Poezia ortodoxa este o fereastra deschisa, din cer, care se adreseaza celui care este in fata, si il invita la comuniune cu ea. Tragandu-si seva din radacinile Cuvantului, ea impartaseste o hrana tare dar pe care, din pacate, nu toti pot sa o digere. Asa se face ca uneori putem auzii afirmatii de genul: "nu-mi place", din partea celora care, mai intai, se asteapta sa guste emotii de natura sentimentala. Da, in poezia ortodoxa se poate sa nu intalnim nici zurgalai, nici vata pe bat si nici alti aburi. Ea, insa, aduce painea cuvantului pe masa de altar a sufletului si ne hraneste, dandu-ne viata.
Poezia ortodoxa, pe de alta parte, poate sa faca persoanele, care traiesc intr-un soi de comoditate sau care nu se intalnesc adeseori cu pocainta, sa se simta ofensate, caci cuvintele pot fi sabii cu doua taisuri. Insa niciodata scopul ei nu este de a rani, ci mai degraba de a vindeca rani. Tot asa cum, urmarindu-se vindecarea, poate fi dureros cand se pune o rana sub lupa, iar razele de lumina focalizate o fac sa sfarîie. Cu toate acestea, daca stam si ne uitam mai bine, nu se poate sa nu gasim dragoste, singura de altfel care ne poate vindeca in adevar. Fara iubire, adevarul n-ar fi decat o sabie care taie in stanga si-n dreapta. Fara adevar, iubirea n-ar fi decat luciul sabiei care nu are nicio putere si consistenta. Asadar iubirea si adevarul le vom gasi impreuna, caci nu sunt decat Unul.
O poezie ortodoxa este o icoana, zugravita nu cu peneluri si culori, ci cu cuvinte. Si toate cate se potrivesc icoanei sunt valabile si pentru poezia ortodoxa.
Iconograful sau poetul nu poate fi oricine, care cunoaste felurite tehnici, ci doar acela care are si o vietuire crestina, cel care conlucreaza cu harul. Rugaciunea lui si asceza transpare in opera pe care o infatiseaza lumii, compozitia aparand astfel purificata, curatata si eliberata de tensiuni care scindeaza, care nu au un aport transfigurator.
Cuvintele sunt inspirate in masura in care sunt rezultatul sinergiei dintre Duhul lui Dumnezeu si duhul omului. Ele nu reprezinta doar o transmitere de informatii teoretice sau o comunicare morala, ori de sentimente. Ele se adreseaza adancului din fiecare, punandu-ne in relatie cu Chipul adevarului.
De aceea cel care gaseste ca are de modificat, intr-o poezie ortodoxa, anumite cuvinte dupa cum ii suna lui mai bine, sau dupa cum o toarna in forma sufletului sau, poate sa si greseasca, tot astfel cum, daca se modifica o icoana in partea ei esentiala, se poate sa i se deturneze sensul teologic si sa se ajunga chiar la o creatie eretica.
Cu siguranta ca se pot gasi si alte similitudini intre poezia ortodoxa si icoana precum si alte lucruri minunate care pot fi spuse despre aceste lucrari prin care transcede Duhul Sfant. In cele ce urmeaza insa, voi aduce doar cateva exemple, dintre ultimile poezii publicate de Marius Iordachioaia, lasandu-va pe dumneavoastra sa va asezati la masa Cuvantului.
Cine este Iisus?
Cel care vrea să învingă
minciuna
şi cu buzele mele...
Cel care vrea să învingă
întunericul
şi cu ochii mei...
Cel care vrea să învingă
frica
şi cu inima mea...
Cel care vrea să învingă
ura
şi cu dragostea mea...
Cel ce vrea să învingă
foamea
şi cu pâinea mea...
Cel care vrea să învingă
singurătatea
şi cu îmbrăţişarea mea...
Cel ce vrea să învingă
frigul
şi cu haina mea...
Cel ce vrea să învingă
răul
şi cu sufletul meu....
Cel ce vrea să învingă
moartea
şi cu viaţa mea...
Îndrăzniţi. Eu am biruit lumea. (IOAN 16, 33)
***
primăvară
stau în biserică şi ascult
cum trosnesc banchizele inimii
în cel care a crezut
cum se întind rădăcinile Cuvântului
prin sufletul mort şi
prin trupul lui mut
până
un crin de dincolo
înmugureşte în ochi
şi înfloreşte
pe faţă:
s-a mai ivit o rază
din veşnica
dimineaţă....
cel mai mare păcat al nostru e că
ne numim credincioşi
noi
cei ce-L trădăm
zi de zi....
da
viaţa noastră e o minciună
şi niciodată
altceva nu va fi...
până
luându-L pe Tata
la Cruce
de mână
din noi înşine
vom ieşi....
cum trosnesc banchizele inimii
în cel care a crezut
cum se întind rădăcinile Cuvântului
prin sufletul mort şi
prin trupul lui mut
până
un crin de dincolo
înmugureşte în ochi
şi înfloreşte
pe faţă:
s-a mai ivit o rază
din veşnica
dimineaţă....
***
cel mai mare păcat al creştinilor
ne numim credincioşi
noi
cei ce-L trădăm
zi de zi....
da
viaţa noastră e o minciună
şi niciodată
altceva nu va fi...
până
luându-L pe Tata
la Cruce
de mână
din noi înşine
vom ieşi....
***
pacea
gura Adevărului a tăcut...
dar
rănile Lui strigă
din ce în ce
mai tare!
pe tine
prietene
strigătul lor
nu te doare?
gura Adevărului a tăcut...
şi tăcerea Lui
e tot
mai
înfricoşătoare!...
dar
El iarăşi ne va vorbi
şi durerea şi spaima se vor sfârşi
când
ne vom cere
iertare...
dar
rănile Lui strigă
din ce în ce
mai tare!
pe tine
prietene
strigătul lor
nu te doare?
gura Adevărului a tăcut...
şi tăcerea Lui
e tot
mai
înfricoşătoare!...
dar
El iarăşi ne va vorbi
şi durerea şi spaima se vor sfârşi
când
ne vom cere
iertare...
PAGINI WEB:
Articole - Marius Iordachioaia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu