Acum securea stă la rădăcina pomilor; deci orice pom care nu face roadă bună se taie şi se aruncă în foc. Şi mulţimile îl întrebau, zicând: Ce să facem deci? (LUCA 3, 9)
Orice om e un lepros care stă departe de Împărăţia
Cerurilor, de poporul de acolo şi de Calea ei, aşa cum leproşii din
vremea acţiunii Evangheliei din acestă duminică stăteau departe de sat,
de populaţia sănătoasă şi de drumurile publice. Şi numai Iisus ne poate
vindeca şi integra în lumea cea firească, veşnică, nimeni altcineva.
Căci numai Iisus iartă păcatele şi vindecă patimile, lepra sufletului,
boala care te trimite pe veci „afară”….
Iisus ne cheamă şi azi, prin Duhul Sfânt, Duhul adevărului,
al adevărului că ne sunt sufletele putrede de singurătate lăuntrică, să
ne spovedim, să ne curăţim sufletele în Taina Pocăinţei. Şi mulţi
mergem, mai ales în posturi. Dar câţi o facem ca cei 9 şi câţi ca
samarineanul?
Câţi mergem din chemarea lui Iisus şi câţi din obicei?
Câţi venind la Spovedanie, ajungem şi la Iisus? Câţi venind prin
Pocăinţă la Iisus, rămânem cu El? Câţi, spovedindu-ne, ne aflăm pe noi
înşine şi viaţa noastră optimă, „ideală”, şi câţi pe Iisus şi viaţa Lui
de jertfă? Şi câţi din noi mulţumesc cu adevărat dăruindu-se lui Iisus?
Căci a mulţumi pentru viaţa veşnică, înseamnă a mulţumi veşnic.
Pe unii ortodocşi îi supără faptul că folosesc Numele
„IISUS” şi nu pe cel de Hristos. Pe mine mă supără faptul că L-am
transformat pe „HRISTOS” într-un fel de instituţie. Iar persoana Iisus a
rămas, în practică, în afara creştinismului, a Tainelor şi a cultului.
Toate acestea au devenit un fel de proces tehnologic de mântuire, nu
comuniune personală. Nu cunosc o dramă mai mare a ortodoxiei
contemporane ca depersonalizarea trăirii ei. Discutăm lejer despre
Dumnezeu, cu oarecare tremurături în glas despre Hristos şi facem
alergie totală la IISUS. Oare să ne fi speriat atât de tare campaniile
neoprotestante? Să fi devenit IISUS şi „relaţie personală” termeni
compromişi din cauza abuzului sonor sectar, pentru că la ei sună cel mai
adesea ca nişte tigăi de aramă cu accent şi inflexiuni de agent de
Bursă?
De cele mai multe ori, nu. E vorba doar de teama de
angajament. HRISTOS e un fel de firmă în care te poţi pierde printre
miile de funcţionari. IISUS e o Persoană care impune o relaţie directă,
intimă, neechivocă: faţă în faţă! HRISTOS defineşte „funcţia” Persoanei
cu numele Iisus! [1] Dacă eu sunt Nicolae Pictorul, şi cineva mă strigă
„Pictorule!” înseamnă că îl interesează pictura, pe când dacă mă strigă
„Nicolae!” înseamnă că îl interesează persoana mea. Nu e o diferenţă
aici identică celei dintre interes şi dragoste?
După două mii de ani de creştinism, deşi suntem botezaţi,
mirunşi şi împărtăşiţi, Duhul lui Hristos rămâne, ca şi pentru Nicodim,
un Vânt care nu ştim de unde şi încotro bate, pentru că în loc să ne
mişte către Împărăţie, ne răcoreşte evlavia şi ne flutură plăcut,
romantic, părul. Fără cunoaşterea lui Iisus Cel istoric, al
Evangheliilor, fără urmarea Lui prin credinţa în cuvântul Lui, vom merge
în continuare la preoţi şi ne vom curăţi, bineînţeles, pentru că e o faptă după cuvântul lui Hristos,
după care ne vom întoarce la viaţa noastră, nu la El. Iar viaţa
noastră, viaţa trăită „în numele nostru”, inevitabil, ne va umple iarăşi
de lepră, căci, tocmai ea e sursa de infecţie.
Pe mulţi teologia conceptuală, de manual şi catehism, i-a
amorțit la inimă şi nu se mai pot uni sufleteşte cu Persoana istorică a
lui Iisus. Pentru aceştia Evanghelia e o epitimie, un „canon”, o
pedeapsă. Mai degrabă bat o sută de metanii, decât să citească un
capitol din Evanghelie. Pentru că fără dorinţa întâlnirii cu Iisus, fără
setea şi foamea de a-L descoperi şi înţelege, fără a-I dori iubirea,
Evanghelia nu are gust şi e greu de digerat…
Suntem foarte adesea mai pietişti decît pietiştii, pentru
că toate sentimentele lor sunt totuşi orientate spre persoana lui Iisus,
pe când majoritatea trăirilor noastre harice, „ortodoxe”, sunt forme
perverse de egoism duhovnicesc. Căci deşi plini de experienţe harice,
suntem paralitici morali…
Ca răspuns la securea înfiptă la rădăcina vieţii noastre,
am înfipt şi noi una la rădăcina credinţei. Ca să nu fim noi tăiaţi şi
altoiţi, în inimă, cu Hristos, L-am tăiat pe El din credinţa noastră.
Cine are ochi de citit, să înţeleagă.
