul-rus cu ortodoxul-bulgar s.a.m.d. Trebuie sa formam o rezistenta crestina la ora actuala. Se vorbeste de o globalizare si o mondializare; trebuie sa formam si noi o rezistenta ecumenica, o rezistenta crestina. Noi ducem astazi vremurile unui crestinism de rezistenta, dar o rezistenta senina, cu bucurie, cu curaj, nu cu temere, nu cu frica, nu izolati, nu nepasatori la durerile celuilalt. Trebuie sa fim foarte interesati de neamuri, sa avem o comuniune, si comunicare intre ele. Dialogul este o stare specifica a lui Dumnezeu-Treimea. Cuvantul S-a intrupat. Nici Tatal, nici Duhul Sfant, ci tocmai Cel care Se comunica, ni Se comunica, si ne-a dat noua posibilitatea comunicarii si a comuniunii. Lucrurile astea au valoare teologica, au valoare sacramentala. Noi nu le analizam doar asa, semantic, le traim, deci este modul nostru de viata in Hristos, Care este viu intre noi. El Se manifesta. Noi nu cautam cuvinte, noi exprimam ce simtim. Noi va spunem ceea ce dorim, ceea ce simtim in noi. Hristos vrea sa se manifeste in noi, vrea sa biruiasca pe drac prin tine, prin cuvantul tau, prin bunatatea ta, prin dragostea ta. Deci, iata ce inseamna mantuirea, de ce este [personala].

Judecata este bineinteles personala, pentru ca Hristos are o relatie personala cu fiecare dintre noi, dar… comunitatea aceasta a neamului, ce este in fond? Este unitatea sufleteasca, este comuniunea in Hristos a tuturor persoanelor care formeaza un neam. Este o distinctie clara si este si evident cum se impaca una cu alta. Deci, dragul meu, noi formam neamul in masura in care ne identificam in Hristos. Nu a sta la gramada sa formam cireada formeaza neamul. Ci este masura in care noi jertfim intru Hristos in comun, simtim in comun, traim in comun, iubim in comun, dar nu in sensul de cireada, de stat la gramada, ci in sensul de a ne identifica, de a ne purta crucea. Deci iata exista o identificare: Hristos, in trupul Lui a purtat intreaga umanitate, fara sa amestece sangele nimanui. Asta-i taina dumnezeirii, si este un mare dar. Gandeste-te ca ai niste particularitati, ai niste insusiri, si noi in Hristos ne putem contopi. Iubirea aceasta este cea care niveleaza [unifica] totul. Dar nu desprinsa de Adevar in sens ecumenist, ci iubirea ecumenica a Lui Hristos: Eu sunt Calea, Adevarul si Viata, si Lumina lumii, deci in sensul acesta, al transfigurarii noastre in Iisus Hristos, al salasluirii Domnului in noi.

Continuare

- Ce este mantuirea? Ce sa intelegem prin mantuire?

- Manturiea este implinirea planului lui Dumnezeu cu omul. Este implinirea scopului nostru existential. A te mantui inseamna a trai in Hristos, inseamna a valorifica darurile sfintei Invieri a lui Hristos, sa crezi in adevarul de credinta ortodox si sa plinesti acest adevar ortodox prin faptele tale. Mantuirea inseamna trairea lui Hristos in tine. Asta este: viata in Hristos este mantuirea. Aici apare problema mantuirii.

Fiecare vede mantuirea in chip felurit. Hristos este Adevarul, Calea si Viata si numai in Hristos ne putem mantui. Omul a fost creat pentru Dumnezeu si numai pentru Dumnezeu si in masura in care el se conformeaza in mod liber acestui adevar existential el isi dobandeste manturiea, unirea cu Hristos, viata vesnica. Asta inseamna: dobandirea vietii celei vesnice, numai prin Iisus Hristos si unirea cu Tatal si cu Duhul Sfant. 

- Ce este neamul? Ce importanta are neamul in mantuirea noastra?

Dragul meu, ne trebuie niste cunostinte scripturistice in privinta aceasta. Neamurile sunt opera lui Dumnezeu, nu opera oamenilor. Si citim la cartea Facerii ca Dumnezeu a "hotarnicit", a stabilit hotarele neamurilor dupa numarul ingerilor Sai. Iata vedem ca in actul creatiei neamurile sunt o lucrare a lui Dumnezeu cu fiecare, si avand o anumita destinatie, incredintandu-le si o putere cereasca protectoare, neamurile sunt chemate, iata, sa plineasca voia lui Dumnezeu in specificul lor national, fara sa se creeze acest sovinism. Deci un singur duh in toate neamurile, numai ca prin voia lui Dumnezeu neamurile fiind diferite ca si creatie, ca si toponomie, ca si loc, iata, fiecare sa marturiseasca pe Dumnezeu in functie de habitatul in care se afla, in functie de datul acesta, de inzestrarea lor, si naturala, si suflteasca si spirituala. Neamurile sunt opera lui Dumnezeu, sunt marturiile divine, adica neamurile sunt chemate sa-L marturiseasa pe Hristos, prin specificul lor. Sunt marturiile divine asezate pe planeta aceasta.

Daca ne referim la un neam aparte, fiecare neam are specificul lui, eroii lui, sfintii lui, si fiecare neam are o misiune istorica si misiune dumnezeiasca. Si fiecare neam trebuie sa-si indeplineasca misiunea sa istorica si misiunea sa dumnezeiasca pentru care a fost creat. Ori de cate ori un neam abdica de la misiunea sa istorica sau dumnezeiasca, el dispare ca neam. Si sunt o serie de neamuri care s-au desfiintat in istorie. Constiinta neamului este foarte putin intretinuta astazi in scolile de educatie si, iata, prin tot ceea ce avem la indemana. Si din cauza aceasta se urmareste o mondializare pe fondul unei slabanogiri a constiintei apartenentei la neam, cu valorile, cu constiinta, cu misiunea noastra istorica, si misiunea noastra divina. Si iata, din cauza aceasta neamurile risca astazi sa se contopeasca conform unei noi ordini mondiale, in mondializarea aceasta, sa desfiinteze neamurile, ceea ce este o lucrare evidenta impotriva voii lui Dumnezeu. Fara discutie, deci, neamurile sunt opera lui Dumnezeu, au misiune istorica, cu hotare fixate de Dumnezeu, inzestrari speciale, si fiecare are o misiune istorica, cum v-am zis, si divina de marturisire a lui Dumnezeu.

Toate neamurile vor fi patrunse de acelasi duh fara sa distruga hotarele care au fost fixate caci Dumnezeu iata, a hotarnicit neamurile dupa numarul ingerilor Sai, deci iata, fara sa strice aceasta lucrare a lui Dumnezeu. Atunci ele vor forma o biserica unita si puternica, dar in sensul acesta evanghelic, care l-a propovaduit Hristos: "Eu sunt Vita, voi sunteti maladitele". Deci viata putem avea numai in Hristos. Toata istoria Vechiului Testament il are in centru pe Mesia care va sa vina si avea sa vina, si de la intruparea lui Hristos avem ca centralitate existenitala a Mantuitorului Hristos pe Mesia care a si venit, S-a intrupat, S-a rastignit, si a inviat cu trupul. Deci in cadrul acestui adevar. Singurul adevar de la care trebuie plecat este Iisus Hristos, singurul adevar la care trebuie ajuns este Iisus Hristos. Neamurile isi afla existenta numai in masura in care reflecta identitatea lui Iisus Hristos si in Evanghelia Lui. 

Ei, nu sunt intrebari usoare...

- Multi tineri se gandesc sa paraseasca tara. Ce sfaturi le dati?

- Sa cunoasca mai intai ce inseamna tara, ce inseamna patria, ce inseamna credinta, care este rostul lor si ca Dumnezeu i-a adus din nefiinta la fiinta, si nu intamplator in tara lor. Omul nu si-a programat venirea lui in lume si nici macar intr-un anumit loc, si nici macar parintii. Este voia lui Dumnezeu.

Deci sa nu paraseasca un loc inainte de a-l cunoaste suficient, si nu numai geografic, dar mai ales spiritual. De altfel noi avem o tara, cu o istorie frumoasa, cu o misiune frumoasa, si ei e bine sa nu abdice de la rosturile lor cele mari, de romani si de crestini. Avem un rost si iata, neamurile intre neamuri, si acestea au fiecare o misiune a lor si istorica, si divina totodata pe care, am spus, trebuie sa si-o indeplineasca.

Deci ati plecat dintr-o tara, ai iesit din neamul tau, v-ati incrucisat cu alte neamuri, inseamna tot o lupta impotriva voii lui Dumnezeu. Sunt si exceptii, dar cand ai incredintarea ca acest fapt se face sub voia lui Dumnezeu, si nu este usor ca sa ai aceasta incredintare, atunci doar fa-o dar deocamdata avem rosturile nostre. Fiecare sa ramana in ceata lui, sa ramana in misiunea lui la care a fost pus, sa duca la capat rostul ei existential. Deci noi am fost creati pentru Dumnezeu intr-un anumit loc, cu un anumit scop. Asta sa nu uite tanarul inainte sa paraseasca locul, si inainte sa paraseasca scopul.

- Ce sfaturi le dati celor care deja au parasit tara mai ales in ultimii cincisprezece ani?

- Sunt multe motive pentru care au parasit tara. Candva am avut si eu gandul acesta, pe la o anumita varsta. Ce sa le spun? In masura in care le este posibil sa ia contact cu oameni duhovnicesti, cu oameni spirituali. Urgent sa aibe in preocuparea lor un minim de lectura duhovnceasca si istorica. La noi istoria noastra laica este plina de personalitati, care reflecata foarte clar menirea romanului, indiferent unde se afla. Si, odata ce constientizeaza rosturile sale, menirea lor de romani, atunci incepe sa isi ridice niste intrebari, atunci incepe sa miste in el niste framantari la care nu poate avea pace pana nu-si da raspuns. Si asta este esential sa-si dea raspuns la problemele lui sufletesti. Dumenezeu nu l-a creat intamplator. Deci cei care sunt plecati sa ia contact cu tot ceea ce poate sa refecte adevarul, si istoric si bisericesc deopotriva. Sa fie interesati pentru ceeea ce este esential, pentru adevarata dimensiune a vietii, pentru viata in Hristos.

Pentru romani religia nu este o problema de Biserica si atat. Este o problema de cultura in fond. La noi totul este fundamentat Evanghelic in primul rand. Nu se poate scoate crucea, Evanghelia. La noi este clopot peste tot, icoana peste tot, biserica peste tot. Deci sa nu se lepede de acesta mostenire care este frumusetea nostra si podoaba noastra. Recomand un interes pentru credinta si romanism deopotriva, indiferent de unde se afla, ca sa poate sa reziste acolo, daca e voia lui Dumnezeu, sau sa se intoarca la vreme potrivita in mijlocul neamului lor, ca sa poata sa dea raspuns bun in ceasul judecatii. Ala e omul intelept, care din timp se pregateste pentru marele examen!

-Multi tineri, mai ales femei, se casatoresc cu straini, sperand intr-o viata mai buna. Ce sa le spunem?

-Ce inseamna viata mai buna?

-Materiala.

-Dragul meu, sensul vietii nu-l da materialitatea. Se vede foarte clar ca Occidentul are mult mai mult ca noi din acest punct de vedere si sunt tare zbuciumati. Si-au vopsit de mult parul in mov, si-au rupt si pantalonii, si-au schimbat siretul, si verde si galben, si n-au ajuns mai fericiti. Cauta, iata, insetati la izvoarele Orientului, si aicea si-au dat seama ca iata, viata le descopera adevarata lor dimensiune de pace, de bucurie, de impliniri. Deci sa nu se lase asa imbatati cu apa rece a occidentului si sa caute mai la adanc la fantanile cele datatoare de viata ale ortodoxiei. Pentru asta Hristos S-a intrupat si a venit pe pamant, sa ne dea noua hrana cea vie, iata, Trupul si Sangele Lui, nu o teorie si atat, nu o ideologie si atat. Viata noastra este in Hristos Cel viu, Cel intrupat, rastignit si inviat.

- Deci, in general, nu este bine sa se amestece neamurile.

- Dragul meu, astazi este o problema. Din lipsa de educatie si pentru faptul ca nu stiu la ce tinta alearga, nu stiu ce sa faca cu viata lor, n-au dat un sens vietii. Hristos este si Sensul vietii noastre, nu numai Calea de urmat, este si Sensul vietii nostre. Viata in Hristos. Pentru noi este Dumnezeu, El este totul. Din acest motiv se leapada cu usurinta, se muta dintr-un loc in altul cu usurinta, se leapada de credinta si de neamul lor cu usurinta. De aceea va spun! Oricum vor lua contact cu amaraciunea directiei grestie pe care au pasit. Mai devreme sau mai tarziu vor culege roadele acestor abateri de la rosturile lor si de la menirea lor. De acea cati mai sunt interesati, si cati mai se apleaca asupra acestor avertismente, cu toata dragostea cu care o facem lor, si care o face lor Dumnezeu, iata, aceste valori, aceste repere de viata. Sa nu se grabeasca pentru un dolar, sau pentru un ban sa-si vanda sufletul. Eu am fost si-n Athos, si, vedeti cum si aicea in tara dau navala toti oamenii acestia saturati de materialitate. Si iata vedem ca nu materia are ultimul cuvant de spus, ci spiritul. Omul este fiinta vie, deci are sentimente, iata are o menire, are o chemare, pe care nu si-o poate innabusi cu poftele veacului oricat ar fi ele de tentante. Sa nu se grabeasca, sa mearga mai la adanc, sa caute esentialul, sa dea dimensiune spirituala vietii lor, ca sa ramana in ceva, sa aibe un mesaj. Nu numai o casa si atat, sau o rulota, sau poate sa o puna si pe rotile, sa o plimbe de colo colo, sa se mandreasca si sa se faleasca. Deci inima, inima, inima! Nu materia!

- Cum sa ne gasim duhovnicul potrivit?

- Dragul meu sa ai sinceritate in dorinta ta, de a reveni pe caile mantuirii de a fi un om de caracter, de a fi un viteaz, de a fi un om bland, bun, smerit. Si stim ca adevarul este Hristos, El nu te-a scos pe scara istoriei si te-a lasat parasit. Dumnezeu permanent veghiaza, si-ti va scoate in cale oamenii de care ai nevoie. Deci trebuie o sinceritate in aceasta cautare. Desigur ca nu ploua cu duhovnici, si traim acuma un moment de criza din acest punct de vedere, dar ne-a lasat la indemana, iata, avem doua mii de ani de istorie, avem doua mii de ani de fapte. Intr-o anumita etapa a vietii te poti folosi si de un tanar, mai tarziu poti capata folos si din anumite cariti cand ai abilitatea lecturii, a discernamantului si mai tarziu Dumnezeu iti va scoate in cale si un om, un duhovnic pe care nu trebuie sa-l cicalesti cu intrebarile tale, sau sa-l sacaii cu prezenta ta zi de zi. Sa-ti spuna ce ai de facut si tu sa-ti faci datoria ta oriunde te aflii si atunci cand te-ai gasit cu el, in doua cuvinte sa-ti spui totul. Noi traim vremurile acestea ale comprimarii timpului. Nu este asa, sa stai ore intregi. Si setea este mare. Noi am vrea sa stam si sa nu ne mai despartim dar ce este de facut, este ca noi sa luam aminte la cele esentiale la lucrurile care sunt absolut nescesare si putinul acela sa-l faci dumnezeieste.

N-ai cum in strainatate! Eu pot sa dau acuma ore intregi de sfaturi. Important este ca romanul plecat in strainatate sa stie asta, asta, si asta imi trebuiesc. Sa raspunda nevoilor lui, cu care se confrunta, ceasului de fata si meritul lui este sa reziste acolo crestineste. El sa nu abdice acolo unde se afla. Asta este important! Ca a rezista intre strainii aceia, acolo, cand toate evidentele arata ca nu ai nicio sansa de mantuire, cand faptele tale te innabuse in descurajare, ca: of! Parinte eu nu am nicio sansa, ca eu sunt acolo! tu nici atunci sa nu abdici. Acela este un mare erou, poate sa devina un mare erou, poate sa devina un mare rugator, poate sa foloseasca acest prilej al instrainarii si al insingurarii in favoarea lui. El daca nu are posibilitatile faptuirii virtutilor, atunci sa foloseasca aceste necazuri si nenoriciri in favoarea lui si atunci iata sa irupa dinlauntru, sa nu caute o realizare dinafara. Daca e lipsit de mediul inconjurator, factori de circumstanta, atunci sa caute mai adanc in inima lui. Sa stiti, in insingurare si in instrainare, omul se interiorizeaza mult mai puternic. Acolo sa caute inlauntrul lui, sa nu mai caute in duhovnicul din afara si pe strazi. Sa caute in vocea dinlauntrul lui si cand va gasi duhovnicul va conlucra mai mult launtric prin rugaciune. Asta este. Sa duca o viata minim duhovncieasca corespunzatoare. Este un mediu mai risipit, trebuie sa ai si tu un efort corespunzator. Este evident lucrul acesta. Deci sa fi interesat, sincer interesat, si Dumnezeu sa aibe incredere ca ii scoate in cale oamenii de care ai nevoie. Poate sa stea douazeci de ani fara un duhovnic pe masura lui, dar nu-l lasa Dumnezeu sa moara. Deci asta sa aibe in vedere.

Si, daca ai cautat in tara straina, sa nu te astepti sa ai duhovnici de mare folos, de mare valoare. Ei sunt si acolo unde i-a cam randuit Dumnezeu. Deci, iata, iti spun, neamul tau produce si un anume tip de duhovnic pentru tine, pentru necazurile tale, insa sa nu se considere niste parasiti.

- Ce putem face pentru ca tinerii sa se intoarca in Biserica?

- Dragul meu, sa le fim exemplu! Deci dai sfat, sfat - are si el rostul lui-, dar sa te simta pe tine ca-L traiesti pe Hristos, ca te bucuri, sa vada cum canti, ca te bucuri, sa vada ca traiesti romanismul in tine, respectul, buna cuviinta. Hai sa practicam noi aceste valori, chair daca altii ne iau in deradere. Deci adevarul nu piere dragul meu! Deci noi, aceasta rezistenta la rau o avem prin prezenta lui Hristos in noi. Traieste tu crestineste, si vezi cum se transforma neamuri, si generatii, efectiv.

Un Simeon Mehedinti, un Petre Tutea, un Stefan, un Mihai, Stefan, Vlad, Matei, Mircea, Neagoie. Astia nu-s porecla domn'le, sunt viteji romani. Avem istorie scrisa cu sange, deci nu [se] poate desfiinta. Aaa, tiparesti si la Editura Ku Klux Klan, cum spunea cartea aceea, mai poti sa zmulgi cate o pagina din manualul de istorie, dar nu inseamna ca ai desfiintat istoria. Pietrele vor grai, ati vazut ce spune.

Adevarul e de neoprit. Au pus acolo pamant, au pus piatra, au pus paza; putea sa puna si beton armat, si tot invia Hristos. Nu exista oprelisti la asa ceva. Noi suntem chemati la acelasi fel de biruinta, si la o biruinta prin noi insine. Noi suntem pacatosi, dar Dumnezeu vrea sa ii purtam noi biruinta. De-aia a instituit Biserica, sa fim madulare vii ale Sale, si abia cu trupul, ca sa avem si noi partasie vie cu Trupul si Sangele Lui, deci aceasta faptura noua, Iisus Hristos inviat cu trupul, sa ne impartasim si noi prin Trupul si Sangele lui Hristos in chip deosebit, si prin toata fapta cea buna, prin harul Bisericii pe care-l capatam, sa devenim fapturi noi, invinicibile. Cum? A sfartecat trupul, dar iata, omul duhovnicesc nu poate sa-l starpeasca nimeni. Asta este esential sa intelegem noi, in ce consta invicibilitatea nostra: trairea in Hristos. Ce sa le spui tinerilor? Sa dam un tip de tanar care sa foloseasca drept orice.

Deci, dragul meu, eu iti vorbesc acuma la varsta la care sunt mai mare cu cinci ani decat Hristos, la varsta la care a terminat activitatea misionara. Va dati seama? Deci a fost de generatia noastra. Ioan Botezatorul cati ani a avut cand a iesit la propovaduit? Mantuitorul Hristos a avut treizeci de ani cand a iesit la propovaduit. Putea sa iasa mai devreme dar asta a fost dupa o socoteala, dupa o randuiala a legii. Ce varsta a avut Sfantul Dimitrie? La 21 de ani iata l-a marturisit pe Hristos. Nu mai vorbim, Stefan cel Mare la 19 ani a descalecat in Moldova, i-a pus la punct pe toti. Era un brat puternic si o minte inteleapta. La 18 ani Traian a fost seful Imperiului Roman. La 21 de ani Mahomed al II-lea stapanea un imperiu. Deci de tanar te cunosti ce esti! Nu astepta tu batranetea cand iti apar negi pe fata si nu mai poti sta in picioare din cauza la varice sa-L marturisesti pe Hristos. Cand esti...: Hristos a inviat! Acuma s-o faci la tinerete, acuma intemeiaza-ti familia, acuma sa mergi in manastire, acuma scrii carti, acuma studiaza, acuma bate metanii, acuma canta, acuma te bucura. Nu astepta tu ca: sa vad eu, dupa 60 de ani... Salut! Aia nici nu sunt in mana ta! E ziua de astazi si atat, si nici asta!

Ce sa le spun eu tinerilor? Sa-si traiasca tineretea frumos. Haideti sa ne intrecem! Vrei sa-mi spui mie care-i adevarata sportivitate, si barbatie, si forta, si cantec? Iti arata eu care-i adevarta viata. Eu am facut Scoala Militara la Medias. Am fost in clasa 21 de insi, pe urma am ramas 19. Cand am intrat eu in manastire: Ce te-a apucat mai frate? Tocmai tu? Si am fost sef de clasa. Dupa cinci ani de zile patru erau in puscarie: viol, furt de mercur, accident de masina, si inca o prostie mare. Si zic: voi ce-ati facut cu anii vostrii, mai? Pai ma plangeati pe mine ca am intrat in manastire! Acuma si-au dat seama ce sunt ei de fapt. Nu cand sunt la volan, nu cand sunt cu femeia, nu cand sunt cu banul in buzunar. S-au vazut acuma asa cum sunt ei. Cum eu, voluntar, m-am dus sa ma vad asa cum sunt. Si iata, zic: voi ce-ati facut cu anii vostri? Ma plangeati ca mi-am ratat eu viata. Voi acuma ce faceti?

Lucrurile acestea nu se poate sa nu aibe consecinte mai devreme sau mai tarziu. Intelept e cel ce din timp judeca la asa ceva. Hristos ne-a descris in Evanghelie cu inceptutul si sfarsitul. Citeste-o frate! Uita-te cum ajunge o fumatoare, uita-te cum ajunge o desfranta, uite, si vezi toata viata la un bogat - numai cand a trecut cu masina luxoasa pe langa tine! Vezi cum au finalizat toti luxosii, toti bogatii. Reclama la bere: fericire, bea paharul asta si esti minunat. Da' uita-te, du-te dupa el in ceasul mortii si vezi cum horacaie si du-i o lada de bere. Ce-i? Da nu, te face fericit, da' tu esti mare. Da tu ai tipat o viata intreaga! Vei vedea ca in fata mortii nu opereaza nici banul, nici materia, nici ruda, nici trupul, nici muschiul, nici stiinta, nici armata, nici nimic, nici NATO, nici nimeni! Numai Hristos ti-e singurul sprijin. Si atuncea, dragul meu, intelept e cel ce din timp lucreaza aceste lucruri.

Dar Dumnezeu nu-si paraseste oamenii Sai. Ortodoxia este plina de frumusete, de roada, de bucurie. Noi suntem chemati sa-i invingem pe acesti tineri nu cu pumnul, nu cu parul, ci in maniera in care Hristos Mantuitorul a biruit si a cucerit. Au venit, unii L-au parasit, altii au ramas dupa El. Nu te astepta ca toata lumea sa vina dupa noi! Tu te asteapta dimpotriva, sa te rastigneasca, si asta este o cinste pentru noi, ca sa nu ne pierdem noi drumul, ca in necazuri si-n ispite vezi cine esti cu adevarat.

Limbajul primelor veacuri: vai frate, te-a invrednicit Dumnezeu de boala! Vai frate, te-a invrednicit Dumnezeu de necaz! Vai frate, te-a invredincit Dumnezeu de incercare, de bataie, de asa... Iata care era limbajul: "te-a invrednicit Dumnezeu de...". "De ce plangi frate?". "Ca m-a lipsit Dumnezeu de necazuri!". "Dar de ce plangi avva?". "Pentru ca inca mai dorm". "Dar tu de ce plangi frate?" "Pentru ca eu inca mai mananc". Iata ca multumirea noastra este vremelnicia...

Deci sa-L traim pe Hristos autentic in noi, fara sa stam sa exoplicam: ma nu-i bine ce faci, ma hua, ma cutare. Nu asa! Sa se vada dintr-o data intre un chip de duhovnic si un mare guru, maestru, tot ce vor ei, homosexual, mare bogat. Numai de la o simpla privire sa se vada diferenta aceasta: pacea, bucuria, atitudinea, mai ales in greutati, in fata mortii, nu in destrabalari. Sa se vada prin noi insine distinctia aceasta, sa fim madulare vii, caci oamenii vazand faptele noastre sa-L laude pe Tatal cel din ceruri. Deci sa-i aducem la credinta prin fapta noastra.

Pai domn'e Mihai Viteazul nu e o porecla. Producea o impresie celor ce-l vedeau. Se temeau. Stefan cel Mare, Mircea cel Mare, Vlad Tepes. Astea sunt nume nu ce-au facut ei din ei. Pe unde trece sfantul, pe unde trece crestinul, pe unde trece romanul autentic, ortodox, trebuie sa se simta treaba aceasta. Deci ce sa le spunem noi? Sa iesim in fata cu noi insine! Asta este. Muncim, ne hranim si mai ales ne si rugam si practicam toata ortodoxia noastra cu toata invatatura ei.

***

- Deci "fii tu sfant, caci alti 1000 se vor sfinti in jurul tau".

- Dragul meu, sfintenia e un cuvant mare. Purcede tu pe caile sfinteiniei, ca si altii sa te urmeze pe tine. Si noi stim ca un pas facand, Dumnezeu face 100 inspre tine. Totul e sa-L provoci pe Dumnezeu la bunatate, la cumsecadenie, la dialog, si vei vedea ca nu e mut, cum suntem noi astazi. Si El domn'le pentru asta te-a creat.

- In numele dragostei ni se cere sa acceptam astazi homosexualitatea, sectele...

- Dragostea, dragul meu... Eu am avut discutii cu homosexualii, numai nu i-am batut! Meritau si treaba aceasta, dar eram in dulama, ca daca eram in civil nu-mi vorbeau ei asa. Dar ei zic: "calugarul nu ridica mana! De ce te inervezi parinte, ca n-ai voie!". "Ce vorbesti frate?! Ce vorbesti frate?!" Pai are randuiala cel ce Te uraste pe Tine Doamne? Da' tu ce crezi ca-ti permiti sa ridici obraznicia pana intr-acolo incat eu, asa, sa devin sluga ta? Dar ce vrei? Cum adica? Eu am dreptul sa ma apar, asa cum si tu ai dreptul sa ma ataci pe mine. Dar ce vreau sa spun?Nu asta este calea violentei, dar suntem mamaliga la ora actuala. E un crestinism flescait, un crestinism vlaguit. Suntem niste oameni, parca asa, care am abdicat de la misiunea noastra de aparatori ai dreptei credinte. Dragul meu, deci ortodoxia n-a fost aparata numai la birouri si numai cu sfaturi si prin conferinte. Nu asa facem ortodoxie! Si pe campul de lupta. Noi am avut si steag si spada de-o potriva. Deci sa intelegem bine ingemanarea dintre eroism si sfintenie. Nu desfiintam pe niciuna. Ele se completeaza reciproc. Mai intai eroismul, si din eroism sa mergem la sfintenie. Nu poti atinge sfintenia fara sa fi erou in planul social. Sfintenia nu inseamna flescaiala asta, meduza, gelatina. Ce inseamna treaba asta? N-avem verticalitate nici cat o molusca la ora actuala in fata marilor probleme. Deci trebuie sa avem si o autoritate. Nu inseamna ca si lovesc daca strig, sau ridic mana. Dar in felul asta eu il ajut efectiv. La noi se doarme efectiv la ora actuala. Parca mutenia este starea specifica a Bisericii, parca am abdicat de la marile noastre rosturi, parca am lasat in mana politicului: faceti voi tot. Noi, Biserica, vorbim ca si cler, ar trebui sa sarim ca arsi. Biserica ar trebui sa sara ca arsa pentru madularele sale, ca acesti cetateni ai tarii mai intai sunt fiii Bisericii. Pe urma la 18-19 ani intrii tu in partidul cutare, dar tu [mai intai] in pielicica goala te-am balacit, te-am facut fiul Bisericii. Noi trebuie sa sarim ca arsi pentru oamenii Bisericii. Ii lasam asa de izbeliste, sa-i ia dracu pe toti, toti politicienii, toti vrasmasii, ca noi stam si dormim. Nu se poate la ora actuala! Trebuie strigat, trebuie tipat in toate partile. Deci sunt fii Bisericii, nu te doare inima de ei? Parca am abdicat in fata marilor probleme cu care ne confruntam noi astazi. Biserica ar trebui sa fie elementul dinamic numarul unu si asta este misiunea ei.

[...]

PAGINI WEB:

Cuvinte puternice din conferinta Parintelui Amfilohie despre pocainta

PS Longhin la Constanta: "toate cele ce le faceti, faceti-le cu dragoste spre slava lui Dumnezeu"

Conferinta sustinuta la Constanta 

in data de 10 februarie 2013

Cucernici parinti, cuviosi parinti, avem toata dragostea cereasca ca sa ne intalnim astazi aici impreuna. Sa spun ceva despre noi de bine, e greu de primit in suflet, pentru ca toti sunt, poate nu numai noi suntem aceeia, care facem ceva. Noi toti am fost chemati la o slujire dumnezeiasca, de cand omul se naste, de la leagan pana la mormant trebuie sa faca numai bine. Insa vrasmasul mantuirii noastre, care invidiaza neamul omenesc, invidiaza pe Dumnezeu, isi merge meru lupta - intre Dumneazeu si cel rau -, ca sa biruie toata lumea si sa ne indrepte spre rau. Insa ceea ce este mila lui Dumnezeu peste noi, care a revarsat-o in toata lumea, in tot poporul, care este si aici si pe pamant, exista ceva, ceea ce este suflet, ceea ce se pastreaza curat, si ceea ce ne face ca sa avem mila in suflet, ce a ramas din Dumnezeu.

Vedeti ca, daca suntem aici impreuna, aceasta arata ca in noi este ceva, am vrut sa ne intalnim sa vorbim despre o fapta buna pe care o facem toti impreuna, pentru ca eu de unul singur n-as fi putut sa fac niciodata ceea ce facem impreuna noi toti. Si Biserica noastra ortodoxa totdeauna a fost gata sa vina in ajutorul celor care sunt in greutate. Asa, dupa cum am vazut de multe ori si am auzit, si poporul roman care a auzit de alte tari, de alte necazuri, de suferinte, totdeauna a fost alaturi. Si cred ca cel mai milostiv si cel mai sufletesc este poporul roman. Pentru ca, am umblat mult pe pamant in intreaga lume, am intalnit diferite greutati, insa lumea noastra, poporul nostru este cel care totdeauna a raspuns intotdeauna da la suferinta si la greutate. Ati trecut prin multe greutati si v-a fost destul de greu.

Eu as vrea doar sa incep de acolo de unde mi-era dor de romani. Si nu odata am spus-o aceasta: ca voiam sa vad cum sunt romanii, ce fel de oameni, ce fel de vorba. Si desigur, noi multi ani am fost despartiti si mai continuam sa fim despartiti. Odata eram si cu trupul, dar astazi, doar pentru o sarma ghimpoasa care ne mai tine despartiti unii de altii, dar in schimb, schimbul de credinta, de dragoste, de unitate, a fost, este, si cred ca va fi pentru totdeauna. Si acuma cand ma aflu in mijlocul vostru, stiu ca sunt in Romania, ma simt ca la mine acasa, langa ai mei cei scumpi si dragi.

Si acuma daca as putea marturisi doar catva din experienta pe care o traim, sau din porunca dumnezeiasca pe care ne-a pus Dumnezeu sa o implinim - pentru ca El ne-a dat in grija noastra pe cativa copii din multimea mare de orfani care sunt astazi pe intreg pamantul, ca sa le alinam putin durerea. Si atunci cand alini durerea unui copil orfan, alini durerea lui Hristos, pentru ca Hristos nu este ca noi, de multe ori indiferent de ceea ce se pretrece in jur. Hristos este cu cei care sufera, Hristos este cu cei care se bucura, Hristos este cu cei care cad, Hristos este cu cei pe care ii ridica Hristos. Si, fara de El noi n-am putea face nimic. In schimb, noi avem si destula rautate de la vrasmasul diavol, care ne-a inrait prin viata pe care am trait-o, prin greul prin care am trecut. Au ramas niste brazde, niste rani in sufletele noastre, si omul ar fi gata totdeauna sa sfasie, sa faca rau, dar Hristos deodata trimite darul Duhului Sfant, inima se imblanzeste si incepi, fara sa-ti dai seama, ca tu lucrezi cu Hristos. Pentru ca noi, ca oameni, niciodata n-am putea. Raul l-am face, dar binele fara Hristos niciodata nu l-ar putea face nimeni. Numai cu Hristos il putem face. Insa, viata aceasta este destul de grea: "in lume necazuri veti avea". Si nu-i usoara viata, dar cum spunea Sfantul Serafim de Sarov, noi trebuie sa dobandim Duhul Sfant. El toata viata a cautat sa dobandeasca Duhul Sfant. Alti sfinti din alte tari, tot aceasta au scris-o: de a dobandi Duhul Sfant. Atunci cand Duhul Sfant traieste in noi, in inima noastra, atunci noi suntem impreuna lucratori cu Dumnezeu. 

Si cred ca si fratiile voastre de aici, daca va aduceti aminte de copilarie - eu stiu ca in Romania a fost candva tare greu de trait. A trebuit sa suferiti tare mult, si cineva a platit in vremurile acelea grele, prin inchisori, prin suferinte, prin necazuri, a platiti vremurile de astazi care sunt atat de frumoase. Libertatea de astazi este platita de cineva. Pentru noi a platit Hristos pe cruce, pentru pacatele noastre, pentru caderea omenirii, dar pentru vremurile acestea tot au platit sfintii Bisericii noastre Ortodoxe, care, stiti cum a fost, si cati au murit, si cati au suferit prin inchisori, prin suferinte, ca noi astazi sa traim fericiti. Ceea ce fac eu astazi cred ca este nimica pe langa ceea ce au facut sfintii Bisericii noastre, cei care au suferit torturile, chinurile grele, inchisorile grele, de a pastra credinta. Ca, daca n-ar fi pastrat ei credinta, noi cei tineri de astazi - ma refer la generatia de astazi, - niciodata n-am fi putut sa facem ceva fara credinta pe care ne-au lasat-o inaintasii nostri. Si de aceea ii multumim din suflet bunului Dumnezeu, si sa rasplateasca pentru credinta si suferintele celor care au facut ca noi sa fim fericiti.

Si acuma as vrea sa trec la ceea ce ar trebui sa vorbesc, si as vrea ca sa incep de la noi toti. Cred ca de multe ori in viata v-ati intrebat: de ce mi-e asa de greu Doamne? Eu am spus ca astazi nu mai vreau sa spun acest cuvant, si nici pe Dumnezeu sa mai vreau sa-L intreb, pentru ca nu sunt niste cuvinte adevarate. Pentru ca Dumnezeu spune ca da fiecaruia cat poate duce, insa de multe ori noua ni se pare ca ni se da mai mult decat putem noi duce, de multe ori parca am spune ca durerea noastra, suferinta noastra este mai mare ca la toti. Insa ne inselam de multe ori, iubitilor, pentru ca nu am ajuns acolo unde sunt suferinte mai grele. Eu de multe ori spuneam ca: tare mi-e greu, si nu mai pot! Si odata am mers la niste copii care erau fara maini si fara picioare, copii care stateau zacand in pat. Si am vazut o fetita de douazeci si trei de ani - spun fetita pentru ca era atat de mica, si picioarele erau incalcite pe dupa gat, mainile strambe si ea niciodata nu s-a ridicat din patul ei. Si cred ca la douazeci si trei de ani, cantarea poate zece kilograme. Si atunci, cand am vazut atata suferinta, durere si necaz... Si am avut ocazia sa mai vad o tanara de la noi din sat, care auzeam ca este batuta, si de doua saptamani era incuiata in casa si flamanda. Si apoi a ajuns la noi la manastire, ca sa o cautam pana la urma. Si a murit si s-a dus la cele vesnice. Si o intrebam de multe ori: esti suparata pe Dumnezeu ca stai in pat toata viata? Si ea nu putea sa vorbeasca, si incepea sa tipe si dadea din cap ca ea niciodata n-a fost suparata. Ea, tare este fericita.

Si atunici daca, ma intreb: cei care n-au calcat niciodata pe pamant, cei care n-au vazut niciodata soarele, cei care n-au stiut sa cuprinda o mama in bratele lor, sau sa cuprinda un tata, sa fie aruncat in sus de tatal, sa fie imbratisat si sarutat, cum pot spune eu, cand Dumnezeu ne-a dat atatea binecuvantari in viata, sa-L suparam de ceea ce se petrece intre noi?

Pozitia oficiala a BOR cu privire la transplantul de organe si tesuturi

Sursa: Patriarhia.ro - Transplantul de organe

Transplantul de tesuturi si de organe este una din formele de varf ale practicii medicale contemporane, care transforma suferinta in nadejde pentru mai multa viata. Este o performanta a stiintei si a practicii medicale pe care Biserica o binecuvinteaza atata vreme cat, prin transplant, se rezolva criza determinata de lipsa altor solutii de vindecare si se reda viata normala unei persoane, fara insa a i-o ridica alteia: nimeni nu trebuie ucis pentru ca sa traiasca altcineva. 

Definitie. Prin ,,transplantul de tesuturi si/sau de organe se intelege acea activitate medicala complexa care, in scop terapeutic, inlocuieste tesuturi si/sau organe umane compromise morfologic si functional, din corpul unui subiect uman cu alte structuri similare, dovedite ca fiind sanatoase.

PRINCIPII GENERALE

• Viata specifica persoanei umane, unica si irepetabila, este un dar al lui Dumnezeu, inteles ca vietuire a sufletului in trup; crestinul va purta de grija pentru amandoua, dar ii va acorda maxima importanta sufletului, luptand pentru mantuirea sa.

• Actul de daruire voita a vietii pentru Dumnezeu ori pentru aproapele descopera adevaratul sens al dragostei, de aceea daruirea este mai dorita decat conservarea ei; pe aceste considerente se fundamenteaza eroismul dar mai ales martiriul.

• Darul vietii consta in sfintenia ei, de aceea urmarirea „calitatii vietii” ar trebui sa se faca pentru sporirea sfinteniei, iar prelungirea vietii pentru lucrarea mai departe a mantuirii si prezenta benefica a persoanei in mijlocul semenilor.

• Invatatura ortodoxa acorda mare importanta cinstirii trupului, atat in timpul vietuirii lui, cat si dupa moarte, si aceasta pentru ca trupul reprezinta o materie structurata de Dumnezeu in taina persoanei, Trupul „este templul Duhului Sfant” ( I Corinteni 6, 9) si, sub o forma spiritualizata, urmeaza sa participe si la viata de dincolo de mormant.

•  Moartea, ca despartire a sufletului de trup, nu justifica ideea considerarii trupului ca un obiect, care sa poata fi folosit dupa bunul plac al unor terte persoane.

PRINCIPII SPECIALE

•  Transplantul trebuie sa aiba la temelie iubirea crestina a celui ce daruieste si implinirea ei in iubirea celui care primeste. In acest sens, el va indeplini urmatoarele conditii: 

1. sa respecte demnitatea persoanei (donator, receptor, medic);

2. sa aiba scop terapeutic;

3. sa fie in folosul aproapelui;

4. sa respecte viata si chiar moartea persoanei umane;

5. sa respecte drepturile omului si dimensiunea duhovniceasca a existentei umane, chiar din momentul conceperii acesteia;

6. sa nu fie determinat de oportunisme politice sau economice, de curiozitati medicale, la moda in lumea noastra secularizata.

• Actul de donare sa aiba la temelie iubirea crestina fata de aproapele si jertfelnicia; donarea nu poate sa fie obiectul unor tranzactii;

• Prelevarea si transplantul de organe si de tesuturi se face numai in scop terapeutic;  transplantul va trebui sa se dovedeasca a fi unicul remediu valid pentru prelungirea si imbunatatirea (in cazul transplantului de cornee, de piele, etc) vietii unui pacient; 

• Pentru ca prelevarea de organe presupune consimtamantul donatorului, va fi de neacceptat prelevarea de tesuturi de la un embrion, dat fiind faptul ca, desi fiinta vie, acesta este in imposibilitatea de a-si da consimtamantul;

• Este inadmisibila provocarea voita a mutilarii sau a decesului prin prelevarea unor organe, chiar pentru scopul de a salva viata unei alte persoane; 

• Transplantul va fi bine justificat: se va urmari scopul imediat si pe termen lung al transplantarii, ca si acordarea unei calitati satisfacatoare vietii primitorului; 

• Realizandu-se din iubire si din respect fata de viata umana, transplantul va lua in calcul viata persoanei umane in toata complexitatea ei, nu numai viata care se consuma sub forma si la nivel exclusiv biologic, ci si dimensiunea duhovniceasca, eterna a vietii omului. Fiind metoda exceptionala de tratament, transplantul este justificat dupa ce s-au epuizat toate celelalte forme si modalitati de tratament.

RESPONSABILITATEA MEDICILOR

 

• Darul cunoasterii si al descoperirii noutatii vine de la Dumnezeu; ii revine omului responsabilitatea folosirii lui nu impotriva aproapelui si a lumii, ci pentru sprijinirea prezentei demne a persoanei in creatie si pentru implinirea sensului existentei; 

• In acest context, medicul trebuie sa aiba constiinta ca este instrument si colaborator al lui Dumnezeu, in inlaturarea manifestarii raului in lume ca suferinta; 

• Echipa de transplant trebuie sa informeze, sub toate aspectele si in detaliu, atat pe donatorul, cat si pe primitorul de organe, cu privire la riscurile, beneficiile, procedura si consecintele prelevarii si, respectiv, implantului de organe, incat cei vizati sa poata lua hotararea in deplina cunostinta de cauza. 

CONSIMTAMANTUL

• Desi se afirma ca donarea este expresie a iubirii, ea nu naste nicidecum obligatia morala de a dona; actul de donare este manifestarea deplina si indubitabila a vointei libere;

• Se impune solicitarea si obtinerea consimtamantului in scris prealabil, expres si liber al donatorului sau al persoanei terte careia legea ii permite acest fapt; de asemenea, se va solicita si acordul scris al primitorului; 

• Numai consimtamantul constient al donatorului ii descopera iubirea si spiritul de jertfa, increderea si interesul pentru aproapele; 

• Rudeniile ar putea sa-si ofere consimtamantul pentru transplantul de organe, in numele celor apropiati (copii, minori) si atunci cand ei nu o mai pot face (din cauza situatiei in care cei vizati se gasesc), mai ales ca este mai greu sa decizi pentru trupul altuia decat pentru al tau. De aceea legea trebuie sa prevada reguli clare cu privire la consimtamant, pentru evitarea banuielii de comercializare a organelor de catre rudenii; 

• Este preferabil insa acordul prealabil al fiecarei persoane, pentru prelevarea de organe dupa decesul ei sau macar transmiterea catre rudenii a dorintei sale in acest sens, indiferent daca pozitia este pro sau contra; aceasta pentru ca numai in cazul consimtamantului explicit al persoanei se poate vorbi despre un act de generozitate si iubire, deci de donare; 

• Non – refuzul rudelor la prelevarea de organe dupa decesul pacientului nu poate fi interpretat drept consimtamant.     

  

DONATORUL 

 

1. In cazul donatorului viu, transplantul se va face numai cu respectarea urmatoarelor norme:

• sa fie major si sa fie in deplinatatea facultatilor mintale; 

• sa i se garanteze ca viata nu ii va fi pusa in pericol;

• sa ii fie prezentate riscurile si consecintele asupra sanatatii si asupra capacitatii de munca pe care prelevarea de organe le poate provoca;

• sa-si fi dat in mod prealabil, liber, expres, constient si informat consimtamantul in scris pentru prelevare. In cazul donatorului minor, consimtamantul va fi acordat de catre parinti sau de catre tutorii legali, respectandu-se libertatea si demnitatea minorului;

• actul de donare va fi expres si nu prezumat. 

2. In cazul donatorului decedat:

• echipa care a constatat decesul unei persoane nu va fi aceeasi cu cea care urmeaza sa faca transplantul;

• medicii care constata decesul sunt responsabili pentru situatiile in care moartea nu a intervenit efectiv sau ea nu a fost bine constatata. 

PRIMITORUL 

• Primitorul isi va da consimtamantul in scris pentru efectuarea transplantului si va fi informat obiectiv asupra sanselor de reusita a transplantului.

• In selectionarea pacientilor carora urmeaza sa li se efectueze transplantul, se impune ca medicii care iau deciziile de transplantare sa aplice exclusiv criteriul terapeutic, adica sa se aiba in vedere:

1. urgenta transplantarii;
2. posibilitatea de reusita;
3. previziunea ca organul sa se poata transplanta;
4. prioritatea cererii.

• Intrucat transplantul are caracter terapeutic, selectia pacientilor nu trebuie sa fie impiedicata sau viciata de motive de ordin rasial, social economic, religios etc., ci determinata de conditii optime de reusita a transplantului si de finalitatea acestuia.

 

DESPRE MOARTE 

Moartea,din punct de vedere crestin, are doua acceptiuni: 

a) indepartarea omului de Dumnezeu prin pacat (moarte care poate fi temporara sau vesnica, in functie de gravitatea pacatului, de pocainta sau lipsa acesteia);

b) moartea fizica - concretizata prin despartirea sufletului de trup. Tot efortul crestin este acela de a scapa de moartea vesnica prin comuniunea dinamica cu Dumnezeu in Hristos, prin Duhul Sfant. Aceasta nu exclude grija pentru conditiile, momentul si modalitatea separarii sufletului de trup 

Moartea, din punct de vedere medical si legal, este cunoscuta in mai multe feluri si anume: 

a)  moarte aparenta (functiile vitale sunt atat de mult slabite incat nu pot fi percepute decat cu aparate speciale);

b) moarte clinica (functiile vitale au incetat fara sa se fi alterat inca structurile in mod ireversibil; de aceea este posibil ca aceste functii sa fie reactivate prin terapia intensiva si reanimare);

c)  moarte biologica (se produce atunci cand organele vitale au intrat deja in proces de alterare, adica a inceput procesul de necrozare a tesuturilor);

d)  moarte cerebrala. 

Moartea cerebrala 

• Constatarea mortii fizice nu este obiectivul teologiei sau al filosofiei, ci tine de resortul stiintelor medicale si juridice. Pana nu demult, era considerata moarta acea persoana careia inima i-a incetat sa mai bata si careia ii lipsea respiratia. Datorita tehnicilor de reanimare s-a ajuns la convingerea ca moartea este un proces si ca ea nu este in  mod necesar legata de incetarea batailor inimii. 

•  Moartea, ca incetare efectiva a vietii, presupune:

1. oprirea inimii;

2. absenta respiratiei spontane;

3. moartea cerebrala. Aceste trei conditii trebuie indeplinite, concomitent si in totalitate, pentru a se evita erori regretabile. 

• Precizari esentiale cu privire la conceptul de moarte cerebrala:

1. moartea cerebrala reprezinta medical alterarea ireversibila  a vietii celulelor creierului (cortex, cerebel si trunchi cerebral), care provoaca incetarea definitiva a functiilor encefalului intreg,  ceea ce inseamna imposibilitatea organismului uman de a mai fi in relatie cu mediul si de a-si asigura si realiza propria existenta, caracter specific si obligatoriu in definirea vietii umane; 

2.  nu trebuie confundata moartea cerebrala cu moartea biologica;

3. din punct de vedere juridic, moartea este considerata una singura, si anume cea declarata din punct de vedere medical. 

• Criteriile potrivit carora poate fi declarata moartea cerebrala, din punct de vedere legal, sunt:

1. examen clinic, constand in: constatarea comei profunde, flasca, areactiva, absenta reflexelor de trunchi cerebral (in mod special absenta reflexelor fotomotor si corneean);

2. absenta ventilatiei spontane, confirmata de testul de apnee (la un PaCO2 de 60 mm Hg);

3. doua trasee EEG, efectuate la 6 ore, care sa ateste lipsa electrogenezei corticale. 

• Moartea, in calitate de separare a sufletului de trup, ramane o taina. Nimeni nu va putea spune cu precizie ca separarea aceasta coincide cu moartea cerebrala; poate sa coincida, poate sa preceada sau poate sa urmeze mortii cerebrale.

• Fiind creat dupa chipul lui Dumnezeu, omul este inteles si se pune in valoare in masura in care reflecta in el prototipul sau. Atata vreme cat implineste porunca iubirii si ramane in Dumnezeu, care este iubire, este membru al Bisericii lui Hristos.

• In aceasta perspectiva, daruirea unui organ, a unui tesut si chiar a unei picaturi de sange, din dragoste fata de aproapele, inseamna autodaruirea si autojertfirea intregului om in interiorul aceluiasi Trup mistic al lui Hristos, ceea ce exclude privirea trupului omului ca pe un simplu mijloc de insanatosire fizica a cuiva sau ca pe o magazie de organe de schimb.

CONCLUZII FINALE 

Biserica binecuvinteaza orice practica medicala in vederea reducerii suferintei din lume, prin urmare si transplantul efectuat cu respect fata de primitor si de donator, viu sau mort. Trupul omenesc neinsufletit trebuie sa aiba parte de tot respectul nostru. 

Biserica previne insa pe toti sa inteleaga transplantul ca pe o practica medicala menita inlaturarii suferintei membrilor ei si nu ca pe una care sa alimenteze ideea autonomiei vietii fizice si a eternizarii acesteia, in detrimentul credintei in viata eterna (adevarata viata) si neglijandu-se pregatirea pentru aceasta. 

Pentru ca vede in donatorul de organe un om capabil sa se autojertfeasca, Biserica socoteste ca acesta trebuie sa implineasca gestul sau din dragoste fata de aproapele, de bunavoie, in urma unei informari corecte si a unui consimtamant liber si independent de orice influenta straina de constiinta sa. 

Aceleasi exigente trebuie sa fie implinite de rudele celui decedat, responsabile de trupul acestuia si dispuse sa ofere anumite organe ale defunctului pentru transplant.

Biserica respecta dorinta primitorului de a trai mai mult sau in conditii mai bune, dar isi exprima cu atat mai mult respectul pentru actele de iubire, autojertfire si intelegere ale donatorului.

Biserica se opune oricarei tranzactii cu organe umane si oricarei exploatari a starilor de criza si a vulnerabilitatilor potentialilor donatori (lipsa de libertate psihica sau fizica, penuria sociala).

In privinta declararii mortii reale (parasirea trupului de catre suflet) identificata cu moartea cerebrala legal declarata, Biserica cere respectarea exacta a criteriilor de diagnosticare a mortii cerebrale si respectiv, legale. Este legiferat ca declararea mortii cerebrale s-o faca o echipa medico-legala neimplicata in actiunea de transplant, pe baza criteriilor clinice si de laborator existente.

Biserica nu poate fi de acord cu transplantul tesuturilor embrionare care comporta riscul afectarii sanatatii fatului si nici cu utilizarea pentru transplant a organelor nou-nascutilor acefali sau hidrocefalici. In egala masura, nu poate fi de acord cu tendinta unora de a deveni donatori de organe, cu conditia sa fie eutanasiati.

Consimtamantul informat si lucid de a-si oferi un organ, in viata sau dupa moarte, pentru binele semenului suferind, din iubire fata de acesta si dezinteresat, precum si hotararea rudelor de a permite prelevarea de tesuturi sau organe in vederea transplantului de la trupurile decedate ale celor fata de care au drepturi legale, respectandu-se legea, sunt in acord cu morala crestina.

Biserica binecuvinteaza persoanele care pot face, eventual, asemenea sacrificii, dar in egala masura, intelege pe cei care nu pot face aceasta, respectand libertatea de decizie a fiecarui om.

Deopotriva, are toata intelegerea pentru cei care-si doresc scaparea de suferinta si prelungirea vietii fizice, fiind incredintata ca prelungirea vietii fizice va oferi acestora sansa apropierii de Dumnezeu si a progresului duhovnicesc.

Binecuvantand efortul medicilor pentru eforturile depuse in vederea reducerii suferintei din lume si prin transplantul de organe, precum si jertfa celor dispusi sa le ofere, Biserica nu poate incuraja negativismul nejustificat al altora (negativism care ar consta fie in refuzul donarii de organe, fie in refuzul acceptarii oricarei forme de transplant cum ar fi chiar si transfuzia de sange). Daca viata aproapelui, cea fizica si cea duhovniceasca, este garantata, nici un sacrificiu nu este prea mare, cu conditia: sa nu ucizi un om spre a promite sau a da viata altuia.

In acelasi timp, este necesar ca daruirea de sine si generozitatea donatorilor pentru transplantul de organe sa nu fie manipulata ca pretext sau paravan pentru profit financiar nedemn, care nu innobileaza, ci degradeaza fiinta umana.

Crestinii, fie ei personal medical, donatori, beneficiari sau intermediari, nu trebuie sa promoveze stiinta fara constiinta etica si responsabilitate fata de demnitatea umana. De aceea, se impune o permanenta priveghere spirituala si pastorala, un discernamant spiritual activ privind scopurile declarate si nedeclarate ale transplantului de organe.