Deci, cititorule dragă, astăzi noi şi încă vreo câteva zeci
de leproşi am fost la Liturghie... Oare care dintre noi, întorcându-se
acasă, se duce să cadă la picioarele lui Iisus?
Sursa: Doxologia/Marius Iordachioaia, O predica ...din topor
[1]
Iisus Hristos - nume stabilit in Noul Testament,
inclus in cea dintai marturisire de credinta crestina (Fil. 2, 5) pentru
a recunoaste pe Iisus din Nazaret ca Mesia, Fiul lui Dumnezeu, Domnul
si Mantuitorul: "Si orice limba sa marturiseasca, spre slava lui
Dumnezeu Tatal, ca Iisus Hristos este Domnul." (Fil. 2, 11).
Iisus, numele Lui propriu (Mt. 1, 21, 25; Lc. 1, 31) - care este forma greaca a lui Ioshua (Lc. 2, 21) ce inseamna in ebraica "Domnul este mantuirea" sau "mantuitorul" (Is. 61, 11) si in greceste, "cel care vindeca" - I se da la prezentarea la templu de catre mama Sa, Fecioara Maria, potrivit unei fagaduinte divine: "Ea va naste Fiu si-I vei pune numele Iisus, pentru ca El va mantui pe poporul Sau de pacate" (Mt. 1, 21).
Pentru a-L distinge de altii cu acelasi nume, se recurge la o indicatie geografica: Iisus din Nazaretul Galileii (Mt. 21, 11; Mc. 1, 9), Iisus din Nazaret (In 1, 45; 18, 5, 7; Fapte 2, 22, 32, 36), sau Iisus Nazarineanul (Mc. 1, 24; 10, 47; Lc. 24,19). Prin "acest Iisus", apostolii indica pur si simplu persoana istorica a Celui ce le-a fost invatator, in calitatea lor de contemporani, discipoli si martori autentici de la inceput (I In 1,1; Fapte 8, 35; 13, 23, 33; 19, 4).
Echivalentul cuvantului ebraic Messiah care inseamna "unsul lui Dumnezeu" - Mesia, nu e un nume propriu, ci un titlu care se refera la originea si misiunea divina a lui Iisus, in special la slujirea Sa de preot (Hristos apare in Noul Testament de 529 ori dintre care, de 379 ori in epistolele pauline).
In Vechiul Testament, regii lui Izrael si arhiereii erau supusi ritualului ungerii cu untdelemn sfintit atunci cind primeau functiile respective, si de aceea se numeau "unsii Domnului" (Zah. 4, 14).
Intr-un sens mai general, "Mesia-Unsul" este cel Caruia Dumnezeu I-a incredintat misiunea de a elibera pe poporul ales, si pe Care evreii il asteptau la sfirsitul timpului (Sfantul Chiril al Ierusalimului spune ca, in multe privinte, Iosua al lui Navi a fost tipul lui Iisus Hristos - (Cateheza X, 11).
In marturisirea sa din Cezareea, Simon Petru a recunoscut pe Mesia-Hristos in Iosua-Iisus din Nazaret: "Tu esti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu celui viu" (Mt. 16, 16). Iisus insusi Se identifica cu "Unsul Domnului" Mesia, pe Care Duhul Domnului L-a uns sa propovaduiasca mantuirea (Lc. 4, 18; Fapte 4, 26-27), a fost trimis de sinedriu la Pilat cu acuzatia ca El Se pretinde Mesia si a fost rastignit ca Mesia, "Hristos, regele lui Izrael" (Mc. 15, 32).
Comunitatea crestina inca din primele zile ale existentei ei a atribuit aceste nume lui Iisus din Nazaret, iar marturisirea lor a constituit una din conditiile primirii Tainei botezului si apartenentei la Biserica: "Pocaiti-va si sa se boteze fiecare dintre voi in numele lui Iisus Hristos, spre iertarea pacatelor voastre si veti primi darul Duhului Sfint" (Fapte, 2, 38).
Pentru acea comunitate nu exista separarea intre Iisus istoric, pamantesc, fiul Mariei, si Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Desigur, ea a cautat mereu sa traduca, pentru ea si pentru cei din afara de ea, sensul lui Hristos, al lui Mesia, de aceea o multime de nume au fost date lui Iisus Hristos. Cea mai frecventa si autentica interpretare este aceea de "Domn" si "Mantuitor". De fapt, "Iisus este Domnul - Kyrios" constituie cel mai vechi crez crestin (Rom. 10, 9; I Cor. 12, 3, II Cor. 4, 5, 14; Col. 2, 6; I Pt. 1,3; Lc 23, 42).
Persoana, numele si actele lui Iisus Hristos sint fundamentale pentru Biserica crestina, deoarece in centrul istoriei mantuirii despre care ea ne da marturie sta Iisus Hristos, cu istoricitatea si mesianitatea Sa incontestabila.
In acest sens, crestinismul nu este o religie anistorica, deoarece istoria lui Iisus Hristos sta la baza credintei crestine (Evr. 2, 9, 3, 1; 6, 20; 7, 22; 10, 19). Doua probleme majore ridica istoria lui Iisus Hristos redata in Noul Testament: istoricitatea lui Iisus din Nazaret (Fapte 2, 22), a omului Hristos Iisus (I Tim. 2, 5) si mesianitatea Sa, adica identitatea dintre Iisus din Nazaret si Fiul lui Dumnezeu.
Pr. Prof. Dr. Ion Bria
Sursa si continuarea la: Crestin Ortodox, Persoana si numele lui Iisus Hristos
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